Patriarhul Kirill: PERSECUTAREA CRESTINILOR a devenit SISTEMATICA

26-05-2013 1 minut Sublinieri

persecutie-2

Încălcările drepturilor creştinilor au devenit sistematice în toată lumea, ei fiind aproape în fiecare zi victime ale violenţei şi agresiunii extremiştilor, a semnalat zilele trecute patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, cu ocazia unei recepţii la Ministerul rus de Externe.

”Încălcările drepturilor creştinilor au devenit sistematice în toată lumea şi acestea au luat diverse forme, de la utilizarea directă a forţei, precum în Siria şi în alte ţări, până la interzicerea simbolurilor creştine şi a prezenţei creştine”, a declarat patriarhul rus, citat de pravoslavie.ru.

În context, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a amintit de răpirea la 22 aprilie, în Siria, a arhiepiscopului sirian iacobit Yohanna Ibrahim şi a arhiepiscopului grec ortodox de Aleppo, Paul-Boulos Yazigi, fratele patriarhului Ioan al Antiohiei, care, în pofida tuturor eforturilor, se află în continuare în mâinile rebelilor.

Totodată, patriarhul rus a semnalat că anul trecut a crescut într-un mod îngrijorător numărul actelor de violenţă îndreptate împotriva creştinilor din Nigeria, Somalia, Sudan, iar în alte ţări, precum Egipt şi Libia, minoritatea creştină este supusă presiunilor din ce în ce mai mari din partea radicalilor, mulţi dintre creştini fiind nevoiţi să-şi abandoneze casele şi să se refugieze în ţările vecine.

Subliniind că în prezent situaţia cea mai gravă este în Siria, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a cerut comunităţii internaţionale ”să nu rămână indiferentă faţă de cei care comit fărădelegi” în această ţară. ‘‘Trebuie făcute toate eforturile pentru încetarea imediată a vărsării de sânge, pentru susţinerea unui dialog deschis, menit să aducă pacea şi stabilitatea, pentru prevenirea ameninţărilor teroriste şi discriminărilor pe motive religioase”, a insistat patriarhul rus Kirill.

În cei doi ani de conflict din Siria au fost distruse zeci de biserici ortodoxe. Episcopul Luca de Seydnaya din Patriarhia Antiohiei semnala în luna aprilie că în Siria are loc o distrugere sistematică a Ortodoxiei, că bisericile ortodoxe au suferit pagube incalculabile şi sute de creştini ortodocşi au fost ucişi. AGERPRES

PKirill


Categorii

1. DIVERSE, Patriarhul Kirill, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “Patriarhul Kirill: PERSECUTAREA CRESTINILOR a devenit SISTEMATICA

  1. Pingback: Rebelii sirieni sprijiniti de SUA au MASACRAT un SAT CRESTIN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: Oribil: cleric catolic DECAPITAT de rebelii anti-Assad din SIRIA alaturi de ajutoarele sale [marturie video] - Recomandari
  3. Pingback: Patriarhul Kirill: CASATORIILE HOMOSEXUALE SUNT UN SEMN AL SFARSITULUI LUMII - Recomandari
  4. Pingback: Poate fi Rusia centrul lumii crestine? Ce inseamna “A TREIA ROMA”? - Recomandari
  5. Pingback: PATRIARHUL ANTIOHIEI: “Siria nu exista ca sa acopere cu tarana trupurile sfartecate ale copiilor sai” - Recomandari
  6. Pingback: “Parteneriatul strategic” SUA – Al Qaeda: spre o DISTRUGERE PLANIFICATA a crestinilor din SIRIA?/ “MINCINOSUL” KERRY intretinandu-se cordial cu “TIRANUL” ASSAD (in 2009)/ Turcia si Rusia mobilizeaza mai multe FORT
  7. Pingback: IADUL DIN SIRIA: Rebelii islamisti au rapit 12 calugarite ortodoxe din Manastirea Sf. Tecla/ Sate si biserici crestine DEVASTATE/ Episcopii rapiti au fost localizati in TURCIA si sunt tinuti ostatici de CECENI - Recomandari
  8. Pingback: AJUTOR PENTRU FRATII NOSTRI DIN SIRIA INSANGERATA, care da, in zilele noastre, noiane de MARTIRI nestiuti, tratati cu nepasare/ RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPE
  9. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare