ELOGIUL LANTURILOR – lauda patimirii pentru Hristos

16-01-2008 Sublinieri

inchinarea-cinstitului-lant-al-sf-apostol-petru

Astazi Biserica face pomenire cinstitului lant al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, catre anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Redam acest scurt fragment de elogiu al lanturilor pentru Evanghelia lui Hristos, adus de Sfantul Ioan Gura de Aur, e drept, Sfantului Apostol Pavel, dar care se adreseaza, de fapt, tuturor celor inlantuiti pentru Hristos in aceasta lume care nu suporta glasul Adevarului.


0116peterschains2.jpg

“Nimic nu e atât de stralucit ca Pavel legat pentru Hristos, ca acele lanturi ce înfasurau acele-mâini fericite… A fi legat pentru Hristos e cu mult mai stralucit decât a fi apostol, sau dascal, sau evanghelist. Cel ce iubeste pe Hristos, cunoaste cele spuse. Unul ca acesta ar prefera mai curând sa fie legat pentru Hristos, decât sa locuiasca în ceruri.

A fi legat pentru El e mai stralucit decât a sedea de-a dreapta Lui, e mai însemnat decât a sedea pe cele douasprezece tronuri. Atunci închisoarea e mai stralucita decât palatele împaratesti si chiar decât cerul.

Nimic nu e mai bun ca a patimi rele pentru Hristos. Nu fericesc atât pe Pavel ca a fost rapit în rai, cât îl fericesc ca a fost aruncat în închisoare! Nu îl fericesc atât de mult ca a auzit vorbe negraite, cât îl fericesc ca a suferit legaturile! Nu îl fericesc ca a fost rapit pâna în al treilea cer, cum îl fericesc pentru legaturile lui!

O, lanturi fericite! O, mâini fericite pe care acel lant le-a împodobit! Nu erau atât de cinstite mâinile lui Pavel când l-a ridicat si l-a vindecat pe ologul din Listra, pe cât erau de fericite când erau înfasurate în lanturi. Te minunezi ca vipera s-a încolacit pe mâna lui Pavel si nu i-a facut nimic? Nu te minuna deloc ca s-a sfiit acea vipera de lanturile lui… De mi-ar da cineva puterea de a învia mortii acum, eu n-as prefera aceasta, ci lanturile lui Pavel… Acesta este cel mai mare har dintre toate: mai mare decât harul de a opri cursul soarelui si al lunii, mai mare decât harul de a misca pamântul, mai mare decât harul de a stapâni demonii si a-i alunga… Nu doara de aceea e bine a fi legat pentru Hristos, pentru ca faptul acesta ne-ar procura împaratia cerurilor, ci pentru ca suferim pentru Hristos. Nu fericesc pe cei legati pentru ca se duc în ceruri, ci fiindca sunt legati pentru Stapânul cerurilor. Câta înaltare sufleteasca nu este când cineva stie ca a fost legat pentru Hristos! Câta multumire, câta onoare, câta stralucire!

Robii cei legati ai lui Hristos au o putere mult mai mare decât cei dezlegati. A intrat lantul lui Pavel în temnita si toate de acolo le-a transformat în Biserica si pe toti i-a facut trupul lui Hristos si masa duhovniceasca a întins si a nascut în dureri, lucru de care îngerii se bucura. Oare cumva greseam când numeam temnita mai stralucita decât cerul?”.

(din: Viata Parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

chrystostom_04.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Sfantul Ioan Gura de Aur

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “ELOGIUL LANTURILOR – lauda patimirii pentru Hristos

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » MARII SI SLAVITII APOSTOLI PETRU SI PAVEL - stavila pastoreasca in fata “lupilor rai care nu vor cruta turma”
  2. Pingback: “N-am avut odihna in duhul meu, pentru ca n-am gasit pe Tit, fratele meu…” SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE PRIETENIA MARILOR APOSTOLI PAVEL SI TIT (25 august) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate