20 DECEMBRIE – VIATA UNUI MARE SFANT PREOT DE MIR, IOAN DE KRONSTADT

19-12-2008 Sublinieri

sf-ioan-de-kronstadt-4.jpg

VIATA SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT – Preluata de pe blogul Taina casatoriei

“Sfântul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin 350 de ani, au fost preoţi sau cantori [dascali, cantareti] sau au slujit într-un fel sau altul Bisericii, astfel că Ioan a fost blagoslovit cu o creştere foarte evlavioasă. Tatăl său îl lua foarte des  la slujbele bisericii, iar acasă vorbea adeseori cu el despre Hristos şi sfinţi. El însuşi spune:

Pe cât îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe când aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au  sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia“.

În ultimii săi ani, vorbind uneia din fiicele sale duhovniceşti, Stareţa Taisia, Sfântul Ioan i-a spus:

Ştii ce anume a pus temelia  întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte când veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mângâiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mângâiere…

A învăţat cu mare greutate să citească, iar în primii ani de şcoală se chinuia să înţeleagă şi să reţină lecţiile. Dar pe la zece ani, după ce s-a rugat cu înfocare şi îndelung, cerând ajutorul lui Dumnezeu, amândouă aceste neputinţe au fost cu totul tămăduite prin harul lui Dumnezeu.

Pe când era la Academie, învăţând pentru a se face preot, Sfântul Ioan visa să ajungă mai întâi propovăduitor între păgâni, mai ales în Alaska. Dar când şi-a dat seama că însuşi poporul său avea mare nevoie de învăţătură, a început a râvni să fie un preot care să-şi slujească şi să-şi înveţe poporul. Într-o noapte s-a văzut în vis intrând într-o catedrală. Mai târziu, când a vizitat catedrala din Kronstadt, un mare port din nordul Rusiei, a recunoscut-o ca fiind cea din visul său. S-a căsătorit cu Elisabeta, fiica protoiererului catedralei (aflat în pragul pensionării), şi a ajuns preot acolo în 1855.

Prima sa predică arată obârşia deosebitului său succes ca preot, iar ceea ce a spus atunci despre dragoste se potriveşte creştinilor din toate timpurile:

Îmi simt slăbiciunea şi nevrednicia de a săvârşi cea mai înaltă slujire de pe pământ, însă ştiu ce anume mă poate face vrednic de cinul preoţesc… este dragostea pentru Hristos şi pentru toţi oamenii, Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“.

Părintele Ioan ştia de la început că dragostea faţă de toţi oamenii – nu numai faţă de cei din întinsa sa parohie, ci faţă de toţi cei din oraş, inclusiv săracii şi răufăcătorii – va însemna pentru el o trudă nemaipomenită. Este limpede că simţea nevoia unei căsătorii cu o rânduiala neobişnuită. Astfel că, încă de la începutul căsătoriei lor, i-a spus soţiei că vroia să trăiască cu ea ca frate şi soră, spre a se putea dărui mai deplin slujirii lui Dumnezeu şi celorlalţi oameni. Deşi la început soţia sa nu s-a bucurat de această propunere, cu timpul a ajuns nu numai să o primească, ci şi să-i fie ajutor şi sprijin nepreţuit în marea lui misiune. Negreşit că era greu să trebuiască să-ţi „împarţi” soţul iubit cu atât de mulţi oameni – ca el să fie plecat, slujind celorlalţi mai tot timpul – dar poate că această grea jertfă a fost una din cele mai mari ofrande ale sale. Căci a reuşit să accepte acest fel de vieţuire neobişnuită cu bucurie, socotindu-l pe Sfântul Ioan ce pe o „comoară de obşte” ce trebuia îngrijită şi ocrotită. Nepoata lor, pe care mai târziu au crescut-o în propria casă, aduce mărturie limpede despre acest lucru, ca şi despre marea dragoste dintre ei, aşa cum vedem din amintirile ei de mai jos.

Spre a da o oarecare idee despre slujirea „practică” a Sfântului Ioan, putem înşirui principalele componente ale „Casei muncii ziditoare pe care a înfiinţat-o pentru săracii oraşului. Ea cuprindea o şcoală elementară gratuită (Sfântul Ioan iubea în mod deosebit copiii, spunând că în ei chipul lui Dumnezeu era mai vădit), un atelier de tâmplărie, o clasă de desen, un atelier de cusut pentru femei, un atelier de cizmărie, o bibliotecă pentru copii, o colecţie zoologică, o sală de gimnastică şi o librărie pentru copii şi adulţi. A organizat şi lecţii de catehizare pentru adolescenţi şi copii, conferinţe pe diferite teme, a înfiinţat o sală de lectură pentru copii, o bibliotecă cu taxă, un cămin de orfani, o tabără de vară pentru copii, un adăpost pentru alcoolici, îngrijire medicală gratuită şi mese gratuite pentru săraci.

De obicei, Părintele Ioan îşi începea ziua la orele trei dimineaţa şi adeseori nu se culca până la miezul nopţii. Pe lângă faptul că organiza ajutorarea săracilor, prin strângerea de fonduri şi chivernisirea lor, el însuşi petrecea multe ore pe zi între oameni – cercetând, mângâind, aducându-le hrană, făcând rost de medicamente pentru bolnavi şi aşa mai departe.

Din multele donaţii pe care le primea, a mai zidit în sărăcăciosul sat unde se născuse o biserică, o şcoală, un orfelinat, un joagăr, un magazin cooperatist şi o mănăstire. Printre multele sale realizări trebuie pomenită şi frumoasa mănăstire Sfântul Ioan din Rila, pe care a întemeiat-o. În subsolul bisericii acesteia a zidit o capelă închinată Sfântului Prooroc Ilie şi Sfintei Teodora – sfinţii patroni ai părinţilor săi. Acolo a şi cerut să fie înmormântat.

Însă mai presus de toate, Sfântul Ioan a fost un mare om de rugăciune, care iubea slujbele bisericii. Slujea Sfânta Liturghie în fiecare zi şi îndemna pe oameni să se împărtăşească cât mai des (uneori erau cinci mii de credincioşi care se împărtăşeau la Liturghie, astfel că slujba ţinea mai multe ore). Sfântul Siluan Athonitul (24 septembrie), contemporan cu Sfântul Ioan, spunea despre el:

Îmi aduc aminte cum după Liturghie, atunci când trăsura sa trăgea, iar el se urca în ea ca să se aşeze, oamenii năvăleau împrejurul lui, cerându-i blagoslovenia; şi în tot acel vacarm, sufletul lui rămânea răpit în Dumnezeu. Atenţia sa rămânea neabătută în mijlocul mulţimii şi nu îşi pierdea pacea sufletească. Vă întreb, cum oare izbândea aceasta? Izbutea aceasta, şi nu se tulbura, fiindcă iubea oamenii şi nu înceta să se roage Domnului pentru ei“.

Aşa cum am spus, Sfântul Ioan iubea copiii şi era adânc preocupat de educaţia lor. Stăruia să predea el însuşi Noul Testament şi alte ore la liceu şi să asigure din micul său salariu educaţia nepoatei sale şi, cum spune ea însăşi, „urmărea progresele mele cu un interes neabătut, uitându-se săptămânal în carnetul meu de note şi semnându-l”.

El a văzut valoarea educaţiei seculare, dar şi-a dat seama că aspectul cel mai însemnat al educaţiei era „educaţia inimii” – educaţia e poate fi deplin asigurată numai de către Biserică. Cum spunea el însuşi:

Poţi fi savant, dar vai, un om foarte rău... Trebuie să educăm oamenii să nu fie doar nişte învăţaţi şi oameni folositori societăţii, ci şi – ceea ce este cu mult mai însemnat şi folositor –  să fie creştini buni şi cu frica lui Dumnezeu… Rugaţi-vă lui Dumnezeu ca, din suma totală a cunoştinţelor dobândite, să crească în sufletul copiilor un întreg un întreg armonios – acel sănătos sistem creştin de cunoştinţe, rânduieli şi deprinderi ce înfăţişează adevărata educaţie creştinească… Dar dacă elevii noştri  chiulesc de la sfintele slujbe spre a-şi face lecţiile ce sunt legate, strict vorbind, de lucruri lumeşti; şi dacă, atunci când se află în biserică, îşi fac griji pentru temele de acasă, astfel încât slujba nu le poate hrăni mintea şi inima; şi dacă se plictisesc în biserică, atunci activitatea pedagogică va avea de suferit. Căci cea mai bună educaţie este negreşit cea dată de Biserică, cu  minunatele şi cereştile ei slujbe, ce pătrund direct înăuntrul fiinţei omului.”

Pe lângă toate operele de binefacere şi slăvita slujire  a Liturghiei, Părintele Ioan era binecunoscut pentru discernământul său duhovnicesc, în calitate de duhovnic, şi pentru rugăciunile sale vindecătoare. Multe minuni s-au făcut prin rugăciunile Părintelui Ioan, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte.

În ultimii trei ani ai vieţii, Părintele Ioan a îndurat mari dureri din pricina bolii. Şi Matuşka Elisabeta era foarte bolnavă şi se necăjea că nu poate să-l îngrijească. Cu trei zile înainte de moartea lui, când i s-a spus despre supărarea ei, el a zis:

Spune-i soţiei mele ca este întotdeauna cu mine, şi eu sunt întotdeauna cu ea“.

Aceste cuvinte i-au adus mare mângâiere, atunci şi după moartea lui.

Cunoscând de mai înainte ziua morţii sale, Sfântul Ioan a trecut cu pace în lumea de dincolo, la 20 decembrie 1908, la vârsta de 79 de ani. Întreaga Rusie a jelit pierderea celui mai iubit păstor al ei; douăzeci de mii de oameni i-au urmat sicriul în alai. Însuşi Împăratul Nicolae al II-lea a poruncit să se ţină o slujbă de pomenire la moartea lui.

Matuşka Elisabeta a jelit adânc plecarea iubitului ei soţ. Şi ea s-a pregătit cu grijă pentru moartea veşnică – căindu-se de toate păcatele şi primind zilnic Sfânta Împărtăşanie în ultimul an al vieţii. S-a împărtăşit pentru ultima oară la 21 mai 1909 şi a părăsit această viaţă cu pace în dimineaţa următoare, pe când i se citea rugăciunea de ieşire a sufletului.

După cum spunea nepoata ei, Mătuşka Elisabeta

nu şi-a îngăduit niciodată să se amestece în treburile Batiuşkăi; n-a încercat niciodată să iasă în faţă sau să treacă drept egala lui; rămânând mereu în umbră, ea strălucea de razele slavei lui, ale minunatelor lui fapte creştineşti“.

Deşi un asemenea rol este adeseori nu numai evitat în zilele noastre, ci chiar dispreţuit, trebuie să înţelegem că o parte din marea roadă adusă de Sfântul Ioan a fost posibilă doar prin dragostea jertfelnică a soţiei sale, iar acea roadă a fost desigur vrednică de o aşa mare jertfă. Având în vedere roada la producerea căreia a ajutat acea jertfă, putem negreşit să înţelegem care a fost ecoul „neţărmuritei” recunoştinţe pentru însemnatul rol al Matuşkăi Elisabeta în slujirea soţului ei – chiar dacă acest rol a trecut cu totul neobservat.

Deşi această pereche a avut o viaţă de familie neobişnuită, prin vădita lor străduinţă întru mântuire, înţelegând viaţa aceasta ca pregătire pentru Împărăţia cerească, ca  şi prin dragostea şi dăruirea lor unul faţă de altul şi faţă de toţi cei din jurul lor, ei pot fi pildă tuturor”.

(David şi Mary Ford, Căsătoria, cale  spre sfinţenie. Vieţile sfinţilor căsătoriţi”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2001)

248_0049155838_saint-john-kronstadt.jpg


Categorii

Sfantul Ioan de Kronstadt, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Viata de familie

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “20 DECEMBRIE – VIATA UNUI MARE SFANT PREOT DE MIR, IOAN DE KRONSTADT

  1. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/12/20/sfantul-ignatie-teoforul-leul-duhovnicesc-si-painea-lui-hristos/

    O asemenea dragoste a inflacarat fiinta Sfantului Ignatie Teoforul incat acesta a alergat in gura leilor. De fapt, leul adevarat, leul duhovnicesc era chiar el, Sfantul Ignatie! Un leu aprig, aprins, flamand… care se invarte in cusca acestei lumi, nerabdator sa se dea jertfei, sa ia cu asalt si sa prade Cerurile si sa se sfasie pe sine insusi, ca sa se sature din harul dumnezeiesc! Sfinte Ignatie, nu putem intelege dragostea ta de Dumnezeu, dar vedem ca a fost atat de mare, incat ai vrut nu numai sa iti dai trupul tau, dar ai vrut sa nu ramana aproape nici o urma din el, stiind ca Domnul are pentru tine un alt vesmant, innoit si induhovnicit. Ai vrut atat de mult sa te dai Lui, sa te golesti de tine pentru a-L purta desavarsit pe El, incat ai vrut sa nu mai ramana nici o urma din carnea si din sangele tau! “Ca un leu, Tu Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort“, cantam in Prohodul Domnului. Aidoma Leului-Hristos, cu care te-ai asemanat – asa ai mers, Sfinte, alergand la mucenicie, sa rapesti pe Dumnezeu, sa te saturi de carnea si sangele Lui… Numai un purtator de Dumnezeu, de Duhul Sfant poate avea acest dor atat de aprins in sine dupa Dumnezeu. Altfel, ar fi nesabuinta, nu curaj, ambitie, nu smerenie. Nu pentru ca era impins de un voluntarism extrem a mers Sf. Ignatie la martiriu, ci pentru ca asa L-a impins Duhul Sfant si i-a facut cunoscut ca aceasta este bine-placut lui Dumnezeu.

    Pilda Sfantului Ignatie ne arata noua ca, intru Adevar, omul cel vechi, cel inchis in cusca pacatului si legat de patimi, omul cel vechi, inrobit silniciei, sleirii, intunericului, stricaciunii, desertaciunii, ei bine, acest om, nu altul, intru Adevar se slobozeste, intru Adevar se desfiinteaza pentru a face loc lui Hristos!

    Va invitam, in aceasta zi numita de “Ignat” sa gustam impreuna macar cateva mici “imbucaturi” din scrierile purtatoare de Duh ale Sfantului Ierarh si Mucenic Ignatie, “painea lui Hristos”, care hraneste intreaga Biserica…

  2. Pingback: Rugaciunile facatoare de minuni ale SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT (20 decembrie) si increderea de care se bucurau in popor
  3. Pingback: Sfantul Ioan de Kronstadt (†20 dec.): PRIVESTE MAI DES IN INIMA TA, COBOARA-TE IN ADANCUL EI!
  4. Pingback: Sf. Ioan de Kronstadt despre prostia si otrava mortala a pacatului. DE CE S-A INTRUPAT HRISTOS? INTELEGEM SI PRETUIM, OARE, JERTFA SA?
  5. Pingback: SFANTA MATRONA CEA OARBA – 60 de ani de la mutarea in lacasurile ceresti: “De ce sa-i judeci pe altii? Gandeste-te mai des la tine” -
  6. Pingback: SFANTUL SOFRONIE (Saharov): “Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni” -
  7. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (II): “Trebuie sa fii hotarat pen­tru Dumnezeu, iar nu sa faci pe plac cererilor necinstite ale oamenilor!” -
  8. Pingback: SFANTUL IOAN DE KRONSTADT, “Viata mea in Hristos”: Cand te ispiteste TRUFIA sau cand te copleseste DUHUL DESCURAJARII… -
  9. Pingback: SFANTUL IOAN DE KRONSTADT († 20 decembrie): “Odoarele Bisericii sunt pacatosii lumii care s-au intors la Hristos cu toata inima lor” -
  10. Pingback: SPOVEDANIA UNUI SFANT. Lupta cotidiana a SFANTULUI IOAN DE KRONSTADT cu patimile si ispitele IRASCIBILITATII si FURIEI, manifestate in viata de familie: “Dăruieşte-mi, Doamne, dragoste pentru cei de aproape ai mei, care trăiesc împreună cu mine
  11. Pingback: “Duhule Sfinte, luminează-mi mintea!” – ASINA LUI VALAM, DIFICULTĂȚILE ÎN ÎNVĂȚARE și… PUTEREA RUGĂCIUNII | Cuvântul Ortodox
  12. ,,Îmi aduc aminte cum după Liturghie, atunci când trăsura sa trăgea, iar el se urca în ea ca să se aşeze, oamenii năvăleau împrejurul lui, cerându-i blagoslovenia; şi în tot acel vacarm, sufletul lui rămânea răpit în Dumnezeu. Atenţia sa rămânea neabătută în mijlocul mulţimii şi nu îşi pierdea pacea sufletească. Vă întreb, cum oare izbândea aceasta? Izbutea aceasta, şi nu se tulbura, fiindcă iubea oamenii şi nu înceta să se roage Domnului pentru ei“.

    Da. Dragostea noastră față de Domnul și de semenii noștri este rece de-a dreptul !!! Și ne mai mirăm de ceea ce se petrece în jurul nostru… Doar să-L rugăm pe Domnul să ne dea El harul Lui și astfel, în urma pocăinței noastre, văzându-ne neputințele noastre, vom putea avea înțelegere față de semenii noștri și recunoștință fără margini față de bunătatea Lui Dumnezeu pentru noi !!!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate