“O ASTFEL DE “CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”

8-04-2010 Sublinieri

in-vesminte-liturgice.JPG

  • Intr-adevar, daca privim la situatia Bisericii Ortodoxe din Grecia, putem vedea ca miscarea ecumenica a provocat o reactie ce a devenit deseori excesiva, si uneori aproape la fel de rea ca boala pe care cauta sa o vindece. Gruparile mai moderate ale vechilor calendaristi greci au o pozitie similara cu cea a Bisericii noastre Ruse de peste granite; dar au avut loc schisme dupa schisme intre vechii calendaristi asupra chestiunii „strictetii”. Acum cativa ani, unul din aceste grupuri a rupt comuniunea cu biserica noastra, deoarece episcopii au refuzat sa declare ca toate celelalte Biserici Ortodoxe sunt lipsite de har; acest grup afirma acum ca e unicul ce poseda harul, ca este singurul ortodox. De curand, a atras niste convertiti din biserica noastra, si trebuie sa fim constienti ca aceasta atitudine este un pericol pentru unii din convertitii americani si europeni: cu mintile noastre calculate, rationaliste, este foarte usor sa credem ca suntem plini de ravna si de strictete, pe cand in realitate ne lasam, mai ales, in voia patimii noastre pentru dreptatea sinelui.
  • Un episcop vechi-calendarist grec ne-a scris ce rau nemasurat a fost facut Bisericii Ortodoxe din Grecia de ceea ce el numeste „boala corectitudinii”, atunci cand oamenii citeaza canoane, Parinti, tipicul bisericesc, spre a dovedi ca au „dreptate” si ca toti ceilalti se inseala. Corectitudinea poate deveni cu adevarat o „boala” atunci cand este administrata fara dragoste, toleranta si fara constientizarea propriei intelegeri imperfecte, a cuiva. O astfel de „corectitudine” va produce mereu numai schisme, si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica, reducand numarul celor ce marturisesc Ortodoxia.
  • Vadit printre ortodocsii de astazi – si cu siguranta ne va insoti si in anii ’80 – este duhul lumesc, prin care Ortodoxia isi pierde din savoarea sa, ce se manifesta in miscarea ecumenica, impreuna cu reactia impotriva acesteia, care este deseori exagerata, exact din cauza aceluiasi duh lumescce se gaseste intr-insa.
  • Trebuie sa ne straduim ca marturia misionara pe care o dam sa ajute la plamadirea nu a unor experti in litera legii, reci, calculati, “corecti”, ci a unor crestini calzi, iubitori, simpli – macar pe cat ne va ingadui aroganta noastra fire apuseana.
  • Viata si invatatura noastra crestina trebuie sa fie in asa fel incat sa ne dea putinta de a-l sti pe adevaratul Hristos si de a-l recunoaste pe Hristosul cel mincinos (Antihristul) cand va veni. Nu cunoasterea teoretica sau “corectitudinea” ne vor da aceasta cunoastere. Vladimir Soloviev, in parabola sa asupra Antihristului, are o introspectie valoroasa, scriind ca Antihristul va zidi pentru ortodocsi un muzeu al tuturor antichitatilor bizantine posibile, numai sa i se supuna lui. Astfel ca si prea multa “corectitudine” in Ortodoxie, fara o inima crestina iubitoare, nu ii va putea rezista Antihristului; cel care il va recunoaste si ii va rezista cu tarie o va face indeosebi prin inima si nu prin minte. Trebuie sa ne dezvoltam launtric simtamintele si instinctele crestine drepte, si sa lasam deoparte toata fascinatia asupra “satisfactiilor duhovnicesti” (“conforturi spirituale”) ale modului de viata ortodox, caci altfel vom fi – precum nota un observator plin de discernamant al convertitilor din ziua de astazi – “ortodocsi, dar nu si crestini”.
  • Este de o importanta vitala ca vocea Ortodoxiei sa fie una adevarata, adica patristica. Din nefericire, se intampla uneori, indeosebi in focul disputei, ca pozitii fundamental Ortodoxe sa fie exagerate de o parte, si intelese gresit de cealalta, si astfel o impresie cu totul inselatoare se creeaza in unele minti ca cauza adevaratei Ortodoxii astazi este un fel de “extremism”, un fel de “replica de extrema-dreapta” la cursul de “aripa-stanga” urmat de unii ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe. O astfel de viziune politica a luptei pentru Ortodoxie este complet falsa. Aceasta lupta, din contra, are forma unei intoarceri la calea moderatiei, a intelegerii intre extreme; este ceea ce Sfintii Parinti numesc CALEA IMPARATEASCA.
  • Aplicand aceasta invatatura situatiei noastre, putem spune: calea imparateasca” a Ortodoxiei de astazi este o intelegere intre extremele reformismului si ecumenismului pe de o parte, si a “ravnei, dar fara cunostiinta” (Romani 10,2) pe de alta. Ortodoxia nu merge „in pas cu vremurile” pe de o parte, nici nu face din „strictete”, „corectitudine” ori „canonicitate” (bune in sine) o scuza pentru o auto-satisfactie fariseica, exclusivism si neincredere, pe de alta.
  • Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic; nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere, sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora.
  • “…parintii au fost tulburati de cuvintele si actiunile factiunii <<zelotiste>> din Biserica noastra, care incearca sa impuna tuturor o corectitudine rigida, care este in mod evident produsul logicii omenesti, si nu al Traditiei vii a Bisericii. Marii nostri episcopi si teologi rusi sunt priviti de sus, pentru ca ei nu sunt intotdeauna <<corecti>> in acest sens partinic, si chiar nevointele noastre de aici, din pustie, par sa fie puse la indoiala: vorbim si noi despre <<ravna>>, dar aceasta pare sa ajute la formarea unei <<partide>> extremiste in Biserica ; iar idealul nostru de a lasa la o parte interesele lumesti si partinice si de a ne lasa insuflati de pustie si de sfintii ei nu pare a fi inteles de multi; totodata, se pare ca nu ne incadram in <<tabloul rusesc>> obisnuit al unor oameni folositori <<organizatiei>>, doritori sa umple Biserica si sa ocupe parohiile vacante. Duhovniceste, ne simtim oarecum singuri, chiar daca sunt destui care asteapta de la noi calauzire…”
  • “La inceput s-a simtit stanjenit, dar apoi s-a inspaimantat de-a dreptul de lipsa vadita de dragoste din partea asa-zisilor ‘zeloti’. El insusi era un ‘zelot’, dar nu unul lipsit de dragoste. Odata, spre sfarsitul vietii sale, mi-a spus: „Regret acum multe din articolele „pro-zelotiste” pe care le-am publicat in Cuvantul Ortodox in anii de inceput: am contribuit la crearea unui monstru, si pentru aceasta ma caiesc!Si o spunea cu toata seriozitatea. […] (…) In general, in aceasta problema, am sentimentul ca Parintele Serafim, desi respecta legiuirile si randuielile din afara, cauta mereu sa patrunda <<duhul>> launtric. Inca de la inceputul anilor `70 (daca imi amintesc eu bine), ii era din ce in ce mai clar ca trebuie sa ne ridicam mai presus de deosebirile jurisdictionale, si aceasta nu din spirit de inovatie sau de tradare, ci pentru a izbavi cat mai multe suflete cu putinta, aflate in cautarea <<bunei miresme a adevaratului crestinism>> (dupa cum ii placea sa spuna). Astfel, desi evita sa dea pricina de sminteala si nu cauta sa provoace pe nimeni in nici un fel, isi arunca navodul cat mai departe cu putinta. Si, dupa cum stim, a prins o multime de <<pesti>>“.
  • … incercarile psihologice ale vietuitorilor din vremurile de pe urma vor egala incercarile fizice ale mucenicilor. Dar pentru a rezista acestor incercari trebuie sa traim in alta lume.

(Cuviosul Seraphim Rose)

sursele:

platina.JPG


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Stilisti/ schismatici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la ““O ASTFEL DE “CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Părintele Serafim, întors la ortodoxie în chip minunat, a parcurs cu inma, căile pline de primejdii – de multe ori – pe variante abrupte, ale ortodoxiei timpurilor foarte apropiate nouă. Inima sa a simţit şi a trăit frumuseţea şi savoarea ortodoxiei autentice pe care a iubit-o, a cultivat-o şi s-a străduit pe cât i-a stat în putinţă să o ofere celor care, cu adevărat o doresc în Hristos şi pentru Hristos. A fost un om instruit, dar nu raţiunea a decis ci inima. Scrierile sale î-mi dau această mărturie. Îi datorez multă recunoştinţă. E limpede că din toate virtuţile, iubirea este la cea mai mare înălţime, se dobândeşte cel mai greu, este delicată şi sensibilă ca flacăra unei lumânări şi tot la fel se poate stige cu uşurinţă. Putem dobândi credinţă multă, cum spune sf. ap. Pavel, dar de-am putea muta şi munţii, fără iubire ortodoxă, tot nimic nu suntem. Unii avem darul de la Dumnezeu, de a fi mai corecţi decât ceilaţi şi bazându-ne pe aceasta, facem din corectitudine, supracorectitudine tăind firul în patru şi chiar mai mult spre a ne induce prin aceasta o garanţie şi o siguranţă că suntem pe cel mai adevărat şi mai sigur parcurs al ortodoxiei şi devenim atât de plini de ea încât altceva nu prea mai încape în noi. Părintele Serafim- prin sine – ma făcut să mă întorc şi să văd cu ce începe prima poruncă. Şi am văzut că începe cu ,, să iubeşti’’. Multe am cutezat să spun, bazându-mă pe dreptate, deşi nu sunt drept. Unii aleg dreptatea pentru că l i se potriveşte mai mult decât milostivirea, smerenia, nevoinţa, ascultarea, rugăciunea de mare calitate etc, ajungând la acea siguraţă – falsă zic eu – care le permite să spună public cine are har şi cine a căzut din har. Cât de corect şi de supracorect mă socot – pentru că greu se vindecă această boală şi eu nu m-am vindecat- totuşi mi se pare incorect, ca numai pe principiul dreptăţii şi corectitudinii să dai aşa un verdict, fie şi numai în tine însuţi. Dreptatea însăşi este cea care ni le cere pe celelalte şi mai cuseamă pe c ea dintâi ,, să iubeşti…’’ Dar ce greu e să ajungi la iubire mai ales când totul ţi-ai zidit pe necruţătoarea dreptate şi corectitudine, spre care deja erau lăuntric aptitudini native… Vai nouă dacă prin puterea de a convinge şi a exemplului personal stricăm unitatea şubredă a ortodoxiei româneşti şi înmulţim tabăra schismaticilor, unde supercorectitudinea cu sigurnţă – şi acolo – va găsi de lucru. Inima î-mi spune că la iubire nu se ajunge pe această cale. Iertaţi-mi cutezanţa.

  2. Ecumenismul si stilismul,sabia cu doua taisuri a satanei. Asa face necuratul te trage de o mana intr-o parte iar dupa aceea iti da drumul si cazi in partea cealalata si iti spargi capul(o mai patesc si eu). Stilistii se afla cu duhul in sinagoga si cu mintea in Vechiul Testament.Cred ca nu au inteles prea bine ce spunea Ap. Pavel ca litera ucide iar duhul da viata.Sustin ca BOR numai are har,dar atunci cum isi explica ca sunt atatia crestini ortodocsi care se spovedesc si se impartasesc si traisec in duhul Sfintilor Parinti si al dogmelor orotdoxiei,oare nu este clar ca aceasta este lucrarea harului? Se pare ca de cand s-au separat de BOR au ramas inselati de aceeasi vesnica ispita, cea a calendarului,care dupa cum se pare la ei a devenit deja o problema psihologica.Nu e de mirare ca nu poti comunica cu ei pe nici o tema decat cea a calndarului si masoneriei(o alta obsesie,care a devenit mai mult o fantezie obsesiva decat apararea/marturisirea ortodoxiei).La ultima spovedanie duhovnicul mi-a spus simplu si clar: “fi normal,fugi de extreme,oare e chair asa de greu sa fi normal?Stai pe calea de mijloc,incearca sa traiesti moderat,fa-ti datoria de crestin si esti pe drumul cel bun,fugi de extreme!”.Doamne ajuta si HRISTOS A INVIAT!

    PS: multumim fratilor de la razboi intru cuvant pt. osteneala pe care o fac tinand activ acest blog minunat.Va urez mult spor in continuare si mai ales mult curaj,numai bine!

  3. Imi amintesc de vreo trei tentative de racolare religioasa pe care le-am intampinat in viata.
    http://parohia-petresti.ro/postate/Vremuri_si_calendare.php

  4. HRISTOS A INVIAT!
    Frati crestini,aveti grija la unitatea noastra crestina!Parintele Iustin Parvu zice ca sa nu iesim la razboi fara Hristos,ca sa avem paza mintii.Sa nu ne lasam prada celui rau, ca multi se vor bucura de dezbinarea noastra.Si pana la urma nu conteaza “bucuria” lor si cum parem noi in fata altcuiva,ci pierderea noastra.Eu solutii nu stiu,dar sigur stie Dumnezeu si daca il rugam sa ne deschida mintea ,e imposibli ca in cererea noastra sa nu existe rezolvare.Nu il uitati pe Domnul,chiar pentru fiecare gand al nostru sa il rugam sa fie cu noi in fiece clipa si sa ne ajute sa avem dreapta socotinta,deosebirea duhurilor,trezvie.Sa ne rugam sa ne deschida adevarul in tot si sa nu ne lasam inselati de cel rau.Sa ne iubim unii pe altii,sa ne rugam pentru dusmanii vazuti si nevazuti.Putem pierde usor harul,si asta inseamna ca ne-am indepartat de Dumnezeu.Sa lucram pacea.Faca-se Voia Ta Doamne,Fie puterea Ta in Mine care biruieste toate!

  5. Cata diferenta fratilor, intre marturisirea Cuviosului Paisie de exemplu si cea a Parintelui Sava de la Esphigmenou! E vorba de acel duh de marturisire; unul, desi iti prezinta situatia apocaliptica si apostazia contemporana, te linisteste! Celalalt, prin cuvintele folosite parca te tulbura mai tare!

    Vedeti pe blogul lui saccsiv, discutiile intre stilisti la sectiunea lor! Se simte acel fariseism, acea ravna fara discernamant! Adaugati nuanta protestantismului si rezultatul final e hulirea si divizarea (chiprianiti, kiositi, kirikiti, slatioreni, furceni, s.a.m.d.) care in nici un caz nu e de la Duhul Sfant, care uneste si nu desparte, in Iubire si Adevar, nu intr-o satisfacere personala!

    Nu stiu daca ati auzit de Sfanta Maria Skobtsova (inchisa la Ravensbruck de nazisti); pe mine personal m’a mangaiat la suflet, cuvantul ei dulce:

    “Christ, who turned away from scribes and Pharisees, Christ, who approached prostitutes, publicans and sinners, can hardly be the Teacher of those who are afraid to soil their pristine garments, who are completely devoted to the letter, who live only by the rules, and who govern their whole life according to the rules. Such people consider themselves in good spiritual health because they observe everything that is prescribed by spiritual hygiene. But Christ told us, it is not the healthy who are in need of a physician, but the sick. In fact, we have today two citadels of such an Orthodoxy — traditional, canon-based, patristic and paternal Orthodoxy: Athos and Valaam. A world of people far removed from our bustle and our sins, a world of faithful servants of Christ, a world of knowledge of God and contemplation.

    And what do you suppose most upsets this world of sanctity? How does it regard the present calamities which are tearing us apart, the new teachings, heresies perhaps, the destitution, the destruction and the persecution of the Church, the martyrs in Russia, the trampling down of belief throughout the whole world, the lack of love? Is this what most alarms these islands of the elect, these pinnacles of the Orthodox spirit? Not at all. What strikes them as the most important, the most vital, the most burning issue of the day, is the question of the use of the Old or New Style Calendar in divine services. It is this that splits them into factions, this that leads them to condemn those who think other than they do, this that defines their measure of things.

    It is difficult to speak about love against this background, since love somehow falls outside both the New and the Old Style. We can, of course, state that the Son of Man was Lord of the Sabbath, and that he violated that Sabbath precisely in the name of love. But where they do not violate it, where they cannot violate it, this is because there is no “in the name” nor is there love. Strict ritualism reveals itself here to be a slave of the Sabbath and not the way of the Son of Man. And truly there is something threatening and ominous here, precisely because in Athos and Valaam, the ancient centers of traditional Orthodox spirituality, a person can find an answer to only one question out of all those which are raised by life: whether the Church must live according to the Old Style or the New. Instead of the Living God, instead of Christ crucified and risen, do we not have to do here with a new idol, a new form of paganism, which is manifested in arguments over calendars, rubrics, rules and prohibitions — a Sabbath which triumphs over the Son of Man? Idolatry in the world is frightening when it betrays Christ in the name of the State, the nation, a social idea, or petty bourgeois comfort and well-being. Still more frightening, however, is idolatry within the Church, when it replaces Christ’s love with the preservation of the Sabbath.”

    http://www.incommunion.org/2005/01/20/types-of-religious-lives-2-ritualism/

  6. Extraordinar articol si de mare folos. Ne fereste de alunecari si de a cadea in extreme.BIneinteles ca pentru asta ii avem pe duhovnicii nostri, dar un astfel de articol oricand este binevenit. Cand e vorba de credinta e buna si ratiunea dar nu exces.Problema noastra e ca nu stim sa ne ascultam inima dar cu ajutorul lui Dumnezeu putem invata.
    Cum poate cineva afirma ca in BOR nu mai lucreaza harul, cand te duci la spovedit si simti ca iti dispar kilogramele de pe inima? Iar asta e numai un exemplu dintre multe altele.

  7. Hristos a Inviat! e bine ca se pune problema rigorismului in Biserica, mai ales de catre unul din sfintii veniti din protestantism. fara a fi inteles gresit, ma tem ca totusi ca si la Seraphim Rose si la Noica si la altii, se vede pietismul protestant. este imposibil sa vii din iad, fara sa fii influentat de el. cred ca putem vorbi de o ortodoxie curata de abia dupa 2-3 generatii de la intoarcere. adica, eu daca ma mut in america, nu o sa fiu american, nici copiii mei. poate de abia nepotii. cam asa si cu sfintii proveniti din protestantism, cam asa si cu preotii nostri din Ardeal, influentati de duhul iezuit si protestant. deci, sunt sfinti, dar a se lua cu masura. iertati daca v-ati smintit, nu asta era scopul. de fapt mai mult era opinia unui mare profesor de teologie, un om cu o traire deosebita in duhul patristic. el isi exprima aceasta indoiala fata de Rafail Noica, depista acolo un pietism, si spunea: ‘sa dea Dumnezeu sa ma insel eu, caci el are o mare popularitate’. deci, a se lua cu masura. sigur, pentru America, pentru protestanti acesti sfinti sunt ceva iesit din comun. pentru noi ortodocsii, nu prea; sesizam ceva erori, ceva pietism acolo. nu contestam sfintenia, Doamne fereste! doar ca fiecare este pentru comunitatea sa. sigur, sfintii sunt universali, dar pentru noi importanta este marturia lor intr-un spatiu apostat, total departat de orice notiune de ortodoxie si de aici sfintenia lor. sfintenia prin martirajul lor real, intr-o lume care nici macr nu avea constiinta ortodoxiei; a descoperi ortodoxia acolo este o sfintenie in sine insusi. mesajul lor insa, este influentat mai mult sau mai putin de mediul in care au trait. dac doriti putem compara cu sfintii din primele trei secolo, care toti aveau greseli dogmatice. explicabil prin aceea ca Biserica nu stabilise o forma finala a dopgmelor si atunci, sfintenia nu s-a pus la indoiala. ulterior stabilirii fara echivoc a dogmelor, nu mai putea fi sfintenie la cei ce le incalcau. gasim nenumarate exemple de suborditianism, hiliasm etc. la sfintii primelor III secole. daca ne uitam in protestantism, gasim acelasi lucru si acolo; aici influenta este pietismul(si nu numai), insa tinand cont de imprejurari sfintenia nu poate fi pusa la indoiala. deci, a se lua cu masura…..

  8. @ Constantin:

    Deloc de acord! Mai anti-pietisti decat TOCMAI parintii Serafim si Rafail nu stiu daca se poate. Noi zicem cu toata puterea si incredintarea: a se lua CU TOATA INCREDEREA! Si a se pune in practica! Dupa Duh si dupa roade si cunoastem. Tocmai unii convertiti ca ei au devenit mai ortodocsi decat ortodocsii nascuti asa… Nu doar ca e sfant, dar chiar nu exista greseli dogmatice la Cuv. Seraphim. Numai tabara rigorist-zelotist-rationalista a inventat mereu cate ceva, pentru ca l-a pizmuit inca din timpul vietii.

  9. @ constantin

    Fiecare vede realitatea prin propiile sale patimi. Si nu uita ca necuratul este political-corect.

  10. Vezi problema calendarului la arhim Sofronie Saharov In :”Cuvantari Duhovnicesti” vol2.- Minunat!

  11. frate Constantine eu spun asa (cu experienta mea de roman in Canada)nu exista de fapt din punct de vedere duhovnicesc mai multe feluri de ortodoxii romaneasca, americana, rusa, sarba; exista o singura ortodoxie, in care este Duhul Sfant, condusa de Mantuitorul Insusi.
    Exista insa biserici ortodoxe organizate pe diferite natiuni (Biserica Romaneasca, Rusa etc) sau regiuni (de ex. Biserica romana din America de Nord) ca de, inca suntem neputinciosi si avem limbi diferite, nu suntem ca la Cincizecime si in plus de asta trebuie sa fie o organizare cat de cat.
    Un sfant din China e la fel de sfant ca si unul din Grecia sau Romania si poate ca daca citesti nevointele unui sfant chinez vei gasi multe lucruri folositoare pentru sufletul tau, chiar daca esti roman.
    Sunt absolut sigura ca in momentul in care va incepe marea si ultima prigoana impotriva crestinilor, crestinii adevarati nu se vor uita la natii, se vor uni in Duh sau mai bine zis Duhul Sfant ii va uni caci altfel nu o vor scoate la capat.
    Iar daca suntem atenti deja se intampla: de ex. anglicanii care nu sunt de acord cu hotararile luate de biserica lor vor sa se intoarca la catolici de unde s-au rupt…sa mai asteptam un pic si probabil ca vom vedea cum multi catolici sau protestanti vor cauta biserica de care s-au rupt, vor reveni la matca (sunt multi pe acest continent care se intereseaza sau stiu deja despre ortodoxie, oameni sinceri, simpli care cauta pe Dumnezeu, fara prea multe ifose si care vor sa cunoasca Adevarul intreg)
    Doamne ajuta-le lor si ajuta-ne si pe noi sa ramanem in Ortodoxie.

  12. Da, foarte ponderate cuvintele păr. Serafim şi se observă că vin din convingere şi din experienţa de viaţă. Cam aceasta-i calea de urmat în Ortodoxie şi cel mai bun exemplu este cel cu aruncarea cât mai departe a năvodului. Astfel a gândit şi ne-a lăsat să pricepem şi Domnul Iisus Christos, că El nu are pe nimeni de pierdut. În marea Sa dragoste de oameni, El încearcă să mântuiască pe oricine îi dă cea mai mică ocazie s-o facă. Ei, treaba aceasta pare fără importanţă pentru ecumenişti, iar pentru ceilalţi extremişti trebuie să fie lăsată de-o parte, altfel nu ar mai putea să se arate ei drepţi.
    Şi se pare, că astfel se întâmplă şi cu Danion Vasile în ultimul timp, iar dragostea dispare din discursul drept sau îndreptăţit, pentru că nu mai contează. La fel de puţin mai contează că sabatul a fost făcut pentru om şi nu viceversa. Păcat, căci dacă mintea noastră caută sensuri, dreptăţi, senzaţii în discursuri, chiar, sau mai ales, în cele teologice, acestea nu ne odihnesc; dar dacă inima noastră găseşte dragoste în aceste discursuri sau chiar în cuvinte şi gesturi simple, aceasta ne odihneşte cum n-o fac toate discursurile docte şi drepte la un loc.
    Dacă doriţi să citiţi şi să vedeţi o astfel de dragoste creştinească, vă recomand de ex. lecturarea cărţilor scrise de către Johanna Spyri, o elveţiancă romano-catolică ce a scris mai ales pentru copii (dar n-a zis oare Domnul, că copiii Îi sunt cei mai apropiaţi?). Cea mai cunoscută carte este Heidi, dar sunt f bune multe din celelalte cărţi.
    Tot în acest sens am ascultat azi un interviu cu doamna Lidia Stăniloaie, fiica renumitului teolog român, iar la întrebarea, de ce oare, deşi în ziua de azi suntem mai informaţi în cele bisericeşti şi cunoaştem mai multă teologie decât în vremea când dumneaei era copilă, totuşi trăirea este mult mai săracă, iar însingurarea dintre oameni mai mare. Răspunsul a fost, că atunci se trăia creştinismul, pe când acum mai mult se teologhiseşte. În teologie, ca şi în fotbal, tot românul este expert.
    Ca să închei, ca o părere personală spun, că acolo unde domneşte dragostea, tendinţa de a categorisi pe cineva drept eretic sau căzut din har sau … este mult mai redusă. În definitiv, nu este a noastră meseria de mântuitor, ci a Altuia!
    Dumnezeu să ne încălzească inimile şi să ne lumineze mintea!

  13. Va rog sa trimiteti si luio Danion ce spune pr Serafim sa vada care este adevarul. La conferinta de la Oradea Danion spunea tocmai invers. Pe cine sa ascultam pe Danion sau pe pr Serafim Rosse?

  14. Hristos a inviat
    este saptamana luminata in care trebuie sa ne iubim unii pe altii
    este saptamana in care trebuie sa ne gandim la
    Inviere

  15. Hristos a inviat!

    Va rog nu confundati pietismul cu evlavia, oare nu trebuie pus acentul pe trairea autentica a ortodoxiei? P Serafim Rose i-a dat Dumnezeu o intelegere autentica a ortodoxie iar el a pus accent pe trairea ei autentica si nu a neglijat aspectele pe care azi multi pt ca nu le pot pune in practica, le considera ca fiind “neesentiale”..Sa nu fiem farisei…..Si sa nu uitam insa ca atit SF Seraphim ROse cit si P Rafail Noica au avut parinti duhovicesti sfinti cu radacini adinci in ortodoxie care i-au invatat credinta curat ortodoxa atit cu fapta cit si cu credinta (Sf Ioan Maximovici si respectiv Par Sofronie Saharov)
    Zicea un parinte “invirtim teologia ca porcul doveacul”…
    “adevarata teologie este a celui ce se roaga” (SF Iosif isihastul)

  16. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ce este “ROCORUL” dizident al lui Agafanghel? Cine sunt “catacombnicii” recomandati de Danion Vasile?
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS
  18. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MARTURIA PARINTELUI EFTIMIE MITRA DE LA SCHITUL HUTA (Bihor) despre sminteala creata la Oradea de teologul Danion Vasile si despre reactia Parintelui Iustin Parvu
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » CALEA DE MIJLOC, CALEA DE AUR A BISERICII SI PERICOLUL SECTARISMULUI – marturia reala a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Pr. Mihai-Andrei Aldea: DE UNDE INCEPE SI CUM SE FACE LUCRAREA DE PROPOVADUIRE (MARTURISIRE)? Cum putem sa-i iubim pe cei aflati in rataciri si pacate grele? Cum poti sa cazi din Adevar chiar fara sa stii?
  23. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ieromonahul Metodie de la Optina raspunde despre LUCRAREA DIABOLICA A SCHISMEI IN BISERICA si despre ideile stilistului VLADIMIR MOSS si ale sustinatorului si editorului sau român, Danion Vasile: “CRED CU TARIE CA TOAT
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica Ortodoxiei. CE INSEAMNA SA FIM CU ADEVARAT ORTODOCSI?
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » “In ce stramta camasa de forta a logicii vor sa ne sileasca sa intram…” – ULTIMUL CONFLICT AL PARINTELUI SERAPHIM CU GRUPAREA ZELOTISTA
  26. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN (15 iunie) SI “RAVNITORII” SUPERCORECTI (I)
  28. Pingback: Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?” -
  29. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  30. Pingback: ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate