DUMINICA TOMEI. Asteptandu-L pe Domnul cu usile incuiate fata de lume si cu inimile arzand…

22-04-2012 Sublinieri

Din talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici:

“Sensul adanc al Evangheliei de astazi se refera la drama interioara a sufletului omului. Cel care doreste ca Domnul Cel inviat si viu sa Se arate in sufletul sau prin Duhul lui Dumnezeu, trebuie sa inchida si sa incuie camara sufletului sau, ca sa-l pazeasca de navalirea lumii din afara, lumea materialnica. Dupa cum spune Mitropolitul Theolipt in “Filocalia”:

“Invata intelepciunea de la albine: cand acestea vad un roi de viespi in jurul lor, ele stau in stup, si astfel scapa de vatamarea raufacatorilor lor” –

– tot la fel cum Apostolii pleaca din fata iudeilor insetati de sange si cu iubire pentru cele materialnice. Intr-un sens adanc, iudeii reprezinta pe cei care sunt legati de simturi, si de cele materialnice. Unui asemenea suflet pazit cu inflacarare, sub lacat si cheie, Domnul i Se va arata intru slava. Mirele slavit Se va arata astfel miresei celei intelepte. Cand Domnul Se va arata, frica lumii din afara va disparea si sufletul se va umple de pace. Si nu numai pace. Domnul aduce intotdeauna multe si felurite daruri: dand pace, El da in acelasi timp bucurie, putere si curaj; El intareste credinta; El da tarie vietii.

Dar iarasi cand Domnul ni Se arata si ne aduce toate aceste daruri de mare pret, inca mai ramane o indoiala intr-o adancitura a sufletelor noastre. Aceasta adancitura semnifica indoiala lui Toma. Pentru ca aceasta adancitura sa se lumineze si sa se incalzeasca cu harul Duhului Sfant, noi trebuie sa staruim in rugaciune catre Domnul si sa asteptam cu rabdare; in sufletele noastre, noi trebuie sa ne inchidem si sa ne incuiem de lumea din afara, de poftele trupesti si de indemnari. Atunci Domnul, care iubeste oamenii, ne va milostivi pe noi si ne va implini rugaciunile noastre. Si El Se va arata din nou, prin prezenta Sa harica, va lumina chiar si cel mai intunecat ungher al sufletelor noastre.

Atunci, si numai atunci, ne vom putea numi suflete vii si fii ai lui Dumnezeu prin harul Sau. Si toate acestea vor fi prin ajutorul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.

***

Din talcuirea Sfantului Ierarh Luca al Crimeii:

“[…] Pentru a intelege aceasta, trebuie sa ne gandim la modul in care oamenii se raporteaza la orice zvon, la orice lucru nou, neasteptat. Exista multi oameni creduli, care primesc fara judecata, fara critica, orice zvon si cred usor orice lucru.

Sunt si unii care cred cu mare greutate, cum ar fi cei ce gandesc profund, cei seriosi – ei cerceteaza tot, chibzuiesc si primesc drept adevar doar ceea ce rezista criticii lor.

Mai exista si altfel de oameni, care nu doresc sa creada in ceea ce nu este pe plac sufletului lor. Astfel, cei rai nu vor sa creada nici unui lucru bun. Oamenii, in general, accepta mai usor ceea ce corespunde propriilor lor dorinte, propriilor lor ganduri, propriilor lor dispozitii si nu primesc nimic din cele ce nu corespund ratiunilor lor. Multi oameni nu au crezut in Hristos si in invierea Lui din cauza ca nu aveau nevoie de invierea lui Hristos, care ii impiedica sa traiasca dupa mintea lor, avand egoism si iubire de sine. De aceea au respins credinta in Hristos si Sfanta Evanghelie. Exista si o categorie de oameni sceptici, care se indoiesc de toate.

In care dintre cele trei tipuri de oameni se incadra Sfantul Toma? El apartinea grupului celor care gandesc profund, insa nu sunt creduli, al celor care doresc sa se convinga in toate. Este, oare, aceasta o calitate negativa a sufletului si a mintii? Nicidecum! Aceasta este o calitate pozitiva a sufletului si nimeni nu indrazneste sa-l invinovateasca de ceva pe Sfantul Toma.

Domnul Iisus Hristos nu l-a invinuit, ci, luand in calcul faptul ca i-a fost greu sa creada, ca mintea lui era una critica, i-a oferit posibilitatea sa se convinga de invierea Lui. In plus, a afirmat:

Ai crezut pentru ca M-ai vazut, dar fericiti sunt cei care n-au vazut si au crezut!“.

Cine sunt acestia care n-au vazut si au crezut? Sunt acele milioane de oameni, de crestini, care au trait si traiesc pana in prezent, acceptand si crezand in Invierea lui Hristos fara sa-L fi vazut. Pe acestia ii numeste Domnul fericiti.

Ce vom spune oare noi: cumva ca ne este mai greu sa credem decat le-a fost Sfintilor Apostoli? Ne vom mira de faptul ca ucenicii Lui apropiati, care au fost mereu cu Dansul, care L-au iubit cu toata inima, care L-au auzit si L-au vazut pe El, care s-au atins cu mainile de Dansul, au crezut cu atata greutate in invierea lui Hristos? De ce le-a fost greu sa creada? In Evanghelie se repeta nu o data ca Domnul Iisus Hristos, cu mult inainte de patimile si de moartea Sa pe cruce, le spunea uncenicilor Sai ca va fi dat in mainile pacatosilor si-L vor bate si-L vor scuipa, si-L vor rastigni pe cruce.

A spus aceste lucruri destul de clar, insa ucenicii, care au vazut nu doar o data cum Domnul Iisus Hristos invia mortii, sa creada ca cel mort, nemiscat, fara suflare, in care nu exista nici gand, nici simturi se poate invia pe sine? Acest fapt este mai de neinteles decat marea minune a invierii fiicei lui Iair sau a fiului vaduvei din Nain. Apostolii nu-si puteau inchipui ca un mort sa invieze singur.

Dar noi in ce situatie ne aflam? Ne este usor sau greu, fara sa-L fi vazut pe Domnul Iisus Hristos, sa credem in El? Ar trebui sa ne fie mai usor decat Apostolilor, mult mai usor, pentru ca din momentul Invierii Domnului Iisus Hristos propovaduirea Sfintei Evanghelii a cucerit repede intreaga lume, a stins focul paganatatii si a luminat intunericul pagan. Si lumina a stralucit peste lumea toata.

Inca din timpurile vechi multi oameni au crezut in Hristos. Poruncile Evangheliei, propovaduirea lui Iisus, au trait in inimile crestinilor si le-au condus viata. Lumina lui Hristos a luminat tot universul. Nenumarate popoare au fost patrunse de o evlavie adanca. Mare si inflacarata a fost si evlavia poporului nostru rus. In toate si intotdeauna oamenii se conduceau dupa duhul crestinatatii. In toate faptele lor, la toate inceputurile lor, cereau binecuvantarea lui Hristos.

Cu numele lui Hristos pe buze, ei ii invingeau dusmanii cumpliti, precum a invins Dimitrie Donskoi oastea lui Mamai. Oamenii simteau iubire fata de Hristos si aveau credinta in El. Toata literatura timpurilor mai vechi, arta, poezia au fost patrunse de duhul lui Hristos. Si pictorii, si poetii, si scriitorii aduceau jertfa Domnului Iisus talentele lor, Il preamareau prin cuvintele lor. Totul era impregnat de duhul evlaviei crestine; poporul stia cat de multi mucenici si-au varsat sangele pentru Domnul Iisus Hristos, intelegea ca se poate suferi asa numai pentru sfantul adevar si credea in acest adevar.

Au existat nenumarati sfinti care au luminat in intunericul lumii asemenea stelelor ceresti. Multi rusi, in timpurile de odinioara, mergeau sa se inchine sfintilor la Lavra Pecerska din Kiev, duceau acolo dragostea inimilor lor si sorbeau credinta de la sfintii care odihneau acolo.

Dar asa a fost doar in timpurile mai vechi, pana in secolul al XVI-lea. Mai aproape de zilele noastre au inceput sa apara tot mai multi si mai multi oameni care se straduiau sa stinga lumina lui Hristos. Se facea simtita tot mai mult si mai mult necredinta. Au aparut critici crunte, minicinoase la adresa Evangheliei, au aparut teoriile stiintifice care incercau sa distruga credinta in Dumnezeu, credinta in Hristos.

A sosit timpul cand multi au ajuns la concluzia ca credinta in Hristos este incompatibila cu datele stiintei. Si a avut loc o apostazie masiva de la Hristos. A inceput sa se stinga credinta in El. Propaganda invataturilor laice, impotriva a tot ce contravine aspiratiilor noastre duhovnicesti, a intelegerii noastre duhovnicesti – crestea, se extindea si se adancea, otravind inimile si mintile multor oameni. De aceea le este astazi greu oamenilor sa creada in Hristos.

Cine mai crede acum? Oare doar credulii?

Nu, nu cei creduli! Cred cei in ale caror inimi arde si lumineaza dragostea fata de tot ce este sfant, de tot ce este inalt, dragostea fata de Domnul Iisus Hristos – o dragoste atat de puternica, incat nici o dovada pseudo-filosofica sau pseudo-stiintifica nu poate stinge in ei aceasta dragoste.

Ei bine, ne vom descuraja oare, ne vom rusina, vom merge dupa gloata necredinciosilor? Stiati ca oamenii ii urmeaza si ii primesc extrem de usor pe cei ce reprezinta majoritatea.

Insa crestini care cunosc Sfanta Evanghelie, ale caror inimi sunt luminate de harul lui Dumnezeu si se curatesc cu rugaciuni indelungate si cu post – pana la sfarsitul lumii isi vor pastra credinta lor sfanta. Si Domnul a spus ca Sfanta Biserica nu va fi biruita de portile iadului, atat timp cat va exista lumea.

Sa ne intareasca pe noi cuvintele iesite din buzele Domnului Iisus Hristos:

Sa nu se rusineze inima voastra, credeti in Dumnezeu si in Mine!

Sa mergeti dupa Hristos, sa credeti in Dumnezeu, niciodata sa nu primiti rusinea in inimile voastre. Si atunci Se va salaslui in voi Insusi Domnul Iisus Hristos cu Tatal Sau si Isi vor face locas lor”.

Pentru aceasta Duminica, mai puteti citi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica Tomii (Duminica Tomei), Razboiul nevazut, Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Nicolae Velimirovici, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “DUMINICA TOMEI. Asteptandu-L pe Domnul cu usile incuiate fata de lume si cu inimile arzand…

  1. Faptele Apostolilor 5, 12- 20

    12. Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon.
    13. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda.
    14. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei,
    15. Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei.
    16. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.
    17. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din eresul saducheilor – s-au umplut de pizmă.
    18. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească.
    19. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis:
    20. Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.

  2. Totusi Sfintii Evanghelisti nu afirma ca Toma ar fi cutezat sa pipaie coasta strapunsa a Domnului Hristos.Iar in una din cantarile din Duminica Tomii,din cartea Penticostar(1912-pag.76),se intreaba:”Cine a pazit atuncea mana ucenicului nearsa,cand s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc?”
    Indrazneala Apostolului este aproape infricosatoare:ea a adus totusi la adevarata convertire a acestuia care dintr-un avant strain de firea sa, a exclamat indata:”Domnul meu si Dumnezeul meu!”.In strigatul lui se vede cainta pentru vina indoielii asupra Invierii,precum si totala predare in mainile Aceluia pe Care Il recunoaste drept Fiul Lui Dumnezeu. In clipa in care s-a inchinat,i s-a descoperit Omul durerilor si Dumnezeul care invinsese moartea.Asadar, Toma a pus in lumina existenta celor doua firi in Domnul Hristos.
    Indata ce l-a invrednicit pe Ucenicul cel neincrezator sa-L priveasca, il si mustra pentru necredinta sa,subliniind inca o data ca adevarata credinta ,nu se intemeiaza pe probe si dovezi concrete:”Pentru ca M-ai vazut,ai crezut.Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!”.Aceasta profetie a Domnului Hristos,cu privire la cei ce vor crede fara a vedea,se confirma de-a lungul veacurilor in sirul nenumarat al Sfintilor si a celor vrednici de vederea Lui Dumnezeu.Si totusi Domnul Hristos face pogoramant de dragul Apostolului a caruia credinta se clatina si fata de slabiciunile noastre,atunci cand ne incurcam in itele razboiului nevazut.(asa cum am facut eu acum)

  3. Pe Tine azi Te cheamă, în jale şi’n durere
    Şi mâna ce se’ntinde şi ochiu’abia deschis.
    Coboară-Te şi’alină şi’adu o mângâiere,
    Acolo unde uşa, spre milă s-a închis.

    O vino,vino Doamne,
    Mângâie poporul Tău.
    O vino vino Doamne
    Şi scapă-ne din jugul celui rău.

    Coboară-Te şi’alină atâta’ndurerare
    Ce-n ochi şi-n glas şi-n suflet, atâţia o închid
    Şi şterge atâtea lacrimi, străine şi amare
    Deschide uşi ce oameni, azi nu le mai deschid.

    O vino vino Doamne…,

    C’amar domină moartea, în case’nfometate
    Şi plânge, ascuns în cuget, poporul Tău întreg.
    Adu’ne iar lumina Cerscu /le împărate
    Ca să’nţeleagă’odată şi cei ce nu’nţeleg.

    O vino vino Doamne…,

    Deschide larg în inimi, cărările iubirii
    Să mergem unde ura cu ură a ucis
    Şi splăm prin lacrimi, cărările’nfrăţirii,
    Ce’n egoism, trufie şi-n patimi s’au închis.

    O vino vino Doamne…,

    Adu’ne iar lumina, cunoaşterii divine
    Smerite’n ascultare şi-n Har prin Duhul Sfânt,
    Să ne trăim credinţa şi viaţa ortodoxă,
    În dragostea de Tine şi semeni pe pământ

    O vino vino Doamne…,

  4. Va multumesc pentru cei ce se jertfesc pentru aceasta pagina de internet FOARTE FOLOSITOARE crestinului ortodox! Hristos a inviat! dragii mei frati in Hristos!

  5. @ darius:

    Adevarat a inviat! Si noi va multumim!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate