Sunt convins că preacuviosul părinte Ioanichie Bălan,- pe care Bunul Dumnezeu, m-a învrednicit să-l cunosc şi să primesc de la sfinţia sa mult folos, încurajare şi îndemn- nu ar osândi ceia ce vreau să adaug mai jos.
Ortodoxia nu-i în vorbe
Şi-n sfatul moralizator
Menit să ne îndrepte civic
Pri ceia ce-i foarte uşor.
Puţinul ce se face public
I-o civică’nbisericită
Tot mai lumeşte promovată
Şi de popor, tot nepăzită.
Numai cu slujbele de-acuma
Puţinii semeni ce-o trăiesc
Nu-s meritul nici unei jertfe
A celor ce ne păstoresc.
Ei sunt puţinii ce vor cerul
Şi ce promite veşnicia,
Când simt şi văd cum ne sufocă
Păcatele şi erezia.
Că-n ceia ce se face astăzi
-Amestec greu de rău şi bine-
Nu-i nici o luptă cu păcatul
Şi cu’nşelările de sine.
Păstorii noştrii n-au curajul
De-a spune public Adevărul
Acolo unde-i înşelarea
Precum l-a spus Mântuitorul.
De a mustra cu glas de tunet
Minciuna care azi conduce
În stat, în suflet, în biserici,
Ba chiar ne cântă şi sub cruce.
Ce vi se pare că Stăpânul
S-a pogorât la răstignire
Pentru morala cea de astăzi
Şi spre lumeasca fericire ?
Pe cântece de mandolină
Să spunem ce-i uşor de spus
Să comentăm din evanghelii
Ce-a spus şi ce-a făcut Iisus ?
Să facem ample comentarii,
Să progresăm în doctorate
Când lumea piere în minciună
Şin-n grozăvia de păcate ?
Cine-l urmează pe stăpânul ,
Să spună numai Adevărul
Acolo unde-i înşelarea,
Cum o făcea Mântuitorul ?
S-arate public cu tărie
Unde şi-n cine-i înşelarea,
De ce ne prăbuşim cutoţii
Şi acceptăm smeriţi pierzarea ?
Toţi am plecat capul minciunii
O acceptăm şi-o şi slujim
Iar pe Hristos doar cu morala,
Şi-n ziduri nu-l mărturisim.
Ba’nchidem calea către ceruri.
Nici noi cu-acestea, nu intrăm,
Şi nici pe cei ce vor să intre
Cu aşa pilde nu-i lăsăm.
Hristos de este-n noi, secade
Să lupte public cu păcatul
Cu erezia, cu minciuna
Şi răul ce-l aduce statul.
Să î-şi asume public crucea
Spre-a înţelege tot poporul
Că nu slujim lumea minciunii
Ci sincer pe Mântuitorul.
Morala slabă şi dulceagă
Ne-aduce laudă de sine
Dar nu trzeşte nici un suflet
Şi nu produce nici un bine.
Hristos a fost un foc teribil
Un tunet care-a dărâmat
Tot edificul înşelării,
Zidit pe pofte şi păcat.
A fost lumină orbitoare
A fost curaj nemărginit
A fost dovadă’nfricoşată
Şi-a dovedit că ne-a iubit.
De nu slujim şi noi asemeni
De nu dăm lumii Adevărul
Doar cu morala căldicică
Nu suntem cu Mântuitorul.
De nu răsună prtututindeni
Mustrarea relelor pe faţă,
Nici un creştin nu-şi schimbă traiul
Şi nici un cleric nu învaţă.
Hristos a învăţat cu fapta
S-a arătart foc arzător
Ne-atins de nici măcar o umbră
De scop sau gând înşelător.
Azi stăm cu frica că ne fură
Păcatele şi erezia
Findcă la vârf ades se simte
Smerită, doctă, viclenia.
Doar cu morala ortodoxă,
Ce nici în noi nu a lucrat,
Cum vrem să facem sfinţi pe alţii
Şi să îi smulgem din păcat ?
Cuvâtul lui Hristos e tunet
Lumină vie, orbitoare,
Care vădeşte –să fiţi siguri-
Orice şireată înşelare.
Cuvântul de nu-i foc ce arde
Cu ortodoxă vâlvătae
Bănuţul văduvei ne arede
În iad şi-n veşnica văpae.
Puţinii rugători de astăzi
Săraci, huliţi, în neputinţă
Smeriţi de voe şi nevoe,
Sunt cei ce-s sinceri în credinţă.
Sfinţii au fost focar de rugă
Şi adevăr Mântuitor
Străini de lumea înşelării,
Pe faţă-n văzul tuturor.
De nu suntem şi noi asemeni
Sunem cu totii pe afară
Slujind şi chiar chiar cântând minciunii
La mandoline şi chitară.
Zadarnic ziduri, uniforme,
Cuvinte mari şi strălucire
Dacă nu spunem Adevărul
În astea nu e mântuire.
Puteti descrie succint ce anume a lucrat Dan Ilie Ciobotea asupra acestui Marturisitor si pe vreme de pace (pace din partea vrajmasilor vazuti ai veacului XX: comunistii)?
Deduc, din slabele si vagile resurse (inca permisele pagini web), ca respectivul are el o lucrare aparte, dar nu e evidentiata cu claritate.
Inca mai exista pe lumea asta parintele Adrian Fageteanu, de exemplu. Am inteles ca si asupra-i si-a revarsat D.I.C. afectiunea.
Si cati alti Marturisitori n-or zace inabusiti de dragostea-i arhipastoreasca.
Insa toate acestea sunt trecute sub tacere, bineinteles.
Ca sa stim si noi pentru cine ne rugam cu atata cuvenita iubire si respect filial?!
Din cate stiu eu sunt doua interviuri (casete) ale lui Sorin Dumitrescu luate parintelui Ioanichie.
Totusi interviul in care spunea ceva de genul “Sa nu dea Dumnezeu sa nu intram nuci in UE nici in NATO” a fost preluat de GDS.
Evreica Alina Mungiu Pipidi a facut multe valuri, atacand inchizitorial BOR in presa. I s-a raspuns cu argumentul ca punctul de vedere al unui ieromonah oarecare nu reprezinta punctul de vedere al BOR.
Probabil ca IPS Daniel a fost supus la presiuni din partea GDS.
Prin 2001 sau 2003 l-am intrebat personal pe parintele Ioanichie daca este adevarat ca i s-au interzis anumite lucruri de catre IPS Daniel. Mi-a confirmat cu retinere si delicatete fara a-mi oferi detalii. Oricum nici nu ma cunostea.
“Cea mai mare bucurie a unui crestin este si trebuie sa fie clipa cand se uneste cu HRISTOS.Atunci noi ne spalam de pacate,atunci Pruncul Iisus se odihneste in ieslea
inimii noastre,se naste in noi.Il vedem fata catre fata,cinam cu El,si-I inchinam darurile faptelor bune.(Cuvint al Vrednicului de lauda,APARATOR AL ORTODOXIEI SI CULTURII BISERICII NOASTRE,PARINTELE IOANICHIE BALAN-MISIONARUL ROMAN).
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i asculte rugaciunile pentru pacea Bisericii si a poporului pe care l-a slujit.Cu ale lui sfinte rugaciuni,Doamne miluieste si ne mantuieste pe noi!Amin!
Cu o lună înainte de a avea primele semne ale pirderii memoriei am fost la Pr. Ioanichie şi mi-a mărturisit următoarea întâmplare. Chiar în săptămâna aceia fusese la mitropolitul Daniel să primească binecuvântare pentru a publica o carte in care desconspira cu lux de amănunte planul ocult de distrugere a României dezvăluid identitatea şi rolul unor persoane ce făceau parte din plan. Manuscrisul i-a fost confiscat spundu-i-se că de nu-şi vede de treabă o să-l ducă intr-un vârf de munte unde nu va şti nimeni de el. Părintele a cerut manuscrisul înapoi, fiind refuzat. Atunci părintele a spus că nu-i nimic, îl are în memorie .Daniel i-a spus că va avea grijă să nu-l mai aibă nici acolo. Apoi a urmat ceia ce am spus la început…
un preot apropiat Părintelui Ioanichie
Incep sa cred ca nu exista libertate pe lumea asta.
Iti poti cumpara, parte din ea, prin concesii cu diavolul (si slugile lui) sau platind cu suferinte si umilinte. Sau cu moartea, daca chiar vrei sa fii liber de tot.
Ce sinistra stapanire are satana: sa fii sclav in lume (robind toata viata pentru a ti se acorda cateva momente de libertate, un tain acolo, sa nu mori) sau sa te intalnesti cu tipologii identice cu ale stapanilor din lume si in monahism.
Unde trebuie sa le dai si ascultare neconditionata, nelimitata.
@George
Eu cred ca nu ai inteles libertatea de care ne-a vorbit Mantuitorul.Inseamna sa nu mai fii robul patimilor de tot felul:fumatului,betiei,desfraului,lacomiei,mandriei,etc.E atat de bine fara ele,te asigur.Te elibereaza de orice.Ai citit ca sfintii nu mai aveau nevoie decat de foarte putina mancare si apa.Ce libertate mai mare vrei mai mult decat atat? Nu mai erau robiti de nimic.Moartea te elibereaza doar de razboiul(pe viata si pe moarte,la propriu,al sufletului) nevazut pe care-l ducem cu stihiile intunericului,desigur,in cazul in care te mantuiesti;daca nu,atunci te-au invins ele pe tine.
In privinta ascultarii,ascultarea e scara catre cer.”Voia mea e iadul”,spunea un preot si pe acest site.Incearca sa nu-ti faci voia ta, ci pe a duhovnicului tau si vezi ce-ti iese.Ascultarea sa o impletesti cu rugaciune,post,milostenie,spovedanie,impartasania,mersul la biserica de cate ori poti si cu primirea lui Hristos in inima ta,adica jertfa ta pentru ceilalti.
Dupa caderea lui Adam si Eva, omul trebuie sa se intoarca din nou cu fata catre Dumnezeu si aceasta trebuie sa se faca cu chin si cu durere.Toata viata lui Hristos pe pamant a fost exemplu pentru noi.Si El L-a ascultat pe Tatal.Sa facem si noi la fel.
Doamne-ajuta!
Dincolo de asta, e vorba si de libertatea exterioara de a marturisi si de a lucra pentru Hristos. La asta se referea George si nu e deloc de minimalizat. Aceasta se cauta a ne fi ingradita sau eliminata prin toate prigoanele si sistemele de supraveghere si coercitie. Inca nu prea constientizam ceea ce spuneau marturisitorii nostri cand au iesit din inchisorile comuniste: am iesit din temnita mica si am intrat in temnita cea mare. Sigur, ultima reduta este libertatea interioara, dar omul este si trup, si prin trup (fapte) simte si chemarea si nevoia de a-si exprima identitatea, credinta. Tocmai asta cauta dusmanii nostri (si cei din interior), sa ne reduca la tacere, amagindu-ne ca ne ramane… libertatea interioara. Nu cred ca ne dam seama foarte bine cum este sa traiesti intr-un regim concentrationar, intr-o mare puscarie… dar vom vedea curand, din pacate.
@admin
Asa este! La libertatea exterioara nu m-am gandit. Am uitat de ea, cu toate ca ma lovesc de ea in fiecare zi,si acasa si la serviciu;am senzatia ca sunt ingradita. Nimeni nu vrea sa i se vorbeasca despre Dumnezeu si despre biserica,se prefera orice alt subiect decat asta.Iar despre marturisirea credintei, despre inlocuirea tuturor ereziilor cu adevarata credinta,de a lucra pentru Hristos la servici, deja nu cred ca se mai poate decat cu prigoana, cu concedierea.
Asa este, au dreptate marturisitorii din inchisori:au iesit din inchisoare si au intrat in societate, care, la randul ei,este si va fi inchisoarea cea mare. Ne asteapta vremuri grele de tot;deocamdata abia se intrezaresc. Dumnezeu sa ne intareasca!
Sunt convins că preacuviosul părinte Ioanichie Bălan,- pe care Bunul Dumnezeu, m-a învrednicit să-l cunosc şi să primesc de la sfinţia sa mult folos, încurajare şi îndemn- nu ar osândi ceia ce vreau să adaug mai jos.
Ortodoxia nu-i în vorbe
Şi-n sfatul moralizator
Menit să ne îndrepte civic
Pri ceia ce-i foarte uşor.
Puţinul ce se face public
I-o civică’nbisericită
Tot mai lumeşte promovată
Şi de popor, tot nepăzită.
Numai cu slujbele de-acuma
Puţinii semeni ce-o trăiesc
Nu-s meritul nici unei jertfe
A celor ce ne păstoresc.
Ei sunt puţinii ce vor cerul
Şi ce promite veşnicia,
Când simt şi văd cum ne sufocă
Păcatele şi erezia.
Că-n ceia ce se face astăzi
-Amestec greu de rău şi bine-
Nu-i nici o luptă cu păcatul
Şi cu’nşelările de sine.
Păstorii noştrii n-au curajul
De-a spune public Adevărul
Acolo unde-i înşelarea
Precum l-a spus Mântuitorul.
De a mustra cu glas de tunet
Minciuna care azi conduce
În stat, în suflet, în biserici,
Ba chiar ne cântă şi sub cruce.
Ce vi se pare că Stăpânul
S-a pogorât la răstignire
Pentru morala cea de astăzi
Şi spre lumeasca fericire ?
Pe cântece de mandolină
Să spunem ce-i uşor de spus
Să comentăm din evanghelii
Ce-a spus şi ce-a făcut Iisus ?
Să facem ample comentarii,
Să progresăm în doctorate
Când lumea piere în minciună
Şin-n grozăvia de păcate ?
Cine-l urmează pe stăpânul ,
Să spună numai Adevărul
Acolo unde-i înşelarea,
Cum o făcea Mântuitorul ?
S-arate public cu tărie
Unde şi-n cine-i înşelarea,
De ce ne prăbuşim cutoţii
Şi acceptăm smeriţi pierzarea ?
Toţi am plecat capul minciunii
O acceptăm şi-o şi slujim
Iar pe Hristos doar cu morala,
Şi-n ziduri nu-l mărturisim.
Ba’nchidem calea către ceruri.
Nici noi cu-acestea, nu intrăm,
Şi nici pe cei ce vor să intre
Cu aşa pilde nu-i lăsăm.
Hristos de este-n noi, secade
Să lupte public cu păcatul
Cu erezia, cu minciuna
Şi răul ce-l aduce statul.
Să î-şi asume public crucea
Spre-a înţelege tot poporul
Că nu slujim lumea minciunii
Ci sincer pe Mântuitorul.
Morala slabă şi dulceagă
Ne-aduce laudă de sine
Dar nu trzeşte nici un suflet
Şi nu produce nici un bine.
Hristos a fost un foc teribil
Un tunet care-a dărâmat
Tot edificul înşelării,
Zidit pe pofte şi păcat.
A fost lumină orbitoare
A fost curaj nemărginit
A fost dovadă’nfricoşată
Şi-a dovedit că ne-a iubit.
De nu slujim şi noi asemeni
De nu dăm lumii Adevărul
Doar cu morala căldicică
Nu suntem cu Mântuitorul.
De nu răsună prtututindeni
Mustrarea relelor pe faţă,
Nici un creştin nu-şi schimbă traiul
Şi nici un cleric nu învaţă.
Hristos a învăţat cu fapta
S-a arătart foc arzător
Ne-atins de nici măcar o umbră
De scop sau gând înşelător.
Azi stăm cu frica că ne fură
Păcatele şi erezia
Findcă la vârf ades se simte
Smerită, doctă, viclenia.
Doar cu morala ortodoxă,
Ce nici în noi nu a lucrat,
Cum vrem să facem sfinţi pe alţii
Şi să îi smulgem din păcat ?
Cuvâtul lui Hristos e tunet
Lumină vie, orbitoare,
Care vădeşte –să fiţi siguri-
Orice şireată înşelare.
Cuvântul de nu-i foc ce arde
Cu ortodoxă vâlvătae
Bănuţul văduvei ne arede
În iad şi-n veşnica văpae.
Puţinii rugători de astăzi
Săraci, huliţi, în neputinţă
Smeriţi de voe şi nevoe,
Sunt cei ce-s sinceri în credinţă.
Sfinţii au fost focar de rugă
Şi adevăr Mântuitor
Străini de lumea înşelării,
Pe faţă-n văzul tuturor.
De nu suntem şi noi asemeni
Sunem cu totii pe afară
Slujind şi chiar chiar cântând minciunii
La mandoline şi chitară.
Zadarnic ziduri, uniforme,
Cuvinte mari şi strălucire
Dacă nu spunem Adevărul
În astea nu e mântuire.
Am vazut interviul realizat de Sorin Dumitrescu de multe, multe ori. Niciodata nu te poti satura de cuvintele acestui intelept ortodox!
Puteti descrie succint ce anume a lucrat Dan Ilie Ciobotea asupra acestui Marturisitor si pe vreme de pace (pace din partea vrajmasilor vazuti ai veacului XX: comunistii)?
Deduc, din slabele si vagile resurse (inca permisele pagini web), ca respectivul are el o lucrare aparte, dar nu e evidentiata cu claritate.
Inca mai exista pe lumea asta parintele Adrian Fageteanu, de exemplu. Am inteles ca si asupra-i si-a revarsat D.I.C. afectiunea.
Si cati alti Marturisitori n-or zace inabusiti de dragostea-i arhipastoreasca.
Insa toate acestea sunt trecute sub tacere, bineinteles.
Ca sa stim si noi pentru cine ne rugam cu atata cuvenita iubire si respect filial?!
Pai, ce, George, nu trebuie sa ne rugam si pentru vramasi? 🙂
Nu stim daca si ce a lucrat in vremea comunista. Stim doar ce a a aparut in Atitudini (vezi linkul, iar postarea completa e si ea undeva pe net 🙂 ).
Asupra parintelui Adrian si-a revarsat-o din plin un altul, acum aterizat la Slobozia, din cate stim, cu niscaiva origini evreiesti, intamplator.
Din cate stiu eu sunt doua interviuri (casete) ale lui Sorin Dumitrescu luate parintelui Ioanichie.
Totusi interviul in care spunea ceva de genul “Sa nu dea Dumnezeu sa nu intram nuci in UE nici in NATO” a fost preluat de GDS.
Evreica Alina Mungiu Pipidi a facut multe valuri, atacand inchizitorial BOR in presa. I s-a raspuns cu argumentul ca punctul de vedere al unui ieromonah oarecare nu reprezinta punctul de vedere al BOR.
Probabil ca IPS Daniel a fost supus la presiuni din partea GDS.
Prin 2001 sau 2003 l-am intrebat personal pe parintele Ioanichie daca este adevarat ca i s-au interzis anumite lucruri de catre IPS Daniel. Mi-a confirmat cu retinere si delicatete fara a-mi oferi detalii. Oricum nici nu ma cunostea.
“Cea mai mare bucurie a unui crestin este si trebuie sa fie clipa cand se uneste cu HRISTOS.Atunci noi ne spalam de pacate,atunci Pruncul Iisus se odihneste in ieslea
inimii noastre,se naste in noi.Il vedem fata catre fata,cinam cu El,si-I inchinam darurile faptelor bune.(Cuvint al Vrednicului de lauda,APARATOR AL ORTODOXIEI SI CULTURII BISERICII NOASTRE,PARINTELE IOANICHIE BALAN-MISIONARUL ROMAN).
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i asculte rugaciunile pentru pacea Bisericii si a poporului pe care l-a slujit.Cu ale lui sfinte rugaciuni,Doamne miluieste si ne mantuieste pe noi!Amin!
Cu o lună înainte de a avea primele semne ale pirderii memoriei am fost la Pr. Ioanichie şi mi-a mărturisit următoarea întâmplare. Chiar în săptămâna aceia fusese la mitropolitul Daniel să primească binecuvântare pentru a publica o carte in care desconspira cu lux de amănunte planul ocult de distrugere a României dezvăluid identitatea şi rolul unor persoane ce făceau parte din plan. Manuscrisul i-a fost confiscat spundu-i-se că de nu-şi vede de treabă o să-l ducă intr-un vârf de munte unde nu va şti nimeni de el. Părintele a cerut manuscrisul înapoi, fiind refuzat. Atunci părintele a spus că nu-i nimic, îl are în memorie .Daniel i-a spus că va avea grijă să nu-l mai aibă nici acolo. Apoi a urmat ceia ce am spus la început…
un preot apropiat Părintelui Ioanichie
Minunate si patrunzatoare cuvinte, Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii Sai…Creste ceata marturisitorilor in ceruri
Incep sa cred ca nu exista libertate pe lumea asta.
Iti poti cumpara, parte din ea, prin concesii cu diavolul (si slugile lui) sau platind cu suferinte si umilinte. Sau cu moartea, daca chiar vrei sa fii liber de tot.
Ce sinistra stapanire are satana: sa fii sclav in lume (robind toata viata pentru a ti se acorda cateva momente de libertate, un tain acolo, sa nu mori) sau sa te intalnesti cu tipologii identice cu ale stapanilor din lume si in monahism.
Unde trebuie sa le dai si ascultare neconditionata, nelimitata.
@George
Eu cred ca nu ai inteles libertatea de care ne-a vorbit Mantuitorul.Inseamna sa nu mai fii robul patimilor de tot felul:fumatului,betiei,desfraului,lacomiei,mandriei,etc.E atat de bine fara ele,te asigur.Te elibereaza de orice.Ai citit ca sfintii nu mai aveau nevoie decat de foarte putina mancare si apa.Ce libertate mai mare vrei mai mult decat atat? Nu mai erau robiti de nimic.Moartea te elibereaza doar de razboiul(pe viata si pe moarte,la propriu,al sufletului) nevazut pe care-l ducem cu stihiile intunericului,desigur,in cazul in care te mantuiesti;daca nu,atunci te-au invins ele pe tine.
In privinta ascultarii,ascultarea e scara catre cer.”Voia mea e iadul”,spunea un preot si pe acest site.Incearca sa nu-ti faci voia ta, ci pe a duhovnicului tau si vezi ce-ti iese.Ascultarea sa o impletesti cu rugaciune,post,milostenie,spovedanie,impartasania,mersul la biserica de cate ori poti si cu primirea lui Hristos in inima ta,adica jertfa ta pentru ceilalti.
Dupa caderea lui Adam si Eva, omul trebuie sa se intoarca din nou cu fata catre Dumnezeu si aceasta trebuie sa se faca cu chin si cu durere.Toata viata lui Hristos pe pamant a fost exemplu pentru noi.Si El L-a ascultat pe Tatal.Sa facem si noi la fel.
Doamne-ajuta!
@ Mihaela S:
Dincolo de asta, e vorba si de libertatea exterioara de a marturisi si de a lucra pentru Hristos. La asta se referea George si nu e deloc de minimalizat. Aceasta se cauta a ne fi ingradita sau eliminata prin toate prigoanele si sistemele de supraveghere si coercitie. Inca nu prea constientizam ceea ce spuneau marturisitorii nostri cand au iesit din inchisorile comuniste: am iesit din temnita mica si am intrat in temnita cea mare. Sigur, ultima reduta este libertatea interioara, dar omul este si trup, si prin trup (fapte) simte si chemarea si nevoia de a-si exprima identitatea, credinta. Tocmai asta cauta dusmanii nostri (si cei din interior), sa ne reduca la tacere, amagindu-ne ca ne ramane… libertatea interioara. Nu cred ca ne dam seama foarte bine cum este sa traiesti intr-un regim concentrationar, intr-o mare puscarie… dar vom vedea curand, din pacate.
@admin
Asa este! La libertatea exterioara nu m-am gandit. Am uitat de ea, cu toate ca ma lovesc de ea in fiecare zi,si acasa si la serviciu;am senzatia ca sunt ingradita. Nimeni nu vrea sa i se vorbeasca despre Dumnezeu si despre biserica,se prefera orice alt subiect decat asta.Iar despre marturisirea credintei, despre inlocuirea tuturor ereziilor cu adevarata credinta,de a lucra pentru Hristos la servici, deja nu cred ca se mai poate decat cu prigoana, cu concedierea.
Asa este, au dreptate marturisitorii din inchisori:au iesit din inchisoare si au intrat in societate, care, la randul ei,este si va fi inchisoarea cea mare. Ne asteapta vremuri grele de tot;deocamdata abia se intrezaresc. Dumnezeu sa ne intareasca!