A INCEPUT POSTUL CRACIUNULUI. Cuvant al Sfantul Ioan Gura de Aur: “Ce folos ai de pe urma postului, cand postesti cu trupul, dar te desfranezi cu ochii?”

14-11-2014 Sublinieri

postul-craciunului-postul-curateste-ochiul-rugaciunea-curateste-mintea-18466912

Va mai recomandam:

sfantul-ioan-gura-de-aur-

Sfantul Ioan Gura de Aur:

OMILIA A ŞASEA

(fragmente)

“[…] Vă rog, dar, pe toţi şi mă cuceresc vouă, să se uite fiecare în conştiinţa lui să vadă ce a negutătorit de pe urma postului. De vede că a câştigat mult, să mai adauge câştig la câştig; de vede că n-a adunat nimic, să folosească pentru negutătorie timpul ce i-a mai rămas. Atâta vreme cât iarmarocul e în toi, să facem bune afaceri, ca să nu plecăm cu mâinile goale, ca să nu îndurăm osteneala postului, dar să pierdem plata postului.se poate să înduri osteneala postului şi să nu iei plata postului.

– Cum?

Când ne abţinem de la mâncări, dar nu ne abţinem de la păcate; când nu mâncăm carne, dar mâncăm casele săracilor; când nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte rele; când stăm toată ziua nemâncaţi, dar ne petrecem toată ziua la spectacole pline de desfrânare. Iată osteneală pentru post, dar fără plată pentru post! Da, atunci când ne ducem la spectacolele teatrale cele nelegiuite! Nu spun asta despre voi! Ştiu că nu vă atinge această învinuire! Dar este obiceiul celor îndurerati sa-şi verse focul pe cei de față, când nu pot pune mâna pe vinovaţi. Care e câştigul celor ce postesc, când se duc la spectacole teatrale nelegiuite, când intră în şcoala obştească a desfrânării, în locul cel public de deprindere a desfrâului, ca să şadă pe scaunul ciumaţilor? (Ps. 1, 1)

N-ai greşi dacă ai da teatrului, locului aceluia prearău, plin de tot felul de boale, cuptorului din Babilon, toate aceste nume preaurâte: scaun de ciumaţi, şcoală de desfrânare, loc de deprindere a desfrâului. Când diavolul duce pe locuitorii oraşului la teatru [Este vorba despre teatrul care promovează imoralitatea; Sf. Ioan Gură de Aur a luat atitudine atât împotriva reprezentaţiilor obscene, cât şi împotriva actorilor care le dădeau; astazi se poate aplica acest cuvant si filmelor, si majoritatii spectacolelor TV, a dansurilor si muzicii moderne si sau, si mai mult, a “cluburilor” si a locurilor de distractie, precum si pornografiei prezente in oricare mediu – n.n.], îi azvârle ca într-un cuptor! Aşa îi arde! Nu pune dedesubt vreascuri, ca atunci barbarul acela din Babilon, nici păcură, nici căiţi, nici smoală, ci alte materii, cu mult mai cumplite: chipuri desfrânate, cuvinte de ruşine, trupuri dezgolite, cântece pline de păcate.

Cuptorul cel din Babilon a fost aprins de mâini barbare; cuptorul acesta este aprins de gânduri mai nesocotite decât mâinile barbarilor. Mai cumplit este cuptorul acesta decât cel din Babilon, pentru că şi focul e mai cumplit; nu arde trupul, ci buna stare a sufletului; iar grozăvia e că cei care ard nici nu-şi dau seama; că de şi-ar da seama, n-ar râde cu gura plină de cele ce văd pe scenă.

Grozăvia cea mai mare e atunci când cel bolnav nu ştie că-i bolnav, când cel ce arde în chip ticălos şi netrebnic nu simte că stă pe jăratec. Care-i folosul postului, când opreşti trupul de la mâncările legiuite, dar dai sufletului hrană nelegiuită, stând toată ziua în teatru, ca să vezi cum se schimonosesc şi se fac de râs oamenii, ca să vezi femei desfrânate, ca să vezi oameni care adună păcatele din fiecare casă şi joacă scene de adulter?

La teatru vezi şi desfrânări şi adultere, şi auzi şi hule, ca boala să-ţi intre în suflet şi prin ochi, şi prin urechi. Actorii prezintă lucruri de ruşine; de aceea şi numele ce-l poartă e nume de ruşine. Ce câştig ai de pe urma postului când îţi hrăneşte sufletul cu o hrană ca aceasta? Cu ce ochi te vei mai uita la soţia ta, când te întorci de la astfel de spectacole? Cu ce ochi vei privi pe copilul tău, pe sluga ta, pe prietenul tău?

Trebuie neapărat să te schimonoseşti, dacă vrei să povesteşti cele înfăţişate pe scenă, sau să taci şi să-ţi acoperi faţa de ruşine. De aici, din biserică, nu pleci aşa: ci te duci acasă ca să povesteşti cu multă îndrăznire toate cele spuse aici: cuvintele profeţilor, învăţăturile apostolilor, legile Stăpânului, şi ca să întinzi masa întregii virtuţi; cu istorisirile auzite aici vei face mai cuminte pe soţie, mai înţelept pe copil, mai ascultător pe vecin, mai iubitor pe prieten, iar pe duşman îl vei îndupleca să pună capăt vrajbei.

Vezi că cele auzite aici în biserică sunt pentru toţi învăţături mântuitoare, iar cele auzite la teatru pentru toţi nefolositoare?

Spune-mi, te rog, ce folos ai de pe urma postului, când posteşti cu trupul, dar te desfrânezi cu ochii? Că desfrânare nu-i numai împreunarea trupurilor, ci şi privirea desfrânată. Ce folos ai de pe urma postului când vii şi la biserică, şi te duci şi la teatru? Eu te învăţ, acela te strică. Eu îţi dau doctorii pentru boala ta, acela îţi măreşte boala. Eu îţi sting aprinderea trupului, acela îţi aprinde flacăra poftei.

Spune-mi, care-i folosul?

Când unul zideşte, iar altul dărâmă, ce folos au mai mult decât osteneală? (Isus Sirah 34, 25).

Să nu fim dar, şi aici şi acolo, ci numai aici să stăm, ca să ne fie de folos venirea aici, ca să nu venim în zadar aici, ca să nu venim fără câştig, nici spre osândă.

“Când unul zideşte, iar altul dărâmă, ce folos au mai mult decât osteneală?”.

Chiar de-ar fi mulţi cei ce zidesc şi numai unul cel care dărâmă, uşurinţa dărâmării biruieşte mulţimea mâinilor ziditorilor.

Mare-i într-adevăr ruşinea, şi pentru tineri, şi pentru bătrâni, să alerge la teatru cu zor. Dar de s-ar mărgini răul numai la ruşine! Deşi nici asta nu-i de îndurat pentru un bărbat liber, ci ruşine, blam şi cea mai mare pagubă pentru un om cu judecată!

Dar răul nu se mărgineşte numai la ruşine, ci atrage şi mare pedeapsă şi mare osândă. Că toţi cei care se duc la teatru sunt neapărat cuprinşi de păcatul desfrânării; nu pentru că fac desfrânare cu femeile de acolo, ci pentru că le privesc cu ochi desfrânaţi. Că şi aceştia sunt cuprinşi de desfrâu! Nu vă voi spune cuvântul meu, ca să nu-mi dispreţuiţi cuvântul, ci vă voi citi Legea dumnezeiască pe care n-o puteţi dispretui.

– Ce spune dar Legea cea dumnezeiască?

– “Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu faci desfrânare. Iar Eu vă spun vouă: Oricine se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).

Ai văzut că desfrânarea s-a săvârşit deplin? Ai văzut că păcatul s-a împlinit? Şi ceea ce-i mai cumplit e că cel ce a săvârşit desfrânarea va da socoteală de păcatul său nu în fata unui tribunal omenesc, ci înaintea tribunalului lui Dumnezeu, unde pedepsele sunt veşnice:

Oricine se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

Legea aceasta nu stârpeşte numai boala, ci şi rădăcina bolii; iar rădăcina desfrânării este pofta desfrânată. De aceea Dumnezeu pedepseşte nu numai desfrânarea, ci şi pofta, mama desfrânării. Aşa fac şi doctorii. Nu vindecă numai bolile, ci şi cauzele bolilor. Când vindecă pe cei bolnavi de ochi, îndepărtează tumoarea cea rea, care-i mai sus de ochi, din tâmplă. Hristos face la fel. Desfrânarea este o boală rea de ochi; nu a ochilor trupului, ci a ochilor sufletului mai întâi. De asta Domnul îndepărtează din suflet tumoarea desfrânării cu frica de Lege; de asta a pedepsit nu numai desfrânarea, ci şi pofta: …a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

Când inima ti-e stricată, ce folos de restul trupului? Ca şi cu plantele şi cu arborii: când vedem că măduva le e putredă, restul e de aruncat. Tot aşa şi cu omul: când inima e pierdută, în zadar e sănătos restul trupului. Când vizitiul a pierit, căzând de pe capră, în zadar mai aleargă caii. Legea aceasta a lui Hristos este grea şi tare împovărătoare, dar are şi mare cunună. Aşa sunt lucrurile pline de osteneală! Au mare răsplată. Tu însă nu te uita la osteneală, ci gândeşte-te la răsplată. Să faci cum faci cu lucrurile din viata de toate zilele! Dacă te uiţi la osteneala celor ce ai de săvârşit ti se pare greu şi împovărător; dar dacă te uiti la răsplată, treaba ce-ti stă în față este uşoară, lesnicioasă. Aşa e şi cu cel care face comerţ pe mare. Dacă s-ar uita numai la valuri, niciodată n-ar mai scoate corabia din port; dar, înainte de valuri, se uită la câştig, şi de aceea îndrăzneşte să străbată întinsul oceanului. Tot aşa şi ostaşul. Dacă s-ar uita la răni, la moarte, n-ar mai îmbrăca niciodată platoşa; dar, înainte de răni, se uită la trofee şi la biruinţă, şi de aceea aleargă pe câmpul de luptă ca şi cum s-ar duce într-o grădină cu flori.

Cele grele prin fire ajung uşoare când nu ne gândim la osteneli, ci ne uităm la răsplata ostenelilor. Vrei să afli cum ajung uşoare cele grele prin firea lor? Ascultă-l pe Pavel, care spune:

Necazul nostru trecător şi uşor ne aduce mărime veşnică de slavă mai presus de măsură” (II Corinteni 4, 17).

Cuvintele acestea sunt o enigmă. Dacă e necaz, cum e uşor? Dacă e uşor, cum e necaz? Acestea sunt contradictorii! Dar Pavel a dezlegat enigma, arătând, prin cele ce adaugă, cum ajunge necazul uşor.

– Cum?

“Neprivind noi la cele ce se văd” (II Corinteni 4, 18).

A pus înainte cununa, şi a făcut uşoară lupta. A arătat răsplata, şi a uşurat sudorile.

Şi tu, dar, când vezi o femeie frumoasă la chip şi minunat îmbrăcată, când vezi că pofta te atâță, când vezi că sufletul doreşte s-o privească, ridică atunci ochii la cununa ce ti-e gătită sus, ca să treci cu vederea peste un astfel de chip!… Copiii, când sunt însoţiţi de pedagog, nu aleargă de colo-colo, nu stau pe drum cu gurile căscate, nici nu se minunează de orice; cu atât mai mult tu n-ai să faci asta când vezi că Hristos este alături de gândurile tale!

“Cel care se uită la o femeie ca să o poftească a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

Imi place să vă citesc mai des cuvintele Legii! O, de-aş putea să vi le citesc toată ziua! Dar, mai bine spus, nu vouă, ci celor vinovaţi de păcate; dar şi vouă, că şi voi veţi ajunge mai întăriţi, iar cei bolnavi îşi vor redobândi iute sănătatea.

“Cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

E de-ajuns numai simpla citire a acestor cuvinte, ca să curăţiţi tot puroiul păcatului. Dar, iertati-mă! Eu caut să curăţ răni; iar cel ce curăţă răni trebuie neapărat să pună pe răni şi doctorii usturătoare. Cu cât veţi auzi mai mult cuvintele acestea, cu atât mai mult se va curaţi şi veninul păcatului. După cum focul, cu cât stă mai mult lângă aur, cu atât mai mult macină zgura din aur, tot aşa şi frica de aceste cuvinte, cu cât glăsuieşte mai mult în sufletul nostru, cu atât mai mult curăteşte tot păcatul desfrânării. Să ardem aici desfrânarea cu cuvântul învăţăturii, ca să nu fim siliţi să o ardem acolo cu focul gheenei. Dacă plecăm de aici cu sufletul curat, focul acela nu ne va vătăma; dar dacă plecăm de aici cu sufletul plin de păcate, focul acela ne va primi.

“Lucrul fiecăruia, spune Pavel, il va încerca focul, ca să arate ce fel este (I Corinteni 3, 13).

Să ne punem la probă acum, fără durere, ca să nu fim puşi atunci la probă, cu durere.

– Orice-ai zice, mi se poate spune, Legea este greu de împlinit!

– Şi ce-i cu asta? Oare, Dumnezeu ne porunceşte lucruri cu neputinţă de împlinit?

– Nu spun asta!

– Atunci, taci! Nu învinui pe Stăpân. Aceste cuvinte nu-s cuvinte de apărare, ci adaos de păcat, mai cumplit decât cel dintâi. Mulţi păcătoşi au obiceiul să dea vina pe Dumnezeu pentru păcatele lor. Ascultă! A venit la stăpân cel ce primise cinci talanti şi a mai adus alţi cinci; a venit şi cel ce primise doi talanti şi a mai adus alţi doi (Matei 25, 14-23); a venit şi cel ce primise un talant; şi pentru că n-a avut să mai aducă încă un talant, a adus în locul talantului învinuire.

– Ce-a spus?

Am ştiut că eşti om aspru” (Matei 25, 24).

Ce slugă nerecunoscătoare! Nu-i este de-ajuns păcatul! Mai şi învinuieşte pe Stăpân, spunându-i:

“Seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai risipit! (Matei 25, 24).

Tot aşa şi în viata cea de toate zilele; toti câţi nu fac nimic bun îşi înmulţesc păcatele învinuind pe Stăpân.

Nu învinui dar Stăpânul! Nu ti-a dat porunci cu neputinţă de îndeplinit. Vrei să afli că nu ti-a poruncit lucruri imposibile? Iată, mulţi au făcut mai mult decât li s-a poruncit; dacă poruncile ar fi fost cu neputinţă de îndeplinit, nu le-ar fi depăşit prin propria lor voinţă. Dumnezeu n-a poruncit fecioria şi totuşi mulţi trăiesc în feciorie. Dumnezeu n-a poruncit sărăcia de bunăvoie şi totuşi mulţi aruncă averile lor, mărturisind cu fapta cât de uşoare sunt poruncile. Nu le-ar fi depăşit dacă poruncile n-ar fi fost uşoare.

Dumnezeu n-a poruncit fecioria; poruncind-o, ar fi adus sub constrângerea Legii şi pe cel care n-ar fi vrut s-o păzească; îndemnând însă la feciorie, lasă pe om stăpân pe voia lui. De aceea şi Pavel a spus:

“Despre fecioare nu am poruncă a Domnului dar dau sfat (I Corinteni 7, 25).

Vezi că nu-i poruncă, ci sfat? Vezi că nu-i lege, ci îndemn? E mare deosebirea între una şi alta: una e constrângătoare, cealaltă e de bunăvoie. “Nu poruncesc, spune Pavel, ca să nu îngreunez, îndemn şi sfătuiesc, ca să atrag”. Tot aşa, nici Hristos n-a spus: “Trăiţi toţi în feciorie!”. Dacă ar fi poruncit ca toţi oamenii să trăiască în feciorie şi ar fi făcut din asta lege, cel care ar fi îndeplinit porunca nu s-ar fi bucurat de atâta cinste ca acum, iar cel care ar fi călcat porunca ar fi primit cea mai mare pedeapsă.

Ai văzut cum ne cruţă Legiuitorul şi cum se îngrijeşte de mântuirea noastră? N-ar fi putut oare să facă şi din asta o poruncă şi să spună: “Cei ce trăiesc în feciorie să fie încărcaţi de cinste, iar cei care nu trăiesc în feciorie să fie osândiţi”? Ar fi pus însă mare povară pe oameni; dar El ne cruţă. A lăsat fecioria în afară de stadion, a pus-o în afara luptelor din stadion, pentru ca cei care păzesc fecioria să-şi arate măreţia sufletului lor, iar cei care n-o păzesc să se bucure de îngăduinţa Stăpânului.

Tot aşa şi cu sărăcia de bunăvoie. N-a făcut din ea o poruncă. N-a spus atât: “Vinde-ti averile tale!”, ci: “Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale! (Matei 19, 21). Stă în voia ta! Tu eşti stăpân pe hotărârea ta! Nu te silesc, nu te împovărez! Incununez pe cel care o face, dar nu-l osândesc pe cel ce nu o face! Faptele săvârşite din poruncă şi din datorie n-au atâta plată; dar cele săvârşite din proprie voie şi din mărinimie sufletească au cununi strălucitoare. Aduc pe Pavel ca martor: “Dacă binevestesc, spune el, nu-mi este mie laudă” (I Corinteni 9, 16).

Pentru ce?

Pentru că stă deasupra mea datoria. Şi, vai mie dacă nu binevestesc” (I Corinteni 9, 16).

Vezi că nu are multă plată cel ce împlineşte legea – că este obligat s-o împlinească -, dar cel care nu o împlineşte este supus pedepsei şi osândei.Vai mie, spune Pavel, dacă nu binevestesc!”. Cu celelalte fapte, cu cele ce stau în voia noastră, nu-i aşa.

– Dar cum?

“Care este deci plata mea?” (1 Corinteni 9, 18), spune Pavel. “Ca, binevestind, să pun fără plată Evanghelia lui Dumnezeu, ca să nu mă folosesc de dreptul meu”, într-un caz era lege, de aceea nu avea plată mare; în celălalt caz, fapta lui era pornită din propria sa voie, de aceea avea mare plată.

N-am spus toate acestea fără rost, ci ca să arăt că Legea dumnezeiască nu e grea, nu e împovărătoare, nu e plină de osteneli şi nici cu neputinţă de îndeplinit.

Haide acum să arăt aceasta chiar cu cuvintele lui Hristos:

“Cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

A văzut şi Hristos că mulţi au să învinuiască Legea Sa că e grea; de aceea n-a spus numai Legea Sa, ci a amintit şi Legea Veche, ca prin comparaţia uneia cu cealaltă să iasă la iveală şi uşurinţa Legii Sale, şi iubirea Lui de oameni. Şi ascultaţi cum. N-a spus atât: “Cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui” – aici fiţi cu mare luare-aminte -, ci mai întâi a amintit Legea Veche, grăind aşa:

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu faci desfrânare (Ieşire 20, 14). Iar Eu vă spun vouă: Cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui” (Matei 5, 27-28).

Ai văzut cele două legi, pe cea veche şi pe cea nouă, pe aceea pe care a dat-o Moise şi pe aceea pe care a dat-o El? Dar, mai bine spus, şi pe aceea tot El a dat-o, că El a grăit prin Moise.

[…]

Totuşi nu trebuie să ne abatem de la firul predicii.

“Cel ce se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui?” (Matei 5, 28).

Da! Dar pentru ce Hristos citează Legea Veche (că pentru asta am făcut digresiunea de mai înainte)? Că a spus:

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu faci desfrânare” (Matei 5, 27).

Hristos ştia că porunca aceasta e grea, nu prin natura ei, ci din pricina trândăviei ascultătorilor. Multe lucruri, chiar uşoare prin firea lor, ajung foarte grele când ne trândăvim; după cum altele, care sunt chiar grele, ajung lesnicioase şi uşoare când le facem cu tragere de inimă.

Greutatea nu stă în natura lucrurilor, ci în voinţa celor ce fac un lucru sau altul. Că acesta e adevărul, se va vedea din cele ce-am să spun.

Mierea, prin natura ei, este dulce şi foarte plăcută; celor bolnavi însă le este amara şi neplăcută, nu din pricina naturii mierii, ci din pricina bolii acestora. Tot aşa şi cu porunca aceasta! Dacă pare a fi împovărătoare, apoi nu-i din pricina naturii ei, ci din pricina trândăviei noastre. Şi nu mi-e mare oboseala să arăt că porunca asta se îndeplineşte uşor. Ca să o facă grea, Hristos ar fi trebuit să grăiască altfel. Aşa însă a spus: “Fugi din faţa femeii! Depărtează-te de desfrânare!”. Deci, ca să o facă grea, ar fi trebuit să spună cu totul altfel: “Uită-te la femei! Iscodeşte frumuseţile cele străine! Şi, totuşi, căuta de-fi înfrânge pofta!”. De ne-ar fi dat o astfel de porunca, porunca asta ar fi fost grea! Dar când ne spune:

“Fugi de cuptor, depărtează-te de foc, nu te apropia de văpaie, ca să rămâi nevătămat!”,

atunci porunca e tare uşoară. Că porunca este potrivită firii.

“Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu faci desfrânare”.

– Dar pentru ce ne aminteşte de Legea cea Veche, o dată ce avea să ne dea alta?

– Ca din comparaţie să afli că nu se contrazice o lege cu alta. Când le compari, atunci le poţi judeca mai bine.

Pentru că unii aveau să-I aducă vina că da legi potrivnice Legii Vechi, Domnul le spune:

“Iată, pun una lângă alta amândouă legile! încercati-le şi cunoaşteţi armonia dintre ele!”.

Dar nu numai din pricina asta, ci ca să şi arate că e uşoară porunca Lui şi că e dată la timp. De aceea a spus:

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu faci desfrânare. Aţi învăţat atâta vreme Legea cea Veche!”.

Domnul, voind să-i ridice la nişte porunci mai înalte, le grăieşte cum ar grăi un dascăl unui copil leneş, care vrea să rămână încă la lecţiile cele vechi: “Gândeşte-te de câtă vreme înveţi lecţia asta!”. Tot aşa şi Hristos, amintindu-le că au învăţat şi au practicat multă vreme Legea Veche, le spune că a sosit timpul să se ridice la una mai înaltă. De aceea le pune în fată legiuirea dată părinţilor, spunând:

“Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu faci desfrânare”.

Porunca aceea s-a dat celor de demult,

“dar Eu vă spun vouă: cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea in inima lui”.

Dacă Domnul ar fi grăit aşa celor de demult, pe bună dreptate te-ai fi supărat, zicând: “Cum, atunci când firea omenească nu era desăvârşită?”. Dar acum, când omul s-a mai deşteptat, când a ajuns mai desăvârşit, acum a venit vremea unor învăţături mai desăvârşite. De aceea Domnul, chiar la începutul legiuirii Sale, ca nu cumva cineva, văzând înălţimea filozofiei Sale, să se trândăvească şi să pregete, a spus:

“Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 5, 20).

Deci, ca să nu spună cineva: “îmi ceri mai multă osteneală? Pentru ce? N-am şi eu aceeaşi fire ca şi cei de demult? Nu sunt şi eu om ca şi aceia?”. Deci, ca să nu spună oamenii: “Pentru ce ne măreşti ostenelile? Pentru ce ne faci mai grele luptele?”, Domnul le-a vorbit de împărăţia cerurilor şi cu asta a zdrobit mai dinainte orice obiecţie, spunându-le: “Vă aduc mai mare răsplată!”.

După ce a vorbit de lupte, după ce a vorbit de înălţimea noii legiuiri, a amintit şi de răsplăti, spunându-le: “Nu vă dau Palestina, nici un pământ în care curg miere şi lapte (Ieşire 3, 8), ci vă aduc însuşi Cerul!”.

Acum nu ne este numai răsplata mai mare pentru faptele noastre bune, ci şi pedeapsa mai aspră pentru căderile în păcate. După cum cei care au trăit înainte de Lege sunt pedepsiţi mai blând decât cei din timpul Legii (că “toţi câţi au păcătuit fără Lege vor şi pieri fără Lege (Romani 2, 12), adică nu îi învinuieşte Legea, ci-i osândeşte firea lor, pentru că “gândurile lor se învinuiesc sau chiar se apără între ele” (Romani 2, 15), după cum spune Pavel, tot aşa şi cei care au păcătuit în timpul harului vor suferi o pedeapsă mai cumplită decât cei care au păcătuit în timpul Legii. Pavel a arătat deosebirea dintre aceste diferite categorii de păcătoşi, grăind aşa:

De calcă cineva Legea lui Moise, este omorât fără milă pe mărturia a doi sau trei martori. Gândiţi-vă cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care a socotit ceva de rând sângele Legământului şi a făcut de ocară darul harului?” (Evrei 10, 28-29).

Vezi că, pe timpul harului, mai mare e pedeapsa, după cum mai mari sunt şi rasplatile?

Dar pentru că am amintit de înfricoşătoarele şi duhovniceştile Taine, vă rog, mă cuceresc vouă şi vă cer să lepădaţi de la voi orice păcat şi aşa să vă apropiaţi de această înfricoşătoare Masă.

“Căutaţi pacea cu toţi, spune Pavel, si sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).

Cel care nu-i vrednic să vadă pe Domnul, nu-i vrednic nici de împărtăşirea cu Trupul Stăpânului. De aceea spune Pavel:

“Fiecare să se cerceteze pe sine si aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Corinteni 11, 28).

Nu-ti spune să descoperi tuturor rana, nu te pune să te învinuieşti în sobor de oameni, nu-ti cere să chemi în jur martori ai păcatelor tale, ci înăuntru, în conştiinţa ta, fără să fie nimeni de fată, afară de Dumnezeu, Care le vede pe toate, judecă-te, cercetează-ti păcatele, treci prin fata mintii toată viata ta şi du-ti păcatele în fata Scaunului de judecată, îndreapta-ti greşelile, şi aşa, cu conştiinţa curată, apropie-te de Sfânta Masă şi împărtăşeşte-te cu Sfânta Jerftă.

Având acestea în cuget, să ne aducem aminte de cele spuse despre neînfrânare, să ne aducem aminte de pedeapsa mare ce stă înaintea celor ce se uită din curiozitate şi cu poftă la chipurile femeilor, să avem înaintea ochilor, înainte de gheenă, frica şi dragostea de Dumnezeu, să ne curăţim în toate privinţele şi aşa să ne apropiem de Sfintele Taine, ca să ne împărtăşim cu aceste mântuitoare Taine nu spre judecată şi osândă, ci spre mântuirea şi sănătatea sufletului şi spre îndrăznire neîntreruptă, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă şi putere, în vecii vecilor. Amin.

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Omiliile despre pocainta, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1998)

***

Temeiul postului

Nu-i  nici  o  vinovăţie  să mănânci.  Domnul  fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aşa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greşeală. Greşeala e a te da beţiei şi a fi necumpătat, a-ţi perverti folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău.

Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de  la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.

Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-am atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleşeală şi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre şi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceşti…

sursa online

sfantul-ioan-gura-de-aur

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Cum sa tinem post?, Curvia, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Ioan Gura de Aur

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “A INCEPUT POSTUL CRACIUNULUI. Cuvant al Sfantul Ioan Gura de Aur: “Ce folos ai de pe urma postului, cand postesti cu trupul, dar te desfranezi cu ochii?”

  1. Doamne ajuta, fratilor intru Domnul!
    Un post binecuvantat, plin de roade!
    http://www.youtube.com/watch?v=ubzedkF_A3I

  2. In linkul de mai sus nu e melodia completa, aceasta este: http://www.youtube.com/watch?v=1Uu_4e_BwY0
    Sau mai bine, de la Manastirea Diaconesti:
    http://www.youtube.com/watch?v=E7p_rChs_9E

  3. “Chiar de-ar fi mulţi cei ce zidesc şi numai unul cel care dărâmă, uşurinţa dărâmării biruieşte mulţimea mâinilor ziditorilor.”

    Iaca, la asta nu prea luai seama pana acum…

    Doamne, ajuta! Post usor!

  4. @Florin M.,
    sunt colinde frumoase si emotionante.Multumim.Post cu bucurii adminilor si tuturor cititorilor acestui portal.DOAMNE AJUTA!.

  5. Fragment din Viețile Sfinților:

    “(…) După toate acestea, Adelfie, episcopul Arabiei, care primise pe Sfîntul Ioan cu dragoste la Cucuso, cînd a auzit de răposarea lui, s-a întristat foarte, că un luminător atît de mare şi un învăţător a toată lumea a murit în surghiun. Deci, cu sîrguinţă se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, să-i arate în care ceată a sfinţilor se află Sfîntul Ioan.

    Odată, rugîndu-se astfel, a văzut în vedenie un tînăr luminat şi vesel, care, luîndu-l de mînă, l-a dus la un loc luminat şi i-a arătat ceata sfinţilor învăţători ai Bisericii. Apoi el uitîndu-se împrejur, într-o parte şi în alta, vrînd să vadă pe cel dorit, n-a putut să-l zărească. Dar tînărul acela, arătînd lui Adelfie pe fiecare dascăl şi patriarh al Constantinopolului, iarăşi îl scotea de acolo. Însă el, mergînd în urma tînărului, era mîhnit că nu văzuse pe Sfîntul Ioan împreună cu Sfinţii Părinţi.

    Voind să iasă afară, l-a ţinut pe dînsul de mînă cineva care stătea lîngă uşă şi a zis către dînsul: “Pentru ce ieşi de aici aşa de mîhnit? Căci aici chiar de ar intra cineva mîhnit se întoarce vesel; iar tu faci dimpotrivă, ai intrat vesel şi ieşi mîhnit”. Răspuns-a Adelfie: “Mă mîhnesc pentru aceasta, că nu am văzut pe iubitul meu Ioan împreună cu dascălii Bisericii”. Iar el a zis către dînsul: “Pe Ioan zici, pe propovăduitorul pocăinţei? Pe acela nu poate să-l vadă cineva fiind în trup pentru că stă înaintea scaunului lui Dumnezeu, pe care-l înconjoară Heruvimii şi Serafimii”. Atunci s-a bucurat Adelfie, primind vestea aceasta despre Ioan şi a preamărit pe Dumnezeu Care i-a arătat această taină.(…)”

    SURSA: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/noiembrie/11-13-sf_ioan_gura_de_aur.html

    Sfinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Domnul ca să ne miluiască pe noi păcătoșii!

  6. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur despre SCOPUL si PUTEREA POSTULUI CELUI ADEVARAT. “Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat!”. POSTIREA – INDEPARTAREA DESFATARILOR TRUPEST
  7. Pingback: ESTE SUFICIENT POSTUL TRUPESC? CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? “Urechile să postească, prin a nu asculta bârfe, nici calomnii. Gura să postească abţinându-se de la orice cuvânt imoral şi nedrept” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate