Papa Francisc mai zice una: SI ATEII SUNT BUNI SI SUNT MANTUITI

23-05-2013 2 minute Sublinieri

14papa_reuters_b165d0a499_thumb_630_380

Ateii ar trebui vazuti ca oameni buni daca fac bine, a spus Papa Francisc I intr-o predica, indemnand ca oamenii de toate religiile si de nicio religie sa coopereze, relateaza The Guardian.  Liderul celor 1,2 miliarde de catolicia facut aceste afirmatii in timpul predicii de la slujba de dimineata din resedinta sa, care are loc zilnic si pentru care Papa nu isi pregateste in prealabil un discurs. 

El a spus povestea unui catolic care a intrebat un preot daca ateii au fost mantuiti de Iisus. “Chiar si ei, cu totii. Toti avem datoria de a face bine. Faceti fapte bune, si vom gasi un punct de intalnire”, a spus Papa ca replica la comentariul ipotetic “Dar eu nu cred, eu sunt ateu”. 

Atitudinea Papei Francisc este in contrast cu cea a predecesorului sau, Benedict al XVI-lea, care a provocat plangeri din partea unor persoane de alte credinte spunand ca sunt vazuti drept credinciosi de clasa a doua.

Nota noastra:

Media vuieste iarasi cu ocazia ultimului porumbel papal eliberat de Francisc. Aceeasi stupoare, aceeasi senzatie de …senzational si nou, de spargator de canoane si rigiditati care, iata, sunt date la o parte de noul mesia. Cei care aplauda frenetic afirmatia papei, dupa cum se poate observa pe retelele de socializare, sunt tocmai ateii. Cu conceptiile lor infantile despre credinta si Dumnezeu, se bucura (cat pe ce sa scriem gudura…) de noua bula papala de parca ar fi avut nevoie de aceasta remarca pentru a se simti indreptatiti. Prin necredinta, desigur. O atitudine psihanalizabila, dar nu aceasta e scopul comentariului de fata.

Ideea este ca toate reactiile mediatice sau ale intelectualilor atei denota o ignoranta si chiar o stupiditate fragrante. In primul rand, faptul ca Papa Francisc a spus ca ateii care fac bine sunt oameni buni este, pentru orice credincios de la Avraam incoace, echivalent cu afirmatia ca cerul e albastru si iarba e verde. Cum sa fie numiti altfel cei care fac bine?! Nu oameni buni?  Papa nu a zis nicio noutate in acest sens. Adevarata noutate vine de altundeva –  de la afirmatia ca si ateii sunt mantuiti. E drept ca afirmatia este ambigua si nu e clar care a fost sensul originar al acesteia, insa chiar si asa, e indeajuns de sugestiva. Nimeni nu are mantuirea garantata, chiar daca ea a fost daruita tuturor. NIMENI. Mantuirea se joaca pana in ultimul moment. Ea este accesibila tuturor, insa nu toti o vor castiga. In al doilea rand, calitatea de om bun nu este indeajuns pentru mantuire. Dar daca dreptul abia se mantuieste darami-te noi, pacatosii? De fapt, intrebarea este de unde vine indreptatirea? Fapte vs credinta, o controversa care a tinut secole si care desparte protestantismul de catolicism, de pilda. Ortodoxia are raspunsul adevarului – din amandoua, fapte+credinta, Francisc s-a gandit sa vina cu unul mai nou – fapte+necredinta

In al treilea rand, Dumnezeu nu mantuieste socio-demo – adica in functie de trasaturile socio-demografice. Nu mantuieste sau osandeste cohorte de atei sau de pravoslavnici, asa cum nu mantuieste cohorte de someri sau de angajati. El JUDECA, in primul rand, pe fiecare om in parte. Judeca persoana. Si nimeni nu se poate pune in locul lui Hristos (devenind, astfel, antihrist) astfel incat sa spuna cine se mantuieste. Putem spune, in schimb, care FAPTE aduc mantuirea sau osanda, iar printre faptele care aduc mantuirea cu siguranta nu se vor gasi necredinta sau ateismul. 

Adevaratul scop al declaratiilor lui Francisc este insa unul propagandistic: “cooperarea oamenilor de toate religiile si de nicio religie”. Lucru care, in sine, nu suna rau, daca nu am avea cunostinta de modul legalist-juridic in care catolicismul defineste aceasta cooperare: adica nu prin colaborarea spontana si de bunavoie a oamenilor, ci prin crearea de institutii universale, eventual dotate cu autoritate constrangatoare, asa cum cerea Benedict, actualul papa emerit. Care, chiar daca nu avea un mare entuziasm pentru acest lucru, totusi a lansat si el aceeasi chemare catre atei cu ocazia adunarii sincretiste de la Assisi

In orice caz, ateii bucurosi de noua bula papala nu dau prea multe semne de inteligenta daca nu au sesizat propaganda din spatele vorbelor frumoase si amabile…

PS: si pentru media romaneasca, ceva special – un alt eveniment ultra-mediatizat a fost “exorcizarea” facuta de Papa Francisc unui paraplegic. Tonul presei romanesti a fost strict admirativ, nimeni nu s-a gandit sa scrie despre “obscurantism”, “Evul Mediu”, stiti placa. De ce? Pai pentru ca personajele negative sunt doar cele ortodoxe.


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Papa (Papism)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “Papa Francisc mai zice una: SI ATEII SUNT BUNI SI SUNT MANTUITI

  1. @ admin

    Foarte buna nota explicativa!

    Papa Francisc indeamna oamenii sa faca bine, insa, in felul cum prezinta lucrurile, binele este impersonal, ceea ce nu reflecta credinta crestina, caci pentru noi adevaratul bine este intru Hristos.

    Dupa mii de ani se mai pune inca intrebarea: “ce este adevarul?” si nu “Cine este adevarul?” Si daca se ramane tot la intrebarea asta, indiscutabil se face judecata, batjocorirea si rastignirea lui Hristos.

    In momentul in care binele este despartit de persoana si identificat doar cu o ideologie, cu o filozofie, cu o morala s.a.m.d. poate deveni orice si chiar se poate spune raului bine.

    Este doar o prima etapa pe agenda mondializarii gasirea unui numitor comun pentru toti oamenii, si care este numit bine sau bun, indiferent de credinta sau necredinta. Dupa aceasta se pot face definitii felurite dupa bunul plac al celor care manipuleaza lumea astfel incat binele sa nu mai fie bine.

    Mantuirea lumii de astazi, si asa cum o lasa Papa Francisc sa se intrevada, este o mantuire intru binele acesta fara Hristos, sau o mantuire in lumea aceasta dar nu o mantuire vesnica si cu Hristos. Astfel insusi sensul mantuirii este distrus prin astfel de afirmatii, daca ajungem sa le dam crezare. Anatema!

  2. Din pacate acest mesaj al Papei era destul de previzibil,chiar de asteptat.
    Analizati toate declaratiile si gesturile facute de la numirea sa.

    Nu cred deloc ca aceasta declaratie a fost intamplatoare,ci a fost extrem de bine gandita si sunt convins ca in lume dar si in Romania,foarte multi se bucura si se simt aprobati cand Papa da senzatia tuturor ca mantuirea este o chestiune atat de usoara,atat de facila si la latitudinea tuturor,credinciosi,necredinciosi.

    Sunt absolut sigur ca vor urma multe alte declaratii tintind popularitatea.

    Noul Papa este dispus sa coabiteze cu toti,credinciosi,atei,din toate religiile,etc.
    De fapt,cred ca Papa Francisc este purtatorul unor mesaje venite din partea Bisericii de la Vatican,mesaje care se pliaza perfect si pe cerintele UE,ale politicienilor din SUA,etc.

    Nu intamplator a fost ales acest Papa,sunt anumite asteptari de la el,sunt anumite cerinte care i s-au impus,el trebuie sa urmeze o anumita politica,politica noii ordini mondiale,in curs de infaptuire.

    Nu ar trebui sa ne mire atractia Papei Francisc pentru compromis si coabitare ( nu doar Romania da lectii privind coabitarea cu raul!!!!!)
    A coabitat de minune in Argentina cu un regim dictatorial de teroare,un regim pe care nu l-a condamnat,l-a sprijinit chiar.
    Nu cred ca putem avea asteptari prea inalte de la un astfel de om.

  3. Aceasta zicere a papei este un alt produs firesc al perspectivei rationale asupra mantuirii omului la care a ajuns gandirea apuseana, in general. Nu cred ca este rau intentionat cand face astfel de afirmatii, dar asta nu-l scuza avand in vedere pozitia sa.

    De ce sa te mai straduiesti a deveni un “madular viu al Bisericii” , sa postesti, sa te duci regulat la biserica, spovedesti, impartasesti cu trupul si sangele Domnului, sa te mai silesti a deveni “faptura noua” ?
    Astfel de declaratii servesc de minune ateilor, necredinciosilor, ereticilor.

  4. @ Ioan R

    Da, Papa Francisc nu este rau intentionat insa paveaza drumul catre iad cu intentii… “bune”.

  5. In link-ul cu Papa-exorcist, textul incepe dubios:

    “Un canal de televiziune din Italia a difuzat duminică imagini cu Suveranul Pontif care a binecuvântat şi s-a rugat intens pentru un băiat aflat în scaunul cu rotile. Exorciştii care au văzut filmuleţul susţin că ar fi fost vorba despre o rugăciune de eliberarea a Răului sau despre un adevărat ritual de exorcism.
    Canalul italian specializat în emisiuni religioase a citat exorcişti care au declarat că „nu există niciun dubiu că Papa ori spunea o rugăciune de eliberarea a Răului, ori înfăptuia o adevărată exorcizare”.

    Adica respectivul se ruga 1)pentru eliberarea Raului sau 2) pentru exorcizare.
    Ca si cum Raul n-ar fi inca destul de liber.

    Oricum, ca inceput e promitator: “Tânărul este văzut tremurând timp de câteva secunde.”

    Pe cand “minuni” mai reusite? Alo, regia, dati drumul la episoadele urmatoare!
    (By the way, Elvis tremura ca damblagiul pe scena fiindca asa-i vazuse cand era mic pe “shaker-ii” de la capistea unde mergea maica-sa.)

  6. Vor urma dupa aceasta “minune”si MEGA MINUNI,….chiar ca-i sfarsitul lumii!!

  7. la fel ca si predecesorul sau de dinainte

  8. CTP trebuie sa fie incantat de ce a spus papa. Poate se boteaza la romano-catolici. Este exact crezul sau: “De ce trebuie sa fi crestin ca sa fi om bun?”

  9. @Sanziana

    Asa a zis?! “De ce trebuie sa fi crestin ca sa fi om bun?” – pai, d-aia:

    1. Bunatatea chiar daca n-o poti aduna de pe toate drumurile, este sadita in noi si oricine poate fi bun DIN/DE LA FIRE – nu este o harisma speciala, un dar, numai al crestinilor; ei, crestinii pot fi/devenii/ramane buni, prin Taine (oficiate in Biserica)- cerand ajutor spre a putea fi buni daca nu sunt!

    2. crestinism – in virtutatea faptului ca tu crezi in christianism (mai bine-zis hristianism de la Hristos) asta nu te absolva in a stii SI d.p.d.v. dogmatic cine TINE de credinta adevarata care mantuieste (ortodoxia) fiindca, si dracii CRED (in Dumnezeu) si chiar se cutremura, dar tot in Iad se duc!

    3. Fiind o religie a iubirii, chiar daca nu poti/n-ai ajuns sa iubesti (pe aproapele, sau unii dintre ei) macar sa nu-l urasti si, sa nu-i dai in cap!

  10. “Sfântul Părinte nu a avut nicio intenţie de a exorciza”, a declarat Federico Lobardi, purtătorul de cuvânt de la Vatican”..l-a exorcizat asa, din gresala, caci de fapt ii facea niste pase energetice impersonale. Ca om bun ce e, asociat spre binele universal cu alti oameni buni.

    “nimeni nu s-a gandit sa scrie despre “obscurantism”, “Evul Mediu”..tocmai pentru ca Papa a explicat stiintific: e datoria de a face bine si era vorba de cooperare.

  11. @ce:

    🙂

  12. Ateii pot să se mântuiască?
    Bineînţeles, dar cu o singură condiţie, sau mai degrabă cu trei!
    http://binevestitorul.wordpress.com/2013/05/25/ateii-pot-sa-se-mantuiasca/

  13. Pingback: Papa Francisc reintroduce INDULGENTELE - Recomandari
  14. Pingback: RELIGIOZITATE ANTIHRISTICA: Papa Francisc se maimutareste populist purtand pe cap o PODOABA DE PENE INDIANA [video]. Catolicism in bikini: mesa catolica uriasa pe PLAJA COPACABANA/ Clericul anglican Desmond Tutu nu vrea un Dumnezeu “HOMOFOB” -
  15. Pingback: “Smeritul” Papa Francisc zguduie catolicismul: “CINE SUNT EU SA JUDEC PREOTII HOMOSEXUALI”? - Recomandari
  16. Pingback: Papa Francisc: BISERICA NU TREBUIE SA INTERVINA “SPIRITUAL” IN VIATA HOMOSEXUALILOR - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare