Casatoriile homosexuale: instrument al “INGINERIEI” GLOBALISMULUI FASCIST pentru INROBIREA omenirii?

17-06-2013 4 minute Sublinieri

gay-zv

Primul concept (informatică): calul troian

Este numit “cal troian“, dispozitivul care are o aparență inofensivă, dar care ascunde în realitate un pericol grav. În informatică este vorba de un cod în aparență legitim conținând mecanisme de acțiuni dăunătoare. În Grecia antică, la originea conceptului, a fost un cal de lemn adus în fața porților orașului Troia și în care se ascundea o trupă de soldați. Troienii au crezut într-un dar divin, au introdus calul în oraș, astfel încât orașul a fost cucerit printr-o acțiune dusă din interior.

Principiul căsătoriei pentru toți este de același tip. Se prezintă o reformă etichetată “Egalitate”, “Dragoste”, “Dreptate”, “Progres”, etc… Acesta este aspectul exterior. Orice persoană care se opune dispozitivului este considerată în mod automat ostilă acestor valori, deci prin urmare, o persoană de extrema dreaptă.

În interiorul dispozitivului se găsește mai ales adopția, care în principiu este deja criticabilă în special pentru “părinți” de același sex, precum și PMA și GPA. Ni se spune că cuplurile gay pot crește un copil la fel de bine ca un cuplu hetero. Totuși, de zeci de ani mulți psihologi au afirmat necesitatea prezenței tatălui și a mamei ca modele reprezentative utile pentru formarea personalității copilului. Dintr-o dată toate acestea sunt uitate. În plus, contrar a ceea ce ni se spune, multe studii arată că acești copii [crescuti de cupluri homosexuale – n.n.] au mai multe probleme decât ceilalti. Multi medici pediatri și-au exprimat de asemenea îngrijorarea, fără ca acest lucru să fie raportat în marile media.

Până în prezent, PMA a fost rezervată cuplurilor heterosexuale având probleme de fertilitate. Acest termen cuprinde diferite tehnici, dar inseminarea cu sperma unui anonim este aici tehnica cea mai denunțată, două femei cu dorința de a avea un copil ar putea beneficia în acest scop de serviciile unei bănci de sperma. Nu este cazul încă, astăzi accesul la banca de sperma este limitată cuplurilor în care bărbatul suferă de infertilitate. Ce se va întâmpla mâine?

GPA, gestația pentru altul, interesează cuplurile de bărbați. Doi bărbați doresc un copil și trebuie să găsească cel puțin un ovul și o mamă surogat. Ovulele sunt deja comercializate în străinătate, nu lipsește decât principiul de mama surogat. Să ne amintim că acest mod de a face un copil poartă în sine o acțiune de abandon, cel al bebelușului purtat. Astăzi nu este posibil în Franța să faci apel la o mamă surogat, ce se va întâmpla mâine?

GPA și PMA au fost retrase pentru a face mai bine acceptată ideea [căsătoriei pentru toți], dar făceau parte intr-adevăr din proiectul initial. La întrebarea “ce se va întâmpla mâine? ” ne vom referi deci în mod eficient la cuvintele Elisabethei Guigou, din 1998 în legătură cu proiectul de PACS [pacte civil de solidarité], și care ilustrează perfect cum se întâmplă lucrurile : http://www.youtube.com/watch?v=6Ifi84_nYxI

În fine, pentru a încheia acest punct, să remarcăm faptul că însuși titlul de “căsătorie pentru toți” este un fel de cal troian, semantic de data acesta. Într-adevăr, n-ar trebui să se spună mai degrabă “căsătorie pentru toți si toate”? Evident ar fi mai lung, cu toate acestea și într-un fel foarte discret, suntem deja incitați să admitem prin limbaj absența diferențierii dintre sexe sau teoria „genului“.

Al doilea concept (tehnologiile informației): convergența

În domeniul tehnologiilor, convergența înseamnă faptul că diferite aparatele asigurând diferite funcții evoluează spre aparate “tot în unul”. Astfel telefonul folosea la a telefona, sistemul HiFi la a asculta muzică, televizorul la a privi emisiuni, aparatul foto la a face fotografii, calculatorul la a naviga pe internet, etc … azi un singur aparat poate îmbina toate aceste funcții, aparatele, formaturile și protocoalele converg spre platforme universale.

În domeniul biologiei asistăm la același fenomen. În plus de GPA și PMA, există alte tehnici de asistență sau de înlocuire a procreației naturale, cum ar fi de exemplu uterul artificial : http://www.youtube.com/watch?v=r_nDqEznE7o. În aceeași ordine de idei putem să ne punem întrebări cu privire la banalizarea recurgerii la cezariană sau la reducerea treptată a duratei de alaptare, deoarece femeile trebuie să fie capabile să meargă să lucreze conform principiului egalității, de exemplu. Alte domenii ale tehnoștiinței continuă să pătrundă în domeniul biologicului, în special OMG, clonarea, introducerea de gene intr-o celula, cercetarea pe embrioni, segmentarea genomului uman, pentru care unul dintre motoarele finanțatoare este marea mesă de caritate de tip Téléthon. Se vorbește frecvent de posibilitatea de a prezice slăbiciunile genetice prin analiza genomului, de posibilitatea de terapii genice, de reparații de “bug-uri” ADN. Toate aceste tehnici luate separat într-un context specific iau aspectul progresului. Ce se întâmplă în perspectiva convergenței? Convergența care este o tendință inerentă a sistemului tehnostiințific.

Sistemul tehnostiințific ne duce inevitabil la ceea ce Huxley descris în “ Minunata lume noua”Acest sistem este inclus într-un sistem mai mare, care este cel al comercializării, comercializarea biologicului, a semințelor și corpurilor, deci lumea finanțelor.

Împotriva acestui lucru luptă adversarii “căsătoriei pentru toți”, această opoziție nu are nimic de-a face cu o extremă dreapta imaginată de putere, în scopul de a crea o sperietoare. Această opoziție are ca scop, dimpotriva, contracararea acestei punți magistrale oferite de căsătoria homosexuală unui proiect de ruptură cu lumea naturii, natură în general mult mai generoasă decât bancherii noștri.

Fasciștii sunt acești oameni care guvernează azi, dar ei nu guverneaza conștiința celor care doresc să facă efortul de a gândi.

Al treilea concept (cibernetică): despre hazard și inteligență

Sistemul tehnostiințific justifică implicit acțiunea sa prin faptul că natura as fi produsul hazardului, deoarece aceasta este într-adevăr întrebarea fundamentală. Aceasta este problema care ar diferenția religioșii de moderni, religioșii susținând ideea unei creații ordonate, modernii cea a unei naturi întâmplătoare care se organizează prin confruntarea cu realul, conform principiilor evoluției darwiniste. Și deci, dacă natura este rezultatul hazardului, ființa umană, înzestrată cu inteligență, nu este cea mai bine plasată pentru a interveni și a-i orienta cursul?

Este expresia unei mari ignoranțe științifice faptul de a crede aceasta. În domeniul roboticii a fost demonstrat că roboți mici cu funcții simple îndeplineau sarcini complexe atunci când erau puși în grup. Acest fenomen este numit “inteligenta artificiala distribuită” sau “ inteligență roi”, se vorbește de asemenea de auto-organizare. Acest fenomen este obiectul a numeroase studii (în special militare …) și pune problema naturii hazardului, a inteligenței pe care hazardul o manifestă, sau chiar o conține, în ciuda tuturor așteptărilor. S-ar putea multiplica exemplele și aspectele acestei probleme, studiile despre furnici și albine de exemplu, și din alte domenii ale metafizicii.

A interveni asupra biologicului cum tinde să o facă sistemul tehnoștiințific nu se justifică decât prin ignoranța, nu numai ignoranța marilor înțelepciuni și a bunului simț, dar și ignoranța științei moderne înseși.

Dincolo de acest sistem și de interesul pentru comercializarea tuturor activităților umane, putem in fine să ne punem întrebarea rostului, în ce scop? Și cine?

Este pur și simplu o mișcare generată spontan de către sistemul tehnoștiințific și liberal-libertar așa cum ar trebui să fie numit, sistem conținând singurul și veritabilul bug existent, sau există un plan deliberat? Există o voință de a inrobi sau de a elimina pur și simplu specia umană? Întrebarea merită cel puțin să fie pusă.

traducere pentru razbointrucuvant de C.C.

honest-gay-history


Categorii

Homosexualitate, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Casatoriile homosexuale: instrument al “INGINERIEI” GLOBALISMULUI FASCIST pentru INROBIREA omenirii?

  1. Pingback: De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara - Război întru Cuvânt
  2. Pingback: Franta: prima CONDAMNARE la inchisoare a unui OPOZANT AL CASATORIILOR HOMOSEXUALE - Război întru Cuvânt
  3. Pingback: MARTURII, inclusiv de la cititorii nostri, DESPRE DICTATURA HOMOSEXUALITATII IN OCCIDENT sau ce teroare ne asteapta, pe noi si pe copiii nostri, la serviciu si la scoala, daca sodomia va fi “normalizata”/ INTERESANT: Mircea Badea este impotriv
  4. Pingback: Cei patru calareti ai apocalipsei [FILM DOCUMENTAR - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT? - Recomandari
  5. Pingback: De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara - Recomandari
  6. Pingback: Raoul Weiss despre activismul LGBT in Europa rasariteana: PROPAGANDA COLONIALISTA BRUTALA DE FACTURA EXTREMISTA - Recomandari
  7. Pingback: EUROVISION – “megafon pentru sodomie”? “FEMEIA CU BARBA” din Austria sau niciun an fara travestiti, transsexuali si apologia “diversitatii” deviante/ STRATEGIA ”NORMALIZARII” HOMOSEXUALITATII PRIN INDUSTRIA CI
  8. Pingback: TACTICILE MISCARII HOMOSEXUALISTE. Desensibilizarea opiniei publice, AUTOVICTIMIZAREA si DEMONIZAREA OPONENTILOR | Cuvântul Ortodox
  9. O marturie istorica. Sfantul Neofit zavoratul din Cipru, (sec XII-XIII) Cat timp este tolerat acest pacat pedeapsa este asupra tuturor
    În timpul domniei lui Leon cel Mare, în ziua a șasea, tot a lunii Octombrie, s-a arătat o amenințare a lui Dumnezeu și o strâmtorare mai grea decât orice cutremur. Căci s-au arătat în văzduh nori neobișnuiți purtători de foc care amenințau să plouă foc și să ardă cetatea, precum cetatea Sodomei odinioară. Tot poporul a fugit în sfintele biserici strigând tare „Doamne, miluiește”, ca să nu fie ispitit cu asemenea urgie și să nu fie cetatea și poporul mistuire unui asemenea foc.
    Pentru aceea și Domnul, Cel prin fire preabun, unind tăierea urgiei Lui cu semnul, nu a plouat foc, pe oameni nu i-a mistuit, ci a plouat numai cenușă neagră fierbinte, ca dintr-un cuptor, de la ceasul de seară până la miezul nopții, încât s-a acoperit pământul cu puțin până la genunchiul bărbatului și au fost arse grădinile și plantele ca de un foc arzător.
    Presupunând împăratul că o asemenea urgie a lui Dumnezeu este semnul faptei celei sodomiticești, a poruncit câtorva bărbați de încredere să răscolească cetatea. Iar ei cercetând cu grijă au aflat pe foarte mulți părtași faptei spurcate sodomitești, și nu oricare, ci până la bărbați conducători și renumiți. Pe aceștia împăratul, râvnitor ca un alt Finees, i-a pedepsit în chip diferit. Căci pe unii i-a condamnat la surghiunuri și temnițe și confiscarea averilor, iar pe alții i-a înecat în adâncul mării, iar altora le-au tăiat în bucăți părțile trupului. Acestea făcându-le, și lui Dumnezeu a slujit, și pe mulți i-a oprit din spurcatul păcat și au izbăvit cetatea din dreapta mânie dumnezeiască.

  10. Nu spun sa-i taiem bucatele, ci sa luptam cumva impotriva lor

  11. Pingback: De ce Biserica se opune sodomiei?/ EXISTA VINDECARE PENTRU INCLINATIILE NEFIRESTI?/ Puterea propagandei gay, corectarea realitatii si crima de a gandi normal/ CUI II PASA CU ADEVARAT DE HOMOSEXUALI?/ Noua revolutie totalitara | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare