CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism

26-10-2010 Sublinieri

Pietismul

“(…) Notiunea de pietism cuprinde mai multe semnificatii decât pare a avea la prima vedere.

Mai departe ne vom referi doar la felul cum am perceput noi această ispită, fiind în contact direct cu tineri de la diferite facultăti. La început am respins doar sentimentalismul ieftin – echivalat de obicei cu pietismul – prin care se promova tabloul religios în locul icoanei si corala în locul muzicii psaltice.

Apoi din lucrarea practică misionară am observat că pietismul se mai caracterizează prin cel putin una din următoarele trei însusiri: individualism, incapacitatea de a sesiza esentialul si risipirea într-un sentimentalism nerealist, ignorant, superstitios si dulceag.

Putem spune că suntem pietisti si atunci când observăm în viata noastră religioasă alte simptome, precum: încăpătânare orgolioasă, ifose de trăire <autentică>, mimarea comuniunii, duhul contrazicerii, obsesia amănuntelor, confuzia valorilor si a planurilor (în sensul de neîncadrare corectă a unei probleme), artificialitate spirituală datorată si abuzului de termeni sau sfaturi duhovnicesti, bănuială cronică, formalism al gesturilor bisericesti, zăpăceală si lipsă de coerentă, nesinceritate bine camuflată, instabilitate duhovnicească (ce ne face usor manipulabili tocmai de către cei care nu trăiesc în duh ortodox), activism misionar – sau dimpotrivă pasivitate – fără discernământ, superficialitate, stilul contradictoriu si sucit, dulcegării si superstitii de orice nuantă, ignorantă suficientă siesi unită cu părerea de sine, neîntelegere a felului cum trebuie împletită dragostea cu fermitatea si neputintă de a vedea o problemă în ansamblul ei. De obicei pietistii rămân cu o idee fixă, pe care nu o pot schimba ani de-a rândul.

Ne-am oprit cu stăruintă asupra unora dintre trăsăturile pietismului din cauza nocivitătii pe care acesta o are asupra vietii crestine de astăzi, nu numai în cadrul unor organizatii misionare. Gândirea pietistă poate fi si un revers la dimensiunea ideologică si impersonală a societătii moderne, fiind boala sufletească a omului ce-si doreste să aibă o viată religioasă, dar căruia nu-i este încă clar ce înseamnă acest lucru.

Dintr-o perspectivă realistă, putem spune că majoritatea persoanelor care descoperă Biserica si doresc să se apropie de ea trec, în devenirea lor spirituală, printr-o etapă caracterizată de pietism; el poate îmbrăca diverse forme, de la cele usor sesizabile, până la cele profund patologice, de tip sectar.

(…)

Zelotismul

Referitor la problema zelotismului este necesar să rememorăm putin momentul în care s-a decis răstignirea Mântuitorului. Pontiu Pilat a pus în fata multimii iudeilor următoarea alternativă: să elibereze pe Domnul Iisus Hristos sau pe Baraba, cel ce fusese închis împreună cu o seamă de răzvrătiti <care în răscoală săvârsiseră ucidere> (Marcu 15, 7). Evreii dezlăntuiti au preferat să fie liber zelotul Baraba – cel care, în asteptarea lui Mesia, apăra Legea veche cu arma în mână – în locul Celui care era chiar <împlinirea legii> (Romani 13, 10). Orbirea zelotistă i-a împins atunci pe iudei atât de departe încât au strigat cu acele înfricosătoare cuvinte: ”Sângele Lui asupra noastră si asupra copiilor nostri!”.

De ce am dat acest exemplu? Întrucât există o categorie de crestini care merg pe această linie zelotistă a unui puritanism militant, însă, neavând dreaptă socoteală, pun înaintea dragostei sabia legii si a dreptătii, făcând astfel ca râvna lor pentru credintă să fie confiscată de diavol, care o îndreaptă în cele din urmă împotriva Domnului Iisus Hristos. Tot la fel s-a întâmplat în cazul lui Baraba si a altor conationali de ai săi, care – mergând după litera legii, iar nu după duhul dragostei – nu L-au recunoscut pe Mesia, pe care Îl asteptau cu înfrigurare de atâta timp.

Zelotistii sunt activi si bine intentionati. Ei vor să apere crestinismul, însă, din cauza stilului lor exaltat, răzvrătit, încrâncenat, repezit si încremenit în clisee, mai rău încurcă lucrurile. Prin actiunile lor nechibzuite trezesc reactii adverse foarte categorice si astfel ajung să facă deservicii Bisericii pe care vor să o slujească.

Acestia promovează în general o atitudine care favorizează concentrarea pe exterioritate în detrimentul interioritătii, o asemenea stare fiind vizibilă în dorinta lor de a face în primul rând schimbări pozitive în jur, iar nu în propriul suflet. Credinciosii cu o gândire zelotistă sunt oricând gata să tină lectii celor cu care se întâlnesc, fiindcă ei oricum ”se pricep” să abordeze aproape orice temă.

Zelotistii observă foarte usor unde gresesc ceilalti, dar mai greu unde gresesc ei. De asemenea, ei nu constientizează faptul că exagerarea si orice fel de teribilism sunt o formă de a (te) minti (de altfel, acestia sunt fermi convinsi că toate verdictele pe care le dau în aproape orice problemă sunt ”foarte sigure”, ”definitive” si ”în deplină cunostintă”). Desi pot să sustină cu îndârjire unele adevăruri teologice, istorice sau de altă natură, nefiind însă atenti la dimensiunea duhovnicească a vietii, ajung totusi să producă dezbinare sau certuri.

Zelotistii, de obicei, nu înteleg si mai ales nu simt în profunzime faptul că pe un crestin trebuie să-l intereseze în primul rând dreptatea prin iubirea si voia lui Dumnezeu, iar nu dreptatea după mintea omenească sau reforma socială ori bisericească. În unele cazuri, acestia nu analizează cu atentie dacă jertfa pe care sunt dispusi să o facă pentru binele obstesc este cu adevărat întemeiată pe ascultarea de Dumnezeu, dacă este cu adevărat plăcută lui Dumnezeu.

Zelotismul este o reactie superficială (dar care poate prinde usor la tineri), apărută în urma constatării cresterii vizibile a lucrărilor malefice în lumea contemporană. Problema la care trebuie să medităm se rezuma însă la următoarea întrebare: militantismul ortodox este acelasi lucru cu calea duhovnicească a Sfintilor Părinti? Cu alte cuvinte, demascarea agitată a racilelor social-bisericesti este acelasi lucru cu asumarea răului din lume ca avându-si izvorul principal în propriile mele păcate?

În concluzie, putem depista în noi însine tendinte zelotiste în cel putin trei cazuri:

1. atunci când ne propunem cu o înfumurare zgomotoasă lucruri mult mai mari decât putem duce;

2. atunci când facem confuzia între a fi activ si foarte hotărât în virtutea unor principii moral-civice, si a avea o lucrare fermă pentru si întru Hristos;

3. atunci când abordăm ostentativ problemele credintei, dar ne lipsesc blândetea si modestia, care îsi au izvorul în rugăciunea curată.

Este foarte greu, atunci când esti tânăr, când esti plin de ardoare si dinamism, dar esti lipsit de frâna dreptei măsuri, să nu aluneci în această ispită. Ceea ce stim însă cu sigurantă este că rugăciunea sinceră si bunăvointa, smerenia si dragostea, călăuzite de duhovnic prin spovedanie, sunt paveze sigure în biruirea acestui vrăjmas al mântuirii.

Intelectualismul

(…) Vorbind în general despre intelectualism gândul ne duce în primul rând la intelectualii care nu doresc să cunoască până la capăt învătătura si trăirea crestină, în multe situatii acestia având o viziune formalistă, abstractă si criticistă în ceea ce priveste viata Bisericii. Pentru asemenea crestini se potrivesc foarte bine cuvintele Mântuitorului:

”Cum puteti voi să credeti, când primiti slavă unii de la altii, si slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutati?” (Ioan 5, 44).

(…)

De aceea trebuie să recunoastem că, în unele cazuri, asa cum remarca părintele Dumitru Stăniloae,

“nu densitatea în elementele proprii face teologia neagreată de intelectuali, ci prezentarea ei în clisee stereotipe, fără adâncire personală, fără trecerea ei prin intimitatea sufletească a teologului, de unde să se îmbrace în dogoarea convingerilor“”.

Din experientă putem si noi spune că cele mai subtile influente intelectualiste (…) au venit, într-un mod oarecum neasteptat, chiar din partea unora dintre cei care, studiind teologia (fără a fi anume interesati de ”dogoarea” vietii duhovnicesti), o priveau mai mult ca o filosofie captivantă decât ca o învătătură mântuitoare.

Pentru asemenea persoane a prezenta teologia fără clisee înseamnă să ai un limbaj cât mai căutat, dar lipsit de duh, si idei moderniste, pentru a te face înteles de oamenii de acum; înseamnă să folosesti din plin informatii filosofice sau stiintifice; înseamnă să fii la curent cu ceea ce au spus teologi catolici sau protestanti. Iar în cele din urmă, făcând o sinteză între toate acestea si învătătura traditională a Bisericii – utilizându-se expresii specializate si concepte înalte -, să le arăti intelectualilor cât de actuală este ortodoxia. Cu alte cuvinte, teologia devine în acest fel o depănare perpetuă de cunostinte, iar nu o lucrare vie de trăire si vorbire sub puterea harului.

Fără să tăgăduim necesitatea unei pregătiri culturale a studentului teolog, totusi această viziune rationalistă ce-si propune să cunoască învătătura crestină, dar nu are ca punct de plecare conlucrarea directă a credinciosului cu harul dumnezeiesc, ci doar niste informatii, poate fi numită intelectualism teologic. Aceasta este o tendintă care apare inevitabil la toti cei care dobândim multe cunostinte duhovnicesti, dar, din păcate, ele rămân la un nivel pur cerebral deoarece nu încercăm să ni le asimilăm pe toate prin trăire.

Intelectualismul teologic este o ispită – foarte greu de ocolit – a însusi sistemului teologiei academice din aproape toate timpurile si de aceea el poate influenta negativ viata tinerilor din Biserică.

(…)

Criticismul – o solutie?

Criticismul este una dintre bolile grave ale societătii românesti. Nu am înteles niciodată cum au reusit unii să scape atât de repede de propriile patimi, încât să le rămână timp si energie pentru a-i critica obsesiv pe altii si a produce dezbinare la nesfârsit. De mai multe ori l-am întrebat pe părintele Sofian din ce cauză suntem un popor atât de dezbinat. Sub diferite forme, părintele ne-a dat acelasi răspuns: din mândrie!

Unele persoane îsi întemeiază stilul de a critica încontinuu pe ideea că, procedând în acest fel, lucrurile sunt mai dinamice si putem depăsi mentalitatea comunistă, unde nu era voie să critici pe nimeni, întrucât totul era considerat perfect.

Pentru a ne da însă seama dacă critica noastră este sau nu plăcută lui Dumnezeu este necesar, în primul rând, să vedem roadele acesteia. Când critica noastră insistentă produce tulburare (în jur sau înlăuntrul nostru) si nu îndreptare, este foarte posibil ca ea să nu fie după voia lui Dumnezeu, ci să-si aibă izvorul în propriul nostru orgoliu.

Câteodată este firesc să dezbati critic o problemă, oferind cu dragoste si solutii. Criticismul însă produce o tulburare inutilă, dacă prin el întelegem o atitudine încrâncenată prin care depistăm milimetric răul din jurul nostru, din societate sau din viata Bisericii, dar nu-l punem în legătură cu neajunsurile din sufletul nostru. Adică nu constientizăm faptul că principalele cauze ale existentei răului care ne apasă sunt propriile noastre păcate.

Sfânta Biserică ne reaminteste mereu că, pentru a scăpa de boala criticii delirante, ne stau la îndemână si următoarele medicamente ale spiritualitătii ortodoxe: a vedea partea bună si frumoasă a oamenilor, a ne frământa numai pentru problemele care sunt în puterea si răspunderea noastră, a ne concentra asupra propriilor greseli, precum si asupra împlinirii unei lucrări pozitive, în duhul Evangheliei. Aceste modalităti de gândire si actiune – binecuvântate prin experienta Sfintilor Părinti – constituie de fapt temelia oricărei schimbări (făcută în duh ortodox) a vietii bisericesti. O astfel de schimbare are marele avantaj de a nu produce sminteală, căci Mântuitorul ne avertizează foarte limpede: ”Iar cine va sminti pe unul dintre acestia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară si să fie afundat în adâncul mării”. (…)”.

(Tudor Popescu, acum Ierom. Teofan, iunie 2002, fragmente din postfata la cartea: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe)

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Sofian Boghiu, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

64 Commentarii la “CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  2. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  3. Pingback: De actualitate: PARINTELE SERAFIM ROSE despre CALEA IMPARATEASCA, duhovniceasca si sanatos ortodoxa, care SE OPUNE SI ECUMENISMULUI sau MODERNISMULUI, DAR SI ZELOTISMULUI “SUPERCORECT”: “Sunt unii care doresc ca totul sa fie absolut simp
  4. “Orbirea zelotistă i-a împins atunci pe iudei atât de departe, încât au strigat cu acele înfricosătoare cuvinte: ”Sângele Lui asupra noastră si asupra copiilor noștri!”.”

    Asta s-a implinit la Masada unde zelotii s-au sinucis in masa, ucigandu-si si copii! Deoarece sinuciderea era interzisă de religia lor, au fost trasi la sorți câțiva bărbați care să-i omoare pe toți ceilalți asediați; după aceasta ultimii rămași s-au omorât ei între ei. Totuși, două femei și cinci copii s-au ascuns, nu au fost omorâți, și au putut povesti mai târziu cele întâmplate.

    “De mai multe ori l-am întrebat pe părintele Sofian din ce cauză suntem un popor atât de dezbinat. Sub diferite forme, părintele ne-a dat același răspuns: din mândrie!”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate