Intrarea in biserica a Maicii Domnului: SFATURI PENTRU PARINTI de la Presb. Florica Batu-Ichim/ PREDICA PARINTELUI DOSOFTEI de la Putna despre PAZA CURATIEI, caile de pierdere si cele de redobandire a ei (AUDIO, TEXT)

“Trebuie să avem încredere în puterea Maicii Domnului de a ne curăţi şi de a mijloci pentru noi, indiferent cât de departe ni se pare că am fi de ea”

Pentru sarbatoarea Intrarii Maicii Domnului in Biserica, va mai recomandam:

***

FLORICA BAȚU-ICHIM:

Intrarea în biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie

(fragment)

Sfaturi pentru părinţi

1. Sfinţii Ioachim şi Ana au dus-o pe Sfânta Fecioara Maria la templu. Ei au lăsat-o acolo. Ne-am gândit noi vreodată că Dumnezeu nu ne cere un sacrificiu atât de mare, ci ceva mult mai uşor: să ne ducem copiii la biserica noastră obişnuită, de unde, după sfânta slujbă, ne întoarcem cu toţii acasă. Facem noi aceasta? Vara e prea frumos „să pierdem Duminica mergând la biserică”, iarna „e prea frig, mai bine punem copiii în faţa televizorului”.

Aţi observat că cele mai bune filme pentru copii sunt duminica dimineaţa, exact când familiile trebuie să meargă la biserică? Şi aţi observat cât de adictive sunt aceste seriale? Dacă a văzut copilul un episod este o adevărată luptă pentru a-l face să meargă la biserică, în loc să stea în faţa televizorului şi să se uite la următorul episod.

Familiilor din ziua de azi li se cere un mare sacrificiu: renunţarea la televizor sau, cel puţin, limitarea timpului petrecut în faţa micului ecran. Este dovedit că televizorul strică celulele nervoase la copii, duce la scăderea puterii de concentrare; din cauză că trupul nu se mişcă atât cât ar trebui să se mişte se ajunge la obezitate, diabet, boli de inimă. Televizorul duce la distrugerea vieţii de familie pentru că membrii familiei, în loc să discute unii cu alţii, să-şi spună necazurile şi să se ajute, se trântesc în faţa televizorului şi lasă să li se toarne în cap toate gunoaiele şi încet-încet ajung să creadă că în viaţă e normal să te porţi ca toate personajele fără niciun Dumnezeu care apar pe micul ecran. Să stăm un pic să ne gândim: oare acest străin numit Televizor nu are prea multă putere în familia noastră? Dacă răspunsul este da, atunci să facem tot ce putem să recâştigăm controlul asupra familiei noastre.

2. E greu să renunţi la o adicţie la băutură, e greu să renunţi la o adicţie la ţigări, e greu să renunţi la o adicţie la televizor. E greu, dar nu imposibil. Începem cu noi înşine. Dacă noi ne oprim să vedem serialul nostru, şi copiii se vor opri de la serialul lor. Într-o zi ne vor mulţumi.

Maica Domnului la trei ani se bucura să meargă în biserică şi ştia să se roage. Ştiu copiii noştri să se roage? Citeam în ziar despre şcoala aceea din Rusia, unde peste o mie de copii şi adulţi au fost luaţi ostateci în prima zi de şcoală. Întâi ziarele au arătat o mână de copil strângând o cruciuliţă în mână. Apoi, când copila a fost găsită, s-a scris toată povestea ei. Printre copiii ostateci se afla şi o fată de 14 ani împreună cu fratele ei de 9 ani. Fata purta la gât o cruciuliţă şi când au fost luaţi ostateci, de frică să nu se rupă lănţişorul şi să piardă cruciuliţa, a scos cruciuliţa de la gât. Ei, timp de trei zile a ţinut-o strâns în mână, rugându-se pentru ea şi frăţiorul ei să scape cu viaţă. În afara şcolii, mama se ruga şi ea împreună cu alte mame. A treia zi, când ostatecii au început să fugă în timp ce teroriştii trăgeau în ei, fata s-a prăbuşit la pământ, strângând cruciuliţa în mână, sub privirile disperate ale frăţiorului ei care o ruga să nu moară. Ajunsă ulterior la spital, fata a fost salvată; o schijă a pătruns în creierul ei, dar nu a atins puncte importante. Doctorii au hotărât, deocamdată, să lase schija acolo. Această întâmplare m-a impresionat enorm. Această fată de 14 ani în prima zi de şcoală purta la gât o cruce. Cum s-au îmbrăcat copiii noştri în prima zi de şcoală? Ne amintim bine: am cheltuit o mulţime de bani şi le-am cumpărat o mulţime de lucruri, dar cine din noi s-a gândit să cumpere o cruciuliţă pe care copilul său să o poarte la gât în prima zi de şcoală? Şi chiar dacă le-am fi cumpărat copiilor noştri o cruciuliţă, ar fi purtat-o ei la şcoală sau ne-ar fi refuzat sub motiv că „nu e cool”?

3. Şi acum cea mai tulburătoare întrebare pe care suntem forţaţi să ne-o punem: dacă ceea ce s-a întâmplat în Rusia s-ar fi întâmplat la şcoala copilului nostru, ar fi avut copilul nostru armele spirituale necesare pentru a supravieţui? Ar fi avut el crucea pe care să o strângă în mână? Ar fi avut el credinţa în Dumnezeu care să-i dea liniştea şi puterea de a rezista? S-ar fi gândit el să se roage la Dumnezeu şi ar fi ştiut el să se roage?

Să ne ajutăm copiii până nu este prea târziu. Şi singurul drum este cel ce duce la Dumnezeu, trecând prin Biserică.

Maica preoteasă

(Florica Bațu-Ichim, Grădina cu Îngeri şi Sfinţi, Editura Vremi, 2015)

***

PREDICA PROTOS. DOSOFTEI (Mănăstirea Putna) la Intrarea în biserică a Maicii Domnului – 2013:

“…În Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului”.

Iubiţi credincioşi,

Aceste cuvinte fac parte din troparul sărbătorii de astăzi, Intrarea Maicii Domnului în Biserică. La fiecare 21 a lunii noiembrie ne întâlnim cu acest mare praznic, când prunca de 3 ani este dusă la Templu, potrivit făgăduinţei dumnezeieştilor săi părinţi, Ioachim şi Ana, şi potrivit obiceiului care era ca o fecioară închinată Templului să vieţuiască aici. Ea era însoţită de un alai de fecioare şi de copilandre şi de prunce. Dumnezeieştii părinţi au dus-o. Sfântul Prooroc Zaharia a luat-o şi a dus-o – un lucru minunat! – în Sfânta Sfintelor. Apoi a rămas pentru 12 ani şi-şi făcea rugăciunile în Sfânta Sfintelor. Ne aducem aminte, în fiecare an vorbim despre această mare minune a aducerii sale în Sfânta Sfintelor, acolo unde numai arhiereul şi numai o dată în an şi numai cu jertfe intra. Şi ştim că aceasta s-a făcut în chip profetic şi real totodată; real nu numai pentru că Sfânta Sfintelor o sfinţea pe ea, ci, mai ales, ea sfinţea Sfânta Sfintelor şi acest templu prin marele ei dar, pe care-l avea de la Dumnezeu.

Despre această măreţie a Maicii Domnului Sf. Grigorie Palama spune că toată lumea văzută şi cea nevăzută, deci întreaga creaţie, au fost făcute de Dumnezeu pentru ea. De aceea această sărbătoare nu o priveşte numai pe Maica Domnului, ci ea-L priveşte şi pe Fiul ei, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Căci, pentru a se pregăti pentru purtarea Lui în pântece, a vieţuit ea în Templu.

Vieţuind acolo, în curăţie, sporind în această curăţie, ea a fost pregătită de Dumnezeu pentru această unică şi mare misiune, chemare şi slujire pe care ea a avut-o, de a-L naşte pe Mântuitorul şi de a-I veghea copilăria. Aşadar, acest vas ales, Fecioara aceasta, a avut şi ea nevoie de această vieţuire curată în Templu pentru a-I fi mamă lui Hristos. Se afla, deci, pe un drum al formării. La această vârstă de 3 ani avea curăţia. Pe această curăţie, păstrată şi sporită, s-a dezvoltat marea ei iubire şi smerenie. I s-a purtat de grijă pruncei prin aducerea ei la Templu, si a fost vorba de o întreită purtare de grijă: a lui Dumnezeu, a sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana şi a societăţii prin marele preot care a primit-o. O purtare de grijă spre a o primi cum se cuvine pe acest chivot însufleţit al Legii celei noi – Iisus Hristos e Legea cea nouă.

Astăzi, plecând de la această caracteristică a copilăriei pe care o întâlnim în cel mai înalt nivel la Maica Domnului, curăţia, vom vorbi despre necesitatea păstrării şi cultivării curăţiei şi vom spune şi câteva cuvinte despre lipsa acesteia. Este o temă care nu are o importanţă mică, dacă ne amintim că Sf. Pavel a spus: Nu vă amăgiţi, fraţilor, că nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor. Este un cuvânt care cu siguranţă pe fiecare dintre noi ne înfricoşează dacă ne uităm înlăuntrul nostru sau în spaţiul din jurul nostru. Tot despre lipsa curăţiei: ne amintim că adesea, când Mântuitorul vorbeşte despre demoni, îi numeşte duhuri necurate, arătând prin acest cuvânt, necurate, întreaga lor cădere şi răutate şi toată lucrarea potrivnică lui Dumnezeu şi omului.

Hristos ştim că este Cel curat prin excelenţă, aşa cum ne spune Sf. Ap. Ioan. În Biserică suntem învăţaţi şi ni se dau puterea şi instrumentele pentru a păzi trei curăţii: cea a trupului, cea a minţii şi cea a inimii. Despre ele auzim adesea cuvinte de la sfinţi.

Curăţia trupului se referă, de multe ori, la păzirea de patima desfrânării; a fost văzută în păzirea fecioriei până la căsătorie şi în fidelitate şi cumpătare în căsătorie. Astăzi ea este văzută ca fiind prea puţin importantă sau chiar demodată. Nu poate fi, însă, neimportantă, câtă vreme trupul este templu al Duhului Sfânt, cum spune Sf. Ap. Pavel, al Duhului Sfânt care trăieşte în noi şi pe care L-am primit de la Dumnezeu. Trupul nu este un lucru care este numai al nostru, ci este o creaţie a lui Dumnezeu răscumpărată de Dumnezeu şi ocrotită de El. Aşadar, nu putem să ne comportăm oricum cu el.

Curăţia minţii şi a inimii sunt una în continuarea alteia, dacă ne gândim că orice gând creează o impresiune în inima noastră duhovnicească şi că Mântuitorul a spus că din inimă ies gândurile cele rele. În viaţa noastră de zi cu zi dobândim, sporim aceste curăţii sau le pierdem. Orice cuvânt are un duh, orice fapt de viaţă poartă și transmite un duh. În primul rând, acel duh este dat de starea celui care-l rosteşte, de scopul lui, de starea şi de scopul participanţilor la un eveniment. Duhul cuvântului intră în inima noastră în acelaşi moment în care cuvântul intră în mintea noastră şi depozitează în sufletul nostru ceea ce poartă.

Dintre toate lucrurile care pot aduce în inima noastră lucruri nepotrivite cu cinstea ei, aş vrea să menţionez acum doar un lucru trecut cu vederea ca neînsemnat şi anume glumele care depăşesc măsura şi care sunt, de fapt, obrăznicii mai mari sau mai mici, ba uneori chiar foarte mari. Aceste glume sunt, de multe ori, privite ca un semn de deşteptăciune, de putere, pe când ele sunt de fapt, doar un semn de prostie şi de slăbiciune în faţa atacurilor demonilor, de uşurătate a minţii. Căci demonii sunt cei care stârnesc omul, ne stârnesc să vorbim necugetat pentru a atrage atenţia asupra noastră ori pentru a ne impune. Dar aceste glume nepotrivite rănesc sufletul nostru şi sufletele celor din jur.

Pe lângă evenimentele la care suntem părtaşi, curăţia minţii este sporită de rugăciune şi de răbdare şi de nădejdea în Dumnezeu. Ea este mereu atacată de diavol, care aruncă gânduri rele în mintea noastră şi, de multe ori, cu cât ne străduim să trăim mai curat, cu atât aruncă mai multe gânduri şi mai rele pentru a ne deznădăjdui. În general, însă, trebuie să fim atenţi, pentru că ştim prea bine de la Sfinţi, de la Părinţii noştri care au trăit cu adevărat drumul acesta duhovnicesc al curăţirii, al iluminării, că orice gând rău, de judecată, de viclenie, de poftă, de închipuire, pe acre mintea noastră îl primeşte, aceste gânduri îl aşază în văzduhului lumii nevăzute şi-l întunecă. Se pun între noi şi Dumnezeu şi ne împiedică să-L vedem, între noi şi ceilalţi oameni şi ne împiedică dragostea faţă de ei şi între ceilalţi oameni şi Dumnezeu. Deci și pe ceilalţi îi afectează, asemenea unui nor care întunecă văzduhul şi pământul. Sfântul Siluan Athonitul ne spune că, dintre toate aceste gânduri, cele mai rele, pe care nu trebuie să le primim niciodată şi cu niciun chip, sunt cele care ne spun că suntem sfinţi şi cele care ne spun că suntem pierduţi şi să nu ne mai ocupăm de mântuirea noastră.

Toţi sfinții ne-au învăţat că deplinătatea curăţiei inimii este un dar de la Dumnezeu pe care-l primesc cei ce lucrează taina ascultării. Până la această deplinătate, orice nivel al curăţiei inimii se dobândeşte printr-un efort asiduu al nostru şi prin darul lui Dumnezeu. Şi trebuie să mai spunem că această stare a curăţiei inimii este accesibilă doar în Ortodoxie, celor care se nevoiesc înăuntrul Bisericii şi potrivit cugetului drept care s-a păstrat în Biserica ortodoxă. În spaţiul apusean, de exemplu, atunci când se vede o înclinare păcătoasă a omului, s-a spus că este suficient dacă acea înclinare nu este pusă în lucrare. Dar cum poate să fie suficient aceasta? Va putea oare să vieţuiască cu Hristos cel a cărui minte este ocupată de o patimă, chiar dacă nu o lucrează? Desigur, este un stadiu să nu o lucreze, dar ţinta este izgonirea ei, curăţirea ei şi din minte. Să nu ne întinăm cu niciun gând, aceasta este ţinta curăţiei. De exemplu, nu numai să nu mă răzbun, dar nici să nu mă învoiesc cu niciun gând de ură faţă de cel ce mi-a făcut rău, ci să ajung la acel stadiu în care avem dragoste şi faţă de duşmani. Dar, aceasta, repet, se poate doar prin harul Duhului Sfânt dobândi.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a avut toate aceste curăţii. Ea este pururea Fecioară. Sf. Ioan Damaschin ne spune că sufletul ei era condus numai de Dumnezeu, era liber de patimi şi de dorinţe, părăsindu-se de tot gândul rău, iar legat de curăţia inimii ei trebuie să spunem că atunci când Dumnezeu Se întristează de orice păcat al nostru, al oricui, atunci, uitându-Se la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la Maica Sa, Se odihneşte. Şi, dacă Dumnezeu poate să Se odihnească de orice răutate a noastră în ea, ne dăm seama că, într-adevăr, este mai curată decât cerurile.

Ce se întâmplă în lipsa curăţiei, în lipsa acestor lucrări ale curăţiei? Mai întâi trebuie spus clar că nu este posibil ca un om să se lase în voia patimilor trupeşti şi să aibă curăţia minţii sau a sufletului. Prima treaptă a curăţiei este strict necesară pentru celelalte. Şi, pentru că de multe ori această curăţie se trece cu vederea pentru un motiv ireal, cum că ar fi o piedică în calea dragostei, trebuie să spunem că acest motiv este fals. Ba, din contră, nepăzirea curăţiei trupeşti îngroaşă inima şi împietreşte inima şi rezultatul este tocmai scăderea dragostei şi a puterilor în general ale omului. De exemplu, când doi tineri se hotărăsc să trăiască împreună şi nu sunt căsătoriţi, ei deja acceptă că din capacitatea lor de a fi un soţ bun a fost luat ceva. Şi din capacitatea lor de a fi părinţi buni ei au acceptat deja să piardă ceva. Pentru ce? Pentru o plăcere care se va termina.

Trupul nostru poate fi batjocorit, însă, şi de alte patimi trupeşti: de fumat, de beţie, de lăcomie, de droguri. În cazul acestor patimi este şi mai evident că cineva, dacă le trăieşte, îşi consumă din puteri, îşi închide viaţa, îşi limitează darurile pe care i le-a dat Dumnezeu. Una dintre cele mai mari pângăriri pe care omul poate s-o aducă trupului său este avortul. Luarea vieţii în chiar locul unde ea ar trebui să fie ocrotită şi aceasta este o consecinţă a închiderii omului în plăcere, în comoditate, în loc să lase dragostea de aproapele, inclusiv de copiii săi, să-i lărgească viaţa, să-i lărgească inima în iubire.

Lipsa curăţiei inimii şi a minţii lasă loc patimilor sufleteşti. Aduc şi acestea a închidere a omului, o înghesuire a lui în el însuşi, în loc să îmbrățișeze senin pe aproapele său. Aşa sunt ura, viclenia, invidia, care în mod vizibil taie legătura cu aproapele. Dar sunt şi altele care acţionează mai subtil, mai în adâncul inimii. Astfel, prin patima mândriei şi a iubirii de stăpânire, cel din faţa noastră ni se pare un inamic: ori el, ori noi; unul trebuie să-l stăpânească pe celălalt. Or închipuirea de sine nu suportă slăvirea unei alte persoane care să fie un for de autoritate, de înţelepciune, lângă noi. Dorinţa de a profita de celălalt ne face să nu-i mai simţim chemarea spre iubire pe care o emană fiecare om, pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu, ca fiecare să izvorâm o continuă chemare spre iubire, o chemare care se cere împlinită, pentru ca oamenii să intre iubindu-se împreună în iubirea lui Dumnezeu. Dar atunci când vrei să-l stăpâneşti pe celălalt, nu simţi că trebuie să-i păzeşti sufletul şi trupul curate, pentru a-i sluji la mântuire.

Lipsa curăţiei inimii duce şi la închiderea faţă de Dumnezeu: fie la desconsiderare şi necredinţă, fie la luptă împotriva Lui. De ce desconsiderare? Grosimea minţii face ca omul să nu mai simtă, să nu mai vadă cu ochii sufletului său pe cel de lângă el ca pe un suflet, ci ca pe un obiect, ca pe ceva mai puţin decât el dpdv calitativ. Şi această atitudine de desconsiderare nu o are numai faţă de om, ci şi faţă de Dumnezeu, pentru că efectiv nu-L vede sau nu-L vede aşa cum este. De ce lipsa curăţiei inimii duce şi la luptă împotriva lui Dumnezeu? Pentru că cel care se închide faţă de Acesta nu-I vede smerenia şi dragostea. Şi, crezând în El, ştiind că există, Îl consideră ca pe ceva care-l limitează. Nu înţelege că Hristos este Cel care Se jertfeşte cu smerenie şi cu dragoste pentru a-l înălţa pe om, pentru a-i dărui veşnicia cea bună. Şi de aceea se luptă împotriva Lui.

Adam a vorbit cu Dumnezeu faţă către faţă pentru că avea mintea curată. Când mintea lui a primit îndoiala, apoi neascultarea, ea s-a îngroşat. A plâns Adam mult. Dar nu s-a putut întoarce la acea străvezime pe care o avusese. Abia după venirea Mântuitorului şi după pogorârea Sfântului Duh a ajuns omul să-l poată cunoaşte iar pe Dumnezeu aşa cum este.

Ca un rezultat al faptului că faptele şi gândurile noastre se topesc, până la urmă, în capacitatea noastră de a iubi, putem spune că putem iubi exact în măsura curăţiei inimii. Dar şi reciproca este adevărată: avem putere să ne curăţăm pe măsura iubirii pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Şi astfel curăţia este mediul cel mai prielnic pentru dezvoltarea noastră. Cu cât mai multe patimi cultivăm, cu atât ne dezvoltăm mai puţin. Şi aceasta este valabilă şi în relaţia cu aproapele, în dezvoltarea legăturii noastre cu el. În timp ce curăţia uneşte, murdăria separă; împiedică vederea limpede, simţirea celuilalt aşa cum este el. De aceea este atât de necesară curăţia faptelor şi a atitudinilor şi a relaţiilor noastre. Căci doar un om curat poate să fie un soţ bun, un bunic bun, un frate bun, un coleg bun ori un prieten bun. În afara acesteia, dorinţa rămâne doar dorinţă de a fi bun, ea nu se poate pune în practică pentru că nu avem puterea s-o punem în practică.

În mod firesc, în cele văzute ne îngrijim de curăţenie. Toată lumea îşi doreşte haine curate, de exemplu. O astfel de preocupare ar trebui să avem şi pentru curăţia minţii şi a sufletului nostru şi, bineînțeles, doar dacă ne vom preocupa de aceasta o vom putea face. Căci, dacă nu avem ca ideal aceste curăţii, în niciun caz nu le vom putea ajunge.

Este curăţia accesibilă sub aceste forme, oricui, astăzi? Sunt întrebări ce apar firesc în mintea noastră. Dar nu suntem primii care ni le-am pus! Sfântul Grigore de Nyssa s-a întrebat şi el: Nu cumva curăţia inimii este din cele cu neputinţă şi care întrec firea noastră?” Răspunsul pe care l-a aflat este că, dacă mântuirea este cu putinţă, atunci şi ajungerea la curăţia inimii, care este condiţie a vieţii veşnice, aşa cum ştim din Fericiri, este cu putinţă. Mântuitorul şi sfinţii ne-au învăţat şi ce unelte să folosim pentru a ne curăţa. Căci, dacă păcatele ne murdăresc, virtuţile ne curăţă. Să folosim postul, care ne curăţă de uşurătate, de risipire lăuntrică, de duhul de stăpânire. Să folosim suferinţa, care ne curăţă de trufie şi de închipuirea de sine. Mila şi dragostea ne curăţă de egoism, de judecarea aproapelui, de înălţarea cu mintea deasupra lui. Ascultarea curăţă mintea, iar smerita cugetare o curăţă şi ea. Cuvântul Scripturii, cuvintele sfinţilor, cuvintele sfintelor slujbe curăţă şi sfinţesc mintea şi inima noastră. Desigur, nu am mai menţionat, dar ştim cu toţii despre baia curăţitoare a botezului, a pocăinţei, a spovedaniei şi de faptul că însăşi Sfânta Împărtăşanie curăţă şi face strălucitor sufletul omului.

Gândindu-ne că în abaterile noastre de la curăţie de multe ori ne vedem stingheri, departe de Dumnezeu şi plini de murdărie, ne este parcă greu să ne întoarcem către unul dintre aceste mijloace de la care ne-am abătut şi ne gândim dacă nu ne-ar putea ajuta cineva. Primul gând al unui creştin este către Maica Domnului. Dar atunci, în cele mai josnice ale noastre, ni se pare că Maica Domnului este tocmai cea la care nu ar trebui să alergăm, pentru marea ei curăţie. Ei bine, este iarăşi exact potrivnic, pentru că Maica Domnului, pe lângă marea ei curăţie, este continuu însufleţită de smerenie şi de dragoste. Şi tocmai la ea aşteaptă să alergăm pentru a ne ajuta şi poate să ne ajute, oricât de adâncă ar fi căderea noastră, pentru că marea ei curăţie covârşeşte orice adânc al păcatului.

A intrat Maica Domnului în Biserică şi a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a ne trage pe noi spre Dumnezeu. Ea ne poartă mereu în dragostea ei şi ne curăţă în curăţia ei. Aşadar, dacă suntem convinşi în credinţă că principalul punct de sprijin al lucrării lui Dumnezeu în lume este Maica Domnului, că ea este motivul, rugăciunile şi mijlocirile ei sunt motivul cel mai consistent pentru care Dumnezeu ţine încă lumea, trebuie să avem încredere în puterea ei de a ne curăţi şi de a mijloci pentru noi, indiferent cât de departe ni se pare că am fi de ea.

Despre păzirea aproapelui aş vrea să adăugăm ultimele cuvinte. Dumnezeu s-a îngrijit ca, atunci când i-a dat o lucrare omului, să-l şi ocrotească de ceea ce l-ar fi putut împiedica. Când omul trebuia să crească în Eden, pentru a-l păzi de diavol i-a dat regula: Din acest pom să nu mănânci. Părinţii noștri, Adam şi Eva, nu au respectat-o, dar ea a existat. Când l-a ales pe Avraam pentru a sădi in om adevărul despre mântuire, l-a ocrotit, dându-i regula să nu-şi amestece fiinţa şi credinţa cu alte neamuri. Pe Maica Domnului a pus-o mai întâi sub ocrotirea unor părinţi sfinţi, apoi sub a rânduielii din Templu, apoi sub a dreptului Iosif, i-a purtat Mântuitorul de grijă, iar pe cruce a încredinţat-o ocrotirii lumeşti a Sf. Ioan Evanghelistul. Aşadar, prin modul în care a lucrat Dumnezeu în cele mai importante momente faţă de omenire putem învăţa că este firesc să purtăm de grijă celor de lângă noi faţă de ceea ce i-ar putea răni. Desigur, să purtăm de grijă în primul rând ca noi să nu-i rănim pe ei. Dar, totodată, trebuie să avem grijă şi ca altceva să nu-i rănească. Adesea, purtarea noastră de grijă se împiedică de o noţiune care a apărut de curând în jurul nostru, şi anume de toleranţă, care este aproape ca un idol, ca o zeitate modernă. Ea se opune iubirii şi ocrotirii celuilalt în mod direct. Toleranţa, acest principiu spunând că nu-l judecă pe aproapele, de fapt este o nepăsare faţă de el. Nu toleranţă este ceea ce avem de dobândit, ci dragostea faţă de aproapele. Căci dragostea faţă de aproapele ştie cum să cumpănească şi relaţia cu omul care face bine, şi pe cea cu cel care face rău. Astfel, deşi trebuie să avem iubire faţă de ambii, fată de cel care face binele avem o iubire împreună-lucrătoare, iar faţă de cel ce face răul avem o iubire compătimitoare, îndurerată, cu care nu lucrăm răul. Căci iubirea adevărată nu ignoră eroarea, iubirea adevărată nu îmbrăţişează şi adevărul şi minciuna la fel, ca şi cum am fi acelaşi lucru, căci ar însemna să încuviinţăm autodistrugerea celui care greşeşte şi să acceptăm să ne distrugem şi pe noi, aşa cum am accepta să mâncăm şi mâncare sănătoasă, și otravă.

Dumnezeu îl iubeşte și pe cel care se străduieşte spre bine şi caută cu iubire şi spre cel care se străduieşte spre rău. Dar nu iubeşte şi binele şi răul, ci numai binele. Aşadar, dacă suntem doritori de a dobândi curăţia, ne sporim iubirea faţă de toţi oamenii, dar ne ferim de eroare, fie că ea vine de la un apropiat, de la un om foarte important sau că ni se propune ca o întâmplare.

Iar dintre cei cărora trebuie să le apărăm curăţia, cei mai fragili şi vulnerabili sunt copiii, pentru că în ascultarea lor faţă de adulţi nu au discernământ. Şi, de multe ori, dacă noi nu vom apăra această curăţie a copiilor, ei vor fi învăţaţi lucruri care nu sunt deloc potrivite cu acest ideal al curăţiei. De asemenea, în chip special bărbaţii sunt datori să păzească pe cele pe care le consideră mai slabe decât ei şi să nu contribuie la pângărirea lor şi să le sprijine întru curăţie.

Desăvârşirea este darul lui Dumnezeu în Împărăţia Cerurilor. Acolo se astâmpără dorul omului după curăţie, dor care ne-a pregătit, însă, pentru ea: Fericiţi cei curaţi cu inima, că a acelora este Împărăţia Cerurilor. Am ascultat Evanghelia despre Marta şi Maria, despre partea cea bună care nu se va lua de la Maria. Curăţia nu se poate lua de la om, ci ne lipsim de ea doar dacă noi înşine ne prihănim. Curăţia revine în sufletul omului doar când lucrăm cele care o aduc: virtuţile, rugăciunea, spovedania, Împărtăşania. Curăţia mijlocește legătura cu Hristos şi o păstrează, o ocroteşte pentru a se înveşnici în Împărăţia Cerurilor.

Aşadar, să strigăm în această zi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Fiul ei şi Dumnezeul nostru: Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, mântuieşte-ne pe noi. Amin.

GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA”

Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar asteapta pocainta noastra”

“Si numai chemarea numelui ei e dulce inimii…” – PENTRU CINE SI PENTRU CE SE INTRISTEAZA MAICA DOMNULUI? Cum devenim “fiii lacrimilor” sale? “PURCELUSII” MAICII DOMNULUI SI COPILASII EI ASCULTATORI – Cuvinte duioase de la sfinti si parinti contemporani la praznicul NASTERII PREACURATEI FECIOARE

“Iata de ce suntem noi fericiti…” – CRUCIULITA SI AJUTORUL NEVAZUT AL MAICII DOMNULUI. “Maica Domnului mijloceste si vegheaza pentru fiecare”

SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!

MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu uitam ca vor veni niste vremuri mai grele decat acestea, poate ca este numai anticamera lui Antihrist…”

TAINA MANTUIRII si TAINA FARADELEGII IN VIATA NOASTRA. “Dumnezeu, cand se apropie de om, nu apare la televizor, nu face tam-tam, ci intr-o mare taina. Nimic nu ni se vesteste spectacular din partea lui Dumnezeu…” – PREDICA AUDIO a Arhim. Nichifor Horia la BUNAVESTIRE (2015)

O alternativa crestina la “ziua indragostitilor”: SFANTA AGATA – model si ajutor pentru tinerii care duc LUPTA CU DUHUL CURVIEI si cu tentatiile lumii de azi. CURAJUL PAZIRII CURATIEI si PUTEREA MUCENICIEI: “Daca omul se va lipi de cele pamantesti, el nu va dori, nu va avea barbatia de a lupta pentru credinta”

SA NE RUGAM SFANTULUI IOAN VALAHUL, ocrotitorul tinerilor, PAZITORUL CURATIEI TRUPESTI, MANGAIETORUL CELOR STRAINI SAU INCHISI, aparatorul dreptei-credinte, GRABNIC AJUTATOR CELOR IMPRESURATI DE “ispitirile farmecelor trupesti” si de “amenintarile cumplitelor chinuri”

SFÂNTA MUCENIŢĂ KIRANNA, luptătoarea pentru curăţie (+28 februarie)

“SI ASTAZI EXISTA MULTI IROZI. Fiecare dintre noi poate deveni un Irod pentru semenul lui sau fata de propria sa nevinovatie… PREA MULT RANIM SI PREA MULT UCIDEM”. Predici audio pe marginea UCIDERII PRUNCILOR

CUVINTE CATRE TINERI de la parintii Constantin Coman si Hrisostom de la Putna. CUM SE POATE BIRUI DESFRANAREA SI PASTRA FECIORIA? Care sunt conditiile unei casnicii fericite? Ce inseamna sa iubesti cu adevarat?

PARINTELE PAISIE AGHIORITUL catre tinerii care ii cereau rugaciune pentru examene: “Ma voi ruga să treceti la examenele curatiei. Acesta este lucrul cel mai important! Unde este cuviinta…?”

PARINTELE RAFAIL NOICA DESPRE CURVIE, despre pervertirea cuvintelor si despre “binecuvantarea” duhovnicului pentru RELATIILE TRUPESTI DINAINTE DE CUNUNIE. Cum ne putem insela folosind eretic cuvantul: “Toate ne sunt ingaduite…”?

RAZBOIUL “LA BAIONETA” AL DIAVOLULUI CU FEMEIA SI CU FAMILIA CRESTINA: “Vrea sa fure mirul din casa fiecarui crestin”. Predica importanta la Duminica Mironositelor a Pr. Horia Nicolae Prioteasa (audio)

Cea mai subtila si mai periculoasa DIVERSIUNE

“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

SUB MANA CEA TARE A LUI DUMNEZEU/ “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii!”

“VA ROG; PARINTILOR, OCROTITI-VA COPIII!” – IPS Bartolomeu Anania, in ultima sa Pastorala de Craciun (2010), denunta profetic “DEPRAVAREA PLANIFICATA” PRIN ORELE DE EDUCATIE SEXUALA si dezmatul generalizat din mass-media, acuzand “CRIMA LENTA SI STUDIATA” savarsita impotriva tinerilor

ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA (MAICA BENEDICTA) despre PIERDEREA RADACINILOR, A VALORILOR, A CUVIINTEI: “Ne ploconim la modele din afara, de unde am adus drogurile, dezbracarile, casatoriile intre homosexuali… CE FACEM NOI CU TRUPUL? IL EXPUNEM CA PE O BUCATA DE CARNE? E CUMPLIT!”

COPIII SI TELEVIZORUL in familiile crestine. DE CE ALEGEM SA NE OTRAVIM SINGURI COPIII?

PARINTELE PETRONIU DE LA PRODROMU DESPRE TELEVIZOR SI PREGATIREA PENTRU VIATA VESNICA: “Lumea e asa de strambata si de indepartata de Dumnezeu, incat lucrurile crestinesti i se par nebunie”

Dmitri Avdeev despre cum sa ne educam crestineste copiii. PERICOLE IGNORATE SI DE MULTI PARINTI CREDINCIOSI: JUCARIILE SI EROII LA MODA, TELEVIZORUL

CUM SA NE MANTUIM COPIII? Raspunsurile Arhimandritului AMBROZIE IURASOV – de praznicul Sfantului Cuvios Stelian Paflagonul

EDUCATIA ORTODOXA (II). Viata in Biserica; ambianta familiala; formalismul. EFECTELE NEGATIVE ALE TELEVIZORULUI SI ALE CERTURILOR DINTRE PARINTI

CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii

“Asceti in lume” (II): VIATA, HARISMELE SI SFATURILE PARINTELUI SERAFIM DIMOPOULOS, DUHOVNICUL IN HAINE ZDRENTUITE, INAINTE-VAZATOR SI NEBUN PENTRU HRISTOS, AJUNS LA MASURA STARETILOR PAISIE SI PORFIRIE (1937-2008): “Va fi mare criza in Grecia. De lucru nu va fi… Vine saracie si foamete. Daca vreti o schimbare grabnica in bine, scoateti televizorul din casa!”

PREACUVIOASA MAICA PARASCHEVA. Rugaciuni, Slujba privegherii, Predica PS Ignatie al Husilor (VIDEO) si SFATURI FOARTE IMPORTANTE si ACTUALE CATRE PARINTI ale Maicii preotese FLORICA BAȚU-ICHIM († 2010): “Doamne, salvează familia noastră! Trebuie să le spunem clar copiilor că Dumnezeu a făcut un bărbat şi o femeie şi căsătoriile se pot face numai între un bărbat şi o femeie”