SFINTII MARTURISITORI ARDELENI, pilda de rezistenta ortodoxa in fata tavalugului antihristic si indemn spre o constiinta dogmatica, la vreme de confuzie, de sminteala si tiranie a minciunii “Noului Veac”

Din revista “Familia ortodoxa”, nr. 10 (57)/ 2013:

“Convertirea” ortodocsilor din Transilvania la greco-catolicism

Nu stim cat de multe informatii detin cititorii nostri despre situatia de la sfarsitul secolului al XVII-lea si felul in care Imperiul Habsburgic a „convertit” romanii ortodocsi din Transilvania la greco-catolicism. Situatia romanilor transilvaneni era foarte grea, potrivit „diplomei” emise la Viena de Leopold I, in anul 1691, care stipula ca doar maghiarii, sasii si secuii reprezentau cele trei „natiuni” privilegiate, iar romano-catolicismul, lutheranismul, calvinismul si unitarianismul cele patru religii acceptate. Romanii ortodocsi erau doar tolerati.

„Se tintea atragerea ortodocsilor romani intr-o Biserica noua, fara nici o actiune de convertire, ci lasandu-i in convingerea ca nu li se cere nici o schimbare. Uniatismul se dove­deste si prin aceasta a fi fost o creatie politica. Catolicismul nu se angaja intr-o opera de con­vertire pentru ca n-avea incredere in succesul ei. S-a ales calea mai comoda: a inselarii ortodoc­silor romani si a presiunilor de stat asupra lor“[1].

Presiunile au fost multe asupra romanilor or­todocsi, iar numarul celor care nu au fost inselati era unul mare.

„Ar trebui volume pentru descrie­rea persecutiilor neintrerupte suportate de popo­rul roman din Transilvania pentru vointa lui de a ramane in Biserica Ortodoxa, mai ales de la anul 1701 pana la anul 1761, cand o parte a lui a reu­sit sa obtina un episcop ortodox“[2].

Suferintele indurate de romani pentru credinta stramoseasca

Cruzimea noii stapaniri e greu de descris.

„Ortodocsii romani mureau in toate partile ca martiri pentru credinta lor, fie impuscati sau span­zurati, fie in batai si in temnite, insasi imparateasa Maria Tereza trebui sa recunoasca in rescriptul din 1760 ca «multimea a fost tratata in acel principat al nostru cu moartea si cu alte mijloace de cruzime pentru religia neunita de rit grec»“[3].

Documentele vremii sunt pline de relatari re­feritoare la situatia ortodocsilor din Transilvania. Acestia au adresat numeroase memorii stapani­rii de la Viena, memorii ce cuprind descrierea persecutiilor la care erau supusi. Soldatii intrau noaptea in sate, legau strajile, jefuiau casele preotilor si ii arestau, nu inainte de a-i bate. Preotii erau eliberati doar daca promiteau ca nu vor mai savarsi sfintele slujbe pana nu vor recunoaste unirea cu Roma. In aceste conditii, mii de persoane au murit nebotezate, nemartu­risite si neimpartasite. Au fost si preoti care au continuat sa slujeasca fara a trece la greco-catolicism, dar care nu au ramas nepedepsiti. Una dintre masurile luate de autoritatile austriece impotriva lor a fost confiscarea bunurilor lor. In anul 1755, romanii scriau Mitropolitului din Karlovitz plangandu-se de situatia lor, mentio­nand ca temnitele erau pline de preoti si mireni. In luna mai a anului 1760, in cadrul Adunarii dregatorilor de la Deva a fost prezentat un me­moriu, de romanii trecuti prin grele incercari. In aceasta declaratie, ei mentionau ca sunt de acord sa plateasca orice taxa, insa nu erau de acord sa-si paraseasca credinta stramoseasca.

Generalul Adolf von Buccow – adevaratul intemeietor al greco-catolicismului in Transilvania

Un an mai tarziu, Generalul Adolf von Buccow, insotit de trupe, era trimis in Transilvania cu un scop precis: acela de-a face ordine. La inceput, generalul promite romanilor implinirea dorintelor lor. La scurt timp dupa aceste promisiuni, Buccow incepe o actiune de represiune mult mai grea decat cele anterioare. Una dintre masurile pe care le-a luat a fost de-a declansa o ancheta pentru a afla care au fost romanii ce s-au declarat im­potriva unirii cu Roma. Cu toate ca se forma­sera comisii impartiale, rezultatele au aratat ca aproape pretutindeni romanii s-au decla­rat ortodocsi. Paradoxul acestei situatii este ca, la incheierea anchetei, generalul a refuzat sa acorde bisericile si bunurile bisericesti or­todocsilor, asa cum ar fi fost normal.

Situatia devenea din ce in ce mai dificila pentru ortodocsi. Comisia de dezmembrare, ce activa la Sibiu sub presedintia lui Buccow, a inscris o parte dintre romanii ortodocsi ca uniti. Inscrierile s-au facut dupa bunul plac si nu s-a tinut cont de dorintele romanilor. La 6 mai 1761, Generalul Buccow inainta un raport catre imparateasa:

„Va rog sa-mi permiteti sa introduc pe episcopul Dionisie [Novacovici, anterior episcop ortodox al Budei, n.n.] peste tot in principat… si anume cat mai repede, ca sa pun capat dezordinilor viitoare ale valahilor prin stabilizarea unei capetenii spirituale, care apoi sa tina in ordine pe supusii sai, in special sa se opuna autoritatii mereu crescande a lui Sofronie [Sfantul Sofronie de la Cioara, n.n.] in acest popor; este cu adevarat timpul ca sa se procedeze asa, caci altfel nu se mai salveaza nimic din unire, cu toate mijloacele intrebu­intate, pe care eu desigur nu le crut, si de care poate si trebuie sa dea marturie intreaga tara, caci asa de tare si greu n-am mai lucrat nicio­data, aceasta trebuie sa o recunosc”.

Unul dintre mijloacele de care vorbea Generalul Buccow a fost daramarea manas­tirilor si schiturilor ortodoxe. Asa credea ge­neralul ca se face o convertire. Episcopul cato­lic Bajtay se ingrozise de masurile generalului atunci cand acesta afirmase ca va masacra pe toti romanii din tinutul Bistritei, deoarece nu voiau sa treaca la greco-catolicism.

„Pe drept cuvant s-a putut spune ca adevaratul intemeie­tor al Bisericii Unite din Ardeal a fost acest ge­neral austriac, cu tunurile si cu dragonii sai“[4].

Sfintii Marturisitori Ardeleni – o pilda pentru romanii de astazi

Nu putini au fost preotii si mirenii or­todocsi din Transilvania care au aparat legea stramoseasca in fata stapanirii austriece, care incerca sa-i treaca la greco-catolicism cu forta. Intre acestia se numarau si Cuviosul Visarion (Sarai), care a inceput o miscare de propovaduire a credintei ortodoxe (1744). Miscarea declansata de acesta a crescut ingri­jorarea Curtii de la Viena, care a facut tot ce i-a stat in putere pentru a-l opri pe acesta sa marturiseasca Ortodoxia. Cuviosul si-a dat sufletul in mainile lui Hristos in inchisoarea de la Kufstein.

Sfantul Sofronie de la Cioara este un alt marturisitor care a ingrijorat au­toritatile. Memoriul din anul 1760, inaintat Adunarii de la Dej, este rezultatul actiunii Ieromonahului Sofronie, in urma caruia s-a obtinut venirea episcopului Dionisie, primul ierarh ortodox al ardelenilor dupa mai bine de jumatate de secol.

Preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales sunt alti doi marturisitori ce au luptat pentru apararea dreptei credinte. Peste ani, cro­nicarul brasovean Radu Duma isi amintea ca, in 1776, Preotul Ioan a fost vizitat in temnita de cativa comercianti brasoveni. Parintele Ioan le-a marturisit acestora ca mai bine va muri acolo de­cat sa-si lase credinta cea pravoslavnica. Celalalt cleric — Preotul marturisitor Moise — a ajuns impreuna cu credinciosul Oprea Miclaus din Saliste in audienta la imparateasa Maria Tereza si la Cancelarul Kaunitz. Ca raspuns la memo­riul pe care cei doi l-au prezentat, stapanirea i-a trimis in temnita de la Kufstein. Alaturi de aces­tia au fost numerosi preoti si credinciosi — bar­bati, femei si chiar copii — ce si-au dat sufletul pentru legea stramoseasca. Unii dintre ei au fost ucisi sau au murit in urma suferintelor, batuti, intemnitati sau alungati din satele lor.

Pe 21 octombrie — ziua praznuirii Sfintilor Preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, dar si a Sfintilor Cuviosi Marturisitori Visarion, Sofronie si Sfantului Mucenic Oprea — sa ne gandim la credinta lor, la lupta pe care au dus-o pentru pastrarea Ortodoxiei si mai apoi la pozitia in care ne situam noi astazi in marturisirea lui Hristos.

Dar toate raman psihologie sau chiar ideo­logie daca nu luam in seama faptul ca puterea lor atunci nu a fost alta decat puterea lui Hristos, intarita de bucuria marturisirii Lui. Iar slabiciu­nea noastra astazi nu poate avea alta cauza decat departarea la care ne situam de Dumnezeul pa­rintilor nostri, de „Izvorul nestricaciunii, Care a izvorat din mormantul lui Hristos, intru Care ne intarim”. Macar constientizand neputinta noastra, sa strigam catre mucenicii si marturisitorii din Transilvania: Pentru rugaciunile Sfintilor Tai, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi!

Tudora Niculae

***

Sfintii Marturisitori Ardeleni, indemn spre o constiinta dogmatica

†21 octombrie

Cu cincizeci si opt de ani in urma, in plina prigoana comunista, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane, la imboldul vrednicului Patriarh Iustinian, izbutea sa proslaveasca in randul sfintilor un sobor de marturisitori ai dreptei-slaviri in Ardealul secolului al 18-lea: Ieromonahii Visarion (Sarai) si Sofronie de la Cioara, si taranul Nicolae Oprea. Aceasta canonizare, prima din istoria Bisericii romane, a avut si un inteles simbolic in acele vremuri cand marturisirea credintei era un „privilegiu” al putinilor ce si-au asumat-o, pilda Sfintilor Ardeleni, de a ne pastra credinta „orice ar fi”, ramanand pururea vie.

Lor li s-au adaugat tot atunci Sfintii Ierarhi Ilie si Sava (†24 aprilie), in 1992 Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul si Preotii Ioan din Gales si Moise din Sibiel, iar in 2007, la ravna pururea-pomenitului Mitropolit Bartolomeu, Sfintii Mucenici Nasaudeni († 12 noiembrie).

„Ei nu reprezinta numai cateva vrednicii personale, crescute cine stie cum, ca din intamplare in sanul Bisericii noastre, ei nu sunt mar­turisitori izolati ai unei credinte pur personale, ci ei sunt piscuri de sfintenie sprijinita pe umerii uriasi ai credintei Bisericii intregi sunt valori de lumina din marea talazuire a valurilor de credinta ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credinciosilor romani din Ardeal“, rostea tunator la Alba-Iulia in 1955, cu prilejul canoniza­rii, Mitropolitul Nicolae (Mladin) al Ardealului.

Vietile acestor mucenici si marturisitori au in comun un sin­gur lucru, dar esential: statornicia lor in credinta drept-slavitoare, cu constiinta ca „daca pierdem Ortodoxia, pierdem totul”.

Am tinut in mod anume sa facem pomenire de acest praznic, pe care-l socotim de mare insemnatate pentru toata Biserica, nu doar cea din Ardeal, nici cea a intregii Romanii, ci cea so­borniceasca, in aceasta vreme in care ne aflam — o vreme a cernerii, cand vedem tot mai multe izbanzi din partea vrajmasilor Bisericii, cand suntem facuti de rusine si batjocoriti din afara, cand rabdam smin­tiri si poticniri din launtru… In vremea noastra, de confuzii axiologice si teologice, cand „New Age” („Noul Veac”) ne loveste cu minciunile aces­tui veac trecator, cand insasi credinta noastra tre­buie sa se lamureasca, intarindu-se intr-o consti­inta dogmatica — in aceasta vreme, asadar, Sfintii Marturisitori Ardeleni ne raman ocrotitori ceresti, pazind neclintit pe cale piciorul iubitorilor de Hristos ce le cer ajutorul, si pilda vie ca

„oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea inge­rilor lui Dumnezeu”, fara sa uitam ca „cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu” ^{Luca l2:8-9}.

Şi astazi, cand se cauta tot mai mult de catre cei ce nu iubesc Biserica lui Hristos sa se bata pas­torul pentru a se risipi turma, ne simtim datori sa va punem inainte cuvintele arhieresti, „cu putere multa”, a doi Mitropoliti (unul fost, altul actual al Clujului), rostite cu prilejul praznuirii sfintilor acestora. Fie ca Sfintii Mucenici si Marturisitori Ardeleni, care

„au lepadat frica imparatilor si a tiranilor si cu buna-indrazneala barbateste L-au marturisit pe Hristos Dumnezeu si Imparat al nostru“,

sa ni se faca tuturor luminare si ajutor in aceste vremuri, pentru a ne invrednici si noi, cand ne vom savarsi calatoria pe lumea aceasta trecatoare, sa auzim glasul Domnului:

„Slava pe care Tu mi-ai dat-o, le-am dat-o lor ^{Ioan 17:22}, pentru ca au ascultat porun­cile Mele si s-au facut prietenii Mei^{Ioan 15:l4}. Bine, sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau!^{Matei 25:21}“.

Mitropolitul Bartolomeu:

„Sa ai o singura virtute: a rabda si a marturisi in mijlocul celor ce urasc Ortodoxia”

„Istoria Ardealului a fost napadita de vartejuri si de furtuni – si din punct de vedere national, dar mai ales din punct de vedere religios. Cei care stapaneau aveau alte credinte decat cea ortodoxa – romano-catolici, calvini – si au cautat ca, prin forta, sa-si impuna credinta lor si s-o nimiceasca pe a noastra. Pentru aceasta s-a nascut un proces de rezistenta – trebuia sa ai o singura virtute: de a rabda si de a marturisi in mijlocul celor ce urau Ortodoxia. Sfintii Visarion si Sofronie au martu­risit Ortodoxia in Transilvania cu pretul libertatii lor, cu pretul pacii lor, cu pretul sanatatii lor. Avem si mucenici, ca Oprea, taran de la Salistea Sibiului, sau ca Atanasie Todoran din Bichigiu…

Acestia sunt sfintii nostri, care au devenit marturisitori, dar si aparatori ai credintei. Care este mostenirea pe care ne-o lasa ei noua? Sa ne pastram credinta parintilor si stramosilor nostri, fara sa dispretuim celelalte credinte. Noi, ierarhii din Sinodul Mitropolitan al Transilvaniei, ne-am adunat de curand si am dezbatut si aceasta pro­blema: ce se intampla cu ecumenismul? Multi zic ca ecumenismul nu inseamna decat sa ridici mai­nile si sa te predai: ca este tot un Dumnezeu pentru toti, ca adevarul este partial, ca fiecare biserica are o parte din adevar, dar nici una nu are ade­varul intreg… Nu, dragii mei! Noi ortodocsii, fara sa-i dispretuim sau sa-i persecutam pe cei­lalti, posedam adevarul intreg. Ne mantuim in Adevarul Iisus Hristos. Ati rostit si astazi Crezul in Biserica. Retineti, va rog: Crezul pe care l-ati rostit impreuna cu noi este cel pe care Sfintii Parinti al Bisericii l-au formulat in primele doua Sinoade Ecumenice — fara nici un adaos si fara nici o stirbire. Toate celelalte biserici au adaugat ceva sau au stirbit ceva. Noi l-am pastrat intreg!

Conservatori? Bun, daca vreti, conservatori! Fundamentalisti? Bine, daca vreti, fundamentalisti! Pai Iisus Hristos a fost primul fundamentalist: «Cel ce va crede si se va boteza, acela se va mantui, iar cel ce nu va crede se va osandi!» — scurt pe doi! Nu incape discutie! Şi noi, la fel: nu avem certitudinea daca cei de alte confesiuni se mantuiesc, dar o avem pe a noastra, si ne este de ajuns — ca suntem in Biserica cea Adevarata, ca suntem in interiorul adevarului lui Hristos, ca dragostea dintre frati nu este completa si adevarata decat in interiorul adevarului! Iar Adevarul cine este? «Eu sunt Calea, Adevarul si Viata»! Mergem pe calea Adevarului, traim intru Adevar, si asteptam viata vesnica tot in interiorul acestui Adevar.

Indemnul martirilor pe care ii sarbatorim astazi este acela de a ne pastra credinta noastra. Noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta or­todoxa si intru credinta ortodoxa. S-au mantuit, se roaga acolo pentru noi, si ne rugam si noi ca ei sa mijloceasca pentru noi – si aceasta ne da ga­rantia ca si noi ne vom mantui daca vom ramane pana la sfarsit si fara de clintire in adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia. Amin!”.

Mitropolitul Andrei: „Fara Hristos, totul este egal cu zero”

„Sarbatorim pe luptatorii pentru Ortodoxie, pe sfintii nostri ardeleni, si Ii multumim lui Dumnezeu pentru acest dar!

Şi anii trecuti, si poate si acum, sunt unii care, poticnindu-se in credinta, ar spune ca suntem anacronici, fiindca ii sarbatorim pe niste sfinti care, la un moment dat, cand toata Transilvania era in iures, s-au impotrivit trecerii fortate la greco-catolicism a romanilor. Şi cine n-are legatura sufleteasca cu Dumnezeu si cu credinta, vede in religie doar o ideologie, buna doar pentru viata aceasta—si atunci, poate, gandesc ei unele ca acestea: «De ce s-au opus acestia unor legaturi mai puternice cu Apusul?»…

Eu vreau sa va aduc aminte un lucru: va­loarea sufletului nu se compara cu nimic. Sigur, dorim din toata inima sa le fie mai usor cresti­nilor nostri, pentru ca sunt atatea greutati ma­teriale, dar in acelasi timp nu putem uita cu­vantul Domnului: «Ce-ar castiga omul daca toata lumea ar fi a lui, si si-ar pierde sufletul?». Or, unul din marii parinti duhovnicesti con­temporani noua, e vorba de Parintele Rafail Noica, zice asa: Ortodoxia este insasi firea omu­lui. Luptatorii pentru Ortodoxie n-aveau ran­chiuna impotriva nimanui, dar ii durea sufletul si si-au pus viata ca oamenii sa nu se departeze de Adevar. A fost buna Şcoala Ardeleana, a fost buna si Şcoala de la Blaj [ale uniatilor]… doar ca toate acestea nu ne duc in rai! In rai ne duce doar Domnul Hristos si credinta dreapta si adevarata: Ortodoxia, care este firea omului.

Iata de ce n-ar trebui sa se poticneasca nimeni de aceasta sfanta sarbatoare a Marturisitorilor nostri pentru Ortodoxie, care o serbam in fiecare an. Şi nadajduim ca, prin rugaciunile lor, sa ne intareasca si pe noi in credinta, sa ne ajute si pe noi sa parcurgem calea vietii noastre cu sfintenie, si sa ajungem acolo unde sunt si ei. Caci fara Hristos, to­tul este egal cu zero. Hristos este totul; fara Hristos nu se poate face nimic”.

Grupaj realizat de

Radu Hagiu