SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra

29-04-2013 Sublinieri

smochinul neroditor Patra

E timpul pentru rodire de taină prin rugăciune şi prin lacrimi. Orice clipă pierdută de noi nu se mai întoarce niciodată. Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră, şi suntem la un pas să ne strângem crengile ca pe aripi şi să-l privim trecând, indiferenţi, nesimţitori la durerea Lui. Ne iubeşte atât de mult încât nicicând nu ne va silui libertatea, forţându-ne să intrăm în lumina Lui. Va trece plângând pe lângă noi şi nu-L vom mai vedea niciodată.

*

031404worship

SFANTUL IOAN DE KRONSTADT:

Cuvant in Lunea Mare

“Astazi, iubiti frati, la Denie s-au citit trei para­bole: prima – despre smochinul neroditor; a doua – despre tatal care avea doi fii, dintre care unul la rugamintea tatalui: fiule, du-te astazi si lucreaza in via mea a raspuns: nu vreau, iar dupa aceea s-a razgandit si s-a dus, pe cand celalalt la aceeasi rugaminte a raspuns: ma duc, dar nu s-a dus; in fine, a treia parabola e despre gospodarul care avea o vie, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a lasat-o in seama lucratorilor si a plecat, iar apoi, cand a venit vre­mea culesului, a trimis slugile sale la lucratorii viei ca sa ia roadele. In inversunarea lor, lucra­torii pe unele dintre slugi le-au batut, pe altele le-au omorat si, in cele din urma, L-au omorat si pe Fiul Lui Cel Unul-Nascut (v. Mt. 21,18-43). Sa vorbim acum despre prima parabola.

Dupa ce a petrecut noaptea in satul Betania, dimineata, Domnul, spune Evanghelistul Matei,

pe cand Se intorcea in Ierusalim, a flamanzit – si vazand un smochin langa cale, S-a dus la el, dar n-a gasit nimic in el decat numai frunze, si a zis lui: „De acum inainte sa nu mai fie rod din tine in veac!” Si smochinul s-a uscat indata. Vazand aceasta, ucenicii s-au minunat, zicand: „Cum de s-a uscat smochinul indata?” Iar Iisus, raspunzand, le-a zis: „Adevarat graiesc voua: daca veti avea credinta si nu va veti indoi, veti face nu numai ce s-a facut cu smochinul, ci si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, va fi asa, si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi.”

13031102014172767867Smochinul neroditor de langa cale, care nu avea decat frunze, suntem noi, iubiti frati si surori. La noi vine adeseori, atat devreme, cat si tarziu, Rasaditorul vietii noastre, Domnul Iisus Hristos, Care este flamand de mantuirea noas­tra – vine sa potoleasca foamea sufletului nostru, sa devina pentru ea paine a vietii. Din pacate, aproape intotdeauna gaseste in noi numai griji lumesti, numai frunze, iar roadele credintei, ale grijii din rasputeri pentru mantuirea sufletelor noastre, nu se gasesc deloc. Or, fiecare dintre noi a fost lasat pe pamant tocmai ca sa aduca roade duhovnicesti.

Care anume sunt aceste roade, pe care trebuie sa le aduca fiecare om, si mai ales fiecare crestin? La aceasta, Sfantul Apostol ras­punde asa: roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta (Gal. 5, 22). Iata, fratilor si surorilor, ce roade trebuie neaparat sa-I aducem zilnic Rasaditorului vietii noastre, Domnului Iisus Hristos! Acum sa se uite fiecare daca este un smo­chin rodnic sau unul neroditor. Daca esti roditor, bine; da-i inainte cu nevointa, adu-I Stapanului tot mai multe roade, ca sa te hraneasca cu ele pe tine insuti in vesnicie. Daca esti neroditor, tre­mura, fiindca esti amenintat de blestemul Stapa­nului vietii tale, si poate ca El iti va spune si tie peste foarte putina vreme: sa nu mai fie rod din tine in veac, si indata te vei usca; vor amuti toate puterile tale duhovnicesti, vor seca de tot in tine credinta, nadejdea si dragostea – iar tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in focul vesnic (Mt. 3,10). Cuvintele acestea sunt adevarate si limpezi ca buna ziua. Ele se vor implini negre­sit, fiindca cerul si pamantul vor trece, asa cum trec zilele, lunile, anii, dar cuvintele Domnului nu vor trece (Mc. 13, 31).

Asadar, fratilor si surorilor, intrebati-va pe voi insiva: aduceti zilnic Stapa­nului vietii voastre roadele faptelor celor bune si – lucrul de capetenie – o aveti in voi pe impara­teasa virtutilor, dragostea fierbinte de Ziditorul vostru si de aproapele ca de voi insiva? Vreti sa stiti prin care fapte se vadeste aceasta dragoste? Va raspunde in locul meu Sfantul Apostol Pavel:

dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoa­re, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul; nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. Dragostea niciodata nu cade.

Ata­ta nevoie are crestinul de dragoste, ca daca ar vorbi in toate limbile omenesti si ingeresti, dar n-ar avea dragoste, ar fi, cu toata multimea si frumusetea cuvintelor sale, ca o arama sunatoare sau ca un chimval rasunator. Daca ar avea darul prorociei si ar sti toate tainele si noima tutur­or scripturilor, ba chiar – cel mai uimitor lucru – daca ar avea atata credinta incat cuvintele lui ar muta muntii din loc, nimic nu este: zadar­nice sunt toate cunostintele lui, toate ostenelile lui, fara dragoste (v. I Cor. 13, 1-8).

De ce avem neaparata nevoie de dragoste? Pentru ca Dum­nezeu insusi este dragoste (I In 4, 8), iar noi suntem facuti dupa chipul Lui, si in crestin petrece Dumnezeu.

Sau nu stiti ca Hristos este intru voi? Afara numai daca nu sunteti netrebnici (II Cor. 13, 5).

Nu stiti ca sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul Sfant locuieste in voi? (I Cor. 3,16).

Cine are dragoste fierbinte de Dumnezeu si de aproape­le are in sufletul sau si celelalte roade insirate de Apostol: bucuria in Duhul Sfant, pacea, indelun­ga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta. In dragoste, ca intr-o samanta, sunt cuprinse toa­te virtutile, fiindca unde e dragoste acolo e Dum­nezeu, Atotdesavarsita Desavarsire, Frumusetea Ziditoare, Bunatatea Nemarginita, Atotpu­ternicia Nemarginita. Cine are iubire fierbinte de Dumnezeu are si credinta atat de mare, incat poate muta muntii din loc, precum a zis Dom­nul: toate cate veti cere rugandu-va cu credinta veti primi (Mt. 21, 22).

Asadar, daca nu vrem sa ne uscam ca smochinul pe care l-a blestemat Dom­nul sau ca iarba si sa fim aruncati in focul cel ves­nic, sa ne straduim, iubiti frati, sa aducem Rasaditorului vietii noastre roada faptelor celor bune atata cat avem timp, puteri, mijloace, prilejuri. Poate ca va veni o vreme cand, chiar daca vom vrea sa facem binele, aceasta ne va fi cu neputin­ta. Pana cand avem vreme, sa facem binele catre toti, dar mai ales catre cei de o credinta cu noi (Gal. 6,10). Amin.

 (in: Sfantul Ioan De Kronstadt, Cuvinte la Postul Mare, Editura Sophia, Bucuresti, 2013)

ioan-de-kronstadt-sf-cuvinte-la-postul-mare-9963

***

Doxologia/ Pr. Ioan Valentin Istrati

Smochinul şi taina morţii – meditaţie în Sfânta şi Marea Luni

Denia din Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos se săvârşeşte duminică seara la începutul zilei liturgice. Textele cultice ale acestei Denii gravitează în jurul blestemării smochinului neroditor de către Hristos, aflat pe cale şi flămând de rodirea lumii. Este un gest aparent inexplicabil, de o duritate aparte, străină parcă de blândeţea Celui infinit întru iubire.

Mai explicit, Hristos ajunge pe cale la un smochin, care era complet neroditor, deoarece „nu sosise vremea roadelor”. Atunci mâniindu-se, Mântuitorul blesteamă smochinul: „De acum înainte să nu mai fie în tine rod în veac”. Şi smochinul se usucă în clipa aceea.

Acest gest al lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa este unul de cumplită profunzime pentru noi, oamenii. Hristos nu aşteaptă de la noi lacrimi doar în Vinerea mare, când El e pironit pe Cruce, ci în fiecare clipă, pătrunşi de dorul Celui care a murit pentru noi. Dumnezeu nu vrea să-L includem în orarul nostru de interes, o dată de săptămână, lună sau an, El nu vrea să rodim doar „când e vremea roadelor”, ci mereu, ca pomii raiului din Apocalipsă sau din Păstorul lui Herma, care înfloreau şi rodeau necontenit. Fiinţa umană nu este o altă specie, setată să rodească la vremea ei, ci ulciorul în care s-a vărsat toată, străpunsă de piroanele Crucii, iubirea lui Dumnezeu. Umanitatea nu este doar o animalitate evoluată, ci regnul pământesc cu vocaţie cerească. Privirea umană nu este doar cea mai pătrunzătoare din creaţie, ci Dumnezeu Însuşi, a privit, printre lacrimi, cu ochii săi omeneşti. Omul nu este doar un receptacol al harului în doze mici şi succesive, ci Potirul de Lumină în care se varsă Sângele lui Dumnezeu, dăruit prin Euharistie lumii. Hristos nu ne vrea ascultători de ritmul cosmic al vremilor, ci pătrunşi de veşnicia Lui, dăruitori până la sfârşit şi primitori de Dumnezeu. Iubirea Lui nu e doar spaţială, ci umple universul de lumină necreată, jertfa Lui nu e numai temporală, ci eternă în efectivitatea ei mântuitoare, scoţând din iad pe cei trecuţi dincolo, străluminând prezentul şi dăruind sens şi viaţă viitorului acestui univers.

Noi suntem smochinii de pe calea Crucii, aşteptând o viaţă să vină aproape de noi Dumnezeu şi să ceară rod, ridicându-şi mâna Sa spre noi, flămând de iubirea noastră. Trebuie să ne pregătim întreaga viaţă pentru acest moment. Clipa întâlnirii noastre cu Hristos al Crucii şi al Învierii este moartea noastră pământească. Atunci se cere roada strânsă în noi atâta cât am stat la lumina Soarelui dreptăţii şi am băut din seva acestei lumi. Moartea nu vine la soroace bine stabilite, nu poate fi programată, amânată sau anulată. Ea vine, mai presus decât toate de pe pământ, şi ne cere rodirea noastră cea de taină, ascunsă printre crengile inimii. Avem nevoie urgentă să ne hrănim cu Dumnezeu prin Împărtăşanie, pentru a-L putea hrăni cu smochinele noastre în clipa întoarcerii la El.

În acest temei de sens, vedem de ce atmosfera Deniilor din Săptămâna Mare este una de adâncă şi pătrunzătoare suferinţă, împreună cu Hristos, care merge de bună voie pe Drumul Crucii, al Morţii şi al Învierii. În ţesătura de lacrimi din jurul Mielului ce se pregăteşte pentru jertfă, simţim şi noi, părticele din Trupul Lui, această durere mai presus de lume şi de fire.

Este durerea cumplită cauzată nu de înainte ştiinţa cuielor, a suliţei şi a bătăilor. Hristos plânge în taină nu pentru biciuirile la care va fi supus, nu pentru piroanele care i vor străpunge mâinile şi picioarele. Nu greutatea Crucii Îl face să suspine adânc. Ceva mult mai greu, de infinite ori mai cumplit Îl apasă. Este cunoştinţa faptului că milioane de oameni Îl vor refuza pentru totdeauna, că îşi vor bate joc de Crucea Lui mântuitoare, că vor arunca la periferia fiinţei Sângele Lui dumnezeiesc, curs din prea multă iubire de oameni. Iadul sădit în minţi şi în inimă prin păcate este mai cumplit decât orice bici. Crucea pe care o poartă Hristos până la sfârşitul acestei lumi este indiferenţa noastră, depărtarea noastră voluntară de Cel ce ne iubeşte de o veşnicie, batjocura pe care o aducem lacrimilor Lui de sânge de pe Ghetsimani. Nu este nimic mai îngrozitor decât batjocura şi refuzul celor pentru care eşti pregătit să mori, fiind fără de păcat. Hristos a luat păcatele noastre pe Cruce şi le-a purtat prin sânge la Tronul Treimii pentru a le cufunda în oceanul infinit al Dumnezeirii Sale. Însă oamenii pentru care a murit, mulţi dintre ei, au refuzat să-L vadă înviat, au blestemat lumina care a pătruns întregul univers, au întors spatele Celui străpuns pentru păcatele lor.

E timpul pentru rodire de taină prin rugăciune şi prin lacrimi. Orice clipă pierdută de noi nu se mai întoarce niciodată. Hristos trece pe lângă noi, întristat, înlăcrimat, flămând de iubirea noastră, şi suntem la un pas să ne strângem crengile ca pe aripi şi să-l privim trecând, indiferenţi, nesimţitori la durerea Lui. Ne iubeşte atât de mult încât nicicând nu ne va silui libertatea, forţându-ne să intrăm în lumina Lui. Va trece plângând pe lângă noi şi nu-L vom mai vedea niciodată.

***

SFANTUL IOAN GURA DE AUR:

De ce a blestemat Hristos smochinul?

„Şi văzând un smochin lingă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze” (Matei 21, 19). Un alt Naos.Peretele sudic.Iisus certand smochinul neroditor2evanghelist spune: „Că încă nu era vremea smochinelor”. Dacă nu era vremea smochinelor, pentru ce evanghelistul acesta mai spune că „a mers să vadă de va găsi ceva în el”? De aici se vede că aceasta era numai o bănuială a ucenicilor; că ucenicii nu erau încă desăvârșiți. De altfel evangheliştii scriu totdeauna în Evangheliile lor şi ce bănuiau ucenicii. După cum bănuiala lor era că Hristos S-a dus la smochin ca să vadă de va găsi ceva în el, tot aşa, tot o bănuială a lor era că l-a blestemat, pentru că smochinul n-a avut rod.

– Dar atunci pentru ce l-a blestemat?

Pentru ucenici; ca să le dea curaj, să-i întărească. Până atunci Hristos făcuse numai bine; nu pedepsise pe nimeni; trebuia, dar să dea dovada că are şi puterea de a pedepsi, ca să afle şi ucenicii şi iudeii că  poate usca pe răstignitorii Lui, dar de buna Sa voie îi iartă şi nu-i usucă. N-a vrut să-Şi arate puterea Sa pedepsitoare asupra oamenilor, ci a dat dovadă de această putere, blestemând un pom. Când se întâmplă una ca aceasta cu un pom, cu un animal necuvântător sau cu un loc, nu iscodi, nu spune: „Era drept să se usuce smochinul, dacă nu era vremea smochinelor?” A grăi aşa este cea mai mare ocară; ci uită-te la minune; minunează-te şi slăveşte pe Cel Ce a făcut minunea.

– Dar atunci pentru ce a dat o astfel de înfăţişare acestui fapt şi pentru ce acest temei pentru blestem?

Uscarea smochinului nu are această însemnare, ci, după cum am spus, arată puterea pedepsitoare a lui Hristos. De altfel cuvintele: „Că nu era vremea smochinelor” ne arată că nu S-a dus la smochin pentru că-i era foame, ci pentru ucenicii Săi. Ucenicii s-au mirat foarte tare că s-a uscat smochinul, deşi Hristos făcuse până atunci minuni şi mai mari. Dar, după cum am spus, o astfel de minune era o noutate pentru ei; acum, pentru prima oară Şi-a arătat Hristos puterea Lui pedepsitoare. De aceea nici n-a făcut minunea aceasta cu un alt pom, ci cu un smochin, cel mai umed dintre toţi pomii, ca şi prin aceasta să se arate şi mai mare minunea. Şi ca să afli că minunea aceasta a făcut-o Hristos pentru ei, ca să-i îndemne să fie curajoşi, ascultă ce le spune mai departe!

– Ce le spune?

„Şi voi veți face lucruri mai mari dacă veți avea credință şi nu vă veți îndoi” (Matei 21, 21)Vedeţi, dar, că totul s-a făcut pentru ei, ca să nu se teamă şi să nu se înfricoşeze de uneltiri şi de necazuri. De aceea, pentru a-i lipi de rugăciune şi de credinţă, le mai spune încă o dată: „Dacă veţi avea încredere în credinţă şi în rugăciune, nu veţi face numai această minune, ci veţi muta şi munţii si veţi face şi alte minuni mai mari.

(Sfântul Ioan Gură de AurOmilii la Matei, traducere de Pr. D. Fecioru, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, pp. 770-772).

monday

Cititi si:

Alte legaturi:

***


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Lunea Mare, Saptamana Mare, Sfantul Ioan de Kronstadt

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “SMOCHINUL NERODITOR si DUMNEZEUL FLAMAND dupa iubirea noastra

  1. multumesc frumos pentru munca voastra !

  2. Pingback: CAMARA TA, MANTUITORULE…. Femeia pacatoasa care a spalat cu lacrimi picioarele lui Iisus – pilda luminoasa de POCAINTA si de INCREDERE in adancul indurarilor Domnului: FARA DEZNADEJDE! -
  3. Pingback: MIERCUREA MARE. Femeia pacatoasa si Iuda, ucenicul vanzator: PUTEREA POCAINTEI SI RISCUL PERMANENT AL CADERII SI TRADARII LUI HRISTOS -
  4. Pingback: LUCRATI IN SLUJBA DOMNULUI CAT TIMP ESTE ZIUA, căci “vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze”! -
  5. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  6. Pingback: Evanghelia semanatorului. CUM SA ADUCEM ROADE DUHOVNICESTI? “Dumnezeu nu Se lasa batjocorit, ceea ce va semana omul, aceea va si secera” -
  7. Pingback: PREDICI LA DUMINICA A II-A DIN POSTUL MARE (a Sfantului Grigorie Palama): “FUNIA” BUNATATII LUI DUMNEZEU CARE NE IARTA PACATELE: “Te conjur din partea lui Dumnezeu celui viu, frate crestine, nu lasa sa se rupa funia!” -
  8. Pingback: PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI: “Mandria respinge si rastigneste in cele d
  9. Pingback: PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI: “Mandria respinge si rastigneste in cele d
  10. Pingback: SAPTAMANA PATIMILOR. Prima Denie si prima Evanghelie, de Duminica Seara – absente, din pacate, din majoritatea bisericilor de mir – insotite de o predica (audio) si o meditatie duhovniceasca. SMOCHINUL USCAT si LUCRATORII RAI -
  11. Pingback: “In noaptea aceasta voi cere sufletul tau”. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la BOGATUL CARUIA I-A RODIT TARINA. In ce ne “investim” viata? -
  12. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Biserica – Cerul pe pamant. DE CE ESTE NECESARA RUGACIUNEA IN BISERICA SI CUM TREBUIE SA PARTICIPAM LA SLUJBE? De la alungarea cu biciul a negustorilor din templu la pazirea cuviintei in casa lui Dumnezeu | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CUVIOASA PARASCHEVA, sfanta care ne invata CAND SI CUM TREBUIE SA SLUJIM SI SA NE DARUIM LUI DUMNEZEU. Predici audio ale Ierom. Irineu si Pr. Ciprian Negreanu (Cluj): pilda celor 10 fecioare si INSELAREA AMANARII | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la praznicul SFANTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE. Durerea iubirii ranite a lui Dumnezeu in fata lepadarilor noastre: “Daca la niste lucruri micute nu renuntam, ce sa mai zicem de cele mai mari?” | Cuvântul O
  16. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: IATA MIRELE! Oare noi, astazi, cunoastem vremea cercetarii noastre de catre Hristos, “spre pacea” noastra? SINGURATATEA CELUI MAI NEINTELES DINTRE (NE)PAMANTENI si MUSTRAREA DRAGOSTEI RANITE | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: PATIMA SI PATIMIRE. Cum sa traim Deniile pentru A SIMTI CU ADEVARAT INVIEREA? “Dacă vrem ca Învierea lui Hristos să devină învierea noastră, asta e singura cale, să trăim LĂUNTRIC evenimentele Săptămânii Mari” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: IUBIREA DOMNULUI, “FARA REPROSURI”: Domnul si astazi ne spala picioarele si continua sa bata la usa inimii noastre, desi o gaseste inchisa… | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: SĂPTĂMÂNA MARE – TIMPUL DĂRUIT DOMNULUI, ÎNTRU TREZIREA NOASTRĂ. Urmându-L pe Hristos pe calea Deniilor. Tâlcuiri adânci pentru a pătrunde în taina nesfârșitei SMERENII ȘI DURERI A IUBIRII RĂSTIGNITE. “Noi suntem smochinii cei v
  21. Pingback: SETEA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate