MONEDA EURO: impusa DICTATORIAL in GERMANIA si in restul Europei, principala cauza a CRIZEI/ Schnecker despre EFECTELE NEGATIVE ale EURO (video)

18-04-2013 4 minute Sublinieri

eurocoin copy

Prezent la Bruxelles, pentru o conferinţă despre trade online, preşedintele fondator al Saxo Bank, danezul Lars Seier Christensen, a criticat felul în care instituţiile europene au gestionat criza din zona euro. El a supus unei scurte şi pesimiste analize politica de stimulare monetară promovată la nivelul Uniunii Europene, pe care o consideră de-a dreptul blocată. “Stimulul monetar nu mai funcţionează. Trebuie să fii prost ca să continui cu aceleaşi soluţii care nu merg”, a declarat bancherul danez.

Christensen apreciază că tocmai moneda unică europeană este în mare măsură responsabilă pentru problemele cu care se confruntă astăzi Europa.Moneda euro nu ar fi trebuit să apară. Astăzi, contribuabilii europeni nu au nicio dorinţă să plătească pentru alţii. Nu există nici solidaritate, nici mobilitate din partea lucrătorilor europeni, iar bariera lingvistică rămâne între europeni rămâne un factor foarte important”, a spus directorul Saxo Bank. Lars Seier Christensen că zona euro ar trebui să se reconfigureze şi să se limiteze strict doar la ţările cele mai dezvoltate din Uniunea Europeană.

Viziunile pesimiste ale bancherului danez se adaugă celor vehiculate de economişti şi finanţişti germani care, în ultimii doi ani, propun o altă configurare geo-economică şi monetară a Europei. Pe de o parte sunt adepţii revenirii la fostele monede naţionale, după abandonarea actualei monede unice europene, pe de alta, sunt cei care doresc apariţia unui “nou euro” pe o arie restrânsă, un club select de state europene cu economii competitive. “Eu recomand menţinerea monedei euro numai în ţările cu un grad al dezvoltării economice apropiat: Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania şi Austria”, a spus preşedintele fondator al Saxo Bank. Lars Seier Christensen a avansat chiar ideea crearării rapide a unui mecanism de părăsire a zonei euro.

Fostul diplomat european şi preşedinte al Federaţiei germane a industriilor Hans-Olaf Henkel a declarat recent pentru cotidianul.ro: “După ce am fost unul dintre susţinătorii creării monedei euro, consider acum că poziţia mea pro-euro din acea perioadă a fost cea mai mare greşeală profesională pe care am făcut-o vreodată”. Henkel a precizat că această schimbare de atitudine are la bază câteva motive serioase. În primul rând, dezamăgirea pentru faptul că politicienii europeni au încălcat toate promisiunile făcute la semnarea Tratatului de la Maastricht. “Nu numai că Grecia a fost primită în zona euro din motive politice, şi nu pe baza unor date reale de competitivitate economică, dar, de asemenea, regula fundamentală că nici un membru UE nu va depăşi deficitul bugetar anual de 3 la sută din Produsul Intern Brut a fost încălcată, de la semnarea Tratatului, de mai mult de o sută de ori”, a mai spus Hans-Olaf Henkel.El consideră că ideea potrivit căreia o singură regulă financiară se potriveşte pentru toate statele membre ale zonei euro s-a dovedit a fi falsă. Oficialul german a precizat că, având acces la ratele dobânzilor la niveluri mult mai mici la bănci din Germania, politicienii greci au reuşit să acumuleze datorii uriaşe, iar banca Spaniei a intrat pe o spirală a creditelor imobiliare, fără să fie în mod real capabilă să acopere ratele dobânzilor.

În opinia lui lui Hans-Olaf Henkel, ţările din sudul Europei şi-au pierdut astfel, prin datorii neacoperite, competitivitatea lor economică. După părerea sa, planul european de salvare a monedei euro cu orice preţ s-a dovedit a fi unul în detrimentul tuturor. Responsabilitatea pentru o asemenea abordare, mai spune Henkel, aparţine politicienilor europeni, iar abordarea lor actuală va duce la mai multe datorii, la o inflaţie mai mare şi la un standard de viaţă mai scăzut în Europa.

Henkel este şi el de părere că alternativa la actualele “soluţii” propuse de oficialii de la Bruxelles ar fi ca Austria, Finlanda, Germania şi Olanda să părăsească zona euro şi să îşi creeze o nouă monedă comună, abandonând actuala monedă euro. “Noii monede i se pot alătura mai târziu şi alte state, iar apariţia unei noi bănci centrale europene ar trebui să fie direct conectată la Bundesbank, iar conducerea ei să fie încredinţată unui german. Ar trebui să lăsăm ţările care o doresc, să iasă din zona euro, iar unele ţări din nordul Europei, după ce vor abandona şi ele euro, ar putea să îşi creeze propria lor monedă”, a propus Hans-Olaf Henkel, fost diplomat european şi preşedinte al Federaţiei germane a industriilor, în interviul său pentrucotidianul.ro cu ocazia participării la un semninar organizat de Bruegel, think tank de analiză economică din Bruxelles.

Fostul cancelar german Helmut Kohl, artizanul reunificării Germaniei după 1990, a declarat într-un interviu că a acţionat „ca un dictator” pentru a obţine introducerea monedei unice în Europa, scrie Agerpres. Într-un interviu acordat în 2002, însă publicat abia anul acesta, în teza de doctorat a jurnalistului Jens Peter Paul, Helmut Kohl spunea că ideea din spatele introducerii euro a fost evitarea unui război. „Statele cu o monedă comună nu ar fi iniţiat niciodată un război unele împotriva altora. O monedă comună este mai mult decât moneda cu care plăteşti”, a declarat Kohl.

În acest sens, fostul cancelar german a mărturisit că îşi leagă existenţa de proiectul introducerii euro şi că uneori a acţionat „ca un dictator” pentru a-şi vedea visul împlinit.

În interviul din 2002, Kohl şi-a amintit că Francois Mitterand şi alţi lideri europeni i-au cerut în repetate rânduri să adopte moneda unică, deşi germanii nu prea apreciau această idee. „Ei credeau – şi aveau dreptate – că, dacă Germania nu adoptă moneda euro, nimeni nu o va face. Au spus: dacă Helmut Kohl nu o pune în aplicare, nimeni nu o va face”, a declarat fostul cancelar german.

Kohl a evocat şi un scenariu în care Germania ar fi putut să nu adopte moneda euro: dacă el ar fi demisionat şi i-ar fi lăsat locul lui Wolfgang Schauble, actual ministru de finanţe în guvernul condus de Angela Merkel. „Schauble este un om foarte talentat, însă aceasta nu era o chestiune pentru un nou venit, trebuia cineva cu autoritate deplină”, spunea Kohl.

Fostul cancelar german a declarat că, deşi i-a luat „ani de zile” să convingă Germania şi alte ţări din UE să adopte euro, eforturile sale au meritat. Kohl a „luptat” contra tuturor celor care erau în favoarea menţinerii mărcii germane: politicienii, inclusiv social-democraţii din care făcea el însuşi parte; germanii din RDG, fericiţi că îşi recăpătaseră marca, dar şi restul populaţiei.

„Un referendum ar fi fost o cauză pierdută, şansele erau de 1 la 7 împotriva monedei euro. Dar, pentru mine, euro a fost sinonim cu mersul înainte al Europei”, a declarat Kohl.

Este foarte bine că România a renunţat, cel puţin deocamdată, la “dezideratul aderării la zona euro”, a afirmat Niels Schnecker, în ediţia de joi a emisiunii “Previziunile zilei”, de la Antena 3.

“Gândiţi-vă la faptul că, în momentul în care noi intrăm în euro nu mai avem nimic la dispoziţie din politica monetară. În altă ordine de idei, ne vom compara cu totul cu Germania, Franţa, Italia, Luxembrug, etc”, a afirmat jurnalistul la Antena 3.

Schnecker a completat că, aflat în zona euro, guvernul unui stat nu va mai putea crea “puţină inflaţie” pentru a relansa economia, şi asta pentru că “toata politica fiscală s-ar face la Frankfurt”. “De aceea Grecia a dat cu fundul de pământ”, mai spus Schnecker la Antena 3.




Categorii

1. DIVERSE, Adoptarea Euro, Criza datoriilor suverane, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “MONEDA EURO: impusa DICTATORIAL in GERMANIA si in restul Europei, principala cauza a CRIZEI/ Schnecker despre EFECTELE NEGATIVE ale EURO (video)

  1. Kohl a „luptat” contra tuturor celor care erau în favoarea menţinerii mărcii germane: politicienii, inclusiv social-democraţii din care făcea el însuşi parte; germanii din RDG, fericiţi că îşi recăpătaseră marca, dar şi restul populaţiei.

    „Un referendum ar fi fost o cauză pierdută, şansele erau de 1 la 7 împotriva monedei euro. Dar, pentru mine, euro a fost sinonim cu mersul înainte al Europei”

    ce inseamna sa-ti lipseasca intelepciunea si sa-ti inchizi urechile la sfaturile si opiniile altora! Asa e cand te (incaptanezi si te)increzi doar in propria-ti ratiune, asa e cand mandria intuneca mintea, deciziile nu pot fi decat unele chiar sinistre, in anumite situatii. Asa e cand in loc sa slujesti celor ce te-au desemnat, te intorci impotriva lor. Sa-ti spuna toti ca esti pe un drum gresit si sa (te faci ca) nu intelegi. Si, in loc sa ai intelepciunea de a lasa pe altul, duci soarta multor natiuni pe un drum nedorit. Cate victime – prin consecintele ei – (crize economice, foame, somaj, sinucideri etc) nu o fi facut aceasta decizie? Ce raspuns va avea Kohl in fata marii judecati? Traieste (sau poate a trait) mandria unei victorii (“am luptat impotriva tuturor si am invins”, isi va fi spus, poate) insa va bea pana la fund paharul amarului umplut cu lacrimile atator suflete nenorocite/jertfite pe altarul economiei.

  2. moneda transnationala = stirbire a suveranitatii nationale
    si asta e decat inceputul

    piei satana

  3. Pingback: Uniunea Europeana: O CONSPIRATIE MARCA CIA & COMISIA TRILATERALA. Bruxelles, adevarata putere... post-democratica - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: RADU GOLBAN despre Romania in CAMASA DE FORTA A UNIUNII EUROPENE (VIDEO) - Recomandari
  5. Pingback: O ineptie abuziva: guvernul ar intentiona sa foloseasca PREOTI pentru convingerea populatiei de ADOPTAREA EURO in 2024
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare