Parintele Paisie Olaru: “DOMNUL ARE DE UNDE DA, DACA ARE CUI DA”

16-10-2009 Sublinieri

 

1

Sfaturi si cuvinte duhovnicesti ale Parintelui Paisie, adunate si povestite din memoria ucenicilor

(extrase)

Dupa evenimentele grele din decembrie 1989, auzand batranul, a zis: “Aceasta este un semn mare ca s-a luat pacea de pe pamant. Caci s-a zdrobit capul sarpelui, dar veninul lui a ramas si s-a raspandit in toata lumea prin coada lui“.

***

Fiind seceta mare in vara anului 1990, ucenicii ii spuneau Parintelui Paisie, care zacea la pat: “Nu ploua, parinte, este seceta mare!”. Iar el raspundea: Sa ne rugam lui Dumnezeu cu lacrimi si sa postim, ca Domnul are de unde da, daca are cui da!”

Dupa ce a inceput sa ploua, ucenicii i-au spus: “Parinte Paisie, ploua afara!“. Iar el a inceput a plange in pat si a zis ucenicului sau de chilie, monahul Gherasim: “Ada-mi si mie un pahar cu apa de ploaie de afara sa beau, ca cine stie ale cui sunt lacrimile acestea!”

***

3Odata au venit la batranul cativa calugari din alta manastire si i-au cerut cuvant de mantuire. Iar el, suspinand incet, le-a zis:

– Prima grija, sa aveti mintea treaza intotdeauna la cele ce ati fagaduit in fata lui Dumnezeu la calugarie. Apoi sa nu va tulburati mintea cu bauturi si cu mancaruri alese. Apoi, feriti-va de vorbirea multa, mai ales de vorbirea si prietenia cu femei si umblatul pe drumuri fara rost, ca iesirea deasa din manastire duce la raceala sufleteasca.

***

Ucenicul sau de chilie era intr-o zi tulburat de unele ispite si i-a spus aceasta Parintelui Paisie. Iar el a raspuns:

– Cu ce ai suparat pe Domnul si pe Maica Domnului? Sau poate ai intristat pe cineva, ai clevetit sau nu ai facut ascultare cu dragoste? Ca bunul Dumnezeu vede toate si cauta la inima. El cauta la dragostea si la mila pe care o avem si noi fata de altii.

Gandindu-se ucenicul la cuvantele parintelui, si-a dat seama ca el a suparat pe Domnul si din aceasta cauza au venit aceste ispite grele asupra lui.

***

Parintele Paisie, zacand ultimii sai ani in pat, cu un picior rupt, fara vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, si aproape surd, la varsta lui de peste 90 de ani, ori de cate ori avea cate o tulburare sau durere sau mahnire, el se ruga si plangea, zicand in taina: “Iar am suparat pe Dumnezeu!” Apoi striga incet cu lacrimi: Iarta-ma, Doamne, ca mult Te-am suparat! Maicuta Domnului, nu ma lasa, ca nu mai am nici o putere! Incotro s-apuc si unde sa ma duc? Te astept, Iisuse bun, te astept aici, plangand in drum!…”

Ucenicul vazand durerea parintelui, plangea si el de mila lui. Dar batranul nu stia ca este in chilie. Apoi iar se insenina la fata, se insemna de trei ori cu Sfanta Cruce, isi stergea lacrimile cu un prosop si continua sa se roage in taina cu rugaciunea mintii, clatinandu-si usor capul intre perne.

***

A venit odata un staret la batranul sa-i ceara sfat, caci avea cativa frati care ii faceau tulburare si voia sa-i puna la canon sau sa-i trimita acasa. Auzind aceasta Parintele Paisie, si-a asezat mainile crucis la piept si, suspinand, i-a zis cu blandete:

– Parinte staret, nu asa! Ci cu pace, cu pace! Ca asa strigam cu mainile la cer, cand ne rugam la orice ectenie sau cerere. Cu pace, parinte, ca esti pastor si pastorul “isi pune sufletul pentru oi”. Si mai bune si mai slabe, toate sunt din turma sfintiei tale, toti au suflet si au nevoie de mantuire. Apoi de toti vei da seama in ziua judecatii!

Cand ii primesti in manastire, incearca-i cu ascultarile daca sunt buni sau nu. Nu-i calugari asa, si pe urma sa-i trimiti in lume. Ca vei fi intrebat de fiecare suflet si de cel mai mic frate. Fii cu blandete si cu mila si cauta pacea si linistea si a lor si a sfintiei tale. Mai lasa-i la biserica, ca toti trebuie sa ne mantuim. Fii cu dragoste si fa pace acum cand poti, ca tare este greu la urma cand te mustra constiinta si cand nu mai poti face nimic! Ca timpul trece si nu-l mai gasim. Ma uit la mine, cata mustrare de constiinta am, dar nu mai am nici o putere sa mai adun pe cei ce i-am smintit si i-am suparat. Tare mare durere aduce mustrarea constiintei. Parinte, sa luam amine ca avem mare raspundere de sufletele pe care le-am adunat sa se mantuiasca. Sa nu ne judece ca nu i-am povatuit; apoi sa stie de pacat. Ca pastorul bun face si oile bune si le pazeste de lupi si le da Stapanului sanatoase si toate la numar. Iar pastorul rau si pe cele bune le face rele!

***

Prin anul 1986 era bolnav parintele Nicandru Iordache si se pregatea de plecare la Domnul. Atunci a chemat la chilia lui pe Parintele Paisie sa-l spovedeasca pentru ultima data, ca se afla pe patul de moarte. Ucenicii l-au dus pe parintele pe sus, pana la chilia lui, caci era cu piciorul rupt. Dupa ce l-a marturisit si l-a mangaiat mult, dandu-i mare nadejde de mantuire, parintele Nicandru i-a spus cu lacrimi:

“Parinte Paisie, stiu ca in curand ma duc la Domnul sa dau socoteala de tot ce am facut pe pamant. Dar va marturisesc ca de nimic nu-mi pare mai rau in viata, decat de timpul pe care l-am pierdut in zadar, fara nici un folos, in loc sa ma rog, sa-L slavesc pe Dumnezeu sau sa fac alta fapta buna!

Dupa cateva zile a raposat parintele Nicandru, dar batranul mereu amintea fratilor care veneau la el, ultimele cuvante ale lui, indemnandu-i permanent sa nu piarda timpul in zadar. Ci, ori sa mearga la biserica, ori sa se roage, ori sa citeasca vreo carte sfanta, ortodoxa, ori sa cerceteze pe cei bolnavi, ori sa faca milostenie, ori sa lucreze cu mainile cele de nevoie vietii, ori sa se odihneasca cu masura, ca toate sunt lasate de Dumnezeu omului, spre mantuire.

9

***

Spune ucenicul sau de chilie ca zilnic ii ducea batranului de mancare la patul sau de suferinta, iar el ii cerea mai intai anafora, apoi zicea: “Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte, parinte Gherasim!”. Apoi rostea in taina rugaciunea de masa si manca, gustand cate putin din tot ce i se aducea. Uneori ucenicul il indemna sa manance mai mult ca sa se intareasca. Iar Parintele Paisie raspundea cu glas bland si smerit: “Ei, parinte! nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim! Caci trebuie sa avem intotdeauna constiinta si mintea curata; ca rugaciunea noastra sa poata ajunge la cer!”.

***

Uneori ucenicul il gasea pe batranul suparat si plangand si il intreba :

– Prea cuvioase, de ce sunteti suparat? Poate v-am intristat cu ceva? Iar parintele Paisie raspundea cu lacrimi pe obraz:

– Am suparat pe Domnul si nu am pace sufleteasca. Caci imi pierd rabdarea in suferinta si de aceea plang… Unde sa ma duc? Incotro sa apuc? Apoi, dupa putina tacere, tot batranul raspundea: “Nu ma duc, Iisuse bun; ci Te astept aici in drum!”

***

Fiind imobilizat la pat, batranul avea o franghie legata de grinda, cu ajutorul careia se sprijinea si se intorcea, cand ramanea singur. Dar, uneori, nu gasea funia si il ajuta ucenicul, iar el zicea :

– Maica Domnului te-a trimis sa ma ajuti, ca nici metaniile nu stiu unde sunt… Insa faceti toate cu dragoste, ca sa aveti plata la Dumnezeu!

***

(…)

–  … Drum bun! Sa ne vedem la usa Raiului!

– Dar de ce, parinte, la usa Raiului si nu inauntru? intrebau cei de fata.

– Dragii mei, pana la usa este tare greu, raspundea batranul, si incepea sa planga… Daca ajungem noi acolo, strigam la Maica Domnului: “Usa milostivirii deschide-o noua!” si Maicuta Domnului, cu rugaciunile ei, ne va deschide usa sa intram in Rai, caci ea ne ajuta tuturor la mantuire. De aceea in fiecare zi suntem datori sa-i citim, dimineata, Acatistul Buneivestiri, si, seara, Paraclisul, caci este tuturor mama, acoperamant si grabnica ajutatoare…

***scr003

In ultimul an de suferinta spunea batranul ucenicului sau ca isi pierde rabdarea si zicea:

– Eu tot am spus la toti: rabdare, rabdare, rabdare in boala, in orice necaz. Dar cand ajungi sa rabzi tu, atunci vezi cat este de greu de rabdat! si incepea a lacrima. Apoi zicea: Batranetea si durerea, mi-au luat toata puterea! Vino, ingerasul meu si ma du la Dumnezeu. Si sa vii cu-n ciocanel, sa ma desprinzi usurel de la cap pan la picioare, sa-mi vindeci rana ce ma doare…!

***

Zilnic, cand pleca ucenicul de la batranul ii zicea :

– Parinte Paisie, binecuvantati si ma iertati, ca ma duc la ascultare si la biserica!

Iar el zicea cu toata inima :

– Domnul sa-i ierte pe toti, si pe cei vii si pe cei morti!

***

Acelasi ucenic de chilie spune ca daca pleca un calugar in vreo calatorie, batranul era cu mare grija pentru el, sa nu i se intample vreo primejdie sau ispita pe cale, pana auzea ca s-a intors sanatos la manastire. Parintele Paisie cerea fiilor sai duhovnicesti sa nu plece la drum fara rugaciune si, atat la plecare, cat si la intoarcere, sa ia binecuvantare de la staret si duhovnic si sa faca trei metanii la icoana Maicii Domnului, ca sa-i acopere de tot raul.

***

Alteori spunea ucenicilor sai apropiati :

– Tare ma buc5ur cand aud de bine, de pace, si de dragoste in manastire si tare ma supar cand aud de rau! Daca nu suntem in pace unul cu altul si nu iertam, nu-i primit nimic la Domnul. Degeaba purtam haine lungi si stam in manastire, ca Domnul cauta la inima, nu la fata!

***

Spune ucenicul sau de chilie, ca uneori parintele Paisie incepea a plange cu lacrimi si cand il intreba de ce plange, batranul raspundea: Vin timpuri foarte grele de incercare si suferinta si multi vor cadea, fiind biruiti de ispitele veacului celui de pe urma!”.

***

A venit odata un staret de manastire la batranul si i-a spus ca a facut atata recolta de cereale, ca are atatea vite, ca a inceput atatea lucrari de constructii si innoire a chiliilor pentru vietuitorii manastirii. Iar parintele Paisie i-a zis :

– Parinte staret, Dumnezeu nu ne va intreba la judecata cate materii am adunat, cate case am construit si cate vite avem la manastire. Ci ne va intreba cate suflete am adunat aici si citi s-au mantuit din obstea minastirii. Altfel, stam degeaba aici daca nu ne cautam de suflet!

***

Iar pentru dragostea in Hristos, spunea ucenicilor :

Vedeti pe Sfantul Arhidiacon Stefan? Daca nu se ruga pentru fratii lui, care il ucideau cu pietre, ca sa-i ierte Dumnezeu, nu vedea cerurile deschise! Asadar si noi sa ne rugam nu numai pentru bunii nostrii frati si prieteni care ne iubesc, ci si pentru cei care nu ne iubesc, ca sa dovedim ca suntem fiii lui Dumnezeu dupa dar si sa vedem usa Raiului deschisa pentru noi.

***

44. Unui fiu duhovnicesc ii dadea batranul urmatoarele sfaturi pentru spovedanie :

– Sa te marturisesti regulat, ca daca maturi casa mai des, ti-i drag sa stai in ea. Daca speli camasa, ti-i drag s-o imbraci. Caci daca se face mult gunoi in casa, este mai greu de scos afara. Sa te marturisesti mai des, daca nu in fiecare saptamana, macar in fiecare luna.

***

L-a intrebat odata un fiu duhovnicesc, pe cand era b6olnav :

– Ce mai faceti, Parinte Paisie?

– Parinte, ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea dragostea si ravna pe care le-am avut intai, cand am intrat in manastire la Cozancea, ca nou incepator!

***

Marturisesc ucenicii lui apropiati ca pe cei care cadeau in ispite si in pacate grele, batranul nu-i mustra aspru. Ci ii primea cu dragoste, ii incuraja ca Dumnezeu le da iertare, daca parasesc pacatele facute, si le adauga aceste cuvante de imbarbatare:

– De cate ori cazi, scoala-te, marturiseste-ti pacatele, caieste-te, fa-ti canonul, intreaba si du-ti Crucea mai departe cu ochii la Hristos, pana ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem zice ca ne mantuim, fara mila lui Dumnezeu, fara duhovnic si fara rugaciunile Bisericii. Dar sa ne gaseasca ceasul mortii in lupta. Numai mila Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului sa ne ajute sa ajungem si noi la usa Raiului, si acolo sa strigam tare: “Deschide-ne, Doamne, usa milostivirii Tale!”

***

Pe alti fii sufletesti ii indemna sa repete mereu, dupa rugaciunea inimii, si aceasta mica rugaciune: “Izbaveste-ma, Doamne, de muncile de veci si nu ma lipsi de binele Tau cel ceresc”. Sau sa repete si aceste stihuri din Psalmul50: “Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele“. Apoi sa zica: “Nu ma lepada pe mine de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine”.

***

Uneori zicea batranul:

– Ce nu face omul sa capete pacea sufleteasca!

Alteori spunea celor tulburati :

– Sa te intorci acolo de unde stii ca ai pierdut pacea inimii!…

***

Alta ucenica, fiind cu ascultarea la Ierusalim, era tulburata de unele ispite obisnuite si a cerut sfatul batranului. Iar el i-a scris printre altele : “Maica, sa ai rabdare, Ca nimic nu putem dobandi fara smerenie si rabdare. De ce sa fii asa tulburata  Ti-a batut cineva cuie in palme, asemenea lui Hristos? Sau ai rani in maini si picioare, cum a avut Domnul pentru mantuirea noastra?”… Aceste putine cuvinte, au adus iarasi pacea lui Dumnezeu in inima ei.

***

Altui ucenic i-a dat batranul acest scurt sfat :

– Sa ai credinta in Bunul Dumnezeu si sa mergi inainte cu nadejde, ca nu aici este viata, ci dincolo! Sa ne faca Dumnezeu parte de un coltisor de Rai!

***

A venit odata o crestina bolnava la Sihla. Ea nadajduia ca se vindeca cu binecuvantarea si rugaciunile Parintelui Paisie. Dar, fiind multi oameni la citit, era intristata ca batranul nu-i pune si ei mainile pe cap. Dar in timp ce plangea in genunchi, a simtit o mana calda pe crestetul ei care a ramas peste ea pana la sfarsitul rugaciunii. Dupa ce s-a ridicat de jos si s-a intors acasa s-a simtit sanatoasa.

***

73. Batranul si bunul Parinte Paisie iubea foarte mult pe ucenici si se bucura din inima cand il cautau si il cercetau fiii sai sufletesti. Iar daca vedea ca unii il parasesc sau nu mai vin pe la chilia lui, zicea cu mahnire :

– Iata, cutare si cutare nu mai vin la spovedanie. Poate sunt bolnavi. Sau poate s-or fi smintit de mine, cum le-am vorbit! Domnul stie. Eu am atata dragoste ca orice suflet sa se mantuiasca si sa se foloseasca, cu darul lui Dumnezeu, si as vrea ca pe nimeni sa nu-l supar sau sa-l smintesc…

***

In vara anului 1990 a venit in pelerinaj pe la manastirile din Moldova un tanar ortodox, arhitect din Paris. Ajungand si la Manastirea Sihastria, a auzit de vestitul duhovnic Paisie si dorea sa-i ceara un sfat duhovnicesc. A fost primit cu dragoste de batranul.

– Parinte Paisie, a intrebat tanarul pelerin prin translator, nu stiu ce sa fac in viata, sa ma casatoresc sau sa ma fac calugar?

– Cati ani aveti, a intrebat Parintele Paisie ?

– Am 31 de ani, parinte!

– Daca a trecut vremea de casatorie, du-te la o manastire, fa-te calugar si slujeste lui Hristos ca vei avea mare plata in ceruri!

episcopul-vicar-marc-01_300x410pxIntorcandu-se in patria sa, acest tanar nu mai avea liniste in suflet. Cuvintele Parintelui Paisie si glasul Duhului Sfant il chemau sa renunte la toate si sa se faca monah. Dupa cateva luni a intrat in obstea Manastirii Sihastria si astazi este ierodiacon si multumeste lui Dumnezeu pentru harul primit [astazi calugarul de origine franceza, fost arhitect este episcop vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala: PS Marc Nemteanul]

***

O familie din comuna Straja – Suceava nu avea copii. Sotul era necredincios si isi oprea sotia de la biserica. Iata insa cum i-a chemat Dumnezeu la credinta, prin Parintele Paisie. Li s-a nascut o fetita infirma. Timp de doi ani copila nu se putea scula din pat. Doctorii nu mai aveau ce sa-i faca. Sistemul nervos central era greu afectat.

Dar, auzand de Ieroschimonahul Paisie Olaru, care in 1982 se nevoia la Schitul Sihla, la indemnul unor credinciosi, s-au dus la el sa le faca rugaciuni de sanatate pentru fetita bolnava. Caci le spuneau prietenii: “Daca acest parinte nu va face copila sanatoasa, nimeni altul nu va putea s-o vindece”!

Au urcat cu greu pana la chilia lui. Batranul i-a primit cu dragoste, le-a ascultat necazul, i-a spovedit apoi le-a citit rugaciuni de sanatate peste hainele copilei si le-a dat untdelemn sfintit sa unga copila bolnava acasa pe tot trupul, timp de trei zile, dimineata si seara. La intoarcere, tatal copilei a promis lui Dumnezeu ca, de se va face sanatoasa fetita lor, el se va intoarce la credinta, va merge regulat la biserica, va posti toate posturile, miercurea si vinerea si se va pocai de toate pacatele sale.

Ajungand acasa au facut cum le-a spus batranul. Au imbracat copila bolnava in hainele miruite la Schitul Sihla, au facut rugaciuni, au tinut zile, de post si au uns zilnic fetita cu untdelemn sfintit.

A treia zi, cand s-a intors sotul de la serviciu, fetita se sculase in picioare si incerca sa vorbeasca, caci pana atunci era faraa grai. Vazand aceasta minune, parintii au cazut in genunchi si cu lacrimi fierbinti au multumit lui Dumnezeu pentru vindecarea copilei lor. Astazi fiica lor este normala si intreaga familie este nelipsita de la biserica si aduce lauda Domnului pentru toate.

***

La spovedanie de obicei, era masurat. Nu tinea mult, mai ales pe cei cunoscuti, nici nu staruia in pacatele mici, nici nu cerea sa citeasca fiecare spovedania dupa hartie. Nici nu descuraja vreodata pe cineva pentru pacatele mari cum ca nu-l mai iarta Dumnezeu. Ci cu cuvinte simple, dar pline de duh si putere, deschidea inimile si sufletele tuturor, trezea constiintele, scotea lacrimi de pocainta, convingea pe fiecare sa se pocaiasca, sa paraseasca pacatele si sa puna inceput bun. Zabovea mai mult cu cei aflati in pacate mari, ca: necredinta in Dumnezeu, avort, divort, influenta sectara, betie, desfranare si certuri in familie. La urma intreba pe fiecare daca “mai are ceva pe cuget”, si dupa ce fagaduia ca-i pare rPaisieOlaru2au pentru pacate, ca le paraseste si primeste canonul dat, rostea rugaciunea de iertare si dezlegare.

Canonul de la spovedanie nu era nici prea greu, nici prea usor. Ci era bine chibzuit, dupa varsta, sanatatea, puterea si asezarea sufleteasca a fiecaruia. Cel mai mult oprea de la Sfanta Impartasanie timp de sapte ani, pentru avort, desfranare si ucidere. Pe cei care aveau pacate foarte grele, de obicei nu-i dezlega, ci ii trimitea, la preotul de parohie. Iar pe cei nehotarati, care nu fagaduiau sa se pocaiasca din toata inima, ii amana, si-i indemna sa mai vina. Pentru cei mai multi obisnuia sa dea canon mergerea regulata la sfintele slujbe, citirea Psaltirii, cate doua-trei catisme zilnic, metanii, post pana seara miercurea si vinerea, tinerea regulata a posturilor, citirea cartilor sfinte, milostenie, etc.

***

Cel mai important lucru la acest mare duhovnic era puterea lui harismatica cu care patrundea sufletul si constiinta credinciosilor. Apoi mila si iubirea profunda cu care primea pe toti, si smerenia unita cu blandete prin care cucerea si intorcea la pocainta, transformand radical pe cei care veneau la el cu credinta.

Toate aceste daruri cu care a fost inzestrat de Dumnezeu, l-au facut cunoscut in toata tara si l-au invrednicit sa aiba un mare numar de fii duhovnicesti, mireni si calugari de toate varstele si starile sufletesti, fiind considerat duhovnicul cel mai cautat si cu cei mai multi fii sufletesti din tara noastra in ultimele decenii…

***

Odata l-au intrebat ucenicii pe parintele Paisie de ce dupa spovedanie iese la lucru in gradina, iar batranul le-a raspuns :

– Ma duc in gradina si lucrez, ca sa uit de marile pacate pe care le aud la spovedanie. Caci are obicei diavolul sa aduca mereu in mintea duhovnicilor pacatele auzite la spovedanie, mai ales cele trupesti, pentru a le face ispita. Apoi lucrez mai mult singur ca sa ma pot ruga cu rugaciunea mintii si sa ma intaresc sufleteste. Altfel nu putem rezista in fata oamenilor si cuvantul nostru si rugaciunea nu au putere sa schimbe sufletele si viata credinciosilor.

***

Unui duhovnic i-a zis batranul:4

– Sa fim treji in lucrarea noastra in tot ce facem, mai ales staretii si duhovnicii, caci prin neglijenta noastra ducem si pe altul in pacat.

Apoi iarasi i-a zis :

– Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie si de stapanire si de mustrare si de mangaiere si de crutare si de indraznire si de bunatate si de asprime, adica pentru tot lucrul. Ca uneori se cade a arata smerenia si a-i numi pe toti frati si fii intru smerenie. Iar alteori, cand cere trebuinta, a lua si a arata stapanirea spre zidire, iar nu spre risipire. Si in vremea mangaierii se cade a arata bunatate, iar in vremea asprimii a arata ravna spre fiecare. De asemenea, duhovnicului i se cade a lua hotarare dreapta, dupa pravila.

La urma i-a adaugat si acest sfat :

– Se cade povatuitorului sa fie si bun, dar si infricosator, ca cei ce fac bine sa indrazneasca, iar cei ce gresesc, sa nu se leneveasca, nici sa deznadajduiasca.

***

Sfatuia batranul pe duhovnicii mai tineri din manastire, zicand :

– Sa nu legam la spovedanie oamenii care sunt cu pacate mari si care sunt de departe. Ci sa-i trimitem sa se spovedeasca la preotii lor, ca sa nu ramana legati de noi.

***

In primavara anului 1990 au venit cativa parinti teologi din partea patriarhiei Romane sa-l cheme pe Arhimandritul Cleopa la Bucuresti intr-o misiune bisericeasca speciala [dupa cum a relatat chiar parintele Clopa, o delegatie condusa de parintele Galeriu voia sa-l puna  pe acesta Patriarh, in momentul cand PF Teoctist era retras la Sinaia, n.n.]. Parintii din obstea Manastirii Sihastria erau intristati de aceasta si cereau ajutorul lui Dumnezeu. Ultimul cuvant il asteptau de la Parintele Paisie. S-au dus toti sa-l vada si sa-l intrebe. Batranul le-a citit dupa obicei o rugaciune de binecuvantare si de calatorie, iar la urma le-a spus cu hotarare :

– Doamne ajuta, drum bun, dar Parintele Cleopa nu pleaca de aici! Rugaciunea si cuvantul batranului a linistit obstea manastirii si a izbavit pe toti de aceasta ispita.

***

In alta zi, Parintele Paisie a fost cercetat duhovniceste de Arhimandritul Cleopa Ilie, cel mai iubit fiu sufletesc al sfintiei sale, cu care au vorbit multe probleme de spovedanie si de mantuire. La urma, batranul, suspinand, a zis:

– Parinte Cleopa, nimeni dintre duhovnici nu stie exact cat trebuie sa lege si cat trebuie sa dezlege in scaunul de spovedanie. Duhovnicul savarseste taina Marturisirii sub inspiratia Duhului Sfant. Dar numai Dumnezeu stie inima si sufletul fiecarui om. Eu nu am dat canoane prea grele la marturisire, caci mi-a fost mila de fiecare si am plans cu cel care plangea si m-am bucurat cu cel care se bucura… Oare nu pentru multimea pacatelor pe care le-am dezlegat prea usor m-a ajuns suferinta aceasta?… Va rog sa va rugati mai mult pentru mine!

(din: “Parintele Paisie duhovnicul”, Editura Trinitas, Iasi, 1993)

Pr-Paisie-Olaru-5


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Parintele Cleopa, Parintele Paisie Olaru, Pocainta, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “Parintele Paisie Olaru: “DOMNUL ARE DE UNDE DA, DACA ARE CUI DA”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Pr. Ciprian Negreanu la București despre ISPITA “MAI-BINELUI”, A FAPTELOR “MARI” PESTE MĂSURILE NOASTRE, PRIN CARE ISPITIM PE DUMNEZEU ȘI NE EXPUNEM LA ÎNCERCĂRI ȘI CĂDERI MARI: “E mai bine să faci mai puţin și cu s
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate