PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

18-09-2012 Sublinieri

Viaţa părintelui Ilarion Felea Mărturisitorul

Părintele Ilarion Felea este destul de puţin cunoscut în vremea noastră. El a fost un propovăduitor al Evangheliei foarte apreciat, atât de popor cât şi de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut. Profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind Spre Tabor, lucrare pe care părintele Justin Pârvu o consideră

cea mai bună operă a Ortodoxiei româneşti de până acum. Părintele Ilarion Felea este un adevărat geniu liturgic al teologiei ortodoxe, al Bisericii Ortodoxe. (…) Opera Spre Tabor este a doua, după acest tezaur al Ortodoxiei care se cheamă Filocalia, fiind o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei .

Despre înalta sa trăire duhovnicească, părintele Stăniloae a mărturisit: „Părintele Ilarion Felea m-a depăşit”. Chiar dacă textul care urmează nu reuşeşte să ofere o imagine completă a personalităţii părintelui Ilarion, îl oferim cititorilor, nădăjduind ca, în viitorul apropiat, când jurnalul părintelui Ilarion va vedea lumina tiparului să putem înţelege mai multe despre acest smerit mărturisitor al lui Hristos, mort în temniţele Aiudului, care acum se bucură cu toţi sfinţii mucenici în Împărăţia Cerurilor.

Preotul profesor Ilarion Virgil Felea, autorul acestui valoros volum, s-a născut la 21 martie 1903 în comuna Valea Bradului, judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot. A urmat şcoala primară în comuna natală (1910-1914), iar cursurile liceale la Liceul „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) şi la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1920-1922), unde şi-a luat bacalaureatul.

Între anii 1922-1926, a studiat teologia la Academia „Andreiană” din Sibiu, unde şi-a luat diploma de capacitate preoţească, la 22 iunie 1926. În anul şcolar 1926-1927 a funcţionat ca profesor suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad. La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, de la 6 august, acelaşi an, slujind ca preot paroh la Valea Bradului până la 30 august 1930, când a trecut în Eparhia Aradului, obţinând prin concurs parohia Arad-Şega. Între anii 1927-1929, a urmat şi absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.

În parohia Arad-Şega, desprinsă de curând din parohia Arad – Centru, tânărul şi entuziastul preot a moştenit o biserică nouă, ridicată în roşu, o modestă casă parohială, o „Casă culturală”, fostă şcoală confesională, ce se cereau renovate şi extinse, şi o populaţie alcătuită în majoritate din români ortodocşi, cei mai mulţi fiind meseriaşi şi muncitori la fabricile „Astra” şi UTA, din apropiere.

Cu dârzenia sa de mare luptător şi jertfitor pentru Biserică şi Neam, cu zelul său misionar, slujitor evlavios la altar şi păstor de vocaţie,

care îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11),

fără de prihană…, veghetor înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii…, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, binechivernisind casa lui…” (I Timotei 3, 2-4),

îmbinând fericit altarul şi amvonul bisericii cu catedra şcolii şi cu activitatea intensă de la Casa culturală, izbuteşte să câştige, în scurtă vreme, inimile şi interesul credincioşilor. În decursul celor nouă ani de slujire şi păstorire în această parohie, n-a renunţat nici la strădaniile sale de cunoaştere şi adâncire teologică, nici la harul scrisului, în care a debutat încă din anul 1924, la Revista Teologică din Sibiu, pe când era student.

La 20 decembrie 1932, şi-a luat licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu subiectul „Mântuirea după concepţia ortodoxă, catolică, protestantă şi sectantă”, iar la 30 octombrie 1939, doctoratul în Teologie cu valoroasa teză „Pocăinţa, studiu de documentare teologică şi psihologică”, publicată în „Seria Teologică”. Tot în acest timp, a colaborat la următoarele reviste şi ziare: Revista Teologică şi Telegraful Român din Sibiu, Biserica şi Şcoala, Apărarea Naţională, Aradul, Graniţa, din Arad, Renaşterea din Cluj, Viaţa ilustrată din Sibiu-Cluj, Zărandul din Brad, Lumina satelor, Oastea Domnului din Sibiu, şi a scos de sub tipar studii teologice şi lucrări de popularizare: „Convertirea creştină”, tipărită în Seria Teologică Sibiu 1935; „Critica ereziei baptiste”, tot în Seria Teologică, Sibiu 1937; „Dumnezeu şi sufletul în poezia română contemporană”, în colecţia „Cărţile vieţii” din Cluj, 1937; „Beţia din punct de vedere religios, ştiinţific şi social”, în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1931; „Icoane alese din viaţa Ortodoxiei”, tot în Biblioteca creştinului ortodox Arad, 1935 şi „Drumul crucii” (în colaborare), Arad, 1937.

În anul universitar 1937-38, a funcţionat ca profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, iar de la 1 ianuarie 1939, a fost numit preot la parohia Arad-Centru, unde a funcţionat până la 30 septembrie 1942, fiind reintegrat la aceeaşi parohie la data de 1 iulie 1952, activând până la 25 septembrie 1958, când a fost ridicat de Securitate.

La 1 octombrie 1938, a fost numit profesor la Catedra de dogmatică şi apologetică de la Academia Teologică din Arad, unde a funcţionat până în 1948, deţinând un anumit timp şi funcţia de Rector. A predat cu competenţă şi aleasă dăruire, studenţilor din anul III şi IV, Teologia dogmatică, Teologia morală, Ascetica şi mistica şi Omiletica practică. La 1 iunie 1939, i s-a încredinţat şi redactarea revistei „Biserica şi Şcoala”, căreia i-a purtat de grijă până în anul 1945, şi mai apoi, la 1 august 1943 până în 1945, „Calea mântuirii”, foaie religioasă pentru popor. În paginile lor publică o seamă de articole de teologie şi viaţă bisericească, informaţii şi recenzii despre cărţi şi reviste.

Perioada în care a slujit ca preot la parohia Arad-Centru şi totodată redactor la revistele „Biserica şi Şcoala” şi „Calea mântuirii”, de asemenea, ca profesor la Academia Teologică din Arad, poate fi considerată cea mai prodigioasă din activitatea preotului profesor Ilarion V. Felea.

A continuat colaborarea la „Revista Teologică” din Sibiu până în anul 1943, a mai colaborat la revista „Duh şi Adevăr”, la reviste oficiale ale Mitropoliei Banatului şi la alte reviste şi ziare din Arad, a rostit şi publicat o seamă de conferinţe religioase şi de cultură.

Totdeauna bine documentat, aducea precizări, sensibiliza inimi şi minţi îndoielnice sau rezervate, îndreptându-le şi aducându-le în albia Bisericii, statornicind la cunoaştere şi mărturisire a lui Hristos. Catedrala ortodoxa din AradPrin predicile şi meditaţiile sale rostite de la amvonul Catedralei şi în alte biserici, totdeauna bine pregătite şi de actualitate, a atras spre rugăciune şi Biserică un număr însemnat de intelectuali, care veneau să-l asculte şi cu care întreţinea legături spirituale cât mai apropiate. Îndrăzneţ şi pătrunzător, cuvântul preotului Ilarion V. Felea, rostit cu glas de tunet şi cu duh de profet, dezbărat de orice dulcegărie şi repeţire, în care se simţea obişnuinţa dascălului de a vorbi, aducea lumina şi determina transformări lăuntrice. Au văzut lumina tiparului în acest timp: „Teologie şi preoţie”, în Anuarul Academiei Teologice din Arad pe anul 1938/1939; „Paisie şi paisianismul”, în colecţia „Cărţile Vieţii”, – Cluj 1940; „Catehism creştin ortodox”, Arad, 1955, tipărit în patru ediţii; „Sfintele Taine”, în Biblioteca „Veniţi la Hristos”, Sibiu, 1946; „Mântuirea”, în Biblioteca „Calea Mântuirii”, Arad, 1947. A redactat Calendarul eparhial (Îndrumătorul tipiconal) pe anii 1948, 1952, 1956 şi a tipărit un „Antologhion” pentru preoţi, cântăreţi şi pentru folosul acestora şi al altor credincioşi, ca îndreptar de cântare bisericească.

Culmea cea mai înaltă a acestor tipărituri o atinge însă preotul profesor Ilarion V. Felea prin ciclul de cărţi de predici, conferinţe şi meditaţii religioase, în care a încercat şi a izbutit a defini esenţa, doctrina şi apologia creştinismului, răspunzând, în acelaşi timp, unei întrebări potrivite oricărui volum, ce va apărea la vremea lui şi cu voia cea sfântă a lui Dumnezeu: „Ce este creştinismul?”, din care au văzut lumina tiparului: „Duhul Adevărului”, de conţinut dogmatic, apărută cu binecuvântarea Episcopului Andrei Magieru în Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, editată la Arad în 1942, ediţia a II-a tot la Arad, în 1943, premiată de Academia Română, amândouă ediţiile bucurându-se de o largă răspândire în rândul preoţimii şi al credincioşilor, material folosit ca îndreptar în predicile de pe amvoanele bisericilor şi nu o dată, în lipsa unui preot la altar, citite de cântăreţul stranei la slujba Utreniei, drept hrană sporitoare în credinţă, în viaţa creştină, alături de sau în locul tradiţionalei Cazanii.

Tot cu binecuvântarea P.S. Părinte Episcop Andrei al Aradului şi a Veneratului Consiliu Eparhial, a văzut lumina tiparului Religia Iubirii, de cuprins apologetic, apărută la aceeaşi editură, la Arad, în 1946. În viaţa preotului Ilarion V. Felea, ca şi în a noastră, a tuturor, au intervenit apoi anii Joii Pătimirilor, datorate dictaturii materialist-ateiste, în decursul cărora a fost pusă la grea încercare viaţa şi existenţa sa ca om. La data de 3 martie 1945, a fost ridicat împreună cu o seamă de oameni de cultură şi de trăire religioasă şi deţinut în lagărul de la Caracal, până în iulie 1945. În dimineaţa Bobotezei, 6 ianuarie 1949, după ce a terminat cu sfinţirea caselor, a fost ridicat şi dus într-o pivniţă insalubră şi înghesuită, anchetat, deţinut o vreme singur într-o celulă de la capătul etajului II, rezervată pe seama aşa-numiţilor deţinuţi politici.

A fost transferat apoi la Penitenciarul din Timişoara, iar la 28 octombrie 1949, a fost judecat şi condamnat la un an închisoare corecţională pentru „omisiunea denunţării”, trecând şi prin celulele vechi ale Aiudului, de unde a fost eliberat la data de 5 ianuarie 1950. După eliberare, a lucrat la Biblioteca Sfintei Episcopii, apoi, la data de 1 iulie 1952, a fost reintegrat ca preot la parohia Arad-Centru (Catedrală) din Arad, unde activează până la data arestării.

La data de 25 septembrie 1958, a fost ridicat şi dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti, şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii nejustificate, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani degradare civică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.

Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.

A izbutit să lase în urma sa o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, cuprinse în şase volume în manuscris, salvate cu voia lui Dumnezeu de la distrugere şi păstrate cu mare devoţiune şi cu ferma convingere că şi acestea vor ajunge să vadă lumina tiparului, spre slava lui Dumnezeu şi vrednica cinstire a celui ce le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună, unde trupul său chinuit îşi doarme somnul de veci în aşteptarea Învierii.

Autor: Pr. Tudor Demian – “Din temniţe spre sinaxare, Editura Egumenița, Galați, 2008

***

O imagine imposibil de uitat vreodată atât cât trăiesc

Îmi este greu să încep a scrie o mărturie personală despre “unchiu Ilarie”, aşa cum l-am “botezat” împreună cu sora mea la numai câţiva ani de existenţă. Era unchiul mamei dinspre mama ei, bunica noastră născută în Tara Moţilor acolo unde a văzut lumina zilei şi cel care avea să devină Preot Prof. Dr. Ilarion Felea. S-a născut într-o familie de moţi în care tatăl a fost preot.

Moţii au ceva aparte în structura lor, nu este doar impresia sau părerea mea. Vorbeşte întreaga istorie.

Din Țara Zarandului cum mai este cunoscută, Țara Moților au iesit la iveala oameni cu o mare dârzenie , cu un curaj deosebit și dragoste pentru neamul lor cel asuprit. Cred că orice român din oricare parte a țării cunoaste numele răsunatoare din istoria noastra vitregă: Horea, Cloșca, Crișan și, ceva mai târziu în timp, Avram Iancu – Crăișorul Munților – toți bărbați vajnici și viteji, care nu au pregetat a lupta cu temuții austro-ungari până la sacrificiul suprem. Pe drept cuvânt ei sunt cinstiti ca adevărați eroi ai întregului neam românesc întocmai ca Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

La Vata de Sus care se află doar la câțiva kilometri de Tebea, unde se află mormântul și monumentul marelui Avram Iancu precum și gorunul lui Horea. În aceeași țară a Zarandului, a văzut lumina zilei cel care avea să devină încă din viața Sfântul Ardealului, este vorba de marele și dăruitul duhovnic al românilor Părintele Arsenie Boca.

Am fost născută în Bucureşti deci foarte departe de Arad.  Totuși, la o vârstă fragedă, în câteva rânduri, am petrecut săptămâni întregi în casa unchiului Ilarie şi a “tuşii Valeria” , în Arad. Casa lor nu era departe de vechea Catedrală Ortodoxă din oraş. Acolo slujea Sfânta Liturghie Părintele Ilarion Felea şi ţinea predicile minunate la care se adunau studenţimea şi intelectualii oraşului de nu încăpeau în biserică, în paralel cu activitatea pe care o depunea din tot sufletul la Facultatea de Teologie din oraş, unde a fost numit decan în cele din urmă.

Nu doresc să repet nimic din cele ce au scris alții în legătură cu biografia şi activitatea Preotului Ilarion Felea de-a lungul timpului însă dorinţa mea este aceea de a readuce la viaţă portretul acestui om deosebit, dăruit de Dumnezeu, care a ales să devină păstor de suflete omeneşti din dragoste mare pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în care calitate sfântă şi-a împlinit până în ultima clipă a vieţii sale menirea ce i-a fost acordată.

Prin urmare, voi reda aici ceea ce a reținut memoria mea, începând de la 5 ani şi până la 7 ani, când unchiul nostru a fost întemniţat ultima oară ca să nu se mai întoarcă vreodată viu printre noi. Sufletul lui însă a fost alături de noi toţi cei dragi lui. L-am simţit mereu.

O imagine clară în mintea mea îmi arată una din camerele casei din Arad. Era spre seară şi unchiu Ilarie revenise acasă după o îndelungă activitate acolo unde i-a fost necesară prezenţa. Îmi amintesc şi acum lumina veiozei aprinse căci era timpul de mers la culcare pentru noi, copiii. Îl şi văd, îi simt prezenţa caldă alături, aud cuvintele liniştitoare care aveau darul întotdeauna de a ne aduce un somn profund, plin de pace. Ne învăța cu drag cum să ne rugăm însă ne spunea în fraze lesne de înţeles pentru mintea noastră de copii, de ce este necesar şi bine ca să ne rugăm, Cui adresăm rugămintea şi ce urmare va avea ruga noastră. De la dânsul am primit primele lecţii catehetice fără ca să realizăm că ne învaţă ceva, totul apărând ca o realitate deosebit de frumoasă care ne înconjura cu dragoste şi lumină multă. Cu vocea lui blândă, în tonuri baritonale, ne istorisea lucruri despre credință, pe care aveam mult mai târziu să le regăsec citind Sfintele Scripturi cu de la mine voinţă.

Ceea ce doresc să subliniez în spusele mele este că unchiul nostru, care în perioada aceea era mult atacat şi lovit de cei invidioşi care făcuseră pactul cu vrăjmaşul, nu lăsa absolut nimic să tulbure sufletele noastre de copii, rolul lui fiind de a ne pune pe calea dreaptă. El doar asta vedea şi doar asta făcea. A fost un om dăruit de Dumnezeu cu o mare credinţă şi cu iubire pentru cei din jur, cu grija de a educa pe toţi cei tineri (printre alte acuze aceasta a fost una principală: că nu înceta a predica tineretului despre Hristos) în credinţa noastră ortodoxă moştenită din străbuni, singurul mod de a duce la mântuire. În acest fel el a reuşit să ne modeleze sufletele şi inimile într-un mod cu adevărat binecuvântat încât nu am mai părăsit calea Domnului arătată de el în viaţa noastră care abia începea, vreodată de atunci şi până astăzi. Acesta este adevărul. Rugăciuni multe, prezenta la sfintele liturghii în timpuri grele, mersul la mănăstiri cu părinţii au făcut parte din copilăria şi tinereţea mea şi a surorii mele mereu. În acele timpuri era o mare și plăcută surpriză pentru măicuțele si călugării care ne ofereau găzduire să ne audă numind fără greș pe sfinții din icoanele ce împodobeau camerele de ospeție.

Ceea ce îmi vine foarte greu să scriu acum, este legat de procesul său ultim care a dus la întemniţarea sa pe timp de 20 de ani. Port în suflet durerea acelei zile când unchiu Ilarie a venit la Bucureşti unde locuiam ca să vorbească cu noi, familia mea şi să ne vadă, poate, pentru ultima oară. El a nădăjduit mereu spre bine, dar a respectat Voia Domnului. Nu s-a plâns, nu a făcut compromisuri, nu a cedat sub nici o formă.

Îmi amintesc ziua în care a sosit, avea câte o cărticică de rugăciuni pentru copii, pentru sora mea şi pentru mine. Acea cărticică o am la mine şi acum, la mii de mile distanţă de ţară, nu am lăsat-o de lângă mine nicidecum căci pentru mine era ”sfântă” , dăruită de unchiu Ilarie, martirul şi eroul familiei noastre.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii! Cred, ştiu de fapt, că sufletul lui este cu Dumnezeu.

Autor: Cristia David, născută Niculiu

 ***

”Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești”

Cu părintele Felea am stat la Aiud. El o fost și protopop, o fost și profesor de teologie la Arad. Și lucra în fabrică la fierărie. A făcut aprindere de plămâni și n-o vrut să-l bage la infirmerie. Și a făcut în picioare, lucrând în fabrică, aprindere la plămâni. Și s-o vindecat.

El ce lucra? Ducea căruțele. Noi acolo puneam, făceam care din lemn, căruțe din lemn pentru armată. Noi le vopseam. Ăia de la forjă făceau ălea pentru rafturi de lemn, și tot ce era metalic. Și io am lucrat la forjă. Și eram în curte când părintele Felea avea o echipă cu care trăgea căruțele, muta căruțele pentru îmbarcare. Și între ăia avea foarte, foarte mulți turnători. El era foarte, foarte urmărit. Și am auzit că o zis:

– De ăștia nu poți vorbi când ai vrea să vorbești, asta am auzit-o eu când o spus-o el. Zice:

– Cu iubirea și cu dragostea și viperele le îmblânzești.

Apăi ăștia, teologii de la Arad la care le-o fost profesor… așa frumos vorbeau despre Felea, ș-apoi el o fost condamnat la vreo 15 ani, da în ’59 pe urmă l-o condamnat pe viață pe Felea. Și el o murit la închisoare, părintele Felea.

(Fragment de interviu luat lui Octavian Gherman – Aiudule, Aiudule, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, pag. 111, ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu)

SURSA: Blogul Fericiti cei prigoniti (cu multe multumiri administratorilor)

***

Ziarul Lumina (2011): 50 de ani de la mutarea la Domnul a teologului-martir : Ilarion V. Felea, comemorat în satul natal,

de Niţu Bogdan Gabriel

La jumătate de veac de la trecerea în veşnicie a părintelui Ilarion V. Felea, săptămâna trecută, în mijlocul comunităţii în care a văzut pentru prima oară lumina zilei, în satul Valea Bradului, s-a aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, care, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, a (de)săvârşit slujba de pomenire începută în urmă cu 50 de ani de către deţinuţii politici din închisoarea comunistă de la Aiud.

Cu această ocazie, a fost evocată personalitatea preotului profesor Ilarion Virgil Felea, născut la 21 martie 1903, în satul Valea Bradului, din judeţul Hunedoara, unde tatăl său era preot şi unde, între anii 1927 şi 1930, el însuşi a slujit ca preot.

Preasfinţitul Episcop Gurie al Devei şi Hunedoarei le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos ca imagine a sacrificiului întruchipat exemplar de părintele Felea. În cele trei decenii de vrednică slujire a Bisericii, preotul-martir a izbutit să lase în urmă o seamă de cărţi şi studii de mare valoare teologică şi culturală, pe care le-a tipărit când era în viaţă, precum şi o serie de studii, meditaţii, predici şi conferinţe de o înaltă spiritualitate creştină, pe care le-a scris tocmai în vremea când i se pregăteau lanţurile care l-au pogorât prea devreme într-o groapă comună şi care au văzut lumina tiparului post-mortem.

În data de 25 septembrie 1958, preotul profesor Ilarion V. Felea a fost ridicat de la Catedrala Arad-Centru, dus la Ministerul de Interne (Uranus) din Bucureşti şi supus unei foarte severe şi nedrepte anchete, transportat la Cluj, judecat în secret şi, pe baza unor mărturii false, împreună cu alţi şase preoţi din Arad, condamnat, la data de 14 martie 1959, de Tribunalul Militar Cluj, la 20 de ani de muncă silnică şi opt ani degradare civică, pentru infracţiunea de “uneltire contra ordinei sociale” şi 20 de ani de temniţă grea pentru “activitate intensă contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”. Detenţia a făcut-o la Penitenciarul din Gherla, apoi la cel din Aiud, unde a încetat din viaţă la 18 septembrie 1961.

Înmormântat fără cruce şi fără a i se cunoaşte locul unde i se odihnesc rămăşiţele pământeşti, preotul profesor Ilarion V. Felea s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, din mijlocul cărora a venit.

Iată un fragment – publicat în “Telegraful român”, nr. 31-34/ 1994, p. 4 – din mărturia preotului Ioan Bardaş, fost deţinut politic la închisoarea din Aiud:

“Era prin anii 1960-1961, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din puşcărie, morse la perete şi calorifer: “A murit părintele Ilarion Felea!” (…) În Aiud erau feţe înalte din alte confesiuni, dar nimeni nu avea popularitatea părintelui Stăniloae, a ieromonahului Anania şi a părintelui Ilarion Felea, toţi fiind în Aiud la ora aceea.

Când moare cineva afară, vin toţi cei dragi şi-l petrec după toată rânduiala creştinească. Pe părintele Felea l-am petrecut cu sufletele, noi, “fraţii şi rudeniile lui” de idealuri şi suferinţă. N-a fost bătrân, dar a murit pentru că nu i s-a dat asistenţă medicală, aşa “se planifica” în puşcăriile comuniste.

Oamenii, respectiv noi, deţinuţii, am urmărit mersul bolnavului până a închis ochii.

Aflând vestea mutării sale la Domnul, am stat de veghe două seri, până l-au dus la groapă la “Trei plopi”, cimitirul deţinuţilor politici. A doua seară au şi dat alarmă cei de jos de lângă morgă, unde era trupul părintelui: “Acuma îl duce la groapă pe părintele Felea!”. Într-adevăr, se auzea o căruţă, o droşcă braşoveană, trasă de un cal, cu doi gardieni pe capră ducându-i sicriul. Erau trei porţi până la poarta principală şi în liniştea nopţii se auzea mersul carului.

Noi stăteam sub pătură, era după ora 10:00, ora stingerii, nu ne mişcam. Acuma începea “prohodul”. Toţi cei 5.000 de prizonieri politici din Aiud, asistaţi de cei 400 de preoţi ortodocşi, se rugau după rânduială: “Cu sfinţii odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului tău Ilarion preotul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Acestea le rosteau toţi, chiar dacă în celulă nu era preot; dacă era şi preot, se făcea o rânduială mai dezvoltată, tot sub pătură. Cei de jos ne comunicau că s-a ajuns la poarta principală, unde se petrecea scena cea mai sinistră: venea ofiţerul de serviciu cu o bară ascuţită din fier şi o înfingea în inima celui răposat, să se convingă “stăpânirea” de moartea omului. Ce scenă sinistră şi lugubră, demnă de Evul Mediu, însă ea se petrecea în evul modern, în era comunistă!

Carul funebru se ducea la “Trei plopi”, la cap se punea celui răposat un stâlp din lemn pe care se bătea o tinichea cu numărul matricol din dosarul deţinutului. După codurile comuniste, atât mai rămânea din viaţa omului. Când se încheia “prohodul” cu cuvântul “Amin!” – se mai auzeau morsele la perete şi calorifer: “Dumnezeu să-l ierte, în veci să fie pomenirea lui!”.


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Martir Ilarion Felea, Viata de familie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “PARINTELE ILARION FELEA – sfantul marturisitor care a pornit din temnita de la Aiud spre Taborul Vesniciei

  1. Acest smerit marturisitor al Lui Hristos a fost un doct, o bogatie a neamului romanesc. Dar despre bogatia inimii parintelui Ilarion nu voi scrie, au facut-o altii, eu nu l-am cunoscut.
    L-am ‘intalnit’ astazi, citind aceste drepte marturii despre tumultoasa lui viata.
    “Unchiul Ilarie”, ce frumos suna! asa cum l-au numit nepotelele sale, Cristina si sora ei, prin mucenicia lui a devenit
    ‘unchiul neamului romanesc’.
    Trecerea la Domnul a parintelui Ilarion ‘icoana bunatatii’ asa cum l-a numit parintele Sofian, starea de veghe,
    prohodul, durerea a celor 5 mii de detinuti, conditiile in care se rugau, Aiudul…mi-au umplut ochii de lacrimi, lacrimi care nu se mai terminau, cand deodata m-am trezit din plans; O, Doamne, ce mangaiere! Aveam in fata ochilor inca inlacrimati, caruta, hodorogeala, drumul spre ‘trei plopi’, groapa comuna, gardienii, care in dusmania lot, n-au realizat ca in sicriul pe care-l carau era doar ‘un pumn de tarana’. Sufletul curat al parintelui Ilarion era demult in bratele
    Domnului Iisus Hristos!
    Fie pomenirea lui in veci!

  2. Conferinta duhovniceasca in Constanta

    As dori sa anunt constantenii, ca sambata, 22 septembrie, la ora 18.00, la Curtea Brancoveneasca, str. Vasile Lupu, nr.43-45, (langa Capitol), va avea loc conferinta sustinuta de protos. Nicodim Petre, de la Manastirea Putna, si preot misionar in Tanzania, cu tema “Necazurile – sansa si binecuvantare”.
    Multumesc.

    Sfintii inchisorilor sa ne fie calauzitori si ocrotitori!

  3. Doamne ajuta,

    Frati admini sunteti bine,sanatosi?
    Eu,va multumesc mult pentru efortul si grija deosebita,pentru
    varietatea si multimea articolelor postate cu care ne hraniti sufletele si nadajduesc in rugaciunile Sfintilor Martiri si a celorlalti Sfinti, ca mergem cu totii pe calea mantuirii…
    Dumnezeu sa ne ajute la toti fratii!

  4. @ adriana:

    Cu mila Domnului, nadajduim ca inca mai suntem. Noi trebuie sa va multumim, sincer si cu toata caldura, pentru grija si interesul fratesc, lucru rar in aceste vremuri cu adevarat de pe urma… Dar de probleme personale, precum si de oboseala (nu doar fizica), si de simtamantul zadarniciei si al inutilitatii nu e scutit nimeni, credem noi… Inca o data multumiri ca sunteti cu noi!

  5. Îndemn la luptă
    de Radu Gyr

    Nu dor nici luptele pierdute,
    nici ranile din piept nu dor,
    cum dor acele brate slute
    care să lupte nu mai vor.

    Cat inima în piept iti canta
    ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
    Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
    când te ridici cu-n steag, mai sus ?

    Infrant nu esti atunci când sangeri,
    nici ochii când în lacrimi ti-s.
    Adevaratele infrangeri,
    sunt renuntarile la vis.

  6. Pingback: PARINTELE GHEORGHE TARCEA – 50 de ani de la nasterea in cer a unui martir al inchisorilor, cu sfinte moaste la Aiud (si VIDEO) -
  7. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU, “un preot de foc”, hranitor al flamanzilor de Duh, un sfant desprins din Patericul viu al temnitelor si al slujirii jertfelnice -
  8. Pingback: SARBATOAREA DE PASTI IN PUSCARIILE COMUNISTE ALE ANILOR `50 (I), la Pitesti, Jilava, Gherla. STRIGATUL GOLGOTEI IN NOAPTEA DE INVIERE. Care era pretul intonarii unui simplu “Hristos a inviat” de catre martirii temnitelor? - Recomandari
  9. Pingback: Marturii si scurta biografie (video) despre PREOTUL MARTIR ILARION FELEA († 18 septembrie 1961) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate