MARTURII, inclusiv de la cititorii nostri, DESPRE DICTATURA HOMOSEXUALITATII IN OCCIDENT sau ce teroare ne asteapta, pe noi si pe copiii nostri, la serviciu si la scoala, daca sodomia va fi “normalizata”/ INTERESANT: Mircea Badea este impotriva PROZELITISMULUI HOMOSEXUAL si a CASATORIILOR GAY (video)

REACTII IN BISERICA ORTODOXA FATA DE “TOLERANTA” GAY A PRESEDINTELUI BASESCU

Vom asista deja la primii detinuti politici ai celei mai noi dictaturi, cea a “valorilor” sodomiei?

“Modelul” satanizat de “familie” al lui Elton John, “dreptul la copil” si aruncarea in aer a structurii de rezistenta a societatii

***

• Gandul: Cum sună în biserică toleranţa creştinului Băsescu pentru relaţiile gay. Patriarhul Daniel: Nu subminaţi valoarea familiei creştine tradiţionale

Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la chestiunea căsătoriilor gay, precum şi renunţarea în Parlament la amendamentul ce făcea referire la familia alcătuită din bărbat şi femeie au determinat Biserica să reacţioneze. Băsescu declarase duminică, răspunzând întrebării dacă susţine căsătoriile homosexuale, că nu se opune cuplurilor gay, menţionând că „e problema lor ceea ce fac între pereţii casei”. Preşedintele a precizat că face această declaraţie din poziţia de creştin ortodox, care „respectă perceptele morale ale creştinismului”. Declaraţiile preşedintelui au avut un viu ecou în sânul Bisericii ordodoxe.

Vedeţi mai jos cum contrazic preoţii afirmaţiile lui Traian Băsescu, poziţia BOR fiind clară şi rostită răspicat: homosexualitatea este o deviaţie şi un pericol la adresa familiei creştine. Mai mult, luni, Patriarhul Daniel a simţit nevoia să atace tocmai acest subiect într-un mesaj lipsit de echivoc: Nu subminaţi valoarea familiei creştine tradiţionale!

Deşi numele lui Traian Băsescu nu este menţionat nici în mesajul Patriarhului, nici în declaraţiile clericilor cu care am stat de vorbă (şi care ne-au precizat din capul locului că nu vor ca declaraţiile lor să fie îndreptate împotriva unei persoane anume), este evident preşedintele României a creat, prin afirmaţiile sale, o vie emoţie în sânul bisericii şi al enoriaşilor acesteia.

Mesajul clar al Patriarhului

Fără a face referire la preşedintele statului, care a afirmat că este creştin, dar arătând cu degetul spre Parlament, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, îndeamnă să nu fie subminată familia creştină tradiţională. Alţi clerici au explicat, pentru gândul, de ce noţiunile de “creştin”, “homosexual” şi familie nu pot merge împreună, principalul argument fiind acela că menirea familiei este de a procrea.

“Valoarea reală a libertăţii noastre se măsoară potrivit cu mulţimea faptelor noastre bune, săvârşite în mod liber şi responsabil, pentru a creşte spiritual în iubire milostivă, în bunătate şi generozitate. Dacă libertatea politică sau socială nu este unită cu responsabilitatea morală pentru apărarea vieţii şi demnităţii umane individuale şi colective, libertatea devine autodegradare. De aceea, Sfântul Apostol Petru, cunoscând bine pericolul permanent al pervertirii sau al degradării libertăţii omului îi avertizează pe creştini, zicând: Nu folosiţi libertatea ca pe un acoperământ al răutăţii!“, spune PF Daniel, într-un mesaj lansat luni privind valoarea familiei creştine.

În acelaşi context, patriarhul BOR apreciază că libertatea ca “acoperământ al răutăţii” sau “libertatea sinucigaşă” se vede astăzi mai ales în răul pe care societatea contemporană secularizată şi-l pregăteşte singură, uneori chiar prin legi impuse de parlamente, care duc la relativizarea valorilor morale fundamentale şi la subminarea familiei tradiţionale ca element natural al existenţei şi dezvoltării societăţii umane.

“Vedem aşadar că libertatea, ca dar al lui Dumnezeu, pentru care au luptat şi au murit eroii neamului românesc, trebuie cultivată astăzi cu mult discernământ şi responsabilitate sporită. Pe lângă apărarea integrităţii teritoriale a ţării noastre trebuie apărată şi integritatea spirituală a sufletului poporului român, care în întreaga sa istorie a rezistat spiritual în timpul invaziilor barbare şi al stăpânirilor străine, păstrându-şi credinţa şi vieţuirea în familia creştină“, mai spune PF Daniel.

[…]

Căsătoria între persoane de acelaşi sex ar fi bazată doar pe plăceri senzuale

Ca urmare a afirmaţiilor şefului statului, mai mulţi preoţi contactaţi de gândul au declarat, la unison, că o căsătorie între persoane de acelaşi sex “este bazată doar pe plăceri senzuale”.

“Nu s-a văzut niciodată în lumea asta că o familie se poate întemeia între un bărbat şi două femei. Astea sunt doar plăceri senzuale pe care vor să le trăiască anumiţi oameni”, a declarat pentru gândul un preot de la Catedrala Metropolitană din Iaşi.

Referitor la declaraţia preşedintelui, preotul spune că fiecare om poate face afirmaţii şi după “interesele” şi presiunile care sunt în jurul lui. “Eu nu mă fac purtător de cuvânt al bisericii sau că sunt preot, eu mă fac purtătorul de cuvânt al unui creştin. Orice creştin de pe faţa pământului nu ar putea nici măcar să accepte cu gândul asemenea lucru (căsătoriile între persoanele de acelaşi sex n.r.), dar să mai facă să apară şi în Constituţie. Ce drepturi poate să aibă un om care vrea doar nişte plăceri, şi nu întemeierea unei familii?”

În continuare, preotul de la Iaşi menţionează că prin jurământul pe care l-a depus niciun reprezentant al Bisericii “nu poate să cunune în biserică doi bărbaţi şi două femei”. “Este un mare sacrilegiu pe care l-ar face, orice preot. Avem nişte rugăciuni foarte clare, vechi de sute de ani, în care li se spune bărbatului şi femeii ‘Creşteţi şi înmulţiţi-vă’. Sunt rugăciuni speciale. Cum poţi să spui la doi bărbaţi să crească şi să se înmulţească sau la două femei?!”, adaugă parohul, specificând că „este punctul de vedere al unui creştin” pe care îl susţine „până la moarte”.

Preot: „Dacă vrem să mai avem copii, nu se poate accepta asta”

El admite însă că, în intimitate, fiecare om poate să facă ce vrea. „Fiecare poate să facă ce vrea, că doar nu îl văd eu sau dumneavoastră, dar asta (căsătoria între persoane de acelaşi sex n.r.) nu se poate garanta. Este un mare sacrilegiu, iar Dumnezeu pedepseşte ţara, poporul şi conducătorii, ceea ce nu este moral. Unii oameni nu îşi pot da seama că o familie poate fi formată doar dintr-un bărbat şi o femeie. Dacă vrem să mai avem copii, nu se poate accepta asta”.

În aceeaşi notă vorbeşte şi un alt paroh din Bucureşti. Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte neamul omenesc, „este neproductiv ca persoane de acelaşi sex să aibă legături pentru că unul dintre beneficiile legăturii trupeşti este procrearea”. „Orice specie tinde să se înmulţească. Noi, înmulţind plăcerile, micşorăm naşterile”, atrage el atenţia.

Potrivit acestuia, în societatea românească s-a ajuns la anumite stări de lucruri “din cauza educaţiei desacralizante pe care o face statul”.

“99% din educaţia pe care o dăm copiilor noştri este total necreştină, iar atunci când copiii noştri, la maturitate, aleg alte practici în ceea ce priveşte legăturile trupeşti, noi ne mirăm. Dar statul culege ce a semănat. Iar noi (societatea românească n.r.) ne punem acum problema cu ora de religie (dacă să fie opţională sau nu n.r.)”.

Totodată, acesta crede că statul conduce omul către un comportament nefiresc. “Mai apoi, nu avem ce să facem decât să recunoaştem că există acea stare de lucruri”.

“Păcatul” are două cauze

Preotul vorbeşte şi despre teologia Sfinţilor Părinţi care spune că sunt două mari cauze ale păcatului: fuga de durere şi dorinţa de plăcere.

„Am stat de vorbă cu un medic renumit al Bucureştiului care mi-a spus: ‘Părinte, din punct de vedere al medicinei, mulţi spun că sunt anumite aberaţii cromozomiale care determină comportamentul homosexual al oamenilor’. Omuleţul ăsta, care a fost şi director de spital, mi-a spus aşa: ‘Gena care chipurile ar determina asta se găseşte la un caz din 700.000 de persoane‘. Asta ar însemna că în România să existe puţin peste 20 de homosexuali. Ei fac asta pentru că le place”, adaugă parohul.

În continuare, preotul îl citează pe defunctul părinte Dionisie Ignat de la Colciu care spunea: „Mi se pare că omul nu se mai poartă omeneşte, darămite să se mai poarte creştineşte”. „Noi, Biserica, ne luptăm să îi determinăm pe oameni să se poarte creştineşte, dar oamenii noştri au pierdut dimensiunea umanistă a existenţei. Omul nu se mai poartă omeneşte, nu mai vorbim de creştineşte”, este de părere clericul.

Traian Băsescu a spus în declaraţia mai sus amintită că este creştin şi respectă „perceptele morale ale creştinismului”. În accepţiunea bisericii, “creştin” înseamnă o persoană botezată în numele Sfintei Treimi. “Persoana botezată rămâne creştin cu toate păcatele pe care le face. Fiecare om are păcatele lui. Niciun păcat nu îi ia omului calitatea de creştin”, spune un alt preot al Arhiepiscopiei Bucureşti.

Părintele Nicolae Bordaşiu afirmă, însă, că „o căsătorie între persoane de acelaşi sex nu este un lucru creştinesc”, adăugând însă că „fiecare poate fi ateu, musulman sau ce vrea el”.

Un călugăr de la o mânăstire din judeţul Prahova aminteşte de prima minune a lui Iisus Christos, şi anume transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileei. “Iisus a făcut minunea la unirea dintre bărbat şi femeie. Nu a mers acolo la nuntă în care se căsătoreau doi bărbaţi sau două femei”, mai spune el.

Pro şi contra ideii de căsătorie între persoanele de acelaşi sex

Liderul Partidului Verde, Remus Cernea, spune că “este foarte bine” că preşedintele Traian Băsescu discută public, “relaxat”, despre teme considerate înainte “tabu”, precum căsătoria între persoane de acelaşi sex, el apreciind că “asta înseamnă democraţia – dialogul şi dezbaterea pe orice temă”.

“Faptul că suntem mai multe voci din politica din România care abordează astfel de teme, până de curând tabu, este foarte bine, că preşedintele României discută public, deja mult mai relaxat pe aceste teme, este un pas înainte. Nu cred că trebuie să avem în politică teme tabu. Aceste teme fac rău unei ţări, cred că trebuie să discutăm relaxat, fără atacuri la persoană, eventual să ne inspirăm din modele de democraţie mai avansate din alte ţări. Asta înseamnă democraţia – dialogul şi dezbaterea pe orice temă“, a spus Cernea.

El a afirmat că a propus în Parlament un proiect de lege privind recunoaşterea parteneriatului civil şi a salutat punctul de vedere exprimat de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de susţinere a acestuia.

În 9 iunie, Crin Antonescu a declarat că “matricea familiei” este căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, însă poate fi de acord cu legiferarea parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex, precizând că nu susţine adopţiile de către astfel de cupluri.

Luni, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, desemnat în Comisia de revizuire a Constituţiei, a declarat că nu este de acord cu căsătoriile gay, apreciind că nu există vreo motivaţie pertinentă pentru legalizarea acestora.

Ioan Oltean crede că “este o chestiune extrem de delicată”. El arată că, dacă în unele state europene se poate discuta despre “o practică, despre un obicei în privinţa aceasta, România este foarte departe de o asemenea stare de fapt şi de drept”.

***

Suprinzator: MIRCEA BADEA ESTE IMPOTRIVA PROZELITISMULUI HOMOSEXUAL si comenteaza sarcastic declaratiile lui Traian Basescu privitoare la homosexuali si casatoriile gay:

***

• Vremuri vechi si noi:

Cea mai tânără dictatură (1): Obligarea elevilor unei școli din New York la practici homosexuale

De-a lungul istoriei toate dictaturile au început prin promisiuni fabuloase de dreptate socială, în calea cărora ar fi stat, chipurile, ordinea anterioară, a cărei distrugere devenea astfel necesară. În prezent mișcarea de promovarea a homosexualității acuză continuu discriminarea pentru a câștiga opinia publică, care ține cu cei oropsiți. În același timp însă, acolo unde a câștigat teren, ea își arată deja tendința dictatorială.

Luna trecută, la o școala din New York, elevii au fost educați practic cum să nu „hărțuiască” persoanele homosexuale. Elevelor li s-a cerut să se sărute între ele, iar băieților li s-a explicat cum pot să identifice fete cu moravuri ușoare. Bineînțeles, nu i-a întrebat nimeni pe părinți dacă sunt de acord cu cele ce aveau de făcut la lecții copiii lor. Unde este libertatea?

Un primar francez care refuză să oficieze „căsătorii” ale homosexualilor riscă să fie condamnat la câțiva ani de închisoare / Cea mai tânără dictatură (2)

Iată prima consecință a legalizării „căsătoriei” homosexuale în Franța: închisoare pentru cei care se opun. Dacă primarul Jean-Michael Colo va ajunge în închisoare, el va fi primul deținut politic al celei mai tinere dictaturi din lume, dictatura homosexualității.

Pentru a nu se ajunge în astfel de situații, care reprezintă un semnal de alarmă despre ce înseamnă „egalitatea” în viziunea activiștilor homosexualității, în Olanda se dezbate o lege care va face ilegală angajarea funcționarilor publici implicați în oficierea căsătoriilor dacă aceștia se opun „căsătoriei” persoanelor de același sex.

Primarul unui mic oraș din Franța a anunțat că refuză să oficieze o „căsătorie” între doi bărbați care au domiciliul pe teritoriul localității al cărei primar este. Este primul primar care se împotrivește noii legi care atribuie numele și drepturile aferente căsătoriei unor cupluri de același sex.

Jean-Michael Colo, primarul orașului Arcangues, din regiunea de sud a departamentului Pirinei-Atlantic, cu populație majoritar bască, riscă să fie condamnat la închisoare, până la cinci ani, și la plata unei amenzi de 75.000 euro. El a spus că nu se teme de aceste consecințe ale gestului său și că va merge până la capăt.

Jean-Michael Colo a declarat: „Nu dau lecții, încât alți primari să urmeze exemplul meu, dar eu nu voi pune în practică o lege nelegitimă. Cei șapte consilieri sunt total de acord cu mine și au spus că nici ei nu vor lua parte la o astfel de comedie.”

Poziția primarului din Arcangues este doar prima dintr-o serie de astfel de situații care vor apărea în urma noii legi a căsătoriei, care legalizează căsătoriile homosexuale, intrată în vigoare în 28 mai în Franța. Pe lângă sprijinul consilierilor, Jean-Michael Colo a primit 1.500 de mesaje de susținere până în prezent.

În luna aprilie, saitul LifeSiteNews a informat cititorii că15.000 de primari, membrii ai organizației „Primari pentru Copii”, majoritatea din orașe mici, au declarat că refuză să oficieze astfel de „căsătorii”. Un număr de 20.000 de primari au semnat o declarație în care este scris „Mă opun legii care deschide instituția căsătorie și adopția de copii către persoane de același sex”.

Guvernul socialist al președintelui Fracois Hollande, care a promovat legea „căsătoriilor” homosexuale în ciuda unor proteste fără precedent, a milioane de francezi, a făcut public faptul că nu va admite nicio obiecție de conștiință pentru funcționarii publici care nu vor să „căsătorească” persoane de același sex și va lua măsuri de pedepsire a primarului Jean-Michael Colo.

„Legea se aplică peste tot și nu este admisă nici cea mai mică încălcare a egalității” a declarat Ministrul de Interne, Manuel Valls, ca răspuns la gestul primarului din Arcangues. „Sper că vom avea parte de câștig acolo (în Arcangues), ca peste tot” a adăugat el.

Cei doi bărbați care doresc să se „căsătorească”, Jean-Michel Martin și Guy Martineau-Espel, au spus că nu doresc să facă apel la justiție, dar că vor face dacă nu li se oficia „căsătoria” în scurtă vreme.

„Primarul are 15 zile la dispoziție să ne comunice că refuză să ne căsătorească și atunci vom apela la Procurorul General al țării” a declarat Jean-Michael într-un interviu pentru ziarul Le Parisian.

„Secretara mea a fost omorâtă de un activist homosexual.” De ce nu se vorbește despre asta? / Cea mai tânără dictatură (3)

În Springfield, Illinois, episcopul catolic Thomas Paprocki a avut o dezbatere publică cu o membră desprinsă dintr-o congregație catolică, Jeannine Gramick, despre „căsătoria” homosexuală. Publicul a fost majoritar pro-homosexualitate. La începutul dezbaterii, episcopul a povestit episodul șocant în care secretara sa a fost ucisă de un activist homosexual pentru simplu motiv că aceasta i-a sugerat să își schimbe stilul de viață.

Pe lângă gravitatea celor întâmplate, episcopul a arătat discrepanța între prezentarea știrii despre uciderea secretarei sale și uciderea unui tânăr care a fost atribuită faptului că era homosexual.

„O căutare pe Google pentru numele Matthew Shepard are 11.900.000 de rezultate. Mathew Shapard a fost un tânăr de 21 de ani, la colegiu, care a fost bătut sălbatic până la moarte, în 1998, în Wyoming. Uciderea sa a fost numită delict de ură pentru că Shepard era homosexual.

O căutare similară pentru nunele Mary Stachowicz are 26.800 de rezultate. În 2002, Mary Stachowicz a fost de asemenea omorâtă cu brutalitate, dar circumstanțele au fost altele.

Mary, o femeie de 51 de ani, delicată, mamă a 4 copii, i-a spus colegului său de muncă, Nicholas Gutierrez, de 19 ani, să-și schimbe modul de viață homosexual. Furios, acesta a bătut-o, a înjunghiat-o cu cuțitul și a ștrangulat-o până a murit, iar apoi a ascuns corpul ei mutilat în apartamentul său situat deasupra unei case de pompe funebre din Chicago, unde lucra.

Știu despre cele întâmplate cu Mary Stachowicz nu de pe internet, ci personal, pentru că Mary a fost secretara mea la parohia unde am activat până am fost ales episcop.

Ea lucra part-time la firma aceea și la parohie. Într-o după-amiază, ea nu a venit la parohie la ora obișnuită. Era ceva neobișnuit, pentru că ea întotdeauna venea la timp. Un telefon la firmă a arătat că mașina ei era încă acolo, iar poșeta cu cheile era pe biroul ei, dar ea nu era niciunde.

În timp ce familia lui Mary și prietenii ei se rugau pentru ea și erau îngrijorați că dispăruse, Gutierrez se ruga cu ei. Trei zile mai târziu, corpul ei mutilat a fost găsit într-un spațiu de sub podeaua apartamentul lui.

Amândouă crimele au fost fără sens și brutale și le condamn pe ambele fără echivoc. Totuși, faptul că sunt cu mai mult de un milion și jumătate de știri despre Matthew Shepard decât despre Mary Stachowicz arată starea receptării publice a relațiilor dintre persoanele de același sex în prezent. Shepard a primit atâta atenție pentru că homosexualitatea lui a fost motivul principal al crimei. Uciderea lui Mary a fost ignorată de mass media, în ciuda faptul că ea a murit ca o martiră pentru credința sa.”

N.n. Realitatea este că orice poate fi folosit în favoarea propagandei homosexuale este folosit, însă ceea ce ar putea fi defavorabil este trecut sub tăcere. Uciderea lui Matthew Shepard nu a fost dovedită ca datorându-se faptului că era homosexual, dar cazul tragic al lui a fost folosit din plin pentru promovarea în spațiul public a delictului „motivat de ură”. Uciderea lui Mary Stachowicz nu a fost considerată ca fiind „motivată de ură”, iar reacția organizațiilor homosexualilor a fost „de la tăcere la aplauze”. Delictul motivat de ură este un instrument juridic din ce în ce mai mult folosit pentru a masca acuzația de delict de opinie, specifică dictaturilor. Nu doar cazurile de violență, ci în primul rând discursurile în care se combate normativitatea homosexualității în spațiul public sunt încadrate aici.

O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

12 iunie 2013. Încă o agenție catolică din Marea Britanie este amenințată cu închiderea de către guvern pentru că refuză să se alinieze liniei guvernului de a sprijini agenda politică a mișcării homosexualilor.

St. Margaret’s Children and Family Care Society, asociată cu arhidioceza catolică de Glasgow, a pierdut într-o primă etapă în procesul său cu agenția guvernamentală pentru binefacere, organismul care supraveghează și agențiile de adopții, care i-a cerut să renunțe la politica de a încredința copii doar familiilor formate din mamă și tată care sunt căsătoriți de cel puțin doi ani.

Oficiul Scoțian pentru Reglementarea Activităților de Binefacere susține că agenția St. Margaret încalcă legea Actul de Egalitate din 2010, prin politica sa de „discriminare ilegală” a cuplurilor de același sex. Agenția și-a menținut poziția, spunând că va lupta contra deciziei Oficiului. Un angajat al agenției St. Margaret a declarat că „cea mai mare ironie este că aparent în numele toleranței, organizații ca St. Margaret nu mai sunt tolerate”.

Brian McGuigan, un membru al conducerii agenției, a spus că „originea și identitatea agenției sunt inseparabile de valorile și morala Bisericii Catolice în ceea ce privește căsătoria și familia.” El a adăugat că amenințarea cu închiderea agenției nu are legătură cu egalitatea ori diversitatea, cu libertatea de credință și de conștiință.

În raportul anual al agenției se arată că „Țara noastră este pe punctul de a declara ilegală opinia că, acolo unde este posibil, fiecare copil merita o mamă și un tată.”

Agenția St. Margaret este susținută de Arhiepiscopul Philip Tartaglia de Glasgow și de multe persoane din comunitatea catolică din Scoția. Arhiepiscopul a descris St. Margaret ca fiind „o comoară a Bisericii din Scoția.”

La o manifestație la Catedrala Sf. Andrei, acesta a adăugat: „toată Biserica este unită în sprijinul muncii agenției St. Margaret și sperăm că bunul simț va prevala și se va permite să continue să ajute copiii din Scoția care au nevoie de familii iubitoare.”

Foarte puține dintre agențiile de adopție care au avut ca punct de plecare instituții religioase din Marea Britanie au supraviețuit cu păstrarea afilierii religioase după epurarea inițiată în 2007, când guvernul laburist de atunci a inclus “orientarea sexuală”, ca unul dintre motivele pentru care este interzisă “discriminarea”, în Actul de Egalitate.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Local din Glasgow, care promovează adopția de către homosexuali printr-o campanie de publicitate, a declarat că în timp ce directorul agenției St. Margaret are dreptul la opiniile sale, „acestea nu sunt împărtășite de către toate sectoarele societății civile și nici de Consiliul Local.”

Cu toate acestea, agenția va face apel la Tribunalul Scoțian pentru Binefacere și, dacă este necesar, este pregătită să meargă la Curtea Supremă de Justiție din Scoția.

Familia Elton John, de Marina Dumitrescu (revista 22)

La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“.

Dacă am fi în situația de a-i explica unui copil oricât de isteț din cine este alcătuită familia magnificului Elton John nu ar fi deloc ușor. Pe cât de limpede am putea descrie strălucita carieră a unui muzician pop intrat deja în istorie, inconfundabil încă de la primele acorduri ale unor hituri eterne precum Nikita, Candle in the Wind sau Sacrifice, pe atât de complicată s-ar dovedi sarcina de a explica pe scurt, unui outsider, statutul socio-parental al artistului.

Ar trebui, bunăoară, precizat din start că familia sa e compusă din patru persoane de sex masculin. Doi tați și doi fii. Sau, mai exact, un tată-tată ( Elton J.) și un tată-mamă (David F.) – așa cum se specifică, pare-se, în actele de naștere ale micuților. Apoi ar fi de menționat că primul părinte are 65 de ani, celălalt 50, iar urmașii Zacharay și Elijah – 3 ani și respectiv 3 luni. Dar unde e mama adevărată? Cu o astfel de întrebare lucrurile se încurcă mai mult, întrucât mama există, dar… e secretă și, conform unui contract semnat cu cei doi tați, ea se angajează ca, după ce a purtat în pântec și a dat viață bebelușilor, să nu pretindă să-i mai vadă.

De aici încolo, ar fi și mai greu de înțeles faptul că procrearea prin aportul unei terțe persoane s-a făcut nu doar pe bază de contract, dar și contra cost: circa 20.000 de euro pentru primul copil; circa 23.000 de euro pentru al doilea. Cum să justifici că un pui de om poate avea un preț, ca o marfă? Sau că respectivii „tați“ nici nu ar fi putut plăti mai mult, chiar să fi vrut, deoarece Center for Surrogate Parenting din California (care a patronat acțiunea) impune tarife fixe obligatorii… pentru a descuraja specula!

Povestea familiei Elton John este în felul ei exemplară. În 2005, „ceremonia civilă“ amplu mediatizată prin care legendarul cântăreț oficializa relația cu partenerul său relansa pe scară largă dezbaterea privind căsătoriile între persoane de același sex. Câțiva ani mai târziu, tot ca efect al popularității, același cuplu celebru spărgea gheața în chestiunea sensibilă a dreptului de a fi părinți, pentru partenerii de gen identic.

Exercitarea maximalistă a acestui drept a generat, în cazul lor, o familie unisex, sporind astfel caracterul paradigmatic al unei povești care nu avea cum să rămână un fapt privat. Din 2005, timpul nu s-a scurs degeaba. La ora actuală, 14 state din lume au legiferat căsătoria între persoane de același sex, majoritatea incluzând, cum se spune, „dreptul la copil“. Dincolo însă de legislații, mai interesantă este amploarea pe care o ia modelul „eltonian“ în societatea de consum, plictisită de tradiție și disperată să inoveze noi permutări existențiale.

Pretenția de a instituționaliza un nou concept de familie reprezintă singurul argument real pentru o analiză publică a statutului cuplurilor homosexuale. Până în acest punct, libertatea democratic garantată oricui de a opta pentru formula de viață privată dorită anulează tentația moralizatoare, din simplul motiv că fiecare persoană își gestionează cum crede propria conștiință sau raportul cu Dumnezeu. Așa-numitul „drept la copil“, în schimb, marchează granița între morală și bioetică. Faptul că doi bărbați sau două femei (de ce nu chiar mai mulți?!) decid să trăiască marital poate contraria, la o adică, principiile religioase sau educaționale ale unuia sau altuia, dar nu poate în niciun caz fi incriminat ca atare și nici penalizat altfel decât orice derapaj de la bunul simț al unui heterosexual. Când însă participanții la o relație intimă dau peste cap etica vieții, contestând premisele ontologice ale venirii pe lume, oricine e îndreptățit să protesteze sau să comenteze, în aceeași deplină libertate de cuget.

Domeniul tot mai invocat al bioeticii convinge tocmai prin finețea delimitărilor pe care le propune, atunci când e pusă în dubiu viața ca perpetuare a Creației. Un tip de „afront“ care nu vine doar dinspre homosexuali, ci și dinspre heterosexuali – fie că se intitulează avort, mamă-surogat, fecundare in vitro sau pruncucidere. Se va spune: dar copiii izvorâți din violuri? Dar nou-născuții abandonați? Dar părinții divorțați? E limpede că nimeni nu va putea contesta nici suferințele, nici devierile, nici accidentele existențiale care pun la încercare soarta omului din toate timpurile. Dacă, însă, întâmplările nefericite sunt în general forme de destin, cu care de altfel ne luptăm din greu, zămislirea prin procură sau adopția în homocupluri sunt acte deliberate, programatice, care modifică fundamentele vieții, pretinzând totodată acceptare unanimă. E de la sine înțeles că nu putem avea ceva contra fericirii familiei Elton John. Însă radicalismul obținerii ei este profund discutabil.

Reluând paradigma „eltoniană“ – doi tați, doi fii, o mamă-surogat anonimă -, constatăm că dreptul la copil (deși nestipulat încă prin lege, în Marea Britanie!) e adjudecat de facto și satisfăcut sută la sută. Cum rămâne însă cu dreptul copilului? Cine îi poate obliga pe micuții Zacharay și Elijah să aibă (contra firii) doi tați care le-ar putea fi bunici și nicio mamă? Nimeni… și totuși, acest lucru se petrece. Lipsa de viziune pe termen lung a celor implicați în asemenea loterii socio-umane mult prea ambițioase ignoră posibilul efect bumerang de peste 15-20 de ani, când copiii familiilor gay de azi vor deveni persoane conștiente. Viitor proxim, care merită anticipat printr-un minim efort de imaginație.

Fără a cădea în prejudecată, e suficient să proiectăm în viitor câteva posibile scenarii, ignorate azi cu superbie, ca și cum ar fi existat vreodată acțiune umană ne­pândită de „hybris“. Adopțiile de copii sau procrearea prin terțe mijloace în cuplurile homosexuale fiind fără precedent, ar trebui așteptată cu îngrijorare întâia generație maturizată a acestor vlăstare, pentru a aprecia corect consecințele. Din perspectiva actuală, cel mai evident risc pe termen mediu este criza identitară sau existențială, în adolescență sau tinerețe, când copilul a doi tați sau a două mame nu va înțelege al cui este de fapt. Sau, aflând sofisticatul alambic din care provine, va recurge la atitudini extreme…

Altă sursă de tensiune o poate reprezenta momentul opțiunilor sexuale, în cazul când părinții gay s-ar vedea contrariați de aplecarea heterosexuală a progeniturii. Ce discordii familiale și vindicte simbolice ar apărea! Dar dacă o mamă-surogat, zguduită chiar și tardiv de propria conștiință, pornește în căutarea copilului procreat contra cost și, găsindu-l, răstoarnă toate calculele reci din urmă cu 10-15 ani? Ce contract, oricât de legal, va putea stăvili răzvrătirea instinctului matern? Niciunul. Dimpotrivă, nodul oedipian în astfel de situații ar putea declanșa reale tragedii.

Mai există însă un aspect bioetic esențial care privește nu viitorul, ci chiar prezentul „concepției“ din această gamă. Există deja cazuri de mame-surogat care află că poartă un făt cu malformații, refuzat de comanditari, și care le propulsează într-o dilemă nebănuită, agravată de supralicitarea pecuniară, de astă dată nu pentru a naște, ci, dimpotrivă, pentru… a avorta! Atingând palierul procentelor, ce ar fi să ne închipuim o lume în care minoritatea de azi a familiilor gay ar deveni preponderentă și unde „eșanjismul“ posturilor ar fi teoretic nelimitat: eu, tată biologic, cu mamă-surogat a unui copil, tu, tată biologic al altui copil, cu altă mamă-surogat. Eu, mamă-mamă cu un tată necunoscut al unui copil, tu, mamă-tată de facto. Frați de mamă secretă și de tați diferiți sau frați de tată donator, cu mame diferite – și așa mai departe. Riscul de a îngroșa unele tușe este, cred, justificat de avertismentul metaforic al ucenicului vrăjitor din poemul lui Goethe. „Duhurile tale / Doamne-și fac de cap / Le-am chemat și acuma / nu mai pot să scap!“

Deplasarea semantică de la pederastia antichității la homosexualitatea societății post­moderne implică în primul rând o mutație culturală și abia apoi una de cutumă socială. „Dragostea pentru băieți“ ca aspirație către uniunea ideală, inițiatică, între maestru și ucenic nu găsea în sexualitate rațiunea de a fi și nu a pus niciodată în discuție matrimoniul, ca fundament al procreației. Idolatrizarea plăcerii, în epoca noastră hedonistă, marginalizează în schimb miza culturală, în favoarea unei bunăstări pasagere destul de meschine, fără a ezita să pună în discuție întreg edificiul tradiției. Adică structura de rezistență a lumii în care trăim.

***

COMENTARIUL CITITORULUI NOSTRU DIN CANADA, “DAN Z.”

la postarea: PARINTELE MELCHISEDEC, staretul Man. Putna, trage cu putere clopotul trezirii neamului privind incercarea de DISTRUGERE A FAMILIEI: “Au sosit vremurile marturisirii Adevarului si ale despartirii apelor! NU ESTE DE TACUT!”

Submitted on 2013/06/19 at 08:38

Aici in Canada s-a legiferat de mult.

Iar anul acesta la școala baiatului meu cel mare (16 ani) le-au ținut o conferință gay prin intercom (difuzoare in fiecare clasa) la toată școala, unde practic ii indemna sa încerce experiențe gay, ca sa vadă dacă n-au cumva inclinații homo.

Când am protestat pe lângă directoare cum și-a permis asa ceva, mi-a spus ca ea este lesbi și ca cel care a conferențiat este un prieten de-al ei și ca legal au tot dreptul și dacă vreau sa am probleme, sa ma duc sa reaclam unde vreau.

Au un fel de comitet la nivel de scoală unde se monitorizarea toate asa zisele discriminări ale minorităților sexuale. O adevărata politie interna.

Acesta este pericolul. Ca vor reuși sa schimbe mentalitatea generațiilor tinere iar noi, anacronicii, când vom dispărea, sa te ții atunci. Ca ingineria genetica a reușit, iar cei mici de-acum, vor fi părintii de maine. Poți sa mai repari. Nu! Pentru ca va trebui sa refaci drumul invers ca timp iar energia depusa va trebui sa fie dubla. Ca de la bine la rău omul se învață foarte repede,dar dacă începi sa-i pui restrictii morale, de la rău la bine, nu știu ce sa mai zic. Si-atunci in loc de doua, va fi nevoie poate de 4 generații, ca sa revii la normal.

Nu mai departe de-acum doua luni, directoarea de resurse umane de la mine de la serviciu a plecat in concediu de maternitate. M-a chemat in birou unde era și directorul fabricii și mi-a spus foarte clar ca știe ca sunt homofob, declarat și ca dacă vreau sa mai fiu in fabrica atunci când ea se va reîntoarce, sa am grija ce vorbesc, pentru ca înlocuitorul ei este gay declarat și poate sa ma reclame. Iar conform noii politici a intreprinderii (o multi-națională) risc sa-mi pierd jobul dacă discriminez. Dar discriminarea merge doar într-un singur sens? am întrebat. Dreptul meu la libera exprimare nu est oprimat? Nu sunt și eu la rându-mi discriminat? Si mi-au răspuns, lăsându-mi un gust amar ca, chiar dacă este împotriva convingerilor lor personale, conform noii politici interne, NU sunt discriminat. Apropo, acesta politica va trebui sa o semnez pana la sfarsitul lunii și eu nu vreau. Incă nu știu care va fi consecința refuzului meu. E la nivel de corporație (engleza) și n-au primit încă instrucțiuni in acest sens in limba franceza.

Legaturi: