PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI

14-04-2014 Sublinieri

“Mandria respinge si rastigneste in cele din urma, prin ura si invidie”

manila093a

***

Predica Parintelui Melchisedec Velnic, staretul Manastirii Putna, la Denia de Duminica seara, pentru prima zi a Saptamanii Patimilor – Putna, 13.04.2014:

“Preacuviosi parinti si frati, iubiti credinciosi,

Iata-ne, cu darul lui Dumnezeu, la inceputul Saptamanii Patimilor si, asa cum am auzit in rugaciunile de la sfarsit ce se cheama apolis:

“Venind Domnul spre Patima Sa cea de bunavoie pentru noi si pentru a noastra mantuire..”.

Este lucrul cel mai important care s-a savarsit vreodata pe pamant. Un alt act, ceva mai important decat aceasta nu s-a savarsit, nu exista pe pamant, pentru ca Hristos Domnul a venit si Si-a dat viata, Dumnezeu S-a intrupat si Si-a dat viata pentru mantuirea intregii omeniri. Datori suntem ca fiecare dintre noi de acum sa ne insusim mantuirea. E greu pentru acela care nu vrea sa faca un pas catre Hristos Domnul.

Smerenia si dragostea lui Hristos obliga, cine cugeta la smerenia si dragostea lui Hristos acela se simte obligat sa indrepte si sa schimbe ceva in viata lui. Dar cel care nu cugeta la smerenia si la dragostea lui Hristos acela ramane intr-o oarecare impietrire sufleteasca. Si cati nu sunt in ziua de astazi care raman in aceasta impietrire si nu se apropie de Hristos Domnul…

Astazi, la Intrarea Domnului in Ierusalim, am auzit pe multi zicand: “Osana, Fiul lui David!”. crucify-him-crucify-himAceiasi oameni, acelasi popor iudeu aveau sa strige peste cateva zile: “Rastigneste-L! Rastigneste-L!” Si in randurile noastre sunt astfel de oameni. Cati nu au zis, cati nu s-au ridicat, cati nu au strigat cate ceva impotriva Bisericii! Cati nu au ridicat calcaiul impotriva lui Hristos! Cati n-au zis sa se scoata icoana din scoli, sa se scoata icoana din institutiile publice, sa se dea crucea jos de la raspantii si cate si cate astfel de miscari care se intampla in ziua de astazi. Toate acestea nu sunt altceva decat aceleasi tradari si acelasi refuz al omenirii de a se smeri si de a primi dragostea lui Hristos.

Nu poti sa percepi dragostea cuiva atata timp cat pe tine te chinuie mandria si slava desarta. Numai cand omul se smereste un pic, atunci poate gusta din frumusetea iubirii Celuilalt. Si atunci cand ai gustat din frumusetea iubirii Celuilalt nu faci altceva decat il urmezi indeaproape pe Stapanul Hristos.

Naos.Peretele sudic.Iisus certand smochinul neroditor2Impietrirea este asemanata in ziua aceasta intai din Saptamana Patimilor, in ziua de luni, cu smochinul neroditor. Hristos a cautat in smochin cacia flamanzit” cum spune Evanghelia, a flamanzit si a cautat rod si nu a gasit. Smochinul nu reprezinta altceva decat pe omul care nu vrea sa rodeasca nimic in viata aceasta, pe omul care nu se smereste si cand omul nu se smereste nici virtutile nu le implineste. Nici o alta virtute nu se alipeste de el, nu se apropie de el, pentru ca smerenia atrage si indumnezeieste, mandria respinge si rastigneste in cele din urma. Il rastigneste pe celalalt prin ura si invidie. Fiecare dintre noi suntem chemati sa fim smochini roditori, sa se gaseasca in interiorul nostru, adica in viata aceasta, rod de pocainta, rod de fapta buna.

Tot smochin neroditor s-a dovedit a fi si poporul iudeu care, asa cum spune cantarea si triodul din seara aceasta, sinaxarul din seara aceasta: poporul iudeu nu a facut rod, nu s-a smerit si nu L-a primit pe Hristos Domnul. Sa ne amintim doar de inversunarea poporului ce a avut loc dupa ce a vazut ca Hristos l-a inviat pe Lazar cel mort de patru zile.Se temeau”, spune Evanghelia, se temeau carturarii si fariseii, [pana acolo incat] L-ar fi omorat pe Hristos atunci cu pietre, si aceasta de ce? Pentru ca nu aveau taria smereniei, nu puteau cunoaste, nu se puteau smeri sa vada in Hristos Dumnezeirea.

Caci atunci cand accepti ca celalalt de langa tine este mai bun, atunci nu faci altceva decat te-ai smerit si cand omul se smereste atrage dupa sine harul Sau si cunoasterea lui Dumnezeu. Nesmerindu-se, carturarii si fariseii si intreg poporul iudeu, necunoscand taina smereniei, de aceea nici nu L-au cunoscut pe Hristos. Mintea lor a ramas marginita datorita pacatului inchipuirii de sine.

De aceea, dragii mei, sa cugetam in aceasta seara si in aceasta zi de luni, intaia din Saptamana Patimilor, sa cugetam la faptele noastre, la faptele inchipuirii pe care le savarsim, caci multe le savarsim din inchipuire, din indreptatire si din mandrie, sa fugim de aceasta patima urata care ne rupe pe noi de Hristos. Smerenia atrage virtute dupa virtute si ne pune in legatura cu Hristos. Mandria, asa cum am spus, respinge, alunga virtutea, alunga pe oamenii din jur, duce la invidie, la ura, la dusmanie si, cum am zis, pana la rastignire a celui de langa tine, adica pana la uciderea celuilalt, asa cum s-a intamplat din invidie si din rautate cu poporul iudeu care l-au dat rastignirii pe Hristos Domnul.

110681.pSa ne dea bunul Dumnezeu intelegere si cunoastere, sa cunoastem Taina Patimii lui Hristos, a Jertfei lui Hristos. Caci a cunoaste Patima Lui si a ne da seama de ceea ce a facut El pentru noi, nu inseamna altceva decat a cunoaste iubirea Lui, dragostea Lui cea nemarginita. Caci ne-a iubit si ne-a cautat si nimeni sa nu dea inapoi de la dragostea lui Hristos. Dar ca sa poti sa gusti din frumusetea dragostei lui Hristos, trebuie nitica smerenie.

Faca bunul Dumnezeu ca pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Sale, a Nascatoarei de Dumnezeu, care a cunoscut frumusetea tainei smereniei sa rodeasca si intru noi, sa incolteasca si in noi smerenia cea adanca si in felul acesta sa jertfim putin timpul nostru, sa-l punem in slujba lui Dumnezeu, sa ne silim spre casa lui Dumnezeu. Fericit este cel care se grabeste sa fie in zilele acestea in casa lui Dumnezeu, caci mai de folos este sa fii in casa lui Dumnezeu decat in oriunde alta parte. Spune intr-una din rugaciuni:

“Ales-am a fi lepadat in casa lui Dumnezeu decat a locui in locasurile pacatosilor”.

Ce inseamna a fi lepadat? Aruncat, de nimic; eu zic de multe ori: presul de la usa de care se sterge toata lumea. Prefer sa fiu presul de la usa dar sa fiu in casa lui Dumnezeu decat sa fiu in alta parte. Sa fiu ultimul, dar sa fiu in casa lui Dumnezeu. Caci acolo unde este Dumnezeu este pacea, si bucuria, si dragostea, si bunatatea, si mila, si curatia si facerea de bine si toata virtutea cea frumoasa. Sa ne Mirele rastignitajute bunul Dumnezeu sa fim gasiti in casa Lui, si sa facem din casa noastra o camara sfanta. Am cantat in seara aceasta si se va canta zilele acestea pana in Joia Mare:

“Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte eu nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu Datatorule de Lumina si ma mantuieste.”

Camara impodobita e a lui Hristos, cu haina smereniei caci El se jertfeste, se pune chezas pentru noi si pentru mantuirea noastra. Noi Il vedem pe El, intreaga Biserica recunoaste smerenia lui Hristos, dar noi nu avem [smerenie] ca sa putem intra la El si de aceea Ii cerem ca de acum sa lumineze si El camara launtrica a noastra cu aceeasi putere a Luminii, cu Lumina care izvoraste din camara Sa, caci smerenia este pace si lumina si bucurie si daca aceasta camara a noastra de acum, haina noastra este si ea impodobita cu aceleasi virtuti, atunci putem patrunde si putem simti pe deplin de acum taina Jertfei lui Hristos.

Faca bunul Dumnezeu ca sa cunoastem acestea, sa simtim acestea, sa le traim. Si daca cineva nu s-a grabit pana acum sa se grijeasca de sufletul sau, sa o faca macar acum. Iata pilda smochinului neroditor. Nu ne asteapta altceva decat securea. Timp a fost, timp ni s-a dat pentru pregatire, sa ne silim, caci daca nu ne silim ramanem afara cum au ramas cele cinci fecioare neintelepte care nu si-au impodobit candelele lor. Se va vorbi zilele acestea, in ziua de marti, si despre ele, despre fecioarele cele intelepte si cele neintelepte. Sa fim precum cele intelepte, sa ne silim! Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu la toti! Amin!

[…]

Inger de pace la toata lumea! Si tacere, si neosandire! Ca zilele acestea, mania si iutimea bat la usa mai mult ca oricand! Dar cu putina atentie si cu putina smerenie le putem birui! Asa sa ne ajute Dumnezeu la toti. Amin!

fecioarele cu candelele aprinse si Mirele Hristos

***

OMILIA a XXVI-a a GHERONDEI EFREM FILOTHEITUL:

„Smerenia, haina Dumnezeirii”[1]

“Binecuvantatii mei fii duhovnicesti,

Ne indreptam spre Saptamana Mare a Patimilor Domnului. Aceste patimi mantuitoare au inceput din satul Martei si Mariei, din Betania, de unde Domnul a plecat calare pe magarus impreuna cu ucenicii Sai, ca sa intre in Ierusalim. Si Il vedem pe Cel Care sta pe Tronul Slavei ca sade, in acelasi timp, pe Tronul Smereniei. Aceasta smerenie a vrut sa ne invete Domnul, prin urcarea pe acest animal umil.

intrarea-domnului-in-ierusalimHristos, prin smerenia Lui pe pamant, a inaltat pe toti, chiar si pe copiii care-i canta: Osana, Fiul lui David, bine este cuvantat cel ce vine intru Numele Domnului (Matei 21, 9). Aceasta intrare smerita inaintea multimilor de oameni, a tulburat si a cutremurat tot Ierusalimul. “Cine este acesta?” strigau cei care nu stiau, iar multimea alerga sa rupa ramuri de finic si de salcie, ca sa le arunce la trecerea Lui.

Vedeti insa, cat de schimbatori sunt oamenii? Multimea a strigat duminica: “Osana, fiul lui David...” si atatea altele, iar dupa patru-cinci zile – Ia-L, ia-L, rastigneste-L! (Ioan 19, 15). Asa stau lucrurile pe pamant, nimic nu este statornic, multimea il slaveste o data pe unul si, alta data, il umileste pe altul. Omul este nestatornic in lucrari, in ganduri si in toate cate se intampla in viata lui.

Smerenia lui Hristos este uimitoare, un lucru infricosator! Il vedem pe Dumnezeu-Omul smerit si calare pe un magarus! Ce lectie frumoasa primim prin exemplul lui Sfant! Si, inaintand in Saptamana Patimilor, vom intalni mai mult smerenia Lui inalta, caci Il vedem suferind chinuri, batjocura, palmuiri, necazurile temnitei, ridicarea crucii si greutatea ei. Cine poate sa primeasca Christ being mockedcu mintea ca Dumnezeu a fost palmuit pe pamant de mana omeneasca, de mana fapturilor Lui, pe care le-a creat frumoase, desavarsite, „dupa harul lui Dumnezeu” pe pamant. Si acest om ridica dupa aceea mana sa-L loveasca pe Dumnezeu! Aici, pe pamant, daca ne-ar lovi fiul nostru, nu ne-am rascula si n-am protesta: „Pe mine, care sunt mama sau tatal lui, sa ma loveasca?“. Si ce este mama sau tatal in comparatie cu Dumnezeu? Chipuri de lut!

Smerenia este frumusetea lui Hristos, caci daca El n-ar fi fost smerit, n-ar fi fost nici Dumnezeu. El nu este stapanitor, n-are o parere inalta despre Sine, slava Lui este smerenia. Cea mai mare cinste pe care o poate avea un om pe pamant este cand ii depaseste pe toti si se afla in frunte, asa cum este regele. Slava mai mare decat aceasta nu poate dobandi, pentru ca a ajuns la final, la demnitatea cea mai inalta. Cand se mareste cinstea regelui? Atunci cand il vezi ca se smereste, viziteaza satele si pe saraci, pe invalizi, mananca impreuna cu acestia si steaua lui se ridica deasupra celorlalti. Bunatatea, iubirea fata de oameni, si smerenia il inalta mult in constiinta supusilor.

Hristos, fiind Dumnezeu nemarginit, Si-a lasat slava divina si de la nastere pana la rastignire ne-a dat o lectie cutremuratoare de smerenie. Si toata viata Lui pe pamant a fost plina de ispite, de aceea toate ispitele n-au alt scop decat sa ne smereasca cugetul, din ingaduinta lui Dumnezeu. Un sfant ne spune: Ispitele nu vor inceta pana ce omul nu se va smeri”.

Dumnezeu este iubire, asa marturisim, dar cand vin incercarile si ispitele ne miram de purtarile noastre. Ce vei pune in ceasul cand ti se va lua de langa tine copilul, femeia, sotul sau il vei vedea pe fiul tau paralizat? Diavolul te va strivi cu durerea, ca sa spui ca Dumnezeu este vinovat. Inaintea ta ai un fapt care este departe de a semana cu iubirea si atunci te cutremuri daca n-ai cunoscut iubirea lui Dumnezeu in sufletul tau.

Judecatile lui Dumnezeu sunt un abis si daca crezi ca El este un Parinte, acesta nu poate face niciodata rau copilului sau. Faptul ca te palmuieste, te atinge, iti taie voia sunt lucruri pe care le face si parintele trupesc, despre care stii ca, intr-adevar, te iubeste.  Si daca parintele trupesc iti face aceste lucruri, ce vei spune despre Parintele ceresc, care este iubirea absoluta? vinerea-neagra-rastignirea-DomnuluiPentru ca daca nu te iubea, nu Se rastignea pentru tine. Nici un alt om n-a suferit chinurile vietii omenesti, nici unul nu s-a jertfit cu atata umilinta si smerenie.

Ganditi-va, inchipuiti-va pe voi insiva pironiti pe cruce si tintuiti cu cuie de arama. Aici ne plangem si de injectii, si cum am putea sa ne ridicam noi pe cruce, cu inima vie, rastigniti la maini si la picioare si agatati in cuie? Cu siguranta ca am innebuni!

Si Dumnezeu, Care cu o privire ar fi putut sa spulbere toate, le-a suferit pe acestea. Oare a facut-o pentru El insusi, sau pentru mine, dintr-o iubire care nu poate sa nedreptateasca niciodata? Nu cumva Dumnezeu este schimbator ca si mine, care astazi sunt bun si maine rau? Nu, El este mereu Acelasi, nu se schimba niciodata. Dar de unde stiu eu judecatile lui Dumnezeu si zic ca nu nedreptateste niciodata? L-am cercetat  pe  Acesta, adancurile Lui, sau ii sunt  sfatuitor sau judecator, intrebandu-L de ce a facut o anumita lucrare? Astfel, astupi gura diavolului, si prin aceasta ispita si incercare dobandesti cunoasterea, devii un cunoscator. Cand el vine si-L vorbeste de rau pe Dumnezeu, pentru ca vrea sa-l distruga in tine o data cu viata ta, sa-l respingi cu aceste cunostinte si cu smerenia, asa cum a procedat si Hristos.

Omul a fost infrant de egoismul lui, caci acesta l-a ajutat sa creada in diavol si i-a zis ca, daca va manca din rodul din care Dumnezeu ii spusese sa nu manance, va deveni ca Dumnezeu si va cunoaste binele si raul. Fructul era frumos la vedere si dulce la mancat si a atatat pofta Evei. Pe de alta parte, cuvintele diavolului ca din om se va face dumnezeu au facut-o sa gandeasca: „Daca mananc, ce frumos ar fi in aceste momente sa devin Dumnezeu!“. Si mancand, a fost pacalita si alungata din Rai.

La fel facem si noi cand ascultam la soaptele diavolului, la gandurile rele pe care el ni le aduce, impreuna cu mandria, egoismul, revolta si razvratirea. Acestea ne fac sa gresim cu mintea, cu limba, cu mainile si cu toate celelalte madulare ale noastre.

De aceea, Hristos ne-a invatat smerenia de care sunt legate toate. Ea nu-l lasa pe om sa dea bir cu fugitii, sa pacatuiasca rusinos, pentru ca, cu cat omul se inalta pe sine, cu atat caderea lui va fi mai mare si mai primejdioasa. Inteleptul Solomon ne spune ca mai bine este sa cazi din inaltime si sa-ti rupi mainile si picioarele decat sa cazi din pricina limbii, caci ranile facute de ea sunt mult mai infricosatoare. Ce nu face si ce nu iese cu ajutorul limbii? David a ajuns pana intr-acolo ca o aseamana cu un mormant. Atunci cand il deschizi pe acesta si vezi oase, viermi, putoare, stricaciune, este atat de infricosator! La fel si cand slobozesti limba, care, asemenea unui mormant plin de stricaciune, scoate la iveala toata mizeria si scarba, lucru care pentru oamenii intelepti nymfioseste ceva respingator. Smerenia este adevarata frumusete a crestinului.

Hristos, intelepciunea divina, a aparut in lume neinvatat, si a lucrat o meserie umila, de om sarman. Ucenicii Lui n-au fost alesi dintre oamenii invatati ai vremii, ci dintre pescari. El i-a luat pe acesti oameni simpli, care nu stiau bine limba vorbita in satul lor, si i-a facut atotintelepti, vorbitori de limbi straine lor pana atunci, profeti, vindecatori, purtatori de Duh, i-a aratat Apostoli, vanatori ce au vanat lumea intreaga cu cuvantul. In vremea noastra trebuie sa absolvim la universitati, ca sa invatam Noul Testament pe care l-au  scris Apostolii neinvatati.

Toata viata lui Hristos pe pamant a fost umila, simpla, fara mariri si slava, de aceea l-a infruntat pe diavol in fata cu smerenia Lui si l-a biruit. Diavolul credea ca are de-a face cu unul dintre profetii de dinainte carora le facuse atata rau. A dat gres, insa, pentru ca, crezand ca intalneste pamantul, a dat peste cer si a inteles aceasta cand Hristos S-a coborat in iad.

Avva Isaac Sirul ne spune ca smerenia adevarata, autentica, rezultata din experienta este “vesmantul Dumnnezeirii”, iar cel imbracat cu smerenie adevarata este de fapt invesmantat cu Dumnezeu. In continuare, ne spune ca daca Dumnezeu nu si-ar fi acoperit Dumnezeirea cu firea omeneasca cea umila, pamantul n-ar fi putut sa poarte deasupra si-n  strafundurile lui „Focul Dumnezeirii”. Firea omeneasca ascundea Dumnezeirea, „focul” a fost ascuns vederii, si astfel, a putut sa coboare pe pamant si sa vorbeasca cu oamenii, fara ca acestia sa fie arsi. Cum ar fi fost posibil ca Dumnezeu sa vorbeasca cu oamenii si sa nu-i arda? „Cine va vedea fata Mea si va trai?“, ii zice Dumnezeu lui Moise, cel care s-a suit pe Sinai si a primit cele zece porunci.

Ascunzandu-Si Dumnezeirea sub infatisarea smerita, Hristos a dat lupta cea mare cu diavolul si ca pe o prada l-a castigat pe om cu Sangele Lui si l-a adus „jertfa lui Dumnezeu Tatal”, adica l-a oferit ca un dar al biruintei. Asa cum un conducator castiga prin lupta o cetate si intra in ea si ia tot ceea ce este mai frumos si de valoare, la fel si Hristos, biruindu-l pe diavol, l-a castigat pe om in lupta si l-a facut dar Tatalui. De aceea, omul smerit il biruieste pe diavol.

Sa stiti ca noi, oamenii, si cel dintai eu, suntem biruiti de diavol cand suntem egoisti. Aceasta patima ne face sa ne plecam capul si sa fim distrusi de el prin ganduri, patimi si slabiciuni. Nu suntem imbracati cu vesmantul dumnezeiesc, ca sa-l indepartam de langa noi, nu avem focul divin, smerenia cea adevarata in suflet si in inima si, astfel, el se apropie cu ghearele otravitoare si cu uratenia lui, si ne face una cu pamantul. Anumiti oameni, din nestiinta, bineinteles, spun ca nu sunt stapaniti de egoism.

Vedeti insa, daca am fi fotografiati atunci cand ne maniem, ne iesim din minti si am vedea poza dupa ce ne-am linistit, am zice: „Oare sa fiu eu acesta?”. Daca ne-am inregistra cate spunem in ceasul maniei si al turbarii, si am asculta dupa aceea, ne-ar fi rusine. La fel suntem noi, oamenii nefericiti, cand ne luptam cu egoismul, care este josnic, rade de noi si nu pricepem. O face cand ne suparam, injuram, osandim, spunem si savarsim lucruri neingaduite. Ceilalti ne vad si ne compatimesc, noi insa ne laudam si credem ca suntem cineva. Intr-o asemenea stare de batjocura ne aduce uratul si infricosatorul pacat al egoismului.

De aceea, Hristos a venit pe pamant sa ne mantuiasca, sa ne dea leacurile potrivite sa ne vindecam, sa ne inarmeze cu armele luminii ca sa ne luptam cu vrajmasul, sa-l biruim noi si sa nu ne ucida acela. Armele sunt in mainile noastre, si una dintre ele este ingenuncherea si rugaciunea, altele – lacrimile, smerenia, iubirea, cercetarea Sfintelor Scripturi, Sfanta Impartasanie, mersul la biserica. Sa avem, insa, cuvantul de impotrivire, trezvia, arma infricosatoare impotriva oricarui cuget viclean. Atunci cand priveghem, luam aminte la omul interior, nu ne intinam, iar vrajmasul nu intra inauntrul nostru. Prin lucrarea trezviei il ucidem pe diavol cu arma rugaciunii si pastram in noi pacea cu Dumnezeu.

euharistieAcesta este intotdeauna in ceruri, a creat prin cuvant mii de lumi, toate sunt ale Lui si nimic nu este la El cu neputinta. A coborat, insa, aici pe pamant, ca sa-l mantuiasca pe om si sa-i arate ca nu este un stapanitor, ci un Parinte iubitor care iarta, iubeste cu adevarat, caci altfel nu S-ar fi jertfit pentru fericirea omului.

La fiecare Sfanta Liturghie, pe milioanele de Sfinte Mese, ori de cate ori slujeste preotul, Hristos coboara, Se jertfeste si sfinteste, facand ascultare, El, Dumnezeul cerurilor. In timp ce preotul savarseste dumnezeiasca Liturghie si citeste rugaciunile, Sfantul Duh coboara si preschimba painea si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos. Iata ca smerenia lui Dumnezeu se continua in fiecare zi!

Mai vreti sa va aduc si alta dovada? Ganditi-va cate blasfemii scot oamenii din gura lor, doar intr-un minut, fata de Dumnezeu si Maica Domnului. Dupa aceea, calculati la atatia si atatia ani! In aceasta situatie, oare ridica sabia imediat si ia capul omului? Nu, El nu face ca noi „oamenii mari”, in slava si cinste, adica in egoism si in mandrie, care am ridica pe loc sabia ca sa taiem capul celui care ne-a adresat vreun cuvant rau. Dumnezeu insa asculta, suporta continuu vorbele murdare ce I se spun, pentru ca El este in om si omul in El.

Fiind Duh absolut, „pretutindeni este si pe toale le plineste” prin energiile Sale necreate, la toti oamenii si in toata zidirea. Dumnezeu este precum soarele si lumini care patrund peste tot. Vedeti indelunga Lui rabdare? Egoismul nu se identifica niciodata cu indelunga rabdare pentru ca acolo unde este egoism incepe razbunarea si lipsa rabdarii. Cel smerit zice: „Nu-i nimic, Dumnezeu sa-I ierte ca a zis un cuvant rau, ca mi-a facut acel lucru, eu voi birui raul cu binele. Lasa sa ma injure, eu ii voi vorbi frumos si-l voi cinsti. Acesta m-a nedreptatit, eu il voi birui!“. Egoistul insa pe loc se va ridica sa-si faca dreptate si sa se razbune. Dumnezeu nu face asa, ci cu toata slava Lui este smerit, iar saracii de noi, cei facuti din tina, ne razvratim si cerem dreptate. Atunci ne pierdem mintile si devenim vrajmasi permanenti ai smereniei lui Dumnezeu.

Maine vom pleca din viata si vom merge la Hristos, Care ne va intreba: „Ce-ai patimit pentru Mine?“. Iar noi vom raspunde: „Nu m-am nevoit pentru ca n-am avut zelul necesar, n-am avut putere!”. Hristos ne va intreba din nou: „Cel putin, ai facut ascultare in nevointa cea fara de voie?”. Oare ce este aceasta nevointa involuntara? Atunci cand ne imbolnavim, cand ne batjocoresc, ne umilesc, ne alunga, cand suntem invalizi si multumim lui Dumnezeu pentru toate, facem ascultare si ne gandim ca pentru pacatele noastre patimim acestea. Aceasta este nevointa fara de voie.

Poti sa-I spui lui Dumnezeu: „Doamne, nu m-am nevoit de buna voie, dar am facut ascultare in toate cele pe care, fara de voia mea, Tu mi le-ai trimis, in intelepciunea Ta. Am fost bolnav, vaduv, batjocorit, nedreptatit, si le-am suferit pe toate pentru iubirea Ta”. rastignirea Domnului impuns in coastaSi Hristos ne va spune: Si Eu am patimit pentru tine, uita-te la mainile si la picioarele Mele care poarta semnul cuielor si la coasta Mea strapunsa de sulita! Ia seama la capul Meu insangerat de spini si la fruntea Mea plina de sudoare, la spinarea Mea plina de loviturile bicelui, la trupul si sufletul Meu care au patimit pentru tine. Asadar, primesc suferintele tale”.

Insa cand nu-I oferim nimic lui Dumnezeu de buna voie si ne indignam de cele care vin asupra noastra fara voie, atunci vom merge inaintea Lui cu „tolba goala”, nu vom avea nimic sa-I oferim. Si ce vom putea spune? In loc de aur, diamante, lucruri pretioase si frumoase, vom avea in tolba paie, tinichele, gunoi, zdrente si altele, care sunt faptele noastre. Hristos ne va zice: „Bine, in toti anii vietii pe care ti i-am dat, doar acestea ai lucrat si ai castigat? Mi-ai adus aceste nimicuri, dupa toate cate am facut pentru tine?”. Atunci constiinta ne va spune ca acesta este adevarul. Ca un martor la judecata, ea va valida si va afirma ca asa s-a intamplat. In acel moment, omul se va bloca, gura i se va inchide si nu va avea raspuns de aparare. Sufletul omului cand Il vede pe Dumnezeu, cand Il priveste, intelege ca El stie toate, ca l-a condamnat si i-a dat sentinta numai cu privirea. Hristos nu mai are nevoie sa vorbeasca, nici omul sa raspunda, pentru ca, prin privirea Lui, toate au luat sfarsit. Hristos n-are nevoie sa vorbeasca, in primul rand pentru ca stie toate si in al doilea rand pentru ca exista acel martor al judecatii, constiinta din noi, la sentinta careia numai putem adauga nimic.

Prin urmare, trebuie sa ne apropiem prin rugaciune, prin viata virtuoasa si smerenie de lumina si de fericirea divina si sa ne straduim sa plinim toata jertfa cercetata de constiinta, sa-i oferim acesteia linistea, ca sa ne mantuim. Amin”.


[1] Cuvantare tinuta inaintea credinciosilor din America.

(din: Ne vorbeste Staretul Efrem Filotheitul. Mestesugul mantuirii, Editura Egumenita)

188757

Va mai recomandam:

***

***

***


Categorii

1. Slider, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Invidia, rautatea, Lunea Mare, Mandria, trufia, Parintele Efrem Filotheitul, Parintele Melchisedec Velnic, Saptamana Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “PREDICI trezitoare si hranitoare pe calea SAPTAMANII MARI: Avva Efrem Filotheitul si Arhim. Melchisedec Velnic (audio) despre COPLESITOAREA FRUMUSETE A SMERENIEI LUI HRISTOS si REFUZUL INVERSUNAT AL OMULUI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei – CUVÂNT CURAJOS ÎN PASTORALA DE PAȘTI 2020: “Dumnezeu a murit de tot?! VA MAI ÎNVIA HRISTOS ȘI ANUL ACESTA? Păi ce, oamenii chiar au crezut că pot face orice, oricând și oricum? Sunt prea imprevizibil
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate