CÂND DUHUL SE STINGE şi sporim doar în cunoaşterea raţională, lumească… “UNDE SĂ AFLĂM HARUL ÎN VREMURILE NOASTRE COMODE? Harul iubeşte truda jertfei, pe când epoca noastră iubeşte confortul”

Bucuria vine din inimă, iar cunoaşterea din creier. Duhul care se stinge, atunci când trupul înfloreşte. Cunoaşterea dărâmă, iubirea zideşte

Trăim în epoca în care cunoaşterea este desacralizată, iar harul este nesocotit. Am devenit înapoiaţi mintal. Cunoaşterea raţională sporeşte, iar inimile au slăbit din lipsa harului dumnezeiesc. Am dat valoare cunoaşterii raţionale, care nu ne poate salva de niciun „tsunami” duhovnicesc sau natural si n-am căutat harul, care ne păzeşte de orice fel de nenorocire.

Insă unde să aflăm harul în vremurile noastre comode? Harul iubeşte truda jertfei, pe când epoca noastră iubeşte confortul. Astăzi nu mai avem prilejuri de a trudi. Pe toate le găsim uşor şi astfel lipsesc condiţiile de dobândire a harului dumnezeiesc. Toţi Sfintii l-au dobândit prin mari osteneli.

„Comoditatea vieţii ne-a făcut viaţa grea“, obişnuia să spună părintele Paisie. Ne-au aruncat praf în ochi. Ne-au despărţit de har. Ne-au legat de cele pământeşti, provocându-ne supărări, melancolii, probleme psihologice. Astăzi suntem legaţi de aparate, de maşini, de toate comodităţile. Odinioară omul avea mai puţine dependenţe. Era mai liber şi, de aceea, mai puternic. Aceste dependenţe îl înăbuşă pe om.

Atunci când harul lipseşte, creşte constrângerea. Toţi suntem constrânşi şi-L constrângem pe Dumnezeu şi pe oameni. Ne vătămăm în strădania noastră de a ne atinge scopurile. Chiar şi prin cuvântul nostru duhovnicesc, în esenţă, îl constrângem politicos pe semenul nostru. Un cuvânt care ascunde tulburare, supărare, amărăciune, oricât de bun ar fi, îl tulbură pe semenul nostru şi este mai bine să nu fie rostit. Din păcate, înotăm în spiritul pe care l-au sacralizat cunoaşterea universitară şi încercările omeneşti de a găsi o rezolvare directă a problemelor. Insă, pe când cunoaşterea te poate duce până la lună, harul dumnezeiesc te face atoatevăzător, îti deschide orizonturile.

Cunoştinţele lumii nu te pot face văzător cu duhul. Te vei zdrobi în uraganele vieţii. E nevoie de iluminarea inimii pentru a scăpa. Inţelepciune şi duh profetic. Insă acestea vin în inimile sănătoase si îndumnezeite. Dacă duhul se stinge, toată cunoaşterea lumii nu numai că nu este folositoare, ci poate chiar sa distrugă, să orbească. Să ducă la o altă Hiroshima sa te facă să-l răstigneşti pe cel drept. Apostolul Pavel vorbeşte despre înţelepciunea dumnezeiască, despre înţelepciunea celor desăvârşiţi, pe care o compara cu înţelepciunea lumii:

„Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, pe care niciunul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (I Corinteni 2, 6-9).

Până când vom lucra pentru trup? Apostolul Pavel iarăşi spune: „Duhul să nu-l stingeţi. Prorociile să nu le dispreţuiţi“ (I Tesaloniceni 5, 19-20). Insuşi Domnul ne atrage atenţia să avem grijă de inima noastră mai mult decât orice: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii” (Luca 21, 34). Dacă inimile noastre se îngreuiază, ce să facem cu toate palatele de pe pământ? Dispare şi bucuria, dispar şi clipele frumoase ale vieţii. Atunci cu dreptate ne plângem: „Cu amar mâncăm pâinea noastră”.

Scriind despre înţelepciunea pământească şi cerească, Apostolul Iacov spune într-o epistolă:

„Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pămân­tească, trupească, demonică. Deci unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău. Iar intelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, pilduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică” (Iacov 3,15-17).

3-12-2008

(din: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului, Editura Egumenita, 2013)

Legaturi: