CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (I): “Atunci cand clericul se laicizeaza devine impreuna-lucrator cu diavolul”

31-08-2010 Sublinieri

Se poate sa fie putini cei alesi, dar acesta nu este un lucru nelinistitor. Biserica este Biserica lui Hristos si El o carmuieste. Nu este Biserica ce se zideste cu pietre, nisip si var de catre credinciosi si se distruge de focul barbarilor, ci este Insusi Hristos; “si cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea ea il va spulbera”. Hristos tolereaza starea lumii de astazi. Rabda si ingaduie sa lucreze harul dumnezeiesc pentru folosul poporului“.

“- Parinte, de ce nu ia nimeni pozitie fata de atatea sminteli ce se fac in Biserica?

– In chestiunile bisericesti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua pozitie. Unul poate suporta o stare de lucruri facand rabdare pana cand Dumnezeu va arata ce trebuie sa faca. Altceva este sa suporte cineva o stare de lucruri si altceva s-o admita, atunci cand nu trebuie. (…) Cei ce mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate si ii vad pe oameni, din pacate, ca pe niste buturugi. (…) Insa oamenii eliberati de patimi indreapta raul cu bunatate, fiindca nu au rautate in ei. Daca vreodata vad putina necuratie care nu se poate indeparta, o acopera cu vreo piatra, ca sa nu se ingretoseze cel ce se va intampla s-o vada. In timp ce aceia care scurma gunoaiele seamana cu gainile…”

Cler si Biserica

– Parinte, de ce nu va faceti preot?

– Scopul este sa ne mantuim. Preotia nu este un mijloc de a se mantui omul.

– Nu v-au propus niciodata sa va faceti preot?

– De multe ori m-au silit. Cand eram in obste, ma sileau sa iau preotia si Schima mare. Scopul este ca sa devenim calugari pe dinlauntru. Pe mine aceasta ma interesa; nu ma preocupa nimic altceva. Deoarece de tanar, ca mirean, traisem unele fapte dumnezeiesti, atunci cand am mers in manastire mi-am spus:

“Destul imi este sa traiesc calugareste”.

Pe aceasta am pus accentul si nu m-am preocupat niciodata sa ma fac schimonah sau preot. Mai deunazi a venit cineva la Chilia Panaguda si a insistat mult sa primesc preotia. A mers la Patriarhie pentru aceasta, a vorbit acolo, a venit in Sfantul Munte… Dar i-au spus:

“Spune-i lui insusi, ca nu cumva noi sa hotaram si el sa fuga”.

Si acela a venit sa-mi spuna. Cand l-am auzit, am strigat la el, dupa care mi-a spus:

“Cel putin fa-te preot ca sa citesti rugaciunile de iertare la oameni, pentru ca, pe langa problemele lor, iti spun si pacatele lor. Nu-mi spuneai cate incurcaturi se fac, pentru ca oamenii spun duhovnicilor lor sau episcopilor, uneori numai pe jumatate din cele ce le spuneai lor, iar alteori cu totul schimbate? Sa asculti pacatele lor, sa le citesti dezlegarea, ca sa ia iertare si astfel sa se puna-n regula“.

Sarmanul le spunea cu gand bun, dar aceasta nu era pentru mine.

– Adica, Parinte, daca cineva se simte nevrednic pentru preotie, dar il propun altii, ce trebuie sa faca?

– Sa-si spuna gandul. Nimeni nu-l poate sili nici pentru preotie, nici pentru schimnicie. Daca insa va primi de ascultare si cu smerenie, si va pune si el putina marime de suflet si putina dragoste, atunci pe celelalte le va completa Dumnezeu. De altfel lumea are un criteriu infailibil de a distinge care preoti s-au facut din dragoste de Dumnezeu, ca sa slujeasca Biserica Sa. Sunt unii care vor sa devina preoti numai din dorinta de a fi slaviti. Acestia insa se vor chinui cand se vor afla la vreo nevoie, pentru ca Hristos nu-i va ajuta, afara numai daca se vor smeri si pocai. Dar daca cineva vrea sa se faca preot fara sa aiba scopuri lumesti, daca se va primejdui, atunci Hristos il va ajuta.De regula, ca sa devii preot, trebuie sa te sileasca, sa vrea ceilalti, Biserica, caci in felul acesta te va acoperi Hristos, iar atunci cand te vei afla in vreo clipa grea, te vor sprijini ceilalti si te va ajuta si Hristos.

Desigur, in cler sunt rari si foarte putini aceia care pornesc cu scopurile lor. Pe unii ca acestia nu-i pun la numar. Cei mai multi incep cu intentie buna, dar dupa aceea incepe diavolul treaba lui si vezi, cum intra slava, cum intra patima iubirii de vrednicii si uita de toate. Si ajung pana la punctul sa puna pe oameni sa mijloceasca pentru alegerea lor in proestosi, mitropoliti etc. Desi au inceput pentru Hristos, sfarsesc in… “hrisos” (aur)... Adica sa aiba cruci de aur, mitre de aur, diamante, multa felurime de podoabe, iar nu cele absolut necesare. Cum ne inseala diavolul, daca nu luam aminte!

– Parinte, ce vrea Dumnezeu si ce vor oamenii de la preot?

– Ceea ce vrea Dumnezeu este un lucru foarte mare. Hai sa lasam aceasta si sa vedem ce vor oamenii de la preot. Mai demult, preotii faceau asceza, erau virtuosi, erau sfinti, si oamenii ii aveau la evlavie. Astazi oamenii vor doua lucruri de la preot: sa fie neiubitor de bani si sa aiba dragoste. Atunci cand oamenii le afla pe acestea la un preot, il considera sfant si alearga la Biserica. Dar de vreme ce alearga la Biserica, se mantuiesc. Dupa aceea se milostiveste Dumnezeu si il mantuieste si pe preot. In tot cazul, preotul trebuie sa aiba mare curatie.

Pe monah diavolul incearca sa-l slabanogeasca cu tot felul de ispite, astfel incat sa-l netrebniceasca si rugaciunea lui sa nu aiba nici o putere duhovniceasca. Monahul, ca sa aiba harul Sfantului Duh, trebuie sa fie un monah corect. Numai atunci va avea putere dumnezeiasca si va ajuta foarte mult cu rugaciunea sa. In timp ce un preot, chiar daca nu are o stare duhovniceasca buna, tot ajuta prin puterea ce i s-a dat odata cu preotia, atunci cand savarseste Tainele, citeste oamenilor etc. Chiar sa fi omorat si un om, Tainele ce le savarseste lucreaza pana ce se va caterisi. Dar daca are si o lucrare duhovniceasca, atunci este un preot corect si ajuta si mai mult.

Preotilor care ma intreaba cum sa-si ajute enoriasii, precum si tuturor care au o raspundere pastoreasca, un lucru le accentuez: sa caute sa faca lucrare duhovniceasca si cu ei insisi; sa-si faca datoriile lor duhovnicesti cele absolut necesare si ceva mai mult, ca sa aiba intotdeauna rezerva duhovniceasca. Lucrarea duhovniceasca in noi insine este lucrare nezgomotoasa in aproapele, pentru ca pilda vorbeste, si atunci oamenii imita binele pe care il vad si se indreapta. Daca noi nu dobandim bogatie duhovniceasca spre a ne putea intretine din dobanzile duhovnicesti, atunci cand vom lucra in dar pentru ceilalti vom fi cei mai nefericiti si vrednici de mila. De aceea sa nu consideram timp pierdut lucrarea in noi insine, fie pentru un mic interval de timp, fie pentru mai mult, fie pentru totdeauna, in toata viata noastra, pentru ca lucrarea tainica are insusirea de a predica tainic cuvantul lui Dumnezeu in sufletele oamenilor. Omul harismatic al lui Dumnezeu transmite harul dumnezeiesc si preschimba pe oamenii trupesti. Ii elibereaza din robia patimilor si-i apropie, in felul acesta, de Dumnezeu si se mantuiesc.

Preotul are mare responsabilitate

Preotul nu poate inchide niciodata usa sa, pentru ca are mare responsabilitate. Unul este descurajat, altul bolnav si are nevoie, altul isi da sufletul; pe unii trebuie sa-i primeasca, pe altii sa-i cerceteze. Preotul nu poate spune nu.Se primejduiesc suflete; trebuie sa le ajute. Daca nu le ajuta si Dumnezeu le ia nepregatite, cine va avea raspunderea? Nu o va avea preotul? Eu, ca monah, pot inchide usa, pot pleca in pustie, pot sa dispar si sa ajut cu rugaciunea fara zgomot. Pentru ca treaba mea nu este sa rezolv problemele lumii, ci sa spun vreo rugaciune pentru lume. De aceea nu m-am facut nici preot, nici duhovnic, ca sa ajut in alt fel. Daca as fi fost preot in lume, n-as fi putut inchide usa mea. Ar fi trebuit sa ma conformez intotdeauna, fara deosebire, la orice mi-ar fi cerut ceilalti. Mai intai m-as fi ingrijit pentru toti oamenii parohiei mele si apoi, ceea ce ar fi prisosit, as fi dat acelora care mi-ar fi cerut sa-i ajut. M-as fi interesat nu numai de cei credinciosi, ci si de cei necredinciosi, de atei, de vrajmasii Bisericii. Sau, daca as fi fost duhovnic si unul mi-ar fi spus ceva despre altul, as fi strigat si la acela, ca sa rezolv problema. As fi telefonat sa vad ce face celalalt care a avut o ispita, cum a infruntat o oarecare problema etc. Cum as fi putut sa ma linistesc?

Ca sa-l urmeze credinciosii, preotul trebuie sa mearga in frunte. Vezi, intr-o turma merge inainte berbecul, pe care il urmeaza celelalte oi. Cand isi intoarce coarnele spre dreapta, atunci se intoarce si restul turmei spre dreapta. Toate oile il urmeaza pe berbec, adica pe cel mai mare al lor. De aceea oile nu se departeaza intre ele, ci merg una dupa alta. Au pe berbec ca directie, iar ele numai il urmeaza.

– Parinte, cineva care are o responsabilitate pastoreasca este indreptatit sa iubesca un suflet bun mai mult decat pe un altul ce are pretentii nerationale?

– Sa presupunem ca esti cioban si ai in turma ta multi miei. Unii pasc bucurosi si behaiesc, iar altii sunt inchirciti sau cu vreo lipitoare pe ei si se departeaza de turma. De care te vei ingriji mai mult? Nu te vei ingriji oare de cei care sunt inchirciti? Sau daca se repede spre unii un sacal si incepe sa zbiere, unde vei alerga? Spre aceia care zbiara: “Bee-bee” si pasc in liniste, sau spre aceia care zbiara cu disperare de frica sacalului?Pe cioban il doare mai mult de mielul bolnav sau ranit si se ingrijeste de el in chip deosebit, ba chiar il ia si pe umerii sai. Si pe cei care fac minuni si pe cei raniti de vrajmasul diavol sa-i avem asezati in acelasi loc al inimii noastre; sa nu dispretuim in sinea noastra pe cei din urma. Mai mult i-am iubit, m-a durut si ii am in mintea mea mereu pe cei ce au avut o viata rea si se nevoiesc sa-si taie patimile lor, decat pe cei ce nu sunt chinuiti de patimi. Cand exista dragoste launtrica, atunci simte si celalalt, pentru ca dragostea aceasta indulceste tot omul exterior si il infrumuseteaza cu harul dumnezeiesc ce nu poate fi ascuns, pentru ca straluceste.

Pastorii, fie preoti, fie arhierei, este bine sa-si aduca aminte ce a suferit Moise cu un popor cartitor de doua milioane de suflete. Cata rugaciune cu dragoste n-a facut pentru popor si cat nu s-a chinuit ani de zile in pustie pentru ei, pana ce i-a adus in Pamantul Fagaduintei! Daca pe acestea si le vor aminti mereu, se vor incuraja foarte mult si nu vor murmura niciodata pentru prea micile lor necazuri in comparatie cu greutatile prin care a trecut Moise.

Laicizarea clerului

– Parinte, paraclisierul este obligat sa-si faca ascultarea cu mantie si vara, cand este cald? Eu nu pot suporta caldura.

– Aceasta calugarie de azi…, ce sa spun! Sfantul Atanasie purta o haina groasa si o cruce foarte grea pentru a se nevoi, iar astazi unde am ajuns! In Australia, cand am mers, un paraclisier era in pantaloni scurti:

“Astia sunt pentru mare”, ii spun.

“Dar asa ma misc mai lejer”, imi spune.

Incep asa, si incet-incet vor ajunge sa spuna:

“Sa aruncam rasele, ca sa nu ne sufocam de caldura!”

Te impiedica mantia? Arunc-o. Te impiedica broboada pentru ca transpiri? Arunc-o. Intr-acolo mergem. Fiecare sa se cumpaneasca pe sine insusi, bre copilasul meu! Sa-si puna mai putine haine pe dinauntru.

– Parinte, se poate sa scoatem rasa si sa purtam numai mantia?

– Si preotii sa-si scoata reverenda si sa ramana in pantaloni? Hm, ce sa spun? Mantia este vesmantul monahului. Se da monahului si schimonahului. In timpul calugariei o poarta nasul, iar atunci cand ii da rasa noului calugar, o scoate si il imbraca pe acela. M-a impresionat faptul ca in Alexandria, acolo unde este mare caldura, unele femei purtau numai negru, deoarece asa este traditia lor. Iar noi nu suportam rasa ce o avem de la Sfintii nostri Parinti?

– Parinte, dar unii spun: “Ce, rasa il face pe preot?”.

Ia aminte la doi maslini. Unul are frunze, iar celalalt nu. Care din amandoi iti place? Acela care are frunze sau acela care nu are? Cand eram la Chilia Sfintei Cruci, intr-o vreme am cojit trunchiul maslinului ce era in ograda si am scris: “Copacii si-au aruncat imbracamintea lor, dar sa le vedem rodul!” si alaturi: “Preotul fara rasa nu este de rasa”. In vremea aceea se discuta mult subiectul nepurtarii rasei de catre preoti, si unii au venit acolo sa ia de la mine… binecuvantare.

– Parinte, cineva a adus in manastire un preot ortodox in pantaloni. Sa luam binecuvantare de la el?

– Ce binecuvantare sa iei? Trebuia sa spuneti aceluia ce l-a adus, oricine ar fi fost:

“Iertati-ne, dar este regula in manastire sa dam rasa. Sa vina preot ortodox in pantaloni intr-o manastire de calugarite? Nu se potriveste”.

Daca nu se rusineaza cel ce l-a adus, sau insusi cel ce a venit fara rasa, sa te rusinezi tu sa-i dai o rasa? Candva am intalnit la aeroport un arhimandrit tanar fara reverenda. Mergea in strainatate si mi s-a recomandat:

“Sunt Parintele cutare”.

“Unde-ti este reverenda?”, l-am intrebat, si fireste, nu i-am sarutat mana.

– Parinte, unii sustin ca daca s-ar moderniza clerul, ar ajuta mai mult.

– Cand patriarhul Dimitrios a mers in America la Seminarul “Sfanta Cruce”, au mers si cativa studenti americani evlaviosi si i-au spus:

“Prea Fericite, in epoca noastra trebuie sa se modernizeze si clerul”.

Iar Patriarhul a raspuns:

“Sfantul Cosma spune:«Cand clericii vor deveni mireni, mirenii vor deveni draci!”.

Nu le-a spus bine? I-au pregatit unde sa ramana, o camera foarte luxoasa, cu pat oficial etc. De indata ce a vazut-o a spus:

“Sa stau in camera aceasta? Aduceti-mi mai bine un pat de fier. Atunci cand clericul se laicizeaza devine impreuna-lucrator cu diavolul”.

– Parinte, trebuie sa facem vesminte mai simple? Nu cumva vatamam pe preoti cu multa broderie?

– Va vor pretui daca veti spune:

“Noi facem din acestea simple. Putem face si cu mai multa broderie, dar evitam aceasta, pentru ca ne ispiteste gandul ca se sminteste lumea. Dupa aceea exploateaza lucrul acesta si cei ce nu cred. Auzim ca se vorbeste: <<Noi n-avem paine sa mancam si preotii au o gramada de vesminte>>”.

Daca veti face broderii simple, vor veni preotii cei seriosi sa le ia. Iar daca veti face vesminte cu multe broderii, vor veni preoti cu cugetare lumeasca sa le ia, ajungand de batjocura lumii cu multa impodobire. La acoperamintele Sfintei Mese si ale Sfintelor Vase puteti pune mai multa broderie. Si sa nu puneti cruci jos la stihare si feloane. Puneti altceva simbolic. Stau preotii asezati pe sfinti, pe cruci… Aceasta este lipsa de evlavie!


“Cine ma vadeste pe mine de sminteala?”

– Parinte, harul dumnezeiesc pleaca de la clericul care cade intr-un pacat de moarte?

– Nu, cum sa plece? Harul dumnezeiesc se poate indeparta, dar nu se pierde. Daca pe un preot il opresc de la slujire, are preotia, dar nu lucreaza Tainele. Preotul nu mai are putere. Lucrul de baza este harul. Daca se reabiliteaza, atunci si Tainele sunt valabile.

Este nevoie de mult discernamant in problema preotilor ce au impedimente. Este trebuinta de multa luare aminte, ca sa nu se creeze sminteala in lume prin severitati fara discernamant si astfel sa intre la ganduri si familia preotului. Sa inceteze intr-un mod intelept de a liturghisi, ca sa nu apara in ochii credinciosilor rau in loc de bun. Pentru ca impedimentele le stie Dumnezeu si preotul. Daca insa se va opri dintr-odata, atunci si credinciosii si familia lui vor intra la ganduri, si astfel raul va fi mai mare.

Vad cum cateodata Dumnezeu ingaduie ca si clerici evlaviosi sa sufere o neputinta trupeasca, de pilda, sa le curga sange din nas sau sa-i doara stomacul etc., si sa fie impiedicati de a sluji Liturghia, si astfel sa se resemneze si preotii ce au impedimente si trebuie sa se opreasca de la slujire. Din cand in cand vine cate un preot cu impedimente la mine la Coliba si vad ca, sarmanul, trebuie sa se opreasca de liturghisire. Cateodata se intampla ca episcopul lui sa aiba o parere diferita. Dupa aceasta tu ce sa mai spui? Ramane sa faci numai rugaciune, si va interveni Dumnezeu. Odata i-am spus unui preot ce avea impediment sa lase slujirea preoteasca. Dar cand a spus aceasta duhovnicului si episcopului sau, acestia n-au fost de acord. Si astfel acel preot a continuat sa slujeasca, desi avea impediment. Insa dupa putin timp l-a lovit o masina. Desi era sus pe trotuar, masina a urcat acolo si l-a omorat pe loc.  “Infricosator lucru este a cadea in mana Dumnezeului Celui viu”.

Biserica noastra Ortodoxa nu are nici o lipsa. Singura lipsa care se prezinta este din partea noastra, atunci cand nu reprezentam corect Biserica, de la cel mai mare in ierarhie pana la cel mai simplu credincios. Se poate sa fie putini cei alesi, dar acesta nu este un lucru nelinistitor. Biserica este Biserica lui Hristos si El o carmuieste. Nu este Biserica ce se zideste cu pietre, nisip si var de catre credinciosi si se distruge de focul barbarilor, ci este Insusi Hristos;“si cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea ea il va spulbera”.

Hristos tolereaza starea lumii de astazi. Rabda si ingaduie sa lucreze harul dumnezeiesc pentru folosul poporului. Vom trece printr-o furtuna, dar lucrurile se vor lamuri, nu vor ramane asa. Ai vazut ce spune Evanghelia: “Trestie strivita nu va frange si festila fumeganda nu va stinge”?

Aceasta a spus-o Hristos ca sa fim fara de raspuns in ziua Judecatii. Vezi, cand opaitul nu are alt untdelemn in cupa si ramane numai putin untdelemn in fitil, se va stinge dupa putin timp, chiar daca flacara pare ca se mareste. Este ca cel pe moarte care are ultimele licariri de viata. Hristos insa nu vrea sa-l sufle si sa-l stinga, pentru ca apoi va spune: “Eu as fi ars inca, dar Tu m-ai suflat si m-am stins!”. Dar cum te-am stins Eu? Tu singur te-ai stins, de vreme ce cupa ta n-avea deloc untdelemn. Nici trestia strivita nu vrea s-o franga, pentru ca dupa aceea se va rupe si va spune: “M-ai atins si m-am rupt!”. Tu singur te-ai strivit si te-ai rupt, de ce imi spui ca te-am atins si te-am rupt Eu?

Noi, monahii, dar si clericii, raspandim ateismul atunci cand nu traim potrivit cu Evanghelia. Lumea are nevoie de virtutile noastre si nu de scaderile noastre. Mai ales exemplul monahilor pentru mireni este un lucru foarte mare! Mirenii cauta pretexte ca sa-si indreptateasca pacatele lor. De aceea trebuinta de multa luare aminte.Vezi, noi nu putem spune ceea ce a spus Hristos: “Cine Ma vadeste pe Mine de pacat?”, ci “Cine ma vadeste pe mine de sminteala? ”

Aceasta trebuie sa o putem spune. Hristos a spus asa pentru ca a fost Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Noi suntem oameni. Avem neputinte, avem caderi, dar nu se potriveste sa ne facem pricina de sminteala celuilalt.

Un general imi spunea:

“Daca credinta pe care o am nu mi-ar fi fost sadita in suflet de mama mea, as fi pierdut-o atunci cand am mers in Cipru in timpul conflictului cu turcii. Om al Bisericii sa strige prin telefon: “Omorati-i pe turci!”, atunci cand ordinul era “Nu-i iritati!”.

Farasiotii, atunci cand au venit in Grecia din Asia Mica au fost atrasi de ereziile ce au aparut aici in anii aceia, pentru ca vedeau episcopi, preoti fara evlavie. Vedeai in Biserica alt fel de lume, fara viata duhovniceasca, asa ca s-au smintit. Aveau alta icoana formal acolo. Au aparut si evanghelistii, care spuneau: “Noi lucram Evanghelia” si, sarmanii, au fost atrasi la ei. Dar daca este de vina un episcop, un preot, un calugar, nu este de vina Hristos. Insa oamenii nu inteleg aceasta, ci spun: “Oare acesta nu este reprezentantul lui Hristos?”. Da, dar se odihneste Hristos in acest reprezentant? Ei nu se gandesc ce il asteapta pe acest reprezentant in cealalta viata. Si pentru ca nu inteleg, sarmanii, ajung sa nu mai creada, smintindu-se de unele fapte. Caci precum atunci cand este vinovat un politai, nu e vinovat tot neamul, tot astfel si atunci cand este vinovat un preot nu e vinovata Biserica. Insa cei ce se smintesc, dar au intentie buna, inteleg atunci cand le explici. Acestia au si circumstante atenuante, pentru ca se poate sa nu fi fost ajutati si sa nu stie unele lucruri.

Parinte, de ce nu ia nimeni pozitie fata de atatea sminteli ce se fac in Biserica?

– In chestiunile bisericesti rezolvarea unor cazuri nu se face prin a lua pozitie. Unul poate suporta o stare de lucruri facand rabdare pana cand Dumnezeu va arata ce trebuie sa faca. Altceva este sa suporte cineva o stare de lucruri si altceva s-o admita, atunci cand nu trebuie. Apoi, in astfel de cazuri, orice are cineva de spus, s-o spuna cu respect, cu barbatie; nu sa judece, sa dea publicitatii. Sa o spuna cu durere, din dragoste, numai persoanei respective la care se refera chestiunea, ca sa ia aminte la unele lucruri. Nu este sincer si cinstit cel ce spune fata de altii adevarul despre o persoana, nici cel ce il da publicitatii, ci cel ce are dragoste si viata cu adevarat crestineasca si vorbeste cu discernamant, spunand cele ce trebuie la vremea cuvenita.

Cei ce mustra fara discernamant au intunecare duhovniceasca si rautate si ii vad pe oameni, din pacate, ca pe niste buturugi. Si desi ii cioplesc fara mila si oamenii sufera, acestia se bucura de fasonarea ce le-o fac. Numai omului care il are pe diavol drept capetenie i se ingaduie sa teatralizeze pe oameni in fata lumii, sa le spuna trecutul lor (desigur, al celor asupra carora are drepturi diavolul), ca sa zguduie astfel sufletele slabe. Duhul necurat, fireste, nu scoate la iveala virtutile oamenilor, ci slabiciunile lor. Insa oamenii eliberati de patimi indreapta raul cu bunatate, fiindca nu au rautate in ei. Daca vreodata vad putina necuratie care nu se poate indeparta, o acopera cu vreo piatra, ca sa nu se ingretoseze cel ce se va intampla s-o vada. In timp ce aceia care scurma gunoaiele seamana cu gainile…

Acum diavolul face multe mazgaleli si incurca mult lucrurile, dar in cele din urma isi va sparge capul. Dreptii vor straluci dupa ani de zile. Chiar si putina virtute sa aiba, vor fi descoperiti lumii si ea se va indrepta spre acestia pentru ca va stapani mult intuneric peste tot. Cei care astazi fac sminteli, de vor trai atunci, se vor rusina”.

(in: Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Calugaria / viata monahala, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (I): “Atunci cand clericul se laicizeaza devine impreuna-lucrator cu diavolul”

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (II): Cum se infrunta problemele bisericesti, despre cei care cauta ranguri si slava si despre cum se iau deciziile in Biserica in duh ortodox
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Grigorie Teologul: “Boala de a te crede invatat cand nu esti e vrednica de lacrimi si de suspine mai mult decat orice alta boala”
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Sa recitim impreuna (V): VLADICA AVERCHIE TAUSEV (35 de ani de la adormire) DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – de 17 ani in vesnicie. SFATURI DUHOVNICESTI despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean, cartitor si “judecator” » Război întru Cuvânt
  5. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!” -
  6. Pingback: Sfantul Grigorie de Nazianz: CUM TREBUIE SA FIE PREOTUL SI DE CE TREBUIE SA TINA SEAMA IN SLUJIREA SA? (II). “Suntem viteji im­potriva binelui nostru si destepti impotriva sanatatii noastre” -
  7. Pingback: Parintele Ambrozie Iurasov – raspunsuri duhovnicesti fundamentale (II): “TOATE SE INTREPATRUND IN VIATA DUHOVNICEASCA… TOATE PUTERILE IADULUI SE RIDICA IMPOTRIVA PREOTIEI” -
  8. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  9. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  10. Sfantul Paisie a fost un mare intelept! Sfaturile lui si suferinta lui l-au ridicat pe culmi, pe care noi, nevrednicii, nu cred ca le vom atige vreodata. Doamne miluieste-ne!

  11. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul si Sfanta Mucenita Eufimia – APARATORII DREPTEI CREDINTE IN FATA “LUPILOR” ERETICI SI A PROZELITISMULUI SECTAR | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate