SFANTUL IOAN DE KRONSTADT († 20 decembrie): “Odoarele Bisericii sunt pacatosii lumii care s-au intors la Hristos cu toata inima lor”

20-12-2014 Sublinieri

sfantul_ioan_de_kronstadt_12

Vedeti si:

84124479_3640123_s01_02_04_04

“Familia Ortodoxa”, nr. 12 (71)/decembrie 2014:

Sfantul Ioan din Kronstadt,

chivernisitorul Tainelor cel cu rugaciune de foc

† 20 decembrie

„Cine este el? E un mare drept. Intreaga viata a cautat sa tina dumnezeiestile porunci si sa faca toate dupa cum a poruncit Dumnezeu. E un sfintit bineslujitor al Bisericii. N-a ajuns preot prin mostenire, ca preotii Vechiului Legamant, ci straduindu-se nefatarnic sa slujeasca lui Dumnezeu. A inaltat cu ravna rugaciuni catre Dumnezeu, a pazit cu amanuntime randuielile Bisericii, a fost cu adevarat chip si pilda pentru toti sfintitii slujitori. Pentru aceasta rugaciunea sa era lucratoare. A fost intruchiparea milei: de toti se milostivea, pe toti ii ajuta. Catre toti se apleca, facand milostenie lumeasca, materialnica cu unii, ridicand din caderea pacatului si imbogatind cu daruri duhovnicesti pe altii. A fost si un neclintit vaditor al pacatului, ca oarecand Ilie Prorocul si Ioan Botezatorul, fara teama in a spune cuiva adevarul in fata. Bland cu cei ce se pocaiesc, oricat de mari ar fi fost pacatele lor, era neingaduitor cu indaratnicia in pacat”

– asa il zugravea Sfantul Ioan Maximovici pe fericitul preot de mir din Kronstadt cu prilejul proslavirii acestuia intre sfinti din 1964.

Cu greu am putea adauga cuvinte mai po­trivite decat cele ale sfantului arhiereu. Sfantul Ioan din Kronstadt a fost un chip aparte in lumea duhovniceasca a Rusiei de la sfarsitul veacului al 19-lea si inceputul veacului al 20-lea. Insuflat propovaduitor si fierbinte rugator, Sfantul Ioan a preschimbat cu revarsarea harului din viata sa nenumarate vieti, ale celor care-i cautau ajuto­rul si folosinta, credinciosi si necredinciosi, evrei si musulmani deopotriva. Dar, mai presus de toate, Sfantul Ioan a fost un slujitor al jertfei ce­lei fara-de-sange, unul pentru care Dumnezeiasca Liturghie era centrul vietii si izvorul care-l umplea cu preaplin de dragoste pentru toti si toate:

„O, dumnezeiasca, preasfanta, mai presus de ceruri, atotcuprinzatoare, a cerului cu pamantul impreunatoare Liturghie pravoslavnica! Cat esti de mi­nunata, de draga, plina de nesfarsita bunatate, intelepciune, dreptate, sfintenie dumnezeiasca, marire neurmata!”…

„Mintea i s-a deschis”

otrok-Ioann-molitsya-po-puti-v-shkoluLa 19 octombrie 1829, in gubernia Arhanghelsk din indepartatele tinuturi de miazanoapte ale Rusiei, se nastea in familia citetului Ilia Serghiev un prunc slab si bolnavicios, ce a fost neintarziat pus sub ocrotirea Sfantului Apostol Ioan. Inca de mic, Ioan mergea cu tatal sau la bisericuta satului, unde ajuta la altar si buchisea cartile de slujba (cartea sa preferata era Sfanta Evanghelie), adancindu-se astfel in dumneze­iasca cunoastere.

Dumnezeu l-a incredintat din pruncie de puterea minunata a rugaciunii, prin urmatoarea minune: Ioan invata foarte greu, straduindu-se mult, dar fara mari rezultate, asa ca se ruga fierbinte la Dumnezeu sa-l ajute. Intr-o noapte, dupa o astfel de rugaciune, s-a simtit dintr-odata cuprins ca de-un tremur, iar „mintea i s-a deschis”. De atunci a inceput sa citeasca cu mare usurinta, intelegand si tinand tot minte, fara vreo osteneala. A incheiat scoala printre fruntasi, a absolvit Seminarul din Arhanghelsk pe pri­mul loc si a intrat la Academia Duhovniceasca din Sankt Petersburg.

Desi isi dorea sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos printre triburile bastinase din Alaska si Siberia, tanarul si-a dat curand seama ca nici locuitorii Sankt Petersburgului nu-l cunosteau pe Hristos. Atunci a avut o vedenie, in care se facea ca slujea intr-o biserica mare — si a inteles ca Dumnezeu i-a dat un semn ca sa inteleaga voia Sa pentru el. In 1855, dupa ce a absolvit Academia si s-a casatorit cu Elisaveta (cu care avea sa traiasca in curatie toata viata), a fost hi­rotonit preot si trimis la Catedrala Sfantului Andrei din Kronstadt. Ajuns acolo, a ramas uluit: era tocmai acea biserica care i se aratase in vedenie! In Kronstadt, asadar, s-a stabilit Parintele Ioan si a ramas pana la sfarsitul vietii.

„Trebuie sa iubim pe fiecare, cu tot pacatul si rusinea sa”

Rugaciunea si postul erau temeliile nevointei sale si, in aceeasi masura, infranarea nu doar de la mancare si bautura, ci si de la tot ce l-ar fi in­departat de Dumnezeu. Lucrarea sa launtrica de savarsire zilnica a Dumnezeiestii Liturghii si a Rugaciunii lui Iisus in toata vremea si in tot locul era implinita de lucrarea sa din afara: slujirea celor saraci si lipsiti, pe care ii cauta pe strazi si ii ajuta, ingrijirea celor bolnavi, ali­narea celor deznadajduiti, carora le aducea cu­vintele lui Hristos impreuna cu dragostea si lu­mina Sa, in el intruchipate. St. John of Kronstadt leads homeless children in the orphanageZi de zi il gaseai pe Parintele Ioan printre saracii Kronstadtului, carora le propovaduia, ii mangaia, ii ingrijea si-i ajuta cu bani, adesea peste puterile sale — caci nu de putine ori tanarul preot se intorcea acasa fara haina sau ghete, pe care le daruise vreunuia lipsit, zicand:

„Milostenia este ca o samanta. O samanta buna poate da rod bun, insutit; si samanta milosteniei tale este aleasa daca o dai cu inima buna, curata, milostiva, compatimitoare”.

Insa diavolul nu poate rabda evlavia si buna-cinstirea, si intuneca mintile celor necuratiti — asa ca Sfantul Ioan a inceput sa fie atacat din toata partile pentru felul sau evanghelic de viata: insasi familia sa l-a criticat, ceilalti l-au batjoco­rit, iar mai-marii sai l-au mustrat. Protopopul nu-i mai dadea salariul in mana, pentru ca, de indata ce-l primea, Sfantul il impartea saracilor, pana la ultimul banut.

„Trebuie sa iubim pe fiecare, cu tot pacatul si rusinea sa… Sa nu confundam omul, care este chip al lui Dumnezeu, cu raul din el”

– cu acest cuget i-a imblanzit Parintele Ioan pe napastuitii Kronstadtului. Toata aceasta pegra, ce fusese de­portata din Petersburg pentru cersetorii si betii, pentru agresivitatea, dusmania si grosolania sa, a fost biruita de rabdarea si dragostea Sfantului Ioan, care spunea ca

Ioann_kron„odoarele Bisericii nu sunt vesmintele preotesti si arhieresti, nu sunt cande­lele aurite, ci curvele, hotii, talharii, desfranatii si pacatosii lumii care s-au intors la Hristos cu toata inima lor”.

Roadele lucrarii sale se vadesc in martu­rii precum urmatoarea scrisoare a unui muncitor:

„Aveam pe atunci 22-23 de ani. Acum sunt batran, dar inca-mi amintesc bine prima data cand l-am vazut pe Batiuska. Aveam o fa­milie, doi copii. Munceam si beam. Familia mea murea de foame. Sotia mea cersea in ta­cere pe strada. Traiam intr-o cocioaba. Intr-o zi am venit acasa mai putin baut ca de obicei si am vazut inauntru un preot tanar, care-l tinea in brate pe fiul meu si-i vorbea plin de dra­goste. Baietelul il asculta cu mare atentie. Mi s-a parut ca acel batiuska arata ca Hristos in «Binecuvantarea pruncilor». Primul impuls a fost sa injur: ce cauta aici? – dar ochii iubitori si seriosi ai Batiuskai m-au oprit: mi s-a facut rusine. Mi-am plecat ochii, iar el a continuat sa se uite la mine, privindu-mi drept in suflet. A inceput sa-mi vorbeasca. Nu-s in stare sa redau tot ce mi-a spus. Mi-a zugravit cocioaba mea ca pe-un rai, caci, zicea el, oriunde sunt copii, este plin de lumina si caldura – si nu trebuie sa dau acest rai pe aerul imbacsit si afumat de la carciuma. Nu m-a invinuit de nimic – dim­potriva, ma tot indreptatea, doar ca eu nu ma simteam indreptatit… A plecat, iar eu am ra­mas acolo in tacere… N-am plans, desi sufletul meu era gata sa izbucneasca in lacrimi. Sotia ma tot privea. Şi, din acea clipa, m-am facut din nou om de treaba, asezat la casa lui”.

„Unde nu este lupta, nu sunt nici virtuti”

5_(9)Pe langa darul propovaduirii Cuvantului, Dumnezeu l-a invrednicit pe Sfantul Ioan si cu harisma facerii-de-minuni. Nenumarate tama­duiri a lucrat astfel Domnul spre mangaierea si intarirea poporului, iar renumele slujitorului Sau bun si credincios a depasit in curand hotarul mahalalelor Kronstadtului, pentru a se ras­pandi in intreaga Rusie, ba chiar si mai departe. Acest fapt este cu atat mai minunat cu cat o mare parte din cei ce cunoscusera darul thaumaturgic al Parintelui Ioan erau oameni simpli si nestiutori de carte, iar presa intelighentiei ateiste cauta sa ascunda aratarile puterii lui Dumnezeu in lume, ba chiar, in 1905, a in­ceput sa-l defaime si sa-l batjocoreasca fatis pe Sfant. Parintele si-a vazut insa mai departe ne­tulburat de lucrarea sa, cu vreme si fara vreme, fara sa caute indreptatire de la oameni, ci rabdandu-le pe toate cu pace si invatandu-si astfel fiii duhovnicesti:

„Sa nu te temi de lupte, sa nu te feresti de ele. Unde nu este lupta, nu sunt nici virtuti; cand nu ne sunt puse la incercare credinta si dragostea, nu putem sti daca avem credinciosie si iubire pentru Dumnezeu”.

Sfantul Ioan a vazut in darul tamaduirii voia nemijlocita a lui Dumnezeu,

„o noua ascultare pe care Dumnezeu mi-a dat-o: sa ma rog pentru toti cei ce mi-o vor cere”.

Astfel, cu blandete si smerenie, Sfantul a primit aceasta ascultare, slu­jind cu dragoste imparatului Slavei. Caci el, pre­otul nevoitor care, desi era in lume, traia ca si cum nu ar fi din lume, nu cauta nici o slava pa­manteasca, ci, precum zicea,

nu noua, nu noua, Doamne, ci Numelui Tau se cuvine slava“.

Dupa cum marturisea, se simtea foarte impovarat ca i se dusese vestea peste tot, si din toate colturile tarii se revarsa acum catre Kronstadt un suvoi necurmat de mii de credinciosi, care ii cautau zi de zi ajutorul. Primea un numar si mai mare de scrisori si telegrame. Toate acestea l-au stramtorat peste masura, lipsindu-l de orice clipa de li­bertate personala pe care o mai avusese.

„Cate daruri din cele mai mari sunt ascunse in Liturghie!”

Preaching in Andrew's Cathedral KronstadtIata cum decurgea o zi obisnuita din acest rastimp al vietii Sfantului Ioan. Se scula la 3 dimineata ca sa se pregateasca de slujirea Utreniei. Se plimba putin prin gradina casei parohiale, rugandu-se in tacere. Cu putin ina­inte de 4 dimineata pleca la catedrala. Inaintea portilor casei era intampinat de multimea pe­lerinilor. Izbutea sa vorbeasca doar cu cativa, iar ceilalti se multumeau sa-i primeasca bi­necuvantarea, sa-i sarute mana, sa-i atinga vesmintele si sa-i priveasca chipul luminos. La catedrala il asteptau sute de cersetori, carora le dadea milostenie, potrivit obiceiului sau.

La ora 4 incepea Utrenia, pe care Sfantul o slujea fara sa sara peste nimic, si isi facea pra­vila preoteasca. Inainte de Liturghie spove­dea credinciosii si le facea dezlegarea, indemnandu-i sa se impartaseasca pe toti cei pregatiti:

„Impartasirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sanatosi, impacati, innoiti. Cate daruri din cele mai mari sunt ascunse in Liturghie! Sa multumim Domnului, Care ne da viata prin minunatele Sale Taine! Dreptslavitori crestini, inchinati-va Liturghiei, care ne indumnezeieste pe noi prin mila lui Dumnezeu! Preoti si mireni, innoiti-va prin ea in fiecare zi!”…

sf.ioan-k.Catedrala din Kronstadt, in care incapeau aproape 5.000 de oameni, era mai mereu plina, asa ca impartasirea dura mult, si Liturghia nu se sfarsea mai devreme de amiaza. Un credincios isi aminteste:

„Dupa ce slujea Dumnezeiasca Liturghie si primea Sfanta Impartasanie, fata Parintelui Ioan se schimba. Nu mai vedeai la el nici urma de oboseala, nici umbra de grija sau suparare, nimic din cele ce le puteai vedea la el cand intra in biserica. O uriasa bucurie duhov­niceasca, o pace negraita si o liniste cereasca, o tarie si o putere nemaivazuta se asterneau acum peste el. Fata sa parca stralucea, ca si cum ar fi raspandit lumina”.

Dupa slujba, inconjurat de mii de credinciosi, Sfantul iesea din catedrala si mergea in Sankt Petersburg, unde era chemat la capataiul a nenumarati bolnavi, si nu se intorcea mai devreme de miezul noptii; uneori izbutea sa prinda o ora de somn pe tren. La 3 dimineata o lua de la capat. Multe au fost noptile in care Sfantul Ioan n-a dormit deloc, ci a petrecut in rugaciune — si, totusi, nimeni nu l-a vazut obosit sau molesit: harul Dumnezeiestilor Taine il tinea si il intarea pentru a trece peste toata rautatea zilei.

In ciuda faptului ca era atat de ocupat, Sfantul Ioan a gasit timp sa tina un jurnal duhovnicesc, in care-si nota zi de zi gandurile care-i veneau dupa rugaciune, roade ale luminarii de Sus, care a fost publicat sub titlul Viata mea in Hristos”. Din scrierile sale razbate nevoia de a avea o credinta sincera si fier­binte in Dumnezeu si de a trai potrivit acestei credinte, nevoia de a te lupta neincetat impo­triva patimilor si a deprinderilor rele si nevoia de a ramane in credinta si Biserica ortodoxa, singura cale de mantuire:

9903c1e5759de37aeab70f32a3c7a6d3„Cate binefaceri nu mi-a adus pana acum credinta dreptslavitoare! Nu le stiu numarul si nu voi vorbi despre fie­care in parte, ci numai despre una: de cate ori nu mi-a adus liniste, nu mi-a scos sufletul din tulburare, nu mi-a alungat patimile! De cate ori nu mi-a indreptat pornirile strambe ale ini­mii, de cate ori nu m-a curatat de pacate, nu mi-a scapat sufletul de moarte!”…

Centrul vietii sale era slujirea Liturghiei si impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, caci, dupa cum marturisea:

„Ma pierd, mor duhovniceste atunci cand nu slujesc Liturghia”.

Sfantul Ioan isi indemna fiii duhovnicesti sa se impartaseasca frecvent, in acea vreme de racire duhovniceasca, cand cei mai multi credinciosi se spovedeau si se impartaseau o singura data pe an, doar ca o obligatie:

„Cat de rar luati impartasania, si cat de mare nevoie este sa va impartasiti mai des! Sufletul vostru e uscat de foame si insetosat de har. Uitati-va la femeia samarineanca si la Iisus Hristos, si veti afla cum sa cautati apa vie a harului”…

Sfantul Ioan a daruit tot atat de mult timp si energie innoirii Tainei Spovedaniei, care era si ea redusa pe atunci la o formalitate anuala. Petrecea ore in sir spovedind fiecare credincios, lucru despre care scria:

„Ce minune! Am ascultat ieri spovedaniile oamenilor de la 4 la 11 seara, m-am pus in pat la miezul noptii si m-am trezit la 4:30 dimineata, vioi si intremat! Ce bine e sa savarsesti lucrarea Domnului! Cum te intareste El, in chip minunat!”.

„Batiuska Pastilor”

Sfantul Ioan a fost un proroc al vremurilor din urma, in ajunul marilor tulburari si rastur­nari ale randuielii crestine de la inceputul ce­lui de-al 20-lea veac, propovaduind adevarul, vadind minciuna, chemand la pocainta si ves­tind mania cea dreapta a lui Dumnezeu pen­tru pacat si apostazie. Desi era cu adevarat chip al blandetelor si al smereniei, aratand dragoste oricui, indiferent de neam sau credinta, Sfantul Ioan a avut o pozitie neingaduitoare fata de cu­rentele ateiste, materialiste si liberale care ro­deau la temelia credintei poporului. Sfantul Duh i-a descoperit in vedenii prorocesti cum­plitele evenimente ce aveau sa se intample peste putina vreme: sangeroasa Revolutie din Octombrie si izbanda bolsevismului cel fara de Dumnezeu si fara de omenie.

Ioann-Kronstadtsky_02Pe 20 decembrie 1908, inainte-cunoscandu-si mutarea de la cele pamantesti, Sfantul Ioan a adormit intru Domnul. La inmormantarea sa au venit zeci de mii de oa­meni. Peste tot vedeai sarmani care se cainau: „Batiuska, parintelui nostru, cui ne lasi?”. Lacrimile erau nefatarnice si din adancul ini­mii, incat chiar si militarii din corul regimen­tului Pavlov nu si le puteau tine. Clopotele sunau a jale, lumanarile palpaiau in tacere in acea dimineata cetoasa, alaturandu-se cantarilor de ingropaciune si lacrimilor tuturor. Dar, in acelasi timp, domnea o atmosfera de bucu­rie pascala, asemenea bucuriei ce lumina mereu fata Sfantului Ioan, caruia multi ii ziceau, cu dragoste, „Batiuska Pastilor”.

In ciuda tuturor prigoanelor si defaimari­lor, Dumnezeu l-a vadit pe dreptul Sau sfesnic luminator al credintei si, chiar daca vremurile rele ce-au urmat au intarziat clipa canonizarii sale oficiale, in 1964 Biserica Rusa de peste granite l-a proslavit intre sfinti, iar 1990 Patriarhia Moscovei.

Cum am putea incheia mai bine decat cu cuvintele Sfantului Ioan Maximovici, alt rasad ales ale dreptslavitoarei Rusii?

20110928_2078656776„Mare facator-de-minuni, dreptul Parinte Ioan a umplut lumea toata cu minunile sale, precum Sfantul Nicolae Facatorul-de-minuni, si a zidit pe toti cu invataturile sale intru urmarea caii lui Dumnezeu. Stravazator care vedea in launtrul celor ce il cercetau, dand fiecaruia povete mantuitoare, a ajuns proroc la sfarsitul vietii sale pamantesti, inainte-cunoscand napastele ce aveau sa vina din pricina ca nu am aratat pocainta si indreptarea vietii. Sa strigam, dar, catre dansul, celui ce lumineaza acum din ce­ruri: Roaga-te pentru noi, fericite Parinte Ioane! Indreapta-ne pe calea mantuirii si izbaveste-ne de toata napasta cea venita asupra noastra, ca sa strigam tie: Bucura-te, fericite Parinte Ioane, mare facator-de-minuni si mijlocitor inaintea lui Dumnezeu! Sfinte Parinte Ioane, izbaveste-ne pe noi toti, cu rugaciunile tale!”.

Radu Hagiu

sfantul_ioan_de_kronstadt_7_0

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Sfantul Ioan de Kronstadt, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SFANTUL IOAN DE KRONSTADT († 20 decembrie): “Odoarele Bisericii sunt pacatosii lumii care s-au intors la Hristos cu toata inima lor”

  1. Cand ma duc la biserica incerc sa ascult fiecare cuvant al slujbei iar cand ma intorc acasa simt o bucurie si o linistire.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate