Duminica vindecarii celor zece leprosi. LEPRA NEMULTUMIRII SI A OBRAZNICIEI. “Nerecunoscatorul este mai prejos si decat animalele”

16-01-2011 Sublinieri

“…Aşadar, zece de astfel leproşi, care trăiau izolaţi şi deznădăjduiţi, când L-au văzut de departe pe Hristos trecând pe drumul public şi mergând într-un sat, imediat, toţi împreună au început să strige şi să-I ceară ajutor. Strigau: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!” (Luca 17, 13). Strigau aceste cuvinte cu credinţă. Credeau că Hristos, aşa cum a vindecat mii de bolnavi, care pătimeau de diferite boli, doar El ar putea să-i facă şi pe ei bine. Şi Hristos i-a făcut bine doar prin cuvântul Său cel atotputernic. Într-o secundă, trupul lor s-a curăţat. N-a rămas asupra lor niciun semn al groaznicei boli. O, Hristoase, cât de mare este puterea Ta!

Preoţii, care în acea vreme se îngrijeau şi de supravegherea medicală a leproşilor, au certificat că cei zece leproşi erau de-acum sănătoşi şi puteau să comunice liberi cu restul lumii. Şi iată-i. Plini de bucurie aleargă la casele lor, ca să-i vadă pe ai lor. Dar, în braţele femeilor şi copiilor lor, Hristos a fost uitat. Doar unul singur, pe care-l dispreţuiau, pentru că nu-l considerau iudeu autentic, ci fals, un samarinean, acesta, înainte de a se duce acasă, a considerat de datoria lui să meargă mai întâi la Hristos şi să-I mulţumească. A venit, deci, la Hristos, a căzut la picioarele Lui şi cu lacrimi în ochi I-a mulţumit Binefăcătorului său. Şi atunci Hristos a spus: „Nu s-au curăţit de lepră toţi zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Doar unul a venit să-I mulţumească şi să-L slăvească pe Dumnezeu? Şi acesta nu este iudeu, ci samarinean”.

***

Ce nemulţumitori s-au arătat aceşti nouă iudei! Hristos să le facă un atât de mare bine, un bine pe care nimeni altul n-ar fi putut să li-l facă, iar aceştia să nu vină să-I spună un „Mulţumesc!”. Da, nemulţumitori au fost aceşti nouă leproşi, pe care i-a vindecat Hristos.

Dar nemulţumitori sunt şi atâţia alţii. Nemulţumitori suntem şi noi, care spunem că credem în Hristos, dar nu-I mulţumim aşa cum se cuvine. Pentru că Hristos este cel mai mare Binefăcător al nostru. Orice bine pe care-L avem, material şi spiritual, nu este al nostru. A lui Hristos este. Râurile, lacurile şi mările, copacii, ţarinile pe care le cultivăm, oile care ne dau lâna şi laptele lor, celelalte animale domestice, care ne sunt atât de folositoare, aerul pe care-l respirăm, ploaia care cade şi adapă pământul, soarele care luminează şi încălzeşte, toate acestea nu sunt ale noastre. Ale lui Hristos sunt. Hristos le-a creat şi le-a pus la dispoziţia noastră. Dacă ni le ia pentru o secundă, atunci cum vom putea să trăim? Cum să trăim fără soare, fără aer, fără apă, fără mâncare? Şi, pentru toate aceste bunuri materiale, pe care prin mâna Sa cea afectuoasă, pe care o deschide zi de zi, le împrăştie tuturor cu generozitate, pentru toate acestea s-ar fi cuvenit să fim recunoscători lui Hristos şi să-I spunem: „Hristoase, Îţi mulţumim”. Nu unul, ci mii de „mulţumesc” s-ar fi cuvenit să-I spunem zi de zi. Pentru că, aşa cum am spus, toate sunt ale Lui şi nimic nu este al nostru.

Dar am uitat! Avem şi noi ceva, care nu este al lui Hristos, ci este al nostru. Al nostru? Da, al nostru. Ce este al nostru? Este păcatul. Acesta nu vine de la Hristos; departe de noi blasfemia aceasta! Păcatul, aşa cum ne învaţă Biserica noastră, este un produs al libertăţii omului. Omul, adică, a fost lăsat liber să aleagă binele sau răul. Dar în loc să aleagă binele, a ales răul, şi răul, ca o lepră, s-a lipit de el. O, nu există un alt rău mai chinuitor decât păcatul. Acesta nu-l lasă pe om să se liniştească, nici zi, nici noapte. Acesta îi otrăveşte sângele, acesta îi contaminează creierul, acesta, ca un microb invizibil, izbuteşte şi se furişează pretutindeni şi face ravagii, o mare catastrofă. Şi de păcat sunt atacaţi toţi oamenii. Toţi oamenii suntem leproşi sufleteşte. Lepră, de pildă, nu este iubirea de arginţi, care nu-l lasă pe om să se liniştească nici zi, nici noapte? Lepră nu este adulterul şi desfrânarea sau prostituţia, necurata patimă a trupului? Lepră nu este ura şi răzbunarea, gelozia şi invidia sau orice alt fel de răutate? Această lepră a sufletului Unul singur are puterea să o vindece. Şi Acesta este Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”. Cine crede în Hristos şi-I cere ajutorul, se vindecă de patimile chinuitoare ale răutăţii.

***

Aşadar, Hristos este cel mai mare Binefăcător. Şi s-ar cuveni să-I fim recunoscători.

O, Hristoase al meu, mii de bunuri ne dai, de mii de ori ne ierţi pentru păcatele pe care le facem. De mii de ori ne salvezi de primejdiile trupeşti şi sufleteşti. Fără dragostea Ta, fără ajutorul Tău, cine ar putea să trăiască măcar o secundă pe această planetă păcătoasă? Cât de mult s-ar cuveni să Te iubim pentru asta? În mii de feluri s-ar cuveni să-Ţi arătăm recunoştinţa noastră.

Şi totuşi! Ce nemernici şi nemulţumitori suntem! Bat clopotele duminica, ne cheamă să mergem să I ne închinăm şi să-I spunem un „Mulţumesc!” şi, dintr-o sută, unul sau doi merg la biserică, şi-aceştia nu cu toată inima. Suntem, deci, sau nu suntem mai răi decât cei nouă leproşi nerecunoscători?

Hristoase, iartă-ne! Curăţeşte-ne de lepra nemulţumirii. Dă-ne o inimă care să Te iubească şi să-Ţi fie veşnic recunoscătoare.”

(trad. Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”; sursa: “Kyriaki”) 

(…) Dar cea mai mare binefacere a lui Dumnezeu nu sunt acestea. Cea mai mare binefacere este că L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul Născut şi S-a făcut Om în peştera din Bethleem, iar mai apoi, pe Golgota, a oferit înfricoşătoarea jertfă a Crucii, ca să ne elibereze de păcat, de stricăciune şi de moarte. Un oarecare misionar, vrând să facă mai lesne de înţeles celor ce-l ascultau marea binefacere, pe care ne-a dăruit-o Hristos, a făcut următoarele: S-a aplecat la pământ, a desenat un cerc şi l-a îngrădit de jur împrejur cu lemne mici. După aceea a dat foc lemnelor, iar când s-au aprins bine şi s-a alcătuit o coroană de foc, a luat un vierme şi l-a aruncat în mijlocul cercului. Viermele a simţit focul dimprejurul lui şi a început să se mişte în dreapta şi-n stânga. Nu putea însă să găsească o ieşire pe nicăieri, pentru că de pretutindeni îl înconjura focul. Aşadar, era condamnat să ardă. Atunci, întinzându-şi mâna, misionarul a scos viermele din cuşca de foc şi ţinându-l în palmă a spus oamenilor, care urmăreau cu interes scena: Aţi înţeles ce înseamnă lucrul acesta? Foc este păcatul, care ne ameninţă de pretutindeni, vierme suntem noi, care suntem condamnaţi să ardem în iad, iar Cel care S-a aplecat este Hristos; ne-a apucat şi ne-a mântuit. Unui astfel de Binefăcător ce fel de recunoştinţă ar trebui să-I arătăm!

***

În faţa atâtor binefaceri mici şi mari să nu ne arătăm nerecunoscători ca cei nouă leproşi. Nerecunoscătorul este mai prejos şi decât animalele, care de mute ori îşi manifestă recunoştinţa faţă de binefăcătorul lor. Arunci, de pildă, câinelui un os şi, pentru că nu are gură să-ţi spună „mulţumesc”, dă din coadă. Şi nu doar câinele, ci şi alte animale îşi manifestă recunoştinţa. Se spune despre un leu, care fusese rănit de un spin în care călcase, că s-a apropiat de un om cu răgete tânguitoare de durere şi i-a întins piciorul. Omul, cu toată teama lui, a scos cu atenţie spinul care intrase în piciorul fiarei şi aceea s-a liniştit. De atunci animalul nu a uitat binefacerea. Când după o vreme omul acela s-a aflat în primejdie, leul l-a salvat!

Să fim deci recunoscători tuturor şi desigur mai întâi lui Dumnezeu. Dar poate veţi întreba: Şi cum poate să-şi arate cineva recunoştinţa sa Domnului? Sfântul Ioan Gură-de-Aur indică mai multe moduri. Iată câteva din acestea. Întâi şi întâi să nu uităm, ci continuu să purtăm în mintea noastră darurile pe care ni le-a făcut. Apoi, să propovăduim şi să mărturisim pretutindeni binefacerea pe care am primit-o. Să avem, apoi, dispoziţia de a întoarce pe cât putem binele pe care l-am primit şi să dorim să oferim tot ce avem Binefăcătorului nostru; şi după ce Îi vom fi dat toate, să simţim că nu I-am dat nimic însemnat; apoi, să ne supunem voii Lui. Desigur, să-I rămânem credincioşi, chiar dacă vreodată va îngădui să ne găsească şi încercările. Mai mult, să-I mulţumim noi înşine, dar să-i sfătuim şi pe alţii să facă acelaşi lucru cu noi (vezi Ieromonahul Benedict Aghioritul, „Hrisostomikon Tameion”, Tesalonic 1994, Cuvântul „recunoştinţă” – în elină). Nu putem să facem nimic din acestea? Cel puţin să ne hotărâm să mergem regulat la biserică, să mergem la biserică în duminici şi în marile sărbători. 168 de ore are săptămâna. Ce cere de la noi Dumnezeu? O oră durează Dumnezeiască Liturghie. Să mergem atunci şi să-I spunem lui Dumnezeu un „Mulţumesc!”.

Recunoscători lui Dumnezeu, dar recunoscători şi oamenilor care ne-au făcut bine. Copiii – recunoscători faţă de părinţi; să le arate toată afecţiunea şi îngrijirea la bătrâneţile lor. Recunoscători – elevii faţă de învăţătorii şi profesorii, care i-au învăţat carte. Recunoscători – credincioşii faţă de părinţii lor duhovniceşti, preoţii şi arhiereii, care ostenesc la zidirea sufletelor. Recunoscători – toţi elinii faţă de binefăcătorii naţionali; cei care şi-au jertfit întreaga lor avere pentru binele patriei. Recunoscători să fim toţi oricărui binefăcător, tutore şi protector.

***

Astăzi, iubiţii mei, când cei mulţi au uitat verbul „a mulţumi” şi rar îl mai aude cineva cu sinceritate, să cultivăm virtutea elementară a recunoştinţei. Şi, aşa cum atunci când facem vreun bine unui om, vrem să auzim din gura lui „Mulţumesc!”, aşa şi-atunci când primim o binefacere de la altcineva, să nu uităm să-i spunem din inima noastră „Mulţumesc!”.

„Mulţumesc!” este un cuvânt mic, dar recunoştinţa, pe care o exprimă, aduce un mare bine. Împacă inima, face societatea umană. Puteţi să şi observaţi acest lucru de multe ori în viaţa cotidiană. Remarc – şi aţi remarcat şi voi – ce se întâmplă de pildă în comportamentul conducătorilor auto. Dorinţa de a ajunge mai repede la serviciul lor îi face adesea să se enerveze şi să aibă accese de furie. Când însă cineva se află în dificultate, ceilalţi îl facilitează, oprind şi oferindu-i cu politeţe prioritate. Primul îşi arată recunoştinţa printr-un simplu semn cu mâna. Atunci nervii sunt daţi la o parte, iar în sufletul tuturor se instalează o dispoziţie plăcută. Aceasta este o imagine şi un exemplu. Aşa cum suntem pe drumul rutier, aşa şi pe celălalt mare drum, drumul vieţii, să fim recunoscători şi gata să spunem „Mulţumesc!” binefăcătorului nostru.

Aşadar, recunoscători faţă de toţi. Dar mai ales recunoscători Domnului nostru Iisus Hristos, Care este cel mai mare Binefăcător al nostru al tuturor.“

(Multumiri sursei: Pelerin Ortodox)

Obrăznicia alungă harul dumnezeiesc

Este nevoie de multă luare aminte. Comportamentul dezordonat şi neatent alungă harul dumnezeiesc. Lipsa respectului este piedica cea mai mare pentru apropierea harului lui Dumnezeu. Cu cât mai mult respect au copiii faţă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, în general, cu atât primesc mai mult har dumnezeiesc. Şi cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.

Libertatea lumească a alungat nu numai evlavia, dar şi politeţea lumească. Vin acolo la Colibă unii copii şi strigă tatălui lor: “Ei, tată, ai ţigări? Ale mele mi s-au terminat”. Unde era mai demult aşa ceva? Şi deşi fuma vreunul, dar fuma în ascuns. Acum, ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. Cum să nu se dezgolească după aceea cu desăvârşire de harul dumnezeiesc? Astăzi fete ocărăsc pe fraţii lor pentru credinţa în Dumnezeu cu nişte cuvinte atât de murdare înaintea tatălui şi mamei lor, şi tatăl nu spune nimic! Mi s-a ridicat părul în vârful capului când am auzit. După ce au plecat închinătorii, vorbeam de unul singur.

Mediul lumesc şi părinţii lumeşti distrug copiii. Mediul influenţează mult. Sunt puţini copiii care au sfială şi mărime de suflet. Cei mai mulţi copii sunt sălbatici, deoarece se comportă cu obrăznicie. Mulţi părinţi îmi aduc pe fiii lor şi-mi spun: “Părinte, copilul meu are diavol”. Dar văd că nicidecum copiii nu au diavol. Doamne fereşte! Puţini sunt copiii care au diavol. Toţi ceilalţi au o înrâurire demonică exterioară. Adică diavolul le face comandă dinafară; nu este înlăuntrul lor, dar treaba lui şi de afară şi-o face. Dar de unde se pricinuieşte aceasta? De la obrăznicie.Atunci când copiii vorbesc cu obrăznicie celor mai mari, alungă harul lui Dumnezeu. Iar atunci când pleacă harul lui Dumnezeu, vin drăcuşorii şi copiii se sălbăticesc, fac neorinduieli. In timp ce copiii care au evlavie, respect, ascultă de părinţi, de dascăli, de cei mai mari, primesc mereu harul lui Dumnezeu şi au binecuvântarea Lui. Ii acoperă harul lui Dumnezeu. Multa evlavie faţă de Dumnezeu, multul respect faţă de cei mai mari aduce din belşug harul dumnezeiesc în suflete, în aşa măsură încât sunt trădaţi de strălucirea dumnezeiască a harului. Harul lui Dumnezeu nu merge la copiii răzvrătiţi, ci la cei cuminţi, evlavioşi şi cu mărime de suflet. Iar aceşti copii au o privire care străluceşte. Şi cu cât mai mult respect au fată de părinţi, fată de cei mai mari, cu atât primesc mai mult har. Iar cu cât sunt mai neîmblânziţi, cu atât sunt mai părăsiţi de harul lui Dumnezeu.

Copilul care începe să spună: “Nu, vreau aceea, vreau cealaltă” cu o pretenţie nestăpânită, va deveni răzvrătit, va deveni diavol. Pentru că şi Luceafărul a voit să-şi pună tronul său mai sus de tronul lui Dumnezeu. Să vedeţi, toţi copiii cărora li se fac voile vor deveni răzvrătiţi. Dacă aceşti copii nu se vor pocăi pentru a se izbăvi de valul rău ce îi loveşte, ci vor continua să se poarte cu obrăznicie, atunci – Doamne fereşte! – se va pricinui o îndoită părăsire şi vor ajunge să vorbească urât chiar şi despre Dumnezeu, şi atunci vor fi stăpâniţi de duhurile cele rele.

“Cinsteşte pe tatăl tău şi mama ta!” Unde au ajuns astăzi copiii! Nu rabdă nici măcar un singur cuvânt. Cum ar putea răbda bătaie? Nu au respect; au mult egoism şi mulţi nervi. Fac abuz de libertate. Copilul spune părinţilor lui:“O să vă duc la Politie!”. Recent, un copil de cincisprezece ani, care a făcut o foarte mare neorînduială şi tatăl lui i-a dat o palmă, s-a dus şi l-a reclamat, iar tatăl lui a fost condamnat. Tatăl a spus în timpul procesului: “Mă nedreptăţiţi, pentru că dacă nu i-aş fi dat atunci acea palmă, copilul meu ar fi fost băgat la închisoare. Şi nu v-ar fi durut pe dumneavoastră, ci pe mine”. Ia atunci pe copil, îi dă două palme şi spune: “Pentru aceste palme să mă judecaţi, nu pentru aceea. Băgati-mă acum în închisoare, pentru că l-am lovit fără motiv“.

Vreau să spun că acolo au ajuns copiii. Această mentalitate există astăzi. Mai demult părinţii ne certau, ne dădeau şi câte o palmă, dar nu ne trecea prin cap vreun gând rău. Luam şi bătaie ca mângâiere, fără să ne împotrivim, fără să cercetăm dacă suntem vinovaţi mult sau puţin. Credeam că bătaia era pentru binele nostru. Ştiam că părinţii ne iubeau şi atunci când ne răsfăţau, când ne sărutau, şi când ne dădeau câte o palmă. Pentru că şi palma şi mângâierea şi sărutarea părinţilor, toate sunt din dragoste. Când părinţii îşi bat copiii, inima lor suferă. Când copiii încasează câte o palmă, îi doare obrazul. Prin urmare, mai mare este durerea inimii decât durerea obrazului. Mama, orice ar face copiilor ei, fie că îi ceartă, fie că îi bate, fie că îi răsfaţă, pe toate din dragoste le face şi toate din aceeaşi inimă de mamă ies. Dar când copiii nu înţeleg aceasta, se împotrivesc cu obrăznicie, se încăpăţânează, şi atunci alungă harul dumnezeiesc dinlăuntrul lor şi este firesc să primească după aceea înrâurirea demonică.

– Părinte, nu există şi părinţi neisprăviţi?

– Da, dar pe copiii care au astfel de părinţi îi ajută Dumnezeu. Dumnezeu nu este nedrept. Perii sălbatici sunt plini de pere sălbatice. Pe cărarea spre Coliba mea este un corcoduş sălbatic. Are atâtea corcoduşe, de nu i se văd frunzele. Se rup crengile de atâta rod. Insă corcoduşii cei buni, oricât i-ai stropi, nu dau rod deloc.

Prăpastia generatiilor

Lumea a devenit ca o casă de nebuni. Copiii cei mici adorm la miezul nopţii, deşi ar trebui să adoarmă odată cu apusul soarelui. Sunt închişi în blocuri, în betoane şi intră în programul celor mari. Ce să facă copiii, ce să facă şi părinţii? Vin copiii şi-mi spun: “Nu ne înţeleg părinţii”. Vin şi părinţii şi îmi spun: “Copiii noştri nu ne înţeleg”. S-a creat o prăpastie între părinţi şi copii. Ca să se şteargă trebuie ca părinţii să se coboare în starea copiilor, iar copiii să treacă în cea a părinţilor. Şi dacă acum copiii nu-i chinuiesc pe părinţii lor, nici copiii lor, mai târziu, nu-i vor chinui pe ei. Dacă acum copiii nu ascultă şi îşi chinuiesc părinţii, şi copiii lor îi vor chinui mai târziu, pentru că vor funcţiona legile duhovniceşti.

– Părinte, unii copii spun că s-au vătămat din pricina dragostei părinţilor lor.

– Nu au dreptate. Când copilul este cu mărime de suflet, nu se vatămă de dragostea părinţilor lui. Dacă însă exploatează dragostea lor, se va distruge. Dacă un copil se vatămă de dragostea părinţilor, înseamnă că acel copil are o vătămare. Deşi ar trebui să-i fie recunoscător lui Dumnezeu pentru astfel de părinţi, pentru dragostea lor, el se mâhneşte că se poartă cu bunătate cu el, în timp ce alţi copii nu au părinţi. Ce să mai spui! Când un copil nu recunoaşte pe părinţii lui ca binefăcătorii săi şi nu-i iubeşte – cu atât mai mult cu cât părinţii au frică de Dumnezeu – cum este cu putinţă să respecte şi să iubească pe Dumnezeu, marele lui binefăcător şi Părinte al tuturor oamenilor, lucru care este foarte greu să-l înţeleagă în vârsta copilărească?“.


Categorii

1. SPECIAL, Mitropolitul Augustin de Florina, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea celor zece leprosi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “Duminica vindecarii celor zece leprosi. LEPRA NEMULTUMIRII SI A OBRAZNICIEI. “Nerecunoscatorul este mai prejos si decat animalele”

  1. Uauu… macar de am asculta macar de zecimea zecimii. Sa ne dea noua Dumnezeu sa ascultam!

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » “… dar ceilalti noua, unde sunt?”
  3. La predica de ieri, preotul a spus ca lui Dumnezeu trebuie sa Ii multumim pentru toate, inclusiv pentru dusmanii pe care-i avem fiecare dintre noi.
    Dumnezeu ii ingaduie pe aceia, astfel incat confruntati cu rautatile lor, noi ne vedem adevarata masura duhovniceasca.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » NEVOIA DE MARCU EUGENICUL, NEVOIA DE MARTURISIRE
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » PRAZNICUL UITAT AL SFANTULUI MARCU AL EFESULUI si “praznuirile” minciunii si umilirii in fata ideologiei masonice a ecumenismului
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitul preot mucenic Constantin Sarbu asupra RESORTURILOR ACTULUI DE TRADARE A LUI IUDA. Cu invataminte duhovnicesti vitale pentru noi…
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » VINDECAREA SLUGII SUTASULUI. Lectia unui pagan si mustrarea celor care se falesc si se multumesc cu dreapta credinta, fara o vietuire serioasa in Duh » Război întru Cuvânt
  10. Pingback: DATORNICUL NEMILOSTIV. Iertam sau "executam"? Cauzele iadului in care traim
  11. Pingback: NERECUNOSTINTA SI OPORTUNISM. Cat iubim si cat ne amagim cu inchipuiri si surogate? PANA CAND NE VA MAI RABDA DUMNEZEU?
  12. Pingback: PILDA DATORNICULUI NEMILOSTIV. Predica Sfantului Luca al Crimeei
  13. Pingback: VINDECAREA CELOR 10 LEPROSI. Despre recunostinta si indreptatire -
  14. Pingback: Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati -
  15. Pingback: PREDICA Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA SLABANOGULUI: “De ce oamenii raspund atat de des cu nerecunostinta si ii defaimeaza pe binefacatorii lor?” -
  16. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre DUHUL SEMET AL EPOCII NOASTRE si OBRAZNICIE CA DEMONIZARE. Demonii fug numai de SMERENIE -
  17. Pingback: VINDECAREA LEPROSILOR. Predici (si audio) ale IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian Pascanu, Pr. Ciprian Negreanu. FLOAREA RARA A RECUNOSTINTEI -
  18. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
  19. Pingback: Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului? -
  20. Pingback: Adevarata criza este CRIZA DE OAMENI CU VIATA SFANTA/ Nediscriminarea corectitudinii politice si toleranta crestina/ LETALA OBISNUINTA CU RAUL/ Scopul celor puternici ai acestei lumi: INROBIREA MINTII - Recomandari
  21. Pingback: Cuvinte de folos la DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI ale Parintelui staret al Manastirii Putna: INDREPTATIREA si INCHIPUIREA DE SINE stau in calea smereniei multumitoare (si AUDIO) -
  22. Pingback: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Adevarata criza este CRIZA DE OAMENI CU VIATA SFANTA/ Nediscriminarea corectitudinii politice si toleranta crestina/ LETALA OBISNUINTA CU RAUL/ Scopul celor puternici ai acestei lumi: INROBIREA MINTII | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. Riscul duhovnicesc al “osificarii”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul
  25. Pingback: TAINA MULȚUMIRII | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: mâine… Vindecarea celor zece leproși | albastru de… mai departe (2)
  27. Pingback: RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU. Iubirea cere inapoi (doar) iubire. Cuvantul PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA la vindecarea celor zece leprosi (2016, AUDIO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: “Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE I
  29. Pingback: AI MILĂ DE NOI, DOAMNE! Predicile Episcopului MACARIE Drăgoi la Duminica vindecării celor zece leproși și la prăznuirea Sfinților Macarie (VIDEO; TEXT) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate