DIN NOU DESPRE CRIZA PETROLULUI. Cum se resimt presiunile inflationiste la noi in tara

9-03-2011 2 minute Sublinieri


Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza economică mondială care a izbucnit în 2008, a declarat că, dacă preţul unui baril de petrol ajunge la 140 de dolari, economiile dezvoltate vor reintra în recesiune, trăgând după ele întreaga lume, informează Bloomberg.

Economistul a subliniat faptul că revenirea economică mondială este încă fragilă, iar recentele scumpiri ale ţiţeiului ar putea cauza încetinirea creşterii.

SFATURI PENTRU EUROPA

Roubini a adăugat că majorarea dobânzii de politică monetară de către Banca Centrală Europeană ar putea fi o decizie greşită, în contextul în care multe state comunitare au încă datorii foarte mari. Recent, oficialii BCE (printre care şi preşedintele instituţiei, Jean-Claude Trichet) au declarat că iau în considerare majorarea dobânzii-cheie.

O altă problemă care ar putea afecta statele Uniunii Europene este reprezentată de tăierile bugetare prea drastice, care ar putea afecta revenirea, a declarat ieri Josef Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Acesta a adăugat faptul că, aşa cum s-a întâmplat cu Japonia la sfârşitul anilor ’90, Europa riscă „să piardă o jumătate de deceniu” din această cauză.

„Japonia, care a încercat să-şi echilibreze bugetul prea repede în 1997 şi 1998, a pierdut o jumătate de deceniu. Europa se confruntă într-adevăr cu exact acelaşi risc”, a declarat Stiglitz într-un interviu acordat Bloomberg.

Preţurile carburanţilor încep să-şi facă simţite efectele în economie, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, speră ca Arabia Saudită să-şi măreasca producţia de petrol, pentru ca România să se poata încadra în ţinta de inflaţie.

Cotaţia petrolului se diminuează pe piaţa internaţională, însă companiile petroliere care activează în România măresc preţurile la combustibili. După ce Petrom a mărit marţi preţulcarburanţilor cu până la nouă bani pe litru, miercuri a venit şi rândul Rompetrolului să facă acelaşi lucru. Astfel, carburanţii comercializaţi de Rompetrol au ajuns să aibă preţuri cuprinse între 5,3 lei şi 5,97 lei pe litru. Preţul benzinei la pompă se apropie, pentru unele sortimente, de pragul psihologic de 6 lei/litru, iar companiile se aşteaptă, una pe alta, să vadă care va face primul pas de depăşire.

Preţ de echilibru pentru petrol

Pentru perioada imediat următoare este de aşteptat ca majorările de la o săptămână la alta a preţurilor la combustibili să se regăsească în preţurile la produse alimentare, transport etc. Creşterile de preţuri vor pune presiune pe inflaţie, aspect care îi îngrijorează şi pe oficiali.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat ieri că mizează, printre altele, pe o scădere a cotaţiilor la petrol pentru atingerea ţintei de inflaţie. Mugur Isărescu a mai menţionat că justificarea pentru majorările preţurilor la combustibili din cauza cursului a dispărut, de la începutul anului, leul apreciindu-se cu 7% în raport cu dolarul.

„Bineînţeles că o creştere în continuare a preţului la petrol va duce la presiuni inflaţioniste suplimentare. Mizez pe faptul că Arabia Saudită are capacităţi excedentare de trei ori mai mari decât ale Libiei şi că le va pune în funcţiune. Există, astfel, probabilitatea unei reveniri a cotaţiilor sub 100 de dolari pe baril, probabil spre 80 de dolari dacă acesta se va dovedi preţul de echilibru”, a precizat Mugur Isărescu.

Anchete fără rezultat

De la începutul acestui an, după şase majorări succesive, preţurile la combustibili au crescut în medie cu 3,5%. Anul trecut, potrivit datelor de la Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit cu 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%. De şase ani, piaţa distri-buţiei de carburanţi este analizată de Consiliul Concurenţei, însă până în prezent, autoritatea nu a putut oferi concluzii clare privind eventuale practici neconcurenţiale legate de creşterile continue de preţuri la combustibili.

La sfârşitul lunii februarie, primul ministru Emil Boc a solicitat Consiliului Concurenţei să refacă materialul. În schimb, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş George Bogdan, a declarat la începutul anului că majorarea preţurilor carburanţilor nu a fost cauzată de poverile fiscale, aşa cum lăsau să se înţeleagă distribuitorii şi producătorii. Controlul la producătorii şi distribuitorii de benzine a relevat o creştere de 20% a veniturilor pe care ANAF o consideră „nejustificată”.

Activităţi ilegale

„Creşterile necontrolate de preţuri la benzină şi motorină vor avea ca efect un val de falimente printre transportatori şi creşterea activităţilor ilegale”, ne-a declarat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport. Transportatorii reclamă faptul că au păstrat de doi ani aceleaşi tarife pe kilometru şi nu pot opera modificări de preţ în ritmul în care se majorează costurile cu combustibili.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Criza preturilor, criza alimentara

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “DIN NOU DESPRE CRIZA PETROLULUI. Cum se resimt presiunile inflationiste la noi in tara

  1. http://www.gandul.info/financiar/erste-pretul-petrolului-va-creste-pana-la-150-de-dolari-pe-baril-8051050

    Preţul petrolului nu reflectă încă pe deplin instabilitatea din Orientul Mijlociu şi va continua să crească până la nivelul de 150 dolari pe baril, însă în a doua parte a anului va începe să scadă, până la o medie anuală de 124 dolari, apreciază analiştii Erste Group.

    “Evenimentele politice care au loc în unele ţări arabe reprezintă cel mai important factor al instabilităţii. Deocamdată, acesta nu se reflectă încă pe deplin în preţuri. Nu cred că situaţia se va stabiliza prea curând”, afirmă Ronald Stoferle, analist în sectorul materiilor prime din Erste Group.

    Preţul record de 147 dolari pe baril a fost atins petru prima şi singura dată în 2008, din cauza tensiunilor legate de programul nuclear derulat de Iran.

    Sursa citată arată că dacă producţia de petrol va fi întreruptă în Libia sau Algeria, chiar şi pe perioade scurte, rezervele Arabiei Saudite vor fi epuizate.

    Analiştii departamentului de cercetare al Erste Group preconizează un preţ mediu de 124 dolari pe baril pentru petrolul Brent în 2011.

    În opinia analiştilor de la Erste Group, Arabia Saudită prezintă cel mai mare risc de declanşare a unei creşteri abrupte a preţului petrolului până la peste 200 dolari pe baril, atât pentru că dacă situaţia socială şi politică s-ar înrăutăţi, această ţară nu ar reuşi să crească rapid capacităţile de rafinare, cât şi din cauză că există riscul unui blocaj pe cele mai importante rute de transport al petrolului.

    “Credem că majoritatea riscurilor se află la un punct maxim în ceea ce priveste preţul petrolului”, potrivit lui Stoferle.

    Pe de altă parte, având în vedere că 64 de ţări au atins deja rata sustenabilă maximă de extracţie a petrolului, gazele naturale, în special cele şist, vor avea un rol tot mai important, iar activităţi masive de explorare a acestui tip de combustibil vor fi derulate în Polonia şi Ucraina.

    “Exploatarea rezervelor de gaz de şist din Europa va dobândi o importanţă enormă”, estimează Stoferle.

    Preţul petrolului a scăzut joi până la 115,3 dolari pe baril pentru petrolul Brent, de referinţă la bursa din Londra.

    Pretul petrolului spre 150 dolari pe baril, adica bariera vanturata de Roubini drept critica pentru declansarea noului val de recesiune, si progoniza ”pesimista” pentru productia din Arabia Saudita, adica principalul producator de care Isarescu lega situatia preturilor si a inflatiei de la noi…

  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CHEMARE LA REVOLTE SI IN ARABIA SAUDITA, PRODUCATORUL DE PETROL CHEIE IN ACEST MOMENT. In Libia, Gaddafi pare ca recupereaza teren
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Interventia militara a Arabiei Saudite in Bahrain. Mizele regionale si globale
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » 8 ani de la ultimul razboi si un alt “casus belli” scos din joben. Victima: Libia. / Se creaza un precedent periculos pentru atac la suveranitatea oricarui stat / UPDATE: Ultimele evolutii ale situatiei din zona
  5. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Incepe iar licitatia falimentelor nationale? ARABII, PETROLUL SI AURUL…
  6. Pingback: La Marseillaise, imnul revolutiei franceze, suierat in urechile tarilor arabe. PROPAGANDA SI CONTRA-PROPAGANDA PE AGENDA REVOLTELOR DIN ORIENTUL MIJLOCIU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare