ADUCEREA LA TEMPLU A MAICII DOMNULUI. Smeritele si tacutele lectii duhovnicesti ale Preasfintei Fecioare (si AUDIO, VIDEO)

***

SFANTUL NICON DE LA OPTINA:

Cuvantare rostita la praznuirea

Icoanei Maicii Domnului din Tihvin

Trebuie sa fii un crestin bun si cu viata ta, si cu cuvantul, si cu rugaciunea ta.

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh.

Cine a ascultat ieri cu atentie canonul si acatistul, acela a putut observa cat de multe sentimente si ganduri inalte si minunate exista acolo, mai ales in canon.

Mai intai de toate scriitorul bisericesc care a alcatuit aceste cantari bisericesti il roaga pe Domnul Dumnezeu ca El sa-i dea cuvant si sa-l invete cum tre­buie sa cante, cum trebuie sa se roage.

De aici reiese clar ca noi singuri, fara ajutorul lui Dumnezeu, nu suntem in stare nici sa ne rugam. Nu putem sa ne rugam cum trebuie si nici nu stim cum si pentru ce sa ne rugam. Se poate intampla cum a zis proorocul intr-unul din psalmi: „rugaciunea lui sa se prefaca in pacat” (Ps. 108, 6). Prin urmare, nu orice rugaciune este sfanta, exista si rugaciune pacatoasa. Şi cand se preface rugaciunea in pacat? Atunci cand obiectul rugaciunii este pacatos, cand simtamin­tele si dorintele cu care omul se apropie de rugaciune sunt pacatoase. Intelegandu-si  nevrednicia sa, care se putea oglindi in rugaciunile alcatuite, scriitorul cantarilor bisericesti mai sus pomenite Il roaga pe Domnul Dumnezeu sa nu Se dezguste nici El, nici Maica Domnului de rugaciunile alcatuite si aduse si sa primeasca ravna noastra, deoarece dorin­tele cu care este adusa rugaciunea sunt sincere si sfin­te, obiectul rugaciunii este sfant.

Este bine ca aduceti laude Maicii lui Dumnezeu. Dar acest lucru nu este de ajuns. Maicii Domnului ii place mai mult savarsirea cu fapta a virtutilor, nu numai laudele buzelor. Daca vorbiti despre virtuti si va rugati pentru ele, trebuie ca acest lucru sa ramana nu numai pe buze, ci cuvintele si rugaciunile pentru vir­tuti sa le transpuneti in fapta, in insasi viata voastra. De vorbit, puteti vorbi mult, dar fara folos. Staretul Ambrozie i-a spus odata unui om, care ii ceruse multe cuvinte de invatatura: „Cuvintele de folos sunt foarte putine“, caci Imparatia lui Dumnezeu nu sta in cu­vant, ci in putere. Uneori datorita unui singur cuvant sufletul intra in extaz duhovnicesc si se umple de cele mai sfinte sentimente, dorinte si intentii. De aceea si cerem ca nu numai cuvintele sa ramana in noi ci, daca vorbim si cantam despre virtuti, atunci trebuie sa si savarsim aceste virtuti, altfel cuvintele nu vor fi spre zidirea, ci spre impovararea si a celor ce ne asculta si a noastra. Caci, intr-adevar, cum va putea omul neinfra­nat sa-i invete pe altii infranarea? Nu va avea curaj sa faca acest lucru. Sau cum va putea cel cu lacomia pantecelui sa vorbeasca despre post? Nu va avea aceasta indrazneala. Cuvantul lui va fi desert, neputincios.

Asa si noi toti, in general, daca dorim sa fim crestini adevarati, trebuie sa fim nu numai cu vor­ba, ci si cu fapta, adica cu viata noastra. Atunci nu se vor sminti de noi ceilalti oameni si nu vor huli invatatura lui Hristos si viata crestinilor si nu vor zice ca viata noastra este rea, nevrednica de numele de crestin. Altfel, si turcii-mahomedani, si toti cei de alte credinte, si sectarii, si oamenii necredinciosi de rand, vazand viata noastra necuviincioasa, vor spune ca ei au o viata mai buna, mai duhovniceasca decat a celor care se lauda ca sunt crestini ortodocsi, ca ei il cunosc pe adevaratul Dumnezeu si ii slujesc Lui. E dureros sa auzi acest lucru. Dar se intampla sa-l auzi. Mi s-a intamplat si mie si mi s-a intamplat chiar de mai multe ori. De aceea, ca sa nu fie hulit numele lui Dumnezeu pentru pacatele noastre, sa ne sarguim intru virtuti cu fapta, nu numai cu vorba. Sa ne straduim sa ne indreptam viata.

Sa slujim acum un moleben^[1]. Sa ne rugam Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei Ceresti, ca ea sa aduca rugaciunea ei catre Domnul intru apararea, si povatuirea, si ocrotirea noastra. Şi sa ne rugam intotdeauna Imparatesei Ceresti, ca Maicii noastre celei iu­bitoare de fii, care ne-a infiat la Crucea Fiului sau. Ea ne iubeste. Ne iubeste foarte mult, ca pe fiii Bisericii Ortodoxe, intemeiate de Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Ea are grija de fiecare crestin si se roaga pen­tru el. Ca sa nu ne aratam nevrednici de mila ei si sa nu departam de la noi ajutorul ei dumnezeiesc, sa ne straduim sa nu facem nimic care sa alunge de la noi harul lui Dumnezeu. Sa ne ajute Domnul Dumnezeu! Amin.

***

Scurt cuvant al Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la aducerea la Templu a Maicii Domnului (2012):

“Cred ca ceva ne invata Maica Domnului prin Aducerea la Templu. Si, sigur, indreapta ceva din mintea noastra, cumva obisnuita sa-si creioneze, sa-si faca ea [calcule, planuri, n.n.]: cum ar fi sa fie [“bine”], cum ar trebui sa fie „bine” – daca fiecare dintre noi avem ideea aceasta: cum ar trebui sa fie viata noastra sau a celorlalti ca sa fie “bine”. Si, in general, „binele” acesta este vazut de noi dupa placerea pe care o simtim, dupa confortul pe care il avem – confort nu sufletesc, ci trupesc. Asa cum bogatul caruia i-a rodit tarina zicea [parafraza]: Stai, suflete al meu, bea, mananca si te veseleste de-acuma, dormi! Si confunda confortul trupului cu al sufletului, si, in general, si noi toti facem aceasta confuzie si, in general, daca cineva ne intreaba sau noi ne intrebam pe noi insine ce am vrea, ce am dori, primul gand – chiar daca al doilea sau al treilea ar fi mai apropiate de adevar, de bine – primul gand ar fi: Sa nu suferim nimic, sa ne fie „bine”, sa avem „de toate”... Deci, nu-i lucru rau, numai ca, in general, acest „bine” trupesc este confundat cu binele sufletesc absolut.

Si cand vedem viata Maicii Domnului… La prima vedere aceasta fetita – sa ma ierte Maica Domnului ca ii spun asa dar, ca sa ne inchipuim – era o fetita din triburile lui Israel, o pruncuta nascuta la batranetea parintilor ei si care era de plans pentru oameni, era … cum zicem noi cand vedem un copil la care parintii sunt foarte in varsta, ne gandim: cum o vor creste pana va fi mare?, si ramane singura …, si la propriu, ea este dusa la Templu si acolo este tinuta intr-un regim strict, cum era obiceiul la Templu, inca de micuta, deci, am zice: Iata, nu si-a trait copilaria!, iata …!, din perspectivele noastre, din perspectivele obisnuite omenesti ar parea ca Dumnezeu a uitat-o pe aceasta fetita, pe aceasta pruncuta a lui Dumnezeu. Ca s-a nascut intr-o familie cu parinti foarte in varsta, pana atunci de multe ori batjocoriti de cei din jur, si luati peste picior ca nu aveau copii si socotiti blestemati, si cu siguranta urmele acelor cuvinte inca ramasesera – nu era numai mirare in popor ca: Iata, a nascut la varsta aceasta! ci probabil ca, pe chipul vecinilor, apropiatilor, inca ramasesera urmele cuvintelor pe chipurile lor, urmele cu care ei ii apostrofasera, sau ii vorbisera in taina, in ascuns, de rau, pe cei doi care nu aveau copii.

Se naste, deci, intr-o asemenea familie, nu traieste decat trei ani acasa cu parintii – si ei in varsta – si este dusa la Templu, este data in grija preotilor care trebuia sa tina acolo, la Templu, un regim foarte strict: toti copii de acolo trebuia sa studieze Scripturile, trebuia sa faca tot felul de … munca, sa lucreze, deci ea intr-un fel, am putea zice ca Maica Domnului n-a avut o copilarie asa cum ne-o inchipuim noi, cum am zice noi: Uite ce copil necajit! am zice noi: Parintii asa, acasa n-a stat decat trei ani, dusa la Templu si tinuta acolo intr-un regim foarte strict, copilarie n-a avut, intre timp parintii ei mor – Iata, alt necaz mare! am zice noi. – si, am zice: unde e Dumnezeu in tot timpul acesta? O aduce acasa, vine inapoi acasa, aici, am zice, trebuia data in grija cuiva, nu putea sa ramana singura, nu avea cum sa se intretina singura, era in pericol mare sa ramana singura, si atunci este .. se trage la sorti si se da in grija unui batran, am zice noi: iata, o fetita… e logodita cu un batran!, ca asa au cazut sortii, si am zice la toate: Unde este Dumnezeu? si am socoti: De ce nu lucreaza Dumnezeu in viata noastra? – pentru ca noi, lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra o vedem in felul cum gandim noi, dupa placerile pe care ni le daruim, dupa confortul pe care ni-l dorim, dupa dorinte, asteptari, dupa ce avem noi; dupa acestea judecam noi cat intervine Dumnezeu in viata noastra.

Si la aceasta fetita, mai tarziu Maica lui Dumnezeu si Maica noastra a tuturor, Dumnezeu asa a lucrat; din perspectiva aproape a tuturor ar parea o viata grea pe care nimeni nu ar vrea sa o aiba, o viata in care am zice: dar unde este Dumnezeu aici in toate?, si, de fapt, se dovedeste ca, in toate aceste intamplari care par ca sunt .. haotice, ca ar fi intamplatoare, ca nu ar fi lucrarea lui Dumnezeu … ca au murit parintii repede, ca a fost data dupa aia prin tragere la sorti cuiva, … toate aceste lucruri care ar parea ca ii sunt stavila in fata, in viata ei, si ca o opresc si o blocheaza undeva pe Maica lui Dumnezeu, de fapt s-au dovedit lucrari ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu mai degraba lucreaza, si cu asta as vrea sa inchei, ca Dumnezeu mai degraba lucreaza cum nici nu putem noi intelege, si prin ceea ce noi de obicei ne ferim si zicem: Vai, sa ne fereasca Dumnezeu!, mai degraba poate lucra prin acestea decat prin vointa omului.

Ca, de multe ori, vointa omului chiar daca pare buna, e pervertita, e obosita de ganduri intinate, e obosita de ganduri sucite si invartite in mintea noastra poate ani de zile. Deci, mai degraba Dumnezeu lucreaza prin ceea ce pare ca e intamplator, si care se intampla dintr-o data si peste noapte, si care de fapt sunt lucrarile Lui, decat prin vointa indelunga si asteptarea indelunga a omului sau dorinta omului, sau vointa lui exprimata intr-un fel sau altul, care, de multe ori, chiar daca este staruitoare si indelunga, poate fi bolnava.

Dumnezeu sa ne invete si sa ne intareasca!”

***

Predica IPS Andrei (21 noiembrie 2013) la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – Gherla I:

Legaturi: