Vaclav Klaus: EURO ESTE O CATASTROFA/ “Va modernizati voi sau va modernizam noi?”/ Italia: val de sinucideri in randul MICILOR PATRONI falimentari din cauza CRIZEI

• Capital: 

Vaclav Klaus: “Moneda europeană este un dezastru”

Introducerea monedei unice europene, euro, a fost o mare greşeală, consideră preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, cunoscut pentru atitudinea sa ultraliberală şi eurosceptică, într-un interviu acordat postului de televiziune francez France 24, în care a apreciat că Praga s-a comportat în mod ‘rezonabil’ atunci când a refuzat să se alăture noului pact bugetar al Uniunii Europene.

‘Un astfel de lucru este pur şi simplu de neacceptat. Ideea de a transfera responsabilitatea pentru bugetul unei ţări unor oficiali de la Bruxelles, de a nu adopta bugetul în ţară, de a lăsa toate acestea în seama unor tehnocraţi şi birocraţi (străini) este inacceptabilă pentru noi’, a declarat Klaus.

Douăzeci şi cinci din cele 27 de state membre ale UE s-au alăturat la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, o propunere avansată de politicienii europeni încă la summitul lor din decembrie 2011.

Praga şi Londra au refuzat să adere la noul pact bugetar al UE, făcându-şi publică această intenţia încă la sfârşitul anului trecut.

‘Moneda europeană este un dezastru. Sper că poporul francez ştie că euro este o catastrofă. A fost un proiect greşit’, a declarat Klaus, subliniind că ţara sa a aderat la UE nu în scopul de a primi subvenţii din diferite fonduri UE, ci pentru a se asigura că, după căderea comunismului, va deveni o ‘ţară europeană normală’.

Euroscepticul Vaclav Klaus este un cunoscut expert economic nu doar la el în ţară. După ‘revoluţia de catifea’ în Cehoslovacia în 1989, Klaus a fost ministru de finanţe federal în Cehoslovacia, iar apoi vicepremier. Este considerat alături de alţi câţiva oameni politici de notorietate cehi ‘părintele’ reformelor economice de succes în Cehoslovacia şi, apoi, în Republica Cehă în perioada de tranziţie.

Papandreou: Austeritatea Europeană nu va rezolva marile crize. Se intră într-un cerc vicios

Febra austerităţii din Europa crează un „cerc vicios“ de suferinţă economică, a declarat fostul premier al Greciei George Papandreou, care încă vrea ca ţara lui să rămână în zona euro. Papandreou spune că Uniunea Europeană este condusă de o „dogmă“ a strânsului curelei pe care el o descrie ca fiind „prea mecanică“.

„Uniunea Europeană este prea conservatoare acum“, spune acesta, adăugând că ceea ce numeşte dogmă a austerităţii este modul liderilor de a aborda problema crizei datoriilor suverane. În conformitate cu această dogmă, mai spune acesta, „dacă îţi pui lucrurile în ordine şi tai datoriile şi deficitele, totul va merge bine, pieţele vor fi bucuroase şi aşa mai departe. Dar de fapt, acest proces este prea mecanic. Crează… un fel de cerc vicios.. al unor viitoare recesiuni, deoarece pe măsură ce tai, ai venituri mai puţine, şi dacă tai mai mult ai o creştere slabă“. Chiar dacă Papandreou nu a mers atât de departe încât să spună că regretă aderarea Greciei la spaţiul european, el a menţionat că ţările care aderă la uniune în general al trebui să fie mai bine pregătite decât a fost Grecia.

El a mai spus că se aştepta ca UE să fi creat unelte mai bune pentru a se apăra împotriva crizelor economice. Unele dintre aceste unelte sunt disponibile acum, notează acesta, inclusiv entităţi precum Fondul European de Stabilitate Financiară. Dar el consideră că trebuie făcute mai multe schimbări, inclusiv abilitatea Europei de a se împrumuta colectiv sub forma unor „obligaţiuni europene“.

Germania, unul dintre acele guverne conservatoare pe care Papandreou le-a menţionat, s-a opus vehement emiterii de obligaţiuni euro, în timp ce a presat la noi măsuri de austeritate pentru Grecia şi alte ţări cu probleme.SURSA: Huffington Post

• RFI [Matei Visniec]: Vă modernizaţi voi sau vă modernizăm noi?

• Presseurop: Criza îi ucide pe micii patroni

De la debutul crizei, în 2008, cel puţin cincizeci de artizani şi patroni de IMM s-au sinucis în regiunea care a fost miracolul economic al anilor 1990. Cei care nu au ştiut să se adapteze noilor realităţi au văzut cum s-a prăbuşit modelul pe care se construise o prosperitate pe care o credeau inepuizabilă.

Leonardo Bianchi

Privirea Laurei Tamiozzo este fixată în monitorul unui laptop, iar vocea sa, uşoară dar hotărâtă, răsună în sala centrului parohial San Sebastiano, în Vigonza, o localitate rurală din provincia Padova.Este 28 martie şi în spatele ei se vede o pancartă a sindicatului Filca-Cisl Veneto (organizatorul reuniunii publice), pancartă pe care sunt scrise numele unor persoane decedate şi a 25 de companii care au fost nevoite să îşi închidă porţile pe fondul indiferenţei generale. “Dragă Flavia, te rog să mă crezi că nu îmi este uşor să scriu această scrisoare, dar familia mea se confruntă cu aceeaşi dramă ce afectează familia ta”.

Laura Tiamozzo citeşte o scrisoare trimisă pe 22 ianuarie şi adresată Flaviei Schiavon, în vârstă de 32 de ani, care este alături de ea. Marea criză economică a condus la moartea părinţilor lor, oameni de afaceri în domeniul construcţiilor care s-au sinucis. Pe 12 decembrie 2011, Giovanni Schiavon şi-a tras un glonţ în cap în biroul său. Cazul a fost comentat pe larg pentru că, în afară de datorii, Schiavon primise subvenţii rambursabile de 250 000 de euro din partea statului.

În schimb, Antonio Tamiozzo s-a spânzurat în noaptea de Revelion în sediul companiei sale Costruzioni Tamiozzo, care avea peste 30 de angajaţi.Daniele Marini, directorul Fundaţiei Nord Est, consideră că este greu ca aceşti oameni de afaceri să fie caracterizaţi în acelaşi fel. Există însă unele caracteristici comune. Principalul element comun este dimensiunea redusă a companiilor, active în domenii precum construcţiile, micul artizanat şi aşa mai departe.

Falimentul, considerat o ruşine

În al doilea rând, companiile din regiunea nord-est au în medie 274 de subcontractanţi, iar un produs este realizat în proporţie de 80% de aceştia din urmă – care au strânse legături între ei –, astfel că toate problemele afectează deodată toate IMM-urile. Conform datelor Asociaţiei micilor întreprinzători din Mestre (CGIA), de la începerea crizei, cel puţin 50 de proprietari de IMM-uri s-au sinucis în regiunea Veneto.

“Diviziunea muncii devine divizarea vieţii”, afirmă scriitorul Ferdinando Camon. “Atunci când o companie intră în criză, proprietarul acesteia suferă pentru că nu îşi mai poate plăti angajaţii şi pentru că îi vede confruntându-se cu probleme. Multe dintre sinucideri s-au produs din această cauză. Concedierea colaboratorilor apropiaţi sau falimentul este o ruşine pentru comunităţile din zona Nord-Est, intrând în contradicţie cu responsabilitatea socială a unui întreprinzător”.

“Nu este exclus ca în unele cazuri de sinucidere să fie inclusă şi intenţia, mai mult sau mai puţin conştientă, de a prezenta statul ca asasin, ca responsabil”, precizează Ferdinando Camon. Furia creşte, iar relaţia cu sfera politică pare să se fi deteriorat iremediabil.După scandalul de corupţie Tangentopoli (1992-1996), economia şi societatea din regiunea Veneto au început să se dezvolte mai bine fără “frâna” instituţională. O lipsă de încredere în stat pe care Camon o descrie în acest fel: “Zona de Nord-Est este o misterioasă junglă. Roma nu vede până aici. Iar, dacă vede, nu înţelege nimic”.

Singuri, izolaţi, neînţeleşi

Una dintre puţinele certitudini este că oamenii de afaceri din Veneto se simt singuri, izolaţi, abandonaţi, neînţeleşi. La reuniunea de la Vigonza a apărut propunerea de creare a unei asociaţii pentru rudele victimelor crizei. Diversele asociaţii de profil încearcă să ia măsuri pentru remedierea situaţiei.La sfârşitul lunii februarie, asociaţia Confartigianato din Asolo şi Montebelluna a inaugurat Life Auxilium, o iniţiativă care constă într-un număr gratuit (la care sună în medie o persoană pe zi) pentru furnizarea de susţinere psihologică oamenilor de afaceri care se confruntă cu probleme.Aceste sinucideri sunt efectele macabre ale epuizării unui model? Nu neapărat.

În realitate, ritmul “locomotivei Italiei” – o lume plină de vitalitate, o explozie sălbatică şi spontană a companiilor – începuse să se diminueze la începutul anilor 2000. Conform cărţii “Innovatori di confine. I percorsi del nuovo Nord Est” (Inovatori frontalieri. Drumurile noului Nord-Est, 2012, nu este tradusă în limba română), încă din acea perioadă dezvoltarea regiunii de Nord-Est începuse să se încheie.“Factorii de dezvoltare iniţiali ajunseseră la limite. Se trecuse de la marile disponibilităţi ale forţei de muncă la criza demografică, la lipsa de muncitori locali; de la gestionarea în familie a companiilor, la dificultăţile privind transferul responsabilităţilor de la o generaţie la alta; de la zone rurale urbanizate treptat, la un teritoriu saturat din punct de vedere al spaţiului şi infrastructurii. Factorii de dezvoltare economică în zona de Nord-Est îşi atinseseră limitele”.

Stefano Zanatta, preşedintele asociaţiei Confartigianato Asolo-Montebelluna, este de aceeaşi părere: “Criza a contribuit la acutizarea unor slăbiciuni ale sistemului. Avem un sistem foarte fragmentat, format din întreprinderi mici şi foarte mici. Sistemul funcţiona în trecut, reuşind să genereze profit şi să favorizeze ocuparea forţei de muncă, dar acum, din cauza crizei, de patru ani nu mai putem gestiona un sistem care este mai puternic decât noi”.

Munca este totul

Conform datelor statistice din perioada 2006 – 2010 ale Movimprese, diferenţa între desfiinţarea şi înfiinţarea companiilor în zona de Nord-Est este de 6 023 de unităţi. În opinia lui Daniele Marini, o companie mică nu trebuie neapărat să îşi închidă porţile sau să fie marginalizată pe piaţă: “este suficient ca o astfel de companie să fi făcut un “salt evolutiv” din punctul de vedere al inovaţiei tehnologice, al organizării producţiei şi serviciilor sau să fi intrat în relaţii comerciale cu companii mai mari care sunt internaţionalizate”.În pofida marilor transformări din ultimii 20 de ani, societatea din regiunea Veneto continuă să fie una de tip “laburist”, activităţile economice (fie antreprenoriale, fie cu contract de muncă) derulându-se fără distincţii pe categorii sociale, generaţii sau grupuri. În acelaşi timp, munca reprezintă principala preocupare a populaţiei – în special în acest moment istoric.

În 1996, sociologul Ilvo Diamanti avertiza: “Munca este noua religie. (…) Mă tem că vor apărea probleme care nu vor fi doar de natură economică. Pentru că, dacă munca este totul, dacă satisfacţia derivă din succesul economic, atunci când ritmul de dezvoltare va scădea efectele nu vor fi doar de tip economic. Ci şi de tip psihologic”.

“Cultura şi fericirea par să nu conteze deloc. Banii sunt totul. Micul întreprinzător nu este într-o criză economică, ci este într-o criză totală: psihică, morală, mentală. De aceea apar sinucideri. Pentru că banii sunt unica valoare, iar dacă viaţa ta pierde unica valoare, crezi că nu mai merită să trăieşti. Banii au devenit singura valoare”, explică Ferdinando Camon.

Val de sinucideri în rândul meşterilor şi al antreprenorilor

Valul de sinucideri provocate de criză nu se limitează la Nord-Est: în ultimele zile, doi antreprenori romani şi-au luat viaţa, şi un artizan din Bologna şi-a dat foc. În toată Italia, între 2008 şi 2010 sinuciderile din motive economice au crescut cu 24.6% (de la 150 la 187), explică La Repubblica, citând surse sindicale şi denunţând un posibil “efect de imitaţie“. După ultimele episoade, sindicatele profesionale ale antreprenorilor şi artizanilor au cerut guvernului să creeze un fond de urgenţă pentru a-i ajuta pe cei care nu mai pot face faţă datoriilor lor.