Pomenirea unui preot martir, icoana de slujire desavarsita: PR. CONSTANTIN SARBU

23-10-2009 Sublinieri

parintele-constantin-sarbu-refacuta

Daniela Sontica: Părintele Constantin Sârbu, ziditorul de biserici si de suflete

S-au împlinit [astazi, 23 octombrie, n.n.] 34 de ani de când preotul Constantin Sârbu a plecat la Domnul, dar memoria lui este atât de vie în inima celor care l-au cunoscut, încât ai putea spune că abia ieri a plecat într-o călătorie. Figura părintelui Constantin Sârbu (1905-1975) se adaugă la icoanele preoţilor-martiri din vremea comunismului.

Constructor de biserici şi ziditor de suflete. Aşa-zisul om nou al comuniştilor trebuia să aibă creierul şters de credinţa în Dumnezeu pentru a se putea scrie pe el supunerea oarbă faţă de noua stăpânire lumească, prin urmare, un astfel de preot nu era de dorit.

Preotul Sârbu s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie de ţărani mijlocaşi. A trecut pe rând prin şcoala de cântăreţi, seminar, apoi a absolvit Facultatea de Teologie şi, în paralel, Conservatorul de Muzică din Bucureşti. În timpul studiilor a dus-o greu, neavând bani să plătească totdeauna gazdele, dormind uneori şi în sala de aşteptare a Gării de Nord; pentru a-şi plăti taxele şcolare muncea noaptea prin depozite, iar ziua prin prăvălii.

În 1929 a fost cântăreţ la Biserica Lucaci din Bucureşti, apoi, căsătorindu-se, a fost chemat la Huşi şi hirotonit preot la catedrală. Numit profesor şi director al Şcolii de cântăreţi, a organizat-o după modelul seminariilor, construind şi un azil pentru bătrâni şi orfani. La 1 noiembrie 1938, nou-înfiinţata parohie Parcul Călăraşi de la Bariera Vergului, Bucureşti, îl primea ca paroh pe Constantin Sârbu, transferat aici. Parohie era, dar biserică nu. Până la ridicarea lăcaşului a slujit fără salariu doi ani la capela spitalului de copii, unde era director Victor Gomoiu.

În 1941, soţia i-a murit, părintele rămânând cu două fetiţe în îngrijire, Cristina şi Ana, dar a mers mai departe plin de râvnă şi credinţă. Biserica se ridica încet, oamenii erau săraci, era război, aşa încât preotul Sârbu a mers cu cererile până la conducătorul statului, mareşalul Ion Antonescu. La anchete i s-a reproşat că a îndrăznit să-l pomenească în timpul slujbelor după 23 august 1944 pe mareşalul-ctitor.

La subsolul bisericii sale a creat un veritabil loc de întâlnire a credincioşilor în jurul unor mari intelectuali care susţineau conferinţe pe teme culturale, teologice şi de artă: Teodor M. Popescu, pictoriţa Olga Greceanu, preotul Toma Chiricuţă, profesorul Constantin Pavel, publicistul Gheorghe Lungulescu, dar şi părintele Sârbu însuşi, care-i electriza pe oameni cu vorbe pline de duh. Manifestările făţişe de cultură creştină au continuat şi după 1946, chiar dacă erau interzise. La slujbe, părintele vorbea liber, nu ţinea cont că sunt agenţi în biserică. Le spunea oamenilor că sunt vremuri de restrişte pentru credinţă, dar ei să fie tari şi să nu se lase de Hristos.

La 28 noiembrie 1948, corul a susţinut un concert la biserică, iar preotul nostru a pus o fetiţă să recite poezia “Iisus e veşnic călător”, “care nu era în program”, după cum scriu Adrian Nicolae Petcu şi Gh. Vasilescu în articolul “Părintele Constantin Sârbu – un mare slujitor al altarului” din revista Rost. Între acuzaţiile aduse părintelui a fost şi cununarea a 22 de perechi de miri într-o singură zi. În acel an, 1948, a-i învăţa pe miri să fie buni creştini era un afront adus comunismului. Din biblioteca formată la biserică se împărtăşea orice creştin dornic de învăţătură.

A3Crucifix

Minunea din Biserica Vergului

În timpul unei slujbe din 1949, pe peretele bisericii s-a arătat o umbră sub formă de cruce, fapt care a atras mulţi pelerini din toate colţurile Bucureştilor. Oamenii puneau minunea pe seama condamnării de sovietici a lui Antonescu, ctitor al bisericii. Preotul a fost arestat la 15-21 iunie 1949, dar eliberat la intervenţia autorităţilor bisericeşti. În 1951, părintele Sârbu a organizat o cantină unde hrănea săracii cartierului, dar faptul că bucătăreasa fusese angajată în trecut la legionari a fost iarăşi o greşeală pusă în cârca preotului Constantin Sârbu.

Locuinţa i-a fost percheziţionată, iar el arestat şi anchetat. Toată activitatea i-a fost trecută sub semnul “uneltirii contra ordinii sociale”. În anchetă i s-a adus învinuirea că a fost prieten cu Constantin Dărăşteanu, fost membru al Partidului Ţărănesc, care înfiinţase un grup de rezistenţă anticomunistă. De fapt, părintele a refuzat cererea aceluia de a răspândi prin biserică manifeste pe care era tipărit semnul crucii şi pe care scria “Ţineţi cu ea!”, întrucât nu dorea implicarea bisericii în aşa ceva şi nici “vărsare de sânge”, cum dorea Dărăşteanu.

A mai fost acuzat că a acceptat ca la ridicarea gardului bisericii să lucreze prizonieri ruşi şi că a ajutat legionarii. “Arestat la 10 ianuarie, ziua sa de naştere, este dus la Ministerul de Interne. Ancheta durează un an. Este torturat, urmărindu-se să se obţină recunoaşterea că a ajutat cu bani-aur organizaţia legionară. Părintele nu a colaborat niciodată cu legionarii, deşi aceştia s-au oferit să ajute la construirea bisericii, părintele a refuzat categoric”, mărturiseşte dr Octavia Tăslăoanu în broşura “Slujitor al supremului adevăr”, editată de parohia Sapienţei în 1999.

A fost condamnat la 10 ani de închisoare. A trecut pe la Jilava, Gherla şi Dej, apoi în lagărele de muncă de la Poarta Albă şi Salcia.

A fost torturat şi înfometat, a căpătat un ulcer duodenal şi după mărturiile pe care le-a făcut ulterior Matildei Mircea, o credincioasă a parohiei Sapienţa: “M-au ars cu fierul roşu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am spus: «Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos!»”.

A făcut opt ani de închisoare şi doi ani de domiciliu forţat la Viişoara, judeţul Ialomiţa. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu acelaşi domiciliu impus după temniţă, a spus că părintele l-a ajutat mult duhovniceşte după ieşirea din închisoare, “când eram aruncat dezorientat într-o lume pe care o râvnisem, dar care mi se părea străină şi ursuză”. (din volumul “Preotul Constantin Sârbu, un mare mărturisitor creştin”).

După eliberarea totală, părintele Sârbu nu a mai fost primit la biserica pe care o ridicase. Atunci i-a cerut patriarhului cea mai săracă biserică din Bucureşti. Şi i s-a dat bisericuţa Sapienţei, pe care abia o vezi din stradă, mică, fără turlă, înghesuită între alte construcţii. sapienteiEra părăsită, în paragină. Dar părintele a făcut din ea o floare într-o grădină înmiresmată. Cea mai de preţ lucrare, chiar dacă a devenit un al doilea ctitor prin repararea bisericii şi adăugarea unui pridvor, a fost construirea unei comunităţi religioase pline de dragoste frăţească. A zidit cu migală fiecare suflet care venea la biserică. Zecile de mărturii ale celor care l-au cunoscut sunt uluitoare. Sunt minuni la tot pasul, întâmplări care dovedesc că preotul Constantin era într-adevăr un ales al Domnului. S-a dedicat cu totul misiunii sale de călăuzitor pe calea mântuirii într-o vreme atât de potrivnică acestui lucru. Securitatea l-a hărţuit şi urmărit şi după eliberare. Securiştii i-au propus colaborarea, dar a refuzat cu fermitate. I-au trimis oameni la spovedanie, cerându-i să le divulge lor secretul, dar s-a opus cu toată fiinţa.

În 1975, i-au sugerat că ar fi bine să se opereze şi i-au “recomandat” medicul chirurg care să facă aceasta. Înţelegând că este chemat la împlinirea unei ultime datorii, s-a lăsat “tratat”. A pus în ordine totul la biserică şi, într-adevăr, internarea i-a fost fatală. După operaţie, chirurgul a intrat în salon şi l-a întrebat: “Cum, n-ai murit încă?”. A venit în grabă părintele Argatu de la Antim să-l spovedească şi împărtăşească. A fost atunci un moment care poate fi trecut în rândul minunilor. Părintele Argatu credea că perna este colorată şi tot punea mâna lângă capul părintelui Sârbu, dar de fapt şi-a dat seama că era o aureolă în jurul acestuia. Le-a povestit credincioşilor de la Sapienţei minunea şi ei, deşi îndureraţi de plecarea părintelui lor, s-au bucurat că Domnul le-a arătat un semn al vredniciei lui.

Portret cu aureolă

Au rămas în urma părintelui Constantin Sârbu clădirile de la Huşi, cele două biserici din Bucureşti, ctitorite de el, care-i poartă chipul pictat pe peretele vestic, dar şi sufletele luminate ale credincioşilor care veneau din tot Bucureştiul la slujbele lui. O legendă vie, care te întâmpină încă de la intrarea în curtea bisericuţei din Strada Sapienţei. Mare iubitor al Liturghiei, hrănitor al săracilor, văzător cu duhul, om al rugăciunii inimii.

***

thumb_218_x_298_5223-101895-25

Arhim. Conf. Univ. Dr. Vasile MIRON: Rezistenţa Bisericii Ortodoxe Strămoşeşti în faţa presiunilor teroriste ale regimului ateo-comunist (2)

“Despre Părintele Constantin Sârbu de la biserica Sapienţei din Capitală, care a fost o icoană vie a slujirii preoţeşti şi a apostolatului creştin, aproape că nu găsim cuvinte şi apelative potrivite ca să-i zugrăvim imaginea sa ideală de preot ortodox. Încercăm, totuşi, să-i evocăm chipul, reproducând frazele şi expresiile din necrologul pe care l-a rostit un preot cu ocazia oficierii slujbei înmormântării.

“Dacă m-ar fi întrebat cineva: “Care este cel mai gospodar preot din Bucureşti? “ i-aş fi răspuns: “Preotul Sârbu”. “Care e cel mai bun liturghisitor?” “Preotul Sârbu”.… Şi aşa la toate întrebările cu: “Cine e cel mai bun, în toate domeniile, pe plan spiritual şi material?” – tot Preotul Sârbu ar fi fost răspunsul”. [5]

Şi … , care a fost răsplata acestor merite? Securitatea s-a îngrijit din vreme să-l “încununeze” cu o detenţie grea de opt ani şi, apoi, doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, după ce mai înainte (între anii 1942-1954) zidise o biserică monumentală în Bariera Vergului şi formase o parohie model iar pentru că la Sapienţei continuase aceleaşi strădanii, i-a curmat şi firul vieţii prin mijloace subversive ca “să-l transfere mai repede în cer”, că prea mult “stânjenea” pe cei de pe pământ”.

pr sarbu 4


Categorii

Biserica rastignita, Parintele Constantin Sarbu, Preotie (pentru preoti)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Pomenirea unui preot martir, icoana de slujire desavarsita: PR. CONSTANTIN SARBU

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN SARBU – 40 de ani de la adormirea unui preot martir (†23 octombrie). “CAT II AVETI ACUM PE PREOTI, CERCETATI-I SI IMPARTASITI-VA. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta” | Cuvântul Ort
  2. Eram copilă în București,cu mama de mănuță şi scumpa mea mămică mă ducea la biserică.Nu ştiu la care,dar țin minte un preot bătrân care vorbea cu mama și…puneam lumânări.Tare o mai iubeam şi respectam pe mama mea,după care…trebuie să mă spovedesc.Internetul nu e la fel de sigur ca biserica.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate