IPS Teodosie, tarat intr-un scandal sexual din razbunare

29-11-2011 2 minute Sublinieri

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, este acuzat de un bărbat, care a depus în urmă cu cinci zile o plângere la Parchetul General, că i-a făcut avansuri şi l-a obligat să întreţină relaţii sexuale, pe vremea când acesta era minor. Tânărul susţine că faptele s-ar fi petrecut în urmă cu 15 ani, în 1996, la Mănăstirea Dervent din judeţul Constanţa. Tânărul se numeşte Ciprian Stănescu şi este un orfan luat în grijă de Biserică, potrivit Arhiepiscopiei Tomisului. Parchetul General investighează dacă este cazul să fie deschis un dosar penal pentru aceste acuzaţii.

Tânărul susţine că Arhiepisopul l-ar fi agresat sexual pe când avea 17 ani şi că acelaşi lucru l-ar fi păţit şi alţi elevi ai Seminarului Teologic din Constanţa. Un reprezentant al Mănăstirii Dervent a confirmat pentru gândul că tânărul Ciprian, cel care îl acuză pe Arhiepiscop, a locuit în complexul bisericesc, dar că acuzaţiile acestuia nu se susţin. Potrivit acestuia, “nu e exclus ca cineva să încerce să se răzbune pe ierarh”. Detaliile din declaraţia acuzatorului nu coincid cu cele reale, mai precizează sursa citată.

“ÎPS Teodosie nu a călcat în mănăstirea noastră până în anul 2001, iar acel tânăr, Ciprian, a apărut aici în 1999, adică la trei ani distanţă de când susţine că ar fi fost agresat. În plus, apartamentul episcopal, în baia căruia s-ar fi întâmplat faptele, nu era construit încă atunci. Abia în anul 1998 am ridicat clădirea. E o ruşine lumea în care trăim“, a declarat pentru gândul reprezentantul Mănăstirii Dervent.

Ciprian nu era frate în mănăstirea noastră. A vieţuit în Dervent, dar ocazional, era într-o situaţie gravă, abia plecat de la orfelinat, l-am primit din milă aici. Ne ajuta la treburile gospodăreşti, atâta tot”, a mai adăugat sursa citată.

Arhiepiscopia Tomisului: “Drept răzbunare, a oferit presei o poveste halucinantă”

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat pentru gândul faptul că a primit o plângere în acest caz: “Vă confirmăm faptul că la data de 23.11.2011, a fost transmisă instituţiei noastre o sesizare avându-l ca inculpat pe ÎPS Teodosie, care a fost trimisă Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, fiind în faza actelor premergătoare, fază în care nu se pot furniza alte date”.

Arhiepiscopia Tomisului respinge ca nefondate acuzaţiile aduse de tânărul Ciprian Stănescu, spunând că, în perioada în care susţine tânărul că ar fi fost agresat sexual, ÎPS Teodosie “nici nu se afla măcar în Dobrogea, alegerea şi înscăunarea la Tomis având loc abia în anul 2001″.

Despre tânărul care îl acuză pe înaltul prelat, Arhiepiscopia susţine că “Departamentul de asistenţă socială l-a ajutat, în ultimii ani, să-şi termine studiile liceale, întrucât provenea de la casa de copii. Gravele sale probleme de comportament şi labilitatea psihică evidentă au determinat conducerea Arhiepiscopiei Tomisului să nu-i acorde binecuvântarea necesară înscrierii la Facultatea de Teologie. Acest lucru l-a făcut să uite foarte repede ajutorul care i s-a oferit timp de câţiva ani şi, drept răzbunare, să ofere presei o poveste halucinantă, hărţuindu-l totodată şi telefonic pe Părintele Arhiepiscop, pentru că nu i s-a oferit posibilitatea să studieze Teologia“, se arată într-un comunicat de presă semnat de preotul Alin Boc, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului vorbeşte şi despre un alt personaj care a apărut în presă pentru a susţine acuzaţiile tânărului Ciprian: “Inginerul Mihăileanu Laurenţiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, dar care nutreşte puternice resentimente faţă de conducerea Arhiepiscopiei Tomisului pentru că în perioada martie 2002 – iunie 2004 a fost dat afară din instituţie pentru lipsă de profesionalism în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi constatarea unor nereguli de natură financiară. El a fost reangajat ulterior din motive umanitare”.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, părintele Constantin Stoica, este reţinut în a face declaraţii referitoare la acest caz. “Aceste acuzaţii trebuie probate de cel care a făcut acuzarea, adică tânărul trebuie să aducă probe, adică martori sau o fotografie. Până în momentul de faţă, aceste mărturii sunt simple calomnii. Orice act al nostru este însoţit de responsabilitate. Instanţa îşi va spune ultimul cuvânt în acest caz”, a precizat părintele Stoica. Reprezentantul BOR spune că “imaginea Bisericii are de suferit”.


Categorii

1. DIVERSE, Ierarhi romani, Inscenari, facaturi, IPS Teodosie Petrescu, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “IPS Teodosie, tarat intr-un scandal sexual din razbunare

  1. pe cine nu lasi sa moara….

  2. Este clar ca cineva ( prieten cu dracu’)a pus artileria grea pe clerul ortodox si in special pe arhiepiscopul Teodosie.
    Scopul este clar: ,,bateti pastorul si se vor imprastia oile”! Presa de scandal si televiziunile anticrestine ( vezi PRO Tv) exulta de fericire sa anunte ca pe niste certitudini , acuzele calomnioase de la diversi sociopati impotriva IPS Teodosie , IPS Teofan etc.
    Ne vom ruga lui Dumnezeu sa nu le ingaduie dusmanilor evidenti ai bisericii crestine ortodoxe, sa triumfe in rautatile lor dracesti, ca sa nu prinda curaj in lupta lor perfida .
    ,,Pe cine nu-l lasi sa moara , nu te lasa sa traiesti”, zice un proverb popular ( necrestin). Crestinii gandesc asa: Dumnezeu vede si judeca faptele , cuvintele si gandurile tuturor. Pe El nu ai cum sa-l pacalesti, ca pe naivii ce casca gura la TV si in ziarele de doi bani.
    Amaratul asta de Ciprian care a varsat laturile din sufletul lui in capul IPS Teodosie, daca nu se va rusina si cai cu adevarat de fapta asta, o sa aiba de suportat grele pedepse de la Dumnezeu care nu suporta minciuna si pe mincinosi.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare