Parada gay enorma la BERLIN. Obiectiv: CASATORIILE HOMOSEXUALE/ Primul GHID GAY la British Museum

24-06-2013 1 minut Sublinieri

berlin 2013

Cu trei luni înainte de alegerile legislative din Germania, sute de mii de persoane au venit la parada gay la Berlin, ca să protesteze faţă de politicile Angelei Merkel în legătură cu minorităţile sexuale. Mai exact, participanţii au acuzat partidul conservator că nu le acordă drepturi egale cuplurilor gay.

Care alegorice colorate, muzică asurzitoare şi ţinute extravagante – asta au putut vedea spectatorii la parada gay de anul acesta din capitala Germaniei. Sute de mii de homosexuali şi lesbiene au mărşăluit prin fostul Berlin de Vest până la simbolica Poartă Brandenburg pentru a-şi revendica drepturile. În fruntea paradei s-a aflat primarul capitalei germane, el însuşi un homosexual declarat.

„Drepturile homosexualilor, drepturi de care avem nevoie, nu sunt încă egale. Atâta timp cât nu sunt egale, trebuie să luptăm pentru ele prin metode politice”, a spus primarul Berlinului, Klaus Wowereit.

Toţi participanţii la paradă au contestat politica guvernului de la Berlin faţă de cuplurile gay. Totuşi, Germania are una dintre cele mai relaxate legislaţii privind homosexualitatea. Acolo a fost consfinţit dreptul persoanelor de acelaşi sex la un parteneriat civil cu drept de adopţie. În plus, legea interzice orice discriminare a cuplurilor de homosexuali sau de lesbiene.

The British Museum din Londra a lansat un ghid istoric care se concentrează pe elementele dedicate homosexualităţii descoperite în colecţia sa, informează bbc.co.uk, potrivit Mediafax.

“A Little Gay History” prezintă ilustraţii cu obiecte diverse, precum un străvechi papirus egiptean, scenele erotice de pe cupa romană Warren şi imagini de David Hockney.

Scris de curatorul Richard Parkinson, ghidul explorează portretizările artistice ale faptului de a fi gay şi dificultăţile în găsirea unor înregistrări despre atracţia faţă de acelaşi sex.

Ghidul este însoţit de o înregistrare audio explicativă, în care vocea naratorului este asigurată de actorul Simon Russell Beale.

Lansat în aceeaşi perioadă cu London Pride Festival, festivalul gay care are loc în această săptămână la Londra, înregistrarea audio – pe care mai apar artista Maggi Hambling şi scriitoarea Kate Smith – prezintă o serie de obiecte-cheie din colecţia celebrului muzeu britanic.

Proiectul acestui ghid a început prin campania “Same-sex desire and gender identity”, lansată în cadrul evenimentului LGBT History Month din 2010.

De atunci, proiectul a luat amploare şi a fost finalizat sub forma ghidului creat de Richard Parkinson, care recunoaşte importanţa modelelor gay de-a lungul istoriei umane.

Vizitatorii expoziţiei dedicate împăratului roman Hadrian la British Museum descoperă ceea ce foarte puţini oameni ştiu: Hadrian era “ceea ce în zilele noastre este definit prin termenul «gay»”, spune Parkinson. Potrivit izvoarelor istorice citate de Richard Parkinson, împăratul Hadrian ar fi “plâns ca o femeie” atunci când Antinous s-a înecat în Nil.

“L-a comemorat pe Antinous prin statui, procesiuni religioase şi monede, în tot Imperiul Roman”, a spus Parkinson. “Oamenii cred adeseori că istoria homosexualilor şi a lesbienelor este doar istoria unei minorităţi, însă, bineînţeles, ea face parte din istoria umanităţii. Diversitatea sexuală reprezintă un element care îi influenţează pe toţi”, a mai spus acesta.


Categorii

1. DIVERSE, Germania, Homosexualitate

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Parada gay enorma la BERLIN. Obiectiv: CASATORIILE HOMOSEXUALE/ Primul GHID GAY la British Museum

  1. Asa este daca le dai nas, scot capul obraznic si nu te mai lasa sa traiesti. Vor din ce in ce mai mult. Defapt vor sa te faca ca ei, sa te coboare cu ei in iad, pe tine si pe copiii tai.
    Mai bine nu ne-am mai ascunde dupa degete. Este deja clar ca ori ei ori noi.

  2. astia nu au nici o limita, vin vremuri grele!

  3. De ce trebuie aiba loc numai paradele homosexualilor/anormalilor? Corect ar fi sa aiba loc si paradele celor NORMALI/FAMILISTILOR.Noi avem intr adevar ce sustine/proteja,…etc.

  4. Și cînd te gîndești cît de mulți se prosternează în fața civilizației occidentale, luînd-o drept etalon și reper. Chestiunea cu homosexualitatea, e o sfidare, nu numai a rațiunii umane, ci și a rațiunii lumii animale.

  5. Imaginea de mai- sus pare sa reprezinte un camion plin cu indraciti-intunericiti din acestia despre care se vorbeste in articol-ca nici nu-mi vine sa le zic apelativul caci in el au cuprins si particula homo(om).Aceasta imagine imi aminteste de una similara din Maestrul si Margareta,cartea lui Bulgakov:camioane cu tineret comunist care nu se mai puteau opri din cantari de proslavirea partidului,dusi de la defilare direct la ospiciu.

  6. Prin acest păcat, strigător la Cer, se degradează omul ajungând mai jos decât necuvântătoarele, vietăţi capabile de “discreţie” şi “ruşine” căci nu se dedau la împreunări decât în limitele regnului, pe când omul- fiinţă raţională- nu se sfieşte să-şi strige în gura mare mizeria sufletească şi decăderea morală pe care o are. Din cauza acestei fărădelegi a fost forţat Dumnezeu să ardă cu foc Sodoma şi Gomora , cetăţile vinovate, şi tot prin foc se va sfârşii Pământul şi va veni Dreptul Judecător, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să curme veacul aesta chemând pe oameni la judecată. Temeţi- vă fraţilor, lăsaţi deoparte spurcatele gânduri şi faptele ruşinoase, alungaţi pe dracul sodomiei, chemaţi pe Duhul Sfânt să vă lumineze inimile şi sufletele şi strigaţi din toată puterea la Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute să vă izbăviţi, şi să ne izbăvim cu toţii din cursele pierzării. Mila lui Dumnezeu cu noi cu toţi!

  7. Sute de mii de sodomiti si gomoreni? Si toti se-nghesuiau in spatele primarului?
    Civilizatie, nu gluma. “Uameni”, nene, nu retrograzi d-astia, crescuti prin debarale si puscarii comuniste.

    Jermanico, dac-o mai ramane ceva-n picioare din spurcaciunea ce te-a ajuns… Cine-o mai sta sa-ti planga de mila.
    “…de alţii, însă, fie-vă milă cu frică, urând şi cămaşa spurcată de pe trupul lor.” (EPISTOLA SOBORNICEASCA A SFANTULUI APOSTOL IUDA)

  8. Pingback: Brazilia, Sao Paolo: “CEA MAI MARE PARADA GAY DIN LUME”. Participantii vor criminalizarea “HOMOFOBIEI” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare