DESPRE ISPITIRILE ACESTUI VEAC – interviu cu P.S. Seraphim, Episcop de Ottawa

3-11-2008 ~~Sublinieri~~

Interviu aparut in numarul 3 al revistei “Atitudini”:

“- Preasfinţite Părinte, iată că lupi în piele de oaie încearcă să smintească credinţa noastră, cum să ne apăram şi cum să distingem binele de rău?

– Dacă vrem să vorbim despre apărarea noastră împotriva răului, singura apărare pe care o putem avea este Iisus Hristos Însuşi, deci trebuie să o chemăm pe Născătoarea de Dumnezeu şi pe Sfinţii lui Hristos pentru ca ei să se roage pentru noi şi să ceară lui Hristos ocrotirea noastră, pentru că acesta e cel mai mare şi mai important fel în care putem fi ocrotiţi. Unii sunt de părerea că putem să intrăm în luptă pieptiş cumva, însă dacă suntem faţă în faţă cu răul, nu e indicat să încercăm să ne luptăm în mod direct cu el, fiindcă se ştie că vom fi amarnic bătuţi. Însă dacă în această situaţie ne întoarcem imediat către Hristos şi Îi cerem ajutorul, ocrotirea şi Îl rugăm să ne mântuiască, atunci răul este imediat înfrânt.

– Ce se întâmplă atunci când trebuie să mărturisim credinţa noastră, sau în cazul în care suntem întrebaţi în mod direct şi trebuie să răspundem? Cum facem asta fără să rănim pe cei care sunt împotriva noastră, atunci când trebuie să fim mai fermi în răspunsuri?

– Dacă răspunsurile sunt ferme şi dacă poartă dragostea lui Hristos, este posibil că se vor simţi ofensaţi oricum, pentru că adevărul e adevărul, iar Hristos este Adevărul, dar dacă vorbim despre Hristos-Adevărul în contextul iubirii Lui (pentru că El e de asemenea Iubire), atunci avem întreaga nădejde că vom fi înţeleşi şi auziţi de către cei care sunt în opoziţie cu adevărata credinţă.

– Deci ne sfătuiţi către blândeţe?

– Blândeţe fermă, pentru că dacă suntem agresivi, oamenii vor răspunde agresiv. Mama întotdeauna îmi spunea că prinzi mai multe muşte cu miere decât cu oţet. Sunt momente în care trebuie să fii mult mai ferm, şi acestea sunt vremuri în care trebuie să fim puternici. Dar este important să aştepţi ca Mântuitorul Însuşi să-ţi arate, în inima ta, că acesta e timpul pentru a face aceasta, de fapt El te va împinge la aceasta, aşa încât să trebuiască să fie făcut ceea ce se cere.

– Tot aşa cum Sfinţii Părinţi nu au scris decât atunci când a trebuit şi cînd au simţit harul…

– Da, exact. (…)

Am mare nădejde în harul Duhului Sfânt lucrând prin oameni, prin preoţi, prin diaconi, prin monahi şi monahii în Biserică, astfel încât întotdeauna totul va decurge pe calea de mijloc, unde trebuie să fie. Biserica Ortodoxă nu acceptă tendinţe extreme, stânga, dreapta, sus, jos, ci întotdeauna ţine calea de mijloc, şi harul Duhului Sfânt vorbeşte prin credincioşii săi şi prin toţi cei ce slujesc Biserica. El mereu ne ţine în partea aceasta nezdruncinată, de mijloc, chiar dacă mai sunt şi păreri ciudate uneori, dar întreaga Biserică nu se mută de pe calea de mijloc, acolo unde Îl găsim pe Hristos.

– Şcoala modernă de ştiinţă îşi direcţionează toate eforturile, printr-o lungă şi susţinută campanie, împotriva Bisericii şi credinţei ortodoxe. Credeţi că e înţelept ca Biserica să se angajeze într-un astfel de dialog? Este ziditor şi mântuitor pentru acei oameni de ştiinţă să audă că adevărul în ce priveşte însuşi domeniul lor de studiu a fost de mult, chiar din primele veacuri creştine, şi este în continuare, insuflat de Duhul Sfânt şi dăruit sfinţilor şi reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, sau este un compromis din partea Bisericii Ortodoxe să discute cu neadevărul?

– A face disponibile informaţii care arată adevărul despre istorie e folositor, fiindcă mulţi sunt cei care se folosesc sufleteşte prin aceasta, dar trebuie să fim foarte precauţi, mai ales în mediul nord-american. Părintele Serafim Rose trăia într-un accentuat mediu polemic, şi nu cred că a greşit scriind într-un stil polemic, dar mediul actual nu prea acceptă polemicile, decât în Grecia, fiindcă acolo din tradiţie se ştie cum se face aceasta. Deci e mai bine să adoptăm o cale mai blândă, să punem în faţă şi la dispoziţia oamenilor informaţiile, şi să găsim modalităţi pe internet, să facem spre exemplu căutările google mai precise şi mai lesne de scos la suprafaţă, cred că ar fi bine.

– … Mai de dorit decât confruntările directe?

– Acestea în general nu sunt productive. De obicei produc doar un joc închis, se ajunge la situaţia în care ambele părţi încep să-şi atribuie invective în mod reciproc, dar cred că ortodocşii au destui oameni competenţi în folosirea bună a cuvintelor şi gândurilor, într-un mod pozitiv, argumentând calm şi corect.

Sunt multe lucruri pe care părintele Rose le-a spus şi au fost foarte bune, deci cred că dacă în anul următor ar fi ca un interpret să scrie din nou despre opera sa, cum a făcut părintele Damaschin care a scris despre filosofia chineză, cred ca ar fi un mod bun de abordare şi de mărturisire.

– Înţelesul mărturisirii acesteia este ca, prin exemplul propriei trăiri, de a face oamenii să se simtă iubiţi de Hristos, adică să li se reamintească faptul că acest lucru este singurul important, fundamentalul.

– Cu certitudine. Cu cât ajungi mai aproape de Hristos, cu atât mai mult vrăjmaşul încearcă să te oprească şi crucea proprie apare mai mare, însă în fapt El e Cel Care o duce.

– Se vorbeşte în ţara noastră, din cauza apartenenţei la Uniunea Europeană, despre obligativitatea de a avea paşapoarte şi cărţi de identitate cu micro-cipuri care să conţină informaţii bio-metrice, iar pentru noi asta e o mare ispită, pentru că ştim de exemplu ce s-a întâmplat în Grecia unde s-a încercat oprirea acestui demers.

– Una e să avem paşapoarte pentru a putea călători mai uşor peste graniţe, dar de ce informaţii bio-metrice?

– Tocmai pentru că se încearcă formarea unei baze de date unice şi universale în care să se introducă toate informaţiile posibile privitoare la fiecare cetăţean, sub masca bunei protecţii a cetăţeanului, de către organizaţiile globalizatoare, care sunt în realitate însăşi sursa faţă de care cetăţeanul ar avea nevoie de protecţie. Primul pas este desfiinţarea graniţelor naţiilor, prin diferite artificii politice şi diplomatice, cu atitudinea demagogică a necesităţii protejării acestor state, ca în paralel să existe demersuri pentru o unificare culturală, care deja e în vigoare şi care are rolul de a orbi şi astfel ameliora impactul prea făţiş al destructuralizării generale la nivel economic şi social, iar apoi, pasul ultim, o pseudo-unificare la nivel de credinţă, care este efortul întruchipat de pan-erezia ecumenismului.

– Exista deja foarte multe plângeri, de multă vreme, din partea credincioşilor şi nu numai, în America de Nord, în legătură cu acest subiect. Nu vă temeţi, căci cu noi este Dumnezeu! Care este principala îngrijorare?

– Aşa cum ştim că se folosesc majoritatea invenţiilor tehnologice şi ştiinţifice ale secolului 20 încă din perioada post-bellică (odată cu bomba atomică, fapt care a marcat începutul declinului implementării ştiinţei în plan social), şi văzând că în pofida diversităţii lor, toate au totuşi scopul comun de smintire, îmbolnăvire, slăbire, pervertire şi finalmente nimicire a fiinţei umane, temerea noastră este de a fi forţaţi, din ştiinţa sau neştiinţa noastră, să nu mai putem dispune de libertatea noastră de alegere dăruită de Dumnezeu, libertate care ne permite să ne rugăm Lui şi să facem voia Lui.

Aceste mecanisme, cum sunt şi micro-cipurile, pot şi sânt menite pentru a altera voinţa în sensul slăbirii, anihilării şi chiar inversarea ei, apoi emisiile audio, video şi cele induse la nivel subliminal, care alterează undele bunei funcţionări a creierului uman şi vatămă sufletul, apoi substanţele nenaturale care sunt atât de răspândite în alimentele moderne şi care creează boli, şi nu în ultimul rând foarte subtilele erezii care sunt mult mai periculoase fiinţei noastre decât atacurile mai grosiere, aşadar efectul cumulat al tuturor acestora este faţa văzută a războiului nevăzut al lui Antihrist. Teama creştinului ortodox este aceea de a i se răpi puterea de a dispune de propria voinţă dată de Hristos şi pe care desigur întru Hristos vrem să o şi folosim.

– Pentru cel care le primeşte, care le acceptă! Deci, să nu le acceptăm, ci prin rugăciune, cea mai importantă, mai eficientă şi mai poruncită dintre acţiunile credinciosului, să ţinem inima şi fiinţa noastră numai către şi în Hristos Domnul. Creştinii nu trebuie să fie niciodată paralizaţi de frică, pentru că Dumnezeu este atotputernic, mai puternic decât orice trucuri şi mecanisme. Rugăciunea poate opri soarele pe cer. Dumnezeu este deasupra oricărui lucru. Aţi văzut ce se întâmplă atunci când cineva se roagă pentru altcineva! Rugăciunea cuiva poate ocroti pe cel care e în nevoie sau păcat. De aceea Biserica se roagă pentru toţi. Rugăciunea este liantul care aduce trupul rănit pentru a fi tămăduit de Hristos. Este destul să spunem, (noi sau altcineva pentru noi): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi! şi suntem ocrotiţi.

– Sigur că Dumnezeu vede eforturile noastre de a ne păstra Luişi. Totuşi, avem şi responsabilitatea de a căuta să ţinem Sfânta Tradiţie a Bisericii aşa cum se cuvine, adică şi în cele tainice şi în cele pragmatice, pentru că unele se reflectă prin celelalte şi sunt legate, neputând a ne pleca duhului lumii nici în cea mai mică măsură. Şi aici este întrebarea: cum putem atunci uni mintea cu inima în rugăciunea lui Iisus, în cazul în care totuşi nu dispunem de ele, sănătoase?

– Păi, în realitate, nu noi săvârşim rugăciunea, ci Dumnezeu Care e Cel Ce tămăduieşte, pentru a putea, mai apoi, uni.

– Credeţi că ar ajuta, pentru a ne întări în exerciţiul statornicirii în alegerea celor bune şi întru mântuire, să ne gândim la cuvintele Domnului: „în ce vă voi găsi, în aceea vă voi judeca”?

– Ajută, dar pe lângă responsabilitatea personală, ne putem gândi şi la extinderea ei, în sensul rugăciunii Sfântului Siluan care se ruga pentru întreaga zidire.

– Aşadar, îmbinarea responsabilităţii personale cu cea a întreg trupului Bisericii e adevărata întărire.

– Da, doar aşa e complet. Nu e uşor să fii creştin, dar Domnul ne spune că povara Sa e uşoară. Ne putem încredinţa de aceasta văzând şi cerând, clipă de clipă, împreună-lucrarea Lui cu noi”.

(Extras din interviul aparut in revista Atitudini, nr. 3/2008)