PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”

20-11-2009 Sublinieri

21 noiembrie – 3 ani de la mutarea printre sfinti a Parintelui Gheorghe Calciu

“Vai de cei care se vor lăsa seduşi şi cinste celor care vor rezista!”

IMG_0505

“Mai târziu am citit cartea Părintelui Steinhardt şi am văzut coincidenţa dintre gândurile mele şi ceea ce spune el. După cum şi el zice la sfârşit că socoteşte că Părintele Calciu are dreptate când vorbeşte de războiul întru cuvânt”.

cuvinte vii blog

Eroismul tinerilor de ieri si ispitele tinerilor de azi

– Vorbiţi-ne despre perioada în care aţi fost profesor. După experienţa ce-aţi avut-o cu tinerii, cum priviţi tineretul de azi?

– Perioada pe care am avut-o înainte de a doua arestare, pentru că am stat de două ori în închisoare, a fost perioada rostirii celor şapte Cuvinte către tineri. Spuneam tinerilor, în aceste Cuvinte, ceea ce şi preoţii şi profesorii de la Teologie le spuneau, dar într-o formă nouă. Nu am pus nimic de la mine, am avut întotdeauna un text din Evanghelie sau din Scriptură, pe care îl puneam la baza cuvintelor mele. Dar le vorbeam tinerilor într-un mod cu totul nou, le vorbeam cu curaj, fără să mă tem. Era ca şi cum aş fi fost într-o lume liberă. Şi aşa mi-am fixat în mine ideea că sunt într-o lume liberă, într-un moment în care „cuvintele pe care vi le-am spus la ureche trebuie să le strigaţi de pe acoperişurile caselor”, cum zice Mântuitorul.

Şi aşa le-am spus tinerilor studenţi:

„Ieşim pe acoperişurile caselor! Vorbim despre drepturile noastre, vorbim despre Evan­ghelie, vorbim despre Hristos, vorbim despre opreliştea pe care un stat democrat trebuie să o pună în faţa conducătorilor săi!”.

Am protestat împotriva dărâmării bisericilor, am protestat împotriva armatei pentru teologi, am protestat în tot ceea ce privea conflictul dintre comunism şi Ortodoxie.

Parintele Gheorghe Calciu impreuna cu studenti la Radu Voda 1976Nici nu mi-am închipuit că ceea ce spuneam eu va avea un răspuns ricoşat de la tinerii mei. Pentru că am început cu foarte puţini, cu câţiva tineri seminarişti care veneau întotdeauna la biserică şi făceam rugăciune. O dată pe săptămână, miercurea, făceam rugăciune împreună. Şi încet-încet, în câteva luni, poate trei-patru luni, am avut patru-cinci sute de studenţi care veneau nu numai de la Teologie, ci şi de la alte facultăţi. Cei mai setoşi erau tinerii de la Politehnică, pentru că ei trăiau într-un mediu complet automatizat, într-un mediu mort. Ceilalţi mai aveau de-a face cu umanul, dar studenţii de la Politehnică acţionau numai asupra materiilor moarte şi voiau ceva nou.

Sigur că acţiunea mea a stârnit opoziţia Securităţii, opoziţia corpului profesoral, a arhiereilor. Încă o dată spun că nu condamn pe nimeni, pentru că ei înţelegeau într-un fel, iar eu înţelegeam într-alt fel. Între noi era un fel de dialog al muţilor, al surzilor. Ce vorbeam eu, ei nu au auzeau şi ceea ce spuneau ei, eu nu auzeam.Însă m-a şocat la un moment dat când un coleg de-al meu, profesor, cu care stătusem în închisoare, a venit şi mi-a spus:

Părinte, distrugi Biserica, distrugi Seminarul! Distrugi Biserica, pentru că acest Seminar formează preoţi pentru biserici. Comuniştii vor veni şi te vor aresta, vor închide Seminarul şi toţi aceşti tineri care sunt acum emulii frăţiei tale vor ajunge în stradă, sau, ştiu eu, se vor pierde în lumea aceasta păcătoasă!”.

Eu nu credeam lucrul acesta, dar a fost o îndoială în inima mea, aşa încât data următoare când m-am întâlnit cu elevii le-am zis:

„Uite ce spun colegii mei, părinţii profesori de aici. Ce spuneţi, ne oprim, încetăm, ca să nu împingem prea departe acţiunea noastră?”.

Şi ei au spus:

„Părinte, de acum e prea târziu, pentru că am pornit şi nu ne mai putem întoarce. Şi dacă veţi fi arestat şi băgat în închisoare, noi mergem împreună cu cucernicia voastră!”.

Ştiam că nu avea să se întâmple aşa ceva, că poate mulţi aveau să mă renege, în orice caz nu avea de gând Securitatea să aresteze nişte copii… Dar să auzi în inima ta, în momentele de cumpănă, că nişte copii spun: „Mergi, Părinte, înainte!”, însemna o mare încurajare pentru mine. Şi am mers înainte.

Spun asta pentru că nu ştiu când se vor mai ivi momente eroice pentru tineri! Atunci a fost un moment eroic, pentru că atunci era o acţiune de luptă deschisă. Acum lumea este perfidă. Acum vi se vorbeşte de iubire universală, acum vi se oferă burse şi te duci acolo şi te întorci ecumenist! Vi se oferă biserici şi sunteţi gata la toate compromisurile, pentru că ei te atacă perfid! V-am mai spus de acest duh al compromisurilor cu multiple feţe, care îşi ia ca un balaur toate înfăţişările posibile şi nu-l poţi recunoaşte. Sunt unii tineri care îşi dau seama că mai periculoasă e mutilarea spirituală decât mutilarea fizică prin care am trecut noi în închisoare. Este adevărat că mutilarea fizică a influenţat şi sufletul nostru în sensul în care v-am spus… Însă această perfidie a mutilării sufletului de acum din Europa nu vă creează suferinţă, ci vă supune tot mai mult ispitelor, şi din ispită în ispită o să ajungeţi până în iad dacă nu ridicaţi trezvia sufletului şi paza inimii împotriva acestor atacuri care se dau.

Iar eu zic aşa: Vai de cei care se vor lăsa seduşi şi cinste celor care vor rezista!

1979 - inaintea celei de a doua detentii

Fără compromis

– Părinte, povestiţi-ne despre felul de presiune la care aţi fost supus în cea de-a doua detenţie!

– Din când în când anumiţi senatori sau reprezentanţi din America, din Departamentul de Stat, veneau în România şi întrebau despre mine. Chiar şi Bush, care era Vicepreşedinte la acea vreme, venise în România cu o listă a celor arestaţi, eu fiind primul pe listă. De câte ori un senator sau altcineva, la nivel oficial, venea din America, eram adus de Securitate la Bucureşti şi hrănit bine. Soţia era invitată la mine şi fiului meu îi era permis să mă viziteze. Îmi spuneau:

“Vedeţi, Părinte, ce bine sunteţi tratat aici. Acum şi soţia poate să vină săptămânal să vă viziteze!”.

Asta dura numai vreo două sau patru zile, căci după ce oficialii americani părăseau România, eram trimis din nou la închisoare. Cunoşteam deja sistemul lor, nu era nimic nou pentru mine.

Însă o dată unul dintre senatorii americani mi-a scris o scrisoare. Securitatea i-a dat scrisoarea soţiei şi soţia mi-a adus-o. Acest senator îmi spunea că dacă semnez o scrisoare cerându-i “Alteţei Sale” Ceauşescu să mă ierte, voi fi eliberat. Vorbise cu oamenii apropiaţi lui Ceauşescu, care îl asiguraseră că dacă semnez aşa ceva, voi fi eliberat în trei zile. Soţia mi-a adus scrisoarea. Ea nu a spus nimic. Fiul meu, în schimb, a fost foarte impresionat de Securitate. Ei îi spuseseră:6

“Tatăl tău este foarte mândru. Nu este un preot adevărat! Din cauza mândriei lui, a refuzat să semneze această cerere şi să fie cu tine. Te-a abandonat chiar acum, când ai nevoie de un tată să te ghideze, să te protejeze şi să te înveţe ce este bine şi ce este rău”.

Soţia mea nu a spus nimic, pentru că şi ea era împotriva Securităţii, însă fiul meu a fost influenţat de ei. Mi-a spus:

“Tată, eşti atât de mândru! Nu mă iubeşti. M-ai lăsat singur. M-ai abandonat şi preferi să stai în închisoare, să mori acolo şi să te faci singur erou al Bisericii din România, în loc să fii cu mine!“.

Aceasta m-a rănit foarte, foarte adânc. Am fost foarte necăjit. Nu am putut decât să spun:

“Andrei, dacă semnez această scrisoare şi sunt eliberat, în doi ani îţi vei pierde orice respect faţă de mine. Lasă-mă să stau aici!”.

Şi fiul meu a acceptat răspunsul.

Aşa că m-am întors în închisoare. Am fost mutat la Galaţi. Poate cea mai rea închisoare a fost Galaţiul. A fost foarte rău acolo. Mi-au repartizat doi criminali în celulă, însă nu erau periculoşi. Aceşti criminali cunoşteau câte ceva despre credinţă şi mi-au cerut să vorbesc cu ei despre Iisus Hristos. Am petrecut trei luni rugându-ne împreună. Nu ştiam dacă erau vinovaţi, nici dacă după ce ne-au despărţit, s-au întors la cele dinainte. însă în timpul celor trei luni ne-am rugat împreună, am meditat împreună. Le-am spus despre Iisus Hristos şi despre Sfânta Scriptură. Le-am spus despre misiunea pe care o purtam şi de ce eram în închisoare. La început nu au crezut că am fost închis numai pentru că predicasem cuvântul lui Dumnezeu, însă le-am povestit cele întâmplate cu mine şi m-au crezut. Închegasem un fel de prietenie frăţească de credinţă, locuind împreună.

După trei luni am fost trimis înapoi la Aiud. Eram foarte bolnav şi din cauza aceasta m-au trimis apoi la spital, la Jilava. Mi-a fost încredinţat un gardian care era foarte sălbatic şi care m-a bătut foarte rău. Poate mă presau prin aceasta să semnez acea scrisoare. După aceea a venit cineva, un ministru al statului, nu ştiu cum îl chema, pentru că niciodată nu mi se prezentau pe nume. Mi-a spus:

“Părinte, te avertizez, dacă nu semnezi acea scrisoare, vei muri în închisoare. Am decis să nu te eliberăm niciodată, pentru că vrem să te compromitem. Nu te putem elibera din închisoare fără un compromis. Ştii foarte bine că studenţii tăi încă te adoră. Sunt gata să te urmeze. însă nu putem îngădui să se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu cinci ani în urmă. Fără un compromis nu te vom elibera niciodată. Şi te asigur încă o dată că vei muri în închisoare, iar soţia ta nu va şti niciodată unde îţi sunt rămăşiţele. Ştii foarte bine că sunt sute şi mii de oameni morţi în închisori îngropaţi peste tot. Până la sfârşitul acestei lumi, nimeni nu va şti sau descoperi unde îţi sunt rămăşiţele pământeşti!”.

Astăzi vedem cum rămăşiţele pământeşti ale celor ucişi în România şi Rusia sunt descoperite. Dar la vremea respectivă ministrul era foarte convingător şi îmi dăduse un motiv de gândire, în timp ce eram foarte bolnav, mi-a spus:

Eşti foarte bolnav – avem documentaţie cum că ai fost bolnav şi ai murit din cauza bolii. Aşa că nimeni nu ne poate acuza că te-am omorât”.

Am fost foarte impresionat de aceasta. Era prima dată când cineva dintre ei era sincer cu mine şi îmi vorbea fără ocolişuri.

De multe ori au încercat să-mi implanteze principiile comunismului, însă nici unul din ei nu a fost vreodată foarte sincer cu mine. Şi am fost foarte speriat. Am răspuns:

“Domnule, ştiu că sunt într-adevăr foarte bolnav şi ştiu că voi muri aici, dar la fel de bine pot să mor şi afară. De ce aş face un compromis numai ca să mor afară, în patul meu? Prefer să mor aici fără nici un compromis!“.

Astfel că ministrul m-a lăsat şi nimeni nu m-a mai vizitat. Apoi, într-o zi, şeful Securităţii mă aduce pe mine la Bucureşti, la Securitate şi-i cheamă şi pe soţia şi fiul meu. Le spune soţiei şi fiului:

“Vedeţi, i s-a dat posibilitatea să iasă din închisoare şi el a refuzat să semneze. Este ultima oară când îl vedeţi. Din acest moment nu-l veţi mai vedea vreodată, numai dacă semnează cererea!”.

Soţia mea, fiul meu şi eu am început să plângem, pentru că eram convinşi că e ultima oară când ne mai vedeam. N-au obţinut nimic de la mine. Dar în ziua următoare am fost eliberat. Până în ultimul moment au încercat să mă convingă să semnez!

Trebuie să spun că soţia 2mea a fost atât de curajoasă, mai mult decât am fost eu. A reuşit să-mi crească băiatul, să-l educe şi să-l facă un tânăr credincios, educându-i spiritul, pentru ca atunci când va veni în America, după multe privaţiuni, multe persecuţii şi multe presiuni asupra lui, să fie foarte tare. Nu a creat niciodată probleme aici: fără alcool, fără droguri, nimic. A studiat fără a avea bani, a reuşit să primească burse şi acum, în 1997, se pregăteşte pentru un doctorat în Drept şi sper să fie un avocat pentru lumea creştină, nu pentru bani. Cred, într-un fel, că prin refuzul meu de a fi eliberat prin compromis, prin refuzul de a face ceea ce mi s-a cerut atunci, am contribuit la formarea lui. Dacă aş fi ieşit din închisoare ca un preot compromis, s-ar fi ruşinat de mine în scurt timp. Astfel Domnul mi-a dat putere să rezist la orice ispită.

Acum pare simplu să vă povestesc că fiul meu a zis ceea ce a zis şi că senatorul mi-a scris acea scrisoare, dar trebuie să vă puneţi în situaţia mea de atunci. Era o problemă pe viaţă şi pe moarte. Nu era aşa de uşor să iei o decizie, să alegi moartea. Credeam într-adevăr că fusesem condamnat la moarte. Comuniştii nu puteau permite niciodată ca cineva ca mine să fie eliberat fără să fi fost compromis. Eram foarte convins că refuzul meu însemna moartea. Nu mi-a fost deloc uşor. Dar Dumnezeu mi-a dat putere!

Ca fiinţă umană, cu păcatele mele, cu neputinţele mele, cu indeciziile mele, cu imposibilitatea mea de a ajunge la Dumnezeu, nu puteam face nimic. A fost Iisus, au fost îngerii Săi. Dumnezeu mi-a arătat prin îngerii Lui că într-adevăr Hristos a înviat, că Iisus îmi va da putere, că El îmi va pune pe buze ce cuvinte să răspund. În sufletul meu m-am îndoit şi m-am întrebat: poate că ar trebui să semnez? Însă ceva mai puternic decât mine nu mă lăsa. Ceva ce venea din afara mea mă forţa să spun: “Nu! Prefer să mor. Eram speriat de moarte, dar preferam să mor decât să fac compromis, decât să-L trădez pe Iisus Hristos, să fiu un Iuda.

Trebuie să ştiţi că în momentul în care am decis s1640458740_1d906c94c3ă rămân în închisoare, familia mea nu a mai însemnat nimic pentru mine. Tot ceea ce conta era poziţia mea în faţa lui Dumnezeu. Ştiam că eram un păcătos, ştiam că nu aveam nici o valoare, însă ştiam de asemenea că Iisus Hristos mă iubeşte. Numai prin iubirea Lui am fost capabil să fac ceea ce am făcut. Fără iubirea Lui, fără sprijinul Lui, nu eram nimic – şi fără El nimeni nu înseamnă nimic.

“Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire” (Psalmul 145, 3).

Nu am avut încredere în fiii oamenilor. Nu m-am încrezut în mine. Nu m-am încrezut în senatori. Nu m-am încrezut nici în miniştrii statului, pentru că toţi erau fii ai oamenilor. M-am încrezut în Iisus Hristos şi eram îndreptăţit să mă încred în El. Altfel nu aş fi mai fi vorbit în faţa voastră astăzi şi nu aş fi putut să vă spun că Iisus Hristos a lucrat minuni cu mine. Iisus Hristos m-a salvat. Dacă aş fi semnat scrisoarea, ar fi fost diavolul care mă salva. Acum sunt salvat de Iisus Hristos.

De cele mai multe ori în clipa în care ne-am pierdut nădejdea, Dumnezeu ne întinde mâna şi ne scoate din nevoi. Toate acestea sunt nişte lucruri divine, sunt nişte lucruri care stabilesc relaţia noastră cu Dumnezeu şi este păcat să nu vedem intervenţia lui Dumnezeu în toate împrejurările vieţii noastre. Este mare păcat şi aceasta vine din scepticismul epocii noastre, când încercăm să ne explicăm totul prin mecanismele acestei lumi.

22

Despre uitare şi iertare

– Părinte, când credeţi că vom scăpa de sechelele comunismului, întreb aşa, ca un rascolnic?

Toate sechelele comunismului din inima mea vor pieri odată cu mine. Aşa cum Dumnezeu l-a purtat pe Moise prin pustie patruzeci de ani, pe care putea să-i facă în trei luni, aşa Dumnezeu ne plimbă pe noi, până ce nu vom mai avea ce povesti despre Piteşti, Jilava sau Canal, ca să piară complexul acesta din noi, sau eventual ura. Dacă aţi citit Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhardt, el scrie că acolo, în închisoare, spuneau unii deţinuţi că iartă tot ce le-au făcut comuniştii, lor şi familiilor lor, îi inicolae-steinhard-jurnalul-fericiriiartă pentru absolut tot, dar nu uită, ştiţi… Şi zice Părintele Steinhardt: imaginează-ţi că mergi la spovedanie şi preotul la sfârşit îţi zice: „Domnul Dumnezeu să te ierte pe tine…”, dar Hristos ar interveni: „Stai, stai, Părinte! Frăţia ta îl ierţi, dar Eu nu-l uit!”. Asta m-a făcut şi pe mine să fiu mai atent… Adică înainte de a mă aresta a doua oară, începusem să scriu memorii din închisoare, şi cum scriam şi-mi aminteam persoane şi oameni, simţeam în inima mea cum creştea ura aşa, disimulat şi mă schimbam cu fiecare pagină cu care o scriam. Reuşisem să-mi găsesc o pace, făcusem Teologia, eram preot. Şi reuşisem să-mi schimb puţin inima mea. Dar acum toate acestea îmi aduceam în faţă nişte lucruri care-mi trezeau, nu dorinţa de răzbunare, dar aşa, o aversiune.Şi atunci mi-am spus:trebuie să uit, trebuie să uit, că altfel mă întorc la pierzania iniţială. Mai târziu am citit cartea Părintelui Steinhardt şi am văzut coincidenţa dintre gândurile mele şi ceea ce spune el. După cum şi el zice la sfârşit că socoteşte că Părintele Calciu are dreptate când vorbeşte de războiul întru cuvânt.

Şi am scăpat, mi-am propus să uit şi am uitat. Nu am uitat chiar toate numele, de unele îmi mai amintesc, îmi mai amintesc şi alţii din când în când, dar chiar pot să spun că am uitat, sau că amintirea unor nume nu mă mai tulbură deloc. Nu simt nimic în inima mea împotriva lor, sunt ca şi faţă de cineva pe lângă care am trecut şi ne-am dat „bună-ziua” şi atâta tot. Mare lucru să uiţi! Mi-a dat Dumnezeu aşa un har, aşa bunătate din cer, ca să mă facă să uit şi să iert. Să uit şi să iert. Aşa că numai atunci vom ierta toţi!”

(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

p. Calciu - in calatorie

Legaturi:


Categorii

1. SPECIAL, Biserica rastignita, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Parintele Gheorghe Calciu, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “PARINTELE GH. CALCIU: “Prefer sa mor aici fara niciun compromis!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006) -
  2. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – viata si slujirea in America. MARTURII CALDE DE LA FIII DUHOVNICESTI DESPRE UN PARINTE ADEVARAT SI SFANT: “Avea puterea de a schimba sufletele oa­menilor, era omul cu cea mai mare dragoste…” -
  3. Pingback: DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I) -
  4. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – 7 ani de la mutarea la Viata Vesnica. “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO) -
  5. Pingback: PARINTELE CALCIU – sfintitul marturisitor si unicul “RAZBOINIC INTRU CUVANT” – gasit cu SFINTE MOASTE la PARASTASUL DE 7 ANI? - Recomandari
  6. Pingback: Imagini cu SFINTELE MOASTE ale PARINTELUI GHEORGHE CALCIU prezentate la emisiunea Secvential – vadirea SFINTENIEI unui preot-simbol al IUBIRII si MARTURISIRII pana la capat [VIDEO] - Recomandari
  7. Pingback: Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita! -
  8. Pingback: Posibile clarificari privind CONTROVERSA DESHUMARII PARINTELUI CALCIU: “Vai lumii, din pricina smintelilor!” - Recomandari
  9. Pingback: SAMBATA SFANTULUI TEODOR (“COLIVEI”). Predica Parintelui Ioanichie Balan (audio + text): “Nu cumva sa intindeti mana in blid strain! MAI BINE SARAC SI CURAT DECAT CU CONSTIINTA DISTRUSA! Sa nu va vindeti credinta!“ -
  10. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII -
  11. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  12. Pingback: Parintele Calciu despre experimentul satanic de la Pitesti: TINTA A FOST SUFLETUL NOSTRU, DAR ULTIMA BATALIE A FOST CASTIGATA DE DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PARINTELE CALCIU si MARCEL PETRISOR, intr-un dialog inedit din 2003 despre RAZBOIUL INTRU CUVANT, MARTURISIREA LUI HRISTOS si EXPERIENTA DUHOVNICEASCA A INCHISORII: “N-am vrut să murdăresc o acţiune divină” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: INVIEREA CU PARINTELE MARTIR GHEORGHE CALCIU, in Aiud si in America, in 1982 si 2004 (VIDEO si AUDIO) – Conferinta integrala de la ZALAU (2005) despre TINERET, ORTODOXIE si ISPITELE VEACULUI NOSTRU | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, “un glas care te cheama”. CUVINTE CATRE TINERI: “Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui!”– Mesajul iubirii izvorate din Inviere: “TU NU VEI MURI!” |
  16. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, BIRUITORUL. Marturii despre mesajul Fericitului Marturisitor in contextul provocarilor actuale: Lucian Popescu, Andrei Negoita si PARINTELE AMFILOHIE BRANZA/ Predica inedita despre IMPIETRIREA INIMII SI SLABIREA CREDINTEI ca SEM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate