Fost-a un om pe pamant mistuit de dorinta lui Dumnezeu… SILUAN ATHONITUL
“Revelaţia ne spune: „Dumnezeu este Iubire“, „Dumnezeu este Lumină, şi nu este întuneric întru El” (I In 4, 8; 1, 5).
Cât de greu ne este, nouă, oamenilor, să primim aceste cuvinte! Ne este greu fiindcă propria noastră viaţă şi viaţa lumii întregii din jurul nostru mărturisesc mai degrabă contrariul.
Într-adevăr, unde este acea lumină a iubirii Tatălui, dacă, ajunşi în amurgul zilelor noastre, trebuie să recunoaştem toţi împreună cu Iov amărăciunea inimii:
„Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat, la fel şi dorinţele inimii mele… Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, culcuşul meu l-am întins în inima întunericului. Am zis mormântului: tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele! Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a mai văzut norocul meu? El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână” (Iov 17,11-16).
Hristos însuşi mărturiseşte că în Pronia sau purtarea Sa de grijă Dumnezeu veghează cu luare-aminte asupra întregii Sale făpturi: îşi aduce aminte de cea mai mică pasăre, se îngrijeşte până şi de podoaba ierbii câmpului. Iar pentru oameni purtarea Sa de grijă este atât de mare, încât până şi „perii capului nostru sunt cu toţii număraţi” (Mt 10,30).
Dar unde este această purtare de grijă ce veghează chiar şi asupra lucrurilor celor mai neînsemnate? Cu toţii suntem abătuţi de priveliştea dezlănţuirii nedomolite a răului în lume. Milioane de vieţi, adeseori de-abia înfiripate, şi înainte încă de a dobândi conştiinţă de sine, sunt smulse cu o incredibilă cruzime.
Atunci de ce ne e dată această viaţă absurdă?
Şi iată că sufletul caută cu nesaţ să întâlnească pe Dumnezeu ca să-I zică:
„De ce mi-ai dat viaţă?… Sunt beat de suferinţe, întunericul mă înconjură; de ce Te ascunzi de mine?… Ştiu că eşti bun, dar de ce eşti de nepăsător la durerea mea? De ce eşti atât de crud şi de nemilos faţă de mine? Nu pot să Te înţeleg”.
Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Semion. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: „Miluieşte-mă!” Dar strigătul său se pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!”
Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său strivit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie.Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfârşită, nepătrunsă.
Despre acest martor al Iubirii dumnezeieşti vom vorbi aici…
(va urma)
(“Prolog” la: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999)
Cititi si:
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”.
- Disperarea sfanta cu care trecem abisul greutatilor – parintele Sofronie
- Parintele Rafail Noica – cuvant despre implinirea poruncilor si pentru tamaduirea deznadejdii
Doneaza pentru filmul "Scrum"
…nu inteleg…daca Domnul ne miluieste si ne arata cat de neputiciosi suntem, cat de cazuti suntem, daca stim cat de rau este pacatul…daca stim ca putem fi despartiti definitiv de dragostea lui Iisus…de ce cadem mereu in pacate, de nu putem avea o contanta, de ce nu putem ?
iertare…
in fine…e mai mult o intrebare retorica!
Ceea ce s-a spus aici, cred ca a incercat pe fiecare dintre noi…mai mult sau mai putin, chiar dintre cei incercati si stiutori in cele ale credintei si-a Adevarului!
Multi cred ca se smintesc de antiteza (aparenta) chiar subconstient dand nastere la contradictie/conflict interior, zbucium sufletesc, nelamurire pana la indoiala in credinta si in cele din urma parasirea ei fiindca, o data se arata iubitor de oameni fiindca “Dumnezeu este iubire” si deci, purtator de grija unde “perii capului nostru sunt cu toţii număraţi” (Mt 10,30) iar pe de alta parte, ‘ingaduie’ lumea zacand in cel rau facandu-ne viata iad, rapirea din lumea asta a unora dintre noi tineri sau foarte tineri plus bolile/neputintele de la batranete (apropos de plangerea lui Iov); dar, toate sunt ingaduite din iconomia Lui spre indreptare, inteleptire si alipire de EL. Multi ar vrea ca, la fiecare hop sau hartop sa primeasca eventual o justificare pentru intampinarea lui dar, nu este de folos – nu-ti trebuie decat barbatie si incredere deplina in EL, ancorare constienta in realitate, acceptarea ei chiar in formele cele mai negative prin ‘tineti mintea in Iad si nu deznadajdui’- pare simplu si la obiect dar, in functie de fiecare uneori poti, alteori nu!
Pe de alta parte, eu – personal – nu cred ca, pentru cei sinceri in cautarea lor, asa… poticniti si indoielnici, prin ‘cred Doamne, ajuta necredintei mele’ n-au capatat raspuns si mangaierea Duhului Sfant – suficient fiind, fara a mai ispiti si ‘forta’ mana lui Dumnezeu.
@denisa
De ce nu putem?! Fiindca aplecarea duhului nostru este ba spre stanga, ba spre dreapta; facem pasi inainte dar multi altii inapoi, acum suntem sfinti, maine suntem demoni, azi oameni cu scaun la cap, maine altcumva si…tot asa…pana cand satuli de atata alternanta ba spre bine, ba spre rau si rusinare pentru nemernicia noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu vom lasa putin cate putin…azi, maine, poimaine din povara usurandu-ne trupeste si bucurandu-ne duhovniceste – in toata nevointa asta lucreaza mila lui Dumnezeu impreuna cu parerea noastra de rau, cainta…
@ Denisa:
Pentru ca, in general vorbind, avem mandrie si pentru ca nu suntem intariti in bine, pentru ca, de multe ori, nu luptam, nu ne straduim destul, dar si pentru ca patimile sunt inca vii in noi, harul le tine numai legate, insa daca ne lipsim de ajutorul Sau, ies la suprafata.
“Numai dupa o indelunga lupta,sufletul invata smerenia.Toti cei ce au decis sa-l urmeze pe Domnul nostru Iisus Hristos,sunt angajati intr-o batalie duhovniceasca.Nu ne putem pastra linistea sufleteasca,daca nu veghem asupra propriei noastre minti. Daca insa iubesti banul ori puterea,nu vei cunoaste niciodata dragostea lui Dumnezeu. Cand ti se iau cele ce ai agonisit,daruieste-le,fiindca,dragostei dumnezeiesti nu i se poate nimic refuza.Pentru ca sa ramai pururea in Domnul,multumeste-te cu ceea ce ai,chiar daca nu ai nimic. Mergi cu incredere la parintele tau duhovnic si cerceteaza-l,si in felul acesta vei dobandi Imparatia lui Dumnezeu.
Binecuvantati vor fi toti cei ce s-au biruit pe ei insisi,si pentru aceasta sunt zi de zi rastigniti odata cu Domnul. Viata duhovniceasca este intru totul sinergie,impreuna lucratoare a harului dumnezeiesc si a vointei omenesti.Dumnezeu isi daruieste harul Sau,omul il cheama la sine,prin rugaciune si pregateste un spatiu launtric pentru a-L putea gazdui.Dar dorinta acesta si darul acesta sunt deja rodul harului,pe care Dumnezeu il ofera intodeauna cel dintai,in chip tainic.A incepe viata crestina inseamna a intra in cercul acesta sfintitor,pe spirala aceasta de dobandire mereu crescatoare a darurilor Sfantului Duh,catre mai multa plinatate si desavarsire duhovniceasca.
…..”Domnul l-a creat pe om ca sa traiasca vesnic si sa-si afle intr-insul fericirea,pentru ca noi toti sa fim impreunacu El si inlauntrul Lui.Domnul insusi vrea sa fie impreuna cu noi si inlauntrul nostru. Din pulberea pamantului l-a creat Domnul pe omul acesta,din care si noi facem parte,insa ne-a dat suflare de viata ca propriilor Sai fii si ne asteapta cu mare dorinta. Domnul ne iubeste cu o dragoste atat de desavarsita,incat a luat trup pentru noi,si-a daruit Sangele pentru noi si ni L-a dat sa-L bem.Ne-a daruit precum si Trupul Sau si in felul acesta am devenit fiii Sai. Domnul a venit pe pamant v ca sa ne inalte si pe noi acolo unde El salasluieste.In locul acesta ne cheama Domnul,in ciuda pacatelor noastre.”(asa cum i-a chemat si pe Adam si Eva in gradina Raiului)
…Vietuirea divino-umana,catre care ne indeamna Sfantul Siluan,este cu mult mai adanca,mai inaltatoare si mai deplina decat felul vietuirii in lume.Invers decat aceasta,viata intru Hristos este fara de moarte si sustrasa ispitei neantului.Rastignind pururea in noi pe omul cel vechi,viata intru Hristos ne deschide inimile,ne sporeste constiinta,ne curateste sufletele si ne transfigureaza trupurile,intr-o daruire totala de sine lui Dumnezeu si celorlalti oameni.Insa,pentru a putea ajunge la viata aceasta transfigurata a omului nou,trebuie ca si noi sa o primim in launtrul nostru.Pentru a elibera puterile iubirii si ale creatiei care salasluiesc in noi,mai trebuie si sa ne lasam patrunsi de harul Sfantului Duh,sa-i ingaduil sa lucreze in launtru nostru,sa devina suflet in sufletul nostru ,viata in viata noastra.
(un eventual raspuns pentru Denisa,extras din cartea”Sa ne rugam 15 zile ci Sfantul Siluan”Maxime Egger)
Iubitilor iubiti-va, nu o spun eu ci Sf. Apostol Ioan. Cred ca iubirea e secretul dar ca sa iubesti trebuie sa te daruiesti si nu-i usor dar se merita.
Porunca Ta este viaţă
Porunca Ta este viaţă
E adevăr. Este lumină,
Este puterea de-a cunoaşte
-Simţind- iubirea Ta divină.
E calea către nemurire.
Este putere de nespus.
Este-nvierea dintru moartea,
Din care Tu ne-ai scos Iisus!
Porunca Ta, ne-aduce-n suflet
-Când o păzim şi-o împlinim-
Lumina Ta şi duioşia
Care ne-nvaţă să iubim.
Prin împlinirea ei, o Doamne
Lăuntrul nostru ni-l sfinţeşti
Şi mila Ta, ne-aduce lacrimi
Din bucuriile cereşti!
Şi neprihană-n noi aduce,
Candoare, dragoste cerească
Care arzând, nu are margini
Şi-n lacrimi,vrea să ne vorbească.
Atunci Te simte din adâncuri
Făptura noastră şi suspină
De dragostea, de bunătatea
Şi de iubirea Ta divină!
Cât eşti de sfânt şi de bun Doamne
Cât eşti de blând şi iertător
Şi cum primeşti oricând la Tine
Cu-atâta drag pe muritor.
Cât ai jertfit Tu pentru oameni
Şi cât de mare milă ai
Când izgoneşti din noi tot răul
Ca să ne-aduci din nou în rai.
Sărmanul suflet, scos din patimi
Şi curăţat de răutăţi
În lacrimi grele de iubire
Dă slavă sfintei bunătăţi,
Când simte dragoste-Ţi divină
Şi mângâierea Ta crească,
În spovedania iertării
Şi-n creşterea duhovnicească.
Şi-ar da, pentru iubirea-Ţi sfântă
Orice. Dar omul nimc n-are
-Al său – decât numai iubirea,
Prin împlinirea legii Tale.
Dar de nu-Ţi împlinim porunca
Şi n-am primit să î-Ţi slujim
Iisus ne-am despărţit de Tine
Şi n-avem cum să Te iubim.
Nu-Ţi vom cunoaşte bunătatea
În simţămintele fireşti
Şi nici iubirea ce dă viaţă
Şi bucurii duhovniceşti.
Nu vom cunoaşte adevărul
Cel din adâncul sufletesc
Nu vom găsi în noi lumina
Nici harul Tău Dumnezeiesc.
Nu logica şi nici puterea minţii
Ne duce Doamne-n cerul Tău
Ci simţămintele născute
Când împlinim cuvântul Tău.
Când împlinind porunca-Ţi sfântă
Iubirii Tale-i dăm răspuns
Şi-n noi găsim tot adevărul
Şi confirmările de sus.
Iubirea Ta nu se explică
-Că nimenea n-o zugrăveşte.-
Ea-i viaţa cea din veşnicie .
Iubirea-n taină se trăieşte!
Şi va veni la noi în suflet
Atuncea când vom da răspuns
Prin împlinirea legii Tale
Urmându-Ţi sincer, o Iisus!
Cu cât vom fi cu noi mai sinceri
Şi vom păzi cuvântul Tău
Cu-atât ne vom spori iubirea
Şi dragostea în Dumnezeu!
Bunul Dumnezeu vede prea bine ca nu avem smerenie si niciun rod bun de pe urma darurilor pe care ni le-a dat, dar daca chiar o sa-I cerem asa ceva, pt rugaciunile atatot Sfinti ai Sai, nu ne va lasa!
sa nu cutezam noi a cauta, mai ales fara indrumare duhovniceasca, sa ne smerim asumandu-ne ‘nevointe’, dar fugind de leacurile pe care Domnul le trimite in calea noastra: necazuri, greutati, boli, pierderi, suparari si mii de lucruri care nu ies ‘cum am voit noi’…
dc le primim pe toate acestea cu multumire si ne tinem de un minunat sfat al Sf Siluan – ca ‘nici macar cu o privire sa nu suparam pe aproapele nostru’ – nadajduiesc ca Domnul nu ne va lasa in iadul care ne pare viata noastra (si inca nu e nimic fata de adevaratul iad).
si pt ce noi nu putem, nu stim, sau suntem chiar inrobi de vrajmasul – stim ca vrem binele, dar nu-l facem – sa cerem ajutorul Sfintilor sa ni-i facem prieteni, sa ne tinem de Pr duhovnic, sa nu renuntam nicidecum!
pt rugaciunile Sf Siluan, Doamne Iisuse Hristoase, Mantuitorul nostru, miluieste-ne pe noi!
pentru Denisa-intrebarile astea mi le am pus si eu si probabil ca si le au pus si altii..Raspunsul l am gasit in multe si variate forme insa cel mai mult mi a placut in cartea Sfantului Teofan Zavoratul-Despre viata duhovniceasca si cum o putem dobandi. ti o recomand cu caldura! Doamne ajuta!
@MunteanUK
In cazul de fata, la starea de lucruri la care s-a ajuns, nu neaparat Dumnezeu trimite necazuri, greutati, boli, pierderi, suparari…ma refer la starea Romaniei in particular si-a lumii in general..eu cred ca este vorba mai degraba de o parasire a Sa, ne lasa in ale noastre ca sa ne spargem capul si sa ne doara pentru ca suntem netrebnici si prinsi in plasa, culegem ceea ce-am semanat: castig, consumism absurd, burta plina, plimbari in strainatate, castig oneros pe spinarea/lacrimile amaratilor, putere, slava, bogatie! Iar cum ploaia vine si peste cei buni si peste cei rai, asa si in cazul de fata!
Iadul este deja pe pamant – din pct.-ul meu de vedere: din ’89 incoace am observat cum din zi in zi, luna de luna, an de an se agraveaza starea morala a romanilor; daca observi nici n-am vorbit despre starea duhovniceasca fiindca ea lipseste cu desavarsire de la majoritatea.
Ceea ce va veni va fi bomboana de pe coliva – adica limita (in)suportabilitatii si Cruce grea, nu gluma! O sa fii infrant lumeste, parasit de toate/toti urmand ca la sfarsit sa zici si tu ‘odihneste Doamne pe robul tau in pace…’Ei! Aici e-aici…unii vor cadea, altii vor iesi mai stralucitori ca aurul din topitoare dar…in cea vesnica fiindca vor fi multe siluiri, nedreptati strigatoare la cer, lucruri nemaiauzite, neconcepute! M-am nascut in Bucuresti, am trait si vremurile de dinainte de ’89 dar astea…de dupa…sunt ingrozitoare, infricosatoare si foarte greu de suportat! Iaca ca am ajuns la apogeu, buba da se se sparaga iar puroiul va infecta pe multi fara de vindecare in ciuda vaccinurilor de orice fel.
P.S. Vorbeam cu colegi, prieteni cu ani in urma fiindca simteam ca ne vor strange cu usa, incercand sa-i fac sa vada/inteleaga…dar, ma priveau cu ‘ochi straini si goi’ ori cu un zambet abia mascat in coltul gurii ce vroia sa-mi spuna ceva la genul ‘saraca de ea…cum de se framanta, cum de vede numai negru in fata ochilor’.
Citeam la un Sfânt Parinte ca in decursul vietii noastre avem 2 ispite : placerea si durerea! Iisus a spus “pilda v-am dat” si ne-a aratat cum va fi la sfârsit: intrarea triumfala in “Ierusalim”, Gradina Ghetsimani, tradarea oamenilor, crucea spre Golgota, inclusiv ispita parasirii de Dumnezeu (“Eli, Eli, …”) si de oameni!
Ne-a aratat de asemenea ca trebuie sa-i ajutam si pe cei mai slabi sa-si duca crucea, si ca lânga cruce sta intotdeauna Iubirea!
Mi se pare ca vremurile care le traim seamana cu o alunecare pe zapada (sau pe gheata!) cu schiurile! In stânga si in dreapta pârtiei e prapastie iar pe traseu sunt foarte multe jaloane. Nu putem sa ne oprim din alunecare chiar daca am vrea asta! Scopul nostru e sa ajungem cu bine la Sosire chiar daca fara schiuri sau fara bete! Nu conteaza (foarte mult) nici timpul in care facem “alunecarea”! Important e sa evitam obstacolele de pe traseu si sa nu ne “certam” cu ele, sa evitam sa cadem in prapastie SI SA AJUNGEM LA FINAL! O problema pe care am observat-o (la mine cel putin) este “discutarea” cu obstacolele si pierderea timpului (e.g. petitii, semnaturi, utilitatea parfumurilor)
Crucea pe care o avem de dus (eu asa cred) e lupta cu diverse pacate (ale noastre sau nu) si multele ispite care ne apar in fata. Faptul ca se scurteaza timpul pâna la sfârsit face o aglomerare de probleme / ispite / lupte – dar sunt ale noastre! Si trebuie sa le ducem cât mai bine putem!
Ne suparam ca un IPS are scaderi, ca presedintele vrea sex, cip-uri si parlament unicameral – sunt obstacole sau jaloane in “alunecarea” noastra si trebuie sa trecem mai departe! Vor “astia” sa ne cipuiasca sau sa ne vacineze – sunt obstacole si trebuie sa le trecem cu bine! E lupta mare dar doar asa ne putem arata vrednici de Imparatia Cerurilor!
Imi spunea cineva ca mergând pe strada si spunând “Tatal Nostru” L-a simtit pentru scurt timp pe Iisus lânga el ca un frate! Zicea ca asta ii da multa putere sa treaca peste o gramada de mizerii de lânga el!
Spunea Parintele Paisie ca acum toti diavolii sunt pe pamânt. Da – dar si sfintii toti sunt lânga noi si ne ajuta!!!
Doamne, ajuta-ne sa facem voia Ta!
Raspuns pentru Magda,
Multumesc mult pentru recomandare,am notat in minte si nadajduiesc ca ma va ajuta Bunul Dumnezeu sa ajung sa o citesc,desi in fata-mi stau la rand teancuri necitie caci timpul pentru ele din nefericire este limitat.Totodata cu ajutorul lui Dumnezeu,mai sper sa pun si ceva in practica ca sa nu raman doar cu entuziasmul copilariei din cartile de povest.Dumnezeu sa va inmulteasca ravna de care dati dovada si din care m-am hranit spiritual.