CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga

12-02-2010 Sublinieri

Despre post

Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură spune: Când posteşti unge capul tău şi faţa ta o spală şi nu fiţi ca făţarnicii care îşi întunecă feţele (Matei 6, 16-17).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că a unge capul înseamnă a adăpa mintea cu dumnezeieştile cuvinte şi astfel să ne strălucească faţa având în noi cunoştinţa dumnezeiască, pentru că faţa arată ce este în inimă. Postul nu este nicicum un prilej de întristare, ci este un prilej de a ne apropia mai mult de Dumnezeu, iar apropierea de Dumnezeu nu poate decât să ne aducă bucurie duhovnicească.

Pocăinţa înseamnă întoarcerea la Dumnezeu, întoarcere care ni se întâmplă atunci când ajungem la o stare de umilinţă. Osteneala întru cunoştinţă aduce umilinţă, postul ne face mai sensibili, mai aproape de gingăşie, mai aproape de acea stare când omul vieţuia împreună cu Dumnezeu. Atunci oamenii mâncau doar din roadele pământului şi nicidecum carne. Sfinţii Părinţi ne spun că ceea ce a făcut Dumnezeu cu Noe după potop, când a zis: tot ce mişcă şi ce trăieşte să vă fie spre mâncare (Facerea 9, 3), nu a fost o binecuvântare, ci a fost un pogorământ. Dumnezeu ştia că oamenii tot vor mânca carne, chiar dacă nu le-ar fi dat voie. Asta s-a şi întâmplat cu oamenii înainte de potop, deşi Dumnezeu le spusese: iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod în el. Acestea vor fi hrana voastră (Facerea 1, 29). Cu toate acestea, oamenii au mâncat carne şi chiar au început să se mănânce între ei, au mâncat chiar carne de om, în vremea când au apărut uriaşii pe pământ. De aceea, să nu fim ca porcii, îngreunându-ne cu tot ceea ce ne vine la gură, ci să fim ca nişte înţelepţi care aleg cele care îi apropie de bunătate. Vedem că oaia mănâncă iarbă şi iată cât este de blândă, încât şi Mântuitorul S-a asemănat cu mielul. Sfinţii Părinţi ne spun că: „mâncarea multă este ca o oaste zgomotoasă”, nu ne lasă să dormim, nu ne lasă să ne rugăm şi nici să fim liniştiţi.

Însă lucrul cel mai important la care trebuie să luăm aminte este acela că Dumnezeu nu vrea de la noi un post sterp, căci nu contează cât am postit, ci contează ce am folosit. Marele folos al postului este de a ajunge la o stare mai liniştită, în care să-L cunoaştem pe Dumnezeu. Astfel, pentru ca postul să nu fie sterp, o atenţie deosebită se dă în perioada aceasta cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, Psaltire şi Sfinţii Părinţi. La cei care se înfrânează de la bucate grele se observă o mai multă atenţie a minţii şi, iată, începem să înţelegem: aici trebuie să ajungem şi vom vedea în noi o schimbare. În locul cortului dărâmat, a părţii omului rău pe care am dărâmat-o prin oprirea de la bucate, punem piatra de temelie a cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca să înflorească în acel loc bunătatea şi dragostea.

În Pateric, la avva Ioan Colov, se spune:

„De va voi împăratul să ia vreo cetate, întâi opreşte apa şi hrana, iar vrăjmaşii (patimile), pierind de foame, se supun lui. Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, slăbesc în lupta cu sufletul lui”.

Aşa să dărâmăm omul cel vechi din noi şi să ne înnoim în lumina dumnezeieştilor învăţături. Mare este tristeţea unui post sterp, este o răutate făţarnică.

Spunea un părinte că a văzut pe unii care făceau nevoinţe supraomeneşti, mâncau rădăcini, dar cât de trist era faptul că erau lipsiţi de roade duhovniceşti! Ei făceau un efort al trupului fără să aibă o lucrarea a harului. Şi astăzi se mai aud din cei care citesc câte o Psaltire fără să se oprească sau nu ştiu cât timp nu mănâncă, dar cei care au gustat din bucuria cuvântului lui Dumnezeu ştiu că, atunci când te cercetează harul lui Dumnezeu cu lacrimi, nu termini de citit nici măcar o catismă din Psaltire, acolo este finalul. Cei cu un tipic de rugăciune „beton” se dau pe faţă că sunt doar tipicari; ei zic că-şi fac datoria, dar, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul, sunt ca două pietre de moară care se învârtesc în loc şi nu înaintează niciodată. Îmbătrânesc fără să cunoască starea de fericire, aceea a dragostei în care, ca un fiu în casa tatălui, nu faci nimic pentru o răsplată anume sau că trebuie făcut, ci faci din plăcere, bucurându-te de roade ca de unele de care nu Tatăl are nevoie, ci sufletul tău. Atunci bucuria ne inundă, osteneala ne dă satisfacţii şi, deşi timpurile sunt grele, iar râvna duhovnicească s-a răcit, mai punem şi noi în sac cât putem şi credem că Dumnezeu este puternic să ne dea har oricât de grele ar fi timpurile pe pământ. Se ştie că întăririle în front se trimit acolo unde este lipsa mai grea, aşa şi harul ne va cerceta atunci când vom fi mai strâmtoraţi, de nu ne vom împuţina cu inima.

La 20 de ani, când nu ştiam mai nimic despre Dumnezeu, la începutul Postului Mare un călugăr mi-a spus că acum, în Postul Mare, se fac mai multe metanii. Auzind aceasta, m-am arătat indignat: de ce atunci când mănânc bine să fac metanii puţine, iar acum când nu mănânc să fac metanii mai multe? De atunci însă au trecut ani buni în care am învăţat din propria experienţă că mâncarea multă aduce o îngreunare a trupului, moleşeală, somn şi lenevie, iar postul îţi face trupul ca o pană, ajungând la o uşurime în care sutele de metanii nu doar că o să ţi se pară o nimica toată, ci chiar simţi nevoia să le faci. Atunci când îţi este foame şi încă ai putere, metaniile sunt recomandate pentru a distrage atenţia minţii de la stomac. Atunci când trupul face un efort, sângele inundă, este dirijat spre partea trupului cu care se face efortul. Un efort este şi lucrarea stomacului, astfel că, atunci când lucrează, este un centru spre care se trimite sângele. Sângele, dacă este trimis spre alte părţi alte trupului care sunt solicitate în acel moment, nu va mai putea alimenta stomacul. Acesta, fiind lipsit de ceea ce-l făcea să fie zburdalnic, va sta astfel cuminte, nemaiputând să lucreze. Fiecare ştie că, dacă-ţi găseşti de lucru, uiţi de foame, iar lucrul poate să fie un anumit efort, dar mai ales lucrarea minţii. Dacă ne gândim că şi mintea pentru a funcţiona are nevoie să fie alimentată corespunzător de către vasele de sânge, am deschis o ecuaţie care nu este greu de rezolvat. Concluzia este că, dacă avem lucrarea minţii, stomacul va fi doar un rob căruia îi vom da atunci când vom crede de cuviinţă. Dacă vom fi meditativi, faţa noastră se va inunda de bucurie, sângele va fi dirijat spre cap. Îţi ungi capul, îţi străluceşte faţa, nu precum cei ce-şi găsesc bucuria în bucate, care îşi ung stomacul şi îşi măresc pântecele. Pe primii îi conduce capul, pe ceilalţi îi conduce stomacul.

Marele război însă este cel al obişnuinţei, pentru cei ce nu sunt obişnuiţi a trăi fără mâncăruri de dulce sau pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu ajunarea. Schimbarea orei de masă şi împuţinarea hranei este un război, iar primele zile sunt cele mai grele, organismul cerând de mâncare la orele la care era învăţat. Este un război care te tulbură de la rugăciune, cererea aceasta este ca atunci când cineva îţi bate la uşă în timpul rugăciunii şi te sâcâie. „Dă-mi, dă-mi” – spune. Aşa şi stomacul, când e învăţat să primească şi nu primeşte, spune „dă-mi, dă-mi”, dar după un anumit timp de „prigoană” şi răbdare se va obişnui cu noile condiţii. De aceea, sfinţii în pustie, fie că era vineri, fie că era joi, aveau un post constant şi, în afară de sâmbătă şi duminică, ajunau până la aceeaşi oră. A ţine un post constant este mai uşor decât a mânca o zi de dulce şi a doua zi a ajuna şi a duce sufletul la o mare linişte, ferindu-l de un război inutil, ideea fiind de fapt că postim greu din cauză că nu suntem obişnuiţi. Mâncărurile de dulce măresc pofta, ceea ce face să ne fie mai greu şi la rugăciune şi în toate, de aceea, chiar când nu este post, atunci când trupul are putere şi este zburdalnic, se recomandă a se mânca mai mult de post ca un tratament pentru suflet şi pentru trup, şi care ne duce mai aproape de umilinţă.

Nu vom tăia însă cu totul sau peste măsură alimentaţia stomacului, ci îi vom da ca unui rob care ne ajută, căutând o cale de mijloc şi evitând o înfrânare peste măsură care ne poate duce la nelucrare şi boală. Ideea este însă de a împuţina ovăzul pentru ca să nu mai fie aşa de nărăvaş calul (trupul). Sfântul Ioan Casian spune: „Postul omului în toată viaţa lui ar trebui să fie o viaţă echilibrată, pentru că primirea hranei cu măsură şi socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia”.

Postul trebuie reglat în funcţie de activităţile noastre. Sfinţii Părinţi ne spun să mâncăm atât cât să nu ne pierdem rugăciunea, şi aş îndrăzni să adaug: să postim atât cât să nu ne pierdem rugăciunea, adică să nu ţinem un tipic forţat al postului atunci când ajungem la o stare de nelucrare, ci să ne întărim atât cât avem nevoie pentru a fi ageri la minte, căci dacă mintea ne este întunecată postul nu ne foloseşte la nimic.

Mulţi dezleagă postul înţelegând greşit cuvântul din Evanghelie care spune că: nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă (Marcu 7, 15). Ei nu înţeleg însă că mai înainte de mâncare este pofta, astfel că omul încuviinţând pofta se spurcă. Pofta, ştie fiecare, iese dinlăuntrul nostru, astfel încât, atunci când ne-am învoit cu gândul, deja am căzut. Ajungând aici, trebuie să spunem că neînfrânarea Evei a fost cauzată nu doar de pofta gustului, ci, după cum bine ştim din Sfânta Scriptură, a fost cauzată şi de plăcerea ochilor şi de dorirea înălţării (cf. Facerea 3, 6). Postul nu trebuie să fie doar unul al bucatelor, ci şi al ochilor şi al dorinţelor. Pentru ce a apărut despărţirea dintre Dumnezeu şi om? Pentru poftele imaginate. Poftiţi şi nu aveţi, spune Apostolul (cf. Iacov 4, 2). Atâta timp cât vom avea în noi pofte lumeşti, este între noi şi Dumnezeu această despărţire, pentru că harul nu lucrează în războiul poftelor.

Cum spuneam, postul fără a face lucrarea lui Dumnezeu, adică fără a face ceea ce cere Dumnezeu de la noi, este sterp. Spun părinţii că, atunci când posteşte cineva dar nu face dreptatea lui Dumnezeu, postul acesta este urâciune înaintea Lui, iar Proorocul Isaia spune:

Nu ştiţi voi postul care îmi place? Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dă drumul celor asupriţi, împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi (Isaia 58, 6-8).

Postul este pentru tămăduirea trupului şi a sufletului, pentru că bolile sunt cauzate şi de o alimentaţie fără discernământ, şi de o viaţă fără rânduială. O viaţă înţeleaptă, cu o alimentaţie simplă, neexcesivă, o viaţă în mulţumire, adică în linişte faţă de orice s-ar întâmpla în jurul nostru, având încredere că toate sunt în mâna lui Dumnezeu, ne duce la o vigoare a sufletului, la o sănătate sfântă în care iradiem de credinţă, nădejde şi dragoste”.

(Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man. Jacul Romanesc).

LEGATURI:


Categorii

Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

51 Commentarii la “CUVANT VIU SI LAMURITOR DESPRE SENSUL, FOLOSUL SI MASURA POSTULUI de Ieromonahul Ioan Buliga

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: „Iata, a venit veselitoarea vreme a postului!” Indrumar pentru prima saptamana a Postului Mare de la SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI (+18 martie) -
  2. Pingback: Sfantul Ioan din Kronstadt: INVATATURA IN MIERCUREA PRIMEI SAPTAMANI A POSTULUI MARE. Indemn la cercetare launtrica severa inaintea Impartasirii -
  3. Pingback: In fata oamenilor lumesti trebuie sa recunoastem ca postim? PUTEM CALCA POSTUL DACA SUNTEM SERVITI CU MANCARE DE DULCE, “CA SA NU SMINTIM”? -
  4. Pingback: Raspunsurile Parintelui Teofil Roman despre RUGACIUNEA LIBERA, POSTUL ECHILIBRAT si LUPTA CU OBOSEALA SI IMPIETRIREA INIMII: “Dumnezeu nu asteapta de la noi poezii, ci asteapta inima noastra asa cum este” (si AUDIO) -
  5. Pingback: POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI -
  6. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA despre POST, INFRANARE si MILOSTENIE -
  7. Pingback: Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem? -
  8. Pingback: INCEPE POSTUL INCHINAT PREASFINTEI FECIOARE MARIA, MAICA LUI DUMNEZEU. Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) -
  9. Pingback: POSTUL CEL MARE – nou inceput pe calea razboiului duhovnicesc prin SMERENIE, RUGACIUNE si NEVOINTE sporite -
  10. Pingback: Arhim. Andrei Coroian: GANDURI DUHOVNICESTI LA INCEPUTUL POSTULUI NASTERII DOMNULUI -
  11. Pingback: A INCEPUT POSTUL CRACIUNULUI. Cuvant al Sfantul Ioan Gura de Aur: “Ce folos ai de pe urma postului, cand postesti cu trupul, dar te desfranezi cu ochii?” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Sfantul Ioan Gura de Aur despre SCOPUL si PUTEREA POSTULUI CELUI ADEVARAT. “Dar dacă trupul tău este slab şi nu poţi să posteşti mereu, poţi însă să te rogi şi să fii înfrânat!”. POSTIREA – INDEPARTAREA DESFATARILOR TRUPEST
  13. Pingback: LASATUL SECULUI sau cum punem inceput bun al POSTULUI PASTILOR. LEPADAREA DE LUME SI IERTAREA GRESELILOR. “Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei?” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “LASATUL SECULUI” sau cum punem inceput bun al POSTULUI PASTILOR. LEPADAREA DE LUME SI IERTAREA GRESELILOR. “Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei?” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: INCEPE POSTUL CEL MARE. Parintele Petroniu Tanase despre POSTUL ADEVARAT, valoarea sa si incercarile de denaturare | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: RUGACIUNI PENTRU A PUNE BUN INCEPUT IN POSTUL CEL MARE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfâ
  18. Pingback: ESTE SUFICIENT POSTUL TRUPESC? CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? “Urechile să postească, prin a nu asculta bârfe, nici calomnii. Gura să postească abţinându-se de la orice cuvânt imoral şi nedrept” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CUM SA PETRECEM PRIMA SAPTAMANA A POSTULUI MARE? | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: A VENIT PRIMAVARA… DUHOVNICEASCA A POSTULUI CELUI MARE: “Sârguiți, creștinilor să mântuiți sufletele voastre, cât mai aveți vreme, cât nu s-au zăvorât porțile Împărăției Cerurilor!”/ SF. IOAN CASIAN despre SCOPUL, NECESIT
  21. Pingback: POSTUL MARE – EXAMENUL RADIOGRAFIC AL SUFLETULUI si SANSA SCHIMBARII: “Haideti sa nu pierdem prilejul pe care ni-l ofera, inca o data, Postul Mare…”/ POST DUPĂ PUTERE, DAR POST DE PĂCATE, NU DOAR DE BUCATE! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate