STATUL ROMAN VREA SA EXPROPRIEZE MANASTIREA PUTNA? (update)

18-12-2011 4 minute Sublinieri

UPDATE

După ce de abia s-a intabulat pe terenul de sub mănăstire, călugării de la Mănăstirea Putna se văd atacaţi din nou în instanţă de către instituţiile statului. Cei de la ANAF au depus o contestaţie în anulare a deciziei Tribunalului Suceava, în urma căreia Mănăstirea Putna devenea proprietară pe terenurile pe care vieţuieşte de peste 520 de ani. Motivarea celor de la Finanţe este halucinantă, deoarece îi acuză pe călugări nu au plătit taxă de timbru şi insinuează că Mănăstirea Putna nu ar aparţine cultului religios ortodox din România, fapt care ar fi scutit-o de această plată.

Problemele călugărilor de la Mănăstirea Putna sunt departe de a se fi terminat. Din dorinţa de gospodărire, vieţuitorii de aici au realizat că, deşi de facto ei sunt stăpâni la mănăstire, în acte proprietar este statul român.

De aici şi problema cu atragerea de fonduri sau proiectele pentru reparaţiile mult necesare la construcţiile mănăstirii, deoarece nefiind proprietari nu pot accesa banii şi nici nu pot face prea multe lucrări. Multă vreme nimeni nu a spus nimic, deoarece terenurile cu pricina făceau parte din mult controversatul Fond Ortodox Bisericesc, însă la începutul anului 2011, Mănăstirea Putna a deschis acţiune separată în instanţă şi a cerut dobândirea prin uzucapciune a dreptului de proprietate pe o suprafaţă de 140.243 de mp, teren pe care se află şi mănăsirea şi gospodăria acesteia.

La prima instanţă, la Judecătoria Rădăuţi au pierdut, iar la recursul de la Tribunalul Suceava magistraţii le-au dat o sentinţă favorabilă. Astfel, la 1 iulie 2011 Mănăstirea Putna devine proprietară pe terenuri şi se intabulează pe acestea.La şase luni de la acest moment, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, depune la Tribunalul Suceava o contestaţie în anulare asupra dreptului de proprietate şi motivează acţiunea cu nişte argumente care sunt puţin cam bizare.

„Instanţa de recurs nu a observat că acţiunea formulată de reclamanta Mănăstirea Ortodoxă Putna nu era scutită de plata taxei de timbru şi timbru judiciar aferent, cum în mod nelegal a constatat  instanţa de fond”, se arată în contestaţia celor de la finanţe.

„Reclamanta Mănăstirea Ortodoxă Putna nu are calitatea de cult religios recunoscut în România, ea nefiind scutita de plata taxelor sus menţionate”, se mai arată în acelaşi document.

Urmează apoi o înşiruire a celor 16 culte religioase oficial recunoscute în România conform legii 489/ 28.12.2006, listă pe care se află la prima poziţie Biserica Ortodoxă Română. Se pare că în justificarea celor de la DGFP Suceava, în această lege trebuia să fie trecută separat Mănăstirea Putna, pentru ca aceasta să fie scutită de la plata taxelor de timbru.

„Este mai mult decât ruşinos să spui că Mănăstirea Putna este un cult separat. Cum să spui lucrul acesta? Mănăstirea Putna aparţine Bisericii Ortodoxe Române şi este întâiul cult recunoscut prin Constituţie de către statul român. Ei bine, dacă ei consideră aşa atunci să mai citească Constituţia, ce să le spun…”, ne-a declarat stareţul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec Velnic.

În continuare, formularea celor de la finanţe este halucinantă, atunci când aceştia arată că

„instanţa de recurs,  ignorând faptul că acţiunea formulată de către reclamanta Mănăstirea Ortodoxă Putna nu era scutită de plata taxei de timbru şi timbru judiciar, nu a observat faptul că reclamanta era obligată să  indice valoarea imobilelor cu privire la care se solicită dobândirea dreptului de proprietate în vederea verificării competenţe primei instanţe în soluţionarea pricinei”.

Retoric ne întrebăm, cum poţi evalua „imobilele” Mănăstirii Putna? Se pot oare acestea evalua?

Stareţul mănăstirii,  părintele Melchisedec Velnic s-a arătat tulburat de contestaţia celor de la Finanţe. El ne-a povestit că

„terenul pe care se află vatra Mănăstirii Putna, încă din 1466 şi cu mult înainte chiar, în anul 1783 a fost trecută la Fondul Bisericesc când s-a constituit acesta de către austrieci. Când Fondul Bisericesc a fost confiscat de către comunişti prin acel decret 273, decret nepublicat şi care este nul, toate proprietăţile acestea au fost trecute la statul român. Toată perioada comunistă, din 1948 şi până în 2007 nimeni nu şi-a pus problema că mănăstirea nu ar fi proprietară pe aceste terenuri, când de fapt terenurile acestea dintotdeauna au aparţinut mănăstirii şi au fost gospodărite de vieţuitorii mănăstirii, iar candela la mormântul lui Ştefan cel Mare a fost aprinsă întotdeauna de către vieţuitorii mănăstirii”, ne-a spus stareţul Putnei.

Cu ochiul liber poţi observa că „imobilele” din cadrul mănăstirii au fost serios afectate de trecerea vremii. Clădirea Bibliotecii este plină de „martori de sticlă” care arată faptul că întreaga construcţie se scufundă. Nici biserica nu a fost iertată, mai multe fisuri putând fi observate pe corpul acesteia. Asta ca să nu vorbim de acoperişurile ce trebuiesc schimbate.

„Acum, ca să putem accesa fonduri europene, sau să facem o reparaţie este nevoie să avem titlu de proprietate”, a subliniat părintele stareţ Melchisedec Velnic.

Contestaţia în anulare a celor de la Finanţe se va judeca marţi 20 decembrie. Dacă va fi admisă, atunci hotărârea definitivă şi irevocabilă din iulie 2011 va fi nulă şi tot procesul se va relua. Între timp Mănăstirea are de suferit.

„Cu ce scop? Nu putem să înţelegem…când dintotdeauna am fost pe vatra aceasta, deci terenul pe care Ministerul (n.a. de Finanţe), statul caută să-l justifice nu este nimic altceva decât vatra mănăstirii în care trăim. Incinta, cu mormintele voievodale, cu cimitirul, cu gospodăria mănăstirii, cu tot ce înseamnă astăzi vatra Mănăstirii Putna. Ei bine nădăjduim că poate se vor trezi şi îşi vor da seama că actul pe care ei l-au făcut este unul de nedreptate şi vor retrage această contestaţie pe care au depus-o, căci altfel iar ne vom judeca şi mănăstirea va pierde dreptul de a repara şi de a face ceva”, a declarat stareţul Mănăstirii Putna.

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.

În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.

În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.

Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.

Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele:

Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (…) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.

Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.

Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.

Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Manastirea Putna, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “STATUL ROMAN VREA SA EXPROPRIEZE MANASTIREA PUTNA? (update)

  1. Ma intreb cui o vrea statul roman sa-i dea pamintul Manastirii? Probabil la unguri sau la vreo secta care-i da mai multi bani?

  2. Asa cum sunt ispite la nivel personal, asa si la nivelul unei intregi manastiri si una reprezentativa pentru ortodoxia romaneasca.
    Sa ne rugam Domnului sa rusineze pe cei vicleni si fara de minte si sa pazeasca obstea care se roaga pentru toti, inclusiv pentru cei care incearca sa le tulbure pacea acum in aproprierea marii sarbatori a nasterii Domnului.

  3. Potrivit art. 6 din HG 53/2008 privind Statutul de Organizare si functionare a BOR,
    ART. 6
    (1) Biserica Ortodoxă Română este organizată ca patriarhie, cu titulatura “Patriarhia Română”.
    (2) Patriarhia Română cuprinde eparhii (arhiepiscopii şi episcopii), grupate în mitropolii, precum şi alte unităţi, în interiorul sau în afara graniţelor României, după cum urmează:
    A. În interiorul graniţelor României:
    …….
    II. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cuprinzând:
    11. Arhiepiscopia Iaşilor, cu sediul în municipiul Iaşi;
    12. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sediul în municipiul Suceava;

    Mai mult , potrivit Cap. 2 din acelaşi act normativ privind Organizarea locală:
    ART. 40
    (1) Unităţile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie, sunt:
    a) parohia;
    b) mânăstirea;
    c) protopopiatul (protoieria);
    d) vicariatul;
    e) eparhia (arhiepiscopia şi episcopia);
    f) mitropolia.
    (2) Fiecare din unităţile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce şi de a se administra autonom faţă de altă parte componentă de acelaşi rang şi de a participa, prin reprezentanţii săi aleşi, clerici şi mireni – în cazul parohiilor şi eparhiilor, la lucrările unităţilor componente superioare.
    (3) Modul de constituire şi funcţionare a unităţilor componente şi a organismelor locale de acelaşi grad este identic pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.

    Despre personalitatea juridică
    ART. 41
    (1) Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea şi parohia sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul statut.
    Asta in ceea ce priveste calitatea procesuala activă si capacitatea de exercitiu, exceptii invocate in mod aiuristic, şicanator, de DGFPS Suceava.

    În ceea ce priveşte achitarea taxei judiciare de timbru de către reclamanta Mânăstirea Putna, în acţiunea având ca obiect “ uzucapiune”, potrivit alin. 1 al articolului unic din Legea 455/6 decembrie 2006, act in vigoare si in prezent,
    „Acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcţii şi terenurile aferente sau terenuri libere situate în intravilanul localităţilor, precum şi cele pentru constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar”.

    Cam asta trebuie sa invoce parintele staret in intampinarea ce trebuie depusa la dosarul avand ca obiect contestatie in anulare.

    in sustinerea aspectelor mai sus mentionate am coroborat toate informatiile aparute pe diferite site-uri legate de acest subiect
    poate ar fi indicat sa postati copie dupa contestatia DGFPS si atunci as raspunde mai precis .
    Oricum din start aceasta contestatie nu are nici o valaore ci doar un rol sicanator si da dovada de dispret fata de Biserica Ortodoxa
    Doamne ajuta !
    bucovineanul deznadajduit…..

    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/12/18/reactia-manastirii-putna-catre-cei-care-gandesc-si-mai-simt-romaneste/#comment-1065

  4. Statul Roman ….. Ce gluma. In fruntea statului Roman s-au aciuit niste straini de neam, defapt nu straini de neam ci dusmani ai neamului.
    Pai nu vedeti cum au turbat de ciuda cand Dumnezeu a deschis ochii romanilor ca avem de luat 19 miliarde de euro de la nemti ?
    De ce au turbat de ciuda ?
    Simplu, ca in acest caz nu ar mai fi nevoie ca romanii sa-si vanda tara.
    Sia asta ii face pe dusmani sa turbeze.

  5. Magari, ce poti sa mai zici?

  6. @ Iustin:

    Doar atat? 🙂

  7. Iusti, admin:
    Nu mai jigniti animalul :).

    PS Lasand gluma de o parte, nu este crestineste sa ne exprimam asa la adresa unor oameni.

  8. Doamne cata lipsa de iubire de tara!E rusinos ce se intampla!Cum ne mai suporta oare pamantul?Dumnezeu nu mai zic…Lumineaza-ne Doamne!Iarta-ne Doamne!Sfantul Stefan cel Mare sa ne ierte!DAR SA NE SI AJUTE!Ca e posibil orice daca Dumnezeu ne da drumul din mana!Doamne mai exista suflete care iubesc biserica noastra,iubesc tot ce apartine ei,nu ne lasa prada celor fara inima,fara dragoste,fara nimic,celor ce au mintea doar la cum sa mai scoata un ban pentru interesul personal-caci asta ne-a adus aici…Doamne iarta-ne pacatele si nu ingadui sa se intample aceasta!

  9. Ma mir ca nu am auzit nimic la tv despre asta. Ar merita investigat si aflat cine este in spatele acestei contestari in justitie, sa fie facut public numele personajului politic respectiv. Tinand cont de increderea populatiei in Biserica, cazul ar starni indignare multor romani. Ma intreb de ce nu se face dezbatere pe acest subiect in media, este unul mai mult decat halucinant, si cu adevarat e o stire. Poate nu au aflat?
    Aproape zilnic apare cate o stire din aceasta, socanta, care te umple de indignare. Parca avem niste turbati la conducerea tarii, nu stiu cum sa faca rau mai tare acestei tari si acestui popor, de parca ar fi demonizati…

  10. Se pare ca trebuie sa nu ne mai mire nimic! Ne revoltam pentru ca la Rosia Montana Statul Roman incearca (prin noua lege a minelor) sa dea voie la o firma straina sa exproprieze pe cei care nu vor sa-si vanda pamanturile la RMGC. Pai daca si la Putna conducatorii nostri dragi sunt disperati sa-si atinga scopurile murdare cu orice pret, atunci si lupta noastra pentru Apuseni (pt Rosia) e inutila. Ei au decis deja: BANUL SI PUTEREA trebuie obtinute fara retineri si cu orice pret…. Sa le fie rusine!!

  11. “PS Lasand gluma de o parte, nu este crestineste sa ne exprimam asa la adresa unor oameni.”

    poi nu-s oameni, decinu facem decat sa spunem lucrurilor pe nume.

    Uneori ramai fara cuvinte, sa razi as plangi? Cred ca asa a aparut celebrul No Comment 🙂

  12. Doamne nu imi vine sa cred ce face statul roman.
    Sa ia toate manastirile care au fost nationalizate pe vremea comunismului si sa le dea la straini, sa nu mai avem nimic.
    Pai manastirea Putna, cand si de cine a fost construita, stat roman?
    De comunisti, cumva?
    Nici de Dumnezeu nu va e frica?

    E doar o chestiune administrativa si juridica, recunoasterea dreptului de proprietate. Fa-ti datoria stat roman si da manastirii ce ii apartine de veacuri.

  13. Fratilor, nu mai merge cu acceptatul resemnat al datului la cap cu betisorul sau ciomagul non-stop, socandu-ne si fiind socati zilnic cu cate o tradare si mai multe. E clar, la profesionisti e nevoie de profesionisti. Pentru asta e nevoie de o organizatie “Anti-tradare” (nu zic “loialitate”, “anti-tradare” e clar ca si obiectiv al acestei organizatii). Avocati si procurori tineri si orice expert economic (tanar, neatins de ideologia rosie sau de nesimtire) trebuie convins sa sustina acest ONG care sa apere interesele tarii “din oficiu” si sa se auto-sesizeze la tribunal, ICCJ/CSJ si Curtea Internationala daca e cazul. Ar fi chiar prea multe de facut.. Evident trebuie rezolvata si problema sponsorizarilor. Hai sa infiintam ONG-ul si bani or sa vina, de la romanii de afara. Cu o mediatizare corespunzatoare va afla toata diaspora de existenta acestui ONG anti-tradare. Pt ca tradare se numeste ce se intampla de pe vremea strabunicilor care se luptau in cuiburi, suntem asa de spalati ca nu reusim sa vedem ca masurile sunt la indemana, dar pur si simplu resemnarea indusa ne determina (pt ca asa ne supun, cu lovituri doboratoare, care par finale) sa nu mai credem ca se mai poate face ceva. Se mai poate, si inca bine, cu tais adanc de brici in gatlejul nesatul al mercenariatului si tradatorimii. Acest corp de experti si inimosi sa reprezinte ONG-ul anti-tradare si membrii sai, cati vor fi inscrisi, 10 sau 100 sau 1000. Actiunile in instanta vor viza exact situatii ca cea de fata, adica lezarea interesului religios, patriotic, istoric al membrilor ONG-ului anti-tradare, sustinut de Legislatia in vigoare, atata cat e. Si nu la un singur tribunal, ci la mai multe, la cele teritoriale, peste tot unde se actioneaza profesionist la demolarea noastra, A NOASTRA! In cazul manastirii, era de folos sa fi avut un corp de avocati ascutiti care sa atace ANAF-ul si pe alte cai, sa-i tina in sah, motive sunt destule. Cu ocazia asta am fi aflat si cine e in spate si ar fi pornit un proces si catre acea persoana si catre institutia pe care o conduce. Daca o sa imi raspunda cineva cu “cine o sa il inceapa sau cine o sa se ocupe?”… chiar mergem spre desfiintare, cu sansa sub nas. Si in parte si din cauza noastra, din lipsa de profesionalism. Hai sa ne masuram cu profesionistii Statului “de drept”, pe forumuri raman doar cuvinte electronice, si nici alea pentru multa vreme. Chiar nu ne mai recunoastem unul cu altul sa dam mana cu mana si sa facem zid?? E la indemana noastra, de asta sunt atat de disperati si constanti in a da (si permite!) lovituri din ce in ce mai brutale si mai doboratoare, au inteles de ceva vreme calcaiul lui Ahile: mania nedreptatii nu si-a gasit aparatorii la timpul potrivit, s-a transformat in frustrare care incet a dus la resemnare si in final la “nepasarea curvei violate”- sa-mi fie cu iertare!!!. Asa am ajuns. Din aceasta nepasare mai e un pas sa ajungem mercenari impotriva noastra. Iar izbavirea e la o mana-distanta, nu e o vesnicie, asa cum pare. Hai, sus! Admin, te rog, dai mai departe ideea in Romania? Poate e deja facuta si nu stim noi, ar fi bine sa stim, eu unul as adera. Am mai incercat pe la mai nu-stiu-care miscare de ordin national care mi-au pasat telefoanele de la unul la altul. Comunicarea e cea mai importanta in procesul acesta, si trebuie mentinuta profesional. Am innebunit? Bine, plangem in continuare. E un firicel de adevar? Sarim pe telefoane si ne organizam. Nu revolutii, nu revolte, nu “occupy” ci un corp de experti uniti, actionand profesional impotriva tradarii. De asta are Romania nevoie de multe zeci de ani! Iar instrumente exista si sunt la indemana, tot ce mai trebuie e curajul Sfantului Gheorghe!
    !! Si inca ceva, ca doar ne cunoastem ca si popor.. Pornim cu pasi mici, sa capatam experienta, descoperind incet cine se afla in spate si de unde putem apuca sa sfasiem-care sunt punctele slabe. ADN-ul nostru romanesc si viteaz ne arunca de obicei cu piatra in mana in fata tancului, apoi suntem linistiti usor- daca devenim prea entuziasmati vom pierde- nu uitam, ei sunt mult prea experimentati si tot asteapta de ceva vreme, cu ochiul in luneta, sa rasara o asemenea organizatie in Romania. Nu, trebuie actionat discret, in liniste si letal impotriva miscarilor tradatoare, care se manifesta atat de nestingherit incat cei din spatele lor sunt deja vizibili si fara frica de lege, astfel incat pot fi actionati nominal in justitie. Tot citesc articole peste articole si am observat ca unii judecatori numai nu ne imping sa ne autosesizam, abia asteapta sa le dam tradatorii intre falci. Ei nu se pot autosesiza insa ei stiu cel mai mult despre tradarea impotriva noastra. E randul nostru sa ne miscam.
    Nu va osteniti ca avocati ai poporului si nevoiasilor. Ca si experti, ii vom ajuta daca taiem capul tradarii, nu daca vindecam ranile facute de consecintele ei in timp ce mercenarii si tradatorimea taifasuiesc la masa ce ni se cuvine. De asta e nevoie de experti patrioti si inimosi. Dumnezeu sa ne ajute! Emil

  14. Iustin,
    SUNT si aceia OAMENI. Va inteleg revolta, si eu sunt ispitita uneori sa gandesc ca dvs. dar stiu ca Domnul asteapta altceva de la noi. Zilele trecute mi-am dorit sa pot uita pentru cateva clipe ca sunt crestin ca sa ma pot rafui cu cineva care ma tot nedreptateste de vreo 27 de ani 🙂
    Aici este greul crestinului, in a se sili sa vada chipul lui Dumnezeu in cei care se tavalesc in mocirla patimilor si fac tot ce pot ca sa traga si pe altii cu ei, cum fac si acesti conducatori ai nostri.

    In pustiul Carantaniei, diavolul l-a ispitit pe Domnul sa calce porunca iubirii de Dumnezeu, iar in Ierusalim, prin cei care-L rastigneau, L-a ispitit ca sa calce iubirea de aproapele. sa fim intelepti, sa nu cadem in plasa vrajmasului diavol.

    Pe acest site am citit ieri ceva f frumos: CRIZA (de orice fel) ESTE O OPORTUNITATE.

  15. Emil V. Toma,
    sa fim “profesionisti” in rugaciune, si poate il miscam pe Dumnezeu sa salveze ce se mai poate salva (cat mai multe suflete). Important este cum trecem noi aceste vremuri (IPS Bartolomeu Anania), nu cum sa le schimbam – este deja cam tarziu pentru asta.

  16. Totdeauna a fost cam tarziu pentru asta. Acest “cam” deasemenea a fost intotdeauna relativ, raportat la mii de parametri, printre care subiectivitatea trairii personale a vremurilor respective, sansele de reusita, existenta instrumentelor juridice, ascutimea mintii, puterea interioara… Precum spui tu acest “cam”, asa si multi de ai nostri, si arata o indoaiala ca chiar ar fi prea tarziu. Hai sa nu il ispitim pe Dumnezeu, ca la sangele atator (20-22 milioane) morti nenascuti avem pe maini, e “cam” tarziu sa ne trezim duhovniceste, poate unii mai daruiti sa izbandeasca pana Sus. Si la urma urmei, avem nevoie de rugaciunea celor profesionisti in Dragoste, trebuie si aceasta organizatie sa fie binecuvantata de Dumnezeu, nu suntem mercenari. Ai participa la apararea prin cuvant a Tarii? Daca tu simti ca te mantuiesti rugandu-te, acesta e visul oricarui ortodox, Dumnezeu sa te lumineze si sa-ti dea putere sa te rogi si pentru noi. Pentru acestia mai slabanogi, ca mine, imi doresc sa NU trec neputincios pe langa sansa de a face ceva si a nu ajunge mai tarziu sa ma intreb ce am facut si ce n-am facut pentru mine si Romania. Tocmai ziceam ceva de “uniti”.. o alta groapa in ADN-ul nostru.. Daca e asa, lipsa de unire va duce la situatia “face fiecare ce poate, se salveaza cum poate”. Dar putem mai mult, insa cum explicam mai sus, regimurile au avut grija sa ne faca sa credem ca daca vad o luminita in noapte, aceea e de la o lumanare, nu de la un far. Manipularea chingilor (limitelor) volitive sufletesti de catre regimuri e asa evidenta incat ramai “socat” sa vezi cat de usor pute(a)m scapa de ea, luand masuri la indemana noastra. E un cerc vicios, pentru ca ei, precum si pacatele noastre, ne limiteaza “vointa de a vrea”. Eu unul nu am liniste cu atatea nedreptati ce se intampla in tara. Si nici nu am credinta necesara sa nadajduiesc intr-o izbavire venita de una singura. Poate ca pentru rugaciunile martirilor din comunism Dumnezeu ne-a daruit instrumentele libertatii si dreptatii pentru a lucra cu ele si face ce trebuie pentru semeneii nostri. Si atunci? Daca nu e cum zic, nu pierde nimeni nimic si asteptam sa ne vina dreptatea si traiul decent de unele singure, dar daca noi avem talatul in tarana si il vom descoperi cand intr-adevar e prea tarziu (pt ca fiecare tb sa moara), ce raspuns dam? A propos, aveti copii? Dumnezeu sa ne ajute!

  17. Emil,
    da, am copil si nepoti. Si de n-as avea, tot m-ar durea pt tara si neamul meu.
    Ma iertati, nu parerea mea am spus-o mai nainte, ci a unor parinti imbunatatiti.
    Sincer, nu cred sa fie cineva mai slabanog decat mine.

  18. Tribunalul SUCEAVA
    nformaţii detaliate despre dosar

    Numãr unic dosar: 16180/86/2011
    Înregistrat în data de: 13.12.2011
    Obiect dosar: suspendare provizorie
    Materia juridicã: Civil
    Stadiu procesual: Fond
    Părţi: STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PRIN REPREZENTANT DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SUCEAVA : Petent
    MĂNĂSTIREA ORTODOXĂ PUTNA -PRIN STAREŢ MELCHISEDEC VELNIC : Intimat
    Solutie: Ia act de renunţarea la judecata cererii de suspendare provizorie a executării deciziei nr. 1015/01.07.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 201/285/2011 formulată de Statul Român prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Suceava. fără cale de atac. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţa publică din 20.12.2011.
    Cititi totul aici:http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=86&d=ODYwMDAwMDAwMDA3MjIyNg**

  19. link-ul are o eroare, adica steluta de la sfarsit tb adaugata manual. Multumesc pt informatie! Profesionistii stiu unde se afla informatiile cheie, fie ele si publice.
    Numai bine, Emil

  20. @Emil
    Asa e.AI DREPTATE.E nevoie de un organism ANTITRADARE.Dar parghiile care fac si desfac,nu permit ca ceva sa le impiedice demersurile.Sau ar fi posibil,dar ar trebui multa vointa,organizare si unitate.EXACT CE LE LIPSESTE ROMANILOR.E dureros ce se intampla.E totul facut ca noi sa ne simtim ca niste mici purici,ce nu au,nu pot face nimic.Dar toti cei ce isi imagineaza ca vor detine tot si marea majoritate-nimic,au scapat un amanunt,care e mai important decat orice:au uitat ca mai exista si un Dumnezeu.

  21. @Emil.
    Daca ar fi multi asa insufletiti ca tine,ar fi minunat!Dumnezeu din sufletul tau e treaz!

  22. De fapt m-am exprimat gresit.Dumnezeu nu are nici o vina pentru cum suntem noi.Asa ca rectific:tu ii permiti Dumnezeului din sufletul tau sa fie asa.

  23. Frati admin,profit de cateva minute libere inainte de sarbatoarea Sfantului Craciun.Doresc sa puteti continua activitatea aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu si tot ce faceti sa fie spre mantuire.A voastra si a noastra.Iar tot ce ne asteapta din exteriorul persoanelor noastre sa ne apropie de Dumnezeu si nu sa ne desparta.Doamne ajuta tuturor!

  24. Pingback: Dania Sfantului Stefan cel Mare catre Manastirea Putna: DOCUMENT ISTORIC IN PROCESUL RETROCEDARII PADURILOR BUCOVINENE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: Manastirea Putna hartuita in continuare pentru PAMANTURILE SFANTULUI STEFAN CEL MARE (comunicat) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: Prospectiuni dupa GAZELE DE SIST langa MANASTIREA PUTNA! [video] - Război întru Cuvânt
  27. Vorba lunga saracia omului… Pentru NEAM si pentru CREDINTA nu se admit compromisuri. De STEFAN si de EMINESCU nu se atinge NIMENI.

  28. Cu profunda indignare am citit acest fapt(poate-i tarziu,dar nu-i tarziu
    pentru viitor)fapt, plin de batjocara criminala la adresa Sfintei MaNASTIRI PUTNA,pus la cale de anticristi,sau ceva mai rau…Nu ne miram ca in prezentul
    dureros si destul de rusinos,in multe situatii ne apara strainii si nu alesii,pe care noi i-am votat.
    Am conscut direct programul unui grup de pelermi bulgari, in care punctul terminus
    al aestui pelerinaj era MANASTIREA PUTNA,denumit “IERUSALIMUL ROMANESC”!!!…
    M-am simtit mandru ca-s ROMAN,asa cum cei de la Finante SV.ma umilesc in calitatea mea de crestin ortodox,precum si in calitatea mea de cetatean ROMAN!
    Ajuta-i DOAMNE PE RONANI!

  29. Pingback: Mesajul Manastirii Putna dupa castigarea procesului pentru VATRA OBSTII: “Numai cine-si pretuieste identitatea si trecutul se va feri sa calce pe ele si le va apara de cei care vor sa le distruga” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare