LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Împărăţia lui Hristos nu este din această lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS? “Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari?”

9-04-2017 Sublinieri

Va mai recomandam:

***

Sf. Luca al Crimeei:

CUVÂNT ÎN DUMINICA FLORIILOR

Litera omoară, iar duhul dă viaţă

“Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt, şi aştepta sosirea Lui, şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea să nu dea de ştire că El este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecaţi să nu povestească despre minunea vindecării lor. Acum însă venise vremea să descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia şi intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: să vestească tuturor că a venit Mesia.

Totuşi, El n-a venit ca să Se facă împărat pământesc ori să aşeze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, deşi tocmai aceasta era aşteptarea iudeilor. Împărăţia lui Hristos nu este din această lume, şi slava Lui nu putea să aibă nimic în comun cu strălucirea de paradă a împăraţilor pământeşti.

El Se arată în Ierusalim cu o înfăţişare sărăcăcioasă şi smerită: fără cai şi care măreţe, fără nici o strălucire exterioară. Dar orice slavă pământească este nimicnică şi se risipeşte ca fumul. Este, totuşi, o altă slavă, nemăsurat mai înaltă: slava vitejeştii smerenii, a blândeţii, a virtuţii – fiindcă aceste mari calităţi duhovniceşti sunt nemăsurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii şi stăpânirii.

Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi slava Lui trebuia să fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiască. Şi El a dobândit această slavă prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Şedea pe asin ţinându-şi capul nu ridicat cu semeţie, ci adânc plecat, şi înrourând sfinţii Săi obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit şi pătimitor, liniştit şi blând, Care trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflăm din propriile Lui cuvinte:

Ierusalime, Ierusalime! Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi (Lc. 19, 41-42).

O, dacă ai fi priceput că Eu sunt Mesia, Care a venit să te mântuiască, că Eu sunt împăratul tău – nu pământesc, ci ceresc! Domnul ştia ce va trebui să îndure poporul, care avea să se lepede de El. Ştia că vor veni oştile romane şi vor împresura Ierusalimul, că îl vor supune grozăviilor de nedescris ale asediului, că cetatea va fi nimicită, încât nu va mai rămâne din el piatră peste piatră, şi că templul va suferi aceeaşi soartă. O, dacă Ierusalimul ar fi ştiut că slujeşte mântuirii lui! Se întâmplă ca omul să meargă pe o cale greşită, iar milostivirea lui Dumnezeu să îl oprească printr-un cutremur adus de nenorocire sau boală, prin care îi spune: Dacă ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Cu fiecare dintre noi se întâmplă că Domnul stă la uşa inimii noastre şi bate încetişor, aşteptând să I se deschidă şi să I se dea drumul înăuntru, bate ca un sărac la uşa noastră.

Aşadar, poporul sălta ţinând în mâini ramuri de finic, strigând:

Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!,

aşternându-şi hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înălţând laudă lui Dumnezeu. Este limpede că fiecare, văzând cele ce se petreceau, trebuia să-şi amintească de spusele prorocului Zaharia:

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9).

Şi totuşi, cărturarii, fariseii şi arhiereii, care ştiau această prorocie, sufereau şi cârteau, iar în cele din urmă, nemaiputând răbda, I-au zis Domnului: Ceartă-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a răspuns: Au niciodată n-aţi citit că „din gura pruncilor şi a celor ce sug ţi-ai pregătit laudă”? Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).

De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au răstignit? Am spus deja: fiindcă îl socoteau călcător al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevărul indiscutabil, absolut şi sfânt, însă pur exterior, fiindcă erau străini de duhul ei, închinându-se literei, şi oricine încălca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit.

Ei erau nemulţumiţi de faptul că Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbătă. Ce pervertire a inimii omeneşti! În loc să-L proslăvească plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de răutate cruntă! Ei nu înţelegeau că Domnul n-a venit ca să o strice, ci ca s-o împlinească, adică să o desăvârşească, nu înţelegeau că El este Domnul sâmbetei. Ei nu înţelegeau că învăţătura Lui nu numai că nu calcă legea lui Moise, ci o înalţă nemăsurat. Nu i-a mişcat nici minunea cu totul neobişnuită a învierii lui Lazăr cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia:

S-a îngroşat inima poporului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit şi ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi să-i vindec pe ei (Is. 6, 10).

Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrăjmaşii lui Hristos au pierit, fiindcă au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit să fim slujitori ai Legământului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului. Deci, să luăm aminte cu sârguinţă la acest lucru. Amin.”

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

***

Pr. Constantin Sturzu/ Doxologia:

Domnul Floriilor şi Domnul Golgotei. O lecţie despre putere şi iubire

Atipic acest episod al intrării Domnului în Ierusalim, relatat de toţi cei patru evanghelişti (Matei 21, 1-16; Marcu 11, 1-11; Luca 19, 29-48; Ioan 12, 12-18). Smerenia, discreţia, blândeţea Mântuitorului par a fi puse în umbră de această primire triumfală, de osanalele mulţimilor entuziaste. Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?” (Matei 21, 10). Învierea lui Lazăr, după patru zile în care trupul său a stat în mormânt, a fost ca o încununare a multelor minuni făcute până atunci şi care Îi dezvăluiau puterea dumnezeiască. „De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta” (Ioan 12, 18). Ca un Stăpân care se întoarce la casa Sa şi pune din nou lucrurile în rânduială „a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor care vindeau porumbei” (Matei 21, 12). Restabileşte demnitatea acestui loc drept „casă de rugăciune”, iar nu „peşteră de tâlhari” (Matei 21, 13). Şi ca o confirmare a autorităţii Sale, nu doar că Îi învaţă „ca unul care are putere” (Matei 7, 29), dar şi continuă să tămăduiască pe cei bolnavi. Căci „au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi” (Matei 21, 14).

Nu găsim un alt loc în Evanghelii în care Domnul să-Şi manifeste puterea dumnezeiască de o manieră atât de impresionantă, zdrobitoare chiar. Nemaiputându-L răbda, „pe când Se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?” (Marcu 11, 27-28). Dar Domnul nu le oferă un răspuns, întrucât nici ei nu au putut să-I răspundă de unde a fost botezul lui Ioan: „din cer sau de la oameni?” (Marcu 11, 30).

Avem aici un Iisus care ar fi pe placul multora dintre cei ce, altminteri, deloc sau cu mult greu primesc învăţăturile creştine. Dar un Iisus Care face minuni după minuni, Care acceptă osanalele mulţimii, Care-Şi manifestă puterea impunându-Se în faţa celor potrivnici – iată un Dumnezeu Care, s-ar putea spune, merită adorat şi urmat. Mai ales că mai toată lumea e de partea Lui, iar cei ce-L duşmănesc sunt neputincioşi în faţa Sa: Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă. Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L” (Luca 19, 48). Cum să nu-ţi fie uşor să-L crezi pe acest Dumnezeu, să-L asculţi, să-L iubeşti? Nu ar fi putut Domnul să se rezume la atât, să evite să mai bea „paharul” smintitor al Crucii (cf. Marcu 14, 36; Ioan 18, 11)? Gândind aşa, ne gândim de fapt la cum credem noi că ne-ar fi şi nouă mai comod. La cea dintâi vestire a Patimilor şi a morţii Sale, Petru Îl ia de o parte şi Îl dojeneşte: Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22). Dar oare de Iisus îi era lui Petru milă sau mai mult de el însuşi? Nu cumva el ştia că dacă Domnul va primi moartea pe Cruce şi el, ca ucenic al Său, va trebui să bea acelaşi „pahar”? Ceea ce nu a putut înţelege atunci, a acceptat ulterior acest cel mai impetuos dintre ucenici. După cum ştim, Sfântul Apostol Petru a cerut călăilor săi să fie răstignit cu capul în jos, considerându-se nevrednic să pătimească exact precum Stăpânul său.

Aşadar, am prefera un Dumnezeu mereu în putere şi în slavă pentru că, la rându-ne, vrem să evităm orice suferinţă şi ne dorim „să ne fie bine”. Cu El pe Tabor sau intrând triumfal în Ierusalim, da!, dar să nu auzim de Golgota. La începuturile lucrării Sale, după ce îi încredinţează pe trimişii lui Ioan Botezătorul că el este Mesia „ce va să vină” (Luca 7, 19), vindecând „pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele” (Luca 7, 21), Hristos adaugă ex abrupto: Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine (Matei 11, 6). Adevărata piatră de poticneală este Crucea. Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari? Conştient de greutatea care apasă asupra slăbănogitei firi omeneşti, Mântuitorul Îşi avertizează ucenicii, după Cina cea de Taină: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta” (Matei 26, 31).

Puterea impresionează întotdeauna, ea poate fascina şi seduce. Dar puternic, cu adevărat, e cel ce iubeşte. Iar iubirea desăvârşită, iubirea care merge până la capăt nu poate decât să smintească. Dumnezeu Îşi manifestă puterea doar atât cât să nu ne afecteze libertatea şi cât să putem înţelege că dragostea Lui pentru noi – faptul că Se lasă răstignit – nu vine din vreo slăbiciune sau din constrângere. Singura slăbiciune a Dumnezeului Celui Atotputernic este că nu poate să-l oblige pe om să iubească. E un adevăr înţeles până şi în industria cinematografică de la Hollywood. În filmul „Bruce Almighty” (2003), personajul principal, Bruce Nolan Îl întreabă pe Dumnezeu: „Cum poţi face pe cineva să te iubească, fără a-i afecta liberul arbitru?”. Iar Dumnezeu răspunde: „Bine ai venit în lumea Mea, fiule! Când vei afla un răspuns la aceasta, să Mă anunţi şi pe Mine”. Nu putem determina pe cineva să ne iubească, nici Dumnezeu Însuşi nu poate aceasta. Însă Dumnezeu ne oferă un dar infinit mai preţios: să iubim noi pe celălalt, cu iubire răstignită. Cum poate fi asta, atâta vreme cât noi nu putem nici măcar accepta în faţa celuilalt când greşim? Când nici măcar nu recunoaştem că nu avem dragoste? Iată întrebări ce-şi pot primi răspunsul numai dacă sunt convertite în rugăciune.

***

PREDICA IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la Intrarea Domnului in Ierusalim – 9 aprilie 2017:

Floriile la Catedrala mitropolitană din Iași: „Nimic nu este mai mare în viața creștinului decât smerenia”

[…]

„Domnul Hristos intră în Ierusalim călare pe un mânz de asină. Care este mesajul pe care l-a transmis lumii Mântuitorul Hristos atunci, mesaj actual și pentru noi, cei de astăzi? Trebuie să știm că în acest mesaj se află întreaga teologie și că în el ar trebuie să se regăsească întreaga viață a Bisericii și întreaga noastră viață. Mesajul hristic este următorul: Nimic nu este mai mare în viața creștinului decât smerenia. Singura mare cu adevărat este smerenia, pentru că mândria ne împiedică a iubi, ne spune și marele duhovnic și părinte Sofronie Saharov, iar Sfântul Siluan Athonitul, foarte adesea în rugăciunile sale pentru lume, rostea: Doamne, fă ca toți oamenii să înțeleagă și să cunoască smerenia Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos; fă să cunoască ce înseamnă dulceața smereniei și ce înseamnă a fi blând și smerit. Și tot acest mare părinte al Bisericii amintea că omul mândru nu e mulțumit niciodată de nimic: îi judecă întotdeauna pe ceilalți, nu poate vedea nimic bun în aproapele său, și chiar dacă se roagă mult, sufletul său este sărac și, observând acest lucru, spune că Dumnezeu l-a uitat, când de fapt el a uitat să se smerească. Iar Sfântul Isaac Sirul spune că Dumnezeu îl răsplătește pe cel smerit și cu răsplata care se cuvine unor fapte pe care el nu le-a făcut” .

[…]

Legaturi:

***

***

 

 

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), IPS Teofan, Pr. Constantin Sturzu, Saptamana Mare, Sfantul Luca al Crimeei, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “LITERA UCIDE… CHIAR SI PE FIUL LUI DUMNEZEU! “Împărăţia lui Hristos nu este din această lume”. DE CE PREFERAM UN DUMNEZEU AL PUTERII SI NE SMINTIM DE SMERENIA SI CRUCEA LUI HRISTOS? “Cum să crezi într-un Dumnezeu pe Care-L vezi neputincios, batjocorit, făcut de ruşine, bătut şi răstignit ca ultimul dintre tâlhari?”

  1. Pingback: SĂPTĂMÂNA MARE – hotarul judecăţii noastre. SCANDALUL CRUCII ÎN VIAŢA NOASTRĂ şi ALTOIREA NOASTRĂ LA TAINA PĂTIMIRII DOMNULUI: “Atâta vreme cât omul rămâne izolat în dreptăţile lui, nu are nicio legătură cu Hristos cel Răs
  2. Pingback: Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RĂSTIGNIT și REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMESTI sau a REVOLTEI, a VIOLENȚEI în numele dreptății. CARE ESTE PUTEREA CREȘTINULUI? | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA LUNI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate