PARINTELE IOANICHIE BALAN – file de jurnal duhovnicesc. GLASUL CONSTIINTEI DE VORBA CU SUFLETUL: “Te strig, vino, scoala-te din dormitare!”

22-11-2012 Sublinieri

“Cat de mult se foloseste un suflet tulburat si amarat cand este intampinat cu o vorbire calma, blanda, plina de dragoste! Cata unire se incheaga intre frati si parinti cand se vorbeste cu blandete, cand se porunceste cu sfiala si iubire!”

***

1XI 1955 Propuneri

Te chem pe tine astazi, suflete, al meu, vino sa stam de vorba impreuna! Te strig, vino, scoala-te din dormitare! Vino, suflete al meu sa vorbim, sa ne bucuram si sa plangem impreuna! Aduna-te de pe carari si de pe drumuri razlete si vino ca impreuna sa ne cercetam constiinta, sa parasim pacatele si sa punem bun inceput in slujba Domnului Iisus.

Deci vazand ca sunt atat de pacatos si plin de nepasare, propun ca, cu darul Domnului Iisus Hristos, sa pornesc mai departe cu un nou avant de lupta. Si anume, sa ma silesc mai ales a indeplini virtutile cele sufletesti, ca prin ele sa aflu si eu mila de la Bunul Dumnezeu in ceasul mortii.

1) Dragostea. Suflete al meu, am pus intai dumnezeiasca dragoste fara de care vei muri de nu te vei sili sa o dobandesti in sineti. Iubeste pe Dumnezeu asa cum si El te-a iubit pe tine. Iubeste-L, lasandu-te desavarsit in voia Sa. Iubeste-L prin rugaciune neincetata, prin ascultare smerita, prin smerenie adanca, prin plans de pocainta. Iubeste-L, iubind pe aproapele, iubeste-L prin tacere sfanta, iubeste-L prin instrainare si prin defaimarea de sine. Stii, suflete al meu, cat te-a iubit pe tine Bunul Dumnezeu! Cate a facut El pentru tine, dragul meu. Afara de crucea, moartea si Invierea Sa, Domnul te-a inviat si pe tine din moartea ta. Te-a luminat cu Sfantul Botez. Te-a hranit cu laptele dreptei credinte, te-a intarit in toate cu roua Sfantului Duh… Dar ce nu a facut Domnul pentru tine? Ce ai cerut de la El si nu ti-a dat? Ce iti mai trebuia si El te-a trecut cu vederea? Dar cine te-a tinut in viata 26 de ani, cine te-a alinat in necazurile tale, cine te-a intarit in nadejdea raiului, cine te-a cercetat in boala, cine ti-a sters lacrimile tale?

Ce mana te-a acoperit in tot timpul vietii tale? Ce samarinean s-a milostivit de tine cand zaceai batut de talhari pe calea vietii? Cine te-a pus pe dobitocul Sau? Cine te-a adus la aceasta casa de oaspeti? Cine a uns si a legat ranile tale? Cine ti-a dat sanatate, vedere, auz, grai, minte? Cine iti da viata? Singur Bunul Dumnezeu! Singur unul Dumnezeu ti-a dat toate, a facut toate pentru tine. El te-a pazit cu viata cei 20 de ani in lume, randuind ceva mai bun pentru tine. El te-a scos din casa tatalui tau, din viata cea vicleana a lumii, si te-a adus la aceasta sfanta adunare, unde iti poti usor mantui sufletul si tamadui ranile tale… Toate, toate, numai singur Bunul Dumnezeu din iubire pentru tine le-a facut. De aceea propun si te chem solemn sa iubesti mai mult pe Domnul Iisus, pe Dumnezeu. Iubeste-L din adancul sufletului tau, iubeste-l cu toata taria si ravna inimii tale, iubeste-L cu toata puterea mintii si a cugetului tau. Tot ce stii ca este spre slava lui Dumnezeu sa faci cu ardoare, iar ce nu este spre slava Lui sa nu faci. Iti propun ca mai ales sa-L iubesti prin rugaciune deasa, prin smerenie adanca si prin ascultare sincera. Fa totul numai pentru El, cauta sa nu-L superi cu nimic, ci slujeste-I cu dragoste pana la moarte. Si tot ce-ti aduce pace in suflet, tot ce te mangaie in necazuri, tot ce te intareste in viata, aceea fa cu bucurie si nadejde. Iar cand vei supara cu ceva bunatatea Lui, cazi cu multe lacrimi, cazi cu adanc de smerenie la rugaciune si El te va ierta.

De asemeni, iubeste, suflete al meu, pe aproapele tau. Iubeste pe toti oamenii fara deosebire. Iubeste-i pe toti in Iisus si pe Iisus in toti oamenii. Nu face deosebire. Nu supara pe nimeni cu faptele tale. Nu jigni pe nimeni cu cuvantul si, mai ales in viata ta de manastire, fii cu dragoste spre staretul tau si spre toti parintii si fratii tai. Iubeste-i pe toti ca pe sineti, slujeste-le tuturor cu dragoste ca pe niste parinti ai tai, cauta pacea tuturor! De-ti cer ceva, da-le. De-ti spun ceva, asculta-i. De te trimit undeva, du-te. De te cheama, vino. De te alunga, du-te. De te ocarasc, smereste-te. De te dojenesc, rabda. Fii ca un rob al lor, ca o sluga a tuturor si asa vei plini legea dragostei lui Hristos. Asa vei fi socotit ca esti un bun calugar, o sluga sincera; apoi roaga-te pentru toti, iarta-i pe toti, smereste-te tuturor, vorbeste-le cu blandete, si tot ce stii si vezi ca foloseste pe fratele tau, aceea fa, iar ce vezi ca il supara, aceea nu face. Aceasta iti propun deci, sa pornesti pe drumul vietii tale inainte cu aceasta sfanta dragoste de Dumnezeu si de aproapele, ca numai asa te vei mantui.

2) Ascultarea. In stransa legatura cu dragostea este ascultarea. Deci, suflete al meu, iti propun ca sa fii mai ascultator, mai ravnitor in aceasta slujba sfanta, mai cu dragoste sa alergi spre ea, mai cu smerenie sa o faci. Fii sluga buna tuturor, fii ca o Marta a obstii acesteia, tuturor si fiecaruia in parte. Nu te impotrivi, nu carti, ci cu dragoste fa orice ascultare. Aceasta este mantuirea ta. Prin ascultare numai te vei mantui, prin ea vei ajunge la ceruri, prin ea ti se vor ierta pacatele tale, prin ea vei dobandi raiul. Deci sileste-te, suflete al meu, ca sa slujesti tuturor, sa impaci pe fiecare, sa fii sluga sincera a obstii lui Hristos. Asa a voit Bunul Dumnezeu ca sa te ia din lume si sa te aduca aici. Asa a voit El sa te mantuiesti, asa a voit Maica Domnului ca tu sa slujesti alesilor ei ce traiesc in aceasta sfanta gradina duhovniceasca. Deci nu te impotrivi, nu carti, nu fugi, nu te ingreuia, nu te imputina la cuget, nu slabi din ravna, ci cu noi si sporite puteri porneste la lupta sfanta in cealalta putina vreme a vietii tale. Asa fa si te vei mantui cu rugaciunile parintilor tai.

3) Rugaciunea. Nu vei putea iubi pe Domnul de nu te vei ruga Lui neincetat. Nu vei putea face ascultare de nu vei cere de sus ajutor. Nu vei putea sa plangi, sa te cunosti pe tine, sa pui inceput bun, sa te smeresti, de nu vei cere toate de la Dumnezeu prin sfanta rugaciune. “Cereti si vi se va da voua“, zice Domnul. Nu vei putea sa-ti mantuiesti sufletul tau de nu vei trai o viata numai de sfanta rugaciune. Nimic deci nu vei afla, nimic nu vei putea, nimic nu vei spori in urcusul vietii duhovnicesti de nu te vei ruga mereu. Deci iti propun ca tot mai mult sa starui in rugaciune. Oricum vei putea tu, oricum vei simti mai mult folos, mai multa pace, precum zic, numai roaga-te mereu. Pe drum, prin orase sau sate, prin ascultari sau in chilia ta fiind, mereu roaga-te. Fie cu gura, fie cu mintea, in auz sau in taina, roaga-te mereu. Zi “Doamne Iisuse”, zi psalmi, zi rugaciuni de pravila, acatiste, paraclise, canoane, orice poti si voiesti zi, numai zi mereu si cu multa smerenie. Aceasta este hrana ta in viata, aceasta te va intari in toate. Aceasta va pogori roua milei si a darului lui Dumnezei in inima ta. Deci asa fa si vei fi viu prin rugaciune.

Nu-ti mai pune hotare si legi, nu te mai silesc sa mergi pe o cale mai anevoioasa de rugaciune unde trebuie multa staruinta si osardie, ca stiu ca nu vei putea nimic, ci te las liber, numai roaga-te mereu si cu smerenie. Cauta sa nu stie nimeni viata ta de chilie, de rugaciune.

Nu uita ca mai ales stand cu atentie la biserica si rugandu-te, multa mangaiere si pace vei afla. Afara de Sfanta Liturghie, de unde sa nu lipsesti niciodata, cand esti liber stai cu atentie la slujbele de noapte si mult folos vei dobandi. Cazi cu fata la pamant, inchide-ti ochii tai, aduna-ti mintea, uneste-ti mainile tale si acolo zaboveste cat poti, staruind in fierbinte rugaciune, si Domnul astfel te va milui. Fugi de oameni, de prieteni, de adunari, de griji, de tulburari, ca astfel sa te poti ruga curat si cu dor. Nu pierde timpul vorbind sau stand fara treaba. Nu cheltui rau putinele zile ce ti le-a dat Domnul, ci fugi de toti, ascunde-te in chilia ta, in inima ta, si acolo te roaga cu multa ravna.

Iubeste locurile retrase, tacute, ca sa te inveti mai bine a te ruga. Atata dorul de rugaciune citind mereu numai cele de folos. Mediteaza mereu si cere in rugaciune sa-ti dea Domnul putrea de a te cunoaste pe tine, sa-ti dea Domnul lacrimi si plans la rugaciune, rabdare in ascultari, smerenie in toate, ravna, frica de Dumnezeu. Deci roaga-te mereu si Domnul iti va da tot ce ti-e de folos in viata, iar dincolo iti va darui raiul vesnic. Alearga, suflete al meu, staruie mereu, roaga-te aici in pustia asta unde te-a adus Dumnezeu, ca sa nu-ti fie zadarnica petrecerea ta aici. Iubeste aceasta treime de virtuti: Iubirea, Ascultarea, si Rugaciunea. Iubeste pe toti, asculta de toti, roaga-te mereu. Bucura-te deci pentru ca asa a randuit Domnul pentru tine! Unde erai tu acum sase ani, pe unde rataceai, cine te stia, cine ta ajuta sau ce nadejde aveai? Dar toate au trecut. Iata Domnul te-a miluit. Deci alearga, staruie, fa binele cu timp si fara timp. Amin.

15. XI. 1955

4) Blandetea. Cat de mult iubesc pe omul bland la vorba, linistit in fapte, impacat cu sine!  De aceea, te indemn, suflete al meu, sa te silesti a dobandi blandetea. Cauta ca oricand, in orice imprejurari si cu oricine te vei intalni, sa te arati bland, pasnic, calm, netulburat si linistit. Macar silit, daca nu din inima, cauta sa petreci cu blandete. Cat de dulce este un cuvant bun, dres cu sarea dragostei, rostit cu duhul pacii, aromat cu tonul blandetii si incarcat cu puterea intelepciunii! Cat de mult se foloseste un suflet tulburat si amarat cand este intampinat cu o vorbire calma, blanda, plina de dragoste! Cata unire se incheaga intre frati si parinti cand se vorbeste cu blandete, cand se porunceste cu sfiala si iubire! Cata dragoste se leaga acolo unde cei mari poruncesc cu blandete, cu calm, fara a se tulbura, iar cei mici fac poruncile cu pace si cu dragoste, din convingere si fara cartire! Dar cat de nepretuit folos dobandeste ascultatorul care cu multa chibzuinta traieste in obste cu toti in pace si intelegere, care nu supara pe nimeni cu cuvantul, care nu condamna cu nimic pe nimeni, care nu judeca, care nu se cearta cu nimeni in obste! Acela traieste in obste ca intr-un rai, iar in chilia sa petrece ca un imparat! El nu are nici un dusman sau rauvoitor in viata. El nu supara pe nimeni, nu graieste impotriva, nu se priceste din cuvinte, nu-si increteste fruntea cu mainile ca un taur, nu scrasneste din dinti cu ciuda ca un caine, nu da din maini agitat ca un iesit din minti. El niciodata nu ridica tonul, nu striga, nu ocaraste, nu infrunta, nu rusineaza pe aproapele, nu se tulbura, nu-si pierde pacea sufletului pentru nimic, ci este acelasi in orice imprejurare.

Fericit si de trei ori fericit este acela ce este urmator lui Hristos prin blandete. Deci si tu, suflete al meu, urmeaza acestui fericit chip de petrecere. Ai fost destul de tulburat in viata de toate grijile lumii, cauta acum sa fii dezlegat de ele ca sa ai mereu pace in suflet. Cauta sa fii acelasi in orice intamplare. Cauta sa vorbesti intotdeauna bland cu fratele tau, dar nu cu o blandete vicleana, ci ca de o vipera fugi de aceasta vorbire. Ci fii sincer oricand. Vorbeste de la inima ca sa mearga la inima.  Fa ascultare cu blandete, cu pace, fara tulburare, fara cartire. Da crezare oricui, da sfat dulce celui din necaz, sprijina cu fapta si cu cuvantul pe cel din ispita, alina durerea celui bolnav cu cuvinte pline de nadejde. Intareste pe cel slab cu cuvinte calde pline de indemnuri. Mereu indeamna si asa vei afla mila.

5) Trezvia mintii. Nu voi putea nimic spori pe calea mantuirii mele de nu voi avea o vie trezvie a mintii si a inimii. Nu voi avea niciun folos de petrecerea mea aici si de nevointa mea de nu-mi voi aduna gandurile, de nu le voi curata, de nu voi fi treaz cu mintea asupra tuturor cugetelor celor rele, si de nu voi trai intru simtirea inimii. Mi-aduc aminte si de sfatul si cuvantul cel mai de pe urma al regretatului meu parinte, care tot pe aceasta nevointa inaintea altora mi-a randuit-o. Deci singur stiind cat de mare este folosul adus in suflet de aceasta fapta buna, te sfatuiesc pe tine, suflete al meu, sa-ti agonisesti prin silinta si rugaciune aceasta mare nevointa.

Fii mereu treaz cu mintea, fii atent asupra gandurilor tale, nu le lasa sa se risipeasca, sau de pacat sa se indulceasca; nu lasa sagetile celui rau sa intre in inima ta prin ganduri rele, ci gosneste pe vrajmasi prin trezvie, prin cugetare la moarte mai ales si prin deasa rugaciune. Pune-ti mintea de straja la usa inimii tale si fii mereu atent sa nu patrunda in ea sagetile poftelor trupesti sau ale maniei, ale razbunarii sau ale tuturor pacatelor. Deci roaga-te mereu cu atentie in minte si cu simtire in inima, cugeta mereu la pacatele tale, la chemarea ta, la ceasul mortii sau la judecata. Roaga-te mereu Domnului sa-ti ajute in acest greu razboi al mintii. Fii atent, fii smerit, tacut si pururea defaima-te. Fugi cu totul de slava lumii si de cinstea veacului acesta. Roaga-te mereu, cugeta la moarte neincetat, aduna-ti mintea, fii treaz si ia aminte de tine numai, si asa vei dobandi mila si ajutorul Domnului.

6) Citirea – Meditatia. Hraneste-te, suflete al meu, cu citirea sfintelor carit unde vei gasi hrana pentru suflet si apa de izvor pentru mantuirea ta. Mai ales Sfanta Scriptura si Sfintii Parinti citeste-i mereu si vei afla izvor de viata in ele. Apoi inalta-ti mintea si inima prin cugetare catre Domnul. Cugeta la viata ta, la moartea si judecata ta. Fii ravnitor spre aceasta nevointa si Domnul te va milui.

7) Tacerea. Mare este folosul tacerii! Grozave sunt caderile prin limba! Mai ales pentru tine, fiind calugar, de mult folos iti va fi tacerea si infranarea limbii. Deci te indemn, suflete al meu, fii tacut. Vorbeste putin si numai cele de folos. Nu vorbi cu femei sau cu oameni neseriosi, fugi de glume si ras, fugi de oameni multi, de adunari si taifasuri. Fugi de tacerea limbii cea intru necunostinta facuta, ci taci cu limba, taci si cu gandurile, taci si prin vedere si prin simtire. Fii atent ca mare comoara vei dobandi in pamantul inimii tale de o vei cauta prin tacere adanca si inteleapta, prin ascultare si rugaciune. Sileste-te deci, taci, fugi de toti, roaga-te si Domnul iti va ajuta negresit.

8) Instrainarea – Singuratatea. Toti cei ce au cautat sincer pe Domnul, apoi nu intre oameni, nu in lume, nu in zarva L-au cautat, ci la liniste, ba in locuri retrase, tacute, departe de ai lor, departe de parinti, de rude, de prieteni, departe de voile lor si de toate cursele lumii, acolo zic, L-au cautat pe Domnul, acolo L-au gasit si numai acolo au putut sigur si in pace a petrece cu Domnul. Mare este folosul instrainarii, mare este folosul singuratatii, mai ales pentru sufletele cele zbuciumate si chinuite de patimi. De aceea te indemn si eu pe tine, suflete al meu, sa fugi de oameni, sa fugi de voile lor, sa fugi de zarva, de griji si de tulburari trecatoare si sa te adapostesti la limanul linistit al linistii, al singuratatii, al strainatatii. Acolo, departe de parinti, de rude, de oameni, departe de grijile lumii, acolo numai te vei invata a te ruga mai sincer, mai curat, mai din inima. Acolo vei invata a plange pentru pacatele tale. Acolo vei putea mai sigur a pune un bun inceput. Si tot acolo vei putea mai usor a te uni cu Domnul si a simti inalte clipe de bucurie dumnezeiasca.

25. XI. 1955

Alearga la singuratate, suflete al meu, ca singura aceea numai te va mangaia in necazurile tale, prin rugaciune smerita si prin cainta. Tu singur te-ai convins ca esti cel mai pacatos, te-ai convins ca stand intre oameni ii smintesti, te-ai convins ca nu te mai poti usor izbavi de patimile tale, asa ca mai bine este tie sa traiesti cat mai izolat de oameni, cat mai strain, cat mai singur si mai necunoscut pe lume. Cate necazuri si sminteli nu ti-au adus oamenii si cate bucurii curate nu ti-a daruit strainatatea! Esti pacatos, esti plin de patimi, deci fugi de oameni, ca sa nu-i smintesti, fugi de oameni, ca sa nu le fi povara. Cauta sa fii necunoscut de nimeni, sa nu te stie nimeni al cui esti, de unde vii, unde mergi sau cui slujesti. Nimeni sa nu te stie cat manaci, cum dormi sau cum te nevoiesti, ca nu cumva sa se sminteasca, ci fa-le pe toate in ascuns, fie pacatele tale, fie ispravile tale, sa nu le stie nimeni, ca pentru unele se vor sminti, iar pentru altele te vor lauda…

Esti orfan, suflete al meu, esti calator nemernic si strain, esti om pacatos, esti calugar viclean si fatarnic, esti iubitor de slava omeneaca, deci pentru toate acestea te sfatuiesc sa petreci cat mai singur in chilia ta, in obstea ta si oriunde. Fii tacut, ganditor, cugeta la ticalosia ta, fii putin aspru cu cei glumeti si neseriosi, cu cei maniosi fii bland si supus, iar cu cei duhovnicesti fii smerit. Pentru batrani si proestosi sa te arati ca un calugar necopt inca, ca un om nestiutor si fara buna socotinta, iar pentru cei tineri sa fii ca un necunoscut, ca un nepriceput si ca un nou incepator.

Asa de te vei stradui sa faci, cu ajutorul lui Dumnezeu, mare bucurie vei simti in inima, mare dragoste vei avea in ascultari, mare dar vei avea in rugaciune, mare foc duhovnicesc va incalzi inima ta si bogat izvor de lacrimi va izvorai din ochii tai. Mari sunt foloasele singuratoatii, dragul meu suflet! Incearca numai si vei vedea!

9) Smerenia – smerita cugetare si defaimarea de sine. Cat de scumpe sunt faptele bune! Cat de vrednici de lauda sunt cei ce le lucreaza pe ele cu smerita cugetare! Cat de mult iubeste Dumnezeu pe calugarii ce cu osardie alearga la limanul faptelor bune, al nepatimirii…!

Dar eu, ticalosul, dar eu, lenesul si impietritul, care nici o fapta buna nu fac, eu zic, ce voi face? Oare eu ma voi mai mantui? Este mantuire oare pentru omul pacatos si nepocait? Nu, de nu se va cai si prihani pe sine, de nu se va intoarce la Hristos, nu va vedea fata Lui! Si daca cu adevarat eu nu lucrez fapta buna, voi vedea fata lui Hristos? Daca eu numai propun si fagaduiesc, numai ma laud cu limba, dar nimic nu implinesc cu fapta, oare am eu vreo nadejde de mantuire?

Eu, cel ce scriu aceste randuri fara ca sa implinesc ceva macar, oare ma voi mantui? Eu, cel manios, oare voi dobandi dincolo mila Lui? Eu, cel lenevos si nesimtit, voi afla har inaintea Lui? O, amare si grozave intrebari fara nici un raspuns! O, prea adevarate intrebari pe care le inteleg cu mintea si pe care le scriu cu mana, dar pe care nu le simt cu inima! O, grozava stare de pacat! O, amara este viata omului impietrit si nesimtit! El nu stie ca traieste sau moare, ca doarme sau e treaz, ca e satul sau flamand. El nu stie ce e dulce sau amar, ce e rece sau fierbinte, ce e alb sau ce e negru. O, amara e viata omului pacatos si impietrit! El nu stie ce e bine si ce e rau. El nu stie cat de dulci sunt bucuriile celui ce se nevoieste. El nu stie ce este focul inimii celui ce cu adevarat se pocaieste. El nu stie cand este tanar sau batran, cand e sanatos sau bolnav. El nu a simtit niciodata bucuriile copilariei celei nevinovate, el nu s-a aprins vreodata de dorul dragostei lui Dumnezeu. El nu a lacrimat vreodata din inima pentru pacatele sale. Pe el nu-l bucura fapta buna pentru ca nu o face, pe el nu-l scarbeste pacatul pentru ca nu-l cunoaste, pe el nu-l inspaimanta ceasul mortii pentru ca nu cugeta la el, pe dansul nu-l tulbura muncile iadului pentru ca nu le-a vazut cu ochii credintei, pe el nu-l bucura raiul pentru ca nu-l doreste din adancul inimii. Pe el nu-l intristeaza lipsa darului Sfantului Duh pentru ca nu-l cere cu tarie. O, cat de amara este viata unui astfel de om! Cat de jalnica este strea lui, cat de infricosat ete sfarsitul lui!

Dar vai, in adevarul acestor cuvinte ma vad pe mine, pacatosul! Vorbeam ca despre altul, dar eu eram acela.

25-26 XI 1955

M-am uitat in oglinda inimii mele si am vazut ca eu sunt omul acela impietrit. Am rascolit in adancul inimii mele si am inteles ca eu sunt cel mai nesimtit si impietrit. Am cercetat launtrul constiintei mele si m-am convins ca eu sunt cel mai impovarat de pacate. Am iscodit puterea mintii mele si cu tarie m-am incredintat ca eu sunt cel mai nemernic calator pe lume. Am privit atunci mirat la chipul fetei mele si m-am uimit adanc de vestejirea ei, am incercat taria trupului meu si am aflat de neputinta batranetii lui. O, Doamne, eu sunt acela… Si iarasi cu lacrimile in ochi m-am intors spre mine, pacatosul…

Am batut prelung la poarta sufletului meu. Dar el nu mi-a raspuns. Am batut din nou si l-am gasit strigat, dar nu m-a auzit. Am zabovit si am asteptat, si iarasi am strigat: “Suflete al meu, suflete, scoala, pentru ce dormi, sfarsitul ti se apropie, si vrei sa te tulburi…” …

27 XI 1955

Scoala, suflete al meu, scoala din somnul nesimtirii tale si vino sa ne intrebam. Plang deasupra gropii tale, plang la mormantul nepasarii tale si bocesc la capataiul tau, uimindu-ma de nesimtirea ta. Ma tanguiesc ca un strain pe lume, ce am trait o viata intreaga in pacate. Si in tanguirea mea te chem pe tine, suflete al meu, te chem la judecata! Eu, glasul constiintei tale, vazandu-te batran si omorat de duhul rau al nesimtirii, vazand ca nu te-ai pocait, ci in lene ti-ai irosit viata ta, vazand ca maine vei muri, te chem deci azi la juedecata mea, mai inainte de a sta in fata Domnului Iisus Hristos. Deci vino azi sa ne intrebam, vino, nu intarzia!

O viata intreaga te-am chemat sa punem un inceput de viata noua. Iar tu n-ai vrut sa ma asculti. Mi-ai dat cate o fagaduinta in fuga si ai plecat. Iar eu zadarnic tot te-am asteptat pe la rascruci de drumuri… tu ai trecut grabit pe alaturi si te-ai tot dus pe cai razlete, departe de Iisus. Ai ratacit mereu pe caile faradelegii, iar eu, sarmanul, plangeam si ma rugam in taina pentru tine: “Usile pocaintei deschide-mi mie, Doamne!”. Plangeam, ma tanguiam si suspinam mereu la Domnul pentru tine…

29 XI 1955

… Iar Domnul milei si al indurarii ti-a deschis usa pocaintei si a milei Sale si te-a invrednicit sa pleci departe undeva de lume, intr-o sfanta manastire unde sa te pocaiesti, sa te smeresti, sa asculti, sa te rogi si, lepadandu-te de toate, numai Lui singur sa-I slujesti…

Si sunt acum sase ani de cand te-ai departat din lume, dar vai de tine, suflete al meu, caci iarasi ai cazut cu mintea ta te-ai risipit, cu trupul tau te-ai lenevit, cu inima in nesimtire ai cazut, iar glasul constiintei tale n-ai vrut sa-l mai asculti, ci iarasi m-ai uitat, iar ai ratacit de capul tau…

Deci vino, vino, suflete al meu, la judecata, vino sa ne intrebam, vino sa ne cercetam si iar sa ne unim. Vino sa ne impacam si-n pace sa traim macar de acum incolo, in slujba Domnului Iisus Hristos…

Dar vai de mine, vai de tine, vai de noi amandoi! Caci eu te chem, iar tu vrei sa ma auzi. Eu plang, iar tu razi de mine. Eu te trezesc din somn, iar tu te tulburi. Eu te indemn la pocainta, iar tu te necajesti pe mine. Eu te indemn la fapte bune, iar tu nu vrei sa ma auzi. Te ocarasc, te mustru si te prihanesc, dar tu ramai de piatra. Te strig, tu nu-mi raspunzi. Ma tanguiesc, tu nu m-auzi… O, vai de mine, vai de tine, vai, suflete, de amandoi. Caci daca noi nu ne-ajutam, daca noi nu ne unim, nu plangem impreuna si nu ne pocaim  cat mai avem putina vreme, atunci cum ne va milui Iisus?

Suntem si tu si eu, doi calatori prin lumea asta mare. Si daca nu ne vom uni sub mana lui Hristos, apoi zadarnic mai traim. Zadarnic am iesit din lume, zadarnic am fagaduit, zadarnic ne-am mai laudat, zadarnic mai traim, caci fara rost suntem pe lume. Tu singur si eu singur. Tu rece si eu adormit. Tu nu ai frica, eu trezvie. Tu nu ai ravna, eu dreapta socoteala… O, vai de noi, de amandoi. Tu mergi spre apus, iar eu spre rasarit. Tu tragi spre stanga, iar eu spre dreapta. Tu mergi spre intuneric, iar eu inspre lumina. Tu hoinaresti pribeag prin lume, iar eu mereu te caut. Si-asa ne cautam si nu ne mai gasim. Umblam sa ne intalnim, dar nu ne mai ajungem. O, vai de tine, sarmane suflet calator, ca-mi calci cuvantul in picioare si nu voiesti sa te intorci la pocainta…

Asa ai fost intotdeauna, nepasator de mantuire. De cate ori n-am voit sa-ti schimb trairea ta, dar tu n-ai vrut! De cate ori n-am vrut sa pui un inceput de viata noua, dar tu n-ai vrut! De cate ori n-am plans eu pentru tine cu suspine negraite, de cate ori n-am priveghiat, gandindu-ma numai la tine! De cate ori te-am sfatuit ca pe un copil pribeag! De cate ori nu m-am rugat adesea pentru tine! De cate ori nu te-am mustrat, ca poate sa te pot trezi in vreun fel, dar n-am avut pe cine! Iar uneori te-am laudat, te-am bucurat sau te-am certat, te-am ingrozit, te-am parasit ca poate asa sa te ajut, dar tot fara de folos. Te-am dus prin munti cu codri verzi si reci izvoare, ca poate asa sa te inalti cu mintea catre cer, dar tu tot pe pamant te-ai tarat. Te-am dus pe cai tacute de padure, ca poate asa cu mintea ta sa cugeti ca toate sunt desertaciune, dar nu ai dobandit nimic.

Te-am scos din lume, din orase, te-am despartit de fratii tai, de prieteni si de rude, ca, poate singurel traind, sa-L cauti numai pe Iisus. Te-am dus la viata cea de manastire ca poate acolo sa te pocaiesti, dar tu te-ai lenevit. Te-am dat la oameni plini de fapte bune, ti-am povestit viata lor curata, ca poate asa sa te incalzesti putin, dar ai ramas de piatra. Si atunci, plangand de nesimtirea ta, te-am dojenit si ti-am citit din carti stravechi cuvinte pline de viata, dar nu le-ai inteles. Te-am dus la cei ce groaznic se chinuiesc stand pe patul mortii, dar tu, ingreuiat, te-ai aratat grabit si indata ai fugit afara. Te-am dus la capataiul celor morti, ti-am povestit viata lor, ti-am dezvelit cu mana fata lor, ti-am aratat obrajii lor ingalbeniti, cu buze arse, cu ochi stinsi, cu gura intredeschisa, cu limba invinetita, iar tu putin te-ai ingrozit si ai stat asa pe ganduri… Te-am dus pe la morminte ce au in ele oase risipite, iar tu din nou te-ai ingrozit si iarasi te-ai gandit, dar intr-o clipa toate le-ai uitat…

Ti-am spus de moarte si de judecata, dar tu n-ai spus nimic. Te-am palmuit atunci cu infricosatul iad, te-am intepat cu muncile ingrozitoare, te-am ars cu focul cel nestins, dar tu nu l-ai simtit. Te-am imboldit cu viermii cei neadormiti, dar tu nu te-ai trezit. Te-am biciuit cu infricosatul tartar, dar n-am sporit nimic si am iesit din iad desert…

Te-am dus apoi spre rai ca poate asa sa capeti vreun folos. Te-am dus prin sanul lui Avraam la ceata sfanta de calugari, iar tu obraznic voiai sa stai acolo. Am ascultat cu tine glasul celor care cantau cantari dumnezeiesti, iar tu voiai sa canti cu dansii. Ti-am aratat izvoare reci si cristaline, cu pomi frumosi de aur, cu mari palate de argint, cu bucurii nepieritoare, iar tu voiai sa nu te mai cobori de acolo pe pamant. Ti-am spus de focul dragostei lui Dumnezeu ce arde neincetat in inimile celor silitori, dar tu nu l-ai dorit cu inima ta rece. Ti-am spus de slava cea din rai, dar n-ai vrut ca sa o ravnesti cu inima fierbine. Ti-am spus de vesnicia ei, iar tu putin ai tresarit, mirat de slava si lungimea ei… apoi desert te-am scos tarandu-te din rai si te-am adus din nou in viata asta trecatoare…

(din: Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan, Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria)

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Ioanichie Balan, Pocainta, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “PARINTELE IOANICHIE BALAN – file de jurnal duhovnicesc. GLASUL CONSTIINTEI DE VORBA CU SUFLETUL: “Te strig, vino, scoala-te din dormitare!”

  1. Ce minunatie, ce tanguire pretioasa, autentica in traire si ce smerenie, Doamne!

    Pe Parintele Ioanichie Balan l-am privit tot timpul, in pacatosenia mea si cu vederea mea ingustata de patimi, ca fiind umbrit de maretia duhovnicilor mari, Pr Paisie Olaru, Pr Cleopa, Pr Arsenie Papacioc. Insa acum il descopar ca pentru prima data si parca un pic valul mi s-a ridicat de pe ochi si ii pot vedea maretia smereniei sale.

    Doamne, nu am cuvinte, sunt un om mic si pacatos si cateodata tare m-as indeparta si eu de vicleniile acestei lumi.

  2. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN – ULTIMII ANI, BOALA SI PLECAREA LA DOMNUL -
  3. Cimitirul manastirii Sihastria este un adevarat Pateric.Rar intalnesti un loc in care sa se concentreze sfintenia pe metru patrat. Linistea,pacea si tacerea graitoare de acolo o pot intelege doar cei ce au pasit pe acele carari.In acest cimitir sunt ingropati multi nevoitori de taina,ale caror osteneli numai Bunul Dumnezeu le stie ,la ale caror morminte stau candelele aprinse ca in noapte de Inviere. Amintim pe Pr.Cleopa care este foarte viu printre noi,Pr.ieroschim.Onufrie Frunza,un parinte al tacerii,al meditatie si al lacrimilor,Monahul Marcu,un parinte care a patimit 18 ani de inchisoare si care s-a invrednicit de multe cercetari dumnezeiesti,fratii parintelui Cleopa ,Parintii Gherasim si Vasile,primul facand mii de metanii pe zi si dormind intr-un sicriu pentru a avea pururea cugetarea la moarte,iar al doilea invrednicindu-se sa fie chemat la cele ceresti de insasi Maica Domnului.Apoi Protos.Moroi,un parinte mult postitor,binecuv.de Dumnezeu cu mari daruri,pr.Paisie Nichitenco,un pr.simplu cu darul rugaciunii celei de foc a inimii,Pr.Irineu Protcenco,un om al tacerii si al rugaciunii,mare iconar din Ucraina care si-a gasit liniste la Sihastria,unde a atins apogeul creatiei sale,impodobind cu minunate icoane paraclisul manastirii,monahia Maria ucenica parintilor Paisie si Cleopa care avea drept ascultare ingrijirea cimitirului,indemnand pelerii sa vina cat mai des :”Sa veniti cat mai des pe aici,prin cimitir,caci atat de multe au sa va spuna acestia de aici”. Un somn dulce si racoros intre falnicii brazi ca niste strajeri,il doarme
    marele duhovnic Paisie Olaru,apoi Pr.Venianin care-l stia pe de rost pe sf.Ioan Scararu si si-a vestit moartea cu trei zile inainte si ora care s-a adeverit,Pr.Ambrozie,staretul Caliopie Apetrei,un nepot a lui Ion Creanga,pr.Ioil ,pr.Dionisie care era aproape orb si ii placea sa vina in cimitir si cum gasea pe cineva il punea sa-i citeasca Psaltirea Maicii Domnului si atatea altii.Iar la intrare in dreapta,odihneste pr.Ioanichie Balan, mare marturisitor al credintei din vremurile tulburi,un aparator al valorilor Ortodoxiei,duhovnic renumit si poate unul dintre cei mai mari calugari carturari din tara,ale carui scrieri duhovnic.ne sunt de mare folos Printre atatea sfinti ,m-am simtit de fiecare data,cel mai pacatos om si totusi traiesc cu nadejdea ca prin rugaciunile lor,vom castiga milostivirea Lui Dumnezeu.
    Bunul Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti monahii adormiti,in ceata sfintilor!

    Vesnica lor pomenire!

  4. “CALUGARUL

    Iubite frate muritor,
    De vei vedea un calator
    Cu hainele cernite,singurel
    Descult,flamand
    Si insetat
    Te rog sa ai mila de el
    Ca poate-i un calugar!
    De intalnesti la vreo rascruce
    Un om strain,ce-ar vrea s-apuce…
    Departe,undeva in lume…
    De-l vezi mereu
    Oftand din greu
    Sa nu-l intrebi atunci de nume,
    Ca poate-i un calugar!
    De vei vedea trecand prin sat
    Un om cu capul aplecat
    C-o traista goala in mana lui
    Te rog acum
    Sa-i iesi in drum
    Si un cuvant mai bun sa-i spui
    Ca poate-i un calugar!
    Sau cand e frig si ploua afara
    De vei vedea ca asteapta in gara
    Un calator infrigurat
    NU_L JUDECA
    Cu gura ta
    De ce e trist si-ngandurat
    Ca poate-i un calugar!
    De vei vedea in multe randuri
    Un om la munca stand pe ganduri
    Privind cu ochii-n departare
    Mereu tacut
    Si abatut
    Nu-l intreba ce cata-n zare,
    Ca poate-i un calugar1
    Iubitul meu,nu te-ndoi,
    Ci,daca tu vei intalni
    Un om in lume fara rost
    Ce plange-ades
    Neinteles.
    Sa stii iubitul meu c-a fost
    In viata lui calugar
    C-acela care a trait
    Si-n manastire-a-mbatranit,
    Orice i-ai spune si i-ai da
    Sa nu socoti
    Ca o sa poti
    Sa-i schimbi cumva inima sa,
    Ca el e tot calugar!
    De-i vei canta de bucurie
    De asta el nu vrea sa stie
    De jale de ii vei canta,
    El tot mereu
    Oftand din greu
    Plangand in cet va suspina
    Cu lacrimi de calugar!
    Deci nu cata sa-i mangai plansul,
    Ci roaga-te si tu cu dansul,
    Caci el de-atata pribegie,
    De toti uitat
    Si-ndepartat
    Va suspina dupa pustie
    Caci este tot calugar!
    Iar daca lumea-l va-nsela,
    Tu frate nu te bucura,

    Nici sa vorbesti de el oricui,
    Caci el oricand
    Mustrat de gand
    Se va scula din calea lui
    Caci inca-i tot calugar!
    iar daca va imbatrani
    Si-n lume frate,va muri,
    Sa-l pui atunci intr-un mormant,
    Si nimanui
    Sa nu mai spui
    Ca sub acest strain pamant
    Se afla un calugar!”
    (Cuv.Pr.Ioanichie Balan)

  5. Mila bunului Dumnezeu mi-a dăruit (în ticăloşia şi nevrednicia mea), şansa de a fi prmit şi binecuvântat de sfinţia sa cu puţin înainte de a i se agrava boala. Îl iubeam (şi-l iubesc) cu toată inima mea, plină de nevrednicie şi întinăciuni. Am prins rând la uşa sfinţiei sale adus de dorinţe aprinse, de revoltă şi nedumeriri ce-mi clătinau încrederea în istituţia eclesială, la ceva ani după ieşirea de sub oprimarea comunistă. Părintele Ioanichie mi-a liniştit sufletul, mi-a întarit nădejdea în Dumnezeu cerându-mi, (poruncindu-mi) să cred şi să nadajduiesc în Dumnezeu nu în oameni, să-i cer Lui, nu oamenilor, ce-mi dorşte ortodox inima şi să împlinesc eu cele ce pretind altora. Mi- a vorbit călugareşte, cu frumuseţea şi adâncimea vocii Patericului Românesc, a Convorbirilor Duhovniceşti, scrierilor sfinţiei sale, a dragostei de neam care ne-a adus lacimi în ochi şi tremur în voci, a dragostei de biserica vie, de călugărie autentică, de viu, de sfânt, de dumnezeiesc.
    Eram obosit de drum şi epuizat de necazuri personale şi dezamăgiri tot mai mari, mai multe şi mai adânci, dar am plecat din chlia părintelui, cu linişte deplină, cu hotărâri limepezi, cu credinţă curată şi reâmprospătată din credinţa sfinţiei sale, cu vâlvătaia bucuriei ortodoxe a viului autentic, primit cules, (smuls) de setea sufletului doritor de autentic. Părinele este viu şi cine doreşte să-l întâlnească o poate face oricând, citind din scrierile sale, în care monahul şi românul din el a pus frumuseţea dragostei curate, dulceaţa graiului şi duhului, mireasma şi savoarea duhovniciei ortodoxe autentice, hrană a duhului, răspunsuri, renaştere, râvnă curată, Adevăr dumnezeiesc.
    Mulţumim fraţi administratori pentru dragostea şi ostenela de a ne oferi zilnic autenticul ortodox al părinţilor noştri. Ieraţi îndrăzneala.

  6. “Cat de mult se foloseste un suflet tulburat si amarat cand este intampinat cu o vorbire calma, blanda, plina de dragoste!”
    O astfel de intampinare il repune pe celalalt pe Cale. Ii reda increderea in Dumnezeu si in purtarea Lui de grija.
    Slava Domnului, mai avem astfel de parinti in Biserica!

  7. Este atat de folositor acest dialog al sufletului cu constiinta si atat de necesar astazi, cand omul modern incarcat de felurite griji si nevoi, lipsit din ce in ce mai mult de timp, si asaltat de o lume care defineste anormalul firesc, pare ca aude din ce in ce mai incet glasul acesta al primului duhovnic, care este constiinta. Astfel omul nu mai are obiceiul sa se mai uite si in aceasta oglinda care il vadeste precum este si aproape ca a pierdut exercitiul acesta. De aceea cu atat mai mult este revelator scrisul Parintelui Ioanichie, descoperind in fapt ceea ce pare ca s-a uitat de mult, intr-o lume in care accentele se pun pe exterior, iar launtrul omului este cumva ingropat.

  8. Pingback: “Bucura-te, Ioanichie, mare facator de carti duhovnicesti!” PARINTELE IOANICHIE BALAN – IN CAUTAREA SFINTILOR -
  9. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor” -
  10. Pingback: Predici si talcuiri audio la PESCUIREA MINUNATA aplicate la realitatile vietii noastre (PARINTII IOANICHIE BALAN si CIPRIAN NEGREANU): “Aceasta e smerenia lui Dumnezeu: ca Se coboara pana si la cele mai mici!” -
  11. Pingback: MARTURII despre FERICITUL PARINTE IOANICHIE BALAN, marele duhovnic de la Sihastria Neamtului: “Multa grija avea de noi!”. DUIOSIE SI FERMITATE -
  12. Pingback: Avertismentele profetice ale Parintelui Ioanichie: “SA NU RAVNITI LA FERICIREA CELOR DIN OCCIDENT! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat“. CAT TIMP MAI POATE DAINUI ROMÂNIA? -
  13. Pingback: “LAZARII VEACULUI ACESTUIA” si IADUL CONSTIINTEI. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CUVIOSUL IOANICHIE MARTURISITORUL – intransigent, incomod si profetic – despre România si Noua Ordine Mondiala, in dialogul mustrator cu Sorin Dumitrescu din 1997: “PENTRU CA E TARA ORTODOXA, DE ACEEA E MAI TARE HARTUITA” | Cuvân
  15. Pingback: Predica Parintelui IOANICHIE BALAN (†22 nov. 2007) la PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA: “Bogatia noastra este dreapta credinta ortodoxa pe care o ataca in toate ziarele cei care nu sunt ortodocsi, cei care cred in bani! Nu cu noi se lupta,
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate