Alimentele, fructe si bautura pe canicula: CE NE IMBOLNAVESTE SI CE NE MENTINE SANATATEA. UE schimba ETICHETELE alimentelor (stiri sanatate si alimentatie)

25-07-2012 6 minute Sublinieri


Chipsuri, cartofi prăjiţi, hamburgeri, shaorma, pâine, dar şi dulciurile – toate aceste alimente, la care românii sunt abonaţi din plin, au un procent crescut de sare.

Potrivit ultimelor date furnizate de cercetătorii britanici, acest ingredient, folosit într-un gramaj mai mare decât media recomandată – 6 grame/zi – poate îmbolnăvi de cancer.

Micşorarea cantităţii de sare consumată zilnic înseamnă scăderea riscul de îmbolnăvire de cancer la stomac, boala fiind dificil de tratat, relatează BBC.

În Marea Britanie, de exemplu, s-ar putea preveni unul din şapte cancere la stomac daca s-ar reduce consumul de sare. Mai mult, acest ingredient creşte tensiunea şi poate duce la boli de inimă şi accident vascular cerebral.

  • Adevarul:

Cum păstrăm corect alimentele vara

La temperaturile ridicate din aceste zile, ouăle, maioneza, laptele şi carnea se pot altera în numai una-două ore dacă nu sunt păstrate la frigider, la temperaturi mai mici de 4 grade Celsius.

Acestea sunt alimentele cel mai uşor perisabile, însă toate celelalte se pot altera dacă sunt ţinute în soare. De regulă, prin prepararea termică, germenii care ar putea produce tulburări digestive sunt distruşi.

Cu toate acestea, dacă alimentele gătite sunt lăsate apoi la răcit un timp îndelungat sau dacă sunt uitate pe masă după ce s-a consumat din ele, riscul ca ele să se altereze şi să producă toxiinfecţii nu este exclus. Este recomandată răcirea lor într-o cuvă cu apă rece într-un timp cât mai scurt de la preparare şi depozitarea lor în frigider imediat după ce s-a consumat din ele.  În cazul în care nu putem asigura condiţiile de temperatură necesare, preparatele trebuie consumate în două-trei ore.

Cu geantă frigorifică la grătar

Toxiinfecţiile alimentare survin adesea după un grătar sau un picnic, deoarece alimentele nu sunt transportate corespunzător. Carnea, brânzeturile, muştarul şi celelalte alimente care se pot altera trebuie păstrate într-o geantă frigorifică. Aceeaşi regulă este valabilă şi în cazul în care luăm alimente pe plajă, la mare.

Fructele şi legumele trebuie spălate bine înainte de a fi depozitate în geanta respectivă. Ele pot fi contaminate cu bacterii periculoase, care pot ajunge în celelalte alimente dacă sunt păstrate împreună.

Soluţii în caz de transpiraţie excesivă

Fie vară, fie iarnă, „curg apele pe tine”. Iar acum, că s-a făcut şi mai cald, transpiraţia îţi dă serios de furcă. Ştiai că acesta poate fi semnul unei afecţiuni? Şi că există metode de tratament şi în România?

De ce apare?

Transpiraţia excesivă (hiperhidroza) este de două tipuri: primară şi secundară. Cea primară apare în copilărie, se agravează la pubertate, iar ulterior, la maturitate, se atenuează. Acest tip are o componentă genetică importantă: până la 60% din cei care suferă de hiperhidroză din copilărie au moştenit tulburarea.

Simptomele, în cazul lor, apar la stimuli emoţionali sau la căldură. Doar că, la aceeaşi temperatură, cel care suferă de hiperhidroză primară se va manifesta mult mai „zgomotos” decât o persoană fără această problemă.

Cât despre transpiraţia excesivă secundară, apare, după cum arată şi numele, ca urmare a unor afecţiuni existente. De exemplu, persoanele supraponderale pot suferi şi de transpiraţie în exces. În acest caz, scăderea în greutate este o soluţie foarte bună.

De asemenea, leucemia, TBC-ul, diabetul, hipertiroidia şi unele tumori pot duce la apariţia hiperhidrozei. Pacienţii au în permanenţă umede axilele, palmele şi uneori şi tălpile. Citește articolul integral, pe clicksănătate.ro.

Tot ce nu ştiai despre fructele verii

Crezi că ştii totul despre fructele care îţi bucură trupul şi sufletul în fiecare vară? Noi ţi-am pregătit câteva informaţii uimitoare, care te vor face să le apreciezi şi mai mult.

Vedetele pieţelor până la sfârşitul lui iulie, cireşele, vişinele, caisele şi piersicile sunt adevărate minuni ale naturii, despre care niciodată nu ştim destul. Acum, vom încerca să descoperim câteva din secretele lor prin intermediul unor reţete delicioase şi a câtorva trucuri de frumuseţe de nota 10!

Caisele, cel mai gustos leac

Originare din China şi Japonia, caisele erau venerate pentru puterile lor divine. Asiaticii credeau că au energie spirituală feminină şi pot „îndulci” sufletul, insuflând romantism şi pasiune.

Astăzi, ştim că parfumata caisă este unul dintre fructele cele mai bogate în provitamina A: într-o sută de grame, conţine jumătate din necesarul zilnic de caroten. Are puţine calorii, cam 30 kcal într-un fruct de mărime medie, şi mult potasiu, fier, cupru şi oligoelemente. Curele cu caise crude sunt indicate în anemii, constipaţii, insomnii şi boli renale.

Citeşte articolul integral, pe clickpentrufemei.ro

Mâncarea sănătoasă ţine cancerul la distanţă

Cauţi tot felul de elixire care să-ţi menţină sănătatea intactă, însă trebuie să ştii că alimentaţia echilibrată joacă poate rolul cel mai important în lupta contra cancerului.

„Eşti ceea ce mănânci!” Mai mult ca sigur, nu e prima dată când auzi asta.

Fără a complica lucrurile, oricine trebuie să înţeleagă că alimentaţia sănătoasă este, fără doar şi poate, un element-cheie împotriva cumplitei maladii. Iată de ce trebuie să ştii şi ce să mănânci şi cum să-ţi prepari alimentele. Despre toate acestea am vorbit cu prof. doctor Pavel Chirilă.

Atenţie la zahărul rafinat şi la mezeluri!

Din nefericire, în România, cancerul provoacă cea mai mare rată de mortalitate dintre toate ţările Europei. „Poţi evita riscul dacă nu fumezi, nu mănânci în exces zahăr, nu faci abuz de grăsimi şi de nitraţi precum margarină, slănină… în general, mezeluri.”

Dr. Pavel Chirilă ne atrage atenţia că „sunt pacienţi care spun că deşi mănâncă des aceste alimente, n-au făcut cancer. Eu le răspund că boala se poate declanşa oricând, începând chiar de mâine”.

  • EVZ:

Fără alcool şi băuturi dulci pe caniculă!

Alcoolul, chiar în cantităţi mici, ca şi băuturile reci cu zahăr sau cele ce conţin cofeină deshidratează.

Alcoolul este un diuretic – ceea se înseamnă că duce la deshidratare – şi interferează cu capacitatea corpului de a-şi regla temperatura.

Alcoolul, de asemenea, dilatează vasele de sânge, ceea ce face şi căldura. De aceea, această combinaţie creşte riscurile pentru sănătate putând duce inclusiv la deces.

Apă plată, sucuri fără îndulcitori şi lapte bătut

“Alcoolul este un stres în plus pentru organism, fiindcă îi diminuează capacităţile în condiţiile în care este deja epuizat de căldura extremă. În plus, alcoolul creşte diureza, ceea ce înseamnă că accelerează deshidratarea. Recomand să nu consumaţi nici băuturi foarte reci pe caniculă, pentru că de asemenea se accentuează deshidratarea. Şi cantităţile mari de cofeină sau băuturi dulci sunt contraindicate în zilele în care organismul este stresat”, sunt recomandările medicului specializat în urgenţe Alis Grasu, coordonator al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti.

În schimb, ea recomandă apa minerală, cea plată, sucurile naturale fără îndulcitori, ceaiurile neîndulcite sau puţin îndulcite. “La fel de hidratante ca apa sunt iaurtul şi laptele bătut. Ca fructe, sunt foarte bune pepenele, roşu şi galben, vişinele, piersicile etc.”, adaugă medicul Alis Grasu.

Chiar şi atleţii pot suferi din cauza temperaturilor extreme, mai spun medicii. Sunt trei etape în care problemele se manifestă: mai întâi apar crampe cauzate de pierderea sodiului din cauza transpiraţiei. A doua etapă este epuizarea cauzată de deshidratare.

Infarctul de la caniculă, a treia şi cea mai periculoasă etapă, poate duce la şoc, cedarea organelor şi deces. Reţineţi faptul că şi cantităţi moderate de alcool – o doză pentru femei, două pentru bărbaţi – vă expun la riscuri pe vreme caniculară.

Cel mai sigur este să vă abţineţi de la alcool. Nu în ultimul rând, nu aşteptaţi până când vă este sete pentru a vă hidrata. Beţi doi-trei litri de lichide pe zi, preferabil la fiecare 15 minute.

Cum poate fi mortală combinaţia baie şi alcool

Persoanele care consumă alcool când afară termometrele indică temperaturi extrem de ridicate şi aleg să se răcorească cu o baie rece riscă să-şi piardă viaţa.

Statisticile arată că alcoolul este responsabil de 50% dintre decesele prin înec la adolescenţi şi adulţi. Alcoolul alterează văzul, vorbirea, viteza de reacţie şi echilibrul.

Aceste persoane nu pot să reacţioneze la stimulii externi, respectiv nu pot aprecia temperatura apei pentru a şti dacă este mult prea rece pentru ca organismul să o poată suporta.

Temperatura ridicată a corpului dată de consumul de alcool poate determina blocarea musculaturii în contact cu apa rece şi astfel îţi va fi imposibil să înoţi. Este cunoscut şi faptul că persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice au un grad ridicat de teribilism, astfel vor ignora distanţa la care înoată.

Căpşunile reduc riscul de infarct

Căpşunile reduc riscul de infarct, conform unui studiu recent, aceste fructe având efecte benefice asupra inimii şi reducând riscul de infarct sau diabet.

Căpşunile sunt o sursă de antioxidanţi, ele scad nivelul lipidelor şi al colesterolului din sânge, ceea ce poate micşora riscul apariţiei afecţiunilor cardiovasculare. Aceste fructe cu gust şi miros plăcut previn şi apariţia diabetului.

Pentru a avea cu adevărat efect, nu re recomandă consumul căpşunilor cu zahăr sau frişcă. Specialiştii recomandă consumul fructelor proaspete şi nu congelate, deoarece prin congelare, căpşunile îşi pierd aroma şi proprietăţile curative.

Producatorii romani si din celelalte state ale Uniunii Europene sunt obligati ca, din decembrie, sa schimbe etichetele produselor alimentare, pentru inscriptionare fiind acceptate numai mentiunile de sanatate aflate in lista permisa printr-un regulament adoptat la nivelul UE, potrivit Mediafax.

Astfel, incepand cu a doua parte a lunii decembrie, pentru calciu, de exemplu, vor fi permise opt mentiuni de sanatate, care se refera la reducerea riscului de imbolnavire si la mentinerea sanatatii sistemelor osoase, musculare, ale dintilor etc. Alte mentiuni, in afara celor acceptate, nu vor fi permise, explica specialistii in sanatate publica ai Ministerului Sanatatii (MS), citati intr-un comunicat remis, luni, agentiei MEDIAFAX.

Conform prevederilor Regulamentului 432/2012 de stabilire a unei liste de mentiuni de sanatate permise, inscrise pe produsele alimentare, altele decat cele care se refera la reducerea riscului de imbolnavire si la dezvoltarea si sanatatea copiilor, pe etichetele produselor din carne sau peste va fi facuta mentiunea ca acestea contribuie la imbunatatirea absorbtiei fierului atunci cand se consuma impreuna cu alte alimente care contin acest element. Mentiunea va putea fi utilizata doar pentru produsele alimentare care contin cel putin 50 de grame de carne sau peste intr-o singura portie cuantificata. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca efectul benefic se obtine in conditiile unui consum de 50 de grame de carne sau peste impreuna cu unul sau mai multe alimente care contin fier non-heminic.

Fosforul contribuie la metabolismul energetic normal, la functionarea normala a membranelor celulare si la

mentinerea sanatatii sistemului osos si a dintilor, mentiunea putand fi utilizata doar pentru produsele alimentare care sunt cel putin o sursa a acestui element.

De asemenea, produsele alimentare cu cel putin o sursa de seleniu pot avea mentiunea potrivit careia acest element contribuie la mentinerea sanatatii parului si a unghiilor, la functionarea normala a sistemului imunitar si a glandei tiroide, contribuibd totodata la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ.

O alta reglementare vizeaza guma de mestecat fara zahar, pe care va putea fi citita mentiunea ca produsul contribuie la mentinerea mineralizarii dintilor si la neutralizarea acizilor din placa dentara si reducerea uscaciunii gurii.

Regulamentul UE face precizari legate si de efectele vitaminelor C, toata gama de B-uri, D, E si K, dar si ale nucilor. Astfel, nucile contribuie la imbunatatrea elasticitati vaselor de sange. Mentiunea poate fi utilizata doar pentru produsele alimentare care asigura un aport zilnic de 30 de grame de nuci. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca efectul benefic se obtine in conditiile unui consum zilnic de 30 de grame de nuci.

UE reglementeaza si efectele benefice ale apei. Astfel, apa contribuie la mentinerea functilor fizice si cognitive normale, dar si la reglarea temperaturii corpului. Pentru a putea fi inscrisa, mentiunea trebuie insotita de o informare a consumatorului cu privire la faptul ca, pentru a se obtine efectele benefice, ar trebui sa se consume cel putin doi litri de apa pe zi, din toate sursele.

Zincul are peste 15 efecte benefice asupra organismului, care pot fi mentionate pe etichetele produselor alimentare ce il contin. Printre acestea se numara cele privind mentinerea vederii normale, protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ si functionarea normala a sistemului imunitar, la procesul de diviziune celulara.

La fibrele din secara, producatorii vor putea trece mentiunea “contribuie la functionarea normala a intestinului”.

Potrivit Ministerului Sanatatii, aceasta masura a fost luata la nivelul UE din nevoia de protejare a sanatatii cetatenilor. Regulamentul 432/2012 este afisat pe pagina oficiala a MS, la rubrica Informatii utile. Ministerul Sanatatii va organiza, in perioada urmatoare, o intalnire de lucru cu reprezentantii asociatiilor din domeniu, in vederea discutarii modalitatilor de implementare a regulamentului.


Categorii

1. DIVERSE, Alimentatia (E-uri aditivi cancerigeni), Doctorul Pavel Chirila, Razboiul impotriva sanatatii, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Alimentele, fructe si bautura pe canicula: CE NE IMBOLNAVESTE SI CE NE MENTINE SANATATEA. UE schimba ETICHETELE alimentelor (stiri sanatate si alimentatie)

  1. Am primit pe mail cele de mai jos.
    In ce masura sunt sau nu adevarate, nu ma pot pronunta pentru ca nu ma pricep (in sens medical, nu ma refer la restul aspectelor, este de la sine inteles…)
    Sper sa-si spuna parerea cei care se pricep la astfel de probleme, profesionist:

    Objet : O TAINA MEDICALA!

    Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii “prostimii”.
    Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC.Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a “normalului”. Sa aiba aceeasi justificare? Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii “prostimii”.
    Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !
    Asta da avertisment medical!
    Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
    La prima citire, exces înseamna prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme… e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte… care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va “dizolva” si elimina mult mai repede chimicalele!
    Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul – purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
    – orice reactie a apei cu sarea produce… caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!!

    Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge…prosteste!!!

    Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televizor, unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii!
    Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect?
    De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ???
    Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor?
    Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor…nu mai conteaza!!!
    Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe “legume” în sistem !
    Pentru ca legumele îsi platesc taxele, la zi! Amintiti-va!
    Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!!
    Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp.
    Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
    Dar zaharul?
    Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de “clasicul” zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica!
    Grasimile?! Sa vedem ce spun studiile!
    Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal.
    Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele!
    Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de “bolnavi”, si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc!.
    Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!… tot cu slana, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine… cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
    Acum, trageti dvs concluziile.

    APA.
    *Ce face apa daca e bauta inainte de a manca si imediat dupa masa!*
    Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord.
    Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa.
    Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct.
    Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*.
    Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.

    Simptome comune de atac de cord.

    Un punct serios referitor la atacul de cord.
    Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*.
    Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord.
    *Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa* sunt tot simptome comune.
    60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc.
    Sa fim atenti.
    Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata.
    Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viata.

  2. Multumim, Eugenia!
    Doamne-ajuta!

  3. Am avut un soc citind ce a scris Eugenia.Este lipsit de orice urma de logica tot ce este scris in postul respectiv , cu exceptia simptomelor de infarct. in rest…nimic , nici macar aproape de adevar.iar cei de la munte sunt sanatosi pentru ca muncesc , nu stau cu fundul pe scaun tot timpul :).

  4. DE CAND AM INTRAT IN UNIUNEA EUROPEANA, O DUCEM MULT MAI RAU DEOARECE NE CONDUC SEFII UE SI NE FURA TARA PAS CU PAS

  5. AR FI CAZUL SA LE SPUNEM LA REVEDERE CELOR DIN UE CUM AU FACUT SI GRECII, SA-I PUNEM PE JAR SA VADA CA NU NE ESTE FRICA DAR CONDUCATORII NOSTRII SUNT PREA LASI SI PREA MURDARI…

  6. ESTE PACAT GROZAV SA NE UMILIM TARA IN FATA ERETICILOR DIN UE CUM SUNT GERMANIA SAU FRANTA

  7. DE ACORD, DAR TOT CEEA CE MANCAM CONTINE INTR-UN FEL SI MINERALUL SARE ( NaCl ), TREABA E CA ACEASTA SE CAM SCOATE DIN TRUP PRIN TRANSPIRATIE SI EXCRETIE ! SI TRERBUIE INLOCUITA PRIN CONSUM, REPTILELE FAC SIMPLU SE LING PE BOTISOR SI-SI REINTRODUC , CRISTALELE DE SARE STRANSE PE LANGA NARI , LA LOC IN CIRCUIT ! DAR OMUL CARE MUNCESTE ( CE CUVANT RAR !!! ) SI TRANSPIRA, TREBUIE SA COMPLETEZE PRIN HRANA SI LICHIDE ! IAR SAREA SA FIE NATURALA SI NU DIN CEA IODATA ! HRANA SA FIE CURATA SI NU DIN CEA TRATATA ! VA TINE BOALA DEPARTE, CAT DESPRE UNII MEDICI ! AU INTERES , CA-S PE-O FELIE CU FARMACISTII, SI PE LANGA CELE CATEVA HAPURI NECESARE, MAI PRESCRIU MULTE ALTELE SUPLIMENTARE , CA SA IASA BANU ! SOLUTIA E SIMPLA, ; SUNTEM CEEA CE MANCAM, ASA CA ATENTIE ! NU VA FORTEAZA INCA NIMENI PRIN TURNAREA PE GATLEJ A UNUI ALIMENT SAU ALTUL, A UNEI BAUTURI SAU ALTA, DEOCAMDATA ! ASA CA SUNTEM MAJORI, VACCINATI SI STIM SA CITIM…

  8. Pingback: Prof. Mencinicopschi (video) despre IMBOLNAVIREA “PROGRAMATA” PRIN ALIMENTATIE SI PRIN STILUL DE VIATA. Marketingul alimentar perverteste si ucide incet, dar sigur/ DE CE A EXPLODAT CANCERUL (de colon, de san, de col uterin) SI CUM SE POATE PR
  9. Pingback: Fara sa stim, in fiecare zi mancam UN COCKTAIL DISTRUGATOR de E-uri (VIDEO) - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare