ATENTATELE DE LA BOSTON. Fratii Tarnaev, agenti dubli recrutati de SUA?

25-04-2013 6 minute Sublinieri

tarnaev

Fraţii Tsarnaev, cei doi suspecţi în cazul atentatului de la Boston, ar fi fost, de fapt, agenţi dubli infiltraţi de Statele Unite şi Arabia Saudită într-o grupare afiliată al-Qaida. Cei doi ar fi trădat şi ar fi devenit adepţi ai jihadului. Ipoteza este susţinută şi de faptul că suspectul ucis în schimbul de focuri cu forţele de ordine a postat, pentru scurt timp,  pe Internet, o înregistrare cu un lider separatist din Daghestan.

Tamerlan Tsarnaev, împuşcat mortal vineri de poliţie, a petrecut şase luni, în anul 2012, în Daghestan şi Cecenia, iar analiştii cred că această deplasare a jucat un rol esenţial în decizia tânărului de a comite atentatele. De altfel, tot atunci s-ar fi şi antrenat şi pregătit pentru comiterea atacurilor. La scurt timp după ce a revenit în Statele Unite, suspectul a postat pe Internet o înregistrare cu un lider separatist islamist, omorât ulterior de trupele ruse.

Modul de operare folosit de fraţii Tsarnaev în atentatele de la Boston a stârnit încă de la început suspiciuni, care s-au accentuat după ce mama celor doi a declarat că fiii ei aveau legături de mai mulţi ani cu FBI-ul. În plus, femeia a acuzat autorităţile americane că au înscenat totul.

Nu pot sa cred ca fii mei au ucis pe cineva. Oricine poate fi implicat într-o astfel de diversiune. Nu cunoasteti America. Este o tara necinstita. Atunci când vor sa distruga o persoana, vor face  tot posibilul si vor reusi.  De la un mic incident într-un magazin au transformat totul într-un mare spectacol. Fac jocuri mari din lucruri mici, organizeaza adevarate spectacole. Chiar nu întelegeti ce este si ce vrea America?”, a spus Zubeidat Tsarnaeva, mama suspecților.

În anul 2011, autoritățile americane au primit o avertizare din partea guvernului rus privind activitatile lui Tamerlan, suspectul în vârsta de 26 de ani care a decedat în urma schimbului de focuri cu polițiștii. Rușii au cerut atunci mai multe informații despre tânar.

Autoritățile americane au răspuns că, după verificarea tuturor bazelor de date, nu au nicio dovadă că acesta ar fi implicat în activități teroriste. În acest punct, poveștile celor două guverne încep să difere. Americanii susțin că au solicitat, la rândul lor, mai multe informații rușilor, însă aceștia nu au mai dat niciun răspuns. Partea rusă spune însă că nu a primit o astfel de solicitare din partea serviciilor americane.

Expertii în contraterorism, citați de presa israeliană, susțin că aceste date atestă faptul că frații Tsarnaev au activat ca agenți dubli, angajați de serviciile de informații saudite și americane pentru a se infiltra într-o o grupare jihadistă wahhabita afiliată Al-Qaida, cu operațiuni în Caucaz. Cei doi frați de origine cecenă și-ar fi trădat însă misiunea și au îmbrățisat preceptele wahhabismului, o ramură ultraconservatoare a islamismului sunnit. Analiștii îsi susțin ipoteza și prin faptul că, imediat după atentate, polițiștii americani au interogat două persoane de origine saudită, sot și soție, iar în media au apărut informații conform cărora aceștia ar fi fost principalii suspecți.

Tamerlan era căsătorit cu americanca Katherine Russell, care s-a convertit la Islam pentru el, iar Djohar era student la Universitatea din Massachusetts. Aflați de multi ani pe teritoriul Statelor Unite, suspecții au avut mai mare libertate de mișcare și au reușit să-și ducă planul la îndeplinire, fără să strârnească bănuieli. Între timp, presa americană a anunțat că suspectul arestat a început să răspundă în scris întrebărilor puse  de anchetatori, pentru că leziunile din zona gâtului îl împiedică să vorbească.

Jurnaliștii ruși de la cotidianul Izvestia scriu că Tamerlan Țarnaev, ar fi fost racolat de serviciile secrete americane, potrivit postului Vocea Rusiei, care citează Izvestia. În posesia jurnaliştilor ruşi ar fi ajuns documente ale serviciilor secrete georgiene din perioada 2008-2012, care arată că Ţarnaev a fost recrutat şi pregătit de americani pentru acte teroriste. 

Este vorba despre o serie de rapoarte întocmite de colonelul Grigori Cianturia, care coordona activitatea organizaţiei „Caucasus Fund”. Această organizaţie a fost înfiinţată şi finanţată cu sprijinul direct al fundaţiei Jamestown al renumitului strateg american Zbigniew Brzezinski. 

Rapoartele arată că începând din 2008 „Caucasus Fund” s-a ocupat de recrutarea tinerilor din regiunea caucaziană pentru a-i folosi la destabilizarea situaţiei din Rusia, inclusiv prin atentate teroriste şi stimularea mişcărilor extremiste. În perioada desfăşurării acestor campanii de racolare, fondul a cheltuit peste 2,3 milioane de dolari care au venit din partea finanţatorilor americani. Operaţiunea de destabilizare a Rusiei prin intermediul actelor de terorism şi stimulare a extremismului a primit numele de cod „operaţiunea Darial”.

Izvestia relatează că sub pretextul unor conferinţe, tabere şi seminare aparent inocente, serviciile secrete georgiene racolau tineri pentru a lucra în interesul Georgiei şi Statelor Unite. În cadrul aceloraşi „seminare”, tinerii erau îndoctrinaţi şi pregătiţi pentru atentate teroriste. Potrivit sursei citate, Tamerlan Ţarnaev, teroristul implicat în exploziile de la Boston, ar fi fost prezent la mai multe dintre antrenamentele organizate de „Caucasus Fund” în perioada ianuarie – iulie 2012 când Ţarnaev a fost plecat din SUA.

Anchetatori ai FBI s-au deplasat în Daghestan, în Caucazul rus, pentru a-i interoga miercuri, împreună cu omologii ruşi din FSB, pe părinţii celor doi fraţi Ţarnaev, principalii suspecţi în atentatele de la maratonul din Boston, relatează AFP.

Guvernul rus cooperează

Ambasada SUA la Moscova a anunţat că a trimis marţi o delegaţie în această republică măcinată de o rebeliune islamistă, pentru a-i interoga pe părinţii lui Tamerlan şi ai lui Djokar Ţarnaev. Un reprezentant al ambasadei a declarat că Guvernul rus cooperează cu FBI în ancheta privind atentatul de la maraton. Un ofiţer al poliţiei locale a precizat că anchetatorii FBI i-au interogat toată noaptea de marţi spre miercuri pe aceştia la sediul FSB din Mahacikala, capitala Daghestanului. Anchetatorii erau interesaţi în special de persoanele cu care a fost în contact Tamerlan, la ultima sa deplasare în Daghestan, în 2012. Părinţii au dat asigurări că Tamerlan nu a avut vreodată legături cu adepţi ai islamului radical.

“Părinţii fraţilor Ţarnaev se vor deplasa în SUA pentru a recupera corpul neînsufleţit al fiului lor, Tamerlan”, a precizat o sursă poliţienească locală, fără a fi în măsură să precizeze când vor pleca aceştia. Tamerlan şi-a pierdut viaţa în cursul unui schimb de focuri cu poliţia americană. Fratele său mai mic, Djokar, în vârstă de 19 ani, grav rănit, riscă pedeapsa cu moartea, după ce a fost inculpat pentru utilizare de arme cu potenţial distructiv major.

Procedură judiciară lungă

Inculparea pentru dublul atentat cu bombă comis la Boston a lui Djokar Ţarnaev este doar începutul unei “proceduri judiciare lungi, foarte lungi” ce s-ar putea încheia cu executarea acestuia, un caz “extrem de rar” la nivel federal, potrivit unor experţi, citaţi de AFP.

Fraţii Ţarnaev sunt suspectaţi că au comis atentatul cu ajutorul unor simple oale sub presiune umplute cu bile metalice şi cuie şi al unui exploziv artizanal.  Tamerlan a fost acuzat de fratele mai mic, Djokar, că a organizat atacurile, deoarece “a vrut să impiedice ca islamul să fie atacat”, potrivit unei surse guvernamentale citate de CNN.  De pe patul de spital, tânărul, în vârstă de 19 ani, le-a spus anchetatorilor că nu au beneficiat de sprijin financiar şi nu au avut legături cu grupări teroriste străine, potrivit ABC.

O bătaie de cap

Atentatul de la Boston arată cât este de dificilă, dacă nu imposibilă, evitarea actelor teroriste comise de către persoane izolate, dar hotărâte, în pofida unor indicii privind alunecarea spre extremism a lui Tamerlan Ţarnaev, care era cunoscut FBI-ului, apreciază experţii. Ipoteza unui complot cu ramificaţii internaţionale, asemeni majorităţii atentatelor comise de Al-Qaida în ultimii 15 ani, pare să cadă, în detrimentul unui act efectuat de “lupi singuratici” conectaţi la islamul radical promovat pe Internet. Acesta nu este un motiv de linişte, consideră experţii în antiterorism.

Nu cu mult in urma am scris despre sumele imense pe care guvernul american le-a alocat securitatii si apararii nationale pentru sarcini inutile care mai mult provoaca, decat previn terorismul.

Intr-adevar, antrenorul sef al maratonului national de la Universitatea din Mobile – Alastair Stevenson – a declarat pentru un ziar din Alabama:

“Azi dimineata, la linia de pornire aveau o echipa de genisti si caini antrenati pentru gasirea bombelor. Le tot spuneau alergatorilor sa nu se alarmeze, ca nu este decat un antrenament. Am participat la multe maratoane de genul acesta, dar nu am vazut niciodata caini genisti la linia de pornire.”

Intr-un interviu pentru o televiziune locala, Stevenson a mai adaugat […] ca la inceputul maratonului vazuse politisti pe acoperisuri. Desi participase la multe maratoane in Chicago, Washington, Londra si alte zone metropolitane majore, nu mai vazuse nicaieri un asemenea nivel de securitate.

Toti alergatorii, inclusiv Stenvenson, incepusera cursa cu mai multe ore inaintea exploziei. Conform revistei Time, “De-a lungul anilor, Maratonul din Boston a trecut prin mai multe revizuiri de securitate. In 2002, 500 de politisti s-au alaturat atletilor. Pe langa acestia, de-a lungul traseului patrulau 1500 de unitati de politie locala si statala, paza mai fiind asigurata si de 1500 de garzi de securitate. 415 de unitati ale Garzii Nationale erau pregatite sa intervina in orice clipa. Au fost adaugate elicoptere, caini genisti, echipe de interventie in caz de materiale periculoase si detectoare de radiatie. Boston Globe compara securitatea maratonului cu cea a Jocurilor Olimpice sau a Super Bowl. Conform site-ului Garzii Nationale, si in 2013 au fost implicate mai mult de 400 de unitati. Matthew S. Knowlton, un politist militar insarcinat cu ajutorul la linia de pornire, a descris mediul ca fiind unul “foarte pozitiv; sunt multi oameni, dar este o adunare grozava.”

In comunicatul de presa al Garzii Nationale din Massachusetts putem citi:

“Sergentul Ezequiel Valencia, cu atributii de resurse umane in cadrul Companiei de Politie 747 din Garda Militara Nationala a statului Massachusetts, urmareste cu atentie cum incepe al 117-lea Maraton Boston in data de 15 aprilie 2013. Mai mult de 400 de garzi erau prezente pentru a ajuta politia locala in a mentine traseul liber pentru cei aproximativ 27 000 de alergatori.”

Agentia independenta de stiri Mother Jones adauga:

“La ora 5:20 in dimineata de luni, cu 4 ore inainte de inceperea maratonului, un grup de 15 soldati din cadrul Garzii Nationale a Massachusetts s-au adunat la linia de pornire din Hopkinson. Fiecare soldat era echipat in uniforma de lupta si purta un “ruck”, un rucsac militar de aproximativ 18kg. Fiecare rucsac era umplut cu rezerve de apa, uniforme de schimb, energizante, sosete de schimb si truse de prim ajutor. Totul trebuia sa fie simbolic.

‘Marsurile fortate’ fac parte din antrenamentul militar obisnuit, mersul rapid peste teren accidentat in conditii de echipare maxima putandu-i ajuta pe soldati sa supravietuiasca in cazul in care raman izolati singuri. Acesti soldati participau la ‘Tough Ruck 2013’, un mars de 42 de km in cinstea camarazilor ucisi in Irak si Afganistan sau care s-au sinucis dupa intoarcerea acasa.

Le-a luat aproximativ 8 ore sa treaca linia de sosire, dupa care s-au adunat langa cortul de ingrijiri medicale din spatele liniei de sosire, asteptandu-i pe ceilalti alergatori sa soseasca. Acesta era planul de rezerva in cazul aparitiei unor evenimente neplacute langa cortul medical.

Cand s-a auzit explozia, Fiola si grupul sau au intrat automat in modul tactic. “I-am numarat si le-am zis soldatilor mai tineri sa stea pe loc. Eu si inca 2 soldati, cei mai experimentati din unitate, am traversat strada catre schelele pe care erau montate steagurile. Am daramat pur si simplu gardul pentru a vedea victimele de dedesubt. Doctorii si asistentele din cort au ajuns si ele in mai putin de un minut. Inlaturam molozul in flacari de pe oameni pentru a permite personalului medical sa ajunga la ei si sa inceapa triajul.

Era un om in spatele meu acoperit cu propriul sange, cand am inceput sa miros fum. Cand m-am intors, acesta ardea.”

Dupa ce victimele au fost transportate pentru ingrijiri suplimentare, Fiola si ceilalti au ramas sa pazeasca perimetrul exploziei.”

Dupa cum observa unul dintre cititorii nostri: “Toate fortele de securitate ale Americii erau acolo. Politisti, caini genisti, intreg sirul. Avusesera pana si un exercitiu cu putin inainte.”


Categorii

1. DIVERSE, Teroarea "terorismului", Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “ATENTATELE DE LA BOSTON. Fratii Tarnaev, agenti dubli recrutati de SUA?

  1. Damage control. Versiunea 3.0 a F.B.I și C.I.A. săptămâna viitoare.

  2. Sa-i odihneasca Dumnezeu pe nevinovatii ucisi fara mila. Este in atributiile celor ramasi sa afle cine au facut aceste crime impotriva Creatiei lui Dumnezeu. Ceva totusi i-ti spune – prin dimensiunea spectacolului macabru, si a consecintelor politice si a murdarelor foloase pe care le trag dusmanii libertatii omului – ca aceste evenimente sunt intim inrudite cu Pearl Harbour, USS Liberty, 9/11! Totul porneste de la o ideologie a mortii, o ideologie a unui imperiu si nu de la doi parliti care se aflau in preajma.
    Poate ca este folositor sa vedeti ce spune fratele Nathanael, un evreu american convertit la Ortodoxie (cinste lui):
    https://www.youtube.com/watch?v=S6Zu9T3yVcg (Boston’s Prelude To Martial Law)

  3. Iata si un exemplu de instrumentalizare tematica a evenimentului intr-o directie bizara, desi destul de predictibila:

    Cum? Destul de simplu. În mare parte pin intermediul minciunilor vehiculate de partide, mişcări şi bloguri extremiste, manipulatoare, din Internet, de felul celor care, şi în România, fac propagandă legionară sau neo-ceauşistă. Metoda lor e aceeaşi.
    Se răspândesc minciuni, semi-adevăruri şi dezinformări sfruntate, se mimează dragostea de patrie, se dă de trei ori peste cap extremismul, fundamentalismul şi terorismul care se văd transformate miraculos, precum cândva apa în vin, spre a părea mostre „de iubire” de neam şi de ţară, când de fapt nu sunt decât expresia urii.

    http://www.dw.de/boston-blogurile-extremiste-%C5%9Fi-pericolul-totalitar/a-16767241

  4. @ Admin

    Nenea asta care a scris acest articol ( http://www.dw.de/boston-blogurile-extremiste-%C5%9Fi-pericolul-totalitar/a-16767241 ), nu face altceva decat sa-i acuze pe toti ce care isi iubesc tara, inaintasii si cultura, ca ar fi potentiali teroristi.

    Deci, toti cei care iubim Romania, iubim ortodoxia, iubim fiinta nationala si suveranitatea Romaniei, fiind in continuare “oua tari”, impotrivindu-ne sa ne spargem si sa acceptam “omogenizarea diverselor culturi” intr-o mare omleta satanica numita Europa, suntem un pericol si suntem catalogati drept extremisti, fundamentalisti si chiar teroristi.

    Da, intradevar, era destul de predictibil. Vrajmasii adevarului ataca incontinuu si din ce in ce mai virulent.

    Pocainta, post, rugaciune, caci nimeni nu este mai mare ca Imparatul nostru Iisus Hristos. Cine are dragoste si arata adevarul se va mantui prin mila Domnului.

  5. @calinfile

    intrebarea e asta: cui foloseste?

    si pentru ce

  6. @ admin
    Cere legatura a blogurilor si miscarilor patriotice de la noi cu atentatele pregatite in laboratoarele CIA?? – Sluga de la Deutsche Welle amesteca intr-un mod neprofesionist si rau voitor doua chestiuni care nu au nici o legatura . As vrea sa stiu ce intelege postacul prin “propaganda neo-ceusista”…

  7. Scuze pt greseli – am tastatura rigida

  8. Nu e nicio legatura, dar trebuie facuta una, oricat de absurda, daca interesele agendei serviciilor antiromanesti pe statele de plata se afla alde domnul Scwartz o cer.

    Dar are legatura si cu:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/20/sua-critica-nationalismul-discriminarea-homosexualilor-raport-departament-stat-romania/ (vezi nota)

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/07/25/teroarea-fundamentalismului-de-extrema-dreapta-analistii-expertii-si-politia-ne-avertizeaza-ca-s-a-nascut-un-nou-avatar-al-terorismului-si-breivik-nu-este-singur/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/07/23/atacurile-din-norvegia-si-tema-esecului-multi-culturalismului-in-civilizatia-occidentala-se-contureaza-un-portret-al-atacatorului-precum-si-al-motivatiilor-sale/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/07/26/vocea-comentatorilor-referitoare-la-cazul-atentatelor-de-la-oslo-aici-se-dorea-a-se-ajunge-crestinii-sunt-vinovati-si-sa-ne-intre-bine-in-capetele-noastre-seci-ca-aproapele-este-terorist/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/01/rinocerii-gandirii-cum-au-ajuns-parintii-ilie-cleopa-si-dumitru-staniloae-exponentii-%e2%80%9dextremismului-nedemocratic%e2%80%9d-si-%e2%80%9datroce%e2%80%9d/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/25/dinu-giurescu-resurse-falimentare-colonie/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/02/23/activewatch-ortodocsi-razboi-fara-scrupule-mila-violenta-kamikaze/

    sau:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/03/13/radu-baltasiu-nationalism-doctorate-societate-civila-studenti-basarabia/

    Iar explicatia rezida in:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2013/02/25/toleranta-corectitudinea-politica-militia-spirituala-homosexualitate-propaganda-gay-lgbt-soros-reeducare-totalitarism-stalinism-descrestinare-orwell-limbaj-nouvorba-etichetare-homofobi/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/02/04/crestinismul-sub-asaltul-totalitarismului-corectitudinii-politice-ne-indreptam-spre-o-persecutie-fara-sange%e2%80%9d-jurnalistii-si-formatorii-de-opinie-sunt-cei-mai-anticrestini-comunicatul/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/03/01/terorism-intelectual-stigmatizare-homofob-fascist-propaganda-homosexuala/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/24/suveranitatea-nationala-ca-un-cal-batran-ucis-cu-bestialitate-observatii-despre-lepadarea-de-romania-alinierea-la-agenda-euro-malthusiana-si-atlantism/

  9. @raducu

    foloseste foarte mult: groaza frica si panica paralizeaza mintea. In asemenea ape tulburi se poate pescui de minune. Se pote “trece” legi care altfel nu ar avea sanse, se testeaza civismul si forta de reactie sanatoasa a societatii (in cazul de fata aproape nula). De multe ori vin cu solutii cei care au creat problema doar ca au creat-o stiind ca vor “sa vinda o solutie”(cinematica inversa). La judo daca vrei sa-l trantesti pe adversar in stanga de obicei il impingi mai intai usor in dreapta! Nu toti oamenii sunt confortabili cu ideea de egalitate de democratie de libertate.

  10. @calinfile

    da, asa e
    am vrut sa zic ca orice lucru se intampla la “stiri”, oricat de ciudat si aleator ar parea, slujeste intereselor cuiva

    si ce sa vezi ?
    pana la urma, e provocat de acela, de cele amai multe ori 😀

    asta e prima intrebare care trebuie pusa, cum zicea stramosii nostri dacii

  11. Pingback: "Lectia" ATENTATULUI DE LA BOSTON pentru "expertii" americani: E NECESARA INTRODUCEREA CARTII DE IDENTITATE IN SUA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Cred ca se folosesc de diverse diversiuni pentru
    a da legi drastice pentru a desființa drepturile
    Oamenilor simpli ca noi. Se pregătesc de
    Controlul total al maselor.
    Concentrati-va totuși dacă vreți sa mai rămână ceva din noi românii pe ceea ce se întâmplă la noi în țară. Concentrați-va pe ceea ce vor sa schimbe in a noastră Constituție. Pana nu va fi prea târziu.
    Asa zisă comunitate europeană ne vor ca sa ne
    Stoarcă nu ca sa ne ajute.

  13. http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/primele-cuvinte-rostite-de-dzhokhar-tsarnaev-din-inchisoare-presa-303868.html

    Mama lui Dzhokhar Tsarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatului de la Boston, a pus la telefon, pentru postul britanic de televiziune Channel 4, înregistrarea unei conversaţii pe care a purtat-o în rusă cu fiul său, deţinut la închisoarea-spital Devens, în Statele Unite, relatează AFP, potrivit Mediafax.

    Channel 4 a difuzat un interviu cu mama tânărului, în care ea a pus la telefon înregistrarea conversaţiei telefonice pe care a purat-o cu fiul său săptămâna trecută.

    “Totul este bine, te rog să nu spui nimic”, îi spune în rusă Dzhokhar Tsarnaev mamei sale, potrivit traducerii în engleză a postului, afişate pe ecran.

    Întrebat dacă suferă, Dzhokhar Tsarnaev răspunde în rusă “nu, bineînţeles că nu. Pot să mănânc deja, pot (să fac acest lucru) de mult timp”.

    “Îmi dau orez şi pui, acum, totul este bine”, adaugă el.

    Mama lui Dzhokhar Tsarnaev, care susţine în continuare că fiii ei sunt nevinovaţi, a declarat că fiul ei este ajutat financiar.

    “L-am întrebat dacă îi putem trimite ceva, iar el a răspuns «mamă, nu îţi face griji pentru mine, am bani, cineva a deschis un cont pentru mine şi mi se trimit bani aici, am mulţi bani»”, spune ea în acest interviu.

    “L-am întrebat cât, iar el mi-a răspuns că mii de dolari”, a adăugat ea.

    Ea a mai spus că fiul său “citeşte Coranul în închisoare şi cere ajutorul lui Allah”.

    Dzhokhar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, în prezent deţinut la închisoarea-spital Devens, la vest de Boston, este acuzat de utilizarea unei arme ce putea provoca daune majore şi victime multiple şi de distrugerea premeditată a unei proprietăţi cauzând moartea. El riscă pedeapsa cu moartea.

    Prima audiere în care urmează să compară a fost amânată în maimulte rânduri şi este stabilită pentru 10 iulie.

    El este acuzat că a pus, pe 15 aprilie, împreună cu fratele său, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, două bombe improvizate în oale de gătit sub presiune, în apropiere de linia de sosire a celebrului maraton din Boston, a căror detonare a produs trei morţi şi 264 de răniţi.

    Tamerlan a fost ucis trei zile mai târziu, într-un schimb de focuri cu poliţia.

    Dzhokhar Tsarnaev a fost arestat câteva ore mai târziu, ascuns într-o ambarcaţiune depozitată într-o grădină, la periferia Bostonului. El era grav rănit.

  14. Pingback: ATENTATE SUCCESIVE IN RUSIA (Volgograd – ex-Stalingrad) cu bataie la Jocurile Olimpice de la Soci [VIDEO]. ”Rasplata” pentru Siria? PUTIN anunta sporirea MASURILOR DE SECURITATE, expertii se asteapta la alte ATACURI TERORISTE - Recomandari
  15. Pingback: “MOMENTUL ADEVARULUI PENTRU RUSIA”. SUA si tarile occidentale declara Rusia VINOVATA pentru doborarea AVIONULUI din Ucraina/ Mircea Cosea: “Acest episod tragic face parte dintr-un scenariu de schimbare a raporturilor de forta in lume si
  16. Pingback: Acuzatii ale Human Rights Watch: FBI A INCURAJAT, INCITAT SI PLATIT MUSULMANI AMERICANI PENTRU A DEVENI TERORISTI SI A COMITE ATENTATE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare