Praznicul Vovideniei: DE LA INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA LA INTRAREA COPIILOR IN FAMILIARITATE CU DUMNEZEU, SI PRIN ORA DE RELIGIE/ Copilul lui Dumnezeu, Dimitrie cel cu darul înainte vederii/ CUM NE IMBRACAM LA BISERICA? SUNT DE ALUNGAT FEMEILE IMBRACATE IN PANTALONI?

21-11-2014 10 minute Sublinieri

Entrance-of-the-Most-Holy-Mother

Doxologia:

Arhim. Mihail Daniliuc: Prunca Maria a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc

Praznicul Vovideniei: lumină, bucurie, aleasă trăire! Primul popas duhovnicesc al perioadei de ajunare pe care o traversăm îl reprezintă sărbătoarea de pe 21 noiembrie, dedicată Fecioarei Maria, o călăuză luminoasă în Postul Crăciunului, dar, în acelaşi timp, un stăruitor îndemn la creșterea, la educarea pruncilor în credința sfântă a Bisericii noastre dreptmăritoare, la normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu.

Totuși, pe lângă lumina sărbătorii, praznicul de la sfârșitul toamnei închinat Născătoarei de Dumnezeu conține destule aspecte mai puțin cunoscute. V-aţi întrebat vreodată dacă Sfinților Ioachim și Ana le-a venit ușor să se despartă de unica și dorita lor fiică? Frumusețea, nevinovăția, năzbâtiile pruncului se vădesc mai clar după doi ani, dar tocmai în această perioadă ei au trebuit să renunțe la satisfacția de a-și vedea copila crescând în căminul lor pentru a o duce la Templu. Au pus însă împlinirea făgăduinței faţă de Dumnezeu mai presus de propria fericire. Tind să cred, omenește gândind, că îndeosebi Ana, ca orice mamă, a suferit. Nu târziu, suferința i s-a transformat în bucurie, căci Duhul Sfânt le-a luminat rosturile șederii în locaşul dumnezeiesc a binecuvântatei lor plămade, Maria.

Chiar așa: ce căuta o copilă de doar trei ani la Templu? 289_dionisiatȘtim din viața Preasfintei Fecioare că părinții ei au ajuns la o vârstă înaintată fără a dobândi urmaşi. După multe lacrimi însoţite de rugăciuni stăruitoare, Dumnezeu S-a milostivit asupra încercatei familii, iar Ana a zămislit-o pe Maria. Înainte de a se petrece minunea, cei doi au făgăduit că, de le va fi auzită și împlinită dorința, vor închina Domnului copilul, ducându-l, după tradiție, la Templul din Ierusalim.

Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu vreo nouăzeci de camere, dispuse pe trei nivele. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta când deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a dependințelor trăiau sacerdoţii și erau cazaţi pelerinii. Fecioarelor vârstnice li se încredinţase instruirea celor tinere: le învățau să se roage, să citească dumnezeieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor.

Dar oare doar pentru aceste pricini Maria a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc? Preabuna sa mamă ar fi educat-o mai bine ca nimeni altcineva, căci a dorit-o nespus, a purtat-o în pântece, a alăptat-o, i-a vegheat somnul și fiecare suflare. Prezența micuței în Templu ascundea, în realitate, o altă menire, nespus de înaltă, înțeleasă duhovnicește de bătrânii ei părinți, prin inspirație divină. Altfel nu putem pătrunde cu mintea adânca taină: vvedeniede ce și-au încredinţat odorul unor străini? Care dintre mame s-ar hazarda să-și lase odrasla preaiubită, la doar trei anișori, într-o mănăstire, să fie crescută de niște maici? Nu încape vorbă că monahiile nu ar izbuti să îndeplinească o astfel de slujire (unele chiar lucrează în orfelinate ori azile, cu deplină dragoste), ci ne referim aici la destoinicia mamei capabile de o atare jertfă. Totuși Ana a avut tăria s-o facă. De ce? Duhul Sfânt a lămurit-o pe ea, dar și pe noi: Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în Casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfăţişează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim reprezenta imaginea zidită a venirii Izbăvitorului în lumea pământeană, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi, prin care nu se referea la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al șederii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun, nu vom vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti întâi de templul Vechiului Legământ ca de o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Se cerea ca ea să fie iniţiată în taina Sfintei Sfintelor, deoarece, nu peste mult timp, ea însăşi va deveni „biserică vie” a prezenţei lui Dumnezeu în lume. Din ea Hristos, Cel veșnic de zile, a împrumutat trup omenesc. Aceasta este cea mai evidentă legătură dintre Templu şi Naşterea lui Hristos, pe care o vom prăznui la sfârşitul postului.

98285_nasterea_domnului_25_w500Cu toții așteptăm Crăciunul cu emoție, cu nerăbdare, cu bucurie. Din păcate, sărbătoarea tinde să se transforme într-o „jubilare” a consumismului, a plăcerii, într-o celebrare dezbrăcată de sacru. Tocmai de aceea praznicul Vovideniei ne atrage atenția că nu ne vom putea bucura cu adevărat, că nu vom simți prezența Sfântului Prunc Dumnezeiesc în peștera sufletelor noastre, dacă nu ne vom pregăti stăruitor pentru minunata și emoționanta întâlnire prin post, rugăciune, printr-o cercetare mai atentă a Bisericii.

Așa cum spuneam la început, praznicul Vovideniei ne arată încă un lucru: normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu. Numeroşi dușmani ai Ortodoxiei își ridică amenințător vocile împotriva prezenței orei de religie în școală, invocând pretexte dintre cele mai bezmetice, ba uneori chiar amuzante. Avem însă în viața pruncei Maria modelul unei creșteri frumoase, al unei educații alese în și prin Biserică. Raportat la zilele noastre, sunt de părere că prin fiecare oră de religie copiii îi urmează Mariei: se apropie de Biserică, intră în ea, devin familiari cu noțiunile elementare de credință, realizându-se astfel o întâlnire, o împrietenire a lor cu Dumnezeu, care va avea urmări pentru întreaga existență: deprinderile bune, formate în copilărie, rămân adeseori valabile în tot restul vieţii. Religia în școli nu reprezintă un simplu obiect de studiu, ea nu doar informează, ci îndeosebi formează. Da!, îi educă pe copii să trăiască frumos și curat aici, în această lume, pregătindu-i totodată să devină cetățeni ai Împărăției Cerurilor.

***

bucurie_in_durere_0

Copilul lui Dumnezeu, Dimitrie cel cu darul înainte vederii

În luna septembrie a anului trecut, în secția de Oncologie a Spitalului Universitar din Rio, a fost o mare tulburare. Micul Dimitrie îl cerea urgent pe preotul spitalului. Dorea să primească Sfânta Împărtășanie.

Băiatul avea 13 de ani. Era în această clinică de aproximativ un an și jumătate. O mică durere de cap l-a dus acolo. Medicii l-au diagnosticat cu cancer la creier. Era originar din Fier, Albania. Părinții săi nu erau botezați. Timp de mulți ani au trăit în Patras. La scurt timp înainte de intrarea în spital, el a vrut să fie botezat. Auzise de Hristos și a vrut să fie „copilul” Lui. A fost botezat „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, desigur după catehizare.

Toată lumea din clinică ajunsese să-l iubească foarte mult. Cancerul a avansat și el a rămas fără vedere. Nu putea să vadă  deloc, pe nimeni și nimic. Dar asculta cu o mare și admirabilă răbdare. Nu se plângea. Spunea că Dumnezeu îl iubește foarte mult. Se ruga ca părinții lui să facă la fel.

Cei care l-au vizitat au înțeles că era ceva diferit cu acest copil. Vorbea mereu despre Dumnezeu. Era mereu politicos și vesel. Fața lui era luminoasă. Dorea să se împărtășească des cu Sfintele Daruri. 20.11.14. - 1Când mama lui mergea uneori într-o altă secție a spitalului, el o striga: „Mamă, vino repede. Părintele aproape că este aici cu Hristos. Urcă pe scări. Vino și pregătește-mă!”. Și așa era. Preotul venea și îl găsea pe Dimitrie așezat pe patul lui, cu gura deschisă și făcându-și cruce cu respect. Chiar dacă el nu știa exact timpul când urma să vină preotul cu Sfânta Împărtășanie, cu darul înainte-vederii îl vedea venind, chiar dacă existau două uși care separau camera sa de holul pe care mergea părintele pentru a ajunge acolo.

Acest lucru este confirmat de către doamna Maria Galiatsatou, care a avut grijă în mod voluntar de acest copil. „Doamna Maria, vreau să-ți spun ceva”, i-a zis Dimitrie într-o zi. „Când preotul vine cu Hristos, îl văd venind pe scări cu doi bărbați înalți lângă el, bărbați în îmbrăcăminte în întregime albă, care se înclină spre Sfântul Potir protejându-l cu mâinile deschise”.

Odată, medicul l-a întrebat: „Ce mai faci, Dimitrie, cum este totul?” El a răspuns: „Domnule doctor, pot să vă spun ceva? Eu sunt bine. Dumneavoastră nu trebuie să vă faceți griji pentru că soția v-a părăsit. Dumnezeu va fi cu dumneavoastră, pentru că sunteți un om bun”. Medicul s-a speriat puțin. Nimeni nu știa despre întâmplarea tristă care avusese loc cu o zi înainte în casa lui, atunci când soția sa îl părăsise și plecase cu un alt bărbat.

Cei care l-au cunoscut spuneau: „Acesta este un copil al lui Dumnezeu”.

Ultima dată când s-a împărtășit, nu putea rămâne în șezut pe pat, dar L-a salutat pe Hristos cu bucurie și dor, pe măsură ce se întindea înapoi pe pat. „Vă mulțumesc foarte mult”, a murmurat, și apoi a adormit în Domnul.

Când a mers a doua zi la morgă pentru a citi Trisaghion pentru Dimitrie, părintele a mărturisit: Este prima dată în viața mea când văd un astfel de trup adormit în Domnul. Fața lui este zâmbitoare, strălucitoare și are culoarea chihlimbarului”.

Părinții au ajuns să-L iubească pe Hristos foarte mult și doresc să fie botezați.

***

IMG_6018

Fustă vs. pantaloni la Biserică

Era luna octombrie. Era noapte și bătea vântul. Cu sufletele în palme și rugăciunea pe buze, tineri și bătrâni, bărbați și femei, aduceau prinos de cinstire Cuvioasei mult iubite. Stare de Liturghie… mai încolo se auzeau tineri cântând cântări duhovnicești. O altă tânără citea un acatist la lumina telefonului… Era o liniște și o bucurie cerească pe pământ, în miez de noapte. Mai avem un pic și ne întâlnim cu Sfânta Parascheva, a meritat așteptarea, „nu regret nicio clipă, spunea Paula, o tânără de 17 ani, înfofolită până la ochi!

La doar câțiva metri de a se ajunge la raclă, o doamnă a rupt tăcerea Liturghiei tainice. Cât o ținea gura, blestema și afurisea toate femeile și tinerele îmbrăcate în pantaloni: „Urâciune înaintea Domnului să mergi la Cuvioasa în pantaloni! Mai bine nu mai stăteați la rând. Cel mai mare păcat ca femeia să poarte pantaloni la biserică! Rugăciunea voastră nu este primită și devine păcat înaintea Domnului!”… Vocalitatea doamnei a descumpănit pe multe dintre tinerele care au înfruntat noaptea și frigul, de dragostea Sfintei Parascheva. Acum nici nu mai știau dacă să rămână sau să iasă din rând!

Aceasta a fost o situație care deschide o disputată temă: femeia poate merge doar în fustă la biserică? Pantalonii sunt, oare, „urâciune și păcat”? În cele ce urmează, vom încerca un răspuns echilibrat, dincolo de disputele tradiționaliste și de cele înnoitoare care se manifestă astăzi în viața creștinilor ortodocși. Un punct de vedere al unui soț, al unui tată de fată și al unui fiu de mamă creștină.

Statutul și demnitatea femeii creștine contemporane s-au modificat foarte mult în ultima jumătate de secol. Astăzi, contextul social a făcut ca femeia să treacă dincolo de responsabilitățile casei și ale educației creștine. Soție, mamă, angajată cu normă întreagă, cot la cot cu bărbatul în câmpul muncii, ajunge acasă și le ia pe toate de la capăt: „Sunt manager de familie, ceas deșteptător, bucătăreasă, profesor și educator la un loc, infirmieră, spălătoreasă și călcătoreasă, bodyguard, secretară, psiholog, bancomat și sunt de gardă 24 din 24 de ore, 365 de zile pe an!”. Așa se poate prezenta aproape orice femeie.

În acest context, în anumite momente, ea își cată liniștea în Dumnezeu. Vine să se odihnească duhovnicește la dumnezeiasca Liturghie. Și vine cum poate, dar vine cu toată inima, deși acasă o așteaptă treburile cotidiene. Poate nu a mai avut timp să-și mai calce o fustă sau, pur și simplu, s-a rupt de la serviciu și a pășit în Biserică, în pantaloni. Iar noi deschidem porțile iadului pentru că ea, cu atâtea pe cap, a „îndrăznit” să fie „urâciune Domnului”. Problema care se ridică implică relația noastră personală cu Dumnezeu. Până la urmă, cum venim îmbrăcați la biserică? Ce este mai important: ținuta exterioară sau candela sufletului?

Cum ne îmbrăcăm la Biserică?

Dintru început, trebuie să spunem că ne pregătim pentru a veni la Biserică. Fizic, dar mai ales sufletește, pentru că urmează să ne întâlnim cu Însuși Creatorul nostru, Dumnezeu. Dacă este să discutăm despre partea fizică, majoritatea recomandărilor au o singură limită: „Prin îmbrăcămintea ta să nu deranjezi pe aproapele care, ca și tine, caută pe Dumnezeu și nu fashion style-ul tău, ne spune un teolog contemporan.

Fiecare se îmbracă după cum îi este sufletul și cum simte, pentru că la Biserică nu avem uniforme. Ar fi greșit ca unui creștin care nu are nici după ce bea apă, să-i pretindem să vină în costum la Liturghie. Nici exagerările luxului nu sunt o soluție. Simplu și curat, așa ar fi ideal! Dar, dacă nu se poate, trebuie să avem conștiința că Dumnezeu privește la sufletul nostru. În biserică trebuie să ne aducem aminte de faptul că suntem egali înaintea lui Dumnezeu şi că la El diferenţa nu o face haina trupului, ci aceea a sufletului. În biserică, naturaleţea trebuie să fie liantul care uneşte şi desăvârşeşte. Strălucirea hainelor, a cremelor, a rujului nu își găsește spațiul, nu se integrează în peisaj. Decența este cuvântul cel mai potrivit. Aceasta ne recomandă și Sfântul Apostol Pavel:

Bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără de șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoaba din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit cu aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei, 2, 8-10).

Decență, deci și bun-simț, singurul criteriu fiind să nu deranjezi pe aproapele. Nimic despre pantaloni sau fustă în legătură cu ținuta femeilor. Totuși, de unde a apărut obligativitatea fustei la participarea la biserică?

Majoritatea argumentărilor aduc în discuție un text vechi testamentar și un canon din secolul al IV-lea: Deuteronom 22, 5 – „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti. Căci, oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu; Canonul 13 Gangra – „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema”.

Sunt două mărturii importante pentru noi. Prima face referire la portul femeilor în Vechiul Testament când, cu argumente arheologice, se afirmă faptul că îmbrăcămintea bărbaților nu se deosebea de cea a femeii. Kippah” era o robă purtată de ambele sexe. Bărbații purtau în plus „Tallit” – un șal special, cu noduri sau ciucuri, nimic altceva decât  o eșarfă pentru rugăciune. Pantaloni aveau doar preoții și leviții în perioada slujirii la Cortul Sfânt și, mai apoi, la Templu. „Urâciune înaintea Domnului” era purtarea acelor pantaloni sacri ai slujitorilor, iar nu niște haine cotidiene! Canonul de la Gangra are și el o altă trimitere. În secolul al IV-lea exista practica unor femei care, din prea multă râvnă monahală, se îmbrăcau bărbătește și se integrau în comunitățile monahale bărbătești, motivând că sunt fameni și nu le crește barbă. Ca să elimine aceste neajunsuri, care tulburau de multe ori mănăstirile Egiptului și ale Siriei, canonul interzicea îmbrăcarea în haine bărbătești și recomanda ca acele femei să meargă în comunitățile de fecioare.

Însă, dincolo de argumentele istorice, purtarea fustei la biserică a devenit o practică respectată, un obicei. Să ne gândim la cât de frumos este costumul popular românesc! Cată decență și cât bun gust găsim în portul bunicilor noastre! Catrința, apoi fusta și rochia au fost asociate în conștiința creștină cu eleganța, dar și cu decența necesară participării la dumnezeiasca Liturghie. Femeii îi stă bine în fustă și mai bine îi stă în fustă – la biserică!

Dar, ce te faci atunci când sufletul te înghesuie să vorbești cu Dumnezeu, în ceas de Liturghie și nu ești îmbrăcată corespunzător? Amâni sau pur și simplu lași lacrimile să curgă în fața dumnezeiescului Altar, în pantaloni fiind? După o viață de păcat, tocmai atunci când Dumnezeu te cheamă, simți că îți tremură sufletul în tine, dar nu poți intra în biserică pentru că nu ești în fustă. Ce alegere faci?

Alfabetul Bisericii

Oare este mai importantă fusta, decât un suflet care tânjește după Dumnezeu? Poate o dată în viață o femeie trăiește acel sentiment al nevoii de Dumnezeu. Noi ce facem? O alungăm pentru că este în pantaloni – „urâciune Domnului”!? Oare nu este „bucurie Domnului”?

Bucuria întâlnirii cu Dumnezeu nu ține de niciun element pământesc. Sunteți tu și El. Nimic nu ar trebui să conteze în momentul în care El îți picură în inimă bucurie. Oricum ai fi îmbrăcată, cu fustă sau în pantaloni, cu batic sau fără, să ai conștiința că Dumnezeu nu Se uită la așa ceva. Pe El nu-L impresionează baticul sau fusta, ci un singur lucru vrea de la tine: să înțelegi că menirea ta este să fii femeie și mamă creștină, să transformi lacrima în zâmbet, să mângâi și să aduci bucurie, așa cum doar tu o poți face.

Acest îndemn îl găsim la mulți dintre duhovnicii noștri: în Biserică, totul este alfabet. Astăzi l-am învățat pe „A”, iar mâine ne pregătim să îl deprindem pe „B”. Rezumând, tânără sau femeie creștină, intră astăzi în Biserică, așa cum poți, numai intră! Găsește-ți pacea în liniștea rugăciunii și a Liturghiei și, poate, din rânduiala lui Dumnezeu, mâine sau poate poimâine vei descoperi și cuviința fustei! Numai intră în Biserică!

SANY0464sursa foto: http://filomelos.blogspot.ro

Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Educatie, Minuni, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Praznicul Vovideniei: DE LA INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA LA INTRAREA COPIILOR IN FAMILIARITATE CU DUMNEZEU, SI PRIN ORA DE RELIGIE/ Copilul lui Dumnezeu, Dimitrie cel cu darul înainte vederii/ CUM NE IMBRACAM LA BISERICA? SUNT DE ALUNGAT FEMEILE IMBRACATE IN PANTALONI?

  1. Inainte ma duceam in pantaloni la biserica, dar acum nu mai pot.Mi se pare ca femeia e bine sa poarte fuste decente la biserica, asa este normal, pentru ca aici mergem sa ne rugam.Pe mama mea nu am vazut-o in pantaloni.Asa era inainte.Si cu capul acoperit.Si am mai observat ca femeile in varsta care vin la biserica au fuste, si au capul acoperit.Asa a lasat Dumnezeu randuiala asta si trebuie sa o respectam.

    Sfanta Fecioara Marie apara-ne prin rugaciunile pe care le duci fiului Tau si roaga-L sa ne ierte greselile .

  2. Trist ca azi de intrarea Sfintei Marii in biserica este si vinerea neagra in magazine.Mi se pare o jignire fata de amarati aceasta zi de reducere la produse.Tot azi este investit si noul presedinte care nu este ortodox.Sa aibe legatura cu aceasta vinere neagra?Eu nu prea cred in conincidente.

  3. Articolul ”Fustă vs. pantaloni la Biserică” greșește prin lejeritate.
    Pornind de la cazul greșit în care persoana respetivă le-a apostrofat în gura mare pe femeile în pantaloni autorul articolului încurajează femeile: ”intră astăzi în Biserică, așa cum poți, numai intră” cu nădejdea că ”mâine sau poate poimâine vei descoperi și cuviința fustei”.
    Nu vreau să dau apă la moară vreunui astfel de comportament inchizitorial față de femeile în pantaloni dar cred că un pic de stictețe n-ar strica (evident, din partea bisericilor și a femeilor însele, nu a vreunui astfel de autoinstituit judecător). Poate că autorul nu știe dar la întrarea în muntele Athos, bărbații nu sunt primiți în șlapi sau în bermude. Dac-ar fi după autorul articolului, ar trebui să fie lăsați să intre și în chiloți căci, nu-i așa?, îl caută pe Dumnezeu.

  4. Pingback: INTRAREA MAICII DOMNULUI IN BISERICA. Sfantul Serafim Sobolev: UNDE ESTE PREASFANTA FECIOARA? “Ea este aici, în mijlocul marilor suferinţe. Ea este acolo unde curg lacrimi fierbinţi din cauza necazurilor. Ea este acolo unde Ei i se aduc calde rug
  5. @Adrian P
    Argumentul pe care-l aduci mi se pare foarte valabil. Am vorbit cu un Parinte si mi-a zis ca atunci cand o femeie intra in biserica cu o tinuta nepotrivita, inclusiv purtarea pantalonilor,inseamna ca asta este “masura” ei la acel moment, insa daca il cauta pe Dumnezeu, dupa un timp va realiza singura ca “nu este in regula” asa.
    Bine, asta poate fi inteles la fete si femei tinere, insa ce te faci cu doamne coapte care vin de multi ani la biserica, insa nici vorba sa realizeze ca “nu este bine cu pantaloni” ?
    Cred ca Hristos primeste si asa, caci este Mare Boier, asa cum spunea Parintele Steinhardt, nu vrea sa fie contabil…
    Totusi, eu cred ca si prin vestimentatie ne descoperim o anumita fateta a sufletului nostru, buna sau rea, atentie sau delasare, sau nepasare sau nesimtire,etc. Mai cred ca pantalonii si capul acoperit la femei in Biserica este o combinatie de care “ranjitii” faca mare haz.
    Este valabil si pentru barbatii care vin la slujba vara in pantaloni scurti si in slapi. Parerea mea este ca ar trebui sa se explice cu blandete ca Biserica este un loc sfant unde trebuie sa fim mai atenti cu noi insine, incluzand si buna cuviinta a imbracamintei.
    Si aceste abateri “justificate” de timpuri, sunt pietre in drum sau dopuri in urechile inimii. Crestinii de azi(inclusiv femeile,sau mai ales) nu mai vor sa fie cu luare aminte si nu doresc sa auda nici o observatie, chiar daca este facuta bland si cu buna intentie, le sare mustarul si se supara imediat. Lumea de azi se supara foarte repede…

  6. Pingback: “Așa Te vede duhul meu, Stăpână…” – INTRAREA ÎN BISERICĂ A MAICII DOMNULUI in poeziile Maicii Teodosia (Zorica Lațcu) | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: Intrarea în biserică a Maicii Domnului: SFATURI PENTRU PĂRINȚI de la Presb. Florica Bațu-Ichim/ PREDICA PĂRINTELUI DOSOFTEI de la Putna despre PAZA CURĂȚIEI, căile de pierdere și cele de redobândire a ei: “Trebuie să avem încredere în
  8. Pingback: Parintele Hrisostom de la Putna: MAICA DOMNULUI ESTE CEA CARE NE DESCHIDE USILE POCAINTEI CATRE INIMA LUI DUMNEZEU. “Sa avem grija sa nu mai inmultim lacrimile pe obrazul Maicii Domnului!” (si AUDIO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare