Cum a devenit BOR “ORGANIZATIE CRIMINALA” pentru ca se opune cercetarii pe CELULELE EMBRIONARE. Demontarea propagandei “CELULELOR STEM”

• Cultura vietii: În atenția ziarului „Adevărul”: Celulele embrionare stem NU vindecă nici cancer, nici diabet, iar perfidia și minciuna nu au ce căuta în presa onestă

Într-un articol scris după tipicul bolșevic al „Scânteii” anilor 1950, mustind de perfidie, de ură la adresa Bisericii și a creștinilor și denotând ignoranță și superficialitate în documentarea jurnalistică, un oarecare autor de blog la adevarul.ro – Alex Dimitriu – socoate că BOR este o „organizație criminală”. Mai exact, „o organizaţie anti-umană, criminală şi anti-viaţă, al cărei scop pare a fi propăşirea suferinţei şi mizeriei, a misticismului şi necunoaşterii, pentru propria lor bunăstare.” De ce? Pentru că nu este de acord cu cercetarea pe embrionul uman.

Înainte de a lămuri lucrurile, decapând propaganda militantă ateistă de pe realitate, menționăm că un grup de creștini (persoane fizice și juridice) a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate că afirmațiile celui în cauză sunt discriminatorii și de natură să dea naștere unei atmosfere degradante și ostile la adresa creștinilor (adepți ai unei „organizații criminale”, după mintea acestui individ) și ca atare să îl sancționeze pe acesta. Vom reveni cu detalii.

Iată, deci, comentariile la articolul neo-tovarășului Alex Dumitriu „BORu’ şi cu embrionu”

1. Proiectul „Unul dintre Noi” nu aparține Bisericii Ortodoxe Române, ci este o inițiativă cetățenească, înregistrată la Comisia Europeană. Inițiativa cetățenească este un instrument de participare democratică prin care, la solicitarea a cel puțin 1 milion de cetățeni ai țărilor Uniunii, se declanșează o dezbatere și o inițiativă legislativă într-unul din domeniile care sunt de competența legislativă a Comisiei Europene. „Unul dintre noi” are ca „părinți”, deci, cetățeni din statele membre ale UE și nu o instituție sau un cult anume. Iată numele responsabililor: QUINTAVALLE JOSEPHINE, VARI FILIPPO, PUPPINCK PATRICK GREGOR, BALTROSZEWICZ JAKUB, LIEBNER MANFRED, FRIVALDSZKY EDITH, LATORRE ALICIA.

Ideea inițiativei a plecat de la definiția embrionului uman ca fiind începutul dezvoltării ființei umane, astfel cum a fost formulată într-o recentă decizie a Curții Europene de Justiție (dosarul Brustle vs. Greenpeace). „Unul dintre noi” cere UE să înceteze finanțarea activităților care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătate publică.

Faptul că Biserica Ortodoxă Română sprijină (la fel ca un alt celebru „obscurantist”, Papa Francisc I, patron al unor instituții academice de prestigiu) inițiativa nu poate decât să ne bucure pe noi, creștinii, întrucât „Unul dintre noi” va aduce un progres considerabil la protejarea vieții umane în Europa.

2. În ce privește esența articolului și sursa acuzațiilor – în ce măsură cercetarea pe embrion este sau nu „unul din cele mai productive şi promiţătoare domenii ale cercetării” și deci dacă aceasta merită să fie finanțată public, dincolo de considerentele morale și etice („popisme” cu care „specialistul” Dimitriu nu se încurcă) – autorul face o confuzie gravă între celulele stem embrionare, a căror recoltare presupune moartea unor embrioni umani și deci distrugerea unor vieți, și celulele stem adulte, a căror tehnologie nu ridică nicio problemă etică, ele fiind recoltate de la om după naștere. Pentru a lămuri cu o voce autorizată problematica bolilor pe care le vindecă sau nu aceste celule am cerut sprijinul colaboratorului nostru, Andrei Claudiu Hrișman, doctor în bioetică.

„Există erori fatale în articol. Afirmaţia că celulele embrionare vindecă forme de cancer este total greşită. Nici unul dintre articolele la care face referire autorul nu dovedeşte că acest lucru este posibil, ci că ar fi posibil; însă după câteva zeci de ani de studii şi promisiuni, celulele embrionare nu au descoperit leacul cancerului. Din contră, celulele stem adulte, care se studiază de mult mai puţin timp, sunt mult mai promiţătoare şi au dat deja tratamente clinice concrete care nu pun în pericol viaţa pacienţilor; nu insistăm însă aici asupra problemei, însă îl provocăm pe d-l Dumitriu să facă o mică „cercetare” jurnalistă pentru a înţelege diferenţa între cele două tipuri de celule stem (celule suşă), precum şi posibilitatea lor concretă de a fi utilizate în tratarea unor boli.

Nici unul dintre studiile pe care autorul le dă ca fiind soluţii pentru diabet nu au ajuns încă la un tratament concret, însă alte sectoare ale medicinii contemporane par a fi mult mai promiţătoare, prin tratamente care utilizează nanotehnologii, celule stem adulte etc. În nici un caz celulele stem embrionare nu constituie un tratament pentru diabet încă, iar studiile alternative, mult mai ieftine, fără implicaţii morale considerabile, fără a distruge embrioni umani, sunt mult mai aproape de un rezultat pozitiv.

Aceeaşi problemă cu studiile la care face referire pentru tratarea bolilor de inimă, plămâni etc.

În ceea ce priveşte transplantul de organe, transfuzia de sânge şi grefele de piele, trebuie, cu părere de rău, să-i atragem atenţia autorului că „amestecă” puţin mai mult lucrurile şi se află într-o eroare nu doar fatală, ci inacceptabilă pentru un jurnalist care se încumetă să scrie despre astfel de subiecte. Pe scurt: teoretic – subliniez, teoretic – celulele stem embrionare ar putea deveni orice celulă din corpul uman, iar cercetătorii încearcă să obţină acest lucru de foarte mulţi ani, cu investiţii financiare enorme, cu scopul final de a „crea” în laborator „organe de schimb”; practic, până acum nu au reuşit. Alţi cercetători, care folosesc celule stem adulte, preluate de la oameni pe care nu-i omoară, ci uneori de la însăşi pacientul care trebuie tratat, obţin rezultate incredibile, construind uneori trahei distruse, vase de sânge etc… De asemenea, transplantul de organe, transfuzia de sânge, grefele de piele continuă să salveze milioane de vieţi, fără a utiliza în vreun fel celulele stem embrionare.

Alte observații

Nu există „ovul fertilizat”. Aceasta este o „expresie ideologică” folosită de cei care se tem să dea denumirea corectă noului organism biologic, tocmai pentru că nu vor să vorbească despre embrionul uman ca fiind o fiinţă umană. Denumirea ştiinţifică corectă: zigot, embrion uman, fetus etc. Indiferent cum i s-ar spune, vorbim de un organism de sine stătător care, din punctul de vedere al biologiei, nu se transformă în mod miraculos, într-un anumit moment precis al existenţei sale, pentru a deveni om. Mai simplu spus, din clipa zero a concepţiei şi până la 100 de ani, este acelaşi organism biologic, care se află în diferite stadii ale existenţei sale. Alegerea unui moment oarecare, până la care ar fi permisibil să distrugi un astfel de organism (7 zile, 2 săptămâni, 12 săptămâni, 1 an, 10 ani, 50 de ani etc.) este o decizie pur arbitrară şi ideologică. Putem spune că este o decizie asemănătoare naziştilor care au decis cine trebuie să moară şi cine nu. Posibilitatea de a distruge embrioni umani a condus inclusiv la ideea de a omorî copii abia născuţi (infanticid) dacă acest lucru este mai „sănătos” şi mai sigur pentru mama care nu-şi doreşte un copil bolnav sau sănătos.

Afirmația „pot continua să plătească pentru a îi ţine criogenaţi, pot alege să îi distrugă, sau pot alege să îi doneze cercetării” este falsă. Poate fi o practică normală în România, unde şi legile care există nu sunt întotdeauna respectate, însă majoritatea ţărilor care legiferează fertilizarea artificială specifică clar condiţiile în care pot fi „creaţi” embrioni in vitro, numărul lor, ce se întâmplă cu cei neutilizaţi etc. Unele ţări au interzis să fie „creaţi” mai mulţi embrioni decât sunt implantaţi, altele refuză experimentele, altele refuză distrugerea lor, altele rămân tăcute etc. Tratarea unei probleme aşa de complexe cu o atât de mare mediocritate nu poate sugera decât o foarte slabă pregătire ştiinţifică şi o „încărcătură” ideologică în condeiul celui care a scris acest articol.

Ca observaţie generală, d-l Dumitriu ar trebui să folosească o literatură de specialitate mai actualizată, fără a face „lobby” pentru casele farmaceutice sau măcar studii care s-au finalizat cu succes şi sunt aplicate, nu cele care îşi fac publicitate pentru a găsi noi fonduri necesare cercetărilor ulterioare.

Prin articolul său, Alex Dumitriu jigneşte cea mai mare parte din populaţia lumii, care nu crede că religia este o bazaconie, precum nici că cercetarea ştiinţifică trebuie să continue cu orice preţ. Dacă lumea ar fi locuită doar de oameni ca Alex Dumitriu, probabil că dreptul lui fundamental la viaţă nu ar mai fi garantat, ci subordonat necesităţilor de moment ale societăţii.”

Îi dorim și noi ateului Alex Dumitriu să ajungă la înțelepciunea și bunul simț necesare pentru a se delimita de străbunicii lui ideologici, care doreau dispariția religiei pentru ca omul „să poată progresa”. O sută de milioane de morți mai târziu, unii încă n-au înțeles că religia este parte de neșters din identitatea umană, cu toate eforturile unei armate de ignoranți care strigă ei înșiși „ignoranții”.

Presupunând că Alex Dumitriu este chiar interesat să depună minimul de efort intelectual (nu mai spunem „cerut de regulile meseriei”) de a-și face o documentare onestă înainte de a scrie, îi recomandăm aceste documente despre dezbaterile din Parlamentul European pe tema programului de cercetare „Horizon 2020”. De asemenea, pentru cultura sa generală, eseul „Zece principii conservatoare” de Russel Kirk, în care acesta evalua conflictele social-etice contemporane astfel:

„Linia de demarcație în politica modernă nu este diviziunea între liberali și totalitari. Ci aceea între, pe de o parte, oamenii care consideră că ordinea temporară este unica validă, că nevoile materiale sunt unicele nevoi și că pot face ce doresc cu patrimoniul umanității, și aceia care recunosc o ordine morală durabilă a universului, o natură umană constantă și datoria pe care o avem față de acestea.”