“Parteneriatul strategic” SUA – Al Qaeda: spre o DISTRUGERE PLANIFICATA a crestinilor din SIRIA?/ “MINCINOSUL” KERRY intretinandu-se cordial cu “TIRANUL” ASSAD (in 2009)/ Turcia si Rusia mobilizeaza mai multe FORTE ARMATE in zona Siriei/ INFRUNTARI DURE PUTIN-OBAMA LA G20 (video)

5-09-2013 9 minute Sublinieri

John Kerry (2009, la Damasc, vizita oficiala la Assad): «Administraţia Obama consideră Siria un pion important pentru eforturile Washingtonului de a reînsufleţi procesul de pace din Orientul Mijlociu»

Vor lupta  fortele aeriene SUA de partea Al Qaeda in Siria chiar de 11 septembrie? (Dennis Kucinich)

christian-syria

Cliff Kincaid  Relatarea din New York Times potrivit căreia  “Preşedintele obţine sprijinul lui McCain pentru atacarea Siriei” era previzibilă, ţinând cont că Obama îi invitase deja la Casa Albă pe senatorii  John McCain (R-AZ) şi Lindsey Graham (R-SC) cu scopul precis de a-i face să susţină propunerea sa de a ataca militar Siria. Obama le-a mai cerut celor doi să se deplaseze in Egipt pentru a-i submina pe liderii militari care au înlăturat Frăţia Musulmană de la putere. Ceea ce în nici într-un fel nu se pomeneşte în media, dar se ştie în Congres, este că deznodămîntul inevitabil al victoriei Frăţiei Musulmane şi a grupurilor teroriste aliate din Siria va fi genocidul creştinilor rămaşi acolo. În Egipt, Obama a încurajat sub ochii noştri preluarea puterii de către Frăţia Musulmană, stopată apoi de oameni printr-o revoluţie adevărată care i-a adus pe militari la putere. Frăţia a răspuns atacându-i pe creştini şi bisericile lor. La fel de neverosimil, se pare că experienţa din Egipt va fi repetată în Siria, cu excepţia faptului că scopul explicit al intervenţiei militare a lui Obama, aşa cum pare el a se contura sub oblăduirea lui  McCain şi Graham, este distrugerea regimului care până acum a stat in calea distrugerii complete a creştinilor. Nu va mai exista nici o o autoritate care să îi protejeze pe aceştia atunci cand Frăţia Musulmană va prelua controlul la Damasc. “Problema este că oricine loveşte în Assad, nu contează cum, îi ajută pe acei islamişti radicali de care suntem cu toţii îngrijoraţi… la fel de incredibil este faptul că angajându-se într-o acţiune militară împotriva Siriei, America se va alia pur şi simplu cu grupurile afiliate al-Qaeda“, spune expertul în terorism Steven Emerson. Problema nu este natura odioasă a regimului Assad, sprijinit de Rusia şi de Iran, ci natura opoziţiei sprijinită de Frăţia Musulmană. Aceasta este tabăra pe care Obama, McCain şi Graham vor ca Statele Unite să o susţină. Pe Graham, supus testului alegerilor anul viitor, unul dintre oponenţii săi, senatorul Lee Bright de Carolina de Sud, l-a numit “agent electoral pentru Frăţia Musulmană. Moderatorul Fox News Lou Dobbs a fost surprins de afirmaţia făcută de Bright în emisiunea sa, dar a remarcat că într-adevăr atât Graham cât şi McCain “au încercat să readucă Frăţia Musulmană la guvernare după îndepărtarea lor de către armată.” Bright a continuat spunând că McCain, oponentul republican al lui Obama la alegerile din 2008, a devenit un “instrument al Partidului Democrat” iar Graham “îl urmează îndeaproape.” Pamela Geller de la Iniţiativa Americană de Apărare a Libertăţii (American Freedom Defense Initiative) este la fel de dură în aprecieri. “John McCain şi Lindsey Graham dau apă la moară intervenţiei pro-jihadiste a lui Obama în Siria” spune aceasta. “Pat şi Pataşon, McCain şi Graham s-au aflat azi la Casa Albă primind ordin de deplasare de la Iubitul Conducător. N-a fost picior de democrat azi la casa Albă.” Ea se întreabă, “Ce agenţi de influenţă ai Frăţiei Musulmane îi sfătuiesc pe McCain şi Graham? …McCain a spus astăzi că blocarea loviturii lui Obama asupra Siriei ar avea consecinţe ‘catastrofice.’ Nu, domnule senator, susţinerea Frăţiei Musulmane de către Obama a fost ‘catastrofică’ şi la fel este susţinerea Frăţiei şi  al-Qaeda în Siria.” Geller face aluzie la faptul că ramura sunită a islamului reprezentată de Frăţia Musulmană, al-Queda şi alte grupări jihadiste şi-au dorit din totdeauna să pună mâna pe Siria.  Al Jazeera, prezentă în 40 – 50 de milioane de familii americane, este portavocea lor. În mod curios, personaje asociate Fox News precum William Kristol şi Karl Rove s-au numărat printre semnatarii scrisorii din 27 august care sprijinea planul lui Obama de a ataca militar Siria, chiar şi fără aprobarea Congresului. Luni seara, după o întrevedere la Casa Albă, senatorul Graham a apărut pe Fox News, la emisiunea “Raport Special”, unde gazda emisiunii, Shannon Bream, i-a oferit, fără să-l întrerupă, şase minute pentru a susţine cauza lui Obama. Dacă Fox News se află acum la degetul mic al lui McCain şi al lui Graham, se înţelege că va fi greu oponenţilor politicilor de război ale lui Obama să primească în egală măsură timp şi atenţie din partea mass-mediei. Poate că din această cauza prezice Kristol că republicanii care urmăresc Fox News pentru informare şi opinii se vor ralia lui Obama. Cu toate acestea, cei ignoraţi aproape întru totul în această dezbatere sunt creştinii din Siria care se confruntă acum cu spectrul genocidului. Nu e prea târziu să se vorbeasca despre situaţia lor. Pe 25 Iunie, subcomitetul pentru Africa al Camerei, Global Health, Global Human Rights, şi International Organizations, împreună cu subcomitetul pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au avut o întâlnire intitulată “Minorităţile religioase din Siria sunt prinse la mijloc” Republicanul Christopher Smith, preşedintele adunării, a spus “frontul al-Nusra, desemnat de către Statele Unite ca organizaţie teoristă, se face vinovat de violenţa şi retorica sectară, dar alte zeci de grupuri de opoziţie se raliază ideologiilor islamiste sau salafist-jihadiste şi se amestecă cu Armate pentru Eliberarea Siriei –  care pare a fi susţinută în prezent de Statele Unite.” Dr. John Eibner, CEO al Christian Solidarity International (CSI-USA), a mers mai departe decât Smith, depunând mărturie că Administraţia lui Obama a dat undă verde ţărilor sunite din regiune “să destabilizeze militar Siria” şi că drepturile minorităţilor religioase, în special ale creştinilor, sunt puse în primejdie. Eibner a spus, Or fi Arabia Saudită, Quatarul şi Turcia dragi intereselor militare şi economice ale Statelor Unite, dar toate au probleme cu democraţia şi nu pot constitui modele de pluralism religios… Arabia Saudită şi Quatarul sunt monarhii absolute sunite. Toate minorităţile sunt interzise în prima dintre acestea. În Turcia, minorităţile creştine au fost practic eradicate prin genocid în urmă cu aproape un secol. Unul după altul, guvernele turceşti, inclusiv cel al premierului Erdogan, şi-au făcut o mândrie patriotică din a nega existenţa genocidului.” Christian Solidarity International a lansat o alertă de genocid pentru minorităţile religioase din Siria. Demn de notat, Quatarul este sponsorul financiar al Al Jazeera, canal de televiziune slujind drept portavoce Frăţiei Musulmane, lăudat de McCain pentru “contribuţia la politica internaţională”. Comentariile lui Eibner nu sunt simple speculaţii. Acum mai bine de un an, The Wall Street Journal reporta ca “diplomaţi şi agenţi americani şi-au extins contactele cu rebelii sirieni” şi că CIA şi Departamentul de Stat colaborează cu Arabia Saudită, Turcia, Quatar şi “alţi aliaţi” în folosul Armatei pentru Eliberarea Siriei (AES). Zuhdi Jasser, membră a Comisiei Americane pentru Libertatea religioasă Internaţională (U.S. Commission on International Religious Freedom), confirmă că există rapoarte potrivit cărora rebeli înarmaţi afiliaţi AES au făcut o razie asupra satului al-Duvair, populat de creştini, şi au masacrat populaţia civilă, inclusive femei şi copii. Reverendul Majed El Shafie, fondator al One Free World International, confirmă că facţiuni islamiste din Siria, între ele numarându-se Frăţia Musulmană, grupări salafiste şi afiliate al Qaeda, “preiau cu repeziciune pe rebelii indisciplinaţi şi slab organizaţi în acelaşi mod în care au mai facut-o în alte ţări… …” El se teme că aceste grupări musulmane vor “curăţi Siria de ‘necredincioşi’  – creştini sau alte minorităţi – şi vor stabili un stat islamist.” “De fapt,” spune el, “procesul deja a început.” Se va alătura preşedintele Obama genocidului pus la cale de Frăţia Musulmană? Dacă da, câţi alţi republicani, pe lângă McCain şi Graham i se vor ralia?

traducere pentru razbointrucuvant de T.M.

  • EvZ:

Nori de război: Turcia mobilizează unităţi de blindate la graniţa cu Siria

Pe fondul tensiunilor în creştere privind criza siriană şi al planurilor unor state occidentale de a lansa o operaţiune militară împotriva regimului de la Damasc, Turcia a început să-şi întărească frontiera cu Siria. Astfel, după cum au relatat televiziunile locale, unităţi suplimentare de blindate au fost mobilizate în provinciile Kilis, Gaziantep şi Hatay. Astăzi, la Hatay a ajuns un convoi militar de 20 de vehicule, inclusiv tancuri, vehicule blindate uşoare, lansatoare mobile de rachete. În zona de frontieră au fost, de asemenea, trimise importante cantităţi de muniţie şi unităţi militare au fost transferate din alte zone. În provincia Şanliurfa, care are cea mai lungă graniţă cu Siria, au fost desfăşurate trei spitale de campanie. Ministerul turc al Apărării nu a făcut deocamdată comentarii cu privire la transferul de trupe, care, după cum remarcă unii observatori, este realizat în cadrul măsurilor generale de îmbunătăţire a securităţii în zonele de frontieră cu Siria. Aceste măsuri sunt, în special, legate de temerile Turciei cu privire la evoluţia situaţiei din Siria şi posibilitatea unei agresiuni din partea Damascului. Ministrul adjunct de externe sirian, Faisal Al-Miqdad, a avertizat că, „în cazul în care Israelul, Iordania şi Turcia vor lua parte la operaţiunea militară a SUA împotriva Siriei, Damascul va aplica atacuri asupra acestor ţări ca represalii”. Ameninţarea nu a trecut neobservată la Ankara, unde premierul Recep Tayyip Erdogan a declarat că ţara sa este pregătită pentru o asemenea evoluţie, dar nu ştie cât de pregătită este Siria pentru aceasta, după cum scrie agenţia rusă Itar-Tass, preluată de Agerpres.

 Trei NAVE DE RĂZBOI rusești au traversat Bosforul, îndreptându-se spre SIRIA

Trei nave de război ruse au traversat, azi, strâmtoarea turcă Bosfor, pentru a se îndrepta spre Mediterana orientală, în apropiere de coasta siriană, pe fondul pregătirilor pentru o intervenţie militară occidentală împotriva regimului de la Damasc. Venind din Marea Neagră, nava de „război informatic” SSV-201 Priazovie a trecut prin strâmtoarea ce traversează metropola turcă Istanbul, fiind însoţită de două mari nave de asalt, Minsk şi Novocerkask, a constatat un fotoreporter al agenţiei franceze de presă AFP. Priazovie a părăsit, duminică seară, Sevastopol, port ucrainean unde este staționată Flota Rusiei din Marea Neagră, „pentru o misiune în estul Mării Mediterane„, conform unei surse militare citată de agenţia rusă Interfax, potrivit Agerpres.

Neînţelegerile dintre Barack Obama şi Vladimir Putin pe marginea dosarului sirian riscă să trimită în plan secund ordinea de zi economică a summitului G20 ce urmează să se deschidă joi la Sankt Petersburg, în Rusia, comentează Reuters. Liderii principalelor ţări industrializate şi în curs de dezvoltare şi-au manifestat dorinţa de a înregistra progrese în domeniul creşterii economice, schimburilor comerciale, transparenţei bancare şi al luptei împotriva fraudelor fiscale. Ţările membre ale acestui club reprezintă două treimi din populaţia lumii şi 90% din bogăţiile create pe Terra. Aceste ţări nu sunt neapărat de acord cu privire la consecinţele ce pot fi trase în urma crizei valutare de pe pieţele emergente sau a deciziei Rezervei Federale a Statelor Unite de a pune capăt programului său de susţinere a economiei americane. În comparaţie însă, poziţiile asupra acestor subiecte par mai uşor de apropiat decât cele împărtăşite de Vladimir Putin şi Barack Obama privind necesitatea unei intervenţii în Siria, chiar dacă acest dosar nu se află oficial pe ordinea de zi. Preşedintele rus, dar şi cel american s-au pronunţat încă de miercuri pe această temă. Barack Obama a profitat de o escală în Suedia în drum spre summitul G20 pentru a apăra din nou proiectul său de intervenţie contra preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, vinovat, în opinia sa, de a fi recurs la arme chimice împotriva propriului popor, la 21 august, în câmpia Ghouta din apropiere de Damasc. Comunitatea internaţională nu trebuie să rămână ‘tăcută’ în faţa barbariei atacului cu gaze neurotoxice comis la 21 august, a declarat Barack Obama, potrivit căruia ‘lumea a trasat o linie roşie’ în faţa utilizării armelor chimice. În paralel, Comisia pentru politică externă din Senatul american a aprobat miercuri un proiect de lovituri militare împotriva regimului condus de preşedintele sirian, însă într-o manieră mai restrânsă decât a cerut Barack Obama. La rândul său, Vladimir Putin a declarat că unda verde pentru o intervenţie militară, dată de Congresul american fără a exista o rezoluţie a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, ar fi un act de ‘agresiune’. Liderul de la Kremlin, care nu a exclus să sprijine o acţiune militară beneficiind de aprobarea Consiliului de Securitate, l-a acuzat pe secretarul de stat american, John Kerry, că minte atunci când susţine că nu există membri ai organizaţiei Al Qaida printre insurgenţii din Siria. Pe plan economic, G20 reuşise să ajungă la un nivel de cooperare fără precedent între ţările dezvoltate şi cele emergente pentru a evita prăbuşirea economică în timpul crizei financiare din 2009, însă în prezent această armonie a fost distrusă. Cu toate acestea, se preconizează încheierea unor acorduri, în special în ce priveşte măsurile împotriva fraudelor fiscale comise de companiile multinaţionale, precum şi pentru reglementarea pieţei derivatelor la nivel mondial cu scopul de a preveni formarea unor noi bule financiare, mai scrie Reuters. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza)

Criza siriană încinge spiritele între cei mai puternici lideri ai lumii. Reuniţi la summitul G20 de la Sankt Petersburg, Barack Obama si Vladimir Putin au avut un schimb de replici foarte dur.  După controversatul caz Snowden, acuzat de spionaj în SUA şi adăpostit de Rusia, poziţiile contrare cu privire la Siria par să fi pus capac relaţiilor ruso-americane. Avântul cu care doreşte să intervină militar în Siria l-a costat scump pe liderul de la Washington. Cândva, era în mijlocul unui alai de înalţi oficiali din toată lumea, acum, s-a îndreptat solitar spre sediul unde avea loc reuniunea G20. Obama a fost surprins aproape şoptind la urechea premierul britanic, David Cameron, un alt susţinător sonor al intervenţiei în Siria. Summitul a fost marcat însă de schimburile dure de replici dintre Washington şi Kremlin. Presa spune că  înaintea începerii summitului, Putin şi-a schimbat locul la masa rotundă, ca să nu stea lângă Obama. În plus, preşedintele rus a criticat extrem de dur declaraţiile secretarul american de Stat cu privire la rolul al-Qaida din cadrul opoziţiei siriene. Imediat a sosit şi reacţia dură a departamentului american de Stat. Şi şeful administraţiei de la Kremlin a criticat SUA, pentru că a acuzat Rusia că a furnizat arme chimice Siriei. În acest timp, Turcia şi Rusia au trimis trupe în apele Mediteranei în eventualitatea unui atac asupra Siriei. Turcia, în sprijinul americanilor, pentru a consolida graniţa cu Siria, iar Rusia, pentru o posibilă evacuare a cetăţenilor ruşi.

La doar câteva ore după ce secretarul american de Stat, John Kerry, l-a asemănat pe preşedintele sirian Bashar al-Assad cu Adolf Hitler şi Sadam Hussein, presa britanică a scos la iveală o imagine care a scandalizat opinia publică americană. În februarie 2009, Kerry a condus o delegaţie formată din membri ai Congresului american care s-a deplasat la Damasc. Pe atunci, actualul secretar de Stat era un simplu senator de Massachusetts care voia să schimbe idei de pace cu Assad. În cadrul acelei vizite, Kerry şi soţia lui, Teresa Heinz, au ieşit la cină cu Asma şi Bashar al-Assad la restaurantul de lux Naranj din Damasc, iar întâlnirea lor a fost surprinsă de către un fotograf amator. Patru ani mai târziu, când Kerry îl numeşte pe Assad „infractor şi criminal” şi îl acuză de uciderea într-un atac chimic a peste 1.400 de persoane, presa britanică scoate la iveală fotografia, apărută iniţial în „The Weekly Standard”. Până de curând, Kerry a avut numai cuvinte de laudă la adresa conducătorului sirian. De exemplu, în februarie 2009, după vizita de la Damasc, agenţia France Presse scria: «Administraţia Obama consideră Siria un pion important pentru eforturile Washingtonului de a reînsufleţi procesul de pace din Orientul Mijlociu», a declarat senatorul american John Kerry, joi, la Damasc Câteva luni mai târziu, Kerry s-a întâlnit din nou cu Assad. „Senatorul american John Kerry l-a întâlnit pe Bashar al-Assad pentru a doua oară, sâmbătă, pentru discuţii despre «teme regionale»”, relata la acea vreme AFP. Deşi în 2011, Obama a blocat o nouă vizită a lui Kerry în Siria, actualul secretar de Stat îşi păstra admiraţia pentru şeful de la Damasc: Consider că preşedintele Assad a fost foarte generos cu mine în ceea ce priveşte discuţiile pe care le-am avut După ce conflictul din Siria capătă amploare, Kerry pare tot mai rezervat în declaraţii, iar, potrivit ultimelor sale discursuri, pare să-şi fi schimbat cu totul părerea despre Bashar al-Assad.

kerry-assad

***


Categorii

Al treilea razboi mondial, Egipt, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Siria, Traduceri, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la ““Parteneriatul strategic” SUA – Al Qaeda: spre o DISTRUGERE PLANIFICATA a crestinilor din SIRIA?/ “MINCINOSUL” KERRY intretinandu-se cordial cu “TIRANUL” ASSAD (in 2009)/ Turcia si Rusia mobilizeaza mai multe FORTE ARMATE in zona Siriei/ INFRUNTARI DURE PUTIN-OBAMA LA G20 (video)

  1. Extraordinar ce spune Imran Hosein in acest interviu recent – merita urmarit cu atentie tot materialul Sheikh Imran Hosein – Russia, Syria and the End Times
    http://www.youtube.com/watch?v=J9e9CWjaEds

  2. CIA-ul a inceput sa racoleze tineri de origine musulmana din familii de imigranti care au probleme in familie (baietasi de cartier) sau cu mici probleme mintale (bipolar disorder de ex) din Canada, UK, USA, Franta si sa-i converteasca la extremismul jihadist care apoi sunt pregatiti militar si trimisi in Siria. Alta “carne de tun” pentru CIA si Mossad sunt talhari si criminali eliberati din inchisorile din Arabia Saudita, Turcia, Quatar, Iraq, Afganistan,etc convertiti la extremism si antrenati cu acelasi scop. Uitati si aici cateva lik-uri:

    http://ca.news.yahoo.com/syrian-conflict-draws-canadians-022219777.html?vp=1

    http://nsnbc.me/2012/12/10/saudi-arabia-commits-war-crime-by-forced-use-of-prisoners-in-syria-insurgency/

    Si sa citez pe scurt din articolul de mai sus:

    ” An official and classified Saudi Arabian document reveals that the government of Saudi Arabia releases its most dangerous prisoners who are sentenced to death under the condition that they take part in the attempted subversion in Syria.[..]

    […]The official, classified document shows that the authorities of Saudi Arabia have ordered the release of a group of the most dangerous criminals who have been sentenced to death in exchange for going to fight in Syria. Prior to their deployment to Syria the convicts are to be trained in unconventional warfare, terrorism, or in what is euphemistically described as Jihad.

    The group of convicts includes 105 Yemeni, 21 Palestinian, 212 Saudi, 96 Sudanese, 254 Syrian, 82 Jordanian, 68 Somali, 32 Afghan, 194 Egyptian, 203 Pakistani, 23 Iraqi and 44 Kuwaiti citizens. It is unlikely that this group is the only such group that is going to be deployed from Saudi Arabia”.

    Se pare ca portile infernului s-au deschis si dracii au inceput sa iasa la suprafata prin Siria, unde a inceput in mod deschis si oficial prigoana crestinilor ortodocsi (jihadist gulag). Este strigator la cer ce se intampla acolo. But not to worry as we will be next in line !!

    http://rt.com/news/rebels-syria-christian-village-428/

  3. “But not to worry as we will be next in line”. Adica: dar nu aveti grija noi vom fi urmatorii la rind.
    Adevarat insa nu la timpul viitor ci la prezent:
    Asa cum secretarul american de Stat, John Kerry, “si-a schimbat pozitia pe invers”, a facut si USL cind a ajuns la guvernare. Si la noi este creata “infrastructura politica tradatoare” prin care interesele statului Romania sunt sacrificate pentru interesele statului Israel(spun Israel deoarece de mult timp SAU apara numai interesele Israelului nu si ale cetatenilor SUA). Si la noi ajung sa candideze la alegeri numai cei care prezinta garantia sa sunt sau vor fi incorporati in aceasta “infrastructura politica tradatoare”.

  4. Pingback: Bogdan Chirieac despre CULISELE, MIZELE si CONSECINTELE RAZBOIULUI IMINENT cu Siria, minciunile propagandei si duplicitatea politicii externe americane. Exista pericolul celui de-al treilea razboi mondial? (VIDEO) - Recomandari
  5. Oare de ce sa vrea SUA sa distruga pe crestini? Nu sunt tot crestini si americanii? Chiar si europenii. Se pare ca nu prea le-a mai ramas vreo farama de crestinism, ci sunt de-a dreptul uratori de crestini. Vor civilizatie. Cu orice pret, chiar si de sange.
    Occidentul nu mai este crestin, urmam noi. Dar deja suntem la rand. Insa cred ca prigoana a inceput demult la nivel social. Chiar si la noi in tara. Cine nu face concesii, cine nu este lispit de scrupule greu isi gaseste loc. Sigur, dintotdeauna a fost asa. Dar acum isi gasesc loc numai cei fara caracter. Asta nu se explica usor.

  6. Iata un comentariu edificator, postat de cineva la articolul http://rt.com/news/rebels-syria-christian-village-428/ propus de VICTOR:

    “Joy Difede Weybrecht 05.09.2013 22:30

    To Mr. and Mrs. America and all the ships at sea and Mrs. Calabash where ever you are…our governemt with out the concent of the people are supporting the rebels that are killing christians this is the first time in my life…and every male in my family fought in WWII..that I am so ashamed of my country. and embarassed to call myself an American I am not alone there are many people who feel the same many.I do not want war..Congress is getting notified by people that they do not want war 499 to 1 Why would I give money to people who eat Christians hearts on you tube.To the Syrian people I’m sorry”

  7. @exegeticus
    Nici America nici Europa nu mai sant conduse de crestini. In Franta s-a terminat odata cu Revolutia “Franceza” a lui Itzic si Strul. America a fost de la inceput fondata/furata de cei cu sortulete, de slugile “marelui arhitect” si ale lui Itzic si Strul. Tot “America” a pornit/sustinut revolutia bolsevica, propaganda feminismului, propaganda homosexuala, etc.
    America (SUA) este Babilonul din Apocalipsa …. din vinul caruia se vor “imbata popoarele” – vezi Capitolele 18 si 19 din Apocalipsa.
    Doamne ajuta!

  8. Unul, da, S.U.A. a pornit/susținut revoluția bolșevică, nu numai cu bani dar la fel cum face și astăzi antrenând, instruind hoardele de bandiți pe care apoi le-a debarcat în Rusia. Pentru mine intervenția în Siria nu seamănă cu cea din Irak ci mai degrabă cu începutul revoluției bolșevice. De aceea cred că urmările vor fi cu mult mai mari decât distrugerea Irakului și probabil vor fi resimțite direct de creștinii din Europa. Mă așteptam la aceasta de câțiva ani pentru că dacă urmărim ce se petrece în Orientul Mijlociu observăm un același efect peste tot: regimurile seculare sunt înlăturate iar țările se cufundă în haos și violență religioasă. Toată această dezordine va genera suficientă ură și va fi ușor apoi îndreptată spre Europa. Nu doar Rusia va fi ținta ci toate țările care vor îndrăzni să se opună sau nu vor fi suficient de servile sionismului internațional. Ce a pățit Norvegia a fost doar un avertisment. La fel ce s-a întâmplat în Rusia, la Beslan.
    http://rt.com/news/beslan-anniversary-school-massacre-274/

    Vor lovi în ce au oamenii mai drag, în copii. Asta fac și în S.U.A.

  9. @Liviu, Unul:

    Poate vedem in ce se intampla si altceva decat acelasi “vesnic” sionism. Si e momentul sa nu mai privim asa generalist lucrurile, caci daca va fi razboi asa cum se preconizeaza a fi, vom fi …daca nu in prima linie, atunci fix in calea Rusiei catre Turcia. Chiar trebuie sa luam in serios apelul la rugaciune de duminica, serios si ca ceva ce NE PRIVESTE/VIZEAZA SI PE NOI CAT SE POATE DE DIRECT.

  10. Am spus-o demult că unii dintre noi vom muri poate de bombe rusești dar să nu ne facem că nu știm de cine sunt trase sforile. S.U.A. nu și-ar risca pielea pentru o nenorocită de conductă pe care Siria nu o vrea pe teritoriul ei. Iar Rusia nu prea mai are de ales. În ce ne privește: avem niște trădători în fruntea țării care, desigur, ne vor în prima linie, aceeași ”veșnică” primă linie.

  11. Da,din pacate Romania ( si nu crestinii romani ) este in tabara celor care lupta impotriva lui Hristos dar si a umanitatii.Razboiul din Siria este un genocid impotriva poporului sirian,pus la cale de aliatii Romaniei,SUA,Franta,Israel et Co.

    Daca miine ar avea loc alegeri libere in Siria,70 % din popor ar vota cu Assad,20 % nedecisi si 10 % impotriva.De aceea nici nu pot teroristii Al Qaeda sprijiniti de multe tari Nato ( parca si Romania,din pacate ) sa cistige razboiul care treneaza de 2 ani.Daca ar fi fost ample manifestari populare precum in Egipt,sau Romania cindva,regimul ar fi cazut usor.

    Daca Romania nu ii va ataca pe rusi,printr-un gest prostesc si sinucigas,gen Georgia acum citiva ani,incitata de americani eu cred ca rusii nu ii vor ataca pe romani,chiar nu au de ce…desi cu clasa politica romaneasca,ba cocosata,ba nevertebrata,nu e exclus nici sa se intimple ce este mai rau.

    PS.Aproapte toata familia noastra s-a spovedit si impartasit simbata aceasta,inclusiv copiii,urmind sa facem aceasta cit mai des cu putinta,la 2 saptamini,sau o luna…de asemenea sa fim mai atenti si cum traim,cum ne rugam…nu stii cind te scoli dimineata din pat si constati cu stupoare ca nu mai ai trup pe tine din cauza unui topol sau yars sau mai stiu eu ce.

  12. @sherlock, Liviu:

    Lupta este pentru Orientul Mijlociu, pentru stapanirea asupra acestuia. E simplu, si e independent de ideologii. Sionismul e o ideologie si e subsumat acestui obiectiv, nu invers. Rusia nu se afla in defensiva aici, ci pur si simplu intelege faptul ca daca se retrage sau lasa Siria din mana nu va mai fi putere mondiala, ci o tara mai mare usor de manevrat. Iar pe noi nu trebuie sa ne atace Rusia, cat priveste ca noi sa atacam Rusia e …mai mult decat hilar, dadaist chiar. Cum spuneam, pur si simplu le stam in drum.

  13. @ admin

    Avem pareri diferite despre Rusia si o parte din evenimentele care se intimpla in lume,e si normal,sintem oameni diferiti,cu virste diferite si intelegeri diferite.

    Voi credeti ca Rusia va intra in Romania,si apoi va marsalui cu armatele prin tara,va intra apoi in Bulgaria si va face acelasi lucru,dupa care va intra in Turcia continentala ? Eu ma indoiesc de aceasta,mai degraba ar intra prin Armenia,aliat de-al lor,sau prin Iran,sau prin Siria,sau ar putea debarca naval,distanta nu e mare,amindoua adiacente marii negre.

    ” Iar pe noi nu trebuie sa ne atace Rusia, cat priveste ca noi sa atacam Rusia e …mai mult decat hilar, dadaist chiar.”

    Poate nu mi-ati citit mesajul complet,va rog sa-i sunati pe presedintii cei intr-o ureche ai Georgiei si SUA,Mihail Sakasvili si George Bush si sa-i informati despre dadaism si lucruri hilare,poate dam timpul inapoi si evitam un razboi.

    ” Lupta este pentru Orientul Mijlociu, pentru stapanirea asupra acestuia. E simplu, si e independent de ideologii. Sionismul e o ideologie si e subsumat acestui obiectiv, nu invers.”
    ….
    Cred ca nu este adevarat ce scrieti aici.Ideologia comunista sau nazista a generat atrocitati sau evenimente particulare negative si nu invers.

    Daca prin sionism se doreste conducerea intregii lumi,evident ca ocuparea unei portiuni din aceasta lume,Orientul Mijlociu in cazul nostru,este un pas in indeplinirea acestei ideologii.

    ” Pozitia noastra oficiala pe tema Siriei, in cazul in care nu ati observat, nu este dintre cele mai rele. ”

    Aici de acord cu voi cumva,nu este dintre cele mai rele,dar cu siguranta nu este buna.Si apoi,pe la noi…la ora 12 se afirma ceva,dupa o ora si un sfert se afirma exact opusul,peste noapte pot aparea iarasi schimbari,daca ploua,se cade la pace,daca iese soarele e de rau,se trece la blietz krieg,nu ai pe cine sa te bazezi,nu avem combatanti seriosi.

  14. @admin
    Vad ca santem cam pe aceeasi “frecventa”. Totusi Rusia e inconjurata din ce in ce mai mult de dusmanii ei, cei care promoveaza homosexualitatea si in general perversiunile. Din cum inteleg eu profetiile ar fi cam asa:
    Siria va fi cucerita de SUA/Babilon si rusii se vor retrage si vor cucerii Turcia ca sa-si refaca orgoliul ranit. Conducerea Turciei v-a fi data grecilor, Turcia re-devenind crestina (treimea care v-a ramane).
    O alianta intre Rusia, China si cateva tari mai mici v-a distruge nuclear Babilonul/SUA – poate chiar cu submarinele pe care le construiesc acum (anul asta am citit pe undeva ca rusii au planuri mari cu constructia de submarine in viitoru apropiat).
    Asta e doar o teorie, o posibilitate.
    Doamne ajuta sa n-am dreptate si sa fie pace.

  15. Maimuta de la Washington executa directivele fara sa cracneasca – Pe debkafile se prezinta un atac cu bombardiere :http://www.debka.com/article/23257/US-Air-Force-will-also-target-Syria%E2%80%99s-air-force-ballistic-missiles-and-sections-of-its-air-defenses

  16. Se pare ca nici printre generalii din armata SUA nu este o opinie favorabila razboiului:

    http://www.washingtonpost.com/opinions/us-military-planners-dont-support-war-with-syria/2013/09/05/10a07114-15bb-11e3-be6e-dc6ae8a5b3a8_story.html

    si, dat fiind opozitia poporeana si ezitarile de pana acum ale omului negru de la casa alba, e posibil (desi putin probabil, totusi) sa nu iasa nici sprijin din partea congresului:

    http://www.buzzfeed.com/johnstanton/lawmakers-warn-obama-fumbling-syria-strike-messaging

  17. impresia mea este ca, acum, americanii nu vor initia nimic pe cont propriu. probabil ca au urmarit o eventuala interventie, desi, daca vroiau sa insceneze ceva regimului assad, aveau cu certitudine mijloacele si knowhowl de a genera acel “falseflagsituation” mult mai convingator. cred ca s-au folosit de niste quasiamatori pentru punerea in opera a atacului cu sarin, posibil sa fie si doar un exercitiu strategic pe viu, pentru a urmarii reactii politice, militare, diplomatice etc la scara reala.
    cred ca urmaresc paroxisarea actorilor politici si militari interesati, astfel incat unul sau mai multi sa clacheze, facand unul sau mai multi pasi gresiti, adica scanteie reala, care sa justifice o interventie afectiva. au provocat la nesfarsit regimul assad, fara sa reuseasca sa-l determine sa riposteze inafara.
    probabil vor sacrifica ceva major, dar dispensabil, pentru a marsa ulterior pe cai mari spre levant? nebunul zonei pare a fi turcia, care e la randu-i pe lista de asteptare a unei oarecare “primaveri”. cum insa pare a fi foarte stapana pe situatia interna, cu un sprijin popular masiv, o vor putea sacrifica pe altarul deschiderii portilor orientului, impingand-o la o miscare necugetata asupre siriei. sa vedem daca liderii politici turci vor musca momeala, ca poate cu cei militari e mai usor…

  18. Pingback: Razboiul din Siria si PROPAGANDA DIABOLICA A SUA/ Dan Dungaciu despre INCERCUIREA RUSIEI SI DE CE ROMANIA VA FI PRIMEJDUITA/ Pentagonul face PLANUL DE ATAC, Rusia trimite NAVA CU “INCARCATURA SPECIALA” - Recomandari
  19. Pingback: Razboiul din Siria. PROPUNEREA RUSIEI CE AR PUTEA AMANA CONFLICTUL MILITAR. Obama “SALUTA” initiativa / Teste cu rachete in Mediterana/ Pozitia Romaniei pe DOSARUL SIRIAN - Recomandari
  20. Pingback: ACORD INTRE RUSIA SI SUA PRIVIND CRIZA DIN SIRIA/ Rusia isi trimite in continuare navele in Mediterana [VIDEO]/ HARTA DESTRUCTURARII ORIENTULUI MIJLOCIU, PUBLICATA INCA DIN 2006. “Secolul urmator va fi american, unul al tulburarilor, violent. Nu va
  21. Pingback: 50.000 de crestini din SIRIA au cerut cetatenia RUSIEI pentru a se proteja de “rebelii” fundamentalisti - Recomandari
  22. Pingback: NATO si CIA sustin premeditat si planificat teroristii AL QAIDA din Siria/ Strigatul unui mitropolit sirian: “UNDE ESTE CONSTIINTA CRESTINA”? MASACRAREA, MARTIRIZAREA CRESTINILOR SIRIENI PRIN COMPLICITATEA OCCIDENTULUI SI NEPASAREA NOASTRA - R
  23. Pingback: RAZBOIUL GLOBAL IMPOTRIVA CRESTINILOR. Genocidul despre care nu se vorbeste si care va patrunde si in “lumea crestina” - Recomandari
  24. Pingback: PRIGOANA “NAZARINENILOR”. Un preot ortodox american despre persecutarea crestinilor din Irak si Siria: “AMESTECANDU-NE IN TREBURILE NATIUNILOR SI DESTABILIZANDU-LE DELIBERAT, AM DEZLANTUIT UN COSMAR ASUPRA ACESTOR OAMENI” - Recoman
  25. Am rugamintea ca, atunci cand publicati asemenea traduceri, sa dati si articolul original (adresa site) care a fost tradus; in acest fel se poate cu adevarat disemina informatia, deoarece aceste articole ofera posibilitatea de a transmite mai departe prin e-mail si site-uri de socializare.
    O traducere fara sursa originala, identificata in detaliu nu are valoare intrucat poate fi oricand contestata ca fiind “creatie” proprie.
    In nici un caz, de aceea, eu nu va pot cita, desi multe articole, inclusiv acesta sunt mai mult decat importante pentru multi oameni.

  26. @Madeleine:

    Sursa era trecuta atat de vizibil incat nici nu ati vazut-o. 🙂

    http://theorthodoxchurch.info/blog/news/2013/09/the-planned-destruction-of-christians-in-syria/

    E chiar acolo, data, la inceputul textului tradus: theorthodoxchurch.info: Distrugerea planificată a creştinilor în Siria

  27. Pingback: Obama ar fi recunoscut, la o intalnire cu liderii crestinilor din Orientul Mijlociu, ca ASSAD I-A PROTEJAT PE CRESTINI/ Biserica Rusiei INTRERUPE dialogul cu LUTERANII FINLANDEZI din cauza HOMOSEXUALITATII - Recomandari
  28. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre PRETUL TRADARII si PERVERSELE STRATEGII ALE NOII FIARE -
  29. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  30. Pingback: Fapte si istorii care contrazic MITOLOGIA terorismului islamist ca manifestare a unui RAZBOI AL CIVILIZATIILOR. Legatura dintre COLONIALISM, SCLAVIE si rapirile in masa practicate de BOKO HARAM in Nigeria/ O relatie speciala: SUA FACE ECHIPA CU AL QAEDA,
  31. Pingback: RAZBOIUL – “OSPATUL MORTII”/ 9-10 mai 1877 – pomenirea eroismului romanesc si a jertfelor pentru INDEPENDENTA. Vremea cand SE MUREA “FERICIT” PENTRU TARA | Cuvântul Ortodox
  32. Pingback: ”Dictatorul sangeros” sirian ASSAD a vizitat, de Craciun, o MANASTIRE ORTODOXA (Video). In schimb, SUA a mai inarmat niste ”REBELI MODERATI”, intr-un act considerat “OSTIL” de RUSIA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare