MANASTIREA PUTNA hartuita in continuare pentru PAMANTURILE SFANTULUI STEFAN CEL MARE (comunicat)

• Manastirea Putna: Mănăstirea Putna şi pământul de sub mormântul Sfântului Ştefan cel Mare

O judecată neterminată

Dacă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de anul acesta, 21 mai 2012, aminteam românilor cum Mănăstirea Putna este nevoită să se judece încă cu statul român pentru cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele şi dependinţele anexe –, iată că acum apar primele rezultate îngrijorătoare ale acestei judecăţi. Precum se ştie, Mănăstirea Putna şi-a câştigat proprietatea terenului dăruit de Sf. Ştefan cel Mare prin decizia irevocabilă a Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011, intabulându-se în cartea funciară la 20 iulie 2011 şi radiindu-se astfel statul român intabulat abuziv în urma decretului 273/1949.

Deşi nu s-a prezentat la nici un termen, Direcţia de Finanţe Publice Suceava a introdus o contestaţie în anulare împotriva hotărârii Putnei abia la cinci luni de la pronunţarea ei, mai exact la 7 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care Codul de Procedură Civilă stabileşte că o contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, sau cel târziu un an de la data rămânerii ei irevocabile. De altfel, oricine este citat într-un proces trebuie să-şi arate interesul în primul rând prin prezentarea în faţa instanţei de judecată şi susţinerea propriilor argumente la timpul şi locul potrivit. Este just să uzezi de căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare sau revizuire) abia după ce ai depus tot interesul şi efortul, în mod sincer şi onest, în cadrul judecăţii propriu-zise (fond, apel sau recurs). Există o rânduială firească a lucrurilor în justiţie, precum există o rânduială firească a mersului la biserică, a organizării muncii şi a oricărei activităţi umane în general. Nu poţi face lucrurile mari înainte de a le fi făcut pe cele mici. Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite, tot aşa cum nu poţi veni să te împărtăşeşti la biserică fără să fii pregătit sufleteşte prin post şi spovedanie. Nu poţi cere să te împărtăşeşti după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, fiindcă nu te-ai încadrat în timpul liturgic. Tot astfel, chiar dacă sistemul de justiţie lasă anumite portiţe, nu este firesc să ceri redeschiderea judecăţii după ce nu te-ai prezentat la nici un termen la care ai fost citat. Aceste portiţe sunt lăsate ca derogări excepţionale pentru oamenii de bună credinţă, nu pentru cei care la folosesc cu viclenie şi contrar spiritului legii.

Cu toate acestea, completul de judecată al Tribunalului Suceava a considerat că cererea Direcţiei de Finanţe Suceava a fost introdusă în termen legal, respingând astfel excepţia tardivităţii – adică a acţiunii care depăşeşte termenul stabilit – invocată de Mănăstirea Putna. În 18 octombrie 2012, instanţa a respins şi celelalte excepţii invocate de noi – lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant – vizând procurile defectuoase şi neconforme procedural prin care Ministerul de Finanţe a împuternicit Direcţia de Finanţe Suceava, respectiv consilierul ei juridic, să îl reprezinte în justiţie. Instanţa a hotărât în final ca judecata să fie continuată în ziua de 8 noiembrie 2012, ora 9.00, din păcate chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci se va trece la discutarea pe fond a argumentelor prezentate de Direcţia de Finanţe în contestaţia sa, chiar şi a celor absurde – precum acela că Mănăstirea Putna „nu are calitatea de cult religios recunoscut în România”, sau că cele 14 hectare de teren ale Putnei „aparţin domeniului public al statului”. Acest ultim argument repetat cu insistenţă se bazează exclusiv pe o tentativă anterioară de înţelegere amiabilă între Mănăstirea Putna şi statul român, prin care acesta din urmă ar fi trecut de facto terenul Mănăstirii Putna în domeniul său public, urmând ca de acolo să-l transmită Putnei în folosinţă gratuită şi apoi în proprietate, prin hotărâre de guvern. Însă această convenţie-artificiu propusă de statul român a fost încălcată tot de el, statul mulţumindu-se doar să treacă vatra Putnei în domeniul său public, fără s-o mai transmită apoi în proprietate definitivă. În aceste condiţii ne-a devenit clar că singura posibilitate de a face dreptate este de a obţine terenul mănăstirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nesupusă capriciilor regimurilor politice.

La începutul acestui an ne întrebam dacă reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava – directorul executiv (Petrică Ropotă), şeful serviciului juridic (Elena Dan) şi consilierul juridic (Cătălin Dascaliuc) – acţionează din neştiinţă sau cu rea-credinţă. Ne întrebam dacă înţeleg pentru ce luptă, şi dacă s-au gândit la dreptatea unei acţiuni care urmăreşte să ia terenul pe care stă mormântul lui Ştefan cel Mare din proprietatea ctitoriei acestuia – Mănăstirea Putna. Sau poate că urmăresc să repună pe picioare un decret-lege abuziv al regimului comunist, Decretul 273/1949, prin care multe biserici şi mănăstiri din Bucovina s-au văzut deposedate de pământul de sub ele, la nivelul cărţilor funciare. În acest scop, folosindu-se cu rea-credinţă de toate portiţele pe care sistemul legislativ le-a creat pentru oameni oneşti, din decembrie 2011 şi până în prezent, reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava au înaintat acţiune după acţiune împotriva hotărârii Putnei, folosindu-se de toate căile extraordinare de atac aflate la îndemână: contestaţie în anulare, revizuire (cu termen în 10 decembrie 2012), suspendare provizorie a executării şi chiar strămutare, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei la o altă instanţă şi repornirea de la zero a judecăţii.

În aceste condiţii, ce valoare mai au declaraţiile de pace făcute de juriştii Direcţiei de Finanţe Suceava? Şi oare cum poate fi pace când de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, ora 9.00, chiar în timpul Sfintei Liturghii, Mănăstirea Putna este nevoită să se prezinte la Tribunalul Suceava şi să răspundă din nou la o întrebare absurdă: „Al cui este pământul de sub mormântul Sf. Ştefan cel Mare?” Oare se teme cineva dintre români să răspundă drept? Sau există poate reprezentanţi ai statului român care sunt deranjaţi că Mănăstirea Putna şi-a recâştigat un drept istoric, aşa cum şi-au câştigat şi alte biserici şi confesiuni din România pământul care le-a aparţinut? Această teamă sau nelinişte sufletească în faţa unui act de dreptate arată că omul respectiv nu are o conştiinţă curată înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!

Indiferent ce se va întâmpla în sala de judecată a Tribunalului Suceava pe 8 noiembrie, le cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către Sfântul Ştefan cel Mare, cel a cărui ctitorie este ameninţată de o judecată nedreaptă şi absurdă. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor români care au trăit pe pământul nostru, dă-le, Doamne Iisuse Hristoase, acestor oameni un dram de înţelepciune şi dragoste de adevăr! Amin!

Stareţul Mănăstirii Putna,
Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obştea

5 noiembrie 2012,
La pomenirea sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimi

Legaturi: