Iulian Capsali in Familia Ortodoxa si Costion Nicolescu in Ziarul Lumina despre AGRESIUNEA LGBT de la Muzeul Taranului Roman. “ASTAZI ASISTAM LA APOSTAZIA DE BUNAVOIE A OAMENILOR”

„Astazi asistam la apostazia de bunavoie a oamenilor!”

***

Iulian Capsali, regizor si jurnalist:

„Toate valorile neamului nostru stau impotriva ingineriilor lor sociale”

– Domnule Capsali, v-ati opus public initiativei Domnului Virgil Nitulescu, director al Muzeului Taranului Roman, de a proiecta niste filme pro-homosexualitate chiar in incinta muzeului, in cadrul evenimentului „Luna istoriei LGBT”. S-au mobilizat peste douazeci de asociatii si foarte multi sus­tinatori. De ce s-a simtit nevoia sa se ia atitudine?

– Nu poti sa faci din homosexualitate un act normal, si apoi sa-l si propagi in spatiul public, mai ales folosind institutiile statului. E neconceput sa folosesti pentru propaganda homosexuala o institutie publica cu o valoare simbolica extraordinar de puternica, cum este Muzeul Taranului Roman. Ideea de taran si de roman are o semnificatie profunda, care poate fi foarte bine inteleasa prin parcurgerea acestui muzeu. Printr-o astfel de alaturare intre taranul roman si homosexualitate asistam la o contagi­une in plan simbolic absolut inacceptabila.

Daca ne uitam putin in urma, vedem ca si co­munismul a vrut sa distruga satul romanesc. In general, toate ideologiile totalitare vor sa distruga satul romanesc, pentru ca in el e un depozit de tra­ditii si de credinte opuse acestor inginerii sociale pe care vor sa le puna in practica ideologiile totalitare. Şi astfel de ideologii ajung adesea la crima.

Acuma lucrurile s-au mai nuantat, diavolul s-a mai rafinat si asistam la apostazia fara nici un fel de fortare a oamenilor. Deci oamenii apostaziaza nu ca inainte, in urma unor persecutii teribile, ci pur si simplu de bunavoie, pentru ca trebuie sa fie „in pas cu lumea“. Toate valorile neamului nos­tru stau impotriva ingineriilor lor sociale. Cred ca si acest fapt duce la macularea voita a imaginii Muzeului Taranului Roman, pentru ca el este la ora aceasta depozitarul unor valori – pe care orice copil sau orice tanar, daca-l parcurge, isi pune niste intrebari si descopera niste valori pe care lu­mea de astazi le trece cu vederea sau, pur si sim­plu, le-a uitat. De asta am facut asociatia „Alianta pentm Demnitatea Nationala” – tocmai ca sa adunam oameni care gandesc la fel si care vor sa opreasca si sa intareasca valorile nationale traditi­onale, care tin de structura acestui neam.

– Care a fost reactia directorului Muzeului Taranului Roman dupa scrisoarea celor doua­zeci de asociatii?

– A anuntat ca renunta la proiectii – dar a pas­trat colaborarea cu Asociatia Macondo, care avea Studioul „Horia Bernea” in folosinta.

Aceasta aso­ciatie (care desfasoara un program zis de „educa­tie a tinerilor” prin vizionarea de filme, in general cu un continut erotic ridicat) a organizat impre­una cu ACCEPT proiectia unui film la Muzeul Taranului Roman, „The Kids Are All Right”.

In acest film este pusa intr-o lumina minunata viata a doua lesbiene care cresc doi copii. Interzis copiilor sub 18 ani in multe dintre statele in care a rulat, filmul a fost clasat in America de Motion Picture Association in categoria R, pentru continut sexual masiv, nuditate, limbaj licentios, consum de alcool si droguri de catre tineri. Desi era un film inter­zis copiilor, la intrarea in sala nu se preciza nimic! Aceasta, probabil, pentru ca aceste asociatii considera ca cel mai bun lucru pentru copiii romani este sa fie initiati in practicile erotice ale homose­xualilor. De altfel, este de notorietate ca tot ei l-au chemat sa conferentieze si pe propagandistul pedofil, „profesorul” Gert Hekma, la Facultatea de Sociologie a Universitatii din Bucuresti.

Proiectia filmului in discutie este in mod va­dit un atac, pe care homosexualii au vrut sa-l dea, la nivel simbolic, impotriva nucleului aces­tei natiuni, concentrat in acest muzeu care a crescut in jurul Crucii — prima expozitie per­manenta a MTR. Crucea, care s-a aflat de cand e romanul crestin in centrul vietii taranului. Nu poti ramane indiferent la intinarea acestui mu­zeu de catre agentii de propaganda ai homose­xualitatii, prin astfel de actiuni. Astfel, cateva zeci de tineri parinti si intelectuali romani au multiplicat fotografii cu tarani romani si, in momentul in care imaginile din film au ince­put sa curga, murdarind simbolic locul, aceste persoane s-au ridicat in picioare tinand in maini fotografiile respective. Bineinteles ca proiectia s-a oprit. In acele momente, tensiunea crescuse foarte mult. Agentii homosexualilor au inceput sa scandeze: “Afara cu homofobii!”.

– Au existat violente fizice sau verbale?

– Mai tot ce sustine presa romaneasca este ma­nipulator si fals. Din partea noastra nu s-a facut decat sa se cante „Desteapta-te, romane” si alte cantari ortodoxe, in timp ce din partea homosexu­alilor se putea observa ura cu care ne intampinau.

Violenta fizica poate fi socotita doar aruncarea unui pahar de plastic de catre o activista a homo­sexualilor inspre tinerii intelectuali crestini. Este adevarat ca in sala au patruns si vreo trei tineri te­ribilisti, care au facut scandari agresive, dar au fost repede pusi la punct de o majoritate de oameni absolut normala, formata mai ales, dupa cum zi­ceam, din multi intelectuali crestini. A fost un epi­sod mai degraba ridicol si izolat, evident speculat de masina de propaganda ideologica.

– Care a fost efectul protestului tinerilor intelectuali?

– In primul rand, am constatat ca ma­rea parte a presei centrale este aservita unor sentimente straine de acest popor, o fer­venta sustinatoare a activistilor homosexu­ali. Atacurile fata de cei care au protestat au continut imprecatii ca „deviati”, „habotnici”, „nenorociti”, „nazisti”, „spurcaciuni” — afir­matii scandaloase, incitatoare la ura anticres­tina. Adica, dupa ei, noi, care luptam pentru Hristos, pentru neamul acesta si pentru co­piii nostri, suntem spurcaciuni, iar homose­xualii si lesbienele (care ne agreseaza la noi acasa!) sunt priviti ca niste victime si martiri.

Asistam in ultima vreme la un atac concertat asupra tuturor valorilor spirituale romanesti. In primul rand, observam un atac fara precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Romane. Cred ca numai in perioada stalinista a anilor 1950 a mai cunoscut Romania asa ceva. Daca se va face o analiza a motivelor invocate de activisti, se va putea constata ca aceleasi stereotipii, aceleasi ti­pare au discursurile anti-Biserica de acum si de atunci. A mai ramas sa se zica ca „religia este opiul popoarelor” si sa spuna ca ar fi bine sa se inchida bisericile. Au fost si voci care afirmau ca ar trebui sa fim trimisi la un nou Canal!

Eu cred ca astfel de atitudini, precum a fost cea a crestinilor de la Muzeul Taranului Roman, sunt foarte necesare. Ele exprima adevarul, ele exprima vointa poporului si rugaciunile Sfintilor nostri. Cred ca aceste atitudini ar tre­bui sa fie mult mai prezente in societatea noas­tra, ca sa inteleaga acesti oameni nefericiti, so­domitii, ca poporul roman are inca Dumnezeu — iar acesta nu este mamona, ci Hristos.

„Nu poti sa-ti permiti sa stai si sa asisti neputincios la o astfel de propa­ganda, fara sa intervii. Este un lucru de bun-simt, intra in logica firescului sa intervii atunci cand valorile nea­mului tau, Ortodoxia, familia, traditia romaneasca sunt calcate in picioare. Nu poti sa-ti permiti sa stai comod, sa vezi cum astfel de valori sunt terfelite in ziua de astazi”

Iulian Capsali in revista FAMILIA ORTODOXA, nr. 3 (50) / martie 2013

• Ziarul Lumina/ Costion Nicolescu: Cum se vede identitatea românească la MŢR

A produs o vădită tulburare, la sfârşitul lunii ianuarie, aflarea faptului că Muzeul Naţional al Ţăranului Român s-a raliat în calitate de „partener“ la manifestările propagandistice din cadrul „Lunii istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali)“ (februarie a.c.). Instituţia fusese implicată în această „combinaţie“ ignobilă pe ascuns, printr-o hotărâre discreţionară a directorului ei general, domnul Virgil Niţulescu, fără consultarea organismelor consultative şi decizionale ale muzeului. Ceea ce nu numai că a mâhnit peste măsură, dar a şi generat tulburări la MŢR.

După ce l-a făcut şi pe om, Dumnezeu şi-a contemplat întreaga lucrare, a admirat-o şi a decis că „toate (…) iată erau bune foarte“ (Facerea 1, 31). Alcătuirea omului, în starea lui originară, genuină, nepervertită este de o frumuseţe tulburătoare. Firesc, pentru că a fost făcut de Dumnezeu după chipul Lui şi cu posibilitatea asemănării cu El, a îndumnezeirii (Facerea 1, 27). Fiecare mădular îşi are rolul lui bine precizat în buna funcţionare a întregii fiinţe, prin slujirea de el conform destinaţiei lui, pentru ca să nu fie dezbinare în trup (1 Corinteni 12, 25). Nu mergem în mâini, nu lucrăm cu picioarele, nu respirăm cu inima, nu gândim cu burta, nu auzim cu nasul, nu vorbim cu urechile etc., ca atare nici nu este firesc să ne împreunăm sexual altfel decât conform alcătuirii noastre anatomice şi funcţiilor fiziologice ale organelor cu care suntem înzestraţi. E atât de simplu! Orice alte porniri constituie perversiuni, fie că ele se manifestă la homosexuali sau la heterosexuali. Biserica nu poate încuraja astfel de abateri de la ordinea Creaţiei. Şi, dacă ele sunt grave la nivelul practicării trupeşti, sunt parcă şi mai dramatice atunci când infestează gândirea. Căci lucrul acesta se petrece pentru că oamenii „întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor“, ajung să petreacă în nesimţire şi să se dea pe sine desfrânării, „săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei“ (Efeseni 4, 18-19). Dar viziunea antropologică paulină ne poartă mai departe, în sferele misticii: noi ne suntem unul altuia mădulare, iar împreună suntem mădulare ale trupului lui Hristos (Efeseni 4, 15; 5, 30; 1 Corinteni 12, 27), temple ale Duhului Sfânt (1 Corinteni 3, 19). Curăţia spirituală a trupului se impune.

Normele comportamentale morale, ieri şi azi

Ţăranul, ca să-şi păstreze echilibrul fiinţării, îşi potrivea viaţa după ceea ce el numea o rânduială. Credinţa ţăranului român a fost una trăită, exprimată şi mărturisită ferm, dar decent şi mângâietor. Lucrurile erau puse fiecare la locul lui. Păcătos fiind, ca orice om care vieţuieşte sub soare, ştia să pună păcatele la păcate, virtuţile la virtuţi. Să se căiască recuperator pentru cele dintâi, să încerce să şi le cultive pe cele din urmă (la nivel comunitar). Manifestările LGBT (atenţie, nu oricum: propagandistice!) la sediul muzeului reprezintă o batjocură faţă de această rânduială identitară. Şi, până la urmă, folosirea firească a trupului reprezintă o caracteristică identitară a omului în general, de orice neam ar fi el, nu numai a românilor. Dar pe noi ne dor mai mult cele ale noastre. După cădere (înainte nici nu avea cum!), perversiunile s-au manifestat, uneori fără să fie receptate ca perversiuni. Normele comportamentale morale nu au fost stabilite prin vreun decret imperial sau sacerdotal, au venit în urma unor experienţe existenţiale cumplite ale omenirii de-a lungul istoriei. S-a observat cum este mai bună monogamia decât poligamia, cum este mai bună fidelitatea decât infidelitatea, cum este mai bună fecioria decât concupiscenţa, cum este mai bună virtutea decât viciul… Hristos a venit să confirme şi să afirme deplinătatea acestor experienţe care se cuvine să devină comandamente, nu spre altceva decât spre buna vieţuire a omului. Trupească, dar îndeosebi spirituală.

Dar trebuie spus că, în cazul pe care-l avem acum în vedere, nici măcar nu se mai cerea pusă în discuţie problema de fond, anume ce înseamnă să aparţii, mai ales din punct de vedere creştin, comunităţii LGBT, cu referire la problemele de normalitate sau de anormalitate. Pur şi simplu locul preconizat era inadecvat acestui tip de manifestări. Muzeul Ţăranului Român este locul în care identitatea spirituală a românilor a fost exprimată cel mai strălucit, pe calea frumuseţii producerilor acestei culturi. A fost vizat nucleul spiritual major al identităţii de neam.

E nevoie să ne raportăm la valorile autentice

Pentru raportarea corectă la valorile existenţiale (implicit şi morale) identitare româneşti se cere a lupta. Dar cum să luptăm, ca să câştigăm? În nici un caz strigând „Moarte homosexualilor!“, cum au făcut unii, care pot fi numiţi pe drept cuvânt extremişti. Astfel de excese pot compromite lesne o cauză nobilă. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă la calea cea bună şi să fie viu (Iezechiel 18, 23). Acelaşi este şi ţelul Miresei lui Hristos, al Bisericii. Până la urmă, temeiul luptei noastre nu poate fi decât o mare, o imensă investiţie de iubire. În cazul de faţă, de pildă, noi condamnăm propaganda LGBT (cu dorinţa lor malefică de a relativiza o instituţie sacră, precum familia, sau relaţii fundamentale, precum paternitatea şi maternitatea), iar nu pe cei atinşi de aceste neputinţe, de aceste păcate. Le avem fiecare pe ale noastre şi ne ajunge lupta deloc uşoară cu ele. Pe ei să-i plângem! E greu de vorbit cu cei ca ei şi cu cei care-i susţin în virtutea unor pretinse argumente ştiinţifice (dar adevărurile ştiinţei au un mare grad de relativitate, recunoscut şi asumat) sau de toleranţă maladivă. Este greu de discutat pentru că Dumnezeu şi Revelaţia nu mai fac parte din orizontul fiinţei lor, din ecuaţia existenţei lor. Sau, El le-a devenit doar o prezenţă decorativă, pe care vor s-o manipuleze după mintea lor rătăcită. Ei au pierdut şi frumuseţea Facerii şi pe cea a Cântării Cântărilor… Au pierdut Frumuseţea! Ce trist! Să trăieşti pe lumea asta înfrăţindu-te cu urâtul, cu cel urât… Or, cum vede şi părintele Dumitru Stăniloae, Frumuseţea reprezintă o componentă relevantă şi revelatoare a identităţii Ţăranului Român. Dacă vrem să frânăm cât de cât căderea, se cere să ne raportăm la valorile noastre indiscutabile, la realizările noastre culturale împlinite, la personalităţile care au dat identitate acestei culturi, la sfinţi. Izvoarele principale ale existenţei noastre culturale identitare două sunt: Satul şi Biserica. Să (re)descoperim frumuseţea lumii!

Din păcate, valorile creştine stau din ce în ce mai puţin la baza societăţii omeneşti, inclusiv a celei româneşti. Suntem într-o vreme când lucrurile se lămuresc, apele se limpezesc. De aceea, mărturisirea apăsată a fiecăruia dintre noi devine tot mai importantă. Cu fapta şi cu cuvântul, dar, ca să fie credibil şi convingător, cu un cuvânt susţinut de faptă, de viaţă: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este cel ce Mă iubeşte“ (Ioan 14, 21).

Intenţia de a se organiza manifestări propagandistice LGBT în interiorul muzeului, şi, culmea, tocmai în sala care poartă numele lui Horia Bernea (a cărui poziţie în această speţă a fost tranşantă, fără echivoc), a constituit, fără îndoială, din capul locului, un act de provocare şi de sfidare. Implicarea instituţională, chiar şi mascată, a muzeului în acţiuni de propagandă LGBT este inacceptabilă şi ea nu poate rămâne nesancţionată, mai ales că se observă cum, în general, linia preconizată de actualul director general este una revizionistă, de estompare maximă a componentei creştine a expunerii muzeului, aşa cum a fost ea preconizată, integrată şi exprimată de Horia Bernea şi de echipa sa de colaboratori.

„Trebuie să domine discernământul“

„Prohibirea prozelitismului homosexual este un lucru folositor în încercarea de a bara puţin calea ridicolului existenţial al unor dezvoltări recente din societatea occidentală. …A merge «în ton cu spiritul vremii» este un lucru pozitiv, dar e un act în care trebuie să domine discernământul. În general e jenant că realitatea ne obligă să vorbim despre şi să dezbatem lucruri ce au un caracter intim. Problemele de mare interes, cele ale Bisericii şi ale credinţei de exemplu, au devenit lucruri de interes privat, iar problemele intime legate de sex au ajuns lucruri de interes general…!“ (Horia Bernea)