“Egalitate” si “diversitate” in Europa pentru toti! DAR NU SI PENTRU ORTODOCSI. Plus: „Intre ce ore e Pastele la voi?” Ca sa bombardam Serbia…

Cam asa ne vad europenii pe noi, rasaritenii…

• Presseurope: UE, un club al virtuoşilor protestanţi şi catolici?

Analizând şi recitind atât interviul făcut cu Jean Quatremer, autor al blogului Coulisses de Bruxelles, la Bruxelles, cât şi reacţia avută de Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene, adăugând opiniile prompte ale colegilor de breaslă la posibilitatea unei implozii a UE, mă gândesc cu tristeţe că nimeni numai ştie cum şi ce se va alege de Europa noastră. O supă primordială?

Fără echivoc, Quatremer vorbea de un federalism născând al viitoarei Europe, trimitea la colţ tendinţa spre naţionalism a unelor state membre dar nu ezita să privească sceptic adeziunea Turciei la UE: o totală contradicţie, de acord, atât pe fond cât şi pe formă. Cristian Ghinea a răspuns, într-un articol apărut în Dilema Veche, via unei diatribe intitulate “Cum îmbină un federalist de stînga diversitatea cu tribalismul”. Îl reproduc, fragmentat, în continuare:

Dl Quatremer este un federalist european de stânga, aşa se prezintă. Onestitatea asumării unor valori este de apreciat. Să vedem ce înseamnă această lentilă a sa de citire a realităţii. Dl Quatremer este convins că soluţia la problemele UE este mai mult federalism. Nu e o poziţie excentrică, multă lume spune acest lucru în aceste zile, iar argumentele sale sunt plauzibile până la un punct.

Pe de altă parte, jurnalistul francez pledează pasionat pentru ideea post-naţională. Şi spune aşa: „Ideea de naţionalitate se bazează pe ideea de excludere a celuilalt: străinul este cel care nu aparţine naţiunii, este Celălalt, diferitul care nu se bucură de toate drepturile. Naţiunea s-a definit mereu prin raport a ceea ce nu este, în loc să o facă în raport cu ceea ce este. Naţiunea este un concept exclusiv şi discriminant. Europa intenţionează să construiască cu totul altceva decît naţiunea. Nu ne definim în raport cu exteriorul, ne definim în raport cu ceea ce împărtăşim“. Quatremer susţine depăşirea graniţei stricte, tribală i-aş spune, definită de ideea naţională: noi vs ei, noi vs străini. Ce idee frumoasă! Ce idee generoasă!

Să vedem cum o aplică dl Quatremer în practică. Este întrebat dacă Turcia ar trebui să intre în UE. Tonul se schimbă brusc: „Cred că este urgent să oprim extinderile, dată fiind criza pe care o traversează Uniunea. Politica extinderii nu a fost deloc un succes, contrar celor afirmate la Bruxelles, şi în nici un caz pentru toată lumea. Astfel, Grecia nu ar fi trebuit să adere niciodată la UE şi chiar mai puţin la euro, fără a fi efectuat în prealabil profunde reforme structurale. Grecia este o ţară ortodoxă, unde separaţia sferei publice de cea privată nu a fost încă efectuată şi unde ocolirea adevărului face parte din modul normal de funcţionare a statului. Este adevărat şi pentru România şi Bulgaria, unde problemele sunt absolut identice. Există o linie de ruptură în Europa, cu lumea ortodoxă, pe care o putem trece, dar în timp. Imaginaţi-vă atunci fractura care ar exista cu o ţară musulmană“.

Ups! Ce s-a întâmplat cu depăşirea barierelor „noi“ vs „ei“? Brusc apare nu o barieră, ci o prăpastie pe graniţa de vest a României sau între insulele greceşti şi cele italiene din Mediterana. Ce s-a întîmplat cu generozitatea de mai sus? Înţelegem de aici că dl Quatremer este pentru depăşirea excluziunilor – dar nu pentru greci, români, bulgari şi cu atît mai puţin pentru turci. Ăştia sînt altfel, sunt ortodocşi şi musulmani, nu sînt pregătiţi pentru frumosul club european, trebuie să-i ţinem afară măcar pînă se spală de praful ortodox şi islamic. Ce frumos exemplu de ipocrizie stângist-tribală: proclamăm principii frumoase, apoi le facem praf la o primă întâlnire cu clişeele etniciste pe care le digerăm sub aparenţa de europenitate non-exclusivistă. Şi cât de cuprinzător este bigotismul dlui Quatremer! De obicei, europenii occidentali strâmbă din nas când vine vorba despre extinderea din 2004, către Europa de Est. Dl Quatremer reuşeşte să se întoarcă în timp până la Grecia, care a intrat în UE în 1981. De ce Grecia, şi nu Spania, care a intrat ulterior? Pentru că grecii sunt ortodocşi, nu au despărţit sfera publică şi privată. Sunt sigur că acesta nu este un clişeu retoric ieftin de cafenea şi dl Quatremer are studii comparative serioase care arată că ortodocşii sunt mai primitivi şi mai incapabili de europenizare decît, de pildă, catolicii din Italia, Polonia sau Malta. Domnia sa doreşte să facă o Europă federală, asta e clar. Însă cu cine? Ortodocşii pe afară. Înţeleg că ar fi un club al virtuoşilor protestanţi şi catolici. Sau nici catolicii nu se califică?

În plus, înţelegem că extinderile au împiedicat federalizarea, au fost o idee proastă, de asta are UE probleme, pentru că s-a extins. Înainte de 2004 se vorbea despre faptul că procesul decizional în UE se va bloca după primirea atâtor ţări. Este fals. Dimpotrivă, merge chiar mai bine, alianţele la vot sunt mai mobile, Europa nu mai este mereu captiva binomului Franţa – Germania. Criza datoriilor nu a plecat din est, ci din sud (apropo, Italia se califică? Ştiţi, ţara aceea catolică care înconjoară Vaticanul şi care este membră fondatoare a Comunităţilor Europene!). Estul Europei are în medie deficite bugetare mai mici, datorii mai puţine şi ajustarea a fost mai uşoară decât în „vechea Europă“. Bulgaria şi Estonia erau campioane la macrostabilitate anul trecut. Estonienii au dat un semnal de încredere monedei euro făcând sacrificii să o adopte la începutul acestui an, cînd lumea se îndoieşte de această monedă, ar merita să primească o medalie de la federaliştii europeni. Polonia e o oază de creştere economică într-o Europă în cădere. România a luat la începutul crizei un împrumut de la FMI şi Comisia Europeană şi pare că a depăşit hopul, ceea ce nu e clar pentru ţări din celălalt capăt al UE. Acestea sunt realităţi măsurabile. Habar nu am la ce se referă dl Quatremer când vorbeşte despre separaţia spaţiului public de cel privat în ţările ortodoxe şi cu atât mai mult nu ştiu la ce se referă când leagă asta de extinderea UE.

Nu vreau să fiu greşit înţeles. Acest articol nu este un strigăt de enervare naţionalistă pentru că un francez a spus ceva urât despre români. Conduc un Centru de Politici Europene care e critic faţă de autorităţile române în ce priveşte corupţia, milităm la nivelul UE pentru politici comune împotriva corupţiei. Am scris în presa română critic faţă de autismul social al Bisericii Ortodoxe Române. Ce critic eu aici este poziţia schizoidă a stângii europene, perfect ilustrată de Quatremer: pe de o parte, libertate civic-europeană, egalitate post-naţională şi fraternitate federală, pe de altă parte, clişee facile legate de ortodocşi şi de estici, în general. De altfel, nu e prima dată cînd am senzaţia că est-europenii sînt ultimele grupuri pe care discursul public occidental le poate abuza public fără nici o jenă.

Corectitudinea politică nu ni se aplică şi nouă. Noi nu am fost colonii, pentru noi occidentalii nu simt vreo vinovăţie istorică. Dacă ar vehicula clişee de acest gen faţă de africani, dl Quatremer ar simţi oarecare frisoane, genul de întrerupător automat bine şi frumos educat în Occident care spune că nu e frumos să generalizezi brutal faţă de categorii de oameni. Ei bine, faţă de ortodocşi şi faţă de est-europeni pare OK să arunci cu clişee, să trasezi hărţi cu „ăştia buni“/„ăştia pe afară“. Şi asta imediat după ce ai vorbit despre logica defectă a naţionalismului care se defineşte prin excluderea altora. Dl Quatremer spune că „naţiunea este un concept exclusiv şi discriminant“ şi apoi ne exclude din Europa sa federală şi fericită, făcând-o exclusivă şi discriminantă.

• Adevarul: Andrei Pleşu, fost ministru de Externe: „Am dovada existenţei lui Dumnezeu“

(…) Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean. Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…)

De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună”. Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5!

Cam aici suntem… (…)