La praznicul SFANTULUI MUCENIC DIMITRIE. Taina muceniciei: nesocotirea de sine – “Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet” (Cuv. Paisie)
Cel ce nu se socoteşte pe sine primeşte putere dumnezeiască
– Părinte, v-aţi primejduit vreodată în război?
– O, numai o dată sau de două ori? Mă gândesc acum cât de mult m-a ajutat Dumnezeu şi mă cutremur. Atunci nu mă gândeam la aceasta. Mai ales la moarte nu mă gândeam deloc. Atunci când eşti hotărât să mori, nu te temi de nimic. Hotărârea pentru moarte echivalează cu mii de închisori. Moartea este o asigurare, în război companiile sfinte au ca steag capul de mort; sunt hotărâţi să moară. Cel care nu se socoteşte pe sine, pentru binele altuia sau pentru binele obştesc, primeşte înlăuntrul său putere dumnezeiască. Şi să vedeţi, dacă cineva se mişcă din spirit de jertfă, Dumnezeu îl acoperă. Imi aduc aminte, odată eram întăriţi în spatele unei stânci. Eu am săpat o groapă şi m-am ascuns puţin. Vine unul şi-mi spune: “Să intru şi eu”. Vine altul şi-mi spune şi acela: “Să intru şi eu”. I-am lăsat să intre, deoarece mi-au cerut-o şi am rămas eu afară. Seara, când au căzut mai multe proiectile, un proiectil mi-a trecut razant cu capul. Purtam glugă, nu aveam cască. “Băieţi”, am strigat, “m-a lovit proiectilul!”. Pun mâna pe cap, nu văd sânge; o pun din nou, nimic. Proiectilul a trecut razant cu capul şi mi-a ras părul din fată până-n spate, făcându-mi o cărare de 6 cm lăţime.
Voi n-ati trecut ani grei, ocupării, n-ati văzut război, duşmani etc. – şi mă rog să nu vedeţi – şi nici nu înţelegeţi mai nimic despre acestea. Insă aceşti ani sunt ca o oală care fierbe şi şuieră. Este nevoie de o obişnuinţă cu viata grea, de vioiciune, de bărbăţie. Dacă se va întâmpla ceva, căutaţi să nu vă afle complet nepregătite. Să vă pregătiţi de acum, ca să puteti înfrunta o greutate. Ce a spus Hristos? Nu a spus: ‘Fiţi gata”[7]? Astăzi, când trăim în nişte ani atât de grei, cu atât mai mult trebuie să fim de trei ori mai pregătiţi. Nu este numai moartea năpraznică cea pe care va trebui s-o înfruntăm, ci sunt şi alte primejdii. Să alungăm aşadar aranjarea[8] noastră. Să lucreze mărimea de suflet. Să existe duh de jertfă.
Acum văd ceva care este aproape să se întâmple, dar se amână mereu. Numai amânări mici. Cine le face? Oare nu Dumnezeu amână ceea ce trebuie să se întâmple? Hai încă o lună, două… Situaţia aşa merge[9]. Dar deoarece nu ştim ce ne aşteaptă, pe cât puteti, să cultivaţi dragostea. Acesta este lucrul cel mai important dintre toate: să aveti între voi dragoste adevărată, frăţească, nu mincinoasă. Atunci când există interesul cel bun, durerea, dragostea, omul totdeauna lucrează corect. Bunătatea, dragostea sunt putere. Pe cât puteti, să aveţi discreţie şi să nu vă deschideţi oricui. Unul va spune celuilalt şi acela altuia, şi ce va ieşi? Se poate ca şi dintr-o prostie să faceţi rău şi apoi să vă daţi cu capul de perete. Să fi văzut discreţie în armată! Dacă erai în primejdie să fii prins, prima treabă era să distrugi datele secrete. Rupeai datele bucăţele ca să le înghiţi. O dată când m-am aflat în primejdie le-am înghiţit. Pentru că, de le-ar fi găsit răzvrătiţii, ar fi aflat că în cutare loc se află armata, că are nevoie de hrană etc. şi ar fi transmis ei semnale în folosul lor la centru şi atunci ar fi venit aviaţia şi le-ar fi aruncat lor alimentele iar armata ar fi bombardat-o. Ai înţeles? S-ar fi dat ei drept armată. Dacă te prindeau şi erai transmisionist, îti scoteau unghiile cu cleştele, ca să mărturiseşti secretele. Şi preferai să ti se scoată unghiile, decât să trădezi. Unuia i-au ars subsuorile ca să le dea o scrisoare, dar nu a dat-o, a rămas paralizat. N-a mărturisit şi de aceea s-a făcut mărturisitor. Chiar şi femeile care duceau documente secrete, ascunse în samare, erau hotărâte să moară.
Moartea în război ispăşeşte multe păcate, pentru că fiecare se jertfeşte să-i apere pe ceilalţi.Cei care îşi jertfesc viata lor din dragoste curată, ca să-i protejeze pe semenii lor, îl urmează pe Hristos. Aceştia sunt cei mai mari eroi, pentru că şi moartea tremură înaintea lor, fiindcă ei înfruntă moartea din dragoste şi astfel câştigă nemurirea, luând cheia veşniciei de jos, de sub placa mormântului şi înaintând neîmpiedicati spre fericirea veşnică.
(…)
– Părinte, oare se poate să am râvnă să slujesc şi totuşi să nu am intenţii curate?
– Se poate. Atunci când ţelurile nu sunt curate, sufletul nu află odihnă. Aşadar îşi dă seama de aceasta şi încearcă să le cureţe. M-a impresionat un suflet ce a venit zilele acestea. Când află că cineva este bolnav şi suferă, nu poate dormi, îl doare şi plânge. Şi trăieşte în lume. A dezvăluit aceasta cuiva, iar acela i-a spus: „Aceasta poate fi şi ispită”. Se poate ca lucrul acesta să fie ispită? Numai atunci când o face cineva cu intenţia de a ieşi în evidenţă, se poate să-l înşele diavolul şi să trăiască o stare falsă.
Să vă scoateţi pe voi din acţiunile voastre. Atunci când omul iese din sine, se desprinde de pământ. Se mişcă în altă atmosferă. Cât timp rămâne în sine, nu se poate face om ceresc, nu se poate viaţă duhovnicească fără jertfă. Să vă aduceţi aminte că există şi moarte. Şi fiindcă vom muri, să nu ne îngrijim atât de mult de noi înşine. Nu zic să nu luăm aminte până într-atât încât să ne vătămăm, ci să nu ne închinăm la odihnă. Nu spun ca cineva să se arunce pe sine în primejdii, ci să aibă puţin eroism, bre copile! Cu ce bărbăţie înfruntau eroii moartea în luptă! Un monah care a fost împreună cu Kondilis – Kondilis a fost un patriot, un erou – mi-a povestit următoarele: atunci, în timpul războiului din Asia Mică, când au debarcat lângă Constantinopol, Kondilis, din corabie, de îndată ce a văzut Constantinopolul de departe, a început să facă ca un nebun: “Bre băieţi, oricum vom muri”, striga. “Ce mi-e azi, ce mi-e mâine! Dar să murim vitejeşte, bre băieţi! Să murim eroi pentru patrie”. Nu avea răbdare nici să tragă la uscat. Din nerăbdarea şi râvna ce-o avea, n-a văzut că încă nu ajunsese corabia la uscat, ci a sărit şi a căzut în mare. Până într-atât! Nu ştia nici să înoate, ci au sărit unii şi l-au scos.
– Părinte, ne-aţi spus să încercăm să ieşim din orice acţiune a noastră. Dar cum se face asta?
– Voi le vreţi pe toate de-a gata. Ce înseamnă a mă scoate pe mine? Când mă scot? Cum să ne scoatem pe noi înşine din dragostea de sine? Cum să ne filtrăm dragostea noastră? Pe cât nu mă socotesc pe mine, pe atât mă scot pe sinemi. Şi atunci când ne tăiem voia, slăbiciunea, odihna, atunci ne scoatem pe noi înşine. Prin ascultare şi tăcere, multe dispar din noi înşine. Ne scoatem pe noi înşine şi atunci când dragostea noastră nu are interes urât, dar ea trebuie să aibă şi jertfă, înţelegeţi aceasta? Se poate, de pildă, ca o soră să meargă la Stareţă şi să vadă că altă soră vrea şi ea să meargă. Dacă îndată îi dă loc aceleia să meargă, cu toate că ştie că aceea nu are motive serioase să meargă, atunci are ascultare, jertfă etc. Şi dacă-i dă rândul ei cu toată inima şi nu vorbeşte cu Stareţa, îi va vorbi însuşi Hristos. Dar aceasta s-o simtă ca ceva firesc, să i-o spună inima ei, nu s-o facă numai aşa, în mod simplu, deoarece astfel au spus Sfinţii Părinţi. In felul acesta primeşte harul lui Dumnezeu îndoit. Atunci una este ajutată duhovniceşte de un om, în timp ce cealaltă este ajutată dumnezeieşte de Insuşi Hristos.
Există mireni care fac o astfel de jertfă pe care n-o fac nici monahii. In lume – şi aceasta îmi face mare impresie – cu toate că unii oameni se poate să nu creadă, să aibă slăbiciunile lor, patimile lor, mă minunez de felul cum iconomiseşte Dumnezeu lucrurile încât să aibă o inimă care se înmoaie uşor. Dacă văd pe cineva că are nevoie, deşi este un necunoscut, se duc şi-i oferă ajutor. Mulţi care nu cred nici în rai, dacă văd o primejdie, aleargă să ajute ca să nu se întâmple vreun rău, şi mor aceia ca să se salveze vieţi, îşi dau şi averile etc. Cu câţiva ani în urmă, la o fabrică, un lucrător era în pericol să fie prins de o maşină. Şi deşi erau destui bărbaţi, a alergat o femeie să-l salveze. Bărbaţii, care aveau şi putere trupească, priveau… In cele din urmă l-a salvat, dar aceea a fost prinsă de hainele ei şi a murit. Muceniţă. Mare lucru!
Astfel de oameni nu se gândesc la sinea lor, ci o aruncă afară. Iar când o aruncă afară, atunci intră Hristos înlăuntrul lor“.
- Cititi integral, la:
Sfantul Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir si ucenicul sau, Nestor – JERTFA CARE ADUCE BUCURIE
(Din: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)
Va mai recomandam:
- Troparul Sf. Mare Mc. Dimitrie – versiunea Nectarie Protopsaltul si versiunea Schitul Lacu
- Vecernia si Utrenia Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvoratorul de Mir (audio)
***
Legaturi:
- FORTA COMUNIUNII MARTURISITOARE: Dragostea – fermentul muceniciei
- “Toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii”
- Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Pentru cel credincios mucenicia este sarbatoare
- CE INSEAMNA SI CUM E POSIBILA MUCENICIA?
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
Sfinte Dimitrie, ce mare
Şi sfântă-ţi este vrednicia
Şi cu ce dragoste şi jertfă
Î-ţi dovedeşti ortodoxia.
Prin tine Domnul ne arată
Cum să ne apărăm credinţa
Şi care-i calea cea mai vie
Care ne’aduce biruinţa.
Cum s’apărăm ortodoxia
Şi veşnicia de cel rău,
Când stăpâniri şi mari eretici
Ne duc la falsul Dumnezeu,
Cum n-ai luptat numai cu vorbe
Ci însăşi viaţa ţi-ai adus,
Dovadă dragostei supreme
Şi a credinţei în Iisus,
Cum viaţa cea jertfită astfel
E biruinţă şi-i putere
Ce prin Hristos învinge moartea
Prin crucea Lui, prin înviere.
Mucenicia a dat rodul
Cel mai puternic al credinţei.
Şi cel mai’nalt nivel posibil
Al dragostei şi-al biruinţei.
Pe Nestor tu l’ai dus în slavă
Cu ruga şi martiriul tău
Şi-n timp, la mii de mii de oameni
Le-ai dat curaj în Dumnezeu.
La mii de mii le-ai dat putere
Credinţă şi’nsănătoşire
La mii de mii le faci dovada
Orodoxiei prin iubire.
Cum nu vom preţui pe lume
Atâta sânge care’a curs
Sus pe Golgota şi de’acolo
În toată lumea prin Iisus ?
Un sânge ce ne-a dat viaţă,
Ne-a izbăvit de tot ce-i rău
Şi-n jertfa nevinovăţiei
Ne-a împăcat cu Dumnzeu
Cum nu vom preţui martirii
Cei care viaţa şi-au adus
Jertfă credinţei ortodoxe
Şi dragostei pentru Iisus ?
Un sânge care-a curs în chinuri
Pentru un scop nevinovat.
Pentru viaţa care-i vie
Doar prin Cuvântul întrupat.
Mrtirii sunt stâlp al credinţei
În Adevăr. Sunt temelie
Şi viul vieţii ortodoxe
Cel mai de preţ în veşnicie.
Voi ne sunteţi, în timp şi pildă
Şi’ncurajare şi putere
Şi Adevăr ce ne susţine
Când cursele ni-s foarte grele.
Azi cerem ajutor ca Nestor
În lupta noastră cu’n alt Lie
Ce şi-a ascuns forţa brutală
În umanism şi-n viclenie.
Ca să ne dai şi nouă sfinte
Puterea sfâtă de-a iubi
Cu preţul vieţii Adevărul
Şi dragostea de-a ne jertfi.