PARINTELE GHEORGHE TARCEA – un martir al inchisorilor, cu moaste la Aiud. MARTURIA EXTRAORDINARA A FIULUI SAU, MIRCEA, SI EL PATIMITOR PENTRU CREDINTA IN TEMNITELE COMUNISTE (si video)

2-10-2013 Sublinieri

1409192input_file0073200

A fost unul dintre slujitorii reprezentativi din Hunedoara, ţinutul său natal. După Primul Război Mondial, unde luptase în Galiţia, în armata austriacă, Gheorghe Tarcea urmează cursurile Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, în 1929, fiind hirotonit preot.

Conştient pentru misiunea sa în faţa lui Dumnezeu, slujeşte în mai multe parohii hunedorene, unde duce o susţinută activitate pastorală şi misionară, sfinţeşte troiţe (Răcăştia şi Buituri), organizează o cantină pentru muncitorii siderurgişti cu venituri scăzute, activează ca profesor pentru mai multe discipline la Şcoala centrală de stat din Hunedoara. După 1945 cunoaşte persecuţia comunistă, în 1945 fiind trimis în lagăr, iar între 1950 şi 1956 în domiciliu obligatoriu la Răchitoasa (Bărăgan), unde ridică o biserică pentru cei deportaţi. În 1958 este arestat din nou, acuzat pentru activitatea anticomunistă şi condamnat la temniţă grea pe viaţă.

La 30 septembrie 1963, aflat în Penitenciarul Aiud, trece în lumea drepţilor.

***

– cu mentiunea ca numele corect al fiului Pr. Gheorghe Tarcea este MIRCEA, nu Marcel –

***


CUVINTE DIN TACERI – 18 IANUARIE 2013 – cu Mircea Tarcea de cuvintedintaceri

***

Mircea Tarcea a petrecut şapte ani în închisorile comuniste, supravieţuind unor condiţii extreme. Catedrala Eroilor, din centrul Hunedoarei, este astăzi ridicată graţie visului smerit al acestui deţinut, care a dorit să-i aducă un omagiu lui Dumnezeu şi celor care l-au mărturisit, dincolo de chinuri, foame şi frig.

Mircea Tarcea aproape că îşi poate spune trista-i poveste dintr-o singură privire

Stă calm şi senin la biroul său, aşezat în faţa ferestrei largi, cu rame albe, perfect curate, de unde va povesti neîntrerupt, timp de două ore, istoria suferinţei sale vreme de şapte ani, prin închisorile comuniste. Pe măsuţa de alături, într-o cuminţenie tăcută, se află două cărţi: una despre viaţa şi minunile “sfântului Ardealului”, marele duhovnic Arsenie Boca, şi o carte mică de rugăciuni.

Îşi începe istorisirea cu anii lipsiţi de griji ai copilăriei, într-o lume a bunului simţ şi a bunei cuviinţe, ca al treilea fiu din patru copii ai preotului Gheorghe Tarcea, învăţător şi director la fosta Şcoală Primară Numărul 5.

“În 1940 m-am înscris la Liceul «Decebal», din Deva. Câţiva ani am dus o viaţă de internat, dar apoi, din cauza ororilor războiului, a trebuit să fac naveta. De fapt, nu eram numai eu, ci şi alţi copii din Hunedoara: plecam dimineaţa, la ora 5 din Hunedoara şi ne întorceam pe la 5 după-amiaza, iar în răstimpul de două-trei ore, cât stăteam în aşteptarea trenului şcolar, obişnuiam să ne facem lecţiile pe stadionul din Simeria, pentru că asta era ruta spre liceu.

La numai două săptămâni după absolvire, la 18 ani, a fost arestat.

“Într-o seară, pe la unsprezece şi jumătate noaptea, o lanternă s-a oprit asupra chipului meu, iar o voce a întrebat: «Tu eşti Tarcea?». Am rămas în prezenţa unui locotenent de securitate în haine civile. Mi-a spus să mă îmbrac, să-mi iau câteva lucruri personale, apoi am fost dus la Securitate, unde mi-au fost luate datele şi amprentele şi am fost condus într-un subsol, unde, pe priciuri, se aflau mai mulţi tineri”.

Nu i s-a spus pentru ce fusese reţinut. Abia mai târziu avea să afle că motivul acuzării sale ar fi fost o întâlnire la care participase în parcul din Deva şi care, susţineau anchetatorii, ar fi fost organizată de aşa numitele “frăţii de cruce”.

Ploşniţe, râie, foame, frig

tanarMircea Tarcea spune că el nu a făcut niciodată parte dintr-o asemenea organizaţie. Cu toate acestea, avea să petreacă 16 luni în detenţie, supravieţuind din mila unui gardian care le fierbea tinerilor, pe ascuns, cartofi, într-un cazan. De la Securitate au fost duşi la Penitenciar:

Era o cameră de 30 de metri pătraţi, cu ferestre înspre curtea închisorii, unde noi ne mai găseam refugiul şi bucuria, uitându-ne la deţinuţii de drept comun şi salutându-i. Se vedea şi într-o curte vecină, unde mai veneau cei ai familiei şi ne priveau, când noi ne ridicam la ferestre. Până într-o zi, când chestorul a dat dispoziţie ca geamurile să fie vopsite cu var şi n-am mai avut niciun contact cu lumea de dincolo”.

A dormit pe priciuri, pe rogojini vechi, roase, pline de ploşniţe, s-a îmbolnăvit de râie, a mâncat zeamă cu vagi resturi de varză sau fasole, şi a petrecut iarna în frig, supravieţuind aproape miraculos, într-un pulovăraş care-i fusese permis să-l ia din internat. Mai puţin norocos a fost un coleg de la Haţeg, bolnav de plămâni, care a murit după o criză de hemoptizie, chiar în mijlocul tinerilor colegi de celulă. Îşi aminteşte şi acum cum a dormit pe jos, patru luni în şir, într-o capelă din Sibiu, alături de alţi 200 de deţinuţi care urmau să fie eliberaţi, fiecare tânăr neavând sub el mai mult de două scânduri ale podelei. Acuzat de tăinuire de infractor, abia după un an şi patru luni de la momentul arestării Mircea Tarcea a fost achitat şi a putut să se întoarcă acasă.

Când revenit la Hunedoara, în poartă îl aştepta mama. Bătrânelul de peste 80 de ani, Mircea Tarcea, plânge acum. Pânge ca un copil şi îşi cere iertare că nu-şi poate stăpâni tulburarea sufletului, la amintirea atât de emoţionantă a revederii familiei, în urmă cu mai bine de 60 de ani.

Tata fusese restructurat, în fine, era foarte greu… Tot în acel an comuniştii au binevoit să ne ia şi ultima fărâmitură de pământ, două hectare, aici, în apropiere – singura resursă de viaţă pentru familie”.

În cele din urmă, hunedoreanul a reuşit să se angajeze ca gestionar de materiale, apoi a făcut un curs la Cluj şi a terminat primul pe ţară, reîntorcându-se acasă, pentru că familia, suferind de sărăcie, avea nevoie de el. A promovat ca planificator de şantier, iar apoi a fost şef de “Birou preţ de cost”. După şase ani, din cauza antecedentelor politice, a fost epurat şi a rămas fără servici, având restricţia de a mai fi angajat, oriunde, în Hunedoara. Iar când un fost coleg de-al lui Mircea Tarcea a venit să sechestreze mobilierul din casa familiei, trimis de autorităţile vremii, a rămas surprins de modestia interiorului, aşa că a renunţat să mai rechiziţioneze ceva.

Şase ani de detenţie, pentru o colindă

După alţi câţiva ani, pentru Mircea Tarcea avea să vină cea de-a doua arestare, la numai două luni după ce tatăl său, fost legionar, fusese ridicat din casă.

Un vis premonitoriu mi-a curmat somnul într-una din nopţi. O voce, venind de nicăieri, îmi spunea că voi fi arestat împreună cu cumnatul meu, Amos, în noaptea de 17 spre 18 iulie a acelui an”.

A povestit visul surorii sale şi cumnatului, iar aceştia au zâmbit, ca în faţa unor năluciri trecătoare ale nopţii. Însă visul s-a adeverit, întocmai, iar istoria cu lanterna s-a repetat.

“În acele vremuri, nicio casă din Hunedoara nu avea niciodată poarta încuiată, aşa lume de bună conduită era în societatea de atunci. Nu crezusem vreodată că voi mai trece din nou prin închisoare”.

Vreme de două luni, Mircea Tarcea şi tatăl său, Gheorghe, au fost închişi în aceeaşi clădire.gheorghe-tarcea Fiul a evitat să îşi întâlnească părintele. Aflase de la deţinuţii din celulele prin care trecuse, fiind mutat o dată la două-trei săptămâni, că tatăl său fusese torturat şi mărturiseşte că n-ar fi suportat durerea revederii. A avut, însă, bucuria ca, într-o zi, în camera de plimbare a penitenciarului, să vadă scrijelită pe zidul din cărămidă întrebarea “Ce faceţi, copii?” şi a ştiut că literele acelea fuseseră zgâriate pe perete, cu dragoste, de tatăl său.

“Singura dată când l-am mai auzit, după aceea, sau când am putut să îmi dau seama că ne mai găsim împreună, la fost la Penitenciar, prin ianuarie, când le puneau lanţurile la picioare şi se auzeau cum plecau, târâş, şi atunci am auzit o tuse specifică şi mi-am dat seama că pleacă de la Deva”.

Atât el, cât şi bătrânul, aveau să fie condamnaţi la 20 de ani de închisoare, pentru atitudine duşmănoasă contra regimului, în timp ce lui Mircea Tarcea i s-a mai imputat că ar fi cântat, la o petrecere de Crăciun, împreună cu un grup de prieteni, o colindă scrisă de Radu Gyr.

Căsătorit cu tânăra “călugăriţă”

Pentru fostul economist şi technician în construcţii, au urmat Jilava, ca închisoare de tranzit, apoi Periprava şi Grind, unde lucra la tăiat de stuf sau la alte munci agricole.

“Acolo am trăit zile de coşmar. În iarna lui ’58 spre ’59, am fost introduşi în nişte dormitoare, de unde n-am mai fost scoşi şi nu ne-am mai spălat până primăvara”.

Iar în timp ce bătrânul său tată, în vârstă de 68 de ani, nu a mai rezistat decât cinci ani în detenţie, Mircea Tarcea avea să fie eliberat după amnistia din 1964. Când s-a întors acasă s-a angajat din nou la întreprinderea de la Teliuc, unde avea să suporte ani în şir batjocura unor şefi de cadre şi unde a ajuns de la funcţia de “calculator de salarii” la un serviciu de planificare a muncii. Apoi s-a căsătorit cu micuţa “călugăriţă” a Hunedoarei, Eugenia Marcu, fata pe care o cunoscuse înainte de a fi arestat pentru a doua oară.

“Sora mea a venit şi mi-a spus: «Uite, măi, fata asta a umblat timp de şase ani în doliu. Ar trebui să te apropii de ea». Nu pot să zic că a purtat haine negre pentru mine, ci pentru tatăl ei, care murise şi pentru care purta o durere în suflet. Umbla îmbrăcată numai în negru şi avea aşa… două codiţe. O ştia toată Hunedoara”.

Eugenia avea să fie cea care i-a adus fostului deţinut cele mai mari bucurii: trei copii, de care hunedoreanul este foarte mândru. Şi a mai avut un vis Mircea Tarcea. Când s-a întors din închisoare şi-a promis că va ridica o mică biserică. Din propriile lui puteri, o bisericuţă a Hunedoarei, închinată eroilor martiri din închisorile comuniste. Abia în 1990 visul lui Mircea Tarcea a început să prindă contur, însă cu totul altfel decât în visul său modest: în centrul oraşului se înalţă, măreaţă, Catedrala Eroilor, pentru a cărei ridicare Mircea Tarcea s-a ostenit ani în şir.

“Acolo te-am regăsit, Doamne”

Şi tot bătrânelul firav, cu această neaşteptată nobleţe a gestului şi-a cuvântului, a adus la Hunedoara, din osuarul de la Aiud, oase de sfinţi, rămăşiţe trupeşti ale deţinuţilor uneia dintre cele mai abominabile închisori comuniste, descoperite până acum în Râpa robilor.

“Oasele acestea sfinte au făcut minuni şi pot să vă spun că şi eu… după ce le-am adus acasă, s-au întâmplat nişte lucruri. În seara când am ajuns cu ele de la Aiud, le-am pus în hol, iar în casă a început să miroase nespus de frumos, a parfum”.

Un singur lucru regretă Mircea Tarcea: că nu a scris mai mult din cele trăite, că nu s-a dedicat mai mult memorialisticii. A mai recuperat, poate, în ultimii ani, de când scrie frânturi de amintiri pe care, dacă Dumnezeu îi va oferi timp, le va aduna într-o carte:

“Mă îndreptam undeva […], dar iată că pasul meu zvârlit era să zdrobească o vrăbiuţă care nu mă ocolise. Niciun instinct nu-i dicta să-şi ridice aripioarele. Dezmeticirea era a mea: sub talpa papucului am acoperit firimiturile de pâine care o atrăgeau. M-am oprit şi ea a început să ciugulească hrana împrăştiată pe caldarâm. Doamne, câtă asemănare! Lipseau doar gratiile, urletele gardienilor şi sârma ghimpată. Ciugulea de zor, de spaimă să nu o alung. Da, îmi aminteam firimiturile de altădată, pe care le strângeam în palme, spre a nu se risipi. Aburul unui terci care doar ne încălzea, sau mirosul hârdăului aburind, din care ni se dădea acel polonic de zeamă leşietică, cu urme de zarzavat. Of, Doamne! Treceau pe lângă noi spaimele zilei, care nu ne mai impresionau, şi ştiu că era frig, foarte frig, obrajii ne erau fără culoare, ochii adânciţi în orbite”.

 trimitere_3

***

  • Fericiti cei prigoniti: 

Părintele Gheorghe Tarcea – mărturisitorul neclintit al credinței drept-măritoare

de Ioan Munteanu

Preotul Gheorghe Tarcea s-a născut intr-o familie de ţărani ardeleni din părţile Sibiului. Studiile primare le-a urrmat în localitatea natală, iar cele gimnaziale, liceale şi superioare la Sibiu. A fost mobilizat şi a participat la prima conflagrație mondială. După terminarea războiului se stabileşte în Hunedoara, unde se căsătoreşte şi are 4 copii. Funcționează ca învăţător în Hunedoara şi indeplineşte calitatea de preot ortodox, slujind în diferite parohii subordonate Protopopiatului Hunedoara.

Este arestat în mai multe rânduri, fără a fi condamnat. Începând cu anul 1945, este mereu arestat şi internat în diferite lagăre de muncă forțată sau îi este impus domiciliu obligatoriu până în anu1 1956. În 22 mai 1958, este din nou arestat și judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj. A fost condamnat la temniţă grea pe viată. Cunoaşte supliciul  Penitenciarului din Aiud, unde decedează la 30 septembrie 1963. Nu se cunoaşte locul unde odihnesc rămăşiţele sale pământeşti.

Fiu de ţărani ardeleni, Gheorghe Tarcea s-a remarcat din tinerețe prin pasiunea studiului şi un idealism national care îl va apropia şi implica în activităti politice importante. in anul 1913, este inregimentat în Corpul 31 Infanterie Sibiu şi va participa la sângeroasele bătălii care au marcat prima conflagraţie mondială. Se intoarce rănit de pe frontul din Galiţia si, după întremarea fizică, se îndreaptă spre Hunedoara, unde va funcţiona aproape 3 decenii în învățământ. Este încadrat ca învăţător titular la şcoala Centrală de Stat din Hunedoara, cu mici întreruperi, între anii 1920-1945. A fost director la această instituţie în perioada anilor 1940 – 1945. A predat în acești ani, în paralel, limba română, istoria şi geografia la Şcoala de Ucenici Industriali din Hunedoara, de pe Iângă Uzinele de Fier din localitate1. După anul 1920, urmează și cursurile Institutului Teologic – Pedagogic din Sibiu, secția pedagogică2. La 30 decembrie 1929 a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Ardealului. A păstorit credincioșii în câteva parohii din Protopopiatul Hunedoara, în localitățile: Josani, Peștiș, Mânerău, Răcăștia, Nandru, Buiuturi3.

Din inițiativa și la stăruințele sale, la Hunedoara s-a organizat și sfințit o cantină pentru muncitorii siderurgiști cu venituri scăzute. A fost arestat și anchetat în timpul regimurilor autoritare ale regelui Carol al II-lea și mareșalului Ion Antonescu, apoi cel comunist4. În august 1945 a fost suspendat din învățământ și va activa un timp ca preot, până în 1950, când este din nou arestat, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în localitatea Răchitoasa din Bărăgan. Eliberat la 20 iunie 1956 se întoarce la Hunedoara5. În cursul anului 1957, funcționează ca preot în parohia Buituri, județul Hunedoara. În 22 mai 1958 este din nou arestat și acuzat că face parte din organizația subversivă “Garda Albă”, care urmărește înlăturarea regimului comunist din românia prin insurecție armată. În timpul anchetei desfășurate la Securitatea din Deva, este maltratat cu violență și chinuit cu sălbăticie. Are o atitudine demnă. Respinge cu hotărâre acuzația de participare la organizația “Garda Albă”, dar recunoaște că a desfășurat propagandă anticomunistă și a condamnat politica ateistă a regimului comunist totalitar. În timpul procesului, denunță public torturile la care a fost supus și afirmă că declarațiile i-au fost smulse cu forța. Din familia sa au fost arestați: fiul Mircea și ginerele Amos Mihailă, condamnați fiecare la 20 ani muncă silnică6.

În materialul documentar alcătuit de Asociața Foștilor Deținuți Politici Hunedoara, preotul-învățător Gheorghe Tarcea este definit ca o persoană “cu credință neclintită către legea strămoșească a Bisericii dreptmăritoare”, făcându-se pe sine “pildă tuturor în păstorirea poporului la luminarea minții și curățenia inimii”7. Este considerat ca un preot care a păzit credința creștină, viața sa fiind o necontenită alergare spre “slujirea neamului, spre bine, adevăr și lumină, cu păstrarea neclintită a credinței în Dumnezeu8. Ca preot, între anii 1930 – 1938, a ridicat și sfințit mai multe troițe în Hunedoara și localitățile Răcăștia și Buituri9. În perioada anilor 1954 – 1956, când a fost stabilit cu domiciliul obligatoriu în Răchitoasa (în apropiere de Fetești), a ridicat, cu sprijinul celor aflați deportați aici, o bisericuță, construită din chirpici. Aici oficia serviciul religios cu pioșenie și întreținea credința și speranța de libertate a deportaților și deținuților politici10. În timpul anchetei la Securitatea din Deva (1958), declară că, în calitate de preot, nu avea dreptul de a denunța existența unei organizații secrete anticomuniste. Are o conduită creștină exemplară și refuză să implice alte persoane, declarând că “nu a vorbit cu nimeni” despre organizație11. Caută în acest fel să împiedice arestarea și condamnarea altor oameni.

Pentru convingerile sale politice și creștine a suferit, în repetate rânduri, calvarul temnițelor și al lagărelor de muncă forțată. A fost anchetat în timpul regimului autoritar carlist. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, a fost arestat și acuzat de participare la răzvrătire. Acuzația era neîntemeiată, astfel că Tribunalul Civil Deva, prin Sentința nr. 1283/5 mai 1941, îl declară achitat. În septembrie 1945, este arestat și internat, până în octombrie 1946, în lagărul de la Săcel-Hațeg, jud. Hunedoara. În februarie 1950, este din nou arestat și trimis, cu pedeapsă administrativă de 4 ani și jumătate, la lagărul de triere Ghencea-București12 și apoi la canalul Dunăre-Marea Neagră13. În august 1954, după expirarea pedepsei, este stabilit cu domiciliu obligatoriu, până la 20 iunie 1956, în localitatea Răchitoasa.

În 22 mai 1958 este arestat și anchetat la Securitatea din Deva. Anchetatorul penal, lt. major de securitate Lupea Gheorghe, îl acuză de participare activă la organizația secretă anticomunistă “Garda Albă”. A fost, de fapt, o înscenare brutală, politică, a Securității, care a urmat revoluției anticomuniste din Ungaria și retragerii trupelor sovietice din România, menite să înfricoșeze, să reprime rezistența populației românești față de politica regimului comunist. Preotul Tarcea respinge acuzația de participare la organizația respectivă. Recunoaște că, în declarațiile cu sătenii, a condamnat politica guvernanților comuniști din România, în problema colectivizării agriculturii, a cotelor, impozitelor, propagandei antireligioase. Recunoaște că a condamnat vehement înlăturarea Regelui Mihai I, că a criticat actul comunist al naționalizării industriei, că a îndemnat țăranii să frecventeze serviciile religioase creștine și să nu se înscrie în C.A.P.-uri14. În timpul anchetei a fost supus la tortură.

Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj în ianuarie 1959. Procurorul a cerut pedeapsa cu moartea pentru preotul Gheorghe Tarcea, care a demonstrat o atitudine demnă și a demascat public chinurile la care a fost supus la Securitate. Pentru această atitudine, ofițerii de Securitate anchetatori l-au scos din arestul Tribunalului și l-au chinuit cu sălbăticie, fiindu-i smulsă barba și lovindu-l cu capul de pereți15. Prin Sentința nr. 20/15 ianuarie 1959, este condamnat la temniță grea pe viață, sub învinuirea de “crimă de insurecție armată”. Se prevedea și confiscarea totală a averii personale16. Recursul este judecat la Tribunalul Suprem, Colegiul Militar. Prin Decizia nr. 181/14 aprilie 1959, se menține pedeapsa inițială. A urmat întemnițarea și alte suferințe la Penitenciarul din Deva și, din ianuarie 1960, la Penitenciarul Aiud. La 16 ianuarie 1963, îi este comutată pedeapsa, în 25 ani muncă silnică. Avea atunci 73 de ani. La 30 septembrie 1963 decedează în Penitenciarul Aiud, bolnav de meningită TBC și insuficiență cardio-respiratorie17. Deși era grav bolnav, a fost pedepsit, înaintea decesului, cu izolare severă.

Viața și activitatea preotului Gheorghe Tarcea este o pildă de jertfire pentru apărarea și afirmarea valorilor morale ale spiritualității creștine. A rămas, până la sfârșitul vieții, în temnița Aiudului, un om cu o profundă credință în Dumnezeu, cu convingerea că martirajul său este pentru credința creștină și pentru Biserica care a slujit-o cu atâta dăruire.

(Ioan Munteanu – Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist)

***

Gheorghe Tarcea – un preot foarte activ

de Pr. Dimitrie Bejan

– Câţi ani aţi stat în Bărăgan?

– Trei ani. Am lucrat la orezărie, la fermele de stat.

– Între ce ani aţi fost cu domiciliu forţat?

– Între 1956 şi 1958. Acolo eram toţi într-un sat părăsit de bănăţeni. Toţi foşti condamnaţi care terminaserăm puşcăria. Nu ne-a dat drumul acasă la nici unul, ci ne-a trimis la muncă sub pază la fermele de stat. Era o foarte puternică fermă de stat, plus orezăria. Avea câteva mii de hectare. Asta în Bărăgan, aproape de podul Giurgeni care trece spre Vadul Oii-Giurgeni, ce duce spre Constanţa.

– Am înţeles că aţi făcut o biserică acolo?

– Nu, am găsit-o făcută. Acolo au fost deportaţi bănăţenii. Au stat cinci ani.

– Soţiile celor condamnaţi veneau acolo la soţii lor?

– Da, dar cu aprobare de la minister, bineînţeles. Chiar şi cu copiii. Dar condamnaţii nu aveau voie să părăsească locul. Chiar până la Feteşti sau la Vadu ­Oii aveau nevoie de aprobare. (…)

– Aveați voie să faceţi slujbă la biserică?

– Eu, când am ajuns acolo, am găsit o biserică făcută de bănăţeni, că n-au fost numai nemţi, ci şi români. (…)

Am găsit acolo un preot foarte activ. Însă, fiind deportat din loc în loc, a murit la Aiud, greu bolnav. El a făcut o biserică acolo, în colonia din Bărăgan, ca un fel de şură din vălătuci de pământ şi acoperiş din stuf. Catapeteasma era tot din vălătuci, fără pictură. Mică, aşa de vreo zece metri.

Noi ortodocşii nu eram mulți. La început, într-un sat de 700 de case, am fost numai cinci români de toţi. Pe urmă au început a veni, de am ajuns la vreo două, trei sute. Toţi veneau la biserică. Nu exista! Întâi mergeam la miliţie, semnam de prezenţă, apoi ne duceam toţi la biserică. Acolo era un preot, Tarcea, care fusese deportat. A murit la Aiud. Fusese depor­tat cu un grup de români, basarabeni şi bucovineni. Vreo 20 de familii. Ei au făcut biserica asta.

Noi am găsit pe preotul acela, dar el nu mai avea cu cine sluji, că le dăduse drumul la nemţii bănăţeni. Tot atunci s-au dus şi românii.

(Pr. Dimitrie Bejan Bucuriile suferinței. Evocări din trecut. Vol. II)

***

Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri

de Pr. Dimitrie Bejan

Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani. Deocamdată, cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.

Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf. Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică. Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu. Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește. Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.

(Pr. Dimitrie Bejan Satul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, pag. 43)

Pr Gheorghe Tarcea

Legaturi:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Parintele Augustin Varvaruc, Parintele Dimitrie Bejan, Preotul Gheorghe Tarcea, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PARINTELE GHEORGHE TARCEA – un martir al inchisorilor, cu moaste la Aiud. MARTURIA EXTRAORDINARA A FIULUI SAU, MIRCEA, SI EL PATIMITOR PENTRU CREDINTA IN TEMNITELE COMUNISTE (si video)

  1. Parintele Gheorghe s-a nascut in satul Mag, judetul Sibiu.

    Sfinte Parinte Gheorghe, roaga-te si pentru noi pacatosii.

  2. Cat de MAARE a fost suferinta, nedreptatea indurata, batjocorirea, marturisirea, mucenicia, nevointa a atator zeci de mii de CRESTINI in temnitele si lagarele comuniste si cat de mica,mica [cum altfel decat o reflexie a “miciimii” de suflet] este recunostinta generatiilor de astazi fata de JERTFA lor !

  3. Preotul Gheorghe Tarcea s-a nascut in Satul Mag din Comuna (orasul) Saliste.Tatal meu fiindu-i nepot de frate. In biserica din Mag mama mea a amenajat o candela care arde continu in memoria acetui fiu, martir, al satului Mag. Dumnezeu sa-l odihneasca. Nicolae Tarcea

  4. Adaug o informaţie despre tatăl meu pe care o relatez pentru cunoaştere.În perioada cât a funcţionat ca preot paroh la Josani Subfiliala Peştişul mic,obişnuit făcea deplasarea duminica cu o şaretă trasă de un cal.Drum8ul de acces în această parohie trecea printr-o vale unde era un mic râu Petac.Iată ce
    trebuia să se întâmple în acel loc.O celulă comunistă existentă în Hunedoara în cartierul Ceangăi,au hotărât asasinarea tatălui,stabilind pe unul din membrii acesteia să-l aştepte într-o duminixcă în acea vale,fiind însărcinat de acei comunişti să-l asasineze ,acesta având asupra lui un pistol.Cel care mărturiseşte amănuntul ,este tocmai cel ce avea supra lui arma crimei,acum aflat pe patul de moarte,care nu a putut să-şi dea sufletul până ce nu a fdăcut mărturisirea respectivă,precizând că L-a aşteptat,însă nu a putut să descarce arma.Amănuntul a fost relatat de un evreu din Hunedoara Andrei Zukerberger,mare proprietar de depozite de vinuri,preieten intim al unui văr de al meu primar Mihai Ducan,de meserie măcelar.Amănuntul în cauză L-a făcut cunoscut după Decembrie 1989,acesta la rându-i făcându-mi-l cunoscut mie.Mare este puterea lui Dumnezeu,Mircea tarcea Hunedoara.

  5. @ Mircea Tarcea:

    Va multumim foarte mult pentru impresionanta marturie! Ne plecam cu adanca evlavie inaintea suferintei si pildei de demnitate si jertfa a dumneavoastra si ne inchinam ca unui sfant adevarat si memoriei tatalui dumneavoastra.

  6. Domnului Mircea Tarcea,
    Bucuria întâlnirii cu martirajul acestor vrednici ostenitori ai Bisericii Ortodoxe si ai neamului românesc reprezintă adânca consideraţie şi evlavie adusă Jertfei lui Hristos a Cărui următori s-au arătat ei a fi. Sfinţenia vieţii şi puterea mărturisirii lui Hristos cu o demnitate supra-omenească, atrage dragostea noastră a tuturor si a mea personal. Vă iubim şi vă preţuim după puţina noastră pricepere şi simţire, dar rugăm pe Iubitul Hristos, Dumnezeu-Omul, să desăvârşească puţinătatea şi slăbiciunea alor noastre măsuri şi pe Dumneavoastră să vă mângâie, să vă vindece rănile pricinuite de aceste grele suferinţe şi să întoarcă amărăciunea răutăţii celor de un neam cu noi, în balsam duhovnicesc al inimilor. Hristos a Înviat! şi a Luminat lumea risipind tot întunericul neştiinţei şi al fricii! Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să vă fericească cu Harul Său!

  7. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU, “un preot de foc”, hranitor al flamanzilor de Duh, un sfant desprins din Patericul viu al temnitelor si al slujirii jertfelnice -
  8. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU (+30 septembrie 1996) – ”UN CALUGAR CU FAMILIE”. Marturia sotiei despre CREDINTA NELIMITATA, PERSECUTIA COMUNISTA si VIATA DE FAMILIE a unui preot sfant. “Am binecuvantat ceasul in care ni l-a trimis Dumnezeu in
  9. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate