MARTURII DESPRE PARINTELE STEINHARDT la centenarul nasterii sale (29 iulie): MARTURISITORUL NONCONFORMIST

27-07-2012 Sublinieri

Revista “Lumea monahilor”, iulie 2012:

MARTURII DESPRE UN MARTURISITOR

(fragmente)

La inceputul lunii iunie Academia Română şi Fundaţia Nicolae Steinhardt l-au omagiat pe celebrul călugăr de la Rohia printr-un simpozion la care au participat şi o parte din cei intervievaţi în acest articol. La finalul şedinţei, academicianul Alexandru Surdu a anunţat că a înaintat propunerea ca Nicolae Steinhardt să devină membru postmortem al prestigioasei institutii. Dacă părintele ar mai fi trăit, ar fi implinit pe 29 iulie 100 de ani.

La un centenar cântăreşti atât valoarea omului cât şi opera sa. Iar părintele Nicolae a lăsat in urmă scrieri din cele mai variate domenii — drept, literatură, teologie, toate vădind geniul său fecund, dar şi dragostea-i neţărmurită pentru Hristos. Mai cu seamă despre această nepreţuită iubire ar fi nimerit să vorbim. Pentru că ea l-a purtat prin apa botezului şi tot ea l-a îmbrăcat in haina smereniei monahale. Mărturiile pe care le veţi citi în paginile următoare sunt ale unor apropiaţi, oameni care l-au cunoscut bine şi care au fost impregnaţi de bucuria sa duhovnicească. Oameni pentru care el nu a fost doar Nicolae Steinhardt, ci pur şi simplu „Părintele”.

IPS ANDREI ANDREICUT, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

Părintele Nicolae Steinhardt va rămâne ca o icoană luminoasă de om credincios in adevăratul sens al cuvântului, serios in mărturisirea pe care a facut-o pentru Domnul Hristos şi, in acelaşi timp, dăruit idealului creştin. Sigur că era, pe vremea când l-am cunoscut eu, din punct de vedere al pregătirii intelectuale, o somitate. Dar se ştia coborî şi ne impresiona, din punct de vedere duhovnicesc, si pe noi, cei ce nu eram la măsura preocupărilor lui spirituale culturale. L-am cunoscut, deci, pe vremea când eram student laic în Bucureşti. A vrut Dumnezeu să mă duc la aceeaşi biserică unde mergea si el după ce-a ieşit din inchisoare, la Schitul Darvari, care pe atunci era biserică de mir — fusese desfiinţat schitul de puterea comunistă — , unde era un preot foarte bun, părintele George Teodorescu. Acesta, aşa cum se vede şi din Jurnalul fericirii, l-a si miruit după ieşirea din temniţă, pentru că părintele Mina Dobzeu l-a botezat, dar nu a avut Sfântul Mir in inchisoare. Eu, ducându-mă la Darvari, am auzit de la cei foarte serioşi in preocupările spirituale că o sumedenie de intelectuali de rasă merg la biserica respectivă, avându-l duhovnic pe părintele George Teodorescu. Printre aceia era şi el. Il observam in biserică, stând in spate, recules la Sfânta Liturghie si foarte discret. Mai târziu l-am cunoscut faţă către faţă. După ce mi-am terminat studiile la Institutul de Construcţii din Bucureşti, la Facultatea de căi ferate, drumuri poduri, am profesat o vreme, apoi am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu şi am ajuns preot in Turda. Ei, intr-o după-masă, in 1980, bate la uşă, intră si se prezintă un domn: „Sunt fratele Nicolae, m-a trimis fratele Mitrofan să vă fac o vizită”. Imediat am făcut legătura, cine este fratele Nicolae: era omul distins care venea la biserica Schitului Darvari.

– Era foarte nonconformist!

Da, poate nonconformist, dar in acelaşi timp foarte sincer, foarte direct. Imediat infiripa cu tine un dialog plăcut. Apoi mi-a povestit o sumedenie de lucruri din preocupările lui spirituale din căutarea pe care a avut-o pană s-a increştinat. Ţi le spunea foarte direct. Şi după aceea calvarul. Calvarul suferinţelor lui. Nu se plângea. Le-a socotit o şansă, aşa cum bine se vede şi din Jurnalul fericirii. Le relata cu multă naturaleţe şi, aşa cum vă spuneam, era foarte apropiat de cei simpli. Mai ales cei tineri îl iubeau, il inconjurau cu râvnă. Pe vremea aceea, erau multi tineri care veneau la biserica mea parohială din Turda. Printre ei era actualul stareţ de la Rohiţa, părintele Vasile. Dintre mulţimea de tineri care- l inconjurau cu drag era şi el. Si s-a legat de el, pentru că atunci era la liceu in Turda, dar după aceea, l-a urmat la mănăstire la Rohia, unde l-au avut stareţ pe părintele Serafim şi apoi pe Prea Sfinţitul Iustin.

– Inalt Prea Sfintia Voastră, credeti că ar putea fi canonizat Nicolae Steinhardt?

– Nu mi-am pus problema. Dar nu ştiu dacă şi-ar pune-o el, dacă ar fi intre noi. A fost un creştin de vocaţie, un trăitor. Nu ştiu dacă se poate incă pune problema aceasta.

– Dar l-ati văzut ca pe un om induhovnicit?

– L-am văzut ca pe un om induhovnicit, dar nu era un festivist. Aşa că, dacă canonizarea lui îi interesează pe unii doritori de festivism sau de senzaţii tari, cred că aceasta i-ar repugna lui Steinhardt. Eu cred că este în lumea celor drepţi, că se roagă pentru noi, dar nu-mi pun problema canonizării.

IPS IUSTINIAN CHIRA, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului:

M-am pomenit intr-o bună zi, la Cluj, cu Nicolae Steinhardt, după ce ieşise din puşcărie. M-a trimis la dumneata Noica de la Păltiniş. Vreau să mă aşez intr-o mănăstire. Am vizitat mai multe, dar nu m-am putut ataşa de niciuna. El mi-a spus: «Te duci la episcopul Iustinian şi faci ce-ţi zice el!». Ce sfat imi dai?” „Păi, zic, du-te la Rohia. Du-te s-o cunoşti şi… dumneata vei decide.”

Si a mers la Rohia. Si a venit toamna si iarna si vara, doi-trei ani la rând. S-a ataşat total de Rohia. Sigur că autorităţile, securitatea mai ales, mereu presau pe Prea Sfinţitul Iustin, care era atunci stareţ, şi pe mine, la Cluj, ca să nu-l ţinem la Rohia, să-l trimitem la Bucureşti. Eu le-am spus, intr-o bună zi, securiştilor: „Sunteţi nişte mari dobitoci!” Ei s-au zborşit… „Da, da: sunteţi nişte mari dobitoci! Pentru că acest om este de mare valoare. Cei din Apus ar dori să-l aibă in mijlocul lor.”

Aici a fost in siguranţă, că era sub aripa Prea Sfinţitului Iustin. Era foarte greu pentru noi. Ni se spunea de către securişti: „Ce-l ţineţi pe jidanul ăla acolo? Un ticălos!”. Dar el s-a simţit extraordinar. Rohia i-a format un mod nou de a gândi. El credea, dar nu cunoştea in intimitate viaţa creştină. In această mănăstire a invăţat el viaţa creştină şi viaţa călugărească.

Aici i s-a dat ascultarea — pentru că dacă nu-i dădeam nicio ascultare in mănăstire, pur si simplu n-ar fi rezistat — să se ocupe de biblioteca mănăstirii, ceea ce pe el l-a incântat teribil. A doua sarcină care i s-a dat a fost cea de clopotar. Era si de aceasta foarte incântat. Şi era foarte râvnitor. La secundă trăgea clopotul la slujbe dimineaţa, seara, la miezul nopţii. Iubea foarte mult slujbele, mai ales Miezonoptica si Sfânta Liturghie. De la aceste două slujbe nu lipsea niciodată. Poporul l-a iubit foarte mult. Oamenii stiau că e evreu şi că s-a făcut creştin. Dar l-au iubit si pentru că îi plăcea să citească Psalmii la strană. Ii cunoştea in original si îi citea atât de frumos, incât parcă vibrau pereţii bisericii… Extraordinar! Aşişderea, i s-a dat posibilitatea să predice. Vorbea pe inţelesul poporului, spunea lucruri mari, importante, lucruri inedite. Predicile lui le-am tipărit intr-o carte care a apărut la Baia Mare, Dăruind vei dobândi.

Era intru totul ataşat de viaţa de mănăstire. Cu fraţii mergea la ascultare, râdea si glumea impreună cu ei ca un copil. Părinţii de aici, deşi erau foarte tineri, l-au luat in mijlocul lor, nu s-a uitat nimeni cu rezervă, cu dispreţ. Ii duceau lemnele, îi făceau toate hatârurile, căci de multe ori era capricios. Dar fraţii răbdau… mai făceau câte o glumă cu el… Aşa a trăit Nicolae ca în paradis, la Rohia, care i-a dat posibilitatea ca să guste viaţa creştină autentică.

El călătorea des la Bucureşti. Intr-o bună zi a plecat la Baia Mare unde stătea la o familie. Acolo s-a imbolnăvit, la sfârşitul lui martie, si a fost dus la spital. L-a chemat pe Prea Sfinţitul Iustin, stareţul mănăstirii de atunci, care a mers cu incă un călugăr de aici, Iustin. A mers la el in salon. El se uita mereu la Iustin. Se vedea că vrea să-i comunice ceva. Dar era lângă el umbra. Si nu i-a spus nimic. Când era la spital, i-a cerut prietenului său: „Citeşte-mi rugăciunile din ceasul morţii!”. Omul a citit rugăciunile, din cartea lui de rugăciuni. După ce a citit, Nicolae a spus: „Acum inchide cartea!”. A fost ultimul lui cuvânt. Omul a inchis cartea, a pus-o pe noptieră si a ieşit puţin afarâ. A intrat asistenta si aceasta a asistat la ultimele lui clipe.

Asta s-a intâmplat joi. Vineri primesc un telefon de la Cumpănaşu, preşedintele Departamentului Cultelor, un om dealtfel de treabă. „Prea Sfinţite, aţi auzit? A murit Nicolae Steinhardt.” „Da. Am auzit.” „Dar cred că nu mergem la inmormântare!” Zic: „Vom vedea!”. Şi am pus telefonul jos. Peste zece minute, iar mă sună: „Ştiţi, a murit Nicolae Steinhardt” — tot Cumpănaşu. „Da, ştiu!” „Dar n-o să mergi sfinţia ta, episcop, la inmormântarea unui calugăr simplu!” „Nu ştiu. Vom vedea!” Si am inchis din nou telefonul. Sună a treia oară telefonul, după oarecare timp. „A murit Steinhardt” „Da, a murit!” „Poruncă: nu cumva să mergi la inmormântare!” „Bine, domnule preşedinte. Vom vedea!” Şi imediat am urcat in maşină si am venit la Rohia.

Aici, luase foc securitatea, nu cumva să vină episcopul la inmormântare. Presau pe protopopi şi pe stareţ. Dar ei le-au spus: „Noi n-avem puterea să poruncim episcopului să nu vină!”. Când am ajuns Ia Rohia, ei n-au mai indrăznit să zică nimic. Dimpotrivă, au intors foaia: “Vai, ne bucurăm că aţi venit!”. Lor le era foarte frică de o manifestare masivă... Au fost prezente la inmormântare vreo 70 de personalităţi. La inmormântare am vorbit eu, plecând de la un citat biblic: „Iată un evreu fără vicleşug” (discuţia intre Apostolul Filip si Natanael).

Am spus:

„Pentru dumneavoastră, cel pe care il avem in faţă a fost prietenul, omul de litere. Pentru popor (că a fost si popor mult!) este Părintele Nicolae. Noi inmormântăm pe monahul Nicolae, nu pe Nicu Steinhardt! In monahism este o regulă: când intra un om pe poarta mănastirii , nu contează cine e si ce a facut inainte. Trecutul nu ne interesează! De aceea, nici trecutul lui Nicolae Steinhardt nu ne interesează. Noi îl preţuim pentru ceea ce a devenit după ce a intrat in Mănăstirea Rohia. Iar dacă l-am intreba pe el — şi vă garantez că era foarte modest — n-ar fi acceptat să-l lăudăm, Doamne păzeşte! Pur şi simplu ne-ar cere să-L laudăm pe Stăpanul nostru, pe Iisus Hristos, în Care el credea la modul absolut.”

Pentru mine este o mare fericire că am sprijinit, că am ocrotit un om care era ca un sfânt. Trecutul lui nu-l ştiu, dar ştiu precis că era extrem de credincios faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Asta a fost foarte important.

Preot Ioan Pintea

Eu il ştiam inainte de a-l intalni faţă catre faţă, il ştiam din textele pe care Nicolae Steinhardt le publica in revistele culturale mai ales din Transilvania. Revista Steaua, de exemplu. Intâlnirea a avut loc undeva in Bistrita-Năsăud, la un simpozion, şi atunci ne-am apropiat foarte tare. Am povestit despre textele pe care le publica in presa culturală şi am povestit despre cărtile care-i apăruseră până atunci şi pe care eu le citisem. Sigur, am povestit şi despre Rohia. Avusesem şi eu inainte un drum putin mai complicat la Rohia, iar părintele ştia despre acest drum al meu de la părintele Serafim. Prin urmare existau câteva date care ne legau: literatura, dragostea pentru Rohia.

– Cum era ca om?

Era extrem de viu. Orice moment, să spunem literar sau teologic, era trăit la maximă intensitate, cel puţin aşa am observat eu, aşa l-am simţit eu.

– Cum punea in practică ceea ce scria?

Cred că erau anumite texte literare care nu trebuiau puse neapărat in practică. Mă gândesc că textele teologice trebuiau puse in practică sau poate exista o practică inainte şi apoi aceasta devenea text. In orice caz, Nicolae Steinhardt rămâne un model — un model cultural, spun eu, si un model de monah, de călugăr ortodox.

– El este şi un model duhovnicesc. E o figură de Pateric?

E un părinte, dar e o figură cu totul cu totul aparte. Nu putem neapărat să spunem că părintele Nicolae Steinhardt e un duhovnic in inţelesul clasic al cuvântului.

– N-avea cum, nici n-a fost hirotonit!

Sigur! Nu putea! N-a primit această binecuvântare, insă, prin tot ceea ce a făcut, devenise un mai mult ştiutor, devenise un avvă. Si iată, faptul că până in ziua de astăzi, noi îi spunem parintele Nicolae, deşi el n-a fost hirotonit preot niciodată, inseamnă foarte mult.

– De altfel, părintele Ioanichie Bălan l-a inclus în convorbirile lui duhovniceşti, alături de alţi duhovnici iluştri.

El face o figură aparte şi in aceste Convorbiri duhovniceşti, in care, dacă aţi observat, nu există practic un dialog cu Steinhardt. Eu am descoperit mai târziu convorbirea cu Ioanichie Bălan, o convorbire extrem de importantă pentru atitudinea lui monahală, dar şi socială. Convorbirea aceea, după câte ştiu eu, nu a apărut.

– Era incomodă…

Sigur! Era incomodă pentru vremurile acelea…

– Părinte, dacă ar fi să-l asimilaţi unei figuri din Pateric sau unui sfânt, cu cine l-aţi asemăna, din istoria bisericii?

Cu patronul lui, cu Sfântul Nicolae. Nu intămplător se lăuda mereu că poartă un asemenea nume şi, dacă vă aduceţi aminte, are un text despre Sfântul Nicolae si Sfântui Casian, în care arată două tipuri de comportamente. Eu îl regăsesc pe Steinhardt mereu în comportamentul Sfântului Nicolae.

– Cel milostiv, cel iubitor, cel foarte aproape de oameni.

Cel milostiv, cel iubitor, cel foarte aproape de oameni, dar şi cel drept si cel foarte sever.

– Părinte, îl vedeţi ca sfânt?

Aici e mult de discutat. Cristian Bădiliţă a scris un text despre sfinţenia lui Nicolae Steinhardt. El spunea la un moment dat: „Un asemenea sfânt mi-aş dori in calendar!”. Sigur că si eu, ca tânăr foarte apropiat de părintele Steinhardt, mi-aş dori un asemenea sfânt, numai că e un sfânt care ar ieşi intr-un mod foarte curios din tipicul calendarului. Dar, dacă Dumnezeu va dori, probabil se va intâmpla acest lucru. Suntem destul de aproape de biografia părintelui Steinhardt incă nu putem să măsurăm distanţele acestea cum s-ar cuveni si de aceea atunci când auzim „Nicolae Steinhardt — sfânt“, tresărim. Cred că şi el ar tresări si ar spune, cum spunea adeseori, strigand oarecum din curtea mănăstirii Rohia spre noi, care stăteam undeva sus, pe treptele paraclisului: „Măi, să fie!”.

Au consemnat Cristian Curte si Remus Rădulescu

(Din: revista Lumea Monahilor nr.61, iulie 2012)

Legaturi:


Categorii

IPS Andrei, IPS Justinian Chira, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Nicolae Steinhardt

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “MARTURII DESPRE PARINTELE STEINHARDT la centenarul nasterii sale (29 iulie): MARTURISITORUL NONCONFORMIST

  1. Doamne ajuta!
    Vroiam sa va informez despre o stire din Spania, conform careia ministrul spaniol al Justititiei A. R. Gallardon a propus modificarea Legii Avortului din tara sa, prin care se doreste eliminarea din textul de lege a prevederii conform careia femeia poate cere avortul daca fatul prezinta malformatii si alte anomalii grave.

  2. Pingback: PROFETICUL STEINHARDT DESPRE OMUL INDOBITOCIT DE AZI, Europa, recursul ipocrit la scuze: “Stati si va uitati cu totii si nu stiti ce va asteapta!” -
  3. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – Filme documentare, reportaje, marturii despre JURNALUL VIETII UNUI OM FERICIT (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: CENTENAR STEINHARDT. IPS Bartolomeu Anania, Pr. Gheorghe Holbea, Pr. Mihail Milea si George Ardeleanu despre Parintele Nicolae de la Rohia (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: N. Steinhardt despre TIRANIE, TOTALITARISM, DIVERSIUNI, DISCERNAMANT, LIBERTATE, ANARHIE, CURAJ, IDEOLOGIILE UTOPICE… -
  6. Pingback: Pastorala exceptionala de Craciun a IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului: PRECUM MAGII, SA NU NE INTOARCEM LA “IROD”, LA OMUL LUMESC, “CIVILIZAT”, CI SA O APUCAM “PE ALTA CALE”, CEA STRAMTA, A LUI HRISTOS! -
  7. Pingback: 24 de ani de la moartea parintelui carturar NICOLAE STEINHARDT. Document audio inedit din fonoteca radio cu VOCEA monahului de la Rohia - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: NICOLAE STEINHARDT, monahul de la Rohia – 25 de ani de la mutarea la Domnul: “UN EVREU FARA DE VICLESUG, UN INTIM AL LUI HRISTOS si un “mare reactionar” in fata Fiarei comuniste. MARTURIA CALDA A IPS IUSTINIAN CHIRA -
  9. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 2012): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  10. Pingback: N. STEINHARDT: Trei solutii “laice” de iesire dintr-un spatiu concentrationar (totalitar) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PĂRINTELE NICOLAE (STEINHARDT) DE LA ROHIA, un îndrăgostit de Hristos şi de neamul românesc. PUTEREA INSPIRATOARE A SUFERINTEI TRANSFIGURATE IN “JURNAL AL FERICIRII”. Uriasa BUCURIE si ONOARE de a fi crestin | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PĂSTORUL MARAMUREȘULUI CREȘTIN. Astăzi, 28 mai, Parintele Arhiepiscop IUSTINIAN CHIRA implineste 95 de ani! “Două modele am avut în viaţă: Pe Iisus Hristos şi pe ţăranul muncitor cu palmele bătătorite” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: VLADICA JUSTINIAN CHIRA, vrednicul arhiepiscop al Maramuresului, A TRECUT LA DOMNUL in aceasta dimineata, LA 95 DE ANI | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: VLADICA JUSTINIAN despre RUGACIUNILE IMPREUNA CU ERETICII si ECUMENISM, cu fermitate, dar si cu grija de a “A NU FACE BREȘĂ ÎN INTERIORUL BISERICII”: “Noi nu avem voie să ne exprimăm cu multă uşurinţă despre orice problemă şi
  15. Pingback: “Dumnezeule, dar eu nu vreau sa ma duc in Rai singur, eu vreau sa ma duc cu poporul!” – VESNICA POMENIRE IPS JUSTINIAN, “voievodul” duhovnicesc al Maramuresului. POVESTEA VIETII UNUI MONAH SI ARHIEREU SFANT, marturii si evoca
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate