IPS SERAFIM SI JURAMINTELE FOCOLARISTE – DUREREA UNEI INSELARI SMINTITOARE

ÎNREGISTRĂRILE AU FOST FĂCUTE LA BISERICA SFÂNTA PARASCHEVA DIN TORINO, ITALIA, ÎN DATA DE 21 SEPTEMBRIE 2008. IPS SERAFIM S-A AFLAT ÎN ITALIA, CU OCAZIA ÎNTÂLNIRII ECUMENISTE ANUALE DE LA BOSE:

“1.   V-aş ruga să ne spuneţi două cuvinte despre Mişcarea Focolarelor. Anul acesta Patriarhia noastră are ca reprezentant la întâlnirea episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor, care are loc în aceste zile la Beirut, în Liban,  pe PS Sofronie, episcop al Oradei. În aceste întâlniri, episcopii au obiceiul să „reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie”. „Această nouă concepţie, după imaginea idealului primelor comunităţi creştine – notează aceiaşi episcopii libanezi – este purtătoarea unei mari speranţe pentru unitatea creştinilor dar şi pentru prietenia între popoare”.

(sursă: focolare.org)

Răspunsul IPS Serafim Joantă : Download

“Deci eu cunosc indeaproape Miscarea aceasta a Focolarelor, care a luat nastere in 1943-1944, spre sfarsitul si in timpul celui de al doilea razboi mondial, printr-o tanara italianca, Chiara Lubich, care era originara din Trento. Ea era o fata foarte inteligenta, foarte dotata, tanara, avea vreo 18 ani, facuse o scoala, devenise invatatoare si a simtit ca ar dori sa-si traiasca viata in feciorie, in curatie, lui Hristos. Ea avea cateva prietene cu care a zis: “Haideti sa traim impreuna, intr-o casuta a noastra si toata ziua sa ne rugam, sa ne ducem la biserica, sa facem cat mai mult bine” si in momentele acelea, ca erau bombardamente, saracie multa in timpul razboiului, aceste tinere, erau vreo 3-4 la inceput, in frunte cu Chiara Lubich, traiau o viata de simplitate evanghelica, mergeau in fiecare zi la biserica, se rugau, posteau si incercau sa-i ajute pe oamenii care sufereau in fel si chip. Si idealul lor a fost acesta: iubirea de care ne vorbeste si pe care ne-o porunceste Mantuitorul Iisus Hristos, sa iubim pe semenii nostri ca pe noi insine si sa fim capabili sa ne jertfim pentru semenii nostri, sa ne dam chiar viata pentru ei. Atunci ele, desi erau sarace, ele insele nu aveau nimic, dar se rugau lui Dumnezeu in chipul cel mai simplu, vedeti, cum ar trebui si noi sa ne rugam.

Un parinte Roman Braga, daca ati auzit de dansul, care a facut multi ani in inchisorile din Romania si in anii 67-68, dupa ce a iesit din inchisoare, a fost expulzat din Romania, de fapt a fost trimis cu ceva treburi in Venezuela si din Venezuela s-a dus in Statele Unite si in Statele Unite a venit si sora dansului maica Benedictina, si impreuna cu maica Benedictina si cu Principesa Ileana a Romaniei, care a devenit intre timp maica Alexandra. Deci printesa Ileana, si ea plecata din Romania cu regele Mihai, a devenit in SUA calugarita, si impreuna cu parintele Roman Braga, cu sora dansului, maica Benedictina de la Man. Varatec, au facut aceasta manastire care exista si azi; mai tarziu, dupa 10-15 ani au mai facut o manastire, iar par. Roman traieste pana in ziua de azi, are 87 ani.

Eu l-am vizitat anul trecut in decembrie si parintele Roman Braga, va spun eu, e un om sfant, un om sfant, il imbratisezi cand il vezi, chipuri blande, luminate, extraordinar. Zicea el: “eu de cativa ani le spun credinciosilor mei: dragii mei, iubiti-L pe Hristos si vorbiti cu Hristos cum vorbiti cu cel din fata ta, cu prietenul, vorbeste cu Hristos, cere de le Hristos cele mai concrete lucruri: << Doamne, cum sa fac eu lucrul asta?>>, <<Doamne, calauzeste-ma, Doamne, fereste-ma, uite, ma duc la lucru, poate acolo cineva sau patronul e mai rau si Doamne imblanzeste-l…>> si in orice caz, fa-ti cruce asa deschis, chiar cu limba in gura si Dumnezeu te aude. Strigă catre Dumnezeu si Dumnezeu te aude! Fii singur cu Dumnezeu, fii sincer cu Dumnezeu, cere-i lui Dumnezeu si Dumnezeu face numai minuni cu tine.

Dumnezeu chiar aude, asa cum a auzit-o pe Chiara Lubich de nu stiu cate ori. Si zicea: ne rugam lui Dumnezeu: <<Doamne, e atata razboi, necaz, familii sarace, nu au cu ce sa se incalte..> si se ducea duminica la liturghie, la mesa si ii spunea lui Dumnezeu: <<Doamne, lui x ii lipsesc pantofi nr. 36>>. Si uneori, povesteste, ca atunci cand iesea din biserica, gasea pantofi exact numarul ala si altadata tot asa, nenumarate astfel de semne dumnezeiesti, ca ele erau simple, se rugau lui Dumnezeu din toata inima, ele credeau in puterea lui Dumnezeu, ele voiau sa faca bine si pentru altii, cine le mai dadea ce le dadea, ele dadeau mai departe, ca sa aiba altii care erau mai necajiti, cu copii. Deci, asa a luat fiinta aceasta miscare, a focolarelor, focolar vine de la foc, focul iubirii, caminul, sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa traiesti iubirea lui Dumnezeu, in familie, sot, sotie, copii, sa fie Dumnezeu prezent in noi si intre noi. Sa ne raportam mereu la Dumnezeu, s-o traim iubirea lui Dumnezeu, in mod concret, intre noi si s-o aratam si semenilor nostri, dupa aceea sa traim unitatea pe care o cere Dumnezeu de la noi, ca toti sa fie una.

Mantuitorul inainte de moartea Sa, in Evanghelia de la Ioan, cap.17, spune ca Mantuitorul s-a rugat in noaptea dinspre joi spre vineri, dupa Cina cea de Taina, ca toti care cred in el, sa fie una. Uite ca crestinii nu suntem una, suntem impartiti in atatea confesiuni, in atatea biserici, in atatea secte, ori trebuie sa tindem si sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa fim cu totii una. Iar fetele astea au zis asa, ca ele nu erau teoloage, sa-L traim pe Dumnezeu cu dragostea Lui, intre noi cu noi si sa ne rugam cu toti oamenii si toti crestinii sa fie una. Si mai mult decat atat, este interesant ca ele au citit acolo, cum Mantuitorul pe cruce si inainte, in gradina Ghetsimani, se ruga cu sudori de sange, cu atat intensitate, tarie, incat a transpirat sange. Va dati seama ce inseamna asta, de multe ori noi ne rugam asa din buze, numai asa cu mintea poate si nu simtim mai nimic; pai Mantuitorul a transpirat sange si pe cruce a zis Mantuitorul, cand era in chinurile cele mai groaznice, ca om: <<Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai parasit?>> a simtit asa durerea, culmea durerii, s-a simtit parasit chiar si de Dumnezeu. Si atunci ele, au zis asa: “mare taina este aceasta a Mantuitorului Iisus Hristos, mort pe cruce, caci noi oamenii, in viata noastra, de multe ori ne simtim parasiti de Dumnezeu, suntem parasiti de oameni, parca nu mai avem nici un ajutor, nici o nadejde de la nimeni.” Si apoi, sa stiti, lucrul asta il vom face, cand murim cu totii, ne vom da seama, bine ar fi sa tineti minte ce va spun eu acuma, cand trecem din lumea asta ne vom da seama ca nu ne mai ajuta absolut nimeni si parca in clipa aceea, te simti parasit si de Dumnezeu, ca trebuie sa lasi viata aceasta cu care te-ai obisnuit o viata intreaga, si atunci Hristos care a trecut si el prin aceste momente ale despartirii de viata asta pamanteasca si trecem la cealalta viata, Hristos este cu noi, ne identificam atunci cu Hristos, dragii mei. Si ele au spus asa: “uite, asta sa fie idealul nostru: Hristos in mijlocul nostru, Hristos pe care sa-l traim concret in toate zilele, dragostea lui Hristos, unitatea intre noi si ne rugam pentru unitatea tuturor crestinilor si in necazurile si suferintele vietii sa ne gandim la Hristos abandonat pe cruce.”

Astea era principiile pe care ele le-au trait si de la 3 capete cate au fost la inceput, s-au facut 10, 20, 30, 50, 100, s-au inmultit in toata lumea si de vreo 30 de ani incoace sunt si multi episcopi din toate confesiunile si ortodocsi si catolici impreuna, catolici pentru ca ele erau catolice, bineinteles, si reformati si anglicani.

La initiativa unui episcop din Germania, Klaus […], cred ca a murit, acum cativa ani de zile, au zis, hai sa invitam din toata lumea pe episcopii care vor sa se apropie de miscarea asta, sa cunoasca si sa o propavaduiasca si ei in bisericile lor. Si asa s-a intamplat ca eu, in 1994, cand am venit in Germania, n-aveam absolut nici un sediu, n-aveam nimic, cum suntem cei mai multi care am venit aici si m-au primit catolicii in casa lor. Si interesant ca asa a randuit Dumnezeu, cei care tineau casa, institutul, ca era un institut, erau focolari. Prin ei am cunoscut Miscarea Focolara. Si ei mi-au zis de prima oara, din ‘94 deja, haideti la intalnirea episcopilor din toata lumea apropiati ai miscarii focolare. Si m-am dus cu dragoste, atunci am cunoscut-o pe Chiara Lubich, am cunoscut ceea ce ea spune, am citit ceva din ce scris ea si mi-am dat seama ca nu e nimic neortodox aici, sa-L iubesti pe Dumnezeu, sa traiesti in Hristos in toate zilele, sa te rogi pentru unitatea tuturor, sa faci numai bine, ca si noi invatam acelasi lucru. Si din ‘94 pana in anul acesta, ca sunt 13 ani, am fost in fiecare an la intrunirea aceasta. Anul asta nu m-am putut duce, ca-i chiar acum, la Beirut in Liban, pentru ca a trebuit sa vin aici, altfel m-as fi dus acolo, s-a creat intre acesti episcopi o fraternitate extraordinara, si noi acuma, stiti, la catolici, la protestanti, exista asa ceva, la noi nu exista, exista o simplitate, asa ceva mai copilaresc, ne fagaduim unii altora dragoste si ne dam multa dragoste si apoi se citeste cap. 17 din Evanghelia dupa Ioan si se canta la acest capitol si apoi noi in pactul asta de unitate, se spune asa: “noi, slujitorii lui Hristos, ne fagaduim unii altora sa-L iubim pe Hristos, sa ne apropiem de Hristos, sa ne iubim unii pe altii, sa iubim biserica celuilat cum iubim biserica noastra proprie“ si mie atunci mi se pare ca ce fac acesti acesti focolari este un lucru extraordinar, nu avem timp sa va spun acuma, ca ei au un proiect asa mare, o economie, asa se cheama, economia de comuniune. Au in toata Italia si nu numai in Italia, multi patroni, care la ideea lui Chiara Lubich, care a murit anul trecut, la 87 de ani, la ideea ei, patronii acestia, oameni credinciosi, din castigul pe care il realizeaza fabrica, intreprinderea lor, o parte il dau pentru saraci, pentru ajutorarea altora ca sa isi gaseasca un loc de munca, ceea ce este o idee extraordinara, nu este totul numai pentru tine, banul sa se intoarca in buzunarul tau, si alte lucruri extraordinare.

Asta vreau sa va spun ca Miscarea a Focolarelor e raspandita in toata lumea, chiar si aici in oras, sunt niste oameni draguti, saritori, generosi, respectuosi, ca unii poate cred ca daca ma duc la ei, ma convertesc, ma atrag la ei, ei nu vor sa te convertesti la catolicism, ei vor sa ramai la ceea ce esti, ortodox, dar fii ortodox convins, adevarat si traieste dragostea lui Hristos in biserica ta si fa bine in jurul tau. Asta cer ei. Este un lucru extraordinar. Deci aceasta este Miscarea Focolara”.

2. Cum comentaţi afirmaţia următoare, ce aparţine părintelui Arsenie Papacioc :
“Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea”. (Părintele Arsenie Papacioc, Mănăstirea Sfânta Maria, Techirghiol mai 2008)

Răspunsul IPS Serafim Joantă : Download

ÎNREGISTRĂRILE AU FOST FĂCUTE LA BISERICA SFÂNTA PARASCHEVA DIN TORINO, ITALIA, ÎN DATA DE 21 SEPTEMBRIE 2008. IPS SERAFIM S-A AFLAT ÎN ITALIA, CU OCAZIA ÎNTÂLNIRII ECUMENISTE ANUALE DE LA BOSE.

Vreau sa va spun ca pe Parintele Arsenie Papacioc eu il cunosc personal din 1968, va dati seama, de 40 de ani. Parintele Arsenie a stat in inchisoare 14 ani, cand a iesit din inchisoare in 1964 afost primit de Arhieepicopia Clujului, de episcopul Teofil  Herineanu si i s-a dat o parohioara acolo, pe langa Cluj si in 1967-68 a venit la manastirea Cheia, deci eu l-am cunoscut la Manastirea Cheia.

Parintele Arsenie este un sfant in carne si oase, cu atata dragoste, cu atata bunatate, cine se duce la el, pentru ca se duc oameni in pelerinaj cu sutele, are acuma 95 de ani, nu mai poate primi pentru ca e slabit acum la varsta asta, dar la usa dansului la manastirea Sf. Maria de la Techirghiol e plin de lume acolo, nu poti sa intri, numai sa astepti ceasuri intregi ca sa poti intra la Parintele Arsenie.

Si P. Arsenie care e un om al lui Dumnezeu, un sfant in carne si oase, cica ar fi afirmat aici ca cica “adevaratul crestin este un ascultator desavarsit fata de cele spuse de Hristos“. Clar, daca nu asculti de Hristos din toata inima ca nu esti adevarat crestin. Dar zice iar ca “Hristos este ortodox“, n-am mai auzit expresia asta, “pentru ca il cinsteste drept pe Tatal sau, ortodox inseamna a fi drept-slavitor, drept-cinstitor. Aceasta este parerea mea“. Deci, mie mi se pare acuma ca am numit ca Hristos este ortodox, un pic parca nepotrivit, dar, inca o data, el explica, pentru ca Hristos il cinsteste drept pe Tatal sau, caci Hristos a spus mereu “n-am venit sa fac voia Mea ci voia Tatalui Meu care M-a trimis“, “nu Eu spun aceasta de la Mine, ci Tatal cel ce M-a trimis Mi-a spus sa va spun“, deci Mantuitorul ca om, a fost ascultator desavarsit fata de Tatal si l-a cinstit drept pe Tatal. Si cum cuvantul “ortodox” inseamna drept-cinstitor, drept-maritor, ai putea sa spui ca Hristos a fost ortodox, in sensul acesta, dar nu in sensul ca Hristos e numai al ortodocsilor, el este al tuturor.

Iar P. Arsenie, sa stiti ca era asa un om larg la inima, sigur ca daca se ducea cineva si-i spunea parintelui Arsenie: “Parinte, vedeti, ca miscarea asta ecumenica, si asa, dialogul asta, duce la relativizarea credintei”, atuncea parintele sarea dintr-o data in sus. Nu se poate sa relativizam, nu se poate sa diminuam Ortodoxia, ortodoxia e adevarul lui Dumnezeu noi trebuie sa o pastram asa cum este, dar trebuie sa stim noi aici, ca in aceasta miscare ecumenica, dialog ecumenic, nu se pune problema targului credintei, nu se pune problema sa renuntam noi la ceva, sa primim de la altul ceva, nu se pune asa problema. Se pune problema ca toti sa avem aceeasi credinta pe care a avut-o biserica dintotdeauna de la inceput, iar Biserica noastra Ortodoxa a pastrat cu sfintenie, cu fidelitate adevarul de la inceput, de 2000 de ani. Biserica Ortodoxa este cea mai fidela Adevarului de la Sf. Apostoli, adevarului lui Hristos, a Sf.Parinti, intr-o continuitate absoluta pana in ziua de azi.

Si toata lumea recunoaste si protestantii recunosc asta si catolicii recunosc, si anume ca Ortodoxia este biserica cu continuitatea desavarsita. In Biserica Ortodoxa n-au fost reforme, nu au fost bulversari cum au fost aici in apus, aici in sec.16 a venit protestantismul si a dat totul peste cap, razboaiele religioase si asa mai departe. Istoria crestina in occident a fost mai tumultuoasa, cu razboaie cu reforme. In Ortodoxie nu au existat astfel de reforme si de aceea Ortodoxia pentru toate celelalte confesiuni este un punct de reper, de referinta: “Cum au pastrat ortodocsii acestia intr-o continuitate neintrerupta pana astazi Adevarul evanghelic? Inseamna ca noi putem sa ne inspiram si sa invatam ceva de la ortodocsi”. Iar noi, ortodocsii, cand suntem in discutii cu catolicii, cu protestantii, vedem ca si eu au niste parti pozitive, foarte frumoase pe care noi nu le avem. Iata, de pilda nu vedeti ca ei cand se aduna la biserica, cat sunt de disciplinati, cat sunt de atenti, cum vin de la inceputul slujbei pana la sfarsit, cum participa toti, canta toti, sunt toti prezenti in trup si suflet; noi vedeti, unu’ vine altu’ pleaca, unu’ face asa, si asa mai departe; daca am fi si noi ca ei, cu disciplina lor, Doamne, ce s-ar intampla in lumea aceasta, intelegeti?

Deci si noi putem sa invatam foarte mult de la catolici, foarte multe chiar de la protestanti si atunci in miscarea asta ecumenica, inca o data, fiecare vine si pune inainte ceea ce are el, identitatea lui, dar nu ca pierdem noi identitatea sau mai stiu eu ce, dar unii asa inteleg si atunci daca tu ii spui parintelui Arsenie, care nu stie, ca n-a fost aici in Occident, sa vada ce discuta ortodocsii cu catolicii si cu protestantii, daca tu ii spui parintelui Arsenie, pai vezi ca daca ortodocsii se duc si stau de vorba cu catolicii isi pierd identitatea lor ortodoxa, o sa-ti zica Parintele Arsenie ca nu se poate asa ceva, nu putem sa ne pierdem identitatea noastra, sa devenim altceva decat ceea ce suntem noi, prin traditia noastra de 2000 de ani. Dar suntem deschisi ca sa vorbim, sa transmitem din bogatia noastra, ii invatam si noi ce putem sa invatam pe altii si acesta este sa zicem asa duhul ecumenic din zilele noastre, deci nimeni sa nu se teama sau sa creada ca a te apropia de catolici sau de protestanti inseamna sa devii si tu catolic sau protestant, azi esti ortodox, maine esti catolic si asa…. Fiecare ramane… Focolarii spun aceasta foarte frumos: “draga, nu trebuie sa ne convertim unii pe altii, tu sa devii catolic pentru ca eu is catolic, sau tu sa devii ortodox ca sunt eu ortodox“. Nu, fiecare ne pastram identitatea noastra dar sa incercam sa-l traim pe Hristos asa cum trebuie, fiecare in propria sa confesiune.

Deci cred c-ati inteles, iar daca n-ati inteles spuneti, ca eu n-am nici un secret, sunt un om prin fire, parca asa m-a lasat Dumnezeu, sa fiu deschis si sa nu ma tem, ma duc in mijlocul catolicilor si aud si vad si-mi plac foarte multe din ceea ce au ei si cand vin catolicii la noi, le spun cu inima deschisa: “Fratiile voastre, biserica dvs. a suferit un punct istoric(?)” si ei primesc, ca nu le spun cu rautate, cu critica, intelegeti? Si daca le spun, mai cu seama la protestanti, de Luther-ul lor si cutare si cutare, incep sa rada ca eu le spun asa cu dragoste, zambesc, uite asa, ca ortodoxia a pastra unitatea, bogatia mistica, liturghia, s.a..m.d., la dvs.totul s-a imputinat, iar ce sa zica: “dar noi ne-am nascut in traditia asta, ce sa facem noi acuma??”, “am vrea sa devenim ortodocsi, dar dvs va rugati numai in romaneste si noi nu stim romaneste”.

Uitati, am face misiune buna daca ne-am ruga si noi in limbile lor, dar ei vin asa, stau putin, le place in biserica frumoasa, e cu icoane si cand incepem slujbele nu mai inteleg nimic. Si atunci ce sa ne facem, nu prea facem misiune, dar ma rog, poate Dumnezeu nici nu atsepta sa facem noi prozeletism, noi suntem deschisi, noi suntem aicea, poate ne-a adus Dumnezeu, ca noi ortodocsii, aici in Occident, cu timpul, cine stie ce s-ar putea intampla, Dumnezeu stie, daca noi suntem cu adevarat, ne manifestam cu adevarat ca ortodocsi, dar daca ne vad ei ca suntem asa o masa de oameni care n-au randuiala, n-au disciplina, ce sa invete saracii de la noi, vedeti, ar trebui sa fim si noi, sa invatam de la toti cate ceva si cand ii vedem pe altii disciplinati aranjati si ordonati, asa, n-o sa fim niciodata ca ei, dar macar sa tindem sa fim ca ei…”.

(sursa: Blogul Apologeticum)

A se vedea si:

• Charismatic heresy

• IPS Joanta ii lauda pe musulmani