SERBIA A DEVENIT SATELIT AL RUSIEI?

• RL: Eroare. Comisia Europeană lasă Balcanii de Vest la „periferia periferiei’‘. Capul de pod al Rusiei în Serbia se întăreşte

Comisia Europeană a refuzat să fixeze o dată privind începerea negocierilor de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană în Raportul anual privind extinderea. Actuala putere filo-rusă şi antieuropeană de la Belgrad va folosi absenţa unei perspective europene clare drept pretext pentru a întări capul de pod pe care Rusia îl construieşte în Serbia pentru a-şi extinde influenţa în Balcanii de Vest.

Raportul CE consemnează atitudinea precaută a Bruxelles-ului faţă de o nouă extindere în Balcani. Practic, cu excepţia Croaţiei, care urmează să devină membră UE în vara anului viitor, şi a Muntenegrului, care urmează să înceapă negocierile de aderare, Comisia a preferat să ofere speranţe vagi Macedoniei, dacă (un mare „dacă”) îşi va rezolva problemele cu Grecia şi eternele promisiuni neonorate vreodată faţă de Turcia, în vreme ce Bosnia-Herţegovina şi Kosovo au fost plasate, mai curând, în categoria „fără speranţă”.

Albania a primit statutul de „candidat la aderare”, dar drumul spre calitatea de membru este încă departe. Cel mai important regres a fost notat însă în dreptul Serbiei, ţară care a primit statutul de candidat în martie şi acum ar fi trebuit să primească verdele Bruxelles-ului dacă actuala putere de la Belgrad nu ar fi torpilat prin acţiunile şi declaraţiile sale şansele integrării europene ale Serbiei. În fapt, atât preşedintele Tomislav Nikolici, cât şi prim-ministrul Ivica Dacici se poartă ca şi cum încearcă să îndepărteze în mod deliberat Serbia de Europa şi să o îndrepte în mod ferm către Rusia. Sau, mai degrabă, să invite Rusia în Balcani.

„Parteneriatul” strategic ruso-sârb

Tomislav Nikolici a fost mâna dreaptă a lui Vojislav Seselj (în prezent judecat pentru crime de război la Haga) în fruntea Partidului Radical Sârb (devenit, între timp, partid progresist) iar Ivica Dacici a fost purtătorul de cuvânt al fostului autocrat Slobodan Miloşevici, care s-a otravit în 2006 într-o celulă a aceluiaşi tribunal de la Haga. Nici unul dintre ei nu are sentimente favorabile Uniunii Europene şi NATO, cu toate că Nikolici şi-a pus o mască europeană care l-a ajutat să câştige alegerile prezidenţiale din luna mai, în dauna preşedintelui în funcţie susţinut de Europa (şi de Bucureşti) Boris Tadici.

Imediat după instalare, Nikolici a ales Moscova în locul Bruxelles-ului drept destinaţie a primei sale vizite în străinătate şi atât de mult i-a plăcut compania lui Vladimir Putin încât l-a mai vizitat o dată la mijlocul lunii septembrie la Soci, când a şi  mărturisit că „iubeşte Rusia mai mult decât orice altceva, cu excepţia Serbiei” şi a vorbit despre un „Parteneriat Strategic ruso-sârb care funcţionează chiar dacă nici un document nu a fost semnat”.

Imperiul nuferilor ruseşti

Nikolici a obţinut de la Putin un împrumut de un milliard de dolari, dintre care 300 de milioane au intrat imediat în conturile secate ale guvernului de la Belgrad pentru plata pensiilor şi salariilor iar restul de 700 de milioane vor intra în 2013. Această sumă se adaugă altor 800 milioane de dolari contractate de precedentul guvern sârb pentru „modernizarea reţelei feroviare”, deşi rămâne în continuare un mister de ce guvernul sârb sau, de fapt, orice alt guvern din lume s-ar adresa Rusiei pentru a-şi moderniza reţeaua feroviară.

Aceste împrumuturi avantajoase nu sunt însă decât modalităţi prin care Moscova îşi întăreşte ceea ce un document al European Council of Foreign Relations numea „imperiul nuferilor” pe care Moscova îl ridică în Balcani. Sintagma desemnează „baze” economice strategice pe care ruşii le cumpără în ţările din regiune pentru a-şi consolida influenţa economică şi politică şi, poate, în curând, şi pe cea militară şi este împrumutată de la strategia Pentagonului de a amplasa baze militare pe tot cuprinsul globului care să îi permită desfăşurarea rapidă a forţelor în caz de criză.

Printre „bazele” ruseşti în Balcani se numără achiziţio-narea de către Gazprom a companiei naţionale de petrol a Serbiei NIS, care încearcă, mai nou, să intre şi pe piaţa românească.

Cum grecii încearcă să vândă zilele acestea tot ce pot, Gazprom şi-a arătat interesul atât pentru compania grecească de gaz Depa SA, cât şi pentru operatorul sistemului de transport grecesc DESFA. În plus, ruşii au cumpărat bănci în Grecia, Turcia şi Cipru, ţară care deţine preşedinţia rotativă a UE, este condusă de singurul preşedinte european şi a cerut Moscovei un împrumut de cinci miliarde euro pentru a ieşi din criza financiară. Peste toate acestea se adaugă însă marea mutare strategică rusească în Balcani – gazoductul South Stream – care, odată construit, ar lega Bulgaria, Serbia, Croaţia, dar şi Grecia şi Italia atât de strâns de Rusia din punct de vedere energetic încât orice pretenţie europeană de „diversificare” a surselor de aprovizionare şi de construcţie a unor rute de transport alternative de tip Nabucco ar fi sortită eşecului. În vederea acestei perspective, preşedintele Gazprom, Alexei Miller, şi fostul preşedinte sârb Tadici au inaugurat deja din noiembrie 2011 rezervorul de gaz de la Banatski Dvor, din care Gazprom doreşte să facă centrul expansiunii sale în Balcani.

Cooperare militară

Sârbii cred că vor avea mai multă independenţă energetică dacă devin total dependenţi de ruşi – este un calcul greşit, care îi îndepărtează şi mai mult de Europa şi care ar putea influenţa politica energetică europeană în regiune, inclusiv în România. Nikolici are însă planuri şi mai mari. El a vorbit în septembrie despre zece proiecte majore pe care Serbia doreşte să le dezvolte cu Rusia, dintre care câteva privesc cooperarea militară.

Ruşii şi-au propus să revitalizeze industria sârbă de armament, în mare parte distrusă în timpul bombardamentelor NATO din 1999, şi să le pună sub controlul Rosoboroneksport, monopolul rusesc de export al armamentului. Din acest punct de vedere, aderarea Serbiei la Uniunea Europeană sau la NATO ar zădărnici planurile Moscovei de a face din Serbia o rampă de lansare a exporturilor de armament. Un prim proiect despre care se vorbeşte are în vedere un proiect comun de construcţie de vehicule blindate, capitol la care ambele ţări stau prost, fiind nevoite să importe.

Nikolici îşi imaginează că dacă respinge Uniunea Europeană şi deschide larg braţele Serbiei pentru companiile şi armamentul rusesc, va avea şanse mai mari să recupereze provincia Kosovo, dar în realitate nu face decât să consolideze capul de pod rusesc în Balcani, un pericol de care România trebuie să devină conştientă şi să încerce să îl contracareze.