ISTORICUL MARIUS OPREA: Avem sanse sa il gasim pe Mircea Vulcanescu!/ AM AVUT UN MASACRU DE NIVEL KATYN
Istoricul Marius Oprea face ce şi-a propus. Cât a condus Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a indentificat, practic, victime ale sistemului totalitar, a aflat nume de torţionari şi criminali pe care le-a remis justiţiei. După ce a fost demis de puterea băsistă, a continuat să facă asta ca un simplu particular, în ciuda lipsei de resurse. Acum, că s-a schimbat parţial calimera, ar trebui repus în drepturi şi lăsat să facă ce se pricepe.
Rep: Marius, cam câte victime ale comunismului, ucise fără o decizie după legile de atunci, există?
M.O.: Eu estimez că au fost cam 10.000 de morţi. Majoritatea sunt din mediu rural, au fost exterminate în cele două perioade violente ale colectivizării, între 1949 şi 1951, apoi din 1957 până în 1961. Exista un fel de expunere-exemplu: în foarte multe sate, cei mai virulenţi oponenţi ai colectivizării erau luaţi, executaţi şi arătaţi lumii drept exemplu. Am primit sute de scrisori de la urmaşi, am constatat că lumea satelor are o memorie afectivă pronunţată, la ţară nu le place oamenilor să aibă „morţi în dulap”. Cu mijloacele limitate pe care le am, până acum am identificat aproximativ 100. Dacă aş avea mijloacele necesare şi ar fi voinţă politică, aş declanşa un program naţional, pentru a găsi cât mai mulţi. În Cehia a fost aşa ceva, cele câteva sute de victime împuşcate de autorităţi au fost identificate şi declarate martiri. Noi am avut un masacru de nivel Katyn, numai că a fost un Katyn disipat, răspândit.
Rep: Ştiu că atunci când făceai săpături după corpul lui Iuliu Maniu, la Sighet, ai găsit într-un loc nemarcat cadavrele unor copii. Ai lămurit despre ce este vorba?
M.O.: Da, este vorba de o altă faţă monstruoasă a comunismului românesc, foametea din anii ’80. Lângă un rambleu de cale ferată situat departe de gardul cimitirului săracilor din Sighet, am găsit cadavrele a nouă copii. Unul, de vreo 4 ani, mai avea încă botoşei în picioare. În zonă era un centru de minori, într-un loc izolat. Acolo se făcea o foamete teribilă. Medicul legist care era cu noi a văzut că oasele practic se sfărâmau în mână şi studiind rămăşiţele a ajuns la concluzia că muriseră de inaniţie. Vă daţi seama că atunci şi la Bucureşti, în restaurante, se mânca şniţel din parizer. Acolo, la casa de copii, îi ţineau într-o foame cruntă. Din păcate arhiva centrului de minori se pare că a fost distrusă, iar copiii, neavând părinţi sau rude, sunt aproape imposibil de identificat. Fuseseră îngropaţi extrem de sărăcăcios, doi dintre ei nu aveau coşciug, fuseseră puşi în sac de plastic. Măcar am putut să îi reînhumăm creştineşte. Eu şi echipa mea, de câte ori găsim un cadavru, chemăm mai întâi un preot să facă slujbă, fiindcă suntem conştienţi că oamenii ăia au murit fără lumânare şi fără speranţă. În mod paradoxal, chiar dacă pare sumbru, de fiecare dată când găsim o victimă a comuniştilor devenim mai puternici, fiindcă ştim că ei, acolo unde se află, vor fi mulţumiţi că le aprindem o lumânare. Nu cred că îi deranjăm din somnul de veci, cred că aşa îi facem să îşi găsească liniştea.
Rep: Cine vă ajută să reînhumaţi cadavrele?
M.O.: La Sighet s-au implicat autorităţile locale. În cazul partizanului Teodor Şuşman, urmaşii acestuia s-au ocupat de tot, au ridicat şi o troiţă. La Nepos, lângă Bistriţa, am găsit pe un deal trei ţărani care se îmbrăţişaseră înainte să fie executaţi, era foarte impresionant. Prefectura a insistat să fie reînhumaţi cu onoruri militare. Sprijinul pe care-l primim diferă de la caz la caz, câteodată autorităţile ne ajută, alteori nu. Ceea ce e impresionant ţine de solidaritatea oamenilor însă. Când ajungem în sate, oamenii vin să ne ajute, să ne dea informaţii. Eu am o echipă permanentă formată din patru oameni, Gheorghe Petrov, Paul Slobodă şi Horaţiu Groza. Nouă, care suntem istorici, ni se adaugă de multe ori voluntari locali, vin oameni să ne dea informaţii. La Nepos, nu reuşeam să găsim locul execuţiei. Am vorbit cu oamenii la biserică, după vecernie. Părintele Ioan Rus era chiar nepotul unuia dintre cei executaţi, ne-a lăsat. A doua zi au venit sătenii să ne ajute la sapă, ne-au dat brânză, ceapă şi slană. O bătrânică, tanti Verginica, pe care am poreclit-o Sfânta Vineri, ne-a indicat locul exact. Noi voiam să săpăm într-un loc anume, ne-a spus unde să mergem pe Dealul Crucii, câţi paşi să facem din vârf. Ea asistase întâmplător la execuţie, se afla cu părinţii ei la coasă pe deal şi de atunci ţinuse secretul. Datorită ei am reuşit să găsim osemintele.
Rep: În cazul lui Iuliu Maniu mai există vreo şansă să găseşti corpulĂ Ştiu că Maniu avea o fractură la femur…
M.O.: Eu am săpat peste tot unde existau zvonuri că s-ar putea afla. Există multe legende despre acel loc, le-am verificat. Comuniştii l-au ascuns teribil de bine, l-au îngropat într-un loc foarte greu accesibil, se temeau de el şi după moarte. Sunt şanse extrem de mici să îl găsim, fiindcă oamenii care au participat la înhumarea lui sunt morţi şi au păstrat un jurământ al tăcerii. Vasile Ciolpan, fostul director al închisorii, de exemplu, ştia unde e dar a refuzat să spună până când a murit.
Rep: Acum îl cauţi pe Mircea Vulcănescu la Aiud…
M.O.: Am fişa penitenciară a lui Vulcănescu, prin care se stabileau caracteristicile lui fizice, vârsta şi ştiu în mare locul unde s-ar putea afla. Cu ajutorul colonelului Viorel Siserman, şeful Parchetelor Militare pe Transilvania, ni s-a pus la dispoziţie gratis şi expertiza medico-legală. Noi nu aveam de unde să plătim aşa ceva, costa mult. Se poate stabili şi după cauza morţii pe care o cunoaştem, şi după caracteristicile fizice, identitatea lui Vulcănescu. În prima jumătate a lunii iunie vom merge să săpăm propriu zis în perimetrul unde este cimitirul deţinuţilor. Deţinuţii erau îngropaţi goi, în nişte lăzi de lemn. Le luau şi zeghea, era pe inventar. La Aiud, până acum, am găsit patru morţi aşa. Ne-au ajutat parohul de acolo, părintele Augustin, şi Dan Puric, cu ceva bani. Vom continua să săpăm şi sper să îl găsim pe Vulcănescu.
Rep: În anii ’50 nu se marcau deloc locurile unde erau îngropaţi deţinuţii, nu existau nişte fişe nominale?
M.O.: Nu. Existau şi cazuri fericite, cum a fost la Salcia, în Deltă, unde un căruţaş civil care căra morţii a marcat cu nişte ţăruşi şi a notat în carneţel cine unde e. După aia a comunicat familiilor cine şi unde e. Căruţaşul a trăit până în 1994, l-am cunoscut. Cred că omul ăsta, prin treaba pe care a făcut-o, a ajuns spre poarta Raiului.
(…)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Da!E si cazul sa fie gasite moastele Sf. Mircea Vulcanescu. Daca vor fi gasite, trag nadejde sa-mi ajute Dumnezeu sa ajung sa ma inchin si eu la ele. Tot asa cum si moastele lui Valeriu Gafencu trebuie gasite pina la urma. Este bine ca la Aiud avem un osuar impresionant, dar este si mai bine daca el incepe sa fie personalizat cit de cit, adica sa se puna o identitate pe unele dintre moaste macar.
Stiti,ce mi se pare strigator la cer?! Nu numai faptul ca oamenii aia de calitate au murit in chinuri greu de imaginat, ca au fost batjocoriti si dupa moarte refuzindu-li-se un minim de inmormintare decenta, ca sa nu mai zic de slujbe…..dar faptul ca acum in timp de pace memoria acestora este sau terfelita sau ascunsa dupa atitia si atitia ani… Nu stiu,poate ma insel, dar asa cu mintea mea limitata de om socotesc ca acesti sfinti martiri romani contemporani ar trebui sa fie undeva foarte foarte sus in rindurile martirilor crestini din toate timpurile si din toate locurile pentru ca pe linga prigoana crunta din timpul vietii ei continua sa fie prigoniti si la zeci si zeci de ani dupa moarte. Faptul ca ei sint tinta unei cantitati de ura greu de imaginat de o minte sanatoasa arata si gradul lor de sfintenie.
@Petra
Cum sa cinsteasca stapanirea memoria eroilor neamului daca si acum se practica aceeasi dictatura,aceeasi politica a pumnului in gura.Te invit la mine in sat,in plina campanie electorala,unde primarul intimideaza,tuna si fulgera pentru ca are dupa 3 mandate un contracandidat pe bune.Nu avem securitate care ne ridica imediat ce uneltim impotriva partidului,dar sintem catalogati naivi daca vrem sa traim liberi.Toata lumea fura,toti sunt mafioti,dar nimeni nu mai moare imbratisandu-se cu semenii.
@ Cristi_g
Cu toate acestea, exista inca oameni de seama, care ii cinstesc, ii admira, le citesc scrierile si urmaresc ideile Fericitului Martir Mircea Vulcanescu, ale lui Nae Ionescu, P. Nicolae Steinhardt si ale celorlalti asemenea lor. Unul dintre acestia este dl Marcel Bouros, presedinte al Fundatiei Sfintilor Martiri Brancoveni si candidat la functia de primar pentru Primaria Constanta.
Sunt oameni buni in tara asta, insa nu ne scot ochii cu trairea si bunatatea lor. Ci Domnul ni-i aduce in cale, sa-i cunoastem, sa ne bucuram de ei!
Iar la vreme de prigoana, vor iesi si cei care vor putea muri imbratisati!
Domnul nu-i lasa pe ai Sai!
@Sim
Frate,nu stiu cum o fi la oras dar la tara e o incultura crasa.Oamenii sunt usor manipulabili si datorita lipsei de carte nici nu au puterea de a crede decat in semeni mai descurcareti ca ei.Dumnezeu a murit in mediul rural si lumea nu mai poate respira mult fara raportarea la divinitate.
Pai, frate Cristi, ce mai astepti? Daca e nevoie de credinta si raportare la conduita moral-crestina in satul tau, ia tu cuvantul, cu mila lui Dumnezeu si apoi vine si harul, daca o faci cu smerenie.
Ca asa, voce buna ai de multe ori 🙂
Doamne, ajuta!
‘in vremurile din urma calugarii vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii’..iar dracii isi cauta turma de porci.
Mult ar fi si daca am urma noi astazi pilda celor care au facut rezistenta comunismului bolsevic, chiar daca moastele nu ni se arata.
Multi sfinti sunt atat de smeriti, incat nu vor ca sa fie slaviti si nu vor sa li se descopere moastele.
Problema noastra nu este inchinarea la moaste, ca sunt multe, peste tot, si oriunde ne-am afla ne putem inchina le ele, iar Sfintii sunt UNUL intru Hristos; Dupa parerea mea cand ai venerat moastele unui sfant, i-ai venerat de fapt pe toti.
Problema noastra este sa ne pregatim sa fim noi in stare a rezista prigoanelor.
Sa cautam smerenia, izolarea, tacerea, rugaciunea.
Doamne, ajuta-le!
Daca Domnul vrea, dupa Mircea Vulcanescu ar putea fi Gheorghe Jimboiu, si el “ingropat in cimitirul politic de la Aiud, fara cruce”.
Despre Gheorghe Jimboiu, parintele Dumitru Bordeianu a spus: “a fost cel mai stralucit elev al lui Valeriu Gafencu”.
http://www.arhiepiscopiatomisului.ro/stiri/208-lansare-proiect-manastirea-poarta-alba
“IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a lansat astăzi, într-o conferință de presă, proiectul construirii Mănăstirii de la Poarta Albă. Piatra de temelie va fi pusă în data de 1 iunie la ora 18 pe terenul pus la dispoziție de către Primăria Poarta Albă, acesta fiind locul fostelor barăci din zona Galeșul, zona cunoscută pentru densitatea mare de preoți, deținuți politici, care au murit aici.
La slujbă va fi prezent și părintele Iustin Pârvu, unul dintre supraviețuitorii închisorilor comuniste.
Mănăstirea va fi închinată memoriei martirilor, deținuți politici, morți la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, mai ales în perioada 1949 – 1953.”
@Sim
Pe internet ne mai descurcam.Mult mai greu in viata reala…Foarte greu e sa nu-L tradezi pe Hristos prin propria viata.
@Hrisanti,
asa este cum spui. Moaste sint multe desi….cam imprastiate. Sigur, a te inchina la moaste fara sa le stii identitatea este foarte bine.
Totusi este inca SI mai bine daca le-am sti identitatea si istoria din spatele lor. Din mai multe motive: personalizarea lor, cunoasterea povestii lor are un impact cognitiv si duhovnicesc asupra credinciosului mai puternic decit pe nevazute so nestiute. In al doilea rind si foarte important, aceste date se pot arhiva mai usor si, deci, uita mai greu. Adica va fi mult mai greu celor care vor sa ne stearga aceasta parte a istoriei s-o faca.Cu alte cuvinte este bine sa fim grijulii cu propriile noastre radacini.
SI inca ceva: pina la “sa ne pregatim sa fim noi in stare a rezista prigoanelor”, eu m-as multumi daca am putea sa rezistam cit de cit banalelor ispite de zi cu zi…. ca pina la prigoana mai e ceva si temporal si duhovnicesc.
@petra
“asa este cum spui. Moaste sint multe desi….cam imprastiate. Sigur, a te inchina la moaste fara sa le stii identitatea este foarte bine. ”
Nu cred ca ai inteles exact ce am spus :-), desigur ca este bine sa fie cunoscuta identitatea moastelor, eu nu am zis ca m-am inchinat la moaste a caror identitate nu o cunosc, sau ca as fi adepta inchinarii la moaste fara identitate…
Am zis doar ca sunt sfinti care nu vor sa le fie venerate moastele, din smerenie foarte mare, dupa cum si daca veneram moastele unui sfant (cunoscut desigur) in fapt am venerati toti sfintii, caci ei sunt UNUL intru Hristos.
“pina la “sa ne pregatim sa fim noi in stare a rezista prigoanelor”, eu m-as multumi daca am putea sa rezistam cit de cit banalelor ispite de zi cu zi”
Ai dreptate, nici nu am zis altceva. Vorbeam de rezistenta la prigoane in alt sens. Si anume ca inchinarea la moaste, la unii ortodocsi, a devenit ceva de genul “talismanelor”, si unii chiar declara ca mersul la venerarea moastelor le poarta “noroc” in casa, in familie….
Cei care gandesc asa nu vor putea sa reziste nici la ispite, cu atat mai putin prigoanelor…si nici copiii lor, caci nu vor fi educati in sensul acesta.