IMPARATI, NU DICTATORI. Sfintii intocmai cu Apostolii Constantin si Elena

21-05-2013 4 minute Sublinieri

2572_p17fr8kfgt19121fh5455hn31hisa

  • Doxologia:

Sfânta Elena, o împărăteasă în mijlocul poporului

Merita cu adevărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveșmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-şi evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bine-plăcute Lui.

Străbătând întregul Răsărit înconjurată de strălucirea ce i-o aducea autoritatea împărătească, Elena împărţea în jur daruri din belşug, atât poporului de prin oraşe, cât şi oricărui ins care venea la ea să-i ceară; şi tot din belşug împărţea ea cu darnicu-i braţ şi unităţilor armate.

Dar cel mai mult îşi arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi: faţă de unii, cu daruri în bani; iar faţă de alţii, împărţindu-le cu prisosinţă veşminte ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat din închisoare sau de pătimirile lor din mine; a slobozit de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârșit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun.

Deşi strălucind de asemenea fapte de bine, Elena nu dădea uitării nici dovezile de credinţă în Dumnezeu: în biserica lui Dumnezeu putea fi văzută oricândcasele de rugăciune le înzestra cu daruri minunate şi nu dădea uitării nici măcar lăcaşurile aflate în cele mai neînsemnate cetăţi.

(Eusebiu de CezareeaViața lui Constantin cel Mare, traducere și note de Radu Alexandrescu, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 14, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991, p.143)

Pentru ce este numit Sfântul Constantin mare împărat?

Lumea nu l-a numit pe Sfântul Constantin, mare împărat, pentru biruințele cele mari pe care le-a făcut în războaie, cât mai ales pentru marile faceri de bine pe care le-a adus supușilor săi.

„Pentru că este de Dumnezeu încununat, urmează din aceasta că este și mare. Iar nu doar pentru aceasta că este mare, ci după cum scrie Evsevie, lumea nu l-a numit pe Sfântul Constantin, mare împărat pentru biruințele cele mari pe care le-a făcut în războaie, cât mai ales pentru marile faceri de bine pe care le-a adus supușilor săi.

Iar nici [doar] pentru aceasta vom zice că este mare, că mă uit la prorocia lui David pentru Hristos la Psalmul 70, zicând: “Și se vor închina lui toți împărații pământului, toate limbile vor sluji lui“. Și socotesc că aceasta prorocie numai pe vremea marelui Constantin s-a împlinit.

În ce chip? Lui i s-au supus toți împărații pământului și pentru că era capul tuturor împăraților și închinându-se el lui Hristos, prin mijlocul lui toți s-au închinat și prin pilda lui au luat frumusețea credinței; și pentru aceasta s-a numit mare pentru că tuturor celor mari ai pământului el era singur țiitor.

Și voi zice că este mare și pentru că a stat pentru biserica lui Dumnezeu și s-a arătat împărat credincios; pentru plata creștinătății sale a supus Dumnezeu sub picioarele lui toata lumea, încât și din India a venit sol cu daruri mari de i s-a închinat lui, pentru ca să-l recunoască pe el că le este împărat, de vreme ce vestea armelor lui și multa lui creștinătate îl mărturiseau peste tot pământul domn și stăpân al întregii lumi”.

(Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, Editura Litera, Chișinău, 1998, p. 87)

Împăraţi, nu dictatori; Apostoli, nu trădători

În fiecare an, pe 21 mai, creştinătatea cinsteşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ca pe nişte Apostoli ai creştinismului. Anul acesta este un an jubiliar: se împlinesc 1700 de ani de la Edictul de la Milan. Asemenea Sfinţilor, documentul are semnificaţie istorică, contemporană, provocatoare şi europeană.

Motivele pentru care cei doi sunt cinstiţi ca nişte Apostoli sunt numeroase. Încerc o trecere rapidă în revistă a câtorva, care au avut un impact major asupra creştinismului. Sf. Elena a găsit lemnul Sf. Cruci pe care a fost Răstignit Domnul (de aceea a fost supranumită şi Elena Crucii) şi a iniţiat construcţia câtorva biserici în locurile de importanţă maximă: Mormântul de la Ierusalim, Bethleem, Muntele Măslinilor (locul unde Hristos ne-a învăţat „Tatăl nostru“) etc. Dar ea a fost şi sfetnicul creştin al fiului ei, Împăratul Constantin, supranumit cel Mare.

La rândul său, acesta a pus bazele unei relaţii de dialog între Biserică şi autorităţile lumeşti, la vremea aceea imperiale. Astfel, adoptând o poziţie de toleranţă religioasă, contrară mentalităţilor vremii, a dat celebrul Edict de la Milan (313) prin care creştinismul era scos din rândul religiilor ilegale. Apoi s-a preocupat îndeaproape de lucrările Sinodului I Ecumenic, care a stabilit calitatea divino-umană a Mântuitorului. Dincolo de evlavia sa, Împăratul avea şi un motiv administrativ: nevoia de pace socială şi armonie, întrucât polemicile dintre taberele adverse ajunseseră la cote problematice.

Prin toate acestea şi multe altele, cei doi Sfinţi Împăraţi au pus, practic, bazele dezvoltării ulterioare a civilizaţiei creştine. Dar şi atunci, ca şi acum, s-au găsit destule voci care să critice activitatea şi importanţa acordată. Motivul este unul simplu: creştinismul, prin valorile propovăduite, deseori deranjează. Însă multe dintre acuze (dacă nu cumva toate) au consistenţa unei găuri de covrig, deoarece nu poţi acuza binele că doreşte răul.

Bunăoară, se susţine că, de fapt, creştinismul este invenţia dictatorială a lui Constantin cel Mare. Dincolo de faptul că ipoteza seamănă izbitor de tare cu teoria „religia, ca metodă de control“ nu-ţi rămâne decât să mori de râs, nu alta. Mă întreb, până la el, de ce or fi murit milioane de creştini timp de trei secole? Dar iniţiativele de dinaintea lui Constantin ce rost au mai avut? Nerva (96-98), Alexandru Sever (225-235), Filip Arabul (224-249), Gallienus (260-268) stau mărturie şi azi că, uneori, dorinţa de a face bine este acuzată, securistic, de dictatură.

Dar avem şi chestiuni mai serioase, ca de exemplu relaţia Biserică-Stat (autorităţi). Dacă Împăratul a înţeles că creştinismul are un important rol social, alţii (contemporani chiar) au răstălmăcit această viziune. Iată cum.

Unii susţineau că Împăratul a fost şmecher şi s-a folosit de Biserică în scopuri electorale, bazându-se greşit pe nişte accidente ulterioare, reale dar de nedorit în relaţia bizantinilor cu clerul. Teoria asta s-a propagat până în zilele noastre, căci unii se arată foarte iritaţi de orice încercare de cooperare între autorităţi şi Biserică.

Alţii s-au gândit ei că, de fapt, Biserica a profitat de aşa-zise slăbiciuni evlavioase ale Împăratului, şi şi-a cam asumat rolul de „Stat în Stat“. Teoria apare şi astăzi în criticile anticlericale.

Mai mult, Sfinţii Împăraţi au demonstrat că autoritatea statală se poate desăvârşi ea însăşi, când reprezentanţii ei împlinesc binele, dreptatea şi iubirea. Astăzi, când ne încăpăţânăm să susţinem că autoritatea trebuie să fie „laică“, ajungem într-o fundătură: negând posibilitatea şi chemarea la sfinţenie a autorităţilor, le dăm şansa de a deveni opusul. După care ne mai întrebăm naiv de ce ne conduc prost.

Mai vreţi un exemplu? Constantin şi Elena au înţeles bine valoarea pro-life a creştinismului. Astăzi însă, avem de-a face cu susţineri ale morţii culmea, în numele vieţii. Recentele critici aduse iniţiativei europene „Unul dintre noi“ (care doreşte stoparea crimei embrionare, în numele progresului ştiinţific) mi se par concludente pentru mentalităţi egolatre de tipul „te ucid pe tine, ca să mă salvez pe mine“.

Ceea ce mi se pare însă grav, de-a dreptul, este că astăzi, Europa, în mare parte fostă Imperiu Roman de Apus şi de Răsărit, se face că plouă şi îşi neagă rădăcinile creştine. În schimb, cultivă discriminarea pozitivă a unor valori reprezentate de grupuri minoritare sau interese financiare (vezi recenta întâlnire între Angela Merkel şi papa Francisc). Ajungem astfel, la un paradox: în numele toleranţei, Europa trădează creştinismul.  Curat anti-apostolat creştin.

Prin urmare, se cuvine a actualiza o celebră întrebare a unui european (Sienkiewicz): Quo vadis, Europa? 

PS. Legăturile noastre cu Constantin cel Mare sunt dovedite chiar şi de numele oraşului Constanţa, care este denumit după numele surorii Împăratului: Constantiana.

91034_sfintii-imparati-constantin_si_elena01


Categorii

Pagini Ortodoxe, Sarbatori, comemorari, sfinti, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “IMPARATI, NU DICTATORI. Sfintii intocmai cu Apostolii Constantin si Elena

  1. Foarte frumoase expunerile de mai sus. Şi ce bine ne-ar fi, dacă actualii conducători ar lua aminte la adevărurile exprimate acolo, la modul în care efectiv se poate conduce un stat, spre gloria conducătorilor, dar simultan şi sinergic şi spre binele conduşilor.
    Văd vag menţionaţi şi papa şi A Merkel; despre papă totul este clar, despre Merkel (pe care ca român n-o stimez prea mult, fiind prea băgăcioasă în ale noastre) tb totuşi să amintesc aici, că este unul dintre puţinii conducători de stat european care a dorit menţionarea lui Dumnezeu şi a trecutului creştin al Europei în constituţia de la Lisabona. Ceea ce-i face cinste.

  2. @ cristian:

    E cam incredibil ce parere buna (si complet fantastica, iarta-ne, am dat zeci de materiale despre ea aici!) poti avea despre noua fuhrerita bilderbergiana… Nu am retinut sa fi dorit mentionarea lui Dumnezeu in tratatul de la Lisabona (ai vreo referinta la indemana?), dar nu avem cum sa o suspectam de vreo (buna) credinta, iarta-ne.

  3. De unde până unde bună? Şi de ce fantastică?
    http://www.spiegel.de/politik/deutschland/eu-verfassung-kanzlerin-fordert-gottesbezug-a-418074.html
    Eu zic că fiecare om are şi părţi bune, iar în cazul Angelei Merkel eu consider aceasta un aspect pozitiv.
    În rest cred că v-aţi dat seama din alte comentarii, că o consider apropiată lui Hitler în comportament.
    De obs, că nicio ţară ortodoxă (RO, BG, GR, Cipru) nu a mai solicitat atunci referirea la Dumnezeu şi Creştinism! Asta ca să avem şi contextul.

  4. Nu mai stiu carui sfant s-a aratat Sfantul Constantin dar retin ca i-a spus ca daca ar fi stiut de ce cinste se bucura monahii in Imparatia lui Dumnezeu atunci ar fi lasat imparatia si s-ar fi facut monah. Spunea ca si el are cinste la Hristos dar nu ca monahii cu viata sfanta.

  5. Pingback: SFINTII MARI IMPARATI SI INTOCMAI CU APOSTOLII CONSTANTIN SI MAICA SA ELENA. Lectia de istorie a Parintelui Gh. Metallinos: cine sunt detractorii sfantului imparat? - Recomandari
  6. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN CEL MARE si SFANTA SA MAMA, ELENA, Imparatii “de Dumnezeu incununati”. Predici audio si video. Viata si politica religioasa a Sfantului Imparat. CE RAMANE ASTAZI DIN MOSTENIREA CONSTANTINIANA? -
  7. Pingback: “Veniţi să împletim cununi de cântări Apostolilor creştinătăţii…”: CANTARI PSALTICE LA SARBATOAREA SFINTILOR IMPARATI. PARACLISUL SFINTILOR CONSTANTIN SI ELENA (audio, text). “Masă duhovnicească astăzi întindeţi celor
  8. Pingback: VIDEO: Jurnalistul ANDREI VLĂDĂREANU mărturisește: “Biserica oricum nu are voie să dea Sângele și Trupul lui Hristos nici apostaților, nici celor care se îndoiesc. Niciodată. Și oricum, Biserica nu dă Sfânta Împărtășanie nimănui cu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare